Exodul urmează Genezei în acelaşi fel în care Noul Testament urmează Vechiului Testament. Geneza ne vorbeşte despre căderea omului la toate examenele şi în toate privinţele; Exodul este descrierea glorioasei intervenţii a Dumnezeului pornit în răscumpărarea creaturii pierdute. Ea ne vorbeşte despre un Dumnezeu suveran care a hotărît în bunăvoinţa Lui să mîntuiască.

Exodul este prin excelenţă cartea care ne vorbeşte mai clar decît oricare alta din Vechiul Testament despre lucrarea de mîntuire. Acţiunea ei debutează în plină tragedie umană, dar se termină cu un triumf al slavei; începe prin a ne spune cum Dumnezeu s-a coborît plin de har în scena lumii pentru a izbăvi un popor pe care-l iubeşte şi se termină cu declaraţia că Dumnezeu a coborît în norul slavei pentru a locui în mijlocul acestui popor răscumpărat.

Titlul: Titlul românesc vine dintr-o traducere a Bibliei evreieşti în limba greacă numită „Septuaginta”. Exodul sau „Ieşirea” este o numire cum nu se poate mai nimerită pentru această carte în care Dumnezeu ne relatează despre ieşirea poporului ales din ţara în care suferiseră crunt ca robi timp de (mai mult…)

Aceasta este cea mai controversată carte din Biblie. Este foarte greu de imaginat care ar putea fi rolul ei în serviciile religioase din Sinagogă sau Biserică. Totuşi, frumuseţea ei şi faptul că Dumnezeu a îngrijit să fie aşezată alături de celelalte scrieri sfinte o fac una dintre cele mai sublime texte poetice care s-au scris vreodată în întreg evantaiul de religii ale lumii.

Vă pun la dispoziție o mărturie personală a lui David Pawson despre cum a evoluat poziția sa față de Cântarea Cântărilor. Totul a început cu o curiozitate …

,,Până și titlul, ,,Cântarea Cântărilor“ sună straniu. Scrierea evreilor nu include adjective, așa că nu permite exprimări ca acestea ,,o cântare excepțională“ sau ,,o cântare sublimă“. În loc să se spună ,,Cea mai frumoasă cântare“ s-a spus ,,Cântarea Cântărilor“, tot așa cum în locul ,,Regelui suprem“ s-a spus ,,Regele regilor“ sau ,,Împăratul împăraților“.

Faptul că este o cântare simpatică nu explică de ce a fost ea pusă în canonul Scripturii, atâta vreme cât nu numai că nu este duhovnicească, ci este de-a dreptul senzuală. Cântarea aceasta descrie trăirile celor cinci simțuri – miros, văz, pipăit, gust și auz – și descrie într-o formă dramatică trăirile erotice ale două trupuri aflate într-o relație de dragoste. Oricât ne-am feri să o studiem în clasele de Școală Duminicală, Cântarea Cântărilor este foarte populară printre tineri.

Timp de mulți ani de zile m-am ferit să predic din această carte a Bibliei pentru că n-am știut cum să mă apropii de ea. Am aflat însă că rabinii evrei o tratează cu respectul datorat unei cărți foarte sfinte. Ei o numesc ,,Sfânta Sfintelor“ și merg până acolo că își scot încălțămintea din picioare atunci când o citesc.

Mai mult, am aflat că și unii autori creștini sunt entuziaști de conținutul ei. M-am hotărât deci să mă familiarizez și eu cu ea, așa că am cumpărat o sumedenie de comentarii și de cărți devoționale. Am sperat că voi pătrunde prin ele în tainele Cântării Cântărilor.

Vai mie! N-a fost așa. Ce-au scris alții a întărit și mai mult sentimentul meu de vinovăție. Mi s-a spus că această carte a fost scrisă codificat și că nici un cuvânt din ea nu trebuie luat ca atare. M-a dat gata cineva care a scris despre unul din versetele care spune că ,,iubitul“ și-a odihnit capul între sânii fetei, susținând că aceasta ar însemna codificat că omul se odihnea între Vechiul Testament și Noul Testament! Mărturisesc că această ,,explicație“ nici nu-mi trecuse prin cap la citirea versetului respectiv. Mi-am spus că această carte a fost așezată de Dumnezeu în Biblie doar ca să se vadă cine este duhovnicesc și cine este carnal atunci când o citește, așa că am pus-o deoparte. Au trebuit să treacă mulți ani până ce m-am hotărât să-i acord atenția unui studiu serios.

