Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu » Cântarea Cântărilor

Cântarea Cântărilor

song-of-solomon-1

Aceasta este cea mai controversată carte din Biblie. Este foarte greu de imaginat care ar putea fi rolul ei în serviciile religioase din Sinagogă sau Biserică. Totuşi, frumuseţea ei şi faptul că Dumnezeu a îngrijit să fie aşezată alături de celelalte scrieri sfinte o fac una dintre cele mai sublime texte poetice care s-au scris vreodată în întreg evantaiul de religii ale lumii.

Vă pun la dispoziție o mărturie personală a lui David Pawson despre cum a evoluat poziția sa față de Cântarea Cântărilor. Totul a început cu o curiozitate …

,,Până și titlul, ,,Cântarea Cântărilor“ sună straniu. Scrierea evreilor nu include adjective, așa că nu permite exprimări ca acestea ,,o cântare excepțională“ sau ,,o cântare sublimă“. În loc să se spună ,,Cea mai frumoasă cântare“ s-a spus ,,Cântarea Cântărilor“, tot așa cum în locul ,,Regelui suprem“ s-a spus ,,Regele regilor“ sau ,,Împăratul împăraților“.

Faptul că este o cântare simpatică nu explică de ce a fost ea pusă în canonul Scripturii, atâta vreme cât nu numai că nu este duhovnicească, ci este de-a dreptul senzuală. Cântarea aceasta descrie trăirile celor cinci simțuri – miros, văz, pipăit, gust și auz – și descrie într-o formă dramatică trăirile erotice ale două trupuri aflate într-o relație de dragoste. Oricât ne-am feri să o studiem în clasele de Școală Duminicală, Cântarea Cântărilor este foarte populară printre tineri.

Timp de mulți ani de zile m-am ferit să predic din această carte a Bibliei pentru că n-am știut cum să mă apropii de ea. Am aflat însă că rabinii evrei o tratează cu respectul datorat unei cărți foarte sfinte. Ei o numesc ,,Sfânta Sfintelor“ și merg până acolo că își scot încălțămintea din picioare atunci când o citesc.

Mai mult, am aflat că și unii autori creștini sunt entuziaști de conținutul ei. M-am hotărât deci să mă familiarizez și eu cu ea, așa că am cumpărat o sumedenie de comentarii și de cărți devoționale. Am sperat că voi pătrunde prin ele în tainele Cântării Cântărilor.

Vai mie! N-a fost așa. Ce-au scris alții a întărit și mai mult sentimentul meu de vinovăție. Mi s-a spus că această carte a fost scrisă codificat și că nici un cuvânt din ea nu trebuie luat ca atare. M-a dat gata cineva care a scris despre unul din versetele care spune că ,,iubitul“ și-a odihnit capul între sânii fetei, susținând că aceasta ar însemna codificat că omul se odihnea între Vechiul Testament și Noul Testament! Mărturisesc că această ,,explicație“ nici nu-mi trecuse prin cap la citirea versetului respectiv. Mi-am spus că această carte a fost așezată de Dumnezeu în Biblie doar ca să se vadă cine este duhovnicesc și cine este carnal atunci când o citește, așa că am pus-o deoparte. Au trebuit să treacă mulți ani până ce m-am hotărât să-i acord atenția unui studiu serios.

Cântarea Cântărilor este o odă a iubirii care ridică dragostea dintre bărbat şi femeie la nivelul stabilit iniţial de Făcătorul nostru. Adevărata religie condamnă deopotrivă şi ascetismul şi depravarea. Culmea iubirii este reciprocitatea de sentimente şi trăiri dintre un soţ şi o soţie în cadrul sfânt al familiei.

Titlul:

Şi în originalul evreiesc şi în greacă şi în latină, cartea poartă acelaşi nume: „Shir Hashiram”, „Asma Asmaton” şi „Canticum Canticorum” care se traduc toate în româneşte prin „Cântarea Cântărilor”. Numirea subliniază valoarea textului care trece drept un superlativ al artei literare evreieşti.

