Explicații la Biblie

Text: 1 Samuel 14

„Cine se aseamănă se adună“, spune zicala populară. Afinitățile dintre Ionatan și David sunt. multe și minunate. Cei doi au multe trăsături comune și avem multe de învățat din ceea ce au făcut ei. Iată o sumă de principii pe care le putem aplica și noi în problemele prin care trecem.

1 Samuel 14 este un text în care vedem felul de gândire al lui Ionatan și putem afla secretul biruinței lui extraordinare. Evreii se aflau într-o mare criză. Una din incursiunile jefuitorilor filisteni, devenite periodice, îi determinase pe locuitorii țării să se ascundă în neputințele lor, permițând invadatorilor să „adune“ ceea ce adunaseră evreii din recoltele câmpului. Lucrul acesta se întâmpla de mult și în resemnarea generală, Ionatan are un comportament de excepție.

I. Ia inițiativa!

Acum, ca și atunci, oamenii se împart în două categorii: oameni de analiză și oameni de acțiune. Populația lumii se împarte în trei categorii distincte:

O majoritate covârșitoare, dar inertă, care nu înțelege nimic din ceea ce se petrece.
O minoritate care înțelege ce se întâmplă
O și mai mică minoritate care fece lucrurile să se întâmple.

Din nefericire, cei care știu să analizeze bine o situație nu sunt și oameni de acțiune. Cei pasivi spun: „Să ne sfătuim să vedem ce este de făcut!“ Cei activi spun: „Am făcut deja!“ Primi vor trage concluzii și vor spune: „Iată unde trebuie să mergem“. Cei vizionari spun: „Tocmai m-am întors de acolo“. Lumea a fost dusă înainte de oameni de inițiativă. Oameni de risc, dar oameni de inițiativă. Spiritul de inițiativă l-a propulsat pe Wilson Churchill în fruntea unei Anglii pline de oameni de analiză. Era război însă și cineva trebuia să aibă curajul inițiativelor riscante.

II. Consultă-te cu cineva!

Nu toate ideile care-ți trec prin cap sunt idei bune. Ionatan știe și el lucrul acesta și, înainte de a face ceva, se sfătuiește cu tânărul care-i purta armele:

„Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Vino şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.” 
Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: „Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simţământul tău şi iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde“ (1 Samuel 14:6-7).

„Număr mic“, „număr mare“ nu există în comparație cu atotputernicia lui Dumnezeu. Ionatan gândește asemenea lui David care s-a confruntat mai târziu cu Goliat. Principiul propus de Ionatan a găsit ecou pozitiv în inima tânărului care-l însoțea și au pornit amândoi înainte.

Nici un om de inițiativă nu trebuie să se arunce orbește înainte. Fiecare dintre noi avem nevoie să ne verificăm călăuzirea personală cu asentimentul a cel puțin o persoană. Cred că acesta a fost unul din motivele pentru care Domnul Isus și-a trimis ucenicii „doi câte doi“.

III. Cere încuviințarea Domnului!

Dacă Dumnezeu vrea să facă ceva mare prin tine, El poate să facă și un semn mic din care să înțelegi că El și-a dat încuviințarea.

„Ei bine, a zis Ionatan, haidem la oamenii aceştia şi să ne arătăm lor! Dacă ne vor zice: ‘Opriţi-vă până vom veni noi la voi!’ vom rămâne pe loc şi nu ne vom sui la ei. Dar, dacă vor zice: ‘Suiţi-vă la noi!’ ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul” (1 Samuel 14:8-10).

Dacă vrei să te asiguri că Dumnezeu va fi cu tine „atunci“ și „acolo“, verifică dacă Este este cu tine „acum“ și „aici“. Ca și în cazul lui Ionatan, și David a avut parte de experiențe personale anterioare prin care s-a asigurat că Dumnezeu este „cu el“ și „de partea lui“:

„Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.” David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi, când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram. Aşa a doborât robul tău leul şi ursul, şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui viu.” David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean” (1 Samuel 17:33-37). 

