Explicații la Biblie

Vă invit să vizitați și celelalte bloguri, care-l completează pe acesta. Lista lor este în Blogroll.

Apocalipsa 9 – Ce-s drăcoveniile astea?

Tot felul de lighioane mișună pe pământ, dar niciuna nu seamănă cu aceste „lăcuste“ ieșite din locuința dracilor!

Apocalipsa 16 – recapitularea peceți, trâmbițe, potire

Apocalipsa 8-11 recapitulare

Apocalipsa 8 – Distrugerea ecosistemului planetar

Ne întoarcem din sferele cerești pe pământ, reluăm timpul secvențial, cronologic și vedem că atunci când îngerul rupe cea de a șaptea pecete se dezlănțuie asupra pământului judecata celor șapte trâmbițe. Încă o dată, evenimente și acțiuni din dimensiunile sferelor cerești ascunse de noi au ca urmare evenimente catastrofale din lumea noastră.

Ele debutează într-o atmosferă solemnă, și aparent, ca răspuns la rugăciunile sfinților care au cerut răzbunare pentru sângele lor vărsat:

Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apoc. 8:1-4).

„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (Apoc. 6:9-10).

„Apoi, îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ. Şi cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele“ (Apoc. 8:5-6).

Înainte să analizăm judecățile declanșate pe pământ de fiecare dintre cele șapte trâmbițe, aruncăm o privire de ansamblu asupra lor și vedem că ele sunt simetrice, chiar paralele, cu judecățile care vor fi declanșate pe pământ, mai târziu, de revărsarea celor șapte potire, care vor culmina cu judecarea Babilonului și cu revenirea lui Isus Christos pe pământ. Acesta este lucrul care i-a făcut pe mulți să spună că asistăm la un fel de reluare a acelorași etape, ca la tipograf, când pagina de hârtie este expusă la straturi succesive de culori din care este compusă imaginea finală.

trambite_si_potire

Intensitatea judecăților crește și se amplifică de la peceți, la trâmbițe și apoi la potire. În cadrul septadei care marchează cea de a șaptezecea săptămână finală din profeția lui Daniel, judecățile trâmbițelor au loc în prima jumătate a săptămânii, în partea dintâi a Necazului celui Mare, iar judecățile potirelor se petrec în cea de a doua jumătate, numită în altă parte „mânia lui Dumnezeu“:

„Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor“ (Apoc. 14:10; 15:7).

Slide5

Judecățile trâmbițelor se aseamănă foarte mult cu plăgile Egiptului și este normal să fie așa, pentru că asemeni faraonului de altădată, populația pământului va striga iar obraznic: „Și cine este Iehova ca să ascultăm de El?“

Ruperea celei de a șaptea peceți și sunetul primelor șase trâmbițe produc un efect dramatic:

Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas“ (Apoc. 8:1).

Ziua Domnului

Judecățile teribile care marchează finalul istoriei și al stăpânirii lui Satan pe pământ sunt numite generic în profețiile Biblie cu termenul „Ziua Domnului“, în care Dumnezeu ia înapoi ceea ce este de drept al Lui. Am văzut deja în capitolul 5 câteva din aceste judecăți teribile. Ele au fost descrise acolo în termeni generali. Cu capitolul 8 ni se dau descrieri mult  mai precise, cu amănunte care înspăimântă. Înfruntarea dintre forțele demonice și autoritatea lui Dumnezeu va fi teribilă.

Când am ajuns la cea de a cincea pecete din capitolul 6, sute de milioane de oameni au fost deja omorâți. Cea de a șasea pecete dezlănțuie tulburări cosmice despre care s-a mai vorbit încă de pe vremea Vechiului Testament:

Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe! Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire? “ (Amos 5:18-20)

Am ajuns acum la cea de a șasea pecete, care, după părerea multora, cuprinde toate celelalte judecăți următoare, și cele ale trâmbițelor și cele ale potirelor, în total paisprezece judecăți.

Când a fost ruptă cea de a șaptea pecete am intrat într-o atmosferă plină de dramatism caracterizat de trei elemente: (1) tăcere, (2) tămâie, (3) trâmbițe.

Tăcerea anunță solemnitatea momentului. Până acum au vorbit îngerii și oamenii. Acum asistăm la cel mai important eveniment de la căderea lui Adam. Este ultima pecete. Nu mai este o alta! A venit sfârșitul și Dumnezeu are ultimul cuvânt, așa că tot ce este în jur tace:

„Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!“ (Zah. 2:13)

Este liniștea de dinaintea furtunii! Împreună cu tămâia, rugăciunile sfinților martirizați se înalță spre Dumnezeu și cer judecata celor vinovați. Acum va fi judecat cel rău. Păcatele vor fi pedepsite, iar Christos va fi înălțat înaintea tuturor. Să sune deci trâmbițele!

Judecățile trâmbițelor

Din alte texte ale Bibliei știm că pe pământ s-a înălțat deja Antichrist și și-a început teribila sa domnie. Credincioșii din poporul evreu și dintre Neamuri au fost deja masacrați. Cu o obrăznicie demonică, acest lider mondial va duce toată lumea în eroare și va lucra ca cel mai absolut dictator din istorie. Amănunte despre aceasta vom găsi în capitolele următoare din Apocalipsa.

Trâmbițele vor suna acum ca pe vremea când Iosua a cucerit Ierihonul. La cea de a șaptea trâmbiță s-au prăbușit atunci zidurile și tot la cea de a șaptea trâmbiță se va prăbuși acum tot sistemul păcătos al lumii.

Ca o primă observație efectul primelor patru trâmbițe este descris în doar șapte versete (Apoc. 8:7-13), dar efectele ultimelor două trâmbițe ocupă nu mai puțin de 50 de versete!

Primele patru sunt legate împreună și descriu distrugerea ecosistemului mondial, de care se vorbește așa de mult în ultima vreme. Dumnezeu i-a făcut omului o casă și acum i-o distruge.

Distrugerea ecosistemului planetar

Întâmplările acestea teribile trebuie luate literal, nu simbolic. Unii vor să vadă în aceste distrugeri metaforele unei judecăți politice, unei judecăți sociale, unei judecăți comerciale și a uneia economice. Astea sunt interpretări fanteziste. Astfel de judecăți vor avea loc în celelalte capitole ale Apocalipsei. Aici ni se descrie pur și simplu distrugerea mediului fizic în care-și duc oamenii existența. Dumnezeu a protejat până acum planeta și așa ceva nu s-a întâmplat, dar acum El își retrage mâna protectoare care a făcut din pământ marea excepție a cosmosului.

Prima trâmbiță

„Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi au venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă“ (Apoc. 8:7)

A treia parte din ecosistemul natural este distrusă. Veriga lanțului vegetal este ruptă. Animalele nu mai au ce să mănânce, nu va mai fi lemn de construcție, pădurile care primenesc aerul vor dispare. Vor fi vremuri teribile, iar cei care se închină acum „mamei pământ“ și făpturii în locul Făcătorului ei vor fi pedepsiți aspru, împreună cu toți cei ce i-au simpatizat.