Autorul:

Textul însuşi ne spune că această carte este scrisă de Solomon. (1) Numele lui apare de şapte ori în conţinutul ei (1:1, 5; 3:7, 9, 11; 8:11, 12). (2) Condiţiile de abundenţă şi belşug pe care numai unul ca Solomon le-a avut sunt descrise în capitolul 3:6-11. (3) Cetăţile pomenite în text fac aluzie la existenţa unei ţări care nu trăise încă tragedia divizării.

Textul din 1 Împăraţi 4:32, 33 ne spune că Solomon a compus 1.005 cântări şi a avut o cunoaştere deosebită despre animalele şi plantele din natură. În textul Cântării Cântărilor sunt pomenite 21 de feluri de plante şi 15 specii de animale.

Data scrierii:

Cântarea a fost compusă în tinereţea lui Solomon, probabil cam prin anul 965 î.Cr. Știm că Solomon a avut 700 de neveste și 300 de concubine, dar numai una a fost aleasa lui Dumnezeu pentru el, numai uneia i-a scris o cântare care ne-a rămas peste veacuri.  Cântarea Cântărilor a fost scrisă pe când Solomon avea ,,numai“ șasezeci de împărătese și optzeci de țiitoare“ (Cântarea Cântărilor 6:8).

Conţinutul cărţii:

Solomon a scris Eclesiastul pentru mintea căutătoare, Proverbele pentru voința supusă și Cântarea Cântărilor pentru inima îndrăgostită.

Ca în toate marile poveşti de dragoste din lume, faptele acestei întâmplări sunt simple şi aparent, banale. Ceea ce le conferă o incomensurabilă valoare este bogăţia de sentimente umane care le însoţesc. Comentatorii oscilează între părerile că ar fi două sau trei personaje principale. Unii o văd pe Sulamita frântă între rivalitățile a doi pețitori: un tânăr de la țară și un rege de la curte. Dacă ar fi așa, am avea de a face cu o pledoarie pentru dragostea adevărată, periclitată de puterea și ofertele unui rival foarte puternic. Imaginea nu se potrivește cu situația lui Israel sau a copiilor lui Dumnezeu în general, care ar fi, în cazul acesta, pețiți și de simplitatea divină și de ,,prințul veacului acestuia“.

Cântarea Cântărilor este ca o cutie plină de fragmente, ca un ,,puzzle“ care trebuie pus împreună. Înainte de a ne apuca să le punem împreună, este necesar să privim cu atenție la imaginea de pe cutie, care devine reperul după care vom putea lucra împreună. Eu cred că este vorba doar de două personaje, înlănțuite într-o foarte reală și puternică legătură a iubirii. Iată care sunt datele acestui poem de dragoste:

Împăratul Solomon avea o vilă și vie în ţinutul deluros al lui Efraim, cam la 80 de kilometri de Ierusalim, unde venea să se destindă din tensiunile de la curte (8:11). Acolo avea și o mică turmă de oi pe care o ducea prin pășunile din jur, probabil cale de douăzeci și cinci de kilometrii într-o parte și într-alta. Arendașul care-i administra proprietatea din Muntele Hermonului a murit și a lăsat sarcina pe familia lui, alcătuită probabil din trei sau patru fii (1:6) și două fete: Sulamita (6:13) şi încă o soră mai mică a ei (8:8). Această Sulamită, care ajunge să fie unul din personajele principale ale Cântării,  era un fel de „cenuşăreasă” a familiei (1:5), foarte frumoasă, dar nebăgată în seamă de nimeni. Viața la fermă era ternă și obositoare. Fraţii ei o tratau cu toată asprimea punând-o la munci grele, aşa că ea nu şi-a putut păstra şi îngriji prea mult frumuseţea chipului (1:6). Viaţa sub arşiţa soarelui o făcuse să aibă pielea complet arsă de soare (1:5). Astăzi, pielea bronzată este o calitate, dar pe vremea aceea, fetele bogate fugeau de soare. Tenul alb era la mare căutare, iar fetele care doreau să se mărite fugeau de soare în cele 12 luni de dinaintea nunții. Sulamita se temea că n-o va lua nimeni din cauza pielii măslinii și va rămâne pururi alături de frații ei la fermă. Era pusă să tundă via şi să aşeze curse pentru vulpile mici care stricau via (2:15). Uneori era trimisă să pască oile (1:8).