Cântarea Cântărilor este o odă a iubirii care ridică dragostea dintre bărbat şi femeie la nivelul stabilit iniţial de Făcătorul nostru. Adevărata religie condamnă deopotrivă şi ascetismul şi depravarea. Culmea iubirii este reciprocitatea de sentimente şi trăiri dintre un soţ şi o soţie în cadrul sfânt al familiei.

Titlul:

Şi în originalul evreiesc şi în greacă şi în latină, cartea poartă acelaşi nume: „Shir Hashiram”, „Asma Asmaton” şi „Canticum Canticorum” care se traduc toate în româneşte prin „Cântarea Cântărilor”. Numirea subliniază valoarea textului care trece drept un superlativ al artei literare evreieşti.

Autorul:

Textul însuşi ne spune că această carte este scrisă de Solomon. (1) Numele lui apare de (mai mult…)

Scopul principal al psalmilor nu este să nu ajute să ne exprimăm pe noi înșine, ci să ne ajute să devenim noi înșine. Citind rugăciunile altora învățăm să fim di ce în ce mai mult noi înșine prin părtășia altora care s-au rugat și încă se mai roagă. Ei ne aduc genunchii la nivelul îngenunchierii și ne ridică mâinile alături de mulțimea mâinilor ridicate spre Dumnezeu.

Încă din primii cinci psalmi se vede clar că cei care i-au scris au intrat în dialog cu Dumnezeu într-o anumită stare, dar la final a fost într-o cu totul alta. Rugăciunea este o audiență cu Cel prea Înalt, o stare de vorbă cu Tatăl ceresc și cine intră într-o astfel de părtășie trebuie să simtă influența ei binefăcătoare.

Nota predominantă a psalmilor este sinceritatea, o trăsătură din ce în ce mai rară în viața de rugăciune. Asta face ca anumiți psalmi să nu fie „frumoși“. Se cere mult curaj să ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu așa cum suntem, nu așa cum am vrea noi să fim.

Primele fragmente de traducere a Bibliei în limba română au fost din cartea psalmilor. Nicolae Iorga spunea că: „Neamul românesc s-a născut în tinda Bisericii”. „Psaltirea” a fost abecedarul pe care neamul nostru a învăţat să citească. De ce s-a început traducerea Bibliei în limba română cu psalmii? Răspunsul nu este greu de dat. Cartea aceasta este cea mai mare din Biblie şi cea mai universal citită şi studiată. Ea cuprinde cel mai larg evantai de trăiri sentimentale posibile.

Luaţi Biblia în mână şi deschideţi-o la mijloc. Veţi da negreşit de cartea Psalmilor. Este normal să fie aşa deoarece psalmii sunt inima Bibliei. Aici sunt adunate toate trăirile sufleteşti ale copiilor lui Dumnezeu de-a lungul secolelor. John Calvin a spus că ,,psalmii sunt oglinda în care ne privim fiecare pe noi înșine“ iar un alt comentator a spus: ,,Pe fiecare psalm este scris numele și adresa mea de acasă“. Cartea aceasta de cântări a poporului Israel este cea mai umană parte a Vechiului Testament și fiecare cititor se poate identifica imediat cu conținutul ei.

Câteva lucruri despre psalmi:

1. Cartea Psalmi este cea mai lungă carte din Biblie.
2. Cartea Psalmi conține cel mai lung capitol (119) și cel mai scurt capitol (117) din Biblie.
3. Cartea Pslami este cea mai citată în Noul Testament, iar Ps. 110:1 este cel mai citat verset al Techiului Testament în Noul Testament.
4. Psalmul 117 este capitolul central al Bibliei (din totalul de 1.189), nu Ps. 118.
5. Cartea Psalmilor este cea mai mesianică din cărțile Vechiului Testament.
6. Domnul Isus a citat din psalmi la începutul și la finalul lucrării Sale (Ioan 2: 17; Luca 23: 46).
7. Aproape fiecare psalm face aluzie la lăudarea lui Dumnezeu.
8. Psalmul 23 este unul din cele mai cunoscute și mai îndrăgite pasaje din Biblie.
9. Toate doctrinele majore ale Biblie sunt învățate, exprimate sau implicate în Psalmi.
10. O sută din cei 150 de psalmi au numele autorului.
11. Din cei 150 de psalmi, aproximativ jumătate îi aparțin lui David.
12. În Psalmi sunt pomenite toate atributele dumnezeirii.
13. Cuvântul ,,laudă“ apare de nu mai puțin de 175 de ori.
14. Cartea Psalmi este cel mai bun exemplu de poezie ebraică din Biblie.
15. În Psalmi, termenul ,,mântuire“ apare de peste șaizeci de ori, dublu decât în orice altă carte a Biblie.
16. Cartea Psalmi este singura din Biblie care începe cu cuvântul ,,Ferice“.
17. Cartea Psalmi este cartea cu cei mai mulți autori din Biblie.
18. Cartea Psalmi este singura carte a Bibliei din care a citat Satan (Mat. 4:4 citează din Ps. 91:11-12).

