Psalmii – audiențele divine

Scopul principal al psalmilor nu este să nu ajute să ne exprimăm pe noi înșine, ci să ne ajute să devenim noi înșine. Citind rugăciunile altora învățăm să fim di ce în ce mai mult noi înșine prin părtășia altora care s-au rugat și încă se mai roagă. Ei ne aduc genunchii la nivelul îngenunchierii și ne ridică mâinile alături de mulțimea mâinilor ridicate spre Dumnezeu. Încă din primii cinci psalmi se vede clar că cei care i-au scris au intrat în dialog cu Dumnezeu într-o anumită stare, dar la final a fost într-o cu totul alta. Rugăciunea este o audiență cu Cel prea Înalt, o stare de vorbă cu Tatăl ceresc și cine intră într-o astfel de părtășie trebuie să simtă influența ei binefăcătoare. Nota predominantă a psalmilor este sinceritatea, o trăsătură din ce în ce mai rară în viața de rugăciune. Asta face ca anumiți psalmi să nu fie „frumoși“. Se cere mult curaj să ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu așa cum suntem, nu așa cum am vrea noi să fim. Primele fragmente de traducere a Bibliei în limba română au fost din cartea psalmilor. Nicolae Iorga spunea că: „Neamul românesc s-a născut în tinda Bisericii”. „Psaltirea” a fost abecedarul pe care neamul nostru a învăţat să citească. De ce s-a început traducerea Bibliei în limba română cu psalmii? Răspunsul nu este greu de dat. Cartea aceasta este cea mai mare din Biblie şi cea mai universal citită şi studiată. Ea cuprinde cel mai larg evantai de trăiri sentimentale posibile. Luaţi Biblia în mână şi deschideţi-o la mijloc. Veţi da negreşit de cartea Psalmilor. Este normal să fie aşa deoarece psalmii sunt inima Bibliei. Aici sunt adunate toate trăirile sufleteşti ale copiilor lui Dumnezeu de-a lungul secolelor. John Calvin a spus că ,,psalmii sunt oglinda în care ne privim fiecare pe noi înșine“ iar un alt comentator a spus: ,,Pe fiecare psalm este scris numele și adresa mea de acasă“. Cartea aceasta de cântări a poporului Israel este cea mai umană parte a Vechiului Testament și fiecare cititor se poate identifica imediat cu conținutul ei.

Câteva lucruri despre psalmi:

1. Cartea Psalmi este cea mai lungă carte din Biblie.
2. Cartea Psalmi conține cel mai lung capitol (119) și cel mai scurt capitol (117) din Biblie.
3. Cartea Pslami este cea mai citată în Noul Testament, iar Ps. 110:1 este cel mai citat verset al Techiului Testament în Noul Testament.
4. Psalmul 117 este capitolul central al Bibliei (din totalul de 1.189), nu Ps. 118.
5. Cartea Psalmilor este cea mai mesianică din cărțile Vechiului Testament.
6. Domnul Isus a citat din psalmi la începutul și la finalul lucrării Sale (Ioan 2: 17; Luca 23: 46).
7. Aproape fiecare psalm face aluzie la lăudarea lui Dumnezeu.
8. Psalmul 23 este unul din cele mai cunoscute și mai îndrăgite pasaje din Biblie.
9. Toate doctrinele majore ale Biblie sunt învățate, exprimate sau implicate în Psalmi.
10. O sută din cei 150 de psalmi au numele autorului.
11. Din cei 150 de psalmi, aproximativ jumătate îi aparțin lui David.
12. În Psalmi sunt pomenite toate atributele dumnezeirii.
13. Cuvântul ,,laudă“ apare de nu mai puțin de 175 de ori.
14. Cartea Psalmi este cel mai bun exemplu de poezie ebraică din Biblie.
15. În Psalmi, termenul ,,mântuire“ apare de peste șaizeci de ori, dublu decât în orice altă carte a Biblie.
16. Cartea Psalmi este singura din Biblie care începe cu cuvântul ,,Ferice“.
17. Cartea Psalmi este cartea cu cei mai mulți autori din Biblie.
18. Cartea Psalmi este singura carte a Bibliei din care a citat Satan (Mat. 4:4 citează din Ps. 91:11-12).

Cel ispitit și greu încercat găsește în cartea Psalmi întărire din partea pelerinilor din trecut care au parcurs și au sângerat aceleași cărări. —J. Sidlow Baxter Toate celelalte cărți ale Bibliei vorbesc despre Har, dar niciuan dintre ele n-o face așa de plenar ca Psalmii. Istoria nu arată, legea ne învață, profeția anunță, mustră, pdepesește, Moralitatea convinge, dar în cartea Psalmilor le avem pe toate acestea într-un amestec care dă medicamentul desăvârșit pentru izbăvirea oamenilor. —Ambrose of Milan Moise le-a dăruit evreilor cele cinci cărți ale Legii, iar David le-a dat cele cinci colecții care se găsesc în cartea Psalmi.  Dacă dorește cineva să studieze literatura evreilor ca să se înțelepțească, spune-i să citească Proverbele; dar dacă dorește să ajungă un sfânt, îndeamnă-l să citească Psalmii. —R. Steele Cea mai importantă carte pe care a scris-o C.H. Spurgeon a fost, făcă nici o îndoială, ,,Tezaurul lui David“, un comentariu exaustiv asupra Psalmilor, pentru care a citit și a scris mai mult de douăzeci de ani. Încă pe când era autorul în viață, cartea s-a vândut în peste 148.000 de exemplare! Când a terminat-o, Spurgeon a spus: ,,O umbră de tristețe se așterne pe sufletul meu acum când părăesesc acest Tezaur al lui David pentru că știu că nu voi găsi nicăieri pe pământ o comoară mai mare ca aceasta … Binecuvântate au fost zilele în care am meditat, am jelit, am sperat, am crezut și am proslăvit împreună cu David.“ Titlul: Numele evreiesc este „Tehilim” – „laudele”. Numele din limba română vine de la traducerea în limba greacă. „Psalmoi” s-ar putea traduce prin „cântări acompaniate cu instrument muzical”. Autorul: Nici una dintre cărţile Bibliei nu are mai mulţi autori decât cartea Psalmilor. Este cea mai lungă dintre toate cărțile Bibliei și au trebuit să treacă 1000 de ani ca să fie scrisă. În general se spune că psalmii îi aparţin lui David (care a trăit aproximativ cu o mie de ani înainte de Christos). David a scris mulți psalmi şi tot el dă nota generală a cărţii. Dar asta nu înseamnă că n-au existat şi alţi autori ai psalmilor. Dacă este adevărat că David a scris 73 din numărul total de 150, atunci tot atât de adevărat este că Asaf, conducătorul cântăreţilor lui David, a scris 12, Solomon a scris 2, Moise a scris 1 (Ps.90), iar alţi 10 sunt producţia fiilor lui Core (Num. 26:9-11). Nu vă pierdeţi prea multă vreme însă cu identificarea autorilor. Citiţi psalmii ca pe un dar pe care vi-l face Dumnezeu însuşi. Căutaţi să intraţi în atmosfera lor, căutaţi să le simţiţi trepidaţia adâncă şi identificaţi-i pe aceia care vă vor prinde bine la vreme de nevoie. Data: Psalmii acopere o perioadă care debutează cu viaţa lui Moise şi se întinde până după revenirea din robia babiloniană, pe vremea lui Ezra şi Neemia. Majoritatea psalmilor însă sunt produşi de David în timpul vieţii lui de umblare cu Domnul. Omul acesta care a fost cioban la oi, cântăreţ vestit în Israel, trubadur la curtea împăratului, ginere al împăratului, apoi fugar hăituit şi aflat mereu în primejdie până când Dumnezeu l-a aşezat chiar pe el însuşi pe tronul Israelului, a străbătut atâtea suişuri şi coborâşuri ale spiritului încît a devenit el însuși instrumentul la care a cântat Dumnezeu. Psalmii lui David sunt de fapt cântări divine inspirate din cer pentru a înfrumuseţa viaţa plină de necazuri a pământului. Din acest punct de vedere, psalmii sunt atemporali, ei vin la noi din rezonanţele timpului, ne învăluie cuceritor şi vor rămâne cu noi veşnic. Metoda de interpretare a psalmilor: Poezia nu este o artă precisă, ca matematica. Dincolo de faldurile ei armonioase pătrundem adesea în straturi ascunse ale realităţii, pe care nu le întrezărim în viaţă decât în situaţii extreme. Cum să fim siguri că ceea ce simţim atunci când citim psalmii este ceea ce este acolo şi nu ne amăgim lăsându-ne purtaţi de valurile fanteziei? Există câteva principii pe care trebuie să le ţinem minte: (1) Când există un titlu al psalmului care îl leagă de un anumit eveniment istoric, psalmul trebuie citit, înţeles şi interpretat în lumina acelei circumstanţe particulare. De exemplu, 13 psalmi sunt localizaţi în diverse perioade ale vieţii lui David: Ps. 59, 56, 34, 142, 52, 54, 57, 60, 51, 3, 63, 7, 18. Ordinea această nu pare normală, dar ea urmăreşte cronologic evenimentele vieţii lui David aşa cum sunt ele redate de cartea 1 Samuel. (2) Unii dintre psalmi sunt asociaţi cu anumite aspecte din închinăciunea poporului Israel (vezi Ps. 5:7; 66:13; 68:24, 25) şi trebuiesc înţeleşi în ansamblul procesiunilor liturghice de la Templu. (3) Mulţi dintre psalmi sunt de fapt inspiraţii profetice care anticipează venirea lui Cristos pe pământ. Şi atunci însă, ei au apărut într-un anumit context istoric legat de evenimente contemporane autorului lor. Aceste evenimente trebuiesc studiate cu atenţie pentru a ne ajuta să avem o înţelegere mai clară a textului. Interpretarea psalmilor este o problemă a minţii, trăirea mesajului lor este o problemă a inimii. S-a spus despre cartea Psalmilor că „este un râu de mângâiere în apa căruia s-au adunat lacrimile vărsate de nenorociţii trecutului pentru a răcori arşiţa din sufletele celor ce suferă astăzi”. Sau că este „grădina tuturor florilor cu petale parfumate, chiar dacă unele dintre ele cresc numai în mijlocul spinilor”. A fost comparată cu „un desăvârşit instrument muzical din corzile căruia pot prinde fiinţă şi jalea şi triumful, şi deznădejdea şi biruinţa, şi teama şi încrederea nestrămutată, şi tristeţea şi bucuria fără margini”. Conţinutul psalmilor: La o privire mai atentă observăm că avem de a face cu o culegere de cinci cărţi ale psalmilor, fiecare dintre ele terminate cu o doxologie (o proslăvire a numelui lui Dumnezeu). Numele de cinci le-a adus imediat o asemuire cu Pentateucul lui Moise. Comentatorii numesc cele cinci cărţi ale psalmilor după numele corespunzător al uneia dintre cele cinci cărţi scrise de el. a. Sunt psalmi ai genezei (1-41) al cărui subiect predominant este omul, b. Psalmi ai Exodului, cuprinzând mai ales cântări de eliberare (42-72), c. Psalmi Levitici, asociaţi cu slujba de la Templu (73-89), d. Psalmi asociaţi cu peregrinările din cartea Numeri (90-106) şi e. Psalmi Deuteronomici sau ai proslăvirii dragostei divine (107-150). Un alt fel de a clasifica psalmii este după specificul mesajului lor. Există astfel: (1) psalmi de învăţătură (1, 19, 39), (2) psalmi de laudă (8, 29, 93, 100), (3) psalmi de mulţumire (30, 65, 103, 107, 116), (4) psalmi de pocăinţă (6, 32, 38, 51, 102, 130, 143), (5) psalmi prin care străbate încrederea (3, 27, 31, 46, 56, 62, 86), (6) psalmi ai necazurilor (4, 13, 55, 64, 88), (7) psalmi ai dorinţelor (42, 63, 80, 84, 137), (8) psalmi care recapitulează istoria (78, 105, 106) şi (9) psalmi profetici (2, 16, 22, 24, 40, 45, 68, 69, 72, 83, 87, 97, 110, 118) (10) psalmi de răzbunare (,,imprecație“) (5, 10, 17, 35, 58, 59, 69, 70, 79, 83, 109, 129, 137, 140) Conţinutul psalmilor este pus adesea în forme de o desăvârşită frumuseţe. Iată, de exemplu, psalmul 119 al cărui autor se presupune că a fost cărturarul Ezra. Pentru cititorul neavizat este greu să nu te rătăceşti în mulţimea celor 176 de versete ale lui. În originalul ebraic însă, psalmul este o succesiune de grupe de câte 8 versete, fiecare începând cu câte una din literele alfabetului evreiesc. Avem de a face deci cu un acrostih alfabetic alcătuit dintr-o serie de octete. Analiza conţinutului acestui psalm devine dintr-o dată mai uşoară şi mai fructuoasă. Mesajul cărţii: Psalmii sunt cartea tuturor oamenilor, tuturor sentimentelor şi a tuturor situaţiilor. Oricine, oriunde şi în orice stare s-ar găsi se poate identifica cu ceea ce se găseşte în textul psalmilor. Cel sărac şi părăsit, cel bolnav şi aflat în suferinţă, cel exilat departe de cei dragi şi de ţară, cei aflaţi mereu în pericol, cei păcătoşi se pot regăsi în oglinda psalmilor. Este loc însă acolo şi pentru cei iertaţi, pentru cei biruitori, pentru cei prăbuşiţi în adorare, pentru cei ataşaţi total de Domnul şi locaşurile Sale, pentru cei pierduţi lor înşile şi dăruiţi pe vecie Creatorului. Cartea Psalmilor este şi cartea Legii desăvârşite a lui Dumnezeu. Ea ne arată cum putem să ne delectăm în ea şi să o facem „candelă pentru picioarele noastre, lumină pe cărare” şi desfătare „mai dulce ca fagurul de miere pentru cerul gurii”. Ca şi celelalte cărţi ale Bibliei, cartea Psalmilor ne vorbeşte şi ea despre planul pe care l-a făcut Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. După înviere, Domnul Isus li s-a arătat ucenicilor: „le-a deschis mintea că să înţeleagă Scripturile” şi le-a arătat ceea ce fusese scris cu privire la El şi lucrarea Sa „în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi”. Putem şi noi să refacem acest studiu exegetic făcut de Domnul Isus cu ucenicii. Iată un rezumat al lui: a. Despre esenţa lucrării Lui mesianice găsim scris în Ps. 22:22 b. Despre El ca Fiu al lui Dumnezeu găsim scris în Ps. 2, 45, 102 c. Despre El ca Fiu al Omului găsim scris în Ps. 8 d. Despre El ca Fiu al lui David găsim scris în Ps. 139 e. Despre El ca profet găsim scris în Ps. 22, 25, 40 f. Despre slujirea Sa ca Mare Preot găsim scris în Ps. 40:6, 8; 22; 49; 110. g. Despre demnitatea Lui de împărat găsim scris în Ps. 2; 21; 24, 45; 72. h. Despre suferinţele Lui teribile găsim scris în Ps. 22 şi 69 i. Despre învierea Lui găsim scris în Ps. 16 Tot în psalmi ni se spune că El va vorbi în pilde, va liniști furtuna, va fi disprețuit, batjocorit, bătut cu bice, că va fi răstignit pe o cruce, că va fi străpuns, că Îi va fi sete și-i vor da să bea băuturi amețitoare, ca dușmanii Lui vor trage la sorț pentru haina Lui și că nici un os nu-i va fi frânt, că va învia din morți, că se va înălța la cer și se va așeza la dreapta lui Dumnezeu, că va judeca toate Neamurile și că împărăția Lui nu va avea sfârșit. Dintre toate cărţile Vechiului Testament, cartea Psalmilor este cel mai mult citată în cărţile Noului Testament. Unele dintre porţiunile ei sunt parcă parte integrantă din Evanghelii. Iată de exemplu succesiunea celor trei psalmi: 22, 23 şi 24. Cel dintîi ne prezintă suferinţele păstorului cel bun care-şi dă viaţa pentru oile Sale. Vedem ridicată crucea îi auzim strigătele sfâşietoare ale Celui ce moare o moarte ispăşitoare. Psalmul 23 este cunoscut de toată creştinătatea drept „psalmul păstorului” („Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte la păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă, etc…”) Găsim în acest psalm oferta Domnului Isus de a conduce şi de a îngriji sufletele care i se încredinţează. Psalmul 24 ni-L prezintă pe păstor ajuns în slavă gata să răsplătească oile care L-au urmat până la capăt. Soarta poporului Israel este şi ea descrisă într-o succesiune de psalmi. Iat-o: a. Ruina poporului este descrisă în Ps. 42-49 b. Răscumpărătorul poporului este prezentat în Ps. 50-60 c. Răscumpărarea poporului este arătată în Ps. 61-72 Este greu să arătăm mesajul psalmilor într-o introducere scurtă ca aceasta. Vă lăsăm dumneavoastră plăcerea ca după ce aţi parcurs cu noi această vedere panoramică a lor, să vă apropiaţi pe rând de fiecare psalm în parte, să-i descoperiţi frumuseţea şi să-i sorbiţi cu nesaţ aroma specifică.