Într-o zi, pe când era la câmp, un chipeş străin s-a apropiat de via păzită de arendaşi şi a stat de vorbă cu Sulamita. Era împăratul Solomon, care, fără să-şi facă cunoscută adevărata identitate, a stat de vorbă cu Sulamita. Sub privirile lui pline de admiraţie şi la auzul vorbelor lui meşteşugite de cuceritor de inimi, Sulamita a simţit pentru prima dată necaz pentru înfăţişarea ei neîngrijită (1:6). Crezându-l un cioban pribegind cu oile, ea l-a întrebat despre turma lui (1:7). El i-a răspuns numai în termeni generali (1:8), dar a continuat să-i vorbească asemeni unui îndrăgostit (1:8-10) şi să-i promită daruri ca semn al dragostei şi seriozităţii lui (1: 11). Extaziată de cererea în căsătorie, Sulamita acceptă din toată inima. O așteptase cu mare nerăbdare și probabil că a rostit un ,,da“ de au răsunat văile.

Pe scurt, străinul i-a cucerit inima şi a plecat la obligațiile lui de la oraș, promiţându-i că va reveni nu peste multă vreme. În absenţa lui, imaginaţia ei s-a aprins de dor. A început să-l viseze noaptea, nădăjduind în fiecare dimineaţă ca el va veni împreună cu zorile (3:1). Nu trebuie să fi mare psiholog ca să-ți dai seama ce fel de vise a avut această tânără. Subconștientul ei îi spunea că cel plecat nu se va mai întoarce. ,,L-am pierdut și mă prăpădesc de dorul lui“.

Într-o noapte visează că aleargă aiurea pe străzi căutându-l (cap 3:1-4). Se întâlnește cu păzitorii cetății și-i întreabă dacă nu l-au văzut cumva. Nu l-au văzut. Pleacă mai departe alergând și căutându-l. Când îl găsește, îl apucă posesiv de mână și-l târăște în odaia mamei sale, spunându-i că nu-l va mai lăsa niciodată să plece. Când s-a trezit însă din vis, Sulamita a văzut că de fapt strângea în mâini … perna.

În altă noapte visează că iubitul ei este la ușă și-l vede băgând mâna să ridice zăvorul (cap. 5:2-8). El nu reușește pentru că zăvorul este prea jos. Îl privește ca paralizată și nu se poate clinti din loc. Nu se poate da jos din pat, iar el continuă mereu să încerce să deschidă ușa, până ce, într-un târziu, renunță și pleacă. Înnebunită, ea sare atunci din pat și fuge să deschidă ușa, dar el … s-a făcut nevăzut. Pleacă iar pe străzi ca o apucată să-l caute. Păzitorii cetății caută să o prindă. O apucă de năframă, dar ea o lasă și, zbătându-se, scapă zgâriată din îmbrățișarea lor.

Coșmarele acestea aveau o singură explicație: Sulamita se temea că preaiubitul ei nu se va mai întoarce.Ea a bănuit că pentru el n-a fost decât gluma unei idile de o vară, iar cel plecat a uitat repede de cuvântul dat în grabă.

Într-o bună zi însă, Sulamita vede venind pe drum un convoi de calești bogate și norul de praf stârnit de bidivii năvalnici. Ea întreabă pe frații ei dacă știu cine este cel care se apropie. Ei îi spun că este regele Solomon, proprietarul care a venit să-și viziteze moșia. Toți se pregătesc de zor să-i iasă în întâmpinare și să i se închine. Pentru că nu l-a văzut niciodată în carne și oase, Sulamita se apropie și ea curioasă. Când îl vede însă este cuprinsă de teamă și de uimire pentru că regele este chiar … tânărul de care se îndrăgostise în zilele toride din vară.

Cum toți știau că Solomon avea deja 60 de neveste, fata face repede o socoteală și-și dă seama că ea va fi cea cu numărul 61! Pleacă împreună cu el la palat, au nunta și ea se arată public la loc de onoare alături de Solomon. Așa cum este ea arsă de soare, o tărăncuță de pe câmp, Sulamita se simte total inferioară celorlalte 60 cu pielea albă și netedă, îmbrăcate cu toată fala regală.