Cel ispitit și greu încercat găsește în cartea Psalmi întărire din partea pelerinilor din trecut care au parcurs și au sângerat aceleași cărări. —J. Sidlow Baxter

Toate celelalte cărți ale Bibliei vorbesc despre Har, dar niciuan dintre ele n-o face așa de plenar ca Psalmii. Istoria nu arată, legea ne învață, profeția anunță, mustră, pdepesește, Moralitatea convinge, dar în cartea Psalmilor le avem pe toate acestea într-un amestec care dă medicamentul desăvârșit pentru izbăvirea oamenilor. —Ambrose of Milan

Moise le-a dăruit evreilor cele cinci cărți ale Legii, iar David le-a dat cele cinci colecții care se găsesc în cartea Psalmi.  Dacă dorește cineva să studieze literatura evreilor ca să se înțelepțească, spune-i să citească Proverbele; dar dacă dorește să ajungă un sfânt, îndeamnă-l să citească Psalmii. —R. Steele

Cea mai importantă carte pe care a scris-o C.H. Spurgeon a fost, făcă nici o îndoială, ,,Tezaurul lui David“, un comentariu exaustiv asupra Psalmilor, pentru care a citit și a scris mai mult de douăzeci de ani. Încă pe când era autorul în viață, cartea s-a vândut în peste 148.000 de exemplare! Când a terminat-o, Spurgeon a spus: ,,O umbră de tristețe se așterne pe sufletul meu acum când părăesesc acest Tezaur al lui David pentru că știu că nu voi găsi nicăieri pe pământ o comoară mai mare ca aceasta … Binecuvântate au fost zilele în care am meditat, am jelit, am sperat, am crezut și am proslăvit împreună cu David.“

Titlul: Numele evreiesc este „Tehilim” – „laudele”. Numele din limba română vine de la traducerea în limba greacă. „Psalmoi” s-ar putea traduce prin „cântări acompaniate cu instrument muzical”.

Autorul: Nici una dintre cărţile Bibliei nu are mai mulţi autori decât cartea Psalmilor. Este cea mai lungă dintre toate cărțile Bibliei și au trebuit să treacă 1000 de ani ca să fie scrisă. În general se spune că psalmii îi aparţin lui (mai mult…)

Cartea Eclesiastul este o confesiune a unui suflet care a eşuat în căutarea lui după fericire. Textul este plin de pesimism şi dezamăgire. Excluzîndu-l pe Dumnezeu din viaţa lui, trăind la nivelul „de sub soare”, şi neţînînd cont de întreaga panoramă a vieţii, a cărei explicaţie este coerentă numai dacă iei în consideraţie dimensiunea ei eternă, căutătorul din cartea Eclesiastul a ajuns la capătul drumului „cu mîna goală”.

Dacă vreţi să ştiţi unde poate ajunge cel ce le are pe toate; bogăţie, lux, femei, băutură, cîntece şi veselie, atunci citiţi neapărat această carte. Ea este una dintre cele mai neînţelese şi mai nedreptăţite cărţi din cărţile Bibliei.

Cei pesimişti s-au lăudat că au găsit în ea dovada inutilităţii căutărilor umane. Scepticii s-au agăţat de ea ca de o dovadă în sprijinul părerii că după moarte nu mai urmează nimic, ci doar o permanenţă nefiinţare.

Alţii au citat-o atunci cînd au vrut să demonstreze că după moarte sufletul „doarme” şi nu este conştient de nimic în intervalul scurs între clipa morţii şi ceasul învierii. În afară de aceşti entuziaşti direct interesaţi, nu se găsesc, mai ales printre creştini prea mulţi oameni care să o citească fără să se mire ce caută ea în Biblie. Pentru mulţi oameni sinceri, textul Eclesiastului, atunci cînd nu contravine direct cu învăţătura Noului Testament, este cel puţin bizar şi greu de armonizat cu „întregul” Scripturii. Nădăjduim că rîndurile care urmează îi vor face pe mulţi să-şi schimbe părerea pe care o au despre conţinutul ei.

Această extraordinară carte de filosofic poate fi asemuită cu marile lucrări muzicale ale lui Johan Sebastian Bach: ele sînt pline de (mai mult…)

Cartea aceasta nu trebuie judecată după volum, ci după imensitatea înţelepciunii pe care o găzduieşte. Mii de volume din bibliotecile lumii nu ne pot ajuta, toate la un loc, cît ne poate ajuta această singură carte. Autorul ei nevăzut este Dumnezeu, iar priceperea ei, deşi născută în sferele cerului este destinată să revoluţioneze viaţa terestră.

Titlul: Un proverb este un discurs de înţelepciune redus la o singură frază. Proverbele sunt ,,înțelepciune prin principii“, ele nu conțin nici porunci și nici promisiuni absolute, ci principii care guvernează viața în majoritatea situațiilor. Un proverb nu argumentează și nu demonstrează, ci doar proclamă. Cartea aceasta nu este una de apologetică, ci de aplicații practice.

Autorul: Textul cărţii îl menţionează pe Solomon drept autor la începutul fiecăreia din cele trei secţiuni ale ei (1:1; 10:1; 25:1). Despre Solomon ştim deja că a fost autorul a 3.000 de proverbe şi a 1.005 cîntări (1 Împ. 4:32). Nici un om din Israel nu a fost mai potrivit să editeze o carte de înţelepciune ca acest Solomon. El s-a rugat Domnului pentru înţelepciune (1 Împ. 3:5-9) şi a primit-o aşa cum nu i-a mai fost dată nici unui om de pe faţa pămîntului (1 Împ. 4:29-31). Strălucirea gîndirii lui l-a făcut celebru în lumea de atunci şi a (mai mult…)

De ce ne-ar interesa o carte așa de veche ca aceasta? Pentru că povestea lui Iov este și povestea noastră. Iov a fost ,,victima“ unei obrăznicii a Satanei în relația lui cu Dumnezeu. Nu s-a schimbat nimic de atunci. La fel este și situația noastră:

,,Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. 32 Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” – Luca 22:30-32

O carte care începe cu jertfe (Iov pentru copii), se termină cu jertfe (Iov pentru prietenii săi) și care are la mijloc strigătul ,,Dar știu că Răscumpărătorul meu trăeiește și se va ridica la urmă pe pământ!“ (Iov 19:25) nu poate fi decât o carte despre har. Iov este Evanghelia de dinaintea Evangheliei, dovada că Dumnezeu este același ieri, azi și în veci, un Dumnezeu al harului.

Titlul: În toate traducerile Bibliei cartea aceasta poartă numele personajului ei central: Iov. A fost acest Iov un personaj real? Da, profetul Ezechiel îl consideră drept o personalitate proeminentă demnă să fie pusă alături de Noe şi Daniel (Ezec. 14:14, 20), iar apostolul Iacov îl citează în Noul Testament ca pe un exemplu de răbdare în suferinţă (Iacov 5:11).

Autorul: Se pare că această carte a fost scrisă iniţial în proză de Elihu, unul dintre personajele cărţii şi că a fost tradusă în ebraică şi versificată mai tîrziu de Moise. Elihu preferă să rămînă anonim ca autor, tot aşa cum a preferat să nu se prezinte prea mult pe sine nici în textul cărţii.

Data: Iov a trăit înainte de vremea lui Avraam. Lungimea vieţii lui este caracteristică acelei perioade. Numai după suferinţa sa, Iov a mai trăit încă 140 de ani! (Iov 42:16). În textul cărţii se aminteşte de o monedă numită în evrreieşte: „Chesita”. Despre această monedă nu mai aflăm decît în textele care amintesc de viaţa patriarhilor (Gen. 33:19). Viaţa lui Iov ar trebui plasată între capitolele 11 şi 12 ale cărţii Geneza. Ţara „Uţ” în care a trăit Iov poartă numele unuia dintre nepoţii lui Noe (Gen. 22:20-21).

Specificul scrierii: Cartea lui Iov nu este numai o carte de istorie. Ea este o poemă dramatică care ni-l prezintă pe Iov în aspectul său filosofic. Tema cărţii este (mai mult…)

Deși nu pare, Deuteronom este cheia întregii istorii a lui Israel.