Pledoarie pentru psalmi

Mă întorc din când în când cu pasiune la cartea Psalmilor. De obicei nu o fac singur, ci în compania unor prieteni cu aceeași preocupare. Vă supun atenției capitolul 3 al cărții The Open and Unafraid (pp. 208-210) de Taylor, W. David O. Thomas Nelson. Kindle Edition.

„Trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în profeți și în psalmi.” -Lucrarea 24:44

„Un psalm alungă demonii, cheamă ajutorul îngerilor, oferă arme împotriva spaimelor nocturne și dă răgazul de la truda zilnică; pentru copiii mici este o siguranță, pentru bărbații în floarea vârstei o podoabă, pentru cei bătrâni o mângâiere, pentru femei, podoaba lor cea mai potrivită. El populează singurătățile, aduce înțelegere în piețe. Pentru novici este un început; pentru cei care avansează, o creștere; pentru cei care termină, o confirmare. Un psalm este vocea Bisericii“. -SFÂNTUL VASILE CEL MARE1

RUGĂCIUNI NEDEPĂȘITE DE VREME

De peste două mii de ani, poporul lui Dumnezeu a învățat cum să audă de la Dumnezeu și cum să vorbească cu Dumnezeu prin rugăciunile din psalmi. Aceștia sunt rugăciunile care au fost transmise din generație în generație (Ps. 89:1), rugăciunile care, pentru creștinii din întreaga istorie a bisericii, continuă să dăruiască. Pentru creștinii ortodocși răsăriteni, romano-catolici, anglicani, presbiterieni, metodiști, penticostali și o mulțime de alții, psalmii le îmbibă limbajul liturgic și devoțional, legându-i de practica de închinare a bisericii primare. În ceea ce mă privește, crescând într-o tradiție a bisericii libere, ceea ce sudul american numește „Biserica Bibliei”, nu am avut o expunere regulată la psalmi. Fragmente de fraze psalmice apăreau în imnurile noastre obișnuite. Imagini ale păstorului din Psalmul 23 apăreau flanelograful copiilor și pe coperțile Bibliei. Un predicator putea face ocazional referiri la un psalm, dar nu-mi amintesc o singură predică dedicată unui psalm întreg. Pentru mintea mea de copil, Psalmii făceau parte din lista exagerat de lungă a cărților din Vechiul Testament, așezate între inpenetrabila carte a lui Iov și plictisitoarea și repetitivă carte a Proverbelor. Abia la douăzeci de ani am descoperit psalmii ca pe o comoară de rugăciuni, plină de limbaj pentru Dumnezeu și pentru numeroasele griji ale sufletului – pentru grijile sufletului meu. Și abia la sfârșitul vârstei de treizeci de ani am îmbrățișat psalmii ca un fel de parte nenegociabilă a credinței mele creștine. Tot atunci m-am întrebat și de ce tradiția mea de credință particulară a căzut într-o poziție minoritară în istoria bisericii, nereușind să ne învețe cum să citim psalmii sau să îi considerăm o parte normativă a vieții creștinului, așa cum au făcut-o membrii trupului lui Hristos timp de peste două milenii, în întreaga biserică globală și în toate contextele vieții bisericii. O trecere în revistă sumară a utilizării de către biserică a cărții Psalmii de-a lungul istoriei poate fi utilă pentru a vedea de ce și noi ar trebui să vedem psalmii ca pe niște ajutoare neprețuite pentru viața noastră de credință sau, așa cum spune Ellen Davis, ca pe „cel mai bun ghid al vieții spirituale care a ieșit vreodată de la tipar”2. Cu poezii care ar fi fost compuse încă din secolul al X-lea î.Hr., forma finală a Psaltirii nu a avut loc decât undeva în jurul a ceea ce cercetătorii numesc perioada celui de-al doilea Templu (cca. 530 î.Hr. – 70 d.Hr.)3. Când citim cu atenție, unul dintre primele lucruri pe care le observăm la Psaltire este că aceste „cântări ale lui David” sunt aranjate în cinci cărți, fiecare încheindu-se cu o doxologie4 . Ele sunt: „Psalmii”: Cartea 1: Psalmii 1-41 (Geneza) Cartea 2: Psalmii 42-72. (Exodul) Cartea 3: Psalmii 73-89 (Leviticul) Cartea 4: Psalmii 90-106 (Numeri) Cartea 5: Psalmii 107-150 (Deuteronomul) Fiecare dintre aceste cinci cărți funcționează ca un fel de oglindă a celor cinci cărți ale lui Moise.5 Pentru un israelit, cartea psalmilor trebuia citită și … cântată. De-a lungul veacurilor, psalmii au fost cântați în toată istoria Bisericii. 6.