Când cineva are mai multe neveste, fiecare dintre ele trăiește în nesiguranță și-și întreabă soțul dacă o iubește mai mult decât pe toate celelalte. Sulamita îl pune pe Solomon la încercare și-l întreabă dacă vrea să meargă numai ei doi în nord, la locul primei lor întâlniri. ,,Nu putem merge să trăim împreună în nord, să stăm împreună pe iarbă sub copacii de pe câmp? N-am putea trăi la moșia ta de la țară?“ El îi vorbește despre responsabilitățile lui de împărat care îl leagă de Ierusalim. Atunci ea, privind la toate celelalte neveste care o înconjoară, îi spune cu un sentiment de inferioritate: ,,Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi“ (cap. 2:1).

Cititorul modern crede că acestea sunt flori deosebite, dar nu este așa. În Israel, ele sunt cele mai mititele flori, nebăgate în seamă și disprețuite, pe care le calci în picioare când treci prin iarba de pe câmp. Crinii din văi cresc în locuri umbroase, iar trandafirul de Saron este o floare mică de câmp, care crește mai ales în câmpiile din apropierea Mării Mediterane. Solomon îi răspunde că o vede între toate celelalte 60 ca pe ,,un crin în mijlocul spinilor“ (cap. 2:2). Ea tresare de bucurie căci, prin contrast cu celelalte două flori, ,,crinul dintre spini“ este una din cele mai frumoase flori din Israel. Crinii sunt albi și plini de grație, așa că Sulamita tresaltă când se simte iubită și aleasă mai presus de toate celelalte femei de la curte. Inima ei izbucnește într-un cântec în care zice: ,,El m-a dus în casa de ospăț, și dragostea este steagul fluturat peste mine“.

Aceasta este imaginea de pe capacul cutiei care ne ajută să punem fiecare piesă de ,,puzzle“ la locul care i se potrivește.

Pe această întâmplare simplă, Solomon brodează cu măiestria ornamentală specifică orientului. Dragostea nu este o problemă de fapte, ci de trăiri emoţionale intense şi niciodată nu a existat vreun om mai priceput ca Solomon în descrierea acestor sentimente inefabile care scapă cercetării raţionale, dar ne aprind până la incendiere  inima. Cartea este plină de comparaţii, metafore, alegorii şi personificări fermecătoare.

Destinaţia cărţii:

Se pare că destinaţia iniţială a acestui poem a fost educaţia noilor căsătoriţi în tainele şi consolidarea dragostei. Ca şi celelalte cărţi poetico-didactice, Cântarea Cântărilor a fost unul din manualele după care se făcea educaţia în Israel.

Cartea a avut însă şi o altă destinaţie. Ea era citită în public la unele din sărbătorile anului calendaristic ebraic. În acel cadru solemn, cartea nu mai era numai un manual al dragostei, ci se ridica infinit mai sus, devenind o alegorie a iubirii dintre Dumnezeu şi poporul Său pe care şi l-a ales pentru vecie.

Această lectură publică pare, dacă nu total nepotrivită, cel puţin discutabilă, societăţii moderne de astăzi. Nu trebuie să uităm însă că în Israel imaginea căsniciei era sfântă şi că ea fusese folosită de însuşi Dumnezeu în dialogul Lui cu poporul (Osea 2:1-20; 5:7; Isaia 50:1; Ieremia 3:1-25).

În Noul Testament Pavel şi Ioan folosesc şi ei alegoria căsniciei pentru a ilustra relaţia dintre Domnul Isus şi Biserică (Efes. 5:25-27; Apoc. 19:7; etc.) Probabil că şi această libertate a lor ar fi fost criticată de „puritanii” pretenţioşi de astăzi, dar sarcina lor a fost mult uşurată de existenţa acestei Cântări a Cântărilor în canonul Vechiului Testament.

Metode de interpretare: 

Există trei teorii asupra felului în care trebuie înţeleasă această carte: Alegorie,  afirmare sau analogie ?

