Dumnezeu ne surprinde chir și atunci când face ceea ce avem nevoie. Ar trebui să ne alteptăm, dar El face întotdeauna ,,altfel“ decât ne trece nouă prin minte.

Lidia este un foarte bun exemplu.

I. Ea apare în viața apostolului Pavel când se aștepta cel mai puțin. Văzuse în vis un bărbat care-l chema să treacă în Macedonia și să-i ajute. Se uita deci după un bărbat, dar … Dumnezeu i-a scos în cale o femeie. Lidia era vânzătoare de purpură. De oc era din Tiatira, dar acum era la Filipi, probabil din cauza afacerilor. Era o femeie bogată, dar și temătoare de Dumnezeu. Asta a făcut-o să vină în dimineața aceea lângă râu, unde era un loc de rugăciune al iudeilor (Fapte 16:13-14).

II. Ea este exact ceea ce are nevoie Pavel. Pentru că apostolului nici nu-i trecea prin cap soluția adusă de Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu trebuie s-o facă pe Lidia să ia ea inițiativa și să-l forțeze pe Pave să vină să stea la ea acasă (Fapte 16:15). Dacî stăm să numărăm bine grupul apostolicera compus din Pavel, Sila, Tmotei, pe care-l luseră cu ei de curând din Listra și Luca, cel care scrie întâmplarea la persoana întâia plural. Asta ne dă un total de patru persoane. Numi închipui că petrecuseră noaptea pe la vreun Hilton și nici că avea mulți bani pentru mâncare … Și Lidia îi invită în casa ei. Nu-i minunat? marile sunt resursele Domnului și ele dau buzna peste noi atunci când suntem gata să-i împlinim planurile! Lidia este deci exact ceea ce le trebuia lor atunci și acolo. O casă mare, o bucătărie bună și o gazdă primitoare. Slavă Domnului!

 

III. Ea devine nu numai gazda grupului apostolic, dar și gazda mici adunări creștine în formare. Există în text un amănunt care ne scapă deobicei. El se află în utimul verset din acest capitol. Acolo ne întâlnim iar cu Lidia. După schingiuirea din închisoare, și după toată tărășenia cu dregătorii cetății, Pavel și Sila sunt iar liberi. ce să facă? Unde să se ducă? Mi-l imaginez pe Sila zicându-i lui Pavel: ,,Știu unde să mergem. La Lidia. La ea poți merge oricând fără s-o deranjezi, la orice oră din zi și din noate.“

Textul ne mai face o surpriză. Când ajung acolo, cei doi n-o găsesc pe Lidia singură. Era ,,cu frații“. Își pusese casa și tot ce avea la dispoziția lui Dumnezeu. Nu-i minunat?

,,Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat“ (Fapte 16:40).

Lidia este instrumentul pregătit de Dumnezeu pentru lucrarea apostolului pavel. Nici el însă și cu atât mai puțin ea, n-au știut lucrul acesta. Avem un Dumnezeu al surprizelor! Întotdeauna anticipând următorul nostru pas și așezând deja acolo tot ceea ce vom avea nevoie. Curaj! Înainte!

Luca 19 Introducere: Fără nici o îndoială, Luca este atent la context atunci când așează întâmplarea cu Zacheu exact înainte de pilda polilor. În felul acesta, învățătura Domnului Isus despre responsabilitatea noastră financiară în fața lui Dumnezeu iese și mai clar la suprafață. Întâmplarea cu Zacheu ne dă o pildă de schimbare a atutudinii față de bani, iar pilda polilor generalizează această schimbare la viața tuturor urmașilor lui Christos. Pe care dorinți să o luăm mai întâi? Eu mă limitez aici la întâmplarea cu Zacheu, un om mic care a trăit o schimbare mare.

I. Și-a schimbat părerea față de Isus Christos și de Dumnezeu

Este una să-L privești pe Isus de la distanță și cu totul alta să-l primești în casa și în viața ta. Curiozitatea și simpatia l-au suit pe Zacheu în dud (sycamor), dar ele au fost doar mugurii unei înfloriri care s-a produs atunci când Domnul Isus a intrat la el în casă. Tu L-ai primit pe Isus Christos la tine acasă? Ce efect a avut venirea Lui în viața ta?