PSALTIREA ÎN BISERICA PRIMARĂ

În Noul Testament apar cel puțin 196 de citate din Psaltire, așa că putem presupune în mod rezonabil că pentru biserica timpurie, Psaltirea a funcționat ca principala lor carte de cult. În contextul Evangheliilor, de exemplu, atât Maria, cât și Zaharia preiau limbajul psalmilor în cântările lor de laudă, iar atunci când Ioan îl botează pe Isus, o voce din ceruri auzită confirmând calitatea de fiu a lui Isus se face ecoul cuvintelor din Psalmul 2 (Mat. 3). În slujirea sa, Isus invocă în mod repetat limbajul psalmilor.

• Când este contestat de învățătorii legii pentru acțiunile sale în templu, Isus răspunde citând Psalmul 8:2 (Mat. 21:12-17).
• Când preoții de seamă îi pun la îndoială autoritatea, Isus apelează la Psalmul 118 (Mat. 21:23-27).
• În discuția cu fariseii, Isus citează Psalmul 110 ca dovadă a vocației sale davidice (Mat. 22:41-45).
• La sfârșitul Predicii de pe Munte, ca răspuns la cei care i-ar putea invoca numele în zadar, Isus citează Psalmul 6:8 (Mat. 7:23).
• Atunci când Duhul Sfânt coboară peste aceiași ucenici, prima predică rostită de Petru în fața mulțimilor este o exegeză a Psalmilor 16:8-11, 132:11 și 110:1 (Fapte 2:25-35).
• Iar după ce Petru și Ioan au fost eliberați din închisoare, ei Îl laudă pe Dumnezeu cu ajutorul cuvintelor din Psalmul 2 (Fapte 4:8-12).
• În 1 Corinteni 14:26, Pavel enumeră daruri spirituale specifice, pe care membrii trupului lui Hristos ar trebui să și le împărtășească unii altora. Unul dintre aceste daruri este „imnul”, care în limba greacă este termenul psalmon, sau „psalm”.
• Coloseni 3:16-17 îi îndeamnă pe credincioși să se învețe unii pe alții cu psalmi, printre alte mijloace. Efeseni 5:18-20 subliniază această idee, dar leagă cântarea psalmilor de lucrarea Duhului Sfânt. Î
• n Iacov 5, apostolul se întreabă: „Este vreunul vesel?”. Răspunsul său: „Cântați cântări de laudă” (v. 13).
• În scrisoarea lui Pavel către credincioșii din Roma, el face aluzie la o mulțime de psalmi, printre care Psalmii 14, 18, 19, 32, 44, 51, 53, 69, 116, 117 și 140. Î
• În primele două capitole ale cărții Evrei, apare un lanț de nouă citate din psalmi, în care psalmii regali și psalmii de jale sunt cei mai proeminenți.
• Și, după cum subliniază frecvent cercetătorii, ultima carte a Bibliei, cartea Apocalipsa, nu poate fi înțeleasă corect în afara unei înțelegeri clare a psalmilor.7

PSALMII ÎN ISTORIA BISERICII

Influența Psaltirii nu se încheie, desigur, cu Biserica primară.8 În jurul anului 200 d.Hr., teologul african Tertulian scrie această descriere despre liturghia din vremea sa: „Se citesc Scripturile și se cântă psalmii, se rostesc predici și se oferă petiții. „9 Dovezile în acest sens nu sunt greu de găsit. Pe vremea lui Augustin, psalmii erau atribuiți unor zile anume din calendarul liturgic.10 Origen (185-254), Ieronim (342-420) și din nou Augustin (354-430) vor scrie comentarii despre psalmi.11 În jurul anului 318 d.Hr., Atanasie, episcopul Alexandriei, a spus următoarele despre psalmi „în toate împrejurările vieții, vom descoperi că aceste cântări divine se potrivesc cu noi înșine și răspund nevoilor sufletului nostru la fiecare pas „12. În Confesiunile sale, Augustin remarcă modul în care bisericile din Occident au preluat obiceiurile liturgice ale bisericii din Orient. „Imnurile și psalmii ar trebui cântați”, scrie el, „pentru ca poporul să nu slăbească din cauza apăsării durerii. „13 La începutul Evului Mediu, Sfântul Benedict a stipulat că toți călugării și călugărițele ar trebui să recite întreaga Psaltire în decursul unei săptămâni.14 Alfred cel Mare, care a devenit rege al saxonilor de vest din Anglia în 871, a fost faimos pentru obiceiul său de a recita psalmii atât în zori, cât și la apus. La sfârșitul Evului Mediu, mulți tineri viitori funcționari își studiau literele învățând Psaltirea pe de rost. De-a lungul acestei epoci, singura parte a Bibliei pe care o poseda probabil un laic era o copie a Psalmilor.15 Aceasta era „Biblia” lor. P entru Martin Luther, așa cum scrie Roland Bainton în Here I Stand: A Life of Martin Luther, psalmii erau „înregistrarea luptelor spirituale prin care trecea în mod constant „16. Luther a descris odată inima umană ca pe o corabie pe o mare furtunoasă condusă de vânt. El credea că psalmii funcționau ca un balsam pentru o astfel de inimă. El scrie: Cartea Psalmilor este plină de efuziuni sincere rostite în timpul furtunilor de acest fel. Unde se pot găsi cuvinte mai nobile pentru exprimarea bucuriei decât în Psalmii de laudă sau de recunoștință? În ei poți vedea în inimile tuturor sfinților ca și cum ai privi o grădină de plăcere minunată sau ai privi în cer. . . . Sau unde se pot găsi cuvinte mai profunde, mai penibile, mai dureroase în care să se exprime durerea decât în Psalmii de jale? În aceștia, vezi în inimile tuturor sfinților ca și cum ai privi moartea sau ai privi în iad, atât de întunecată și obscură este scena redată de umbrele schimbătoare ale mâniei lui Dumnezeu.17 În 1529, la doisprezece ani după ce a postat cele „95 teze”, Luther a scris imnul „O puternică cetate este Dumnezeul nostru” ca o adaptare a Psalmului 46. Un preot iezuit din acea vreme a remarcat, nu fără ironie, că „imnurile lui Luther au ucis mai multe suflete decât predicile sale „18. În tradiția care i-a urmat lui Ioan Calvin, cântarea psalmilor metrici a devenit unul dintre semnele distinctive singulare ale calvinilor în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Istoricul Horton Davies observă: „În acest moment, nu există nici un fel de „cântece”: Ne este extrem de greu să ne imaginăm cât de aproape universală era folosirea psaltirii. Psalmii erau cântați la banchetele Lordului Primar, la banchetele din oraș; soldații îi cântau în marș sau lângă focurile de tabără; plugarii și cărăușii îi fluierau sau îi cântau la treburile lor; iar pelerinii căutau un nou continent în care să obțină libertatea de a cânta doar psalmii. Departe de a fi cântecele acriților, ele erau cântate de doamne și de iubiții lor.19 Pentru observatorii externi, puritanii prezbiterieni au primit porecla de „sfinții care cântă psalmi”. Pentru scoțieni, în a căror țară a luat naștere și a înflorit presbiterianismul, există o versiune a Psalmului 23 care este atât de populară încât unii au numit-o „imnul național scoțian”. La fel ca și protestanții francezi din secolul al XVI-lea, credincioșii protestanți scoțieni și-au apărat credința, atât la propriu, cât și la figurat, cu ajutorul psalmilor marțiali, care îl invocau pe Dumnezeu ca Judecător Drept și Rege Puternic. Prima carte publicată în coloniile americane a fost The Bay Psalm Book, în Cambridge, Massachusetts, în 1640.20 În 1719, Isaac Watts, care a căutat în mod faimos „să-l învețe pe Autorul meu [regele David] să vorbească ca un creștin”, a luat Psalmul 98 și l-a transformat în imnul „Joy to the World”.21 Douăzeci de ani mai târziu, în 1739, Benjamin Franklin a remarcat cum „nu se putea merge seara prin Philadelphia fără să auzi psalmi cântați în diferite familii de pe fiecare stradă. „22 Peste Oceanul Atlantic, în 1741, George Frederic Handel a compus faimosul său Messiah și l-a îmbibat cu referințe la psalmi, al doilea după referințele la cartea Isaia. De exemplu, oratoriul prezintă pasaje din Psalmul 2 la scena 6 din părțile 1 și 2: „De ce se înfurie păgânii și poporul își închipuie un lucru deșert? … . Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte? Împăraţii pământului se răscoală şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!” Primele cuvinte pe care John Wesley (1703-1791) le-a învățat în copilărie au inclus părți din Psalmi. Iar Abraham Lincoln, în timpul anilor în care era avocat (1837-1847), a rostit din memorie cuvintele Psalmului 23 unei femei pe patul de moarte.