(1.) O alegorie este o exprimare a unei idei abstracte prin intermediul unor lucruri concrete, o istorie obișnuită cu subînțeles. De exemplu, ,,Călătoria creștinului“, scrisă de autorul din secolul șaptesprezece John Bunyan, este o alegorie în care fiecare parte din istorisire apare pentru a descrie un adevăr spiritual. Mulți spun că și ,,Cântarea cântărilor“ este o astfel de alegorie în care există tot felul de tablouri simbolice. Fiecare comentator însă propune o altfel de ,,traducere“a textului, de multe ori fără nici un fel de acoperire în sensul logic al cuvintelor. Excesul de imaginaţie îi face însă pe susţinătorii acestei interpretări să nege fundamentul istoric real al cărţii şi-i determină să caute în fiecare mic detaliu al textului corespondente spirituale desăvârşite. Un astfel de comentator a „văzut” în părul bogat al femeii descrise în text nici mai mult nici mai puţin, decât mulţimea neamurilor care au încadrat Israelul în lucrarea de mântuire! Se pare că fiecare ,,comentator“ de felul acesta vede ,,implicit“ ceea ce vrea el să vadă în text, pentru simplul motiv că descrierile grafice cu conotații sexuale îi sunt ,,inacceptabile“ în sensul lor ,,explicit“.

Unul din motivele acestei poziții este și faptul că gândirea creștină a fost istoric mai mult influențată de gândirea greacă, decât de gândirea evreiască. Grecii credeau că viața este o dihotomie între realitatea ,,fizică“ și cea ,,spirituală“, pe care o proclamau infinit superioară. Prin contrast, evreii cred că Dumnezeu a creat și realitatea fizică și realitatea spirituală, așa că nu fac nici o deosebire valorică între cele două. Dacă un Dumnezeu bun a creat lumea materială, atunci lumea materială este bună și, implicit, dacă acest Dumnezeu bun i-a creat pe bărbat și pe femeie cu capacitatea de ajunge soț și soție, atunci și acesta este un lucru bun.

(2.)  O ,,afirmare“ înseamnă o proclamare a unui adevăr. Pentru gândirea evreiască, Cântarea Cântărilor, departe de a fi o alegorie, este o afirmare a dragosteii curate care poate și trebuie să existe între un șoț și o soție în perimetrul sacru al căsătoriei. Prezența Cântării Cântărilor în canonul Bibliei ne reamintește că sexul a fost ideea lui Dumnezeu. El l-a ,,inventat“!

Una din cele mai parșive idei care a făcut înconjorul lumii este că Dumnezeu urăște sexul, iar Satan îl promovează. Lucrurile stau exact invers! Dumnezeu spune că sexul este o parte  curată și legitimă a celor care s-au căsătorit din dragoste unul pentru altul. Eu cel puțin, ori de câte ori oficiez o căsătorie, citesc și o mică parte din Cântarea Cântărilor, spunând apoi celor doi că trebuie să continue citirea Cărții în luna lor de miere.

Dragostea dintre un bărbat și o femeie trebuie răscumpărată de pe grămada de gunoi pornografic pe care a aruncat-o societatea ,,modernă“. Dr. Jeremiah, păstor în San Diego, care a vizitat România și este îndrăgostit de români, a ținut un studiu pe capitole în Cântarea Cântărilor. Într-una din predici, l-am auzit mărturisind că ,,s-a apucat cu sfială și teamă de predicarea acestei cărți de la amvon, dar că a ajuns să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru ea. Ne împlinim pe multe planuri existențiale, dar cea mai înaltă formă de împlinire personală este contopirea dintre un bărbat și o femeie plini de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Este un act de binecuvântare divină. Nimic din lumea aceasta nu poate bate rețeta pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu pentru fericire!“

Cântarea Cântărilor cuprinde nu numai trăirile înalte ale sufletului îndrăgostit, ci și împlinirile trupești din îmbătătoarea îmbrățișare a iubirii. Textul este plin de metafore și omul occidental întrecede foarte greu descrierile asociate iubirii. Evreii citesc însă foarte repede până și pozițiile în care trebuie să se afle trupurile celor doi soți în dansul mângâietor al unirii sexuale. N-am să mă apuc aici să vi le descriu, dar vreau să vă dau un mic exemplu de mesaj îmbrăcat în podoaba metaforelor.