II. Și-a schimbat părerea față de săracii din jur

Săracii existaseră și până atunci în jurul lui Zacheu, dar nu-l preocupaseră. Dintr-o dată, ei au devenit preocuparea lui arzătoare. Oare de ce? Eu cred că zacheu a început să-i vadă pe oameni prin prisma musafirului, prin prisma lui Dumnezeu. Este tema ,,împăratului“ pe care o va dezvolta Domnul în pilda polilor …

III. Și-a schimbat părerera față de bani.

Omul acesta a ajuns în sfârșit bogat! Până atunci era ,,sărac“ și căuta să-și ascundă goliciunea cu banii adunați. După întâlnirea cu Domnul Isus, bani nu l-au mai tentat. Avea deja ceva mult mai prețios. Era bogat și a putut da din preaplinul inimi lui tuturor celor din jur. Tu ești sărac și strângi sau bogat și dai? +++ (Warren W. Wiersbe)

Schimbări neașteptate în Zacheu

Luca 19 Când Cristofor Columb și-a făcut călătoria spre vest în 1492, a ținut două jurnale de bord, dintre care unul conținea informații falsificate. I-a făcut pe oamenii săi să creadă că se aflau mai aproape de uscat decât erau în realitate. Se pare că Columb a considerat că moralul echipajului era mai important decât integritatea căpitanului. În timp ce Isus călătorea spre Ierusalim, El le-a spus ucenicilor Săi ce se va întâmpla acolo, dar ei nu puteau înțelege ce spunea Domnul lor (Luca 18:31-34). Unii dintre oamenii din mulțime au crezut că El merge la Ierusalim pentru a elibera Israelul din robia romană și pentru a introduce Împărăția lui Dumnezeu. Alții Îl urmau doar pentru a vedea următoarea minune pe care o va face.În acest capitol, doctorul Luca se concentrează pe cine este Isus cu adevărat, pe măsură ce Îl prezintă într-o slujbă triplă. Mântuitorul care îi caută pe cei pierduți (19:1-10) Numele Zacheu înseamnă „cel drept”, dar acest supraveghetor al vameșilor nu-și respecta numele. Cu siguranță comunitatea religioasă evreiască din Ierihon nu l-ar fi considerat neprihănit, pentru că nu numai că percepea taxe de la propriul popor, dar lucra și pentru neamurile necurate! Iar vameșii erau cunoscuți pentru faptul că colectau mai multe taxe decât era necesar; cu cât colectau mai mulți bani, cu atât se bucurau de mai multe venituri (Luca 3:12-13). Deși Zacheu era un renegat în ochii iudeilor, el era un prețios păcătos pierdut în ochii lui Isus.Este interesant să vedem schimbările pe care le-a trăit Zacheu în acea zi, toate pentru că Isus a vizitat Ierihonul.

I. Un om în toată firea a redevenit copil (v. 2-4).

În Orient, este neobișnuit ca un bărbat să alerge, mai ales un funcționar guvernamental bogat, însă Zaheu a alergat pe stradă ca un băiețel care urmărea o paradă. Și chiar s-a cățărat într-un copac! Curiozitatea este cu siguranță caracteristică celor mai mulți copii, iar Zacheu a fost motivat de curiozitate în acea zi.” John Calvin a scris: „Curiozitatea și simplitatea sunt ca un fel de pregătire pentru credință”. Acesta este adesea cazul, și cu siguranță a fost adevărat în cazul lui Zacheu. De ce atâta mulțime? Cine este acest Isus din Nazaret pe care îl urmează? Ce îmi scapă? Isus a spus: „Oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nu va intra nicidecum în ea” (Luca 18:17). Poate că, mai mult decât orice altceva, mândria este cea care îi împiedică pe mulți oameni „de succes” să se încreadă în Isus Hristos.Un om care căuta a fost găsit (v. 5). Zaheu credea că Îl caută pe Isus (Luca 19:3), dar Isus îl căuta pe el (Luca 19:10)! Prin natura sa, păcătosul pierdut nu-L caută pe Mântuitorul (Rom. 3:11). Când primii noștri părinți au păcătuit, ei s-au ascuns de Dumnezeu, dar Dumnezeu a venit și i-a căutat (Gen. 3:1-10). Când Isus a slujit pe pământ, El i-a căutat pe cei pierduți; și astăzi Duhul Sfânt, prin biserică, îi caută pe păcătoșii pierduți. Nu știm cum a lucrat Dumnezeu în inima lui Zacheu pentru a-l pregăti pentru această întâlnire cu Isus. Era Levi, fostul vameș (Luca 5:27-39), unul dintre prietenii lui? Îi spusese el lui Zaheu despre Isus? Se ruga pentru Zaheu? Se plictisise Zaheu de bogăție și începuse să tânjească după ceva mai bun? Nu putem răspunde la aceste întrebări, dar ne putem bucura că un Mântuitor căutat va găsi întotdeauna un păcătos care caută un nou început.

Un om mic a devenit mare (v. 7-8).

Nu era vina lui Zaheu că era „mic de statură” și nu putea vedea peste mulțime. El a făcut tot ce a putut pentru a-și depăși handicapul, lăsându-și deoparte demnitatea și urcându-se într-un copac. Într-un sens spiritual, toți suntem „mici de statură”, pentru că „toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu” (Rom. 3:23). Nimeni nu se ridică la înălțimea standardelor înalte ale lui Dumnezeu; toți suntem „prea mici” pentru a intra în ceruri. Tragedia este că mulți păcătoși pierduți cred că sunt „mari”. Ei se măsoară după standardele omului – bani, poziție, autoritate, popularitate – lucruri care sunt o „urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:15). Ei cred că au totul, când de fapt nu au nimic (Apoc. 3:17). Zaheu a crezut în Isus Hristos și a devenit un adevărat „fiu al lui Avraam”, ceea ce înseamnă, desigur, un copil al credinței (Rom. 4:12; Gal. 3:7). Asta este cât se poate de mare!

Un om sărac a devenit bogat (v. 9-10).

Oamenii credeau că Zacheu era un om bogat, dar de fapt el era doar un păcătos falit care avea nevoie să primească darul lui Dumnezeu, viața veșnică, cel mai scump dar din lume.Acesta este singurul caz din cele patru evanghelii în care Isus se invită în casa cuiva și ilustrează cuvintele din Apocalipsa 3:20. Zaheu nu a fost mântuit pentru că a promis să facă fapte bune. A fost mântuit pentru că a răspuns prin credință la cuvântul plin de har al lui Hristos. După ce s-a încrezut în Mântuitorul, el a dat apoi dovadă de credința sa promițând să le restituie celor pe care îi nedreptățise. Credința mântuitoare este mai mult decât cuvinte pioase și sentimente evlavioase. Ea creează o unire vie cu Hristoscare are ca rezultat o viață schimbată (Iacov 2:14-26). Conform legii mozaice, dacă un hoț își mărturisea de bunăvoie crima, trebuia să restituie ceea ce luase, să adauge o cincime și să aducă Domnului o jertfă pentru fărădelege (Lev. 6:1-7). Dacă fura ceva ce nu putea să restaureze, trebuia să restituie de patru ori (Ex. 22:1), iar dacă era prins cu bunurile, trebuia să restituie dublu (Ex.22:4). Zacheu nu a chibzuit asupra termenilor legii; el s-a oferit să plătească prețul cel mai mare pentru că inima lui fusese cu adevărat schimbată. Copilul lui Dumnezeu se naște bogat, pentru că are parte de „orice binecuvântare spirituală” în Isus Hristos (Ef.1:3). Avem bogăția milei și a harului lui Dumnezeu (Ef. 1:7; 2:4), precum și bogăția gloriei (Fil. 4:19) și a înțelepciunii Sale (Rom. 11:33). Acestea sunt „bogății de nepătruns” care nu pot fi niciodată pe deplin înțelese sau complet epuizate (Ef. 3:8).