Cea de a doua trâmbiță

Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge; şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit“ (Apoc. 8:8-9)

Acest „munte“ nu vine din spațiul cosmic, ci cade din relieful planetei. El are înfățișarea unui vulcan imens care produce un val uriaș (țunami) în oceanele și mările lumii. El va polua apa oceanelor și va omorî a treia parte din viețuitoarele marine.

Nu, Dumnezeu nu va mai distruge pământului cu apele unui potop, dar va folosi apele ca să îngenuncheze mândria încăpățânată a omenirii. Toate orașele portuare și a treia parte din vapoarele lumii vor fi distruse. Domnul Isus a prevestit aceste lucruri în Apocalipsa mică din Evanghelia lui Luca:

Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate“. (Mat. 21:25-26)

Dacă aveți convingerea că oamenii distrug azi planeta, așteptați să vedeți ce va fi când Dumnezeu însuși o va distruge. Cel ce a distrus grădina Edenului va distruge și ecosistemul pe care ni l-a dăruit pentru o vreme. Marile corpuri de apă sărată ale planetei vor fi afectate.

Cea de a treia trâmbiță

Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin” şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare“ (Apoc. 8:10-11).

Acesta este un meteorit sau o cometă („asteros“ înseamnă asteroid) care va exploda la intrarea în atmosferă și își va răspândi pe toată suprafața planetei resturile poluante. Apa dulce va fi afectată.

Lipsa apei potabile va cauza moarte peste tot. Râurile vor curge, dar apa lor va cauza moartea, lacurile vor exista, dar apa lor va fi otrăvită. Oamenii însetați se vor uita la ele, dar apele nu vor mai fi vii, ci vor fi moarte, ca Marea Moartă de astăzi. Setea lor nu va mai putea fi stinsă și vor muri pe capete, ca muștele.

Cea de a patra trâmbiță

„Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei şi noaptea, de asemenea” (Apoc. 8:12).

Ne ridicăm acum deasupra planetei și asistăm la tulburarea bolții cerești. Creatorul care a adus bezna peste egipteni și a făcut întunerec în amiaza mare la răstignirea Fiului Său pe Golgota va face ca, pentru o vreme, energia primită din spațiul cosmic de planeta noastră să se micșoreze. Asta va tulbura ciclurile biologice, ciclurile naturale și clima planetei. S-ar prea putea ca aceasta să declanșeze pe suprafața planetei vânturi și furtuni distrugătoare cu o intensitate nemaivăzută. Nu trebuie să încercăm să explicăm cum se vor întâmpla aceste lucruri și să le căutăm niște cauze „naturale“. Cel ce a făcut luminătorii planetei poate oricând să facă lumina lor mai mică sau mai mare (cum vom vedea în celelalte capitole). Și ca și cum toate cele de până acum n-ar fi fost suficiente, făpturile cerești anunță alte judecăți, mai grozave decât acestea !

„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apoc. 8:13).

Expresia „prin mijlocul cerului“ este unică în felul ei și foarte interesantă. Expresia originală este „cerul de mijloc“ și definește o întindere de dincolo de percepțiile noastre umane, din spațiul unor alte dimensiuni la care nu avem acces încă.

Toate aceste nenorociri descrise de primele patru trâmbițe sunt, parafrazându-l pe Domnul Isus, „doar începutul durerilor“. Pentru nașterea Împărăției viitoare vor veni și alte dureri, mai mari și mai apropiate unele de celelalte. Și asta doar pentru că oamenii n-au vrut și nu vor vrea să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn și n-au vrut să I se închine:

Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor“ (Apoc. 9:20-21).

Dumnezeu are o îndelungă răbdare, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel rău sau așa cum spunea un comentator biblic:

„Chiar dacă sentința dată împotriva celor răi a părut uneori că întârzie, ea s-a declanșat nimicitor.

Izabela a putut să se zbenguie în vicleșugurile ei idolatre pentru o vreme, dar caii pedepsei i-au măcinat oasele până la urmă sub copite, iar câinii au mâncat-o și i-au lins sângele ei de împărăteasă.

Lumea veche a putut să-l batjocorească pe neprihănitul Noe și a crezut că poate să-și vadă nesimțitoare de distracțiile ei păcătoase, dar a pierit atunci sub apele nimicitoare trimise să spele fața unui pământ rușinat de păcatele lor.

Legea supremă a lui Dumnezeu nu va suferi la nesfârșit nedreptatea strigătoare la cer care I s-a făcut Fiului divin în sălile tribunalului lui Pilat. Ea nu poate ignora felul în care a fost batjocorit, scuipat și torturat în curțile imperiale. Pedeapsa va veni și împlinirea ei va fi trâmbițată prin sunete care vor cuprinde toată planeta. Tot ce a fost creat pentru fericirea și desfătarea oamenilor va fi întors împotriva lor pentru că n-au dat cinste Creatorului în a cărui casă au fost sortiți să trăiască vremelnic. Cei ce n-au vrut să cunoască dragostea lui Dumnezeu vor ajunge atunci să-i cunoască mânia, iar trupurile lor moarte vor acoperi pământul.

 

 

 

 

 

 

Apocalipsa 7 – Mieii Mielului-Păstor

Parcă pentru a ne scoate puțin ca să ne tragem sufletul din atmosfera dezastrelor produse de judecățile trimise de Dumnezeu asupra pământului, capitolul 7 întrerupe seria peceților între cea de a șasea și cea de a șaptea. El ne transportă iar în sferele cerului, dincolo de dimensiunile de timp și de spațiu. Pentru că suntem „acolo“ și nu „aici“, trebuie să renunțăm la tot ce știm pe pământ ca să începem să cunoaștem ceva din lumea de dincolo.

„Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască“ (1 Corinteni 8:2).

Nu întrebați „când se petrec lucrurile descrise în capitolul 7?“ Ele se petrec în afara dimensiunilor de timp secvențial, cronologic, pe care le cunoaștem și trece în teritoriul timpului profetic, panoramic, acoperind probabil tot intervalul terestru de șapte ani consacrat Necazului cel Mare.

Pentru pătrunderea tainelor acestui pasaj, am să plec de la o uimitoare reacție a apostolului Ioan la ceea ce se întâmplă în cer și am să descriu apoi cele două cete extraordinare: cei 144,000 de evrei pecetluiți pentru misiune și ceata celor fără număr care se înfățișează înaintea Mielului devenit Păstor îmbrăcați în haine albe și cu ramuri de finic în mâini. Asta nu înainte însă de a arunca o privire asupra extraordinarelor forțe angelice care reglementează ecosistemul planetar.

Neștiința apostolului Ioan

Este mare lucru să recunoști că nu știi, dar când cel ce face lucrul acesta este un apostol de talia lui Ioan, lucrul acesta ne pune imediat pe gânduri:

Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?” „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii” (Apoc. 7:13-14).