În ultimul capitol al cărții, autorul ne spune că există două feluri de fete care-și trăiesc diferit pubertatea și trezirea sentimentelor erotice: fata care știe să se stăpânească și să se păzească singură de asaltul celor de sex opus și fata care nu știe sau nu vrea să se păzească singură, ci trebuie să fie supravegheată și păzită cu strășnicie de cei din familia ei. Iată textul:

,,Avem o soră micuţă,
care n-are încă ţâţe.
Ce vom face cu sora noastră
în ziua când îi vor veni peţitorii?“ – C.C. 8:8

Pețitorii sunt tinerii care-i dau târcoale, năvalnci și nestăpâniți.

,,Dacă este zid,
vom zidi nişte zimţi de argint pe ea;
dar dacă este uşă,
o vom închide cu o scândură de cedru.“ – C.C. 8:9

Dacă este castă și nu acceptă avansurile băieților, fata este prețuită și răsplătită, considerată la fel de valoroasă ca o monedă de argint și păstrată ca o comoară.

Dacă oricine poate să se atingă de ea, fiind accesibilă ca o ușă pe care intră și iese oricine vrea, fata trebuie supravegheată și făcută inaccesibilă de paza celor ce o vor îmbrăcată cu cedrul cel scump până la vremea pețitorului potrivit.

Versetul următor cuprinde declarația îndrăgostitei sfinte care știe să se păzească neatinsă de alții, din credincioșie pentru iubitul inimii ei, căruia i se deschide bucuroasă pentru că-l știe venit nu ca să facă rău, ci ,,în pace“:

,,Eu sunt un zid şi ţâţele mele sunt ca nişte turnuri;
în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.“ – C.C 8:10

(3). Eu cred însă că această ,,Cântare a Cântărilor“ este chiar mai mult decât o afirmare, cred că este o ,,analogie“. Asta înseamnă că este cu totul altceva decât o alegorie pe care fiecare o tălmăcește după cum îl taie capul. A analogie este o asemănare, în care o realitate este comparată cu o alta.

Conform acestei interpretări, cartea are un fundament istoric real cu o desfăşurare cronologică de evenimente. Întâmplarea este aşezată în şapte „tablouri” teatrale independente şi interdependente în acelaşi timp care descriu dragostea ideală dintre un bărbat şi o femeie. Frumuseţea sfântă a acestei uniri plănuite în tiparul ei de însuşi Dumnezeul creaţiei, este preluată într-un plan mai înalt pentru a ilustra intensitatea iubirii care trebuie să existe între Dumnezeu şi Israel, în interpretarea evreiască şi între Christos şi biserică, în interpretarea creştină.

Domnul Isus a folosit analogiile atunci când a spus că Împărăția lui Dumnezeu se aseamănă cu cutare sau cu cutare lucru. În felul acesta, El a descris împărăția prin asemănare cu lucruri care le erau familiare. Cântarea Cântărilor funcționează în mod similar. Dragostea dintre un bărbat și o femeie este asemănătoare cu dragostea dintre Dumnezeu și ființele umane. Amândouă sunt reale, există, iar cea dintâi ajută la explicarea celei de a doua. Cântarea Cântărilor ne spune că relația noastră cu Dumnezeu poate fi la fel de intensă ca atunci când spunem; ,,Preaiubitul meu este al meu și eu sunt a lui“.

SCHIŢA CĂRŢII

Personajele „distribuţiei” alese de autor sunt Solomon, Sulamita şi corul fetelor din Israel. Intervenţiile lor se alternează mereu schimbând planul acţiunii şi delimitând succesiunea de 7 „tablouri” idilice:

1. Retrăirea nunţii împărăteşti (1:1-2:7)

2. Amintiri din perioada începuturilor (2:8 – 3:5)

3. Retrăirea perioadei logodnei (3:6 – 5:1)

4. Visul zbuciumat al miresei (5:2 – 6:3)

5. Împăratul gândindu-se la mireasa lui (6:4 – 7:10)

6. Miresei îi este dor de acasă (7:11 – 8:4)

7. O reînnoire a dragostei în Liban (8:5-14)

Simbolistica „tipologică” a acestei cărţi este înlesnită de existenţa psalmului 45 cu care probabil că a fost intenţionată să facă pereche. Vă îndemnăm să citiţi cu atenţie acest psalm şi să vedeţi cum, în spatele acţiunii în care evoluează Solomon şi mireasa lui aleasă, se desfăşoară un alt plan semantic în care Dumnezeu (Christos) este mirele, iar Israelul (Biserica) este mireasa (conform tălmăcirii din Evrei 1:7, 8).