Nu ducem lipsă de crize. Ducem lipsă de vizionari curajoși, adevărați oameni ai credinței care să ia inițiative mari, să le verifice cu din jur, să ceară încuviințarea Domnului și apoi să treacă la acțiune. Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?

Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel.” Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui. În această primă înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ. A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au înspăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu“ (1 Samuel 14:12-15).

Când a văzut Atalia, mama lui Ahazia, că fiul ei a murit, s-a ridicat și a nimicit toată sămânța împărătească. Dar Ioșeba, fiica împăratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, și l-a furat din mijlocul fiilor împăratului care au fost omorâți.

2 Împărați 11.1,2

Vedem în această întâmplare două femei, ca personaje principale. Una este Atalia, fiica lui Ahab și a Izabelei, a celor mai nelegiuiți conducători ai împărăției lui Israel. Ca soție a lui Ioram, împărat al lui Iuda, ea a adus în această împărăție toată nelegiuirea părinților ei. Fiul ei, Ahazia, n-a fost cu nimic mai bun. La moartea acestuia, Atalia i-a ucis pe toți nepoții ei care ar fi avut dreptul la domnie și a luat tronul în stăpânire.

Unul dintre moștenitorii la tron a fost însă salvat. Ioșeba, o femeie care se distinge prin curajul și prin virtuțile ei la fel cum Atalia se distinge prin nelegiuirea ei, l-a ascuns pe micuțul Ioas de împărăteasa ucigașă. Să privim puțin la caracterul ei.

Ioșeba și Ahazia erau amândoi copii ai lui Ioram și erau probabil apropiați ca vârstă. Totuși Ioșeba a refuzat în mod clar căile rele ale tatălui și fratelui ei. De asemenea, soțul ei era Iehoiada, un preot evlavios, lucru care arată care erau prioritățile ei. De fapt, când Ioșeba avea în jur de douăzeci de ani, Iehoiada avea în jur de nouăzeci de ani (2 Cronici 24.1,15). Căsătoria ei deci nu a fost făcută pe principii pur omenești, ci a fost unirea a doi oameni care împărtășeau același interes adânc pentru mărturia lui Dumnezeu, în ciuda diferenței de vârstă dintre ei.

Prin curajul și inițiativa acestei femei, Dumnezeu a păstrat linia împărătească a lui David, iar copilul pe care ea l-a salvat a fost legătura prin care promisiunile lui Dumnezeu cu privire la Mesia au supraviețuit. Când cei credincioși imită curajul, virtuțile și inițiativa pe care Ioșeba le-a avut, Dumnezeu realizează lucruri mărețe pentru poporul Său.

Introducere:
Un text din Numeri 23:1-10 ne dă cea dintâi rostire a profetului Balaam când a fost chemat de Balac, împăratul Moabului, să decidă soarta lui Israel. Copleșit de privilegiile pe care le-a comunicat din partea lui Dumnezeu pentru evrei, Balaam oftează în finalul discursului lui cu aceste cuvinte:

„O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi
Şi sfârşitul meu să fie ca al lor!” (Numeri 23:10).

Dacă a dorit cu adevărat așa de mult oare de ce n-a avut parte de ea? Pentru că între vorbele noastre și faptele noastre este uneori o diferență „ca de la cer la pământ“. Balaam este un exemplu al celor care ar fi putut, dar n-au ajuns acolo unde ar fi trebuit să fie, al celor care au știut ce trebuie să facă, dar iubirea de bogățiile acestei lumi i-au luat mințile și mântuirea. Să ai parte vremelnică de har, dar să sfârșești până la urmă departe de el, în pierzarea veșnică, ce tragedie!

Unul care seamănă până la un punct cu Balaam a fost celebrul Lot, izbăvitul din cetatea Sodomei. Pățania l-a lăsat văduv, dar, ceea ce a pățit după aceea a fost și mai tragic. Haideți să ne aducem aminte de viața lui în acest context al unui om înconjurat de lăstari ai harului.