Gazda a devenit oaspete (v. 6).

Isus S-a invitat pe Sine Însuși în casa lui Zaheu, iar Zaheu L-a primit cu bucurie. Bucuria este una dintre temele-cheie ale Evangheliei după Luca, iar cuvântul se găsește de peste douăzeci de ori într-o formă sau alta. Experiența mântuirii cu siguranță trebuia să producă bucurie în inima credinciosului. Zacheu a devenit musafir în propria casă, căci Isus era acum Stăpânul său. El era gata să asculte de Domnul și să facă tot ce era necesar pentru a stabili o mărturie autentică în fața oamenilor. Cu siguranță, oamenii L-au criticat pe Isus pentru că a fost în vizită în casa unui vameș(Luca 5:27-32), dar Domnul nu a dat atenție cuvintelor lor. Criticii aveau și ei nevoie să fie mântuiți, dar nu există nicio dovadă că au crezut în Isus. Când începe o zi, nu știi niciodată cum se va termina. Pentru Zaheu, acea zi s-a încheiat într-o părtășie plină de bucurie cu Fiul lui Dumnezeu, pentru că acum era un om schimbat, cu o viață nouă. Isus încă îi caută pe cei pierduți și tânjește să-i salveze. Te-a găsit El și pe tine?

Text: Exodul 35:20-29; 2 Corinteni 9:6-8

Verset de aur: 2 Corinteni 9:6

Prezentarea lecției:

Scopul – Să ne amintim modul în care poporul lui Israel a demonstrat generozitate în finanțarea construcției cortului întâlnirii. Să comparăm texte din Vechiul și din Noul Testament despre dărnicie. Să identificăm un mod de a ne exprima mai bine generozitatea și să plănuim să îl punem în aplicare.

Contextul lecției:

Ieșirea din Egipt și primirea legii la Sinai au constituit începuturile națiunii israelite. Să nu uităm că urmași lui Avraam au trăit timp de mai mult generații în Egipt și au învățat unele dintre tradițiile religioase ale acestui popor. Și din acest motiv, primele două porunci ale decalogului subliniau devoțiunea poporului față de Dumnezeu. Tot pentru a reeduca poporul din punct de vedere religios, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să construiască un sanctuar, un centru național de închinare, care s-a numit Cortul Întâlnirii. În mod surprinzător, Dumnezeu nu furnizat materialele de construcție pentru acest sanctuar, ci a cerut ca poporul să dăruiască resursele necesare construcției. Principiile dărniciei sunt astfel stabilite. Mai târziu, Apostolul Pavel descrie aceste principii și ne încurajează să le punem în aplicare în viețile noastre.

Dărnicia în Vechiul Legământ (Exodul 35:20-29)

• Dătător de bunăvoie (v. 20-22a)

• Daruri valoroase (v. 22b-28)

• Dătător ascultător (v. 29)

Dărnicia în Noul Legământ (2 Corinteni 9:6-8)

• Legea secerișului (v. 6)

• Decizia dătătorului (v. 7a)

• Dragostea lui Dumnezeu (v.7b)

• Abilitatea lui Dumnezeu (v. 8)

Aplicație practică

1 Cele două provocări la dărnicie: cea a lui Moise pentru poporul lui Israel, și cea a lui Pavel pentru corinteni, au motive diferite. Israeliților li s-a cerut să dăruiască pentru un loc de închinare pe care să-l folosească ei, corintenilor li s-a cerut să dăruiască pentru beneficiul altor persoane, pe care ei nici nu le cunoșteau. Chiar dacă cele două situații sunt diferite, ele au un factor comun: dorința de a dărui.

2 Când suntem confruntați cu o cerere de dărnicie, trebuie să ne evaluăm atitudinea înainte de a ne verifica contul bancar. Atitudinea corectă este cea demonstrată de Domnul Isus (2 Corinteni 8:9).