Probabil că acesta este răspunsul pe care trebuie să-l dăm și noi la multe întrebări la care nu găsim încă un răspuns. Uneori, Dumnezeu binevoiește să ne răspundă însă, ca în acest foarte frumos capitol din Apocalipsa, care ne vorbește despre mieii Mielului.

Totuși, fiecare dintre noi am fi știut să răspundem la întrebarea îngerului, cum de n-a știut apostolul Ioan?

După părerea noastră, Ioan ar fi trebuit să răspundă: „Sunt Biserica slăvită a lui Christos! Sunt frații mei și surorile mele! Uite-l pe Gaiu! Uite-o pe Magdalena! Uite-l pe Pavel! Uite-l pe Timotei! Uite-l pe Policarp! Uite-i pe ceilalți apostoli ai Domnului! Sunt creștinii din Efes! Sunt creștinii de pretutindeni.“

Oare de ce n-a făcut-o? Nu cumva și-a dat seama de ceea ce nu înțelegem noi? Nu cumva acea mulțime fără număr nu era Biserica, ci cu totul altceva, o altă „ceată“ din mulțimea celor mântuiți?

Ignoranța lui Ioan ilustrează ignoranța multor teologi și, în general, ignoranța Bisericii. Ne credem singurii beneficiari ai harului și, simplificând absurd lucrurile și istoria, am ajuns să credem că toți copiii lui Dumnezeu din toate veacurile, inclusiv și cei din poporul evreu din Vechiul Testament, fac parte și vor face parte etern din Biserică …

Capitolul 7 din Apocalipsa îi contrazice pe cei care cred așa și ne arată că va exista o mulțime nenumărată despre care Ioan, reprezentantul Bisericii apostolice nu știa nimic.

În primul rând ar trebui să știm că în economia lui Dumnezeu cu lumea există „cete“ diferite ale celor mântuiți, cei dinaintea Legii mozaice, cei din poporul Israel, cei din Biserică și, iată acum, cei scoși de harul lui Dumnezeu din teribilul Necaz care va veni peste lume după răpirea Bisericii. Apostolul Pavel știa despre aceste grupuri diferite, cu origini diferite și cu principii diferite după care vor fi judecate la urmă și cu destine diferite:

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos, dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este Cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos (1 Cor. 15:22-23).

Noi condiții în meteorologia divină – 7:1-3

Da, există așa ceva! Dumnezeu stăpânește pământul și decide vremea de pe planetă. Omul nu știe încotro bate vântul; de unde vine și unde se duce, dar Dumnezeu știe. Păstrarea pământului nu este la dispoziția mișcării ecologice! Și nici distrugerea pământului nu va fi făcută de oameni! Dumnezeul Creator este singurul care decide în astfel de lucruri! În capitolul acest ni se vorbește despre niște îngeri puternici care reglează condițiile climatice:

După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” (Apoc. 7:1-3)

Fenomenele atmosferice care alcătuiesc clima planetei sunt guvernate de Dumnezeu și El le poate folosi oricând pentru pedepsirea celor care i se împotrivesc. Nu uitați pasaje din vechiul Testament ca cele zece plăgi trimise asupra Egiptului, seceta din Israel de pe vremea lui Ilie și extraordinarele descrieri făcute de profetul Isaia despre clătinarea puterilor cerești care reglementează evoluția planetei noastre:

Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii; cum se întâmplă preotului se întâmplă şi poporului, stăpânului ca şi slugii, stăpânei ca şi slujnicei, vânzătorului ca şi cumpărătorului, celui ce dă cu împrumut, ca şi celui ce ia cu împrumut, datornicului, ca şi celui căruia îi este dator.

Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.

Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere, căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic! De aceea, mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei. Mustul stă trist, via este veştejită; toţi cei ce erau cu inima veselă suspină. A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harpei. Nu se mai cântă când se bea vin şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau. Cetatea pustie este dărâmată; toate casele sunt închise, nu mai intră nimeni în ele. Pe uliţe se strigă după vin; s-a dus orice desfătare, nu mai este nici o veselie în ţară. Numai pustiire a mai rămas în cetate şi porţile stau dărâmate. Da, în ţară, în mijlocul popoarelor, este ca atunci când se scutură măslinul sau ca la culesul ciorchinelor rămase după culesul viei“.

Babilonul nimicit şi Ierusalimul ridicat

Ceilalţi însă, care vor mai rămâne, îşi înălţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului.   

„Proslăviţi dar pe Domnul în locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării!” 

De la marginele pământului auzim cântând: „Slavă celui neprihănit!” Dar eu zic: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine!” Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la jaf. Groaza, groapa şi laţul vin peste tine, locuitor al ţării! 

Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ, căci se deschid stăvilarele de sus şi se clatină temeliile pământului! Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade şi nu se mai ridică. În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului. Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi. Luna va fi acoperită de ruşine şi soarele, de groază, căci Domnul oştirilor va împărăţi pe Muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui“ (Isaia 24:1-23).

„Iată, vine Ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina. „Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clătina cerurile şi pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei Lui aprinse“ (Isaia 13:9-13).

Cât de caraghioși sunt cei care, astăzi, încearcă să „salveze planeta“, crezându-se singurii care o pot distruge și singurii care o pot îngriji mai departe! Apocalipsa ne spune că „praful pământului“ (acesta este numele generic al lui Adam) nu se poate îngriji singur! Planeta aceasta este păstrată, ne spune apostolul Petru, și păzită pentru ceasul marii judecâîți care va aveni:

Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea“ (2 Petru 3:3-13).

Ceata misionarilor din Necazul cel Mare – 7:4-8

Motivația suspendării temporare din clima pământului este motivată de o lucrare supranaturală, numită „pecetluirea slujitorilor lui Dumnezeu“:

„Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii din toate seminţiile fiilor lui Israel“ (Apoc. 7:3-4).

Există pseudo-martori ai lui Iehova care se cred parte din acest număr, dar este suficient să-i întrebi din ce seminție fac parte ca să-ți dai seama de impostura lor. Acești 144.000 sunt evrei pur sânge din semințiile străvechi ale poporului Israel. Istoria le-a pierdut urma, dar Dumnezeu știe unde se află și le ține o strictă evidență. Chiar și Diaspora evreiască este parte integrantă a planului divin și va fi suspendată pentru cea mai extraordinară misiune planetară. Apostolul Petru știa foarte bine aceasta:

Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!“ (1 Petru 1:1-2)

Analizele ADN-ul sanguin i-au ajutat pe evrei să identifice astăzi familia „coheniților“ o rămășiță a Marilor Preoți din Țadoc și prin asociere, din Aaron. Rezultatele au făcut ca o parte a rabinilor de până acum să iasă din lucrare și alții, nebăgați în seamă până acum, să fie ridicați la rang de cinste. Dacă oameni au putut face asta, nu va putea Dumnezeu să-i identifice pe cei din cele douăsprezece seminții ale lui Israel?

Nu, acești 144.000 nu sunt nici creștini. De ce ar mai avea nevoie Dumnezeu să-i pecetluiască pe cei ce au fost deja pecetluiți la nașterea din nou?

Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit“ (Efeseni 1:13).

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării“ (Efeseni 4:30).

Pecetea aplicată evreilor despre care se vorbește în această profeție ar putea fi sigiliul de pe inelul regal, așa cum ni se spune în capitolul 14 al Apocalipsei:

„Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său“ (Apoc. 14:1).

Vă imaginați ce lucrare de evanghelizare a lumii va fi dezlănțuită de Dumnezeu prin 144.000 de misionari de rangul lui Pavel? Cu adevărat „o înviere din morți“ (Romani 11). Poporul ales se va identifica în sfârșit cu Mesia al lor trimis de Dumnezeu și-I vor fi martori până la marginile pământului. Acești evrei pecetluiți sunt oameni „nemuritori pe durata misiunii lor“, asupra cărora ura lumii, mânia lui Satan și teribilele plăgi gata să se dezlănțuie nu vor avea nici o putere.

Lista semințiilor lui Israel este interesantă și ridică semne de întrebare. Lipsesc cei din semințiile lui Dan și Efraim! Este o problemă complicată pe care au încercat-o mulți să o dezlege, dar eu nu mă ating de ea, ci o las așa cum este prezentată de Ioan. Motivul reținerii mele? Este destul să vă spun că seminția lipsă aici, acea a lui Dan, este numărată îmreună cu celelalte în profețiile despre vremea sfârșitului date de Dumnezeu prin profetul Ezechiel (Ezec. 48:1, 2, 32).

„Iată numele seminţiilor. La marginea de miazănoapte, de-a lungul drumului de la Hetlon, cum mergi spre Hamat şi Harţar-Enon, la hotarul Damascului de la miazănoapte spre Hamat, de la răsărit până spre apus: partea lui Dan. …“

Dumnezeu ne dă o descriere mai amănunțită a celor care fac parte din ceata celor 144.000 de evrei în capitolul 14 din Apocalipsa.

Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.
Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta şi cântau din alăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.“ (Apoc. 14:1-5).

Cu caracterul unor nazirei din Vechiul Testament, cei 144000 sunt „cel dintâi rod, răscumpărați dintre oameni“ în perspectiva de după vremea Bisericii, în zorii instaurării Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Această „pârgă“ vestește marea recoltă care urma să apară. Ei sunt prin excelență neprihăniți, pentru că „nimic întinat nu va intra acolo“.

Numărul celor mântuiți din Necazul cel Mare – 7:9-14

Urmează un pasaj de la cauză la efect și se subînțelege că activitatea misionară a evreilor pecetluiți a dus la salvarea unei mari mulțimi de oameni:

După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” (Apoc. 7:9-10).

Reacția apostolului Ioan la vederea mulțimii de oameni mântuiți care se înfățișau înaintea lui Dumnezeu dă pe față faptul că Dumnezeu mai are pentru noi multe taine care nu ne-au fost însă descoperite și că un apostol al Bisericii află abia în cer despre oameni mântuiți dincolo de numărul precis și limitat al celor din „adunarea lui Dumnezeu“. O caracteristică a celor veniți din Necazul cel Mare care-i deosebește de creștinii din Biserică este faptul că sunt „fără număr“. Știm de la apostolul Pavel că Biserica are un număr bine stabilit după care va reîncepe vremea lui Israel:

Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?  

V-o spun vouă, neamurilor, întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea, şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.

Dar vei zice: ,,Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit euAdevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti în măslinul lor?

Tot Israelul va fi mântuit

Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilorŞi atunci, tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.

În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, tot aşa, ei, acum, n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare.(Rom. 11:11-31).

După cât se pare, cel mai mare seceriș de suflete din istorie nu va fi în vremea Bisericii, ci în timpul Necazului celui Mare. Este normal să fie așa pentru că și populația pământului va ajunge la cifre nemaintâlnite. Se estimează că ea va putea ajunge în anul 2150 la cifra de peste 28 de miliarde, adică la mai mult decât totalul oamenilor care au trăit vreodată pe pământ până acum!

populatia lumii proiectie

În capitolele 6 și 7 ale Apocalipsei, Ioan caracterizează vremea ruperii peceților de la începutul Necazului ce Mare drept una de retribuție, reacție și răscumpărare. Sub pedepsele peceților, omenirea este pusă din nou în fața unei alegeri. Cei care se plângeau că nu-L pot vedea pe Dumnezeu au acum ocazia să-L vadă în toată măreția puterii Sale și simt retribuția pentru trăirea în păcat. Reacția lor poate fi pocăință sau o încăpățânată împotrivire.

Ce este Necazul cel Mare?

Într-un frumos articol, apărut pe site-ul „Creștinactiv“ am găsit această descriere:

„Această perioadă teribilă este chiar înaintea sfârșitului timpului. Satan știe că timpul său este scurt și face tot ce poate ca să persecute oamenii lui Dumnezeu și să devieze pe cât poate de mulți. Slujitorul său, Anticrist, încearcă să Îl alunge complet pe Dumnezeu în totalitate, dar Dumnezeu rămâne Atotputernic și aceasta va fi ora Judecății Sale. Chiar în acest timp teribil, Dumnezeu dă har oamenilor în mod repetat ca să se pocăiască și să fie salvați.

Expresia „Necazul cel Mare” poate cauza ceva confuzie pentru că nu este mereu clar la ce evenimente se face referire. În acest articol ne referim la toată perioada de la începutul necazului până la începutul Mileniului.

Conform descrierii din Apocalipsa 3-19, vedem că Necazul cel Mare are trei etape.

Prima etapă este marcată de ruperea celor șapte petece din ceruri și culminează cu răpirea Miresei lui Hristos în ceruri și cu aruncarea curvei de pe spatele fiarei.

A doua etapă este marcată de sunarea celor 7 trâmbițe în ceruri. Această perioadă este unde firea va fi în contact cu „al doilea seceriș” – cei care nu au participat la răpire, dar care aleg, atunci, să slujească lui Dumnezeu. Această perioadă încheie cu luarea celui de-al „doilea seceriș” în ceruri și tot atunci Satan este aruncat din ceruri, jos, pe pământ.

Al treilea stagiu reprezintă turnarea mâniei lui Dumnezeu asupra lui Satan, asupra Fiarei și asupra lui Anticrist și urmașilor lui. Este marcată de golirea a șapte potire de mânie pe pământ. După ce Isus Hristos se întoarce pe pământ cu urmașii Săi, marcând încheierea necazului cel mare și întrarea Miei de ani – o mie de ani de pace.“

Când Dumnezeu numește această perioadă de numai șapte ani, Necazul și chiar Necazul cel Mare, El știe ce spune! Va fi cea mai ângeroasă săptămână de ani din istoria omenirii:

Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“ (Mat. 24:21-22).

Se vor împlini zilele anuțate de Dumnezeu încă din vechime:

Iată, vine Ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.
„Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir. Pentruaceasta voi clătina cerurile şi pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei Lui aprinse“ (Isaia 13:9-13).

Matematic vorbind, după cifrele anmunțate de Dumnnezeu, ajungem la concluiza că mai mult de jumătate din populația pământului va muri în anii premergători revenirii Domnului Isus. Apocalipsa 6:8 ne spuje că 1/4 din populația lumii va muri sub pedepsele primelor patru peceți:

Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului“ (Apoc. 6:8).

Apocalipsa 9:13 adaugă la numărul morților încă 1/3 din restul omenirii:

Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni“ (Apoc. 9:15).

O treime din 3/4 este 1/4, așa că ajungem la concluzia că 1/2 (1/4+1/4) din poluțașia lumii va muri sub judecățile divine. Gândiți-vă că va urma apoi marele măcel de la Armaghedon!!!

Vremea sfârșitului va fi cea mai grozavă perioadă din istorie, un adevărat abator uman. Necredincioșii vor fi omorâți de Dumnezeu. Credincioșii vor fi omorâți de Antichrist. Cei care vor fi uciși de Antichrist vor ajunge la Dumnezeu. Cei pe care-i va omorî Dumnezeu vor pieri alături de Antichrist.

Răscumpărarea vestită de cei 144.000 de misionari anunță iar lumii venirea Împărăției lui Dumnezeu. Este același mesaj preluat de la Ioan Botezătorul și de la Isus Christos:

„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul“ (Matei 24:14).

„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod“ (Apocalipsa 14:6).

Mulțimea celor mântuiți din Necazul cel Mare subliniază harul mereu prezent în relațiile lui Dumnezeu cu lumea.

Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
 „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii”.
Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului“ (Apoc. 7:14-15).

Chiar și în vremea celei mai teribile pedepsiri, ușa harului divin rămâne deschisă și oamenii vor putea alege prin mărturia celor 144000 să creadă sau să nu creadă în Dumnezeu, să-L asculte sau să nu-L asculte, să fie salvați sau să meargă împreună cu Antichrist și cu Diavolul la pierzare.

Nu va fi însă ușor pentru cei ce i se vor împotrivi lui Antichrist și vor proclama credința și consacrarea pentru Christos. Suferințele lor vor fi teribile. Vor fi urmăriți ca animalele, sub cea mai teribilă supraveghere universală pe care a cunoscut-o istorie. Cei ce vor refuza numărul Fiarei nu vor putea să cumnpere, nici să vândă. Vor fi urâți de toți din pricina Numelui lui Isus Christos și, nu în puține cazuri, frate va da la pierzare pe fratele său. Îmi tremură mâna când scriu că majoritatea, imensa majoritate a celor salvați în timpul Necazului Cel Mare vor fi martiri. Am văzut deja în capitolul 6 sfinții de sub altarul cerului:

Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Pânăcând, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (Apoc. 6:9-10)

La numărul lor se vor adăuga cei mulți pe care i-a văzut Ioan în mulțimea celor sosiți în cer din Necazul cel Mare:

„Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani“ (Apoc. 20:4).

Vor fi păriviți ca niște miei buni de tăiere și vor fi urâți pe toată fața pământului. Singurul care-i va înțelege și-i va primi la Sine va fi Fratele lor mai mare, Mielul care a fost El însuși junghiat.

Mielul care a fost, este și le va fi Păstor – 7:15-17

Cei ce se vor întoarce cu pocăință sub pedepsele divine vor fi integrați în împărăția cerească și vor locui împreună cu Fiul lui Dumnezeu în împărăția terestră:

Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc. 7:15-17).

„Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor“ (Apocalipsa 21:3).

Unul din simbolismele sublime din cartea scrisă de Ioan este că în ea sunt 33 de versete în care Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu este numit ,,Miel“, exact câți ani a trăit pe pământ Isus Christos! N-ar trebui să ne mire. Ioan este evanghelistul care a folosit profetic această metaforă ca să descrie lucrarea pe care a venit s-o facă pe pământ Fiul lui Dumnezeu:

„A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! (Ioan 2:29,36).

În finalul capitolului 7, Ioan ne spune că „Mielul le va fi Păstor“. Este una din cele mai duioase metafore ale Bibliei. Ioan a mai folosit-o în capitolul 10 al Evangheliei sale:

john-10-1-10Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge, şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.Cel plătit fuge, pentru că este plătit, şi nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl, şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta, şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor“ (Ioan 1:1-16).

(înapoi la Cuprins)

Apocalipsa 6 – Mânia Mielului

Durerile nașterii cui?

Cu acest capitol începe cascada de pedepse cumplite asupra pământului. Mai întâi vor fi rupte cele șapte peceți; la a șaptea pecete încep cele șapte trâmbițe, iar la cea de a șaptea trâmbiță se revarsă peste pământ cele șapte potire ale mâniei divine. Toate vin „ca durerile nașterii peste femeia însărcinată“: din ce în ce mai intense și mai dese (Mat. 24:8; Marcu 13:8). Suferințele de pe pământ vor fi din ce în ce mai mari și mai dese. Ce se va naște din aceste dureri? Împărăția lui Dumnezeu pe pământ!

Intrăm în teritoriul „zilei Domnului“ despre care au vorbit proorocii (Isaia 22; Ieremia 30:1-17; Ioel 1-2; Amos 5; Țefania 1; Ioel 2:30-32; Zaharia 14:1; Maleahi 4:1, 5). În ordinea creației din Geneza, ziua aceasta începe de seara și prima parte a ei este noapte întunecată. Apoi se va crăpa de ziuă și va răsări Luceafărul de dimineață. Partea întunecată a Zilei Domnului ține șapte ani de necaz și este acoperită de Apocalipsa 6-19, iar partea luminoasă care durează o mie de ani este descrisă doar în câteva versete din capitolul 20. Totul va începe însă cu o înșelătoare pace mondială:

„Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare“ (1 Tesaloniceni 5:3).

Oratoriul ceresc din Apocalipsa 4 și 5 merge mână în mână cu mânia dezlănțuită pe pământ în Apocalipsa 6-19. În cer se amplifică oratoriul slavei, pe pământ se amplifică asprimea pedepselor.

Alăturarea unor culmi ale închinării cu adâncimile teribile ale judecății s-ar putea să ne pară stranie, dar asta doar pentru că nu înțelegem deplin nici sfințenia lui Dumnezeu și nici păcătoșenia omului. Nu vedem nici imaginea completă a felului în care răul i se opune lui Dumnezeu și că, pentru binele și bunăstarea tuturor, răul trebuie eliminat total și de pretutindeni. Dumnezeu este îndelung răbdător, dar trebuie până la urmă să judece pământul și să le facă dreptate celor ce L-au slujit.

Paralele lămuritoare

Pentru cei cărora Apocalipsa li se pare o carte complicată și confuză am să spun două lucruri: (1) ea urmează seria de evenimente anunțate de Domnul Isus când era încă pe pământ în Evanghelii și (2) ea urmează schița celei de a șaptea săptămâni din profeția despre cele șaptezeci de săptămâni anunțată în cartea profetului Daniel.

Despre lucruri care încă nu sunt

În capitolul 24 al evangheliei lui Matei, Domnul Isus vorbește despre lucrurile viitoare în ceea ce putem numi „mica Apocalipsă“. El le descopere ucenicilor lucrurile viitoare, vorbindu-le despre dărâmarea Templului, despre pustiirea Ierusalimului și despre venirea Fiului omului.

Este suficient să recitim pasajele din Evanghelia lui Matei, Marcu sau Luca pentru a ne familiariza pe scurt cu ceea ce vom întâlni în Apocalipsa.

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ,,Eu sunt Christosul!“ ,,Şi vor înşela pe mulţi“ (Mat. 24:4-5)

6_calul albCând a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruiască“ (Apoc. 6:1-2).

Un arc fără săgeți simbolizează o biruință fără luptă. Antichrist va fi „invitat“ să conducă lumea ca o soluție la o criză mondială.

„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi“ (Mat. 24:6-7).

6_calul rosu„Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare“ (Apoc. 6:3-4).

În locul păcii promise, Antichristul va aduce un război cum n-a mai fost de la întemeierea lumii. Urmarea firească a războiului este foametea:

„ .. pe alocurea vor fi … foamete … Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. “ (Mat. 24:7-8).

6_CALUL NEGRU„Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă. Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un dinar. Trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” (Apoc. 6:5-6).

Ca întotdeauna, Antichristul va da vina pe copiii lui Dumnezeu și va porni  împotriva lor o persecuție teribilă:

Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu“ (Mat. 24:9).

6calul galbuiCând a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului“ (Apoc. 6:7-8).

Persecuția va fi cumplită și va cere un ceas de răzbunare din partea Domnului:

„Atunci, mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.  Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit“ (Mat. 24:10-13).

apoc6_9-11Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei“ (Apoc. 6:9-11).

Evenimentele de pe pământ vor fi însoțite de teribile semne cerești:

Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciume, vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari în cer“ (Luca 21:11).

apoc6_12_17Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (Apoc. 6:12-17).

Cei ce se tem de Apocalipsa ar trebui să se teamă și de Evangheliile Domnului Isus! Evenimentele viitoare sunt prea importante pentru ca să le ignorăm și tocmai de aceea au fost anunțate în mai multe cărți ale Bibliei. O foarte amănunțită cronologie a lor ne-a fost lăsată în cartea profetului Daniel.

Săptămâna profetului Daniel

În profeția lui Daniel ni s-a spus că „au fost hotărâte șaptezeci de săptămâni … până la ungerea Sfântului sfinților“ (Dan. 9:24-27). Ultima din acestea va fi săptămâna Necazului cel mare în care va avea loc ultima înfruntare dintre Christos și Antichrist:

„El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9:27).

Această septadă (săptămână) va debuta cu semnarea unui tratat de pace între Israel și un dictator mondial (Antichristul) și se va încheia când Christos se va întoarce pe pământ ca să judece pe cei răi și să instaureze Împărăția Lui glorioasă. Evenimentele acestei săptămâni de ani sunt descrise în Apocalipsa 6-19. Ni se numără chiar și câte luni și câte zile sunt în trei ani și jumătate:

„I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni“ (Apocalipsa 13:5).

„Voi da celor doi martori ai mei să proorocească îmbrăcaţi în saci o mie două sute şaizeci de zile” (Apocalipsa 11:3).

Din Daniel 9:27 știm că cea de a șaptezecea săptămână va debuta cu un legământ încheiat de Antichrist cu poporul Israel, în virtutea căruia li se va îngădui să rezidească Templul din Ierusalim. La jumătatea săptămânii, Antichristul va pângări acest templu și se va instaura ca singurul demn de închinare.

Paralel, în Apocalipsa 6 ni se vorbește despre un lider mondial care va veni promițând pace, dar care va declanșa război. În Apocalipsa 11 ni se spune că Templul anunțat de Daniel există deja la Ierusalim. Curtea lui de afară va fi călcată în picioare de Neamuri timp de 42 de luni:

Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată, căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni“ (Apocalipsa 11:2).

În Apocalipsa 12  îl vom vedea pe Balaurul cel mare, un alt nume pentru Satan, urmărind-o pe femeia care-l reprezintă pe Israel. Ea fuge în pustie și acolo va sta exact 1.260 de zile, care sunt exact 42 de luni, care sunt exact trei ani și jumătate. Domnul Isus ne-a spus și despre aceasta în mica apocalipsa din Evanghelie:

De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt – cine citeşte să înţeleagă! –  atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi“ (Mat. 24:15-21).

Vom vedea că această septadă din profeția lui Daniel se împarte în Apocalipsa în trei părți: prima parte de trei ani și jumătate a săptămânii (Apocalipsa 6-9), evenimentele de la mijlocul săptămânii (Apocalipsa 10-14) și ultimii trei ani și jumătate ai septadei (Apocalipsa 15-19).

Ce este așa de important că trebuie să ne oprim la jumătatea celor șapte ani? Atunci se va întâmpla că Antichristul va rupe legământul cu poporul ales și în loc să-i mai protejeze îi va persecuta teribil (Dan. 9:27).

Ce mă privesc pe mine toate acestea?

Când studiați aceste capitole tumultoase, țineți în minte că ele au intenția de a-i încuraja pe creștinii din toate veacurile. Ioan nu scrie doar evenimente, ci face teologie, ajutându-ne să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu în frumusețea atributelor Sale și principiile împărăției Lui.

Capitolele acestea descriu un conflict cosmic între Dumnezeu și Satan, între Noul Ierusalim și Babilon și arată partea care este rezervată „biruitorilor“.

Capitolul 6 ne arată retribuția divină pentru cei ce L-au refuzat pe Christos.

Slide6

Această pedeapsă divină a fost vestită și de apostolul Pavel:

„Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi“ (2 Tesal. 2:5-12).

Biserica nu știe „ceasul în care va veni Christos“ și fiecare generație are privilegiul și obligația de a-L aștepta. Apocalipsa ne alimentează anticipația noastră cu informații despre lucrurile care au să se întâmple pentru a ne încuraja să stăm într-o stare de veghe. Ne întâlnim cu aceleași avertizări date bisericilor:

Cine are urechi să audă!“ (Apoc. 13:9).

„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”(Apoc. 16:15).

„Şi iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte cuvintele proorociei din cartea aceasta!” … Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta. Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând”. Amin! Vino, Doamne Isuse!(Apoc. 22:7, 18-20)

(înapoi la Cuprins)

Apocalipsa 5 – Mielului junghiat

Apocalipsa este răspunsul pe care ni-l dă Dumnezeu la ceea ce-i cerem noi în rugăciunea Tatăl nostru:

„Tatăl nostru care ești în ceruri
Sfințească-se Numele Tău!
Vie împărăția Ta;
Facă-se voia Ta,
precum în cer și pe pământ!“ (Mat. 6:9-20).

Cartea se încheie cu instaurarea Împărăției și intrarea ei în starea eternă. Capitolul 5 ne arată momentul în care este declanșat acest proces în slava cerească. Este momentul în care se vorbește despre necesitatea răscumpărării pământului și Domnul Isus este singura persoană din univers vrednică și calificată pentru acest lucru:

Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau:

Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apoc. 5:1-10).

Impasul ceresc

Există crize pe pământ, dar există crize și în cer? Apostolul Ioan a asistat la una și l-a podidid plânsul:

Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea“ (Apoc. 5:4).

În lacrimile lui Ioan erau lacrimile tuturor celor ce au sperat, de la Adam și Eva până la contemporanii lui Ioan, ca Dumnezeu să facă ceva pentru a reașeza pe pământ împărăția Lui glorioasă. Acesta a fost mesajul apostolic. Ei L-au crezut pe cuvânt pe Isus Christos când le-a spus că se va întoarce la ei. Ioan se afla exilat în insula Patmos și speranțele creștinilor din generația aceea chinuită sub prigoană îl apăsau amarnic.

În cer erau de față arhanghelul Mihail, dar el a tăcut neputincios. Tot acolo erau ceilalți arhangheli și cele patru făpturi vii, dar nimeni n-a fost găsit în stare să ia cartea din mâna lui Dumnezeu și să-i rupă pecețile …

De ce nu putea nimeni face această răscumpărare? Care erau reglementările ei imposibil de împlinit?

Ca să pătrundem înțelesul scenei din cer trebuie să recitim una din cărțile Vechiului Testament și să învățăm ce însemna procesul de răscumpărare în Israel. Scena din cer se conformează acestui proces bine definit și riguros stabilit. Trebuie să recitim cartea Rut.

Primul și cel mai important motiv pentru care trebuie să o recitim este finalul ei, care ne vorbește despre bucuria împărtășită de toți cei de atunci la nașterea unui copil care a fost, istoric vorbind, strămoșul împăratului David, iar pentru noi strămoșul Fiului lui David, Isus Christos.

Cartea Rut a fost pusă deoparte din seria de întâmplări descrisă în cronica Judecătorilor tocmai pentru motivul acesta providențial: să ilustreze și să anunțe răscumpărarea printr-o linie mesianică care și-a împlinit menirea în Isus Christos:

„Boaz a luat pe Rut, care i-a fost nevastă, şi el a intrat la ea. Domnul a făcut-o să zămislească şi ea a născut un fiu. Femeile au zis lui Naomi:

„Binecuvântat să fie Domnul, care nu te-a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare şi al cărui nume va fi lăudat în Israel! Copilul acesta îţi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale, căci l-a născut noră-ta, care te iubeşte şi care face pentru tine mai mult decât şapte fii.” 

Naomi a luat copilul, l-a ţinut în braţe şi a văzut de el. Vecinele i-au pus nume, zicând: „Un fiu s-a născut lui Naomi!” Şi l-au numit Obed. Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.

Iată sămânţa lui Pereţ.

Pereţ a fost tatăl lui Heţron;
Heţron a fost tatăl lui Ram; Ram a fost tatăl lui Aminadab;
Aminadab a fost tatăl lui Nahşon; Nahşon a fost tatăl lui Salmon;
Salmon a fost tatăl lui Boaz; Boaz a fost tatăl lui Obed;
Obed a fost tatăl lui Isai şi Isai a fost tatăl lui David.

Naomi, unul din personajele din cartea Rut, este o rămășiță a unei familii de evrei care au încercat să scape de pedeapsa trimisă de Dumnezeu printr-o secetă în Israel, dar care au murit în Moab, departe de casă. Naomi s-a decis să se întoarcă în perimetrul ascultării de providența divină, țara lui Israel și, ca răsplată pentru pocăința ei a fost răsplătită din plin. Împreună cu ea a venit și una din nurorile ei, moabita Rut. printr-o serie de „coincidențe“ rânduite de Dumnezeu, această Rut capătă trecere înaintea unei rude bogate, Boaz, căruia îi cere să inițieze procesul de răscumpărare și de ridicare a unui urmaș pentru Naomi.

Din spusele lui Boaz înțelegem că pentru răscumpărarea unui ogor trebuiau împlinite câteva condiții: (1) răscumpărătorul (Goel) să fie rudă de aproape, (2) răscumpărătorul să vrea să facă lucrul acest lucru și (3) răsumpărătorul să vrea să facă lucrul acesta. În cazul lui Naomi, înaintea lui Boaz a existat o rudă mai apropiată de ea decât Boaz, dar acesta n-a vrut să o răscumpere. Pedeapsa poetică aplicată de Dumnezeu este cu numele lui n-a fost înscris în carte, ci va rămâne pentru totdeauna un „cutare“:

Boaz s-a suit la poarta cetăţii şi s-a oprit acolo. Şi iată că cel ce avea drept de răscumpărare, şi despre care vorbise Boaz, trecea. Boaz i-a zis: „Hei, cutare, apropie-te, stai aici.” Şi el s-a apropiat şi s-a oprit.
Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrânii cetăţii şi a zis: „Şedeţi aici.” Şi ei au şezut jos. Apoi a zis celui ce avea drept de răscumpărare: „Naomi, întorcându-se din ţara Moabului, a vândut bucata de pământ care era a fratelui nostru Elimelec. Am crezut de datoria mea să te înştiinţez despre aceasta şi să-ţi spun: ‘Cumpăr-o în faţa locuitorilor şi în faţa bătrânilor poporului meu. Dacă vrei s-o răscumperi, răscumpăr-o, dar dacă nu vrei, spune-mi, ca să ştiu. Căci nu este nimeni înaintea ta care să aibă dreptul de răscumpărare, şi după tine eu am dreptul acesta.’ ”
Şi el a răspuns: „O voi răscumpăra”. 
Boaz a zis: „În ziua în care vei cumpăra ţarina din mâna Naomei, o vei cumpăra în acelaşi timp şi de la Rut, Moabita, nevasta celui mort, ca să ridici numele mortului în moştenirea lui.”
Şi cel ce avea drept de răscumpărare a răspuns: „Nu pot s-o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moştenirea mea; ia tu dreptul de răscumpărare, căci eu nu pot s-o răscumpăr.”
Odinioară în Israel, pentru întărirea unei răscumpărări sau a unui schimb, omul îşi scotea încălţămintea şi o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel.
Cel ce avea drept de răscumpărare a zis dar lui Boaz: „Cumpăr-o pe socoteala ta!” Şi şi-a scos încălţămintea. Atunci, Boaz a zis bătrânilor şi întregului popor: „Voi sunteţi martori azi că am cumpărat din mâna lui Naomi tot ce era al lui Elimelec, al lui Chilion şi al lui Mahlon, şi că mi-am cumpărat, de asemenea, de nevastă pe Rut, Moabita, nevasta lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moştenirea lui şi pentru ca numele mortului să nu fie şters dintre fraţii lui şi din poarta locului lui. Voi sunteţi martori azi despre aceasta!”
Tot poporul care era la poartă şi bătrânii au zis: „Suntem martori! (Rut 3:12; 4:1-11).

Fără să știe la vremea aceea, Samuel ne-a dat în carte schema mântuirii săvârşite de Dumnezeu „la plinirea vremurilor“ (Efes. 1:10). Este „răscumpărarea“ adusă de către Fiul Său, Domnul Isus Cristos. În descrierile din textul cărţii, Boaz este figura profetică pentru acel „Goel“ după care suspina patriarhul Iov, ruda cu drept de răscumpărare.

Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu
şi că Se va ridica la urmă pe pământ“ (Iov 19:25).

Prin răscumpărarea lui Naomi şi a moabitei Rut, Boaz este un tip care îl prevestește pe Domnul Isus Cristos. Lucrarea Lui de răscumpărare este descrisă într-un mod strălucit în capitolul cinci din Apocalipsa.

Soluția divină

Scena descrisă de apostolul Ioan în capitolul cinci din Apocalipsa subliniază câteva lucruri care se suprapun peste tiparul din cartea Rut. Mai întâi, vedem o carte pecetluită cu șapte peceți. Este documentul care arată că pământul se află în proprietatea temporară a cuiva și trebuie răscumpărat.

Asta ne aduce aminte că, neînțeles de cei din jur, pe drumul către răstignire Fiul lui Dumnezeu a rostit aceste cuvinte:

Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară“ (Ioan 12:31).

El știa că declanșează ceva ce va fi finalizat într-o vreme viitoare. În zilele acelea, Fiul lui Dumnezeu le-a spus ucenicilor:

Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine, dar vine pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:30-31)

Iar în capitolul 16 al aceleiași evanghelii citim o altă exprimare care anticipează Crucea:

 … în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.“ (Ioan 16:11).

Înainte de a-Și supune toate Neamurile, Fiul lui Dumnezeu a trebuit să-l înfrângă pe Satan, domnul lumii acesteia, stăpânitorul oamenilor înrobiți, așa cum scrie în epistola către Evrei:

„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. Căci, negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului“ (Evrei 2:14-17).

În moartea de la Cruce, Fiul lui Dumnezeu a zdrobit capul șarpelui din Eden (Gen. 3:15) și i-a frânt dreptul la domnie asupra oamenilor, căpătând acolo dreptul de răscumpărare asupra lumii:

Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi“ (Apoc. 4:1).

Este aceeași imagine descrisă și în cartea profetului Ezechiel:

M-am uitat şi iată că o mână era întinsă spre mine şi ţinea o carte în chip de sul. A desfăşurat-o înaintea mea şi era scrisă şi pe dinăuntru, şi pe dinafară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete“ (Ezec. 2:9).

Scris „pe dinăuntru și pe dinafară“  înseamnă că tot ce trebuia scris s-a scris și nu mai putea fi adăugat nimic. Cartea reprezintă „dreptul de proprietate“ la tot ceea ce i-a promis Tatăl Fiului Său pentru sacrificiul de la cruce:

Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire
şi marginile pământului în stăpânire!
Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier
şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar’.” (Psalm 2:8-9).

Isus Christos este „moștenitorul tuturor lucrurilor“ (Evrei 1:2). Preaiubitul răscumpărător care a binevoit să plătească răscumpărarea noastră (vezi Lev. 25:23–46; toată cartea Rut și Ieremia 32:6–15).

Dar de ce „nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea“ ? De ce nu s-a găsit nimeni?

Pentru că nu era nimeni care să fie înrudit cu noi de aproape, în stare să plătească cu moartea vina păcatelor noastre și să poată trăi după aceea ca să ne răscumpere. Numai un „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat“ a putut face acest lucru!

Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:17-18).

Desfășurarea de planuri suprapuse din scena cerească este fascinant redată de Ioan:

Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie (Apoc. 5:5-7).

Anunțat ca un leu în profețiile Vechiului Testament (Gen. 49:8-10), răscumpărătorul a venit mai întâi ca un Miel junghiat. El are șapte coarne, simbol al atotputerniciei, șapte ochi, simbol al atotștiinței și era plin de Duhul în tot ce făcea. El stătea acum în picioare, deși fusese junghiat. Era totuși un Leu și restul cărții Apocalipsa ne va arăta ce face „Suveranul“ când își dezlănțuie puterea asupra dușmanilor Săi.

El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie“ (Apoc. 5:7)

Dacă s-ar face o reprezentare grafică a acțiunii din Apocalipsa, acesta ar fi unul din punctele de maxim al acțiunii, punctul în care a început totul, momentul solemn în care s-a făcut tranziția de autoritate de la Dumnezeu Tatăl la Dumnezeu Fiul:

Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl“ (Ioan 5:22).

Pricina de laudă

Cea mai glorioasă încheiere a acestui comentariu la capitolul 5 din Apocalipsa este să spunem că Fiul lui Dumnezeu își va ține promisiunea făcută celor ce-L urmează și-i va lua alături de El să domnească pe pământ. Din punctul Lui de vedere și din perspectiva făpturilor cerești, creștinii sunt deja așezați în locurile cerești „în Christos“ și vor domni împreună cu El în Împărăția viitoare:

Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!“ (Apoc. 5:5:9-10).

Este o reluare a temei proclamată deja în primul capitol al cărții:

Ale Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: ale Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin“ (Apoc. 1:5-7).

Domnia noastră pe pământ împreună cu Christos este un imperativ al planului lui Dumnezeu cu lumea:

El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui„ (Evrei 10:12-13).

În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“ (1 Cor. 15:24-28).

Profețiile ocupă a cincea parte din textul Scripturii. Din această a cincea parte, o treime vorbesc despre cea de a doua venire a Domnului Isus. Există 650 de profeții cu caracter general din care cam jumătate Îl privesc pe Isus Christos, iar din cele aproximativ 330 de profeții mesianice, 225 sunt despre cea de a doua venire. Din cei 46 de profeți din Vechiul Testament, mai puțini de 10 vorbesc despre prima lui venire, dar 36 vorbesc despre cea de a doua venire. Pentru cei ce vor să le numere, în Scriptură există mai mult de 1.500 de pasaje care vorbesc despre a doua venire a lui Christos; cam unul din douăzeci și cinci de versete. Ca proporție, pentru fiecare verset care vorbește despre prima venire a lui Mesia există opt care vorbesc de cea de a doua Lui venire. Pentru fiecare dată când este menționată lucrarea de ispășire săvârșită de Christos există cel puțin care vorbesc despre revenirea Sa glorioasă. În Noul Testament ni se spune de peste 50 de ori că Isus Christos va reveni. Totuși, foarte mulți teologi și predicatori nu sunt preocupați cu acest lucru!

 

(înapoi la Cuprins)