Conţinutul psalmului 45 poate fi împărţit în două părţi egale:

I. O invocaţie adresată mirelui (2-9)
a. despre frumuseţea făpturii sale, v.2
b. despre măreţia înfăptuirilor lui, v. 3-5
c. despre stabilitatea împărăţiei lui, v. 6
d. despre bucuria lui în faţa căsătoriei, v. 7-9

II. O invocaţie adresată miresei (10-17)
a. un apel la o dăruire totală, v. 10-11
b. promisiunea unei mari cinstiri, v. 12
c. un elogiu al frumuseţii ei, v. 13-15
d. o promisiune a unui viitor strălucit, 16-17

Mesajul cărţii:

Nu văd de ce ar trebui ca această carte să fie privită de creștini altfel decât de cititorii evrei. Singura ,,adăugire“ necesară ar fi că în relația cu oamenii, dragostea lui Dumnezeu s-a concretizat și clarificat prin Christos.

Cred că există două motive pentru care trebuie să citim și să studiem Cântarea Cântărilor:

Întâi, pentru că esența creștinismului este o relație personală cu Dumnezeu. A fi creștin nu înseamnă doar a merge la biserică, a  citi Biblia sau a da suport misionarilor. A fi creștin înseamnă a fi îndrăgostit de Christos.N-are rost să-i cântăm cântări de laudă dacă nu simțim dragoste pentru El în inimile noastre. Dacă dragoste nu este, nimic nu este!

Acesta este unul din motivele pentru care Dumnezeu ne-a lăsat în chiar inima Bibliei o istorie despre dragostea dintre două inimi, cea a împăratului Solomon și cea a unei țărăncuțe arse de soare.

Cântarea Cântărilor adaugă o dimensiune în plus la portretul relațiilor dintre Dumnezeu și poporul Său. Pentru cititorul creştin, Cântarea Cântărilor constituie o subliniere a unirii noastre cu Christos. În Biblie sunt şi alte alegorii care desriu această relaţie. Se vorbeşte despre Christos ca şi Cap, iar despre Biserică ca trup, definind aspectul de unire vie într-un organism al vieţii; se vorbeşte despre Christos ca temelie şi despre noi ca pietrele clădite în edificiul de deasupra, pentru a defini aspectul trainic al acestei uniri. Se spune că Christos este viţa, iar noi suntem mlădiţele, pentru a ilustra caracterul roditor al unirii noastre; în sfârşit Christos este prezentat ca „Cel dintâi născut, dintre mai mulţi fraţi” pentru a sublinia aspectul unei moşteniri comune pe care o avem prin unirea cu Christos. Nici una dintre aceste alegorii nu este suficientă pentru a ilustra desăvârşirea unirii noastre mistice cu Christos, Mântuitorul nostru. Numai unirea dintre un soţ şi o soţie, în contopirea totală din perimetrul familiei, poate reda ceva mai mult din această extraordinară lucrare prin care Dumnezeu ne-a aşezat „în Christos” (Efes. 5:31-32).

Există și alte locuri în care Dumnezeu este pomenit ca șoț și Israelul ca soție. El  a curtat-o și s-a căsătorit cu națiunea la Sinai, prin legământul încheiat acolo.

,,Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul“ (Ieremia 31:32).

Rătăcirile idolatriei cu alți dumnezei este prezentată mereu drept curvie:

,,Ele au curvit în Egipt, au curvit în tinereţea lor; acolo le-au fost strânse ţâţele, acolo le-a fost atins sânul fecioresc“ (Ezechiel 23:3).