I. Beneficiar al harului la ieșirea din Ur

„Tatăl tuturor credincioșilor“ era pe atunci încă un prunc în credință și a ieșit din Ur călcând cu … stângul. El n-a ascultat întocmai porunca chemării divine și a plecat din Ur cu toată casa tatălui său Terah. În ea se afla și acest Lot, nepot al lui Avram, fiul fratelui său (Geneza 11:27).

„Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta“ (Geneza 12:1).

Lot a ieșit din Ur pe chemarea lui Avram. El a fost indirect un beneficiar al acestei chemări.

II. Beneficiar al harului la plecarea din Haran

Dumnezeu l-a „arestat“ pe Avram la Haran și l-a ținut acolo până la moartea tatălui său, ca să corecteze neascultarea copilului în credință. Toate rudele lui Avram au rămas la Haran. La ele își va trimite el mai târziu slujitorul ca să ia o nevastă fiului său, Isaac.

Singurul care a continuat călătoria spre țara promisă cu Avram a fost Lot. El a continuat să meargă pe „pașaportul“ lui Avram, ca „dependent“.

„Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran. Avram a luat pe Sarai, nevastă-sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan“ (Geneza 12:4-5).

Toți oamenii „mari“ au fost mai întâi copii mici. Înainte de a fi „tatăl tuturor credincioșilor“, Avram a fost el însuși un copilaș în credință, cu pași șovăielnici și căderi copilărești.

S-au scris multe cărți despre Avram și n-am de gând să mă apuc să mai scriu și eu una. Vreau doar să constat că foarte mulți autori îl „evidențiază“ pe Avram ca să justifice într-un fel „alegerea“ lui Dumnezeu. Nu este cazul. Nu este adevărul. Nu trebuie să adăugăm fantezia logicii noastre legaliste la harul nemeritat și inexplicabil acordat de Dumnezeu unui muritor de rând.

Avram și-a început calea credinței călcând vârtos cu … stângul. El a făcut două greșeli mari.

Prima a fost că n-a ascultat de reglementările din chemarea Domnului. În loc să iasă din familia tatălui său, el a ieșit „cu familia“ tatălui său. Anunțată retrospectiv, chemarea lui Avram a sunat așa:

„Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta“ (Gen. 12:1).

În realitate, Avram a plecat cu întregul clan al familiei tatălui său: 

„Iată spiţa neamului lui Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. Haran a născut pe Lot. Şi Haran a murit în faţa tatălui său Terah, în ţara în care se născuse, în Ur, în Haldeea. 

Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi. Sarai era stearpă; n-avea copii deloc. 

Terah a luat pe fiul său Avram şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, noră-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo. Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani, şi Terah a murit în Haran“ (Geneza 11: 27-32).

Din discreție și decență, Biblia nu ne spne cine a fost femeia care i-a născut-o lui Terah pe Sarai. Nu este important să știm pentru că, oricum, evreii nu se trag din Terah, ci din Avraam.

De ce n-a plecat Avram singur din Ur ? N-a putut să o facă? N-a vrut să o facă? Avea cam 75 de ani, așa că avea toată libertatea să procedeze așa cum îi spusese Dumnezeu.

A doua greșeală pe care a făcut-o Avram în primii lui pași pe calea credinței a fost că s-a învoit cu Sara să trăiască la nevoie în minciună. Avram a avut destulă credință ca să plece la un drum necunoscut fiind sigur că Dumnezeu poate să-l păzească pe drum și să-i dea apoi biruința asupra tuturor din țara pe care urma să o ia în stăpânire, dar n-a avut destulă credință că Dumnezeu îl va scăpa din orice primejdie provocată de privirile pofticioase provocate de frumusețea nevestei sale:

„Când m-a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, am zis Sarei: ,,Iată hatârul pe care ai să mi-l faci: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine că sunt fratele tău“ (Geneza 20:13).

Greu de înțeles și greu de acceptat. Și mai greu de înțeles este că Dumnezeu nu i-a spus nimic în privința aceasta. Nelimitatele și neînțelesele dimensiuni ale harului divin …

III. Beneficiar al harului care îmbogățește peste măsură

În Canaan, turmele lui Avram și ale lui Lot au fost binecuvântate și s-au înmulțit așa că nu mai încăpeau împreună. Păzitorii turmelor au început să se certe între ei, iar atmosfera rea punea în pericol mărturia lor înaintea celor din jur:

“S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram și păzitorii vitelor lui Lot. Canaaniţii și fereziţii locuiau atunci în ţară.

Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine și între păzitorii mei și păzitorii tăi, căci suntem fraţi. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga” (Geneza 13:7-9).

A fost momentul în care Avraam i-a propus lui Lot … despărțirea. Și Lot a acceptat-o. Mulți spun că Lot a ales greșit. Eu spun că orice ar fi ales ar fi fost la fel de rău. Dacă avea discernământ spiritual, Lot n-ar fi trebuit nici în ruptul capului să se despartă de Avram. Binecuvântarea divină se revărsa asupra lui „prin Avram“ și „din cauza lui Avram“. Lot a ales pofta ochilor, desigur, dar și mai grav a fost faptul că a ales să creadă că se poate descurca de acum înainte fără Avram, departe de Avram. Lot i-a dat un răspuns greșit la propunerea lui Avram. Adevăratul răspuns, singurul care trebuia să-i fie atunci pe buze era altul, unul pe care l-a dat mult mai târziu cineva din familia lui. Dar să nu anticipăm. Vom ajunge împreună și acolo.

În ceasul încercării, Lot a ales rău și a pornit spre alunecoasa vale a drumului spre Marea Moartă și, dincolo de ea, spre Sodoma:

“Lot și-a ridicat ochii și a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma și Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului. Lot și-a ales toată Câmpia Iordanului și a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul. Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din Câmpie și și-a întins corturile până la Sodoma. Oamenii din Sodoma erau răi și afară din cale de păcătoși împotriva Domnului“ (Geneza 13:13).

Mai întâi spre Sodoma, apoi lângă Sodoma și până la urmă “în Sodoma”.

IV. Beneficiar al harului chiar și în păcătoasa Sodomă

Noul Testament ne sune că „neprihănitul Lot“ „își chinuia sufletul“ în Sodoma (2 Petru 2:7). Chinuit, nechinuit, dar nu s-ar fi decis singur să plece din ea …

Biblia ne spune că scoaterea lui Lot din Sodoma la numai câteva minute înainte de a fi distrusă cu foc și pucioasă nu i s-a datorat lui Lot, ci a fost tot o urmare a legăturii lui cu Avraam. Patriarhul n-a menționat numele nepotului său atunci când a mijlocit pentru Sodoma. Oricum, mijlocirea lui n-a dat nici un fel de rezultat deoarece n-au fost nici măcar zece oameni neprihăniți în acea cetate a desfrâului. Lot ar fi trebuit să piară împreună cu sodomiții, dar Dumnezeu citise în inima lui Avraam durerea lui nerostită și a ascultat-o:

„Când a nimicit Dumnezeu cetăţile câmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa“ (Geneza 19:29).

Că Lot și fetele lui nu erau cu mult mai buni decât cei din Sodoma s-a văzut din ceea ce au făcut după aceea. Fetele lui l-au îmbătat și, prin incest, au născut de la el doi băieți din care s-au întemeiat apoi două neamuri: Moab și Amon. A fost ultima dată când s-a vorbit despre Lot în cartea Genezei. 

V. Binecuvântat fără să merite în copiii lui

În cartea Deuteronom, Moise recapitulează evenimentele călătoriei poporului evreu dinspre Egipt spre țara promisă. Mulțimea aceea imensă a copiilor robiei și ai pustiei au fost îndrumați și sfătuiți de Dumnezeu în drumul lor. Interesant și elocvent pentru harul dat copiilor lui Lot este porunca clară pe care Dumnezeu le-a dat-o. Pentru că trebuiau să treacă spre Iordan de cealaltă parte a Mării Moarte, prin teritoriile altor popoare, Dumnezeu le-a dat biruință în toate luptele, dar le-a interzis să se lupte cu Moab și Amon.

„Domnul mi-a zis: ,,Nu face război cu Moab şi nu te apuca la luptă cu el, căci nu-ţi voi da nimic să stăpâneşti în ţara lui. Arul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot“ (Deuteronom 2:9).

„Domnul mi-a vorbit şi a zis: ,,Să treci azi hotarul Moabului, la cetatea Ar, şi să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei şi să nu te iei la luptă cu ei, căci nu-ţi voi da nimic de stăpânit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpânire copiilor lui Lot.“ (Deuteronom 2:17-19).

Credincioșia acestei promisiuni de har ține până în ziua de azi. Amman, capitala Iordaniei este ortografierea modernă a numelui Amon și este capitala acelor ținuturi încă din secolul XIII dinainte de Christos! Câte orașe din lume se pot lăuda cu o astfel de continuitate?

Tragedia a fost că Moab, moștenitorul harului acordat lui Lot, s-a ridicat el însuși împotriva evreilor și l-a chemat pe Balaam, văzătorul de la Râu, ca să-l blesteme. În loc să-i primească ca pe verișorii lor care ieșiseă sleiți de puteri din muncile Egiptului și uscați de sete în cei patruzeci de ani prin pustie, în loc să le iasă înainte cu pâine și cu apă, Moab s-a gândit că poate să-i distrugă. Aceasta a fost prea de tot pentru Dumnezeu. Refuzarea harului avraamic a atras asupra lor blestemul etern din partea lui Dumnezeu:

„Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie, pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor, din Mesopotamia, ca să te blesteme. Dar Domnul, Dumnezeul tău, n-a voit să asculte pe Balaam şi Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul, Dumnezeul tău. Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor toată viaţa ta, pe vecie“ (Deuteronom 23:3-6).

Niciodată înseamnă niciodată și pe veci înseamnă pe veci, nu-i așa? Ce speranță mai putea avea Moab și urmașii lor. Trăind pe celălalt mal al Mării Moarte, Moab a văzut minunile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru urmașii lui Avraam la cucerirea țării și apoi în toată istoria lor. Era însă prea târziu pentru ei. Au rămas „pe celălalt mal al Mării Moarte“, tânjind, dar niciodată putând să se mai bucure de ele. Simbolic și semnificativ, între ei și binecuvântările lui Avraam era acum „moartea“, acel „pe veci“ rostit de pedeapsa divină.

VI. Binecuvântat în alegerea bună făcută de una din strănepoatele lui

Lot n-a rămas însă în paginile Bibliei sub blestem și este bine ca să nu-l pironim nici noi acolo. 

Rut a fost o „moabită“, iar tot ce s-a întâmplat cu ea dovedește cât de bun este Dumnezeul harului. El își permite să-și calce propria Lui interdicție și această moabită blestemată a ajuns să fie acceptată printre evrei, s-a înrudit cu ei și, născându-l pe bunicul lui David, a devenit indirect mama celui mai mare împărat din istoria lui Israel. Mai mult, ca persoană inclusă de providența divină în arborele genealogic mesianic, Rut, strănepoata lui Lot, fiică a blestematului Moab a ajuns peste veacuri străbunica  … lui Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu întrupat în istorie!

Asta s-a întâmplat pentru că femeia aceasta tănără a știu să dea un răspuns mai bun decât Lot atunci când i s-a spus să aleagă. Lot a ales să se despartă de Avraam și a pierdut binecuvântările. Rut a ales să se lipească cu orice preț de poporul binecuvântat.

Unii se întreabă ce o fi văzut Rut în Naomi de s-a atașat așa de puternic de soacra ei. Cei cu pătrundere duhovnicească își dau seama însă că n-a fost vorba despre meritele lui Naomi, incontestabile bineînțeles. A fost vorba de mult mai mult!

Urmând-o pe Naomi, moabita Rut trecuse pe celălalt mal al Mării Moarte și purta în ea toate regretele seculare ale copiilor lui Lot, toate tânjirile lor, toate visările interzise. Citiți declarația ei cu această pătrundere duhovnicească și-mi veți da repede dreptate. Naomi și familia ei plecaseră din „Betleem“-ul (casa pâinii) înfometat prin seceta pedepsei lui Dumnezeu să scape tocmai în Moab, locul blestemului. Acum Rut face calea întoarsă alături de Naomi, ca odinioară Lot alături de Avraam și rostește cuvintele pe care Lot ar fi trebuit să le rostească la vremea lui, dar n-a făcut-o:

„Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine, decât moartea!” (Rut1:16-17).

Lăstarii harului care l-au însoțit pe Lot toată viața au înflorit și au dat rod în Rut, moabita scoasă de Dumnezeu de sub blestem și primită în linia mesianică.

Încheiere:

De ce v-am spus eu toate acestea? Oare există printre noi cineva ca Balaam? Sau cineva ca Lot? Există oameni care au stat o vreme lângă binecuvântații copii ai lui Dumnezeu, dar sunt în pericol să facă așa cum au făcut Balaam și Lot?

Există cineva deznădăjduit în fața dreptății lui Dumnezeu ca Lot și urmașii lui? Există oameni cărora li se pare că nu li se mai permite accesul la binecuvântare?

Dacă există astfel de oameni am venit să le spun că Dumnezeul cel viu este un Dumnezeu al harului. Unii care au citit Biblia doar ca să o critice au spus că există doi dumnezei, unul dur și neînduplecat al Vechiului Testament și unul milos și iubitor al Noului Testament. Eu v-am arătat cât de bun este Dumnezeul celor din Vechiul Testament, Dumnezeul Legii, dar și Dumnezeul harului. Veniți la El cât se poate. Veniți cu toată inima. Veniți irezistibil, ca Rut. Căutați și veți găsi. Bateți și vi se va deschide, cereți și veți căpăta. 

Mat. 12:42; 1 Regi 10:1-13

Introducere: Cartea Proverbelor se încheie cu un exemplu surprinzător. În loc săne dea ilustrație de înțelepciune un bărbat, ne este oferit portretul unei … femei. Da există femei înțelepte, mai înțelepte decât mulți bărbați. Solomon n-a putut fi dat ca exemplu. Este una să știi înțelepciune și alta să o trăiești pentru tine însuți.

* Ar trebui să schimbăm problemele între noi, căci fiecare ne pricepem de minune să rezolvăm problemele altora …

În ce a constat înțelepciunea împărătesei din Seba?

I. A ȘTIUT SĂ FOLOSEASCĂ OCAZIA (1 REGI 10:1).

Viața trece pe dinaintea nopastră cu tavele pline de ocazii. Foarte puțini știu să se folosească de ele. Ei sunt prea comoz sau prea ocupați ca să le vadă și ca să le folosească.

* Ne place să trăim într-o casă curată, dar nu ne place să facem curățenie. Ne place să fie ordine în casă, dar nu ne place să punem lucrurile la loc … etc.

Împărateasa din Seba a plecat spre Ierusalim … cu ce companie aviatică ? Sau cu mașina cu aer condiționat, etc. ? Femeia aceasta a fost gata să se deplaseze, săfacă efort să schimbe ceva ca să folosească ocazia de a vedea ceea ce n-a mai văzut lumea …

*Este o mare deosebire în felul în care căutăm noi de lucru și cum caută de lucru mexicanii. Ei caută o ocazie! Nu mă întreba ce știu să fac. Spune-mi de ce ai nevoie și am să mă dau peste cap să fac eu.

Dorința de a ieși din obișnuit și din comoditate este condiția progresului. Unii ar vrea să li se îmbunătățească situația, dar să continue să facă ceea ce fac acum!

II. A ȘTIUT SĂ PUNĂ ÎNTREBĂRI.

Gradul de înțelepciune să măsoară prin calitatea întrebărilor pe care știm să le punem.

Întrebări „albe”: „Ai venit?” „Te-ai sculat?” „Alo, ești acasă?”

Small Talk este câteodată măsura unor small people. Ce ai întreba dacă ai fi în fața unia ca Solomon?

Tu ai venit astăzi curios înaintea Domnului? Vrei să afli ceva ? Ști să pui întrebări? Este între noi Unul mai mare decât Solomon … Vai! Câte vorbe fără rost aude Dumnezeu în rugăciunile noastre …

III. A ȘTIUT SĂ PROVOACE DĂRNICIA PRIN DARURI. (1 REGI 10:10-13).

Putea să nu-i dea nimic lui Solomon … Și așa avea prea mult. Putea spune: „Ai destule. Plec acasă.” I s-ar fi răspuns: „Drum bun și cale bătută, doamnă.”

Împărăteasa a știut însă să provoace dărnicia lui Solomon. Femeile știu că viața este ca un ecou: primești ceea ce dai. Împărăteasa i-a dăruit ceva lui Solomon, măcar că el n-avea nevoie de nimic. A primit în schimb „ce a dorit, tot ce a cerut, și i-a mai dat și pe deasupra …” Deșteaptă femeie!

Încheiere: Unde este Domnul Isus în toată această întâmplare? El este chiar aici, în mijlocul nostru. Femeia venise pentru Solomon. Domnul Isus subliniazătragedia contemporanilor care Îl aveau pe Dumnezeu în vizită și … nu-l băgau în seamă. Tu ce faci?

Viața lui Ghedeon este un exemplu perfect al modului în care Dumnezeu creează circumstanțe imposibile pentru slujitorii Săi pentru a-Și arăta slava. Domnul l-a chemat pe acest om timid să conducă Israelul în lupta împotriva unui inamic copleșitor: 100.000 de madianiți în comparație cu armata israeliană de 22.000 – care a fost apoi redusă la un număr special de persoane pentru luptă de doar 300. Acestea nu erau doar cote copleșitoare, ci erau evidențiate de imposibil. Dumnezeu a împins limita cu mult peste puterea lui Ghedeon pentru a-Și aduce glorie.
Observ astăzi patru lecții minunate în povestea lui Ghedeon:

1. Resursele limitate nu-L limitează niciodată pe Dumnezeu. Domnul nostru a lăsat totul clar: trebuie să fim ai Lui „cu totul” atunci când Îl urmăm. Aceasta înseamnă abandonarea oricărei încrederi în sine – toată încrederea în propriile noastre abilități și resurse – și a ne pune încrederea în El pentru a le împlini. De multe ori, Dumnezeu ne limitează cu intenție resursele noastre pentru a ne asigura că El va primi toată slava.

2. Descurajarea poate împiedica – dar nu poate opri niciodată – planul suprem al victoriei lui Dumnezeu. Acest lucru este mai ușor de înțeles dacă te pui în locul lui Ghedeon. Uneori, experiențele noastre cele mai dezamăgitoare, care descurajează sufletul, care te usucă de putere, nu vin de pe câmpul de luptă al vieții, ci din propria noastră familie spirituală. Ghedeon se confrunta cu descurajare din cauza oamenilor, însă nu a permis să-l împiedice să avanseze.

3. Harul pentru victorie se mărește pentru cei obosiți. Chiar și în fața epuizării, Ghedeon știa că Dumnezeu era pe cale să aducă victoria. S-ar putea să ni se întâmple același lucru și nouă: pe măsură ce continuăm să avem încredere în Domnul în mijlocul propriilor noastre circumstanțe dificile, atunci – așa cum s-a întâmplat cu Ghedeon – putem ști că va fi victoria lui Dumnezeu.

4. Dumnezeu nu se oprește la o jumătate de biruință. Planul Lui este întotdeauna pentru salvarea noastră deplină și uneori acesta se împlinește doar în ultima jumătate de oră, când suntem frustrați, obosiți și nu mai putem înainta.

Cert este că fiecare luptă cu care ne confruntăm are un scop veșnic. Nu este doar înfrângerea unui dușman – este exaltarea lui Isus. Când avem încredere în Dumnezeu dincolo de propria noastră capacitate, El ne oferă toată puterea pentru a birui lupta și o face într-un mod prin care toată slava să fie a Lui.
Folosit cu permisiunea [World Challenge]