Deși țara le-a fost promisă, din cauza neascultării, evreii n-au cucerit-o în întregime decât după … o mie de ani, pe vremea împăratului David. Și atunci n-au stăpânit-o decât aproximativ cinci sute de ani, după care au pierdut-o iar în întregime când au fost duși în robia asiriană și babiloniană. De atunci și până astăzi, Israelul n-a mai intrat deplin în stăpânirea întregii țări promise. Deuteronomul se dovedește a fi deci o carte cu implicații majore în istorie, cu consecințe la care suntem și noi martori. Toată istoria lui israel poate fi rezumată în două propoziții. Ascultarea și neprihănirea le-au adus binecuvântările. Neascultarea și păcătuirea au atras asupra lor blestemul. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm și noi. Cartea Deuteronom este citată de nu mai puțin de optzeci de ori în cele douăzeci și șapte de cărți ale Noului Testament.

Deuteronomul este cea de a cincea carte din Pentateucul lui Moise. Aceste cinci cărţi, numite de evrei şi Tora, alcătuiesc o veritabilă Biblie în miniatură. În ele vedem succesiv, ruina, răscumpărarea şi readucerea omului în părtăşie cu Dumnezeu, apoi călăuzirea divină şi dragostea lui Dumnezeu care reuşeşte mereu să ne scoată la capăt. Şi tot în ele căpătăm o revelaţie progresivă treptată a lui Dumnezeu către oameni.

Geneza ne descopere suveranitatea lui Dumnezeu, în creaţie şi în alegerea Israelului;

Exodul ne descopere puterea şi măreţia lui Dumnezeu;

Leviticul adaugă la acestea sfinţenia divină, evidenţiată în îndemnul la punerea de o parte pentru Domnul;

în Numeri ni se arată severitatea şi bunătatea manifestată de Dumnezeu în relaţia Lui cu oamenii, iar în Deuteronomul vom vedea dincolo de promisiuni şi pedepse credincioşia lui Dumnezeu. Această carte devine astfel nu numai ultima dintre cele cinci, ci şi o completare necesară a celorlalte patru.

Titlul

Numele cărţii vine de la două cuvinte din limba greacă: deuteros (a doua) şi nomos (lege) și este extras din Deut. 17:18.

În secolul III dinainte de Cristos, învăţăţii care au tradus originalul ebraic în Septuaginta greacă au combinat aceste cuvinte pentru a obţine titlul cărţii, în fapt, Deuteronomul nu este o a doua lege, ci o a doua lecturare a legilor pentru noua generaţie de evrei născuţi în pustie şi aflaţi acum în pragul intrării în Canaan.

În original, cartea poartă numele ,,Iată numele“. De ce?
Fiecare sinagogă are în fața adunării un dulap mare de lemn din care sunt scoase (mai mult…)

Cartea Numeri cuprinde încă o etapă în drumul împlinirii fiinţei naţionale evreieşti. Poporul format în Egipt şi căruia i s-a dat în pustie o Constituţie, este acum în drum spre vatra în care-şi va aşeza copiii. Dumnezeu îi conduce înainte ca să le dea Canaanul. Se vor lăsa ei conduşi de Dumnezeu în această ţară nouă şi prosperă, dar necunoscută şi potenţial pericuIoasă? Aceasta este întrebarea la care răspunde conţinutul cărții Numeri.

Cartea Numeri în contextul Bibliei

În mod prioritar, Vechiul Testament este cartea poporului evreu. Toate cărţile lui trebuiesc judecate prin prisma existenţei şi destinului acestui popor de excepţie.

Cartea Genezei ne-a arătat coordonatele cosmice şi terestre în care a apărut acest neam. Capitolul 11 din cartea Genezei este pragul de debut al poporului Israel. Dumnezeu însuşi intervine în istorie şi-l cheamă pe Avram din cetatea păgână Ur, aflată în Caldeea, la vărsarea Tigrului şi Eufratului în golful Persic. Ales de gestul suveran al lui Dumnezeu, acest Avram devine Avraam, tatăl unei mari mulţimi (Gen. 17:5), şi strămoşul tuturor evreilor. Finalul cărţii Geneza îi găseşte pe urmaşii acestui foarte important personaj istoric părăsind temporar Canaanul spre a se muta în Egipt.

Cartea Exodul ne arată cum familia celor 12 seminţii ale lui Iacov, nepotul lui Avraam creşte numeric depăşind stadiul unui simplu grup etnic şi devine un popor care stârneşte teama egiptenilor. Citim apoi cum Dumnezeu însuşi intervine cu mână tare în Egipt spre a-l determina pe Faraon să-i lase pe evrei să plece spre a se întoarce înapoi în ţara promisă lui Avraam, ţara Canaanului. După ieşirea din Egipt, Dumnezeu dă acestui popor un (mai mult…)