Analogia căsătoriei este mesajul principal și in cartea profetului Osea (Osea 2:2-17). De fapt,  în tot Vechiul Testament Dumnezeu se poartă cu Israelul ca un bărbat cu nevasta lui: o curtează, o cucerește, o pierde, continuă să o iubească și vrea să o întoarcă din curviile ei la  El acasă (Ier. 3:1-3; Ezec. 23).

În Noul Testament se folosește analogia unui împărat care vrea să-i facă nuntă fiului Său. Împăratul este Dumnezeu, mirele este Fiul lui Dumnezeu, iar mireasa este Biserica. Ultima chemare de pe ultima pagină a  Apocalipsei este chemarea Miresei către Mirele mult așteptat:

,,Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!“ (Apoc. 22:17).

Cântarea Cântărilor nu este singulară prin tema pe care o aduce în Biblie. Ea doar amplifică intensitatea sentimentelor de dragoste, ilustrându-le cu cele existente între Sulamita și iubitul ei. Nu există nici un ,,cod ascuns“ în text.

Trebuie însă să fim decenți, prudenți și evlavioși în interpretările noastre. Relația noastră cu Dumnezeu nu trebuie să fie nici frivolă, nici erotică, nici senzuală. Amețeala noastră trebuie să fie duhovnicească, nu lascivă. Chiar dacă folosește termeni de sexualitate, Solomon se oprește la granița decenței, fără a intra în domeniile de pornografie din literaturii lumii. Gesturile sunt încărcate în metafore minunat alese ca să descopere și să acopere în același timp realitatea în vălurile unui serai oriental.

Esența cărții este răspunsul pe care-l dăm iubirii divine. Tema seamănă cu dialogul reducerilor la esențe dintre Domnul Isus și Petru de după înviere: ,,Petre, mă iubești?“. Dacă da, atunci toate lucrurile din trecut, prezent și viitor sunt ca și rezolvate. La urma urmei, tot ceea ce rămâne este această dragoste împărtășită, această unire de dincolo de cotidianul evenimentelor de fiecare zi.

În al doilea rând, avem nevoie de Cântarea Cântărilor ca să înțelegem că dragostea dintre Dumnezeu și noi nu dă naștere numai unei trăiri personale, ci și a uneia publice.

Mulți se îndrăgostesc de Domnul pentru că este Păstorul lor care-i duce la pășuni verzi și la ape de odihnă, care merge cu ei biruitor prin valea umbrelor morții și care le întinde masa în fața potrivnicilor lor. Toate acestea sunt bune și adevărate, dar există ceva mai mult în relația noastră cu Dumnezeu. Trebuie să descoperim că ,,alesul nostru“ nu este doar un păstor de oi, ci este un Împărat. El este Împăratul împărațior, iar noi îi suntem mireasă și soție. Trebuie să trăim alături de el în văzul tuturor, iar această afișare publică ne încarcă de foarte multe obligații. Ar fi mai simplu și mai duios să ne putem retrage iar în singurătatea unei relații personale din Muntele Hermonului și să nu trebuiască să dăm piept cu lumea. Am scăpa de multe complicații și de foarte multe necazuri, de critici și de obligația de a fi întotdeauna la înălțimea poziției regale. El se apleacă însă spre noi duios și ne spune că așa ceva nu se mai poate; că dragostea lui pentru noi ne va fi de ajuns și că trebuie de acum înainte să fim părtași și la problemele Lui și la slava care-L încununează. Mirele nostru vrea să rămânem alături de El în centrul atenției tuturor, etern arătându-L pe El ca izvorul nostru de viață și împărțind cu El responsabilitatea de a domni asupra pământului.

(Pawson, David. Unlocking the Bible. HarperCollins Publishers.)

Reclame

4 comentarii

  1. LUNG VIOREL spune:

    Da ,cred ca dragosrea aratata in CINTAREA CINTARILOR dintre Mire si Mireasa lui, trebuie,sa reflecte si in vietile noastre ca Mireasa ( Biserica) .Sa-L IUBIM pe MIRELE nostru ,cu gindul ca, EL este IUBITUL meu si nu al altuia. Si daca asa ne-a IUBIT Mirele pe noi, trebuie sa-L IUBIM si noi la fel.

  2. dumitrusite spune:

    Este o întroducere excelență a cărții Cântarea Cântărilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: