Explicații la Biblie

Vă invit să vizitați și celelalte bloguri, care-l completează pe acesta. Lista lor este în Blogroll.

Reclame

Limba evreilor

Evreii, ca popor, și-au schimbat de câteva ori limba vorbită, dar asta nu i-a împiedicat să-și păstreze identitatea. Dumnezeu i-a forțat s-o facă, pentru că sunt poporul ,,ales“, lucru unic și nerepetabil la alte popoare.

Evreii au vorbit ,,ebraica“ până la exilul babilonian și s-au întors acasă vorbind ,,aramaica“. Cartea Daniel, scrisă în perioada de tranziție, folosește ambele limbi (un fel de rom-english deci). Capitolele profetice sunt scrise într-o limbă, iar capitolele narative sunt în cealaltă. Vă las pe voi să identificați care și de ce …

Pentru cei ce vor să știe mai mult, trebuie să spun că ordinea istorică a fost cam aceasta:

  1. Familia lui Terah, Avraam și Laban, plecați împreună din Ur, din Caldeea, au vorbit … aramaica. Aceasta le-a fost limba și identitatea etnică.
    Geneza 25:20
    Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram, şi sora lui Laban, Arameul.
    Geneza 28:5
    Şi Isaac a trimis pe Iacov, care s-a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, Arameul, fratele Rebecăi, mama lui Iacov şi a lui Esau.
    Geneza 31:20
    … şi Iacov a înşelat pe Laban, Arameul, căci nu l-a înştiinţat de fuga sa.
    Geneza 31:24
    Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”
    Deuteronom 26:5
    Apoi să iei iarăşi cuvântul şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ‘Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a pogorât în Egipt cu puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.
  2. După cei 430 de ani petrecuți în Egipt, evreii nu și-au însușit heroglifele de acolo, ci au practicat o scriere influențată foarte mult de limbile popoarelor din Canaan. Din acest amestec s-a născut ,,ebraica“, asemănătoare cu aramaica așa cum spaniola se aseamănă cu italiana. Ambele sunt limbi semitice, ale urmașilor lui Sem. Un exemplu despre asemănarea dintre cele două limbi, dar și despre deosebirile dintre ele este în cartea 2 Regi:

    ,,Eliachim, fiul lui Hilchia, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.”Rabşache le-a răspuns: „Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimis stăpânul meu să spun aceste vorbe? Oare nu acestor oameni care stau pe zid să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul cu voi?”Atunci, Rabşache, înaintând, a strigat cu glas tare în limba iudaică şi a zis: „Ascultaţi cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei! (2 Regi 18:26-28).

    3. După întoarcerea din Babilon, evreii au vorbit iar aramaica. Ultimele cărți ale Vechiului Testament au fost scrise în aramaică.

    4. Domnul Isus a vorbit aramaica. Poporul di vremea lui nu cunoștea ebraica, de aceea, studierea cărților străvechi era doar la îndemâna ,,scolaților“. care aveau datoria să le ,,cerceteze“ și să le explice poporului. Lucru pe care l-au făcut și Ezra cu Neemia, când s-a întors din babilon: Ezra 8:8).

    5. În perioada de 2000 de ani cât au stat în diaspora departe de vatra străveche, evreii și-au schimbat de câteva ori limba așa că au ajuns să vorbească limbi diferite în zone diferite.

    Printre variatele limbi vorbite de evreii din diaspora cităm  Yiddish, Ladino, and the Judæo-Arabic group of languages. Yiddish este un dialevt Iudeo-german dezvoltat de Ashkenazi Jews care au trăit în  Central și Eastern Europe înainte de Holocaust. Ladino, numită și Judezmo and Muestra Spanyol, este un dialect Judeo-Spanish dezvoltat de cei din grupul Sephardic care au trăit în  Iberian peninsula înainte de Spanish inquisition. Judeo-Catalan (numită și Catalanic sau Qatalanit), a fost limba folosită de comunitatea evreiască din Catalonia, Valencia, ași Balearic Islands. Judeo-Provençal (sau Shuadit) a fost dialectul Occitan language  vorbită de evreii din sânul comunităților  French Jews, fără să se fi ridicat ca limbă distinctă, ci în totul asemănătoare cu limba  Occitan vorbită de ne-evrei.[13]Multe din dialectele vechi și distincte vorbite de evrei Judaeo-Georgian, Judeo-Arabic, Judeo-Berber, Krymchakși Judeo-Malayalam au fost lepădate între timp din cauza holocaustului, a Jewish exodus din țările arabe, tde procesul de asimilare suferit de evrei în primi ani ai strămutprii înapoi î israel și a altor factori.Yiddish era imba cu cea mai mare răspândire printre evrei în anii 1850, dar astăzi cele mai folosite limbi de evrei sunt  English, ebraica modernă și limba rusă—exact în această ordine.[14]. Yiddish, ca și alte dialecte vorbite de evrei au împrumutat la rândul lor cuvinte evreiești limbilor popoarelor în mijlocul cărora au trăit, chiar și limbii engleze sau franceze[15]. (From Wikipedia)

    6. Înainte de holocaust, evreii din europa au vrut să renunțe la identitatea lor națională evreiască, să iasă din ghetouri și să se integreze total în societate. Așa se explică de ce numele lor de famiie au culoarea limbilor țărilor în care s-au găsit. Ironia face ca până astăzi evreii să poarte nume de familie ,,nemțești“. Terminația ,,stein“ nu este ebraică, ci germanică, însemnând ,,stâncă“. ,,Troțchi“ colegul lui Lenin a purtat nume rusesc, iar la noi, am avut un Valter ,,Roman“, al cărui fiu ,,revoluționar“ aeste Petre Roman. Frații Grigoriu, bine cunoscuți compozitori de muzică ușoară au fost evrei pur sânge, la fel ca și Mircea Crișan, etc. etc.

    7. La întoarcerea în Israel, după 1948, evreii și-au reluat limba strămoșească, numită astăzi ,,ebraica“, inventând și adăugând cuvinte pentru realități și obiecte care n-au existat în vremurile de demult. A fost și este un efort extraordinar, unic în istoria lumii.

Reclame

Ietro – un socru model

Unul din amănuntele neglijate din viața lui Moise este faptul că a avut parte de un socru înțelept și iubitor. Ce știm despre Ietro?

I. A fost preot în Madian (Exod 2:16).

Biblia ne spune că, Madian a fost unul din fiii lui Avraam, prin Chetura:

,,Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah“ (Gen. 25:1).

Amestecul acesta rasial a dat astfel ,,dreptul“ multor popoare să se considere descendenți din Avraam. Ținutul lui Madian a fost la sud de Canaan, în zona nordică a Arabiei Saudite de azi, a Iordanului de sud și a peninsulei egiptene Sinai.

madian

În câteva pasaje, Ietro mai este numit și Reuel, care înseamnă ,,păstor al Domnului“ (Exod 2:16-18). Nu m-aș supăra dacă toți cei ce ocupă poziția de păstor în biserică ar fi ca omul acesta. Providențial, Dumnezeu a făcut ca Moise să nu se piardă în pustie, ci să ajungă în casa unui slujitor de-al Său care să-i alimenteze credința în Dumnezeul cel adevărat. Deși este dinafara perimetrului poporului Israel, Ietro slujește Dumnezeului cel viu și adevărat, așa cum au făcut-o Iov și prietenii lui, împreună cu o mulțime de alți oameni care păstrau încă cunoștințe reziduale din revelația divină.

II. A fost gata să accepte un fugar din Egipt în familia sa (Exod 2:19-22).

Moise era un fost prinț exilat de bună voie, dar și amenințat de răzbunarea lui faraon. S-ar prea puta ca ,,ospitalitatea“ lui Ietro să fi fost parte din caracterul lui sau să fi fost motivată de faptul că el avea doar … fete. Puterea și curajul dovedite de Moise au cântărit probabil mult în balanță:

,,Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci, Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma. Când s-au întors ele la tatăl lor, Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?” Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.” Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!” (Exod 2:16:20).

Dacă ne lăsăm puțin imaginația să lucreze, parcă îl vedem pe Ietro dorindu-și un urmaș la preoție. Iar fi trebuit un băiat, dar au venit, rând pe rând, … șapte fete. Probabil că după prima a zis: ,,Nu-i nimic! Vine și băiatul!“ și tot așa după a doua, după a treia, după a patra, a cincea, a șasea și … după a șaptea. Băiatul în care-și pusese nădejdea n-a mai venit … Dumnezeu avea însă ceva mult mai bun pentru acest om al preoției dumnezeiești. El i l-a trimis pe … Moise, pentru că el face întotdeauna mult mai mult decât putem noi crede sau gândi. Moise este prima persoană din Biblie despre care este scris că a fost ,,un om al lui Dumnezeu“ (Deuteronom 33:1). Din perspectiva secolelor, Ietro poate spune împreună cu apostolul Pavel:

,,Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, … a Lui să fie slava … din neam în neam, în vecii vecilor! “ (Efeseni 3:20).

Momentul confirmării depline că acst Moise, ,,străinul dintr-o țară străină“, este băiatul-urmaș după care oftase mereu Ietro, omul care să-i țină pe cei din jur în credința părintelui lor Avraam, a fost când cei doi s-au reîntâlnit la muntele lui Dumnezeu (Exod. 3:1-10). Ietro a venit cu fata lui și cu nepoții, iar Moise i-a povestit despre minunile făcute de Dumnezeu pentru popor. Două lucruri ne arată lucrul acesta: declarația lui Ietro și jertfa de care a fost urmată.

Iată declarația în care trebuie să subliniem cuvântul ,,acum“:

„Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna lui Faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor! Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii, căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei” (Exod 18:10-11).

Jertfa este semnificativă prin faptul că nu Moise și nici Aaron n-o aduc. O aduce .. Ietro însuși. Este momentul în care el stă la altar împreună cu ,,egipteanul“ devenit ,,om al lui Dumnezeu“, cu Aaron, cel sortit să ajungă Mare Preot și cu bătrânii lui Israel. Ietro slujește îmreună cu ginerele său la ,,altarul credinței în Dumnezeul strămoșului său, Avraam:

,,Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere-de-tot şi o jertfă de mâncare. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu“ (Exod 18:12).

III. A avut grijă de nevasta și copiii lui Moise în timp ce acesta făcea lucrarea lui Dumnezeu în Egipt (Exod 18:1-12).

Omenește vorbind, întorcându-se în Egipt, Moise a riscat să nu se mai întoarcă acasă. Ietro a acceptat această variantă și a avut grijă de soția și copiii lui Moise. Între timp, Moise îi vorbise cu siguranță despre cine este și ce a făcut în Egipt și, mai ales, despre faptul că Dumnezeu i s-a arătat la tufișul arzând și l-a înduplecat să meargă înapoi în Egipt.

,,Și dacă mori, i-a fi spus Ietro, ce se va alege de nevasta ta și nepoții tăi?“
,,Nici eu n-am vrut să mă duc, dar Dumnezeu n-a ținut seama de niciuna din scuzele mele și mă trimite … Trebuie să credem amândoi că Cel ce mă trimite are puterea să mă aducă viu înapoi“.

Cel care își însușise credința în destinul lui Moise era acum, la muntele lui Dumnezeu, curios să vadă ce se întâmplase:

,,Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustie, unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu. A trimis vorbă lui Moise să-i spună: „Eu, socrul tău Ietro, vin la tine cu nevastă-ta şi cu cei doi fii ai tăi.” Moise a ieşit înaintea socrului său, s-a aruncat cu faţa la pământ şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cortul lui Moise. Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon şi împotriva Egiptului din pricina lui Israel, toate suferinţele care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele. Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel şi pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor“ (Exod 18:5-9).

IV. A simțit oboseala lui Moise și i-a păsat (Exod 18:13-18).

La urma urmei nu era treaba lui dacă Moise se ostenește sau nu, dacă poporul se ostenește sau nu. Putea trece pe lângă această problemă fără să se amestece în treburile lor. Ietro n-a făcut-o însă. Era obișnuit să păstorească oamenii, să caute binele și folosul lor.

V. A avut înțelepciune, dar mai ales a avut tact să propună o soluție mai bună (Exod 18:19-26).

Oricine se poate crede unic și de neînlocuit! Ietro l-a învățat pe Moise principiu delegării responsabilităților. Soluția propusă de el n-a fost o fugă de activitate, ci o așezare corectă a priorităților în așa fel ca cele mai importante să nu fie neglijate, iar cele mai neimportante să nu rămână nefăcute. Ietro a avut tact.

Nu e totul să ai dreptate, trebuie să știi cum să dai un sfat! Nu avem dreptul, nici responsabilitatea să trăim viețile altora, nici măcar viețile copilor și a celorlalți din familile noastre. Singurul lucru pe care-l putem face pentru ei este să le dăm sfaturi. Dar se cere o artă întreagă, mult respect și mută dragoste să știi să dai un sfat care să fie primit cu plăcere. Sfatul dat de Ietro lui Moise nu-l obligă pe acesta la nimic. Este doar o ofertă cu care este îndemnat să meargă personal înaintea lui Dumnezeu. Nu putem fi conștiința nimănui! Tot ce putem face este să-i îndemnăm să meargă mereu cu problemele lor înaintea Domnului:

,,Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeuva fi cu tine! … (Exod 18:19a).

,,Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui“ (Exod 18:23).

Fără nici o îndoială că Moise a regretat când a trebuit să-l lase pe socrul său să plece în țara lui (Exod 18:27). Oamenii mari știu însă când trebuie să dispară ca să nu fie nimănui în cale. Unul din cele mai înțelepte principii pentru părinți și socri este acesta: ,,Întotdeauna la dispoziție. Niciodată în cale“.

Sila – un om cu dublă cetățenie

Unii dintre voi, mai ales studenții la teologie înainte de examene, ați descoperit și folosiți ,,Biblia cu explicații“ în ediția ei electronică, extinsă și mereu completată (pe coloana din dreapta a acelui blog aveți ,,Cuprinsul blogului“). Vă invit și pe ceilalți să vizitați această sursă de studiu. În pregătirea predicilor, a orelor de studiu biblic sau în pregătirea pentru cer nimic nu este mai important decât să cunoaștem Cuvântul scris și Cuvântul întrupat. Iată un exemplu de studii de personaj din cele pe care le afișăm mereu pentru voi toți:

I. Un om privilegiat

După neînțelegerea survenită între el și Barnaba, apostolul Pavel s-a despărțit de el și l-a luat ca partener de lucrare pe Sila, unul din membrii de cinste ai comunității de credincioși din Ierusalim (Fapte 15:22). Ca și Pavel, Sila avea cetățenia romană.

Nu toți cei ce locuiau pe atunci în Imperiul Roman erau în mod automat ,,cetățeni romani“. Dreptul era rezervat locuitorilor Romei. În Noul Testament, cuvântul grec folosit pentru ,,cetățenie“ este ,,polites“, un derivat de la ,,polis“ (cetate). Tot de acolo se trag și termenii ,,politică“ (reguli de conviețuire socială) și ,,politețe“ (civilitatea celor de la oraș contrastată cu bădărănia celor de la țară).

,,Cetățenia romană“ era acordată în mod excepțional și altor oameni care intrau astfel în rândul celor privilegiați și ocrotiți ca cei ce se născuseră în ,,cetatea eternă“.  Acest lucru era obținut printr-o proclamație a împăratului roman și răsplătea fapte deosebite făcute spre binele Imperiului sau al celui care-l conducea. Cetățenia romană putea fi acordată unei persoane, unei familii, unei cetăți sau unei întregi provincii. Dacă cineva primea cetățenia romană, toți cei din familia sa se bucurau de acest drept. În Fatele Apostolilor 22:28 este scris că apostolul Pavel s-a născut într-o astfel de familie:

,,Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta”. „Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman” (Fapte 22:28).

De fapt, toți locuitorii cetății Tars primiseră această cetățenia romană de la împăratul Augustus.

Cetățenia romană presupunea o serie de responsabilități și privilegii, ca de exemplu aceea de a nu putea fi bătut cu nuiele sau răstignit și dreptul de a eluda curțile de justiție locale prin apelul la curtea imperială. Două fraze purtau o deosebită greutate juridică: ,,Ciuis Romanus sum“ – ,,Sunt un cetățean roman“ – și ,,Ad Caesarem Prouoci“ – ,,Cer să fiu judecat de Cezar“. Deși nu i-a lipsit niciodată curajul, apostolul Pavel s-a folosit de câteva ori de privilegiile cetățeniei romane. Totuși, într-una din epistolele sale, el proclamă pentru creștini o cetățenie și mai înaltă, aceea care se dobândește prin bunăvoința lui Dumnezeu în Christos:

,,Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos“ (Filip. 3:20).

II. Un om pus în slujba apostolilor

Îl regăsim pe Sila alături de Pavel în cetatea Filipi, unde amândoi au fost bătuți și aruncați în temniță. După cutremurul care a distrus în noaptea aceea închisoarea, Pavel și Sila au fost eliberați de autoritățile locale, îngrozite să afle că pedepsiseră doi cetățeni romani fără a le acorda tratamentul preferențial cerut de legea imperială (Fapte 16:35-39).

S-ar prea putea ca numele ,,Sila“ să fi fost o prescurtare de la numele grec ,,Silvanus“, (românește ,,Păduraru“), iar persoana care l-a purtat să fie și cea pomenită de apostolul Pavel în cele două epistole trimise tesalonicenilor (1 Tes. 1:1; 2 Tes. 1:1).  O persoană cu acest nume este pomenită și de Petru, care-l caracterizează drept ,,un frate credincios“ (1 Petru 5:12).

,,V-am scris aceste puţine rânduri prin Silvan, care cred că este un frate credincios“ (1 Pertru 5:12).

Probabil că Silvanus a șlefuit în limba greacă mesajul marelui pescar de oameni care era fluent doar în limba aramaică. Dacă este aceeași persoană, Sila/Silvanus a avut privilegiul de a însoți în lucrare și pe Pavel și pe Petru. Nu ni se spune nicăieri că Sila ar fi fost un apostol, dar este evident că a fost harnic și devotat, dornic să răspândească Evanghelia cetățeniei cerești printre Neamurile din partea răsăriteană a Imperiului Roman.

III. Un om care a reunțat la privigii în favoarea responsabilităților

Înfășurat în pătura privilegiilor romane, Sila ar fi putut duce o viață ,,la căldurică“, scutită de probleme. Ce l-a făcut oare să plece de acasă și să colinde lumea obosit, bătut și urât de toți oamenii alături de apostolul Pavel?

,,I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm”. Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei şi au poruncit să-i bată cu nuiele“ (Fapte 16:20-22).

Singurul răspuns posibil este acesta: ,,Sila și-a luat în serios ,,responsabilitățile“. Nu, nu responsabilitățile de cețean roman, ci responsabilitățile de cetățean al cerului! Este o atitudine pe care am face bine să ne-o însușim toți. Între privilegii și responsabilități, nu mulți aleg responsabilitățile. Acest lucru nu se vede clar astăzi, dar se va vedea extraordinar de clar și limpede în ziua marilor răsplătiri din fața scaunului de judecată al lui Christos.

Tu la câte privilegii ești gata să renunți din pricina lui Christos și a Evangheliei?

Barzilai Galaaditul – un pseudonim pentru mine

Am fost întrebat adesea de ce mi-am ales ca pseudonim numele ,,Barzilai en Dan“. Mai întâi, din respect pentru omul care a purtat acest nume în Israel, iar în al doilea rând pentru că este o anagramare perfectă a propriului meu nume (Barzilai izvorât din Dan – pentru că nu sunt Galaadit).

Ce fel de om a fost Barzilai? Textele care vorbesc despre el sunt în 2 Samuel 17:27, 20:31-40 și 1 Regi 2:7. Haideți împreună să-i facem o vizită acestui Galaadit. Oamenii care l-au cunoscut ne spun că a fost un om loial, curajos, generos, dar modest și realist.

Un om loial

Barzilai a trăit în țara Galaad, o regiune montană situată la est de râul Iordan (2 Samuel 17:27; 19:31). Când s-a întâlnit cu împăratul David, Barzilai avea cam 80 de ani. David avea și el cam 60 de ani, așa că putem spune că s-au întâlnit doi oameni trecuți prin viață și înțelepți, fiecare în felul său. David păcătuise cu Batșeba și-l omorâse pe Urie. Tot Israelul știa lucrul acesta, inclusiv Barzilai. Dumnezeu decisese ca pedeapsa să fie ,,după Lege“ și David să dea ,,patru miei “ dintre copiii săi pentru mielul ucis (2 Sam. 12:6). Muriseră deja primul copil născut din Batșeba și murise Amnon (2 Sam. 13:28). Aveau să mai moară doi, Absalom și Adonia.

Prima întâlnire dintre Barzilai și împărat s-a petrecut în vremuri grele. David era în pericol. Fiul său Absalom a reușit să dea o lovitură de stat și să-l dea jos de pe tronul țării. Viclean și perfid, el furase ,,inimile oamenilor din Israel”. Ca să-și consolideze domnia, Absalom era hotărât să nu cruțe pe nimeni care ar mai fi ținut cu David. Toți, aproape toți servitorii lui au trebuit să fugă din Ierusalim (2 Samuel 15: 6, 13, 14). Frumusețea desăvârșită a lui Absalom era doar de suprafață. Pe dinăuntru era desăvârșit de …urât și de rău.

De la Ierusalim la Roghelim, locuința lui Barzilai erau doar cam 25 de kilometri, așa că cei de acolo știau tot ce se petrecuse în capitala țării. Cu toate acestea, în ciuda pericolului în care s-a plasat, Barzilai îi este loial lui David, nu lui Absalom. Pentru el, David este împărat fie că se găsește pe tron, fie că este plecat în pribegie; fie că este în capitala de la Ierusalim, fie că este exilat departe de ea.

Un om curajos

Toate semințiile lui Israel primiseră porunca să trimită ostași în armata cu care Absalom dorea să-l urmărească și să-l omoare pe David. Barzilai a riscat însă tot și a rămas alături de regele lui.

,,David ajunsese la Mahanaim când a trecut Absalom Iordanul, însoţit de toţi bărbaţii lui Israel. Absalom a pus pe Amasa în fruntea oştirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui om numit Itra, Israelitul, care intrase la Abigal, fata lui Nahaş şi sora Ţeruiei, mama lui Ioab. Israel şi Absalom au tăbărât în ţara Galaadului. Când a ajuns David la Mahanaim, Şobi, fiul lui Nahaş, din Raba fiilor lui Amon, Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar, şi Barzilai, Galaaditul, din Roghelim, au adus paturi, lighene, vase de pământ, grâu, orz, făină, grâu prăjit, bob, linte, uscături, miere, unt, oi şi brânză de vacă. Au adus aceste lucruri lui David şi poporului care era cu el, ca să mănânce, căci ziceau: „Poporul acesta trebuie să fi suferit de foame, de oboseală şi de sete, în pustie.”

Curajul adevărat nu implică bsența fricii, ci biruirea ei! Iar credința este capabilă de acțiuni pe care logica nu le poate înțelege. Nu circumstantele din viata noastra ne determina caracterul, ci relatia noastra cu Dumnezeu, indiferent de circumstantele vietii.

Un om generos

Grupul care plecase în exil împreună cu David nu era nici mic, nici mare, dar plecaseră pe fugă din Ierusalim și n-aveau nimic cu ei. Cu generozitate, Barzilai și alți doi bărbați, Șobi și Machir, oferă lui David tot ce are nevoie. Acești trei subiecțiloiali înțeleg situația precară a regelui și a susținătorilor săi, spunând: ,,Poporul este înfometat, obosit și însetat în deșert”. Cei trei fac tot ce le stă în putință pentru a-i scoate din necaz; le dau paturi, grâu, orz, făină, cereale prăjite, fasole, linte, miere, unt, oi și alte dispoziții(2 Samuel 17: 27-29).

Cu fiecare zi însă, alături de David au venit oameni care doreau să-l apere așa că ,,musafirii“ lui Barzilai s-au înmulțit peste măsură. Probabil că soția lui i-o fi spus: ,,Măi bărbate, ce ne facem? Oamenii aceștia ne secătuiesc. Sunt din ce în ce mai mulți. Rămânem săraci de tot.“ Oastea adunată lângă David la Barzilai acasă a ajuns de numărul miilor (2 Sam. 18:4).

Sunt convins că așa a și fost. Găzduirea lui David l-a ,,uscat“ pe Barzilai. Sunt convins că acesta a fost motivul pentru care David l-a invitat apoi la Ierusalim și Barzilai și-a trimis copilul să mănânce la masa lui David. Urmașii lui nu s-au mai întors niciodată în Galaad. Nu aveau la ce să se mai întoarcă (1 Regi 2:7).

Cred că, providențial, Dumnezeu aranjase ca Barzilai să ajungă un om ,,foarte bogat“. Nici el nu știa cum de i se întâmplase acest lucru. Știa însă Dumnezeul lui David, care-l pregătise pe Barzilai exact pentru criza prin care a trecut împăratul David.

Ca orice criză a copiilor lui Dumnezeu, necazul cu Absalom avea și el să treacă. Forțele răzvrătite ale lui Absalom ajung curând la oamenii lui David. Lupta este dezlănțuită în pădurea lui Efraim, probabil lângă Mahanaim. Armata uzurpatorului este învinsă și ,,a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni” (2 Sam. 18:7). Oamenii lui David au fost mai tari. Absalom a vrut să fugă, dar părul lui bogat s-a prins în crengile unui pom. Spânzurat între pământ și cer (simbol al întregii lui vieți), tânărul a fost o țintă ușoară pentru săgețile lui Ioab (2 Samuel 18: 7-15).

Capitolul 19, din care face parte textul care ne vorbește despre Barzilai, ne arată cum i-a răsplătit împăratul David pe cei care i-au fost credincioși în timpul pribegiei.

Un om modest și realist

Când ajungem la descrierea despre Barzilai, descoperim încă o calitate a lui. Barzilai, este un om modest, conștient de limitele sale. Deși bătrân, Barzilai ține neapărat să-l conducă pe împărat măcar până la Iordan. Este un semn de respect și cinste.

– ,,De ce să-ți fiu o povară?“, îi răspunde el lui David, când acesta conștient că l-a sărăcit de tot, îl invită să se suie împreună cu el la Ierusalim și să-și petreacă restul vieții la palat (2 Samuel 19:15, 31, 33). A fost un fel de ,,Ce-am făcut deosebit ca să merit să-ți faci greutăți cu mine?“

,,Împăratul a zis lui Barzilai: „Vino cu mine, şi te voi hrăni la mine în Ierusalim.”Dar Barzilai a răspuns împăratului: „Câţi ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim? Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun şi ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă şi bea? Pot eu să mai aud glasul cântăreţilor şi cântăreţelor?“ (2 Sam. 33:35).

Extraordinar! Iată un om care nu este dezechilibrat de perspectiva de a deveni un om de vază la curtea împărătească, de a sta cu împăratul la masă și de a purta haine regale! Barzilai este un om realist și echilibrat, a cărui valoare este înăuntrul lui, nu în afara lui. Ca personaj, Barzilai este antetipul lui Absalom. Tânăr și frumos pe dinafară, dar gol pe dinăuntru, Absalom este așezat în contrast cu Barzilai, bătrân, neputincios, surd și ramolit de tot, dar de o frumusețe rară în caracter și foarte cumpătat în aprecierile despre sine însuși.

,,Să se întoarcă robul tău şi să mor în cetatea mea, lângă mormântul tatălui meu şi al mamei mele! Dar iată că robul tău Chimham va trece cu împăratul, domnul meu; fă ce vei crede pentru el” (2 Sam. 19:37).

,,Sunt un om cu perspectiva mormântului, nu cu a vieții“ spune Barzilai. ,,Ia-l însă pe fiul meu. El este doar la începutul vieții“.

Priceput la oameni, David s-a despărțit de Barzilai cu un semn de prețuire și recunoștință:

,,Împăratul a zis: „Chimham să treacă împreună cu mine şi voi face pentru el ce vei vrea; tot ce vei dori de la mine, îţi voi da!” După ce tot poporul a trecut Iordanul şi după ce l-a trecut şi împăratul, împăratul a sărutat pe Barzilai şi l-a binecuvântat. Şi Barzilai s-a întors acasă“ (2 Sam. 19: 38-39).

Facem bine să medităm asupra exemplului minunat pe care ni-l dă Barzilai. El a fost loial, curajos, generos, modest și realist. Și, mai presus de toate, el a decis să pună interesele lui Dumnezeu înaintea oricăror altor interese (Matei 6:33).

Cred că înțelegeți acum de ce mi-am ales ca pseudonim numele acestui om. Repetând istoria arhetipală, regele meu, Isus Christos, este și El plecat din Ierusalim în pribegia persecuțiilor din acest veac. Vreau să-i fiu loial, indiferent de riscuri și pericole. Vreau să-L găzduiesc și să-i pun la dispoziție tot ceea ce El, providențial, mi-a dăruit. Și mai vreau ceva: doresc să am urmașii mei pururi la masa Lui împărătească.

 

Elisei – confirmarea chemării la slujire

OSWALD CHAMBERS

…si nu l-a mai văzut. – 2 Împăraţi 2:11-12

Nu este rău să depinzi de Ilie câtă vreme ţi-l dă Dumnezeu, dar aminteşte-ţi că va veni un timp când el va trebui să plece, atunci când el nu va mai fi călăuzitorul şi liderul tău, deoarece Dumnezeu nu vrea ca el să mai rămână. Tu spui: „Nu pot merge fără Ilie”. Dumnezeu îţi spune însă că trebuie.

Singur la Iordanul tău (2:14). Iordanul este simbolul despărţirii, unde nu mai ai partăşie cu nimeni altcineva şi unde nimeni nu poale lua responsabilitatea în locul tău. Trebuie să pui în practică ceea ce ai învăţat atunci când erai cu Ilie al tău. Ai fost în repetate rânduri la Iordan cu Ilie, dar acum eşti singur în faţa lui. Nu-ţi foloseşte la nimic să spui că nu poţi merge înainte; această experienţă a venit, iar tu trebuie să mergi înainte. Dacă vrei să afli dacă Dumnezeu este cu adevărat Dumnezeul care crezi că este, atunci treci singur prin Iordanul tău.

Bineînțeles că Iordanul putea fi trecut și înot, așa făceau oamenii locului. Elisei a vrut însă o confirmare că Dumnezeu îl vrea în locul lui Ilie.

Singur la lerihonul tău (2:15). Ierihonul este locul unde l-ai văzut pe Ilie al tău făcând lucruri mari. Când ajungi la Ierihonul tău, ai o reţinere puternică de a lua iniţiativa şi de a te încrede în Dumnezeu, vrând în schimb ca altcineva să facă aceasta în locul tău. Dacă rămâi credincios lucrurilor pe care le-ai învăţat cu Ilie, vei primi semnul că Dumnezeu este cu tine.

Elisei a văzut că oamenii l-au vrit în locul lui Ilie, Ei au avut nevoie nsă de un semn că Dumnezeul lui Ilie este acum cu Elisei.

Singur la Betelul tău (2:23). La Betelul tău se termină înţelepciu­nea ta şi începe înţelepciunea lui Dumnezeu. Când nu mai ştii ce să faci şi eşti gata să intri în panică, nu te teme; bazează-te pe Dumnezeu, iar El va aduce la lumină adevărul Său într-un mod care va sfinţi viaţa ta. Pune în practică ce ai învăţat când erai cu Ilie al tău, foloseşte mantaua lui şi roagă-te. Hotărăşte-te să te încrezi în Dumnezeu şi nu-l mai căuta pe Ilie!

Batjocorirea lui Ilie a însemnat un afront adus lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a confirmat alegerea lui Elisei apărându-și slujitorul. El face la fel și astăzi.

Lidia – neașteptata gazdă ideală

Dumnezeu ne surprinde chir și atunci când face ceea ce avem nevoie. Ar trebui să ne alteptăm, dar El face întotdeauna ,,altfel“ decât ne trece nouă prin minte.

Lidia este un foarte bun exemplu.

I. Ea apare în viața apostolului Pavel când se aștepta cel mai puțin. Văzuse în vis un bărbat care-l chema să treacă în Macedonia și să-i ajute. Se uita deci după un bărbat, dar … Dumnezeu i-a scos în cale o femeie. Lidia era vânzătoare de purpură. De oc era din Tiatira, dar acum era la Filipi, probabil din cauza afacerilor. Era o femeie bogată, dar și temătoare de Dumnezeu. Asta a făcut-o să vină în dimineața aceea lângă râu, unde era un loc de rugăciune al iudeilor (Fapte 16:13-14).

II. Ea este exact ceea ce are nevoie Pavel. Pentru că apostolului nici nu-i trecea prin cap soluția adusă de Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu trebuie s-o facă pe Lidia să ia ea inițiativa și să-l forțeze pe Pave să vină să stea la ea acasă (Fapte 16:15). Dacî stăm să numărăm bine grupul apostolicera compus din Pavel, Sila, Tmotei, pe care-l luseră cu ei de curând din Listra și Luca, cel care scrie întâmplarea la persoana întâia plural. Asta ne dă un total de patru persoane. Numi închipui că petrecuseră noaptea pe la vreun Hilton și nici că avea mulți bani pentru mâncare … Și Lidia îi invită în casa ei. Nu-i minunat? marile sunt resursele Domnului și ele dau buzna peste noi atunci când suntem gata să-i împlinim planurile! Lidia este deci exact ceea ce le trebuia lor atunci și acolo. O casă mare, o bucătărie bună și o gazdă primitoare. Slavă Domnului!

 

III. Ea devine nu numai gazda grupului apostolic, dar și gazda mici adunări creștine în formare. Există în text un amănunt care ne scapă deobicei. El se află în utimul verset din acest capitol. Acolo ne întâlnim iar cu Lidia. După schingiuirea din închisoare, și după toată tărășenia cu dregătorii cetății, Pavel și Sila sunt iar liberi. ce să facă? Unde să se ducă? Mi-l imaginez pe Sila zicându-i lui Pavel: ,,Știu unde să mergem. La Lidia. La ea poți merge oricând fără s-o deranjezi, la orice oră din zi și din noate.“

Textul ne mai face o surpriză. Când ajung acolo, cei doi n-o găsesc pe Lidia singură. Era ,,cu frații“. Își pusese casa și tot ce avea la dispoziția lui Dumnezeu. Nu-i minunat?

,,Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat“ (Fapte 16:40).

Lidia este instrumentul pregătit de Dumnezeu pentru lucrarea apostolului pavel. Nici el însă și cu atât mai puțin ea, n-au știut lucrul acesta. Avem un Dumnezeu al surprizelor! Întotdeauna anticipând următorul nostru pas și așezând deja acolo tot ceea ce vom avea nevoie. Curaj! Înainte!

Zacheu – un om mic care a trăit o schimbare mare!

Luca 19

Introducere: Fără nici o îndoială, Luca este atent la context atunci când așează întâmplarea cu Zacheu exact înainte de pilda polilor. În felul acesta, învățătura Domnului Isus despre responsabilitatea noastră financiară în fața lui Dumnezeu iese și mai clar la suprafață.

Întâmplarea cu Zacheu ne dă o pildă de schimbare a atutudinii față de bani, iar pilda polilor generalizează această schimbare la viața tuturor urmașilor lui Christos.

Pe care dorinți să o luăm mai întâi? Eu mă limitez aici la întâmplarea cu Zacheu, un om mic care a trăit o schimbare mare.

I. Și-a schimbat părerea față de Isus Christos și de Dumnezeu

Este una să-L privești pe Isus de la distanță și cu totul alta să-l primești în casa și în viața ta. Curiozitatea și simpatia l-au suit pe Zacheu în dud (sycamor), dar ele au fost doar mugurii unei înfloriri care s-a produs atunci când Domnul Isus a intrat la el în casă. Tu L-ai primit pe Isus Christos la tine acasă? Ce efect a avut venirea Lui în viața ta?

II. Și-a schimbat părerea față de săracii din jur

Săracii existaseră și până atunci în jurul lui Zacheu, dar nu-l preocupaseră. Dintr-o dată, ei au devenit preocuparea lui arzătoare. Oare de ce?

Eu cred că zacheu a început să-i vadă pe oameni prin prisma musafirului, prin prisma lui Dumnezeu. Este tema ,,împăratului“ pe care o va dezvolta Domnul în pilda polilor …

III. Și-a schimbat părerera față de bani.

Omul acesta a ajuns în sfârșit bogat! Până atunci era ,,sărac“ și căuta să-și ascundă goliciunea cu banii adunați. După întâlnirea cu Domnul Isus, bani nu l-au mai tentat. Avea deja ceva mult mai prețios. Era bogat și a putut da din preaplinul inimi lui tuturor celor din jur.

Tu ești sărac și strângi sau bogat și dai?