PSALMI ÎN ERA MODERNĂ

Mergând mai departe în timp, în 1940, una dintre ultimele cărți pe care martirul german Dietrich Bonhoeffer le va scrie înainte de execuția sa de către naziști în lagărul de concentrare de la Flossenbürg a fost „Psalmii: Cartea de rugăciune a Bibliei“. Scriindu-le părinților săi dintr-o închisoare nazistă în aprilie 1943, cu doi ani înainte de a fi executat prin spânzurare, Bonhoeffer a spus: „Citesc Psalmii în fiecare zi, așa cum am făcut-o ani de zile; îi cunosc și îi iubesc mai mult decât orice altă carte. „23 De la pastorul pakistanez Eric Sarwar, care a tradus Psalmii în Punjabi pentru a-i pune la dispoziția creștinilor persecutați din Pakistan, la compozitorul estonian Arvo Pärt, a cărui compoziție corală „De profundis” este o punere a Psalmului 130 în latină, la rapperul Shai Linne din Philadelphia, al cărui proiect „Lyrical Theology” include o interpretare R&B a Psalmului 37, până la interpretarea Psalmului 23 în limba sud-africană Sotho „Ke Na Le Modisa” de către corul Soweto Gospel Choir, pastorii și muzicienii din întreaga lume au făcut ca psalmii să prindă viață în tot felul de limbaje muzicale și umane. Pe 20 iulie 1969, modulul lunar Apollo Eagle a aterizat pe Lună. Cei mai mulți oameni își vor aminti probabil cuvintele istorice ale lui Neil Armstrong în momentul în care a pășit pentru prima dată pe suprafața Lunii: „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. Puțini oameni își vor aminti însă cuvintele la fel de remarcabile ale lui Edwin „Buzz” Aldrin în ultima seară a zborului, cu o zi înainte de amerizarea în Pacific. Reflectând asupra evenimentelor singulare la care tocmai fusese martor direct, el a observat, cu ajutorul cuvintelor din Psalmul 8: „Personal, reflectând la evenimentele din ultimele zile, îmi vine în minte un verset din Psalmi. „Când mă gândesc la ceruri, la lucrarea degetelor Tale, la Lună și la stele, pe care Tu le-ai rânduit; ce este omul, de ai Tu grijă de el?” 24 Cu patru ani mai devreme, la 1 februarie 1965, Martin Luther King Jr. a fost arestat în Selma, Alabama, sub acuzația de a defila fără permis. În timp ce se afla în închisoare, el a propus o întrunire de tip quaker, ceea ce însemna că oricine putea să conducă un cântec sau să rostească o rugăciune. Prietenul și colegul său de slujbă, Ralph Abernathy, a deschis ședința citind din Psalmul 27:1: „Domnul este lumina mea și mântuirea mea; de cine să mă tem?“ 25 În 1970, o trupă jamaicană numită Melodians a lansat o versiune a Psalmului 137, „Rivers of Babylon”, înregistrată ca un cântec rastafarian. De ce a devenit cântecul numărul unu în Jamaica în acel an? De ce cântau jamaicanii de culoare acel cântec atunci – și încă și astăzi? Kevin Adams, în cartea sa 150: Finding Your Story in the Psalms, explică: Ei cântă pentru a pune capăt la ceea ce ei consideră a fi tăcerea divină cu privire la violarea Africii în timpul secolelor de sclavie, colonialism și oprimarea copiilor Africii. Ca și evreii originali exilați în Babilon, ei strigă după dreptate, rezonând cu pasiunea din finalul șocant al psalmului.26 Pe 25 decembrie 1996, când David Gergen, fost consilier prezidențial al lui Richard Nixon și Ronald Reagan, l-a întrebat pe Peter Gomes, preotul care slujea la Memorial Church de la Universitatea Harvard, unde ar trebui să înceapă să citească cei care nu sunt familiarizați cu Biblia, Gomes a răspuns: „Sfatul meu a fost întotdeauna să începi cu o carte accesibilă, iar eu îți sugerez să începi cu psalmii. Acum, oamenii vor spune: „Oh, dar psalmii sunt atât de frumoși și muzicali; nu ar trebui să iau ceva mai puternic?”. Dacă citiți psalmii, îi citiți pe toți și îi citiți într-un ritm destul de intens – nu petreceți tot anul făcând acest lucru, faceți-o în decurs de câteva săptămâni – veți găsi în cei 150 de psalmi o gamă atât de acută de experiențe umane încât veți crede că au fost scrise de terapeutul dumneavoastră“.27 Un ultim exemplu, în timpul turneului lor mondial iNNOCENCE & eXPERIENCE, care a avut loc în 2015, trupa irlandeză U2 și-a încheiat concertele aruncând din tavan pagini din psalmi. Acest lucru ar fi rămas în concordanță cu dragostea de lungă durată a lui Bono, solistul trupei U2, pentru psalmi, personificată în cântecul său „40”, care se bazează pe Psalmul 40.28 În propriile sale cuvinte: „Întotdeauna am fost interesat de personajul lui David din Biblie pentru că era un mare ratat. Mă amuză foarte mult faptul că oamenii pe care Dumnezeu a ales să-i folosească în Scriptură au fost cu toții mincinoși, trișori, adulteri, criminali. Nu știu în care dintre aceste activități am fost implicat la vremea respectivă, dar cu siguranță m-am identificat cu David. Îmi scriam psalmul“. 29 În timp ce creștinii au folosit cartea Psalmii de-a lungul istoriei, creștinii contemporani, din păcate, fie au neglijat-o cu totul, fie au folosit-o doar în mod fragmentat. Acest lucru implică o adevărată pierdere. După cum am văzut la începutul acestui capitol, pentru Isus, psalmii îi încadrează atât viața, cât și slujirea, deoarece a interiorizat cuvintele psalmistului printr-un obicei de rugăciune de o viață întreagă. Este un obicei pe care am face bine să îl imităm dacă dorim să ne formăm în viața de rugăciune a lui Isus, „martorul credincios” (Apoc. 1:5). Dar nu doar o viață de rugăciune în forma lui Isus descoperim citind psalmii; descoperim, de asemenea, o mică Biblie, ca să spunem așa, tot ceea ce este esențial pentru o viață credincioasă în fața lui Dumnezeu în orice moment și în toate circumstanțele vieții noastre personale și publice. Așa cum spune Martin Luther: „În concluzie, dacă doriți să vedeți sfânta biserică creștină înfățișată în culori vii și căreia i se dă o formă vie, într-un tablou în miniatură, atunci puneți în fața voastră Cartea Psalmilor; veți avea o oglindă frumoasă, luminoasă și lustruită care vă va arăta ce este creștinismul“. 30 Invitația de a ne lăsa modelați de psalmi ne rămâne, desigur, mereu deschisă. Psalmii ne invită, și astăzi, să „îi ascultăm, să îi citim, să îi notăm, să îi învățăm și să îi digerăm lăuntric”, ca să împrumutăm cuvintele din Cartea de rugăciune comună“ 31 . Psalmii ne oferă „calea vieții” (Ps. 16:11); ei ne binecuvântează „pe cale” (Ps. 1); și ne pun la dispoziție, indiferent unde ne aflăm în credință, cuvinte de viață, „mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri“ (Ps. 19:10). Referințe: 1.​Quoted in John D. Witvliet, The Biblical Psalms in Christian Worship: A Brief Introduction and Guide to Resources (Grand Rapids: Eerdmans, 2007), 4. 2.​Ellen F. Davis, Getting Involved with God: Rediscovering the Old Testament (Cambridge, MA: Cowley Publications, 2011), 7. For an excellent introduction to the Jewish and Christian use of the psalms throughout history, see Bruce K. Waltke and James M. Houston, The Psalms as Christian Worship: An Historical Commentary (Grand Rapids: Eerdmans, 2010). 3.​John Goldingay, Psalms, Volume 1: Psalms 1–41 (Grand Rapids: Baker Academic, 2006), 35 (“The Psalter came into being in something like the form we know it some time in the Second Temple period, in Persian or early Greek times. From the beginning it was presumably among the authoritative resources of the Jewish community, and in this sense the time it came into being is also the time when it became canonical. . . . Although we cannot know when individual psalms were written, we can trace a little of that process whereby the Psalter itself came into being”). 4.​Bernhard W. Anderson, Out of the Depths: The Psalms Speak for Us Today, with Steven Bishop (Louisville, KY: Westminster John Knox, 2000), 17–18 (“For Israel, this ascription [‘a psalm of David’] did not necessarily indicate authorship; rather, it signified that the community identified itself with David as it came before God in worship. David was the archetypal figure whose career portrayed both the misery and the grandeur of the people of God. . . . In a troubled time when Israel had no king, the people found in the story of David not only the archetype of their own existence but also the prototype of the coming king who would inaugurate God’s dominion”). 5.​A close reading of the Psalter uncovers a number of “collections” of psalms that have been grouped together in specific ways, either by superscription or by a key word or theme. These collections include: a “Davidic” collection (Pss. 3–41; 51–72; 138–145); a “Korahite” collection (Pss. 42–49; 84–85; 87–88); an “Elohistic” collection (Pss. 42–83); an “Asaphite” collection (Pss. 73–83); a “Songs of Ascent” collection (Pss. 120–134); and a “Hallelujah Psalms” collection (Pss. 111–118; 146–150). 6.​The Psalms are the Tehillim, the Book of Praise, according to the Hebrew title to the book. They are the Psalmoi, the “Songs Sung to a Stringed Instrument,” as the Septuagint, the Greek translation of the Hebrew Bible, describes the 150 poems. And they are the Psalterion, as the fifth-century AD Greek manuscript Codex Alexandrinus titled the book, drawing attention to the musical dimension of the psalms—and it is from this title that we get our English term Psalter. 7.​Goldingay, Psalms, vol. 1, 76 (“There is hardly a verse in the Revelation to John that would survive intact if one removed the allusions to the Psalms and other parts of the OT, but there is not a single actual quotation of the OT there”). Cf. Steve Moyise, “The Psalms in the Book of Revelation,” in The Psalms in the New Testament, ed. Steve Moyise and Maarten J. J. Menken (London: T & T Clark, 2004), 231–46. 8.​A great deal of the material in this chapter is drawn from two primary sources: William L. Holladay, The Psalms Through Three Thousand Years: Prayerbook of a Cloud of Witnesses (Minneapolis: Fortress, 1993), and Kevin Adams, 150: Finding Your Story in the Psalms (Grand Rapids: Square Inch Press, 2011). 9.​Cited in Massey H. Shepherd, The Psalms in Christian Worship: A Practical Guide (Minneapolis: Augsburg, 1976), 37. 10.​C. Hassell Bullock, Encountering the Book of Psalms: A Literary and Theological Introduction (Grand Rapids: Baker Academic, 2001), 94. 11.​For a close reading of Augustine’s relation to the psalms, see Jason Byassee, Praise Seeking Understanding: Reading the Psalms with Augustine (Grand Rapids: Eerdmans, 2007). 12.​Athanasius, On the Incarnation (New York: St. Vladimir’s Seminary Press, 1977), 104. 13.​Augustine, Confessions, bk. 9.7.15, cited in Holladay, The Psalms Through Three Thousand Years, 166. 14.​In an Eastern Orthodox custom, the bishops prayed fourteen prayers while they vested themselves for the Divine Liturgy. Eight of those prayers derive from the Psalter. 15.​Gordon Wenham, The Psalter Reclaimed: Praying and Praising with the Psalms (Wheaton, IL: Crossway, 2013), 16. 16.​Roland Bainton, Here I Stand: A Life of Martin Luther (Nashville: Abingdon Press, 1950), 335. 17.​Cited in Witvliet, The Biblical Psalms, 39–40. See also Bruce A. Cameron, Reading the Psalms with Luther: The Psalter for Individual and Family Devotions (St. Louis, MO: Concordia Publishing House, 2007). 18.​Holladay, The Psalms Through Three Thousand Years, 195. 19.​Horton Davies, Worship and Theology in England: From Andrewes to Baxter and Fox, 1603–1690 (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1975), 270, 272. 20.​James F. White, Protestant Worship: Traditions in Transition (Louisville, KY: Westminster John Knox, 1989), 129. 21.​Esther Rothenbusch Crookshank, “‘We’re Marching to Zion’: Isaac Watts in Early America,” in Wonderful Words of Life: Hymns in American Protestant History and Theology, ed. Richard J. Mouw and Mark A. Noll (Grand Rapids: Eerdmans, 2004), 21. 22.​Cited in Mark Noll, “The Defining Role of Hymns in Early Evangelicalism,” in Wonderful Words of Life: Hymns in American Protestant History and Theology, ed. Richard J. Mouw and Mark A. Noll (Grand Rapids: Eerdmans, 2004), 5. 23.​Cited in Brian Brock, Singing the Ethos of God: On the Place of Christian Ethics in Scripture (Grand Rapids: Eerdmans, 2007), 74. 24.​This is an excerpt taken from a series of selected messages prepared by Edwin Aldrin, Neil Armstrong, and Michael Collins, in “Apollo Expeditions to the Moon: Chapter 11.7,” NASA, https://history.nasa.gov/SP-350/ch-11-7.html. 25.​Cited in Adams, 150: Finding Your Story in the Psalms, 119. 26.​Adams, 150: Finding Your Story in the Psalms, 191. 27.​Adams, 150: Finding Your Story in the Psalms, 17–18. 28.​U2, “40,” Universal Music Group, December 12, 2018, https://www.youtube.com/watch?v=pt9Xc4jO-Yc. 29.​Christopher R. Weingarten et al., “U2’s 50 Greatest Songs,” Rolling Stone, June 29, 2017, https://www.rollingstone.com/music/music-lists/u2s-50-greatest-songs-205104/40–201620/. 30.​Cited in Martin Luther: Selections from His Writings, ed. John Dillenberger (New York: Anchor Books, 1962), 41. 31.​One can find the original prayer on the Anglican lectionary website for “The Lessons Appointed for Use on the Sunday Closest to November 16: Year A, Proper 28,” in Book of Common Prayer, https://www.lectionarypage.net/YearA/Pentecost/AProp28.html. (Taylor, W. David O.. The Open and Unafraid (p. 34). Thomas Nelson. Kindle Edition.)

Cum să folosim psalmii astăzi ?

Cine citește Noul Testament își dă repede seama că viața creștină este asociată cu psalmii. Cântările amintite în Noul Testament sunt sinonime cu psalmii (de exemplu cântările din capitolele 1 și 2 ale Evangheliei după Luca). Domnu Isus a citat din psalmi în predici (vezi predica de pe munte), în înfruntările pe care le-a avut cu iudeii, în timpul curățirii Templului și chiar la Cina cea de Taină. Apostolii au citat psalmii când s-au rugat după ce au fost torturați pentru credință (Fapte 4) și au folosit citate din psalmi în predicile lor (Fapte 13). Autorul epistolei către Evrei citează masiv din psalmi. Fiecare din primele cinci capitole ale epistolei conține și unul sau mai multe citate din psalmi. Cum să-i folosim noi? Părerea mea este că cel mai bine este să-i citim cu glas tare și să-i punem pe melodii. Există psalmi care ne îndeamnă să-i ,,strigăm“ în gura mare! Le diminuăm impactul dacă-i citim stând jos în tăcere. Sunt psalmi care ne îndeamnă să ne mișcăm trupul, să ne ridicăm mâinile, să batem din palme, să țopăim și să ne ridicăm privirea în sus. Psalmii trebuie să facă parte din serviciile noastre divine:

,,Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului“ (Efes. 5:19).

Bineînțeles că-i putem acompania cu instrumentele. De fapt, termenul ,,psalm“ înseamnă literal ,,a ciupi“, implicând folosirea unor instrumente cu coarde. Între strofele anumitor psalmi există indicația ,,șela“, care a fost o indicație dată conducătorului muzical și s-ar putea traduce prin ,,oprire“, ,,schimbarea de tonalitate“, ,,ridicarea vocii“ sau ,,schimbarea intensității“. Cum ar trebui deci să-i cântăm? Eu cred că ar trebui să-i cântăm ,,în întregime“. Prea multe din cântările noastre preiau doar fragmente din psalmi și le repetă într-una. Oricine nu parcurge un psalm în întregime nu ține seama de intenția și trăirea celui ce l-a compus inițial. Unii psalmi sunt pentru închinarea comună, alții se potrivesc mai bine cu închinarea din cămăruța singurătății. Ar fi bine dacă:

• am citi câte un psalm pe zi
• am citi unii psalmi la culcare, pentru că ei ne ajută să ne descărcăm de povara de peste zi.
• am citi psalmi chiar și când simțim că nu ni se potrivesc pentru că va veni și vremea când ni se vor potrivi de minune.
• am încerca să dăm titluri personal la psalmii citiți, făcându-i astfel ,,psalmii noștri“.
• am încerca să parafrazăm sau să versificăm psalmii
• am parcurge psalmi în zilele de suferință, boală sau chiar pe patul morții

Nu neg valoarea studierii psalmilor, dar pledez pentru ,,folosirea“ psalmilor, pentru trăirea lor. Vom descoperi adevărata lor frumusețe și valoare atunci când îi vom rosti cu voce tare, când îi vom cânta, când îi vom striga spre bolțile cerului. Psalmii sunt scările pe care putem urca spre cer într-o închinare pasionată care-L proslăvește pe Dumnezeu. (traducere din Pawson, David. Unlocking the Bible – HarperCollins Publishers). +++ – +++

Studii în psalmi individuali

Ce-ați face dacă ați avea o mulțime de psalmi și ar trebui să-i așezați într-o anumită ordine? Pe care l-ați pune primul? Dar pe al doilea? Răspunsul la această întrebare este să vedem ce se află în primii psalmi de au fost aleși să deschidă cartea acestei colecții remarcabile. Psalmul 1 ne dă perspectiva a două căi, două locuri de popas, două atitudini față de Dumnezeu, două feluri de oameni și două destinații eterne diferite. El ne arată că toată istoria omenirii se încolonează în aceste două mulțimi diferite: un șir care se îndreaptă spre pierzare și pedeapsă, iar altul care se îndreaptă spre răsplătire și fericire. Psalmul 2 ne spune că cele două șiruri în care se așează oamenii pe pământ sunt consecința unui conflict cosmic, între două entități diferite, cu implicații cum nu se poate mai concrete pe pământ. Psalmul 3 ne spune ce trebuie să facă un om al lui Dumnezeu în conflictul în care-și duce existența. Psalmul 4 și 5 sunt rugăciunea de seară și rugăciunea de dimineață ale copiilor lui Dumnezeu. Ele implică o stare meditativă, cu dese (opriri) în care stresul înfruntării cu problemele vieții este dispersat de încrederea rezultată dintr-o bună relație cu Dumnezeu.

Psalmul 2

Este unul din cei mai fascinanți psalmi nu doar pentru că este ,,mesianic“, ci și pentru că unește cerul cu pământul, parcă în transmisii televizate alternative și, mai ales, pentru că este o docavă despre trinitatea divină! Cheia psalmului este să înțelegi ce se spune, cine cine și cui se adresează. Cel dințâi care vorbește este, după părerea noastră, Duhul Sfânt, care editorializează:

,,Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte? Împăraţii pământului se răscoală şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!” (Ps. 2:1-3).

Parcă simțim ironia mușcătoare a Duhului Sfânt care pară chicotește și ascultăm reacția divinității:

,,Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte şi-i îngrozeşte cu urgia Sa, zicând:“ (Ps. 2:4-5).

Carul de reportaj se mută apoi în cer și auzim vocea Tatălui:

„Totuşi Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, Muntele Meu cel sfânt” (Ps. 2:6).

Ia poi cuvântul Fiul și proclamă hotărâra Tatălui pentru misiunea Lui:

„Eu voi vesti hotărârea Lui – zice Unsul. Domnul Mi-a zis: ‘Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire şi marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar’” (Ps. 2:7-9).

Duhul Sfânt se întoarce apoi spre împărații pământului cu un avertisment teribil:

Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului! Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!“ (Ps. 2:10-12)

Este unul din cei mai clari psalmi în mesajul lor riunitar, dar psamul nu poate fi descifrat decât atunci când înțelegem cine sunt cei ce vorbesc și cui se adresează ei.

Psalmul 16 – Cântarea celui fericit

Aceasta este o cântare a fericirii. Nu conține nici o cerere și nici un necaz. David se bucură și cântă.

I. ESTE FERICIT PENTRU DUMNEZEU.

Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” – Ps. 16:2

Cu alte cuvinte, el spune: ,,Nu există nimic care să mă facă mai fericit decât mă faci Tu!“ („I have no good beyond God.” – joc de cuvinte greu de tradus)

II. ESTE FERICIT DE POPORUL LUI DUMNEZEU.

Sfinţii care sunt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea.“ – Ps. 16:3

Tu te bucurie de ceilalți copii ai lui Dumnezeu care te înconjoară? S-ajungi să stai în cer cu sfinții va fi o bucurie Să mergi cu ei acum e altă .. teorie. ,,S-ajungi în cer cu sfinții va fi o fericire Să fi cu ei pe-aici, e altă povestire.“ To live above with saints we love will certainly be glory. To live below with saints we know, that’s another story.” Ai început să te zgârâi în colțurile un din copiii lui Dumnezeu de lângă tine? Începe să-ți găsești bucuria doar în Dumnezeu și atunci îi vei putea iubi și pe toți cei din familia Sa. Ți-e greu să-i iubești pe cei din adunarea ta? Îndrăgostește-te mai mult de Tatăl lor și-i vei îndrăgi atunci și pe ei.

III. ESTE FERICIT DE PROVIDENȚĂ

,,Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu. O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi-a fost dată“ – Ps. 16:5-6

În providența Sa, Dumnezeu ți-a hotărât hotarele moștenirii tale. Oamenii tot caută să le mute, dar Dumnezeu va avea grijă să ți le păstreze. Când Israel a ajuns în Canaan, fiecare seminție a primit partea ei de moștenire. Nu de la un agent imobiliar și nici prin preferințe. ,,Acestea vă sunt hotarele. Rămâneți între ele.“ Mulțumește-te cu ce ai și cu ce vecini ai. Dumnezeu te-a pus acolo unde ești acum. Providența Sa este desăvârșită.Do you want to delight in God and in His people? Then delight in His providence.

IV. ESTE FERICIT CU SFATURILE DOMNULUI

Eu binecuvântez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima. Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea, inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte. – Ps. 16:7-9

Vrei să fi și tu fericit? Iată care este secretul: umblă pe calea Domnului, în prezența Domnului și în ceea ce-I face Lui bucurie.

V. ESTE FERICIT CU NĂDEJDEA ÎNVIERII

,,Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea. Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta“ – Ps. 16:10-11

Versetul 10 este o profeție mesianică aplicată Domnului Isus de apostolii Petru și Pavel în cartea Faptele Apostolilor 2:25-31: 13:35. El este însă și o promisiune pentru noi, pentru toți cei ce sunt acum ,,în Christos“:

,,Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi“ – 1 Petru 1:3-4

Psalmul 19

Părerea lui C. S. Lewis este că Psalmul 19 este ,,cel mai măreț poem din întreaga psaltire și una din cele mai bune poezii din literatura universală“. Din punct de vedere creștin, el conține cel mai clar rezumat al doctrinei despre revelația divină pe care-l putem găsi în Vechiul Testament. Psalmul 19 ne spune că Dumnezeu S-a făcut cunoscut omenirii drept Creator (v.1-6), lui Israel drept Legiuitor (v.7-10) și fiecărui individ în parte drept Răscumpărător (v.11-14). Întâi, avem de-a face cu revelația generală (19:1-6), numită așa pentru că Dumnezeu S-a descoperit tuturor oamenilor de pretutindeni. Mărturia s-a făcut prin natură, în special prin măreția cerurilor. Această descoperire de Sine este continuă și universală. În metafore pline de frumusețe, psalmistul aseamănă răsăritul soarelui cu ivirea unui mire, iar ruta lui aparentă pe boltă cu alergarea unui atlet.

,,Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit, dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri, El a întins un cort soarelui. Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz: răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.“

În al doilea rând, avem de-a face cu revelația specială (19:7-10). Subiectul se schimbă brusc de la revelația prin natură la revelația particulară supranaturală dăruită de Dumnezeu evreilor prin tora, Vechiul Testament. Excelența Legii revelate este subliniată prin câteva paralelisme evreiești perfecte. Ea înviorează sufletul, dă înțelepciune celui neștiutor, este fără prihană, înveselește inima și dă lumină ochilor. Cu adevărat, poruncile Domnului sunt ,,mai de preț decât aurul“ și ,,mai dulci ca mierea“ (v.10) pentru că ni-L descoperă pe Dumnezeu în caracterul Său.

,,Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii. Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.“

În cel de al treilea rând, avem de-a face cu revelația personală (19:11-14). Psalmistul voebește despre sine doar în cea de a treia parte a psalmului și își exprimă recunoștința pentru efectul revelație divine asupra propriei sale vieți. El se roagă pentru iertare și pentru sfințire. Totul se încheie cu o rugăciune, pe care o au foarte mulți predicatori creștini, preocupați ca toate cuvintele, până și toate gândurile să fie plăcute înaintea Domnului. Dumnezeu este pentru psalmist o Stâncă și un Izbăvitor.

Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare. Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!“

(traducere din John Stott)

Psalmii 22-24

Această triadă de psalmi este ca o ,,eugenie“ (oreo) pe care oamenii o deschid și mămâncă doar ciocolata de la mijloc.

Acest grup de trei psalmi este foarte important. Eu îi rezum la trei cuvinte: crucea, ciomagul și cununa. Ei ne vorbesc despre un Dumnezeu venit să ne fie, pe rând, Răscumpărător, Păstor și Rege. Dacă extragem doar foarte cunoscutul psalm 23 din această triadă și ne bucurăm că Domnul este Păstorul nostru, pierdem mesajul celorlați doi psalmi care-l încadrează la stânga și la dreapta. Psalmul 22 debutează cu strigătul pe care avea să-l scoată mai târziu Domnul Isus pe cruce: ,,Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit!“ (Ps. 22:1), iar psalmul 23 începe cu declarația: ,,Domnul este păstorul meu“ (Ps. 23.1). Oridinea aceasta ne arată că nu-L poți avea pe Dumnezeu ca Păstor, dacă nu ți-a fost mai întâi Răscumpărător. Vine apoi psalmul 24 care întreabă: „Cine este acest Împărat al slavei?” Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! (Ps. 24:8-9). El proclamă că ne putem încrede în Isus ca Păstor bun pentru că El ne-a fost Răscumpărător și ne va fi într-o zi Rege al regilor, peste tot universul. Cei trei psalmi au un mesaj comun și se completează unul pe altul. (traducere din Unlocking the Bible de David Pawson) +++

Psalmul 46

Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu – Psalmul 46:10 Există vreo notă în toată muzica lumii atât de puternică precum marea oprire? Există vreun cuvânt în Psalmi mai elocvent decât cuvântul „Selah“, care înseamnă oprire? Există ceva mai palpitant şi care să inspire mai multă frică decât liniştea dinaintea izbucnirii furtunii, sau tăcerea ciudată care pare să cadă peste natură înaintea unui fenomen supranatural sau a unei ridicări de teren dezastruoase? Şi există ceva care poate să atingă inimile noastre la fel ca puterea liniştii? Pentru inima care va înceta să se concentreze asupra ei însăşi, există „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere“ (Filip. 4:7); „seninătate şi încredere“ (Isaia 30:15), care este sursa oricărei puteri; „multă pace“ care face să „nu [i] se întâmple nici o nenorocire“ (Psalmul 119:165); şi o odihnă profundă, pe care lumea nu poate niciodată să ne-o dea, nici să ne-o ia. Adânc în centrul sufletului este o încăpere a păcii unde locuieşte Dumnezeu şi unde, dacă vom intra în ea şi vom reduce la tăcere toate celelalte sunete, vom putea auzi acel „susur blând“ al Său (1 Împăraţi 19:12). Chiar şi la roata care se învârte cel mai repede, dacă priveşti în centrul ei, acolo unde este axul, vei vedea că nu există nici un fel de mişcare. Şi chiar în cea mai ocupată viaţă, există un loc în care poţi să locuieşti singur cu Dumnezeu într-o linişte eternă. Există o singură modalitate de a-L cunoaşte pe Dumnezeu: „Opriţi-vă, şi să ştiţi“. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!“ (Habacuc 2:20). +++

Psalmul 60

Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele – Psalmul 60:3 Am fost întotdeauna fericit că psalmistul I-a spus lui Dumnezeu că anumite momente din viaţă sunt disperate sau dificile. Nu încape nici o îndoială asupra acestui lucru, există lucruri grele în viaţă. În vara aceasta cineva mi-a dat câteva flori frumoase roz, şi când le-am luat, am întrebat: „Ce fel de flori sunt?“ Prietenul meu a răspuns: „Sunt flori de stâncă. Ele cresc şi înfloresc numai pe stânci unde nu vezi deloc pământ“. Atunci m-am gândit la florile lui Dumnezeu care cresc în momente de disperare şi în locuri dificile, şi am simţit întrucâtva că El are o tandreţe deosebită pentru „florile Lui de stâncă“, o tandreţe pe care nu o are pentru crinii şi trandafirii Lui. Margaret Bottome Încercările vieţii sunt trimise ca să ne facă, nu ca să ne distrugă. Problemele financiare pot distruge afacerile unui om, dar îi formează caracterul. Şi o lovitură directă dată omului de afară poate fi cea mai mare binecuvântare posibilă pentru omul dinăuntru. Deci dacă Dumnezeu pune sau îngăduie ceva greu în viaţa noastră, putem fi siguri că adevăratul pericol sau adevărata problemă va fi ceea ce vom pierde dacă vom fugi sau ne vom răzvrăti împotriva acelui lucru.   Maltbie D.Babcock                                                                                                           Eroii sunt forjaţi pe nicovale fierbinţi cu durere, Şi curajul superb vine numai prin testare. Unele caractere se maturizează şi unele caractere înfloresc Numai pe solul udat de sânge, unele suflete se dovedesc a fi mari Numai în momente întunecate de moarte sau pieire. Dumnezeu Îşi găseşte soldaţii cei mai buni pe muntele suferinţei. +++

Psalmii 90-91: Viața sub pedeapsă – viața sub protecție

În zilele acestea de priveghi pentru sora Hortensia Popovici, vă atașez comentariile la doi psalmi pereche care vorbesc despre viață.

PSALMUL 90

Tonul sumbru al psalmului ne îndeamnă să credem că Moise l-a scris după ce, la Cades-Barnea,  poporul lui Dumnezeu, proaspăt scos din robia egipteană, a refuzat să asculte și să intre în Canaan (Numeri 13-14). Ca pedeapsă, Dumnezeu i-a anunțat că toți cei peste douăzeci de ani vor muri în pustie în următorii 40 de ani. Nu-i de mirare că Moise s-a rugat: ,,Învață-ne să ne numărăm bine zilele“ (v. 12). Ne numărăm vârstele în ani, dar este mai înțelept să ne numărăm zilele, pentru că trăim în porții de câte o zi. Viața este scurtă, ca durata unei straje din noapte, ca un vis sau ca iarba care este cosită (vv. 3–6). În tabăra lui Israel, nici un tânăr de douăzeci de ani n-a  mai apucat să ajungă la șaizeci, iar din cei mai în vârstă foarte puțini aveau să mai apuce 80 de ani (v. 10). Toate rătăcirile acelea prin pustie au fost un uriaș marș funerar. În fiecare zi, oamenii mureau ca muștele. Moise trebuie să fi compus cântarea aceasta de jale să fie cântată la toate înmormântările. Vă dați seama cam câte au fost în fiecare zi, dacă în 40 de ani au trebuit să moară aproape un milion de oameni? Cu aproximațiile de rigoare, în tabăra copiilor lui Israel trebuie să fi murit în medie cam 70 de oameni pe zi. Oricum, în perspectiva eternității, oricât ai trăi, viața este foarte scurtă (vv. 1–4). Ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca s-o trăiești cu înțelepciune (v. 12) și să te bucuri de ea (vv. 14–15). Pribegii aceia prin pustie n-au putut realiza nimic. Evreii n-au construit case, n-au întemeiat orașe, n-au ridicat nici măcar o colibă sau un gard … Pustia este săracă. … Au existat însă chiar și în acele condiții lucruri care i-au putut împlini: să facă voia lui Dumnezeu (v. 14; 1 Ioan 2:17), să vadă gloria lui Dumnezeu (v. 16) și să crească în bunăvoința divină (v. 17). Oricum ai da-o, viața asta rămâne o călătorie printr-un pustiu de unde plecăm cu mâinile goale. Totuși, viața merită trăită dacă avem privilegiul să umblăm împreună cu Dumnezeu. Psalmul se încheie cu o rugăciune pentru semnificație. Omul are nevoie să înfăptuiască ceva durabil, să lase ceva în urmă, să fie măsurat cu câteva realizări. Numai Dumnezeu ne poate da această împlinire, iar asta numai dacă acceptăm să umblăm în faptele bune pregătite de El mai înainte, ca să umblăm în ele, nu ca să le refuzăm, cu au făcut ei la Cades-Barnea. Țara promisă ne așteaptă!

Tărâmul celor vii

Charles Spurgeon spune despre un om care i-a spus altuia aflat pe moarte: ,,Rămas bun, frate! Nu te voi mai vedea pe tărâmul celor vii!“ Celălalt i-a răsouns: ,,Ba ne vom vedea pe tărâmul celor vii unde merg eu. Aici este țara celor ce mor!“ (Prelucrare după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary, Thomas Nelson.)

PSALMUL 91

Trecem cu bucurie de la psalmul 90 la psalmul 91, ca cel care iese din întunerec la lumină, din noapte la zorii zilei! Dacă psalmul 90 a fost psalmul vieții trăite sub pedeapsă, psalmul 91 este al vieții trăite sub protecția divină. Mustrarea din psalmul 90 ne ajută să apreciem și mai mult promisiunile din psalmul 91. Tema psalmului este siguranța celui păzit de Domnul. Există o pecete de protecție peste toți cei ce Îl ascultă și rămân în El. Promisiunile din psalm nu sunt pentru cei ce se apropie de Dumnezeu numai atunci când intră în necazuri și au nevoie de ajutor, ci pentru cei ce s-au așezat temeinic lângă El (v.1) și-L fac în fiecare zi ,,locul lor de adăpost“ (v. 9). Care sunt pericolele care-i pasc? Curse și boli (v. 3), săgeți (v. 5), molime și urgii (v. 10), pietre (vv. 11–12), lei și șerpi (v. 13; poate o aluzie la Satan însuși). Puteți găsi foarte ușor corespondentul contemporan pentru aceste pericole care-i pășteau pe călătorii evrei de atunci. Viața de rămânere în Dumnezeu (vv. 1–4) produce viața de sigurață alături de El (vv. 5–13), viață fără panică, care ne înlesnește viața din belșug  (vv. 14–16), viața de biruință și de pace. Cel mai sigur loc din lume este să fii la umbra Celui Atotputernic. (Traducere după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary, Thomas Nelson) +++

Psalmul 92 – mutarea în mulțumire

Nemulțumirea este ca rugina și putregaiul, vine de la sine! Ea vine peste cel sărac, dar și peste cel bogat! Peste cel bolnav, dar și peste cel sănătos! Peste cel tânăr, dar și peste cel bătrân! Trebuie să te lupți împotriva ei. Trebuie să o combați. Trebuie să te tratezi ,,profilactic“ împotriva ei!Nemulțumirea este o boală a inimi care trebuie vindecată cu un medicament dat minții! Iată trei lucruri la care te poți gândi în ziua Sabatului și pentru care poți mulțumi.

1. Se cade să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care ți-o dăruiește (v.1-4). Dimineața, când te scoli, poți privi optimist înainte bazându-te pe ,,bunătatea Lui“, iar seara, când te rogi, Îi poți mulțumi pentru ,,credincioșia Lui“.
2. Se cade să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru că ești deja o parte din veșnicie (v.5-9). Știu că tu nu poți înțelege ce este veșnicia, dar poți să te gândești deja la ea, prin credința în Domnul Isus Christos. Poți să începi să-ți reașezi prioritățile vieții pentru a pune pe primul lor lucrurile care au valoare eternă:

,,Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilorşi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac“(1 Ioan 2:15-17).,,De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică“ (1 Cor. 15:58).

3. Se cade să-i mulțumim Domnului pentru bătrânețe (v. 10-15). Altora li s-a refuzat privilegiul acesta! Ancorat în perspectiva veșniciei, un credincios ajuns la bătrânețe, nu se ramolește, ci …

• este putenic și proaspăt (v.10).
• înverzește (v.12-13).
• rodește (v.14) și
• mărturisește (v.15)

În loc să cârtești și să bombănești, fă bine și mărturisește celor din jur despre Dumnezeu!Dacă vă mai uitați o dată la cele trei secțiuni de mai sus, prima este mutarea lui Dumnezeu în lumea noastră zilnică, a doua este mutarea noastră în lumea veșniciei lui Dumnezeu, iar a treia este consecința practică a acestor două mutări: mutarea nostră în lumea mulțumirii. ,,Nu-i de nici un folos să ne acrim la bătrânețe! Mi-e milă de cei care trăiesc în închisoarea trecutului. Mănâncă mană de ieri, stricată; putrezesc și put înainte să fie îngropați“ –  D. L. Moody (Prelucrare după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary.) +++

Ps. 111 – Psalmul celor ce studiază Biblia

Da, există și așa ceva! Orice om care se apropie de Biblie ar trebui să-l știe pe dinafară și pe … dinăuntru. Introducere: Psalmul debutează cu o declarație de scop și se încheie cu o motivație de studiu, singurele valabile și validate de Dumnezeu. Între ele, psalmul ne reconadă locurile unde-L putem decoperi pe Dumnezeu.

1. Începe înotdeauna cu închinare. Studiază spre slava lui Dumnezeu! – Ps. 111:1

Cu atătea cifre de ,,1“ este limpede că aceasta este prioritatea primordială! Nu studia ca să te arăți că știi mai mult ca alții. Nu studia doar de dragul studiului, ci studiază ca să-l descoperi pe Dumnezeu și să-i dai slavă. Viața veșnică este aceasta ,,să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Christos, pe care L-ai trimis Tu“ (Ioan 17:3).

2. Caută-l pe Dumnezeu în adorare – Ps. 111:1

Participarea noastră la părtășia oamenilor nepărihăniți din adunare nu este doar să ne întânim cu ei, ci să ne închinăm împreună cu ei lui Dumnezeu. Adorarea este o artă pierdută în multe adunări locale. Peroadele de liniște ne pun în panică și ne fac să le umplem repede cu vreo ,,cântare comună“. Oare de ce nu am putea să stâm doar în linște câteva momente și să ne închinăm în meditație? Pentru că nu avem practica bisericilor istorice?

3. Caută-l pe Dumnezeu în lucrările Lui – Ps. 111:2-6

Uită-te la expresiile din textul pslamului și vezi că orice ai studia, astronomie sau algebră, Îl studiezi de fap pe Dumnezeu prin creație.

4. Caută-L pe Dumnezeu în Cuvântul Lui – Ps. 111:7-9

Cuvântul revelat nu se contrazice niciodată cu revelația naturii. Ambele au același Autor. Tema aceasta a mai fost abordată și în psalmul 19. ,,Contrazicerile sau împotrivirile științei pe nedrept numite astfel“ apar și dispar, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac!

5. Încheie întotdeauna cu aplicare, cu dorința de a face ceea ce ți-a spus Dumnezeu – Ps. 111:10.

Cineva întreba: ,,Cum se face că așa de mulți absolvenți de școli teologice și chiar doctori în teologie trăiesc în păcat și au ajuns până la negarea lui Dumnezeu?“ Răspunsul este simplu: ,,Pentru că ei n-au fost niciodată ,,ucenicii“ lui Dumnezeu, ci doar criticii care i-au studiat lucrarea. Ei știu multe DESPRE Dumnezeu, dar, ca și fiii lui Eli de la Cort, nu l-au cunoscut niciodată (1 Sam. 2:12).“ Farisei și cărturarii care erau doctori în Lege, dar nu L-au recunoscut pe Dumnezeu când a venit la ei au foarte mulți urmași și astăzi. Nu uita că Biblia nu este o lumină pe care s-o pui la intrarea casei, ci o candelă care să-ți arate cărarea pentru următorii pași în umblarea ta cu Domnul. Dacă nu pui în practică ceea ce ți-a spus Dumnezeu până acum, de ce ți-ar descoperi El alte lucruri? Nu uita pericolul care-i paște pe cei dispuși să studieze: ,,Cunoștința îngâmfă. Doar dragostea zidește“ (1 Cor. 8:1). Cel ce a știut, va fi bătut cu mai multe lovituri dacă nu împlinește! Dacă dorești însă o minte sănătoasă și vrei să intri în slava lui Dumnezeu, treci la studiu, dar fi sigur că o faci de pe genunchi (vezi și 2 Tim. 3:16-17).

+++ Psalmul 112 – O inimă după inima lui Dumnezeu Acest psalm se leagă de cel anterior, după cum arată şi o aceeaşi dispunere alfabetică a versetelor (cei doi psalmi sunt în acrostih; litera iniţială, în ebraică, a fiecărei părţi de verset urmează o ordine alfabetică). Dacă în Psalmul 111 citeam că dreptatea Domnului rămâne pentru totdeauna (Psalmul 111:3), în Psalmul 112, dreptatea celui care se teme de Domnul rămâne pentru totdeauna (v. 3, 9). Versetul 1 continuă şi totodată devansează versetul 10 din Psalmul 111. Teama de Dumnezeu, cale a înţelepciunii, este de asemenea şi cea a binecuvântării. Nu este vorba numai de a pune în practică poruncile Domnului, ci şi de a găsi multă plăcere în ele. Aceasta era partea lui Isus, care putea spune: este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta (Psalmul 40:8; vezi de asemenea Ioan 4:34). Unele persoane poartă întotdeauna frica de a nu afla vreo veste proastă. Teama de Dumnezeu înlătură însă această teamă, de oameni (v. 8) sau de evenimente neplăcute (v. 7). Inima celui care se încrede în Dumnezeu nu este tulburată de ceea ce se întâmplă (Proverbe 1:33); este tare (v. 7), pentru că Domnul o susţine (v. 8; comp. cu Ioan 14:1,27b). O inimă tare poate fi însă în acelaşi timp şi o inimă sensibilă şi plină de dragoste. Cel drept este îndurător (v. 5), răspândeşte şi dă săracilor (v. 9). Este plin de îndurare şi milos, cum este Însuşi Dumnezeu (v. 4; comp. cu Psalmul 111:4b şi cu Iacov 5:11b). +++

Psalmul 130 – De profundis …

,,Există în fiecare dintre noi personalitatea aparentă și personalitatea profundă, omul ascuns al inimii, care iese arareori la suprafață, preferând să rămână necunoscut tovărășiilor de circumstanță. Personalitatea profundă se descoperă doar în climatul iubirii adevărate, între prieteni, între soți, în ceasuri de intimitate adâncă, la nivelul sfânt al spovedaniei“ – Dr. A. Goste Psalmul 130 (129 în Vulgata), este tradițional numit De profundis (,,Din fundul adâncului“), expresia din debutul textului în limba latină. “Din fundul adâncului, Te chem, Doamne! Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!” (Psalmul 130:1).

DE PROFUNDIS ~ FROM GEORGES ROUAULT’S SERIES, ‘MISERERE ET GUERRE’

Psalmii sunt hainele altora pe care trebuie să le îmbrăcăm și noi, experiențe personale pe care trebuie să le retrăim. Nu este ușor, nici la îndemâna oricui. Retrăirea unui psalm nu se poate face oricând și nici oriunde. Cere timp, cere meditație, cere pătrundere duhovnicească sau, cel puțin, … necazuri asemănătoare. Literatura orientală, mult superioară celei occidentale, care este liniară și conduce “rațional” spre o singură concluzie posibilă, folosește în locul silogismelor alte mecanisme ale gândirii: metafora, comparațiile și, mai ales, povestirile. Domnul Isus vorbea în felul acesta. Citim mereu: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu o …” și urmează de regulă o metaforă, o comparație Sau una din celebrele Lui povestiri/pilde. Dumnezeul Bibliei promovează gândirea orientală! Ea este neliniară, fiind deschisă mai multor explicații posibile, echilibrate în balansul ideilor alternative. Ceea ce ne dă de multe ori peste cap este că adeseori lipsesc “calificativele”. Nu ni se spune dacă ceea ce a făcut “cutare” a fost bine sau râu. Ni se spune doar că a făcut-o și suntem lăsați să tragem propriile concluzii, de parcă Dumnezeu vrea să ne învețe să gândim noi înșine. Matematic vorbind, literatura orientală este mereu o ecuație cu mai multe necunoscute Vă propun o incursiune în gândirea orientală, într-una din formele ei cele mai desăvârșite, așa cum apare ea în capodopera Psalmului 130. Când te apropii de psalmul 130, caută să te transpui în patru ipostaze diferite și învață ce înseamnă să te încrezi în îndurarea Domnului. Circumstanțele sunt doar schițate într-o sală a umbrelor nesigure. Trăirile sunt însă intense ca niște torțe în noapte. Ce vine spre noi este De profundis (,,Din fundul adâncului“). În fundul adâncului (v. 1–2). “Din fundul adâncului, Te chem, Doamne! Din fundul adâncului, Te chem, Doamne! Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele!” (Psalm 130:1-2). Te copleșește disperarea adâncă. Ești ca unul căruia i-a trecut apa peste cap și se îneacă. Nu este nimeni să te scape. Singurul lucru pe care-l mai poți face este să strigi la Domnul după ajutor. Repeți experiența prin care a trecut profetul Iona când a fost aruncat în mare din corabie (Iona 1 și 2). Ești ca unul aruncat în temnița întunecată, unde-și așteaptă speriat osânda. În sala de judecată (v. 3–4). “Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.” (Psalmul 130:3-4). Visezi că ești adus în fața judecătorului să fi osândit pentru vinovăția ta și n-ai nici un avocat care să te apere. Judecătorul, cu puterea pe care o are, te-ar putea absolvi de pedeapsă și să-ți dă drumul să pleci. În întuneric (v. 5–6). “Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduiește și aștept făgăduinţa Lui. Sufletul meu așteaptă pe Domnul mai mult decât așteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât așteaptă străjerii dimineaţa. (Psalmul 130:5-6). Aștepți nerăbdător în miez de noapte și ți se pare că nu mai vine dimineața. Aștepți clipa izbăvirii, dar nu știi dacă odată cu zori va veni pedeapsa sau va veni izbăvirea. Pe stâncă (v. 7–8). “Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea și la El este belșug de El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui” (Psalmul 130:7-8). Singurul lucru pe care te poți sprijini este nădejdea că Dumnezeu va interveni pentru tine cum a făcut-o de atâtea ori pentru alții. El te va răscumpăra în bunăvoința Sa, așa cum un sclav este cumpărat de la un stăpân rău, și te va face să simți bunătatea Lui. Credința aceasta este stânca pe care-ți poți odihni sufletul. Dumnezeu este Savlatorul tău și El nu va întârzia să vină. Într-un fel sau altul, El îți va face bine! Iar aceasta este credință în Dumnezeul … harului. Scris este în finalul finalului: “El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui”. Nu din toate necazurile lui! Nu din toate nedreptățile care i se fac! Ci “din toate nelegiuirile lui”. Va scrie peste toate: “Achitat și anulat!” Gloria “de Profondis” până “in Excelsis“ Deo ! A sæculo et usque in aeternum. (Prelucrare după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary) +++

Grupe de psalmi

Psalmii 4-5 sunt rugăciuni pentru seara și dimineața Psalmii 96– 99 au drept temă comună: Dumnezeu este Împărat. Este porțiunea care vorbește cel mai clar de conceptul Împărăției lui Dumnezeu în lume. Psalmii 113– 118 sunt cunoscuți sub numirea ,,halelul mic și sunt cântați mai ales la sărbătoarea de Paște. ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul! Să ne bucurăm și să ne veselim în ea“ nu se referă primordial nici la Sabat și cu atât mai puțin la Duminică, ci la ziua izbăvirii de Paște. Acel ,,osana“ din psalmul 118 nu este un salut celest, o invocație de laudă, cum cred unii, ci un strigăt dureros și disperat după izbăvire. ,,Ho snah“ înseamnă ,,izbăvește-ne și izbăvește-ne acum!“ La intrarea în Ierusalim, Domnul isus a fost rugat să-i scape pe evrei de sub stăpânirea romanilor. Strigătele lor au amuțit atunci când L-au văzut că nu merge spre garnizoana romană, ci o ia hotărât direct spre  Templu. Psalmii 127-128 sunt psalmii familiei Psalmii 120– 134 sunt numiți și ,,cântările treptelor“. Ierusalimul și templul se aflau pe creasta unui munte și toți cei ce veneau în pelerinaj de sărbători trebuiau ,,să se suie“ la Ierusalim, parcurgând ultima parte a călătoriei pe treptele care suiau la Templu. Ultima grupă de psalmi, 146– 150 alcătuiesc ,,Halelul mare“, lauda dusă pe cotele ei cele mai înalte. Toți conțin în text cuvântul ,,Aleluia“, slăvit să fie Domnul! ,,Halel“ înseamnă laudă, iar ,,Iah“ este o formă prescurtată pentru Iehova.

Psalmii de răzbunare (,,imprecatori“)

Această grupă de psalmi sunt foarte puțin înțeleși și au nevoie de un comentariu specific. Sunt psalmii 5, 10, 17, 35, 58, 59, 69, 70, 79, 83, 109, 129, 137, 140. Cum putem justifica prezența unor astfel de psalmi, în care autorul îi cere lui Dumnezeu să-i distrugă pe dușmani, în Biblia unui Dumnezeu al dragostei? Iată un exemplu:

,,Nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău, nu lăsa să-i izbutească planurile, ca să nu se fălească! Asupra capului celor ce mă înconjoară să cadă nelegiuirea buzelor lor! Cărbuni aprinşi să cadă peste ei! În foc să fie aruncaţi în adâncuri, de unde să nu se mai scoale! (Ps. 140:8-10).

Un exemplu foarte bine cunoscut este psalmul 137, care a fost compus în Babilon:

Pe malurile râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harpele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări şi asupritorii noştri ne cereau bucurie zicând: „Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!” Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, care, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: „Radeţi-l, radeţi-l din temelii!” Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi şi-i va zdrobi de stâncă!

Blestemele din final sunt greu de citit în biserică. Ele parcă nu se potrivesc cu Evanghelia și cu mesajul unui Dumnezeu al dragostei. În ei nu se vorbește despre iertare, iar autorii lor n-au nici măcar îndoiala că spun cuvinte care să nu-i placă Domnului. De fapt, dintr-un astfel de zbucium intern s-a născut psalmul 139, care ar trebui citit ,,evreiește“, de la coadă la cap, ca să fie înțeles cum trebuie. Iată problema lăuntrică din care s-a născut acest psalm de răzbunare. Este pasajul pe care refuză să-l declame în adunare toți cei ce spun psalmul acesta în adunările creștine:

,,O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge! Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi! Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta? Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei. Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei! (Psalm 139:19-24).

Ce pot spune creștinii despre existența unor asemenea psalmi în Biblie? Primul lucru pe care trebuie să-l spunem este că vreii n-au avut decât Vechiul Testament. Nu ne putem aștepta de la evrei să fie la înălțimea Noului Testament. Evreii nu-L auziseră încă pe Domnul Isus spunând în agonia crucii: ,,Tată, iartă-i că nu știu ce fac!“ În al doilea rând, psalmii sunt o foarte bună pledoarie pentru sinceritate în rugăciune. N-are rost să ne ascundem înaintea lui Dumnezeu. Dacă așa simțim, așa trebuie să-i spunem. Nu suntem mai puțin vinovați dacă îi ascundem ce simțim în inimă. Dimpotrivă! În al treilea rând, dușmanii lui Israel erau și dușmanii lui Dumnezeu. Psalmii de răzbunare îi aduc aminte lui Dumnezeu că trebuie să facă ceva cu dușmanii Lui. Pentru creștini, lupta nu se mai dă cu cei în carne și în sânge, ci cu puterile și domniile care locuiesc în locurile cerești. Nu se poate să-L iubești pe Dumnezeu și să nu urăști răul și pe cei răi. Sfinții din vremea Vechiului Testament nu cunoșteau ceea ce știm noi despre Judecata de la urmă, despre iad și despre rai, așa că ei cereu ca dușmanii lor să fie pedepsiți în viața de acum. Ceea ce știau ei era că după moarte sufletele merg în ,,locuința morților“, un fel de sală de așteptare a unei gări în care nu venea și nu pleca niciodată un tren. Ei Îi cereau lui Dumnezeu să le facă dreptate înainte de moarte, în singurul domeniu în care ea putea fi înfăptuită. În al patrulea rând, oricum, este mai bine că psalmiștii îi cer lui Dumnezeu să facă dreptate și nu aleg să se răzbune ei înșiși. Este un principiu superior care va fi reluat de apostolul Pavel:

,,Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul“ (Rom. 12:19).

În ultimul rând, este important să subliniem că problema răzbunării există și în Noul Testament, nu doar în Vechiul Testament. Și în Noul Testament există rugăciuni de răzbunare. Aduceți-vă aminte de răbufnirile lui Pavel din cauza ,,învățătorilor mincinoși“:

,,Şi schilodească-se odată cei ce vă tulbură!“ (Gal.5:12). ,,Păziţi-vă de câinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrijeliţii aceia!“ (Filip. 3:2).

,,Schilodească-se“ este în original ,,să fie scopiți, să nu poată avea urmaș“, iar ,,scrijelații“ sunt cei care au fost ,,tăiați împrejur“. În Apocalipsa, ne este descoperit că până și sfinții de sub altarul cerului fac rugăciuni de răzbunare:

,,Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei“ (Apoc. 6:9-11).

Dacă ne identificăm cu Dumnezeu și vrem să pledăm pentru implementarea dreptății Sale pe pământ, psalmii de răzbunare vor avea întotdeauna ecou în inimile noastre. Va veni o zi în care orice păcat va fi pedepsit, cei neprihăniți vor fi răzbunați, iar martirii vor sta pe scaunele de domnie ale celor care i-au condamnat la moarte. (Traducere din Pawson, David. Unlocking the Bible)

+++–+++

• PSALMII PROFETICI
  • Psalmul 1
  • Psalmul 2
  • Psalmul 8
  • Psalmii 52-55
  • Psalmul 16
  • Psalmii 22, 23, 24
  • Psalmul 40
  • Psalmul 41
  • Psalmul 45
  • Psalmii 46 – 49

+++ – +++

Am ajuns la încheierea Psalmilor, a acestei cărţi a încercării, a cărei ultimă pagină nu va fi întoarsă decât la sfârşitul călătoriei noastre pe pământ. Şi constatăm că toate suferinţele care sunt descrise în ea au condus la acest rezultat final, lauda adusă lui Dumnezeu de către tot ce are suflare. Aşa să fie şi cu fiecare din încercările noastre: să fie găsită spre laudă şi glorie şi onoare, la descoperirea lui Isus Hristos (1 Petru 1:7). Cartea Psalmilor a început cu Dumnezeu binecuvântându-l pe om şi se încheie cu omul binecuvântându-L pe Dumnezeu. Am auzit, pe rând, cântând aleluia: rămăşiţa mântuită (Psalmul 146), Ierusalimul (Psalmul 147), Creaţia (Psalmul 148). Psalmul 149 are ca subiect cântarea cea nouă a lui Israel şi ultimele judecăţi precedând Împărăţia. Psalmul 150 răspunde la toate chestiunile cu privire la laudă:

• cine trebuie să fie adorat,
• unde (v. 1),
• pentru ce (v. 2),
• cum (v. 3-5) şi
• de către cine (v. 6) trebuie adusă închinarea către Dumnezeu.

Toată diversitatea de expresii ale laudei universale se armonizează într-un mod perfect, pentru că această cântare este unică: ea preamăreşte faptele puternice şi grandoarea infinită a Celui care va împlini atunci toate planurile Sale, pentru propria Lui glorie şi pentru binecuvântarea universală. – Jean Koechlin