Acasă » Eseuri
Arhive categorie: Eseuri
De ce s-a dus Pavel în Arabia și ce a făcut el acolo?
Unul din amănuntele „esențiale“ ale pregătirii lui Saul din Tars pentru a deveni „apostolul“ Pavel, apostol al neamurilor a fost timpul petrecut de el în Arabia.
Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri, îndată n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile“ (Galateni 1:15-17)
Există ispita să umplem spațiile „albe“ pe care providența le-a lăsat în Biblie scriind acolo părerile noastre preconcepute. Această tendință i-a făcut pe mulți să spună că învățăturile creștine nu au neapărat o origine „cerească“, ci sunt rezultatul unor contaminări cu „adevărurile“ altor religii. Cei ce neagă divinitatea lui Isus Christos pretind că, între vîrsta de 12 ani, când a fost dus la Templu, și cea de treizeci de ani când și-a început misiunea publică, băiatul din Nazaret a fost în Orient și s-a educat în religiile indiene. Printr-o presupunere asemănătoare, timpul petrecut de Pavel în Arabia ar fi însemnat trei ani de e„ducație esoterică“ cu caracter universalist, care i-a înlesnit apoi ieșirea din tradițiile înguste al iudaismului. Este o presupunere care-l aseamănă pe Saul din Tars cu inițierea esoterică primită apoi și de … Mahomed.
Și într-un caz și în celălalt însă, deși nu avem informații directe, avem suficiente informații din alte pasaje biblice care să aneantizeze astfel de speculații. Dacă-i crezi pe Isus din Nazaret și pe Saul din Tars ca persoane sincere și cinstite, trebuie implicit să accepți mărturia lor categorică despre originea „extraterestră“ a mesajullui propovăduit de ei.
Deci, Noul Testament ne spune că apostolul Pavel nu s-a dus la Ierusalim imediat după convertirea lui, ci a plecat pentru o perioadă de trei ani în „Arabia“.
Avem deci de clarificat o destinație, o perioadă de timp și o motivație precisă. Unde, cât și de ce a plecat Saul din Tars în Arabia?
Unde și-a petrecut Saul cei trei ani?
În privința „Arabiei“ despre care citim în Biblie este folositor să nu o confundăm cu Arabia Saudită de astăzi. Pe vremea când a fost scris Noul Testament, prin Arabia se înțelegea tot teritoriul de pe malul stâng al Iordanului, cu Decapoles în nord și cu deșertul din sudul Mării Moarte.
Pe vremea lui Pavel, „Arabia“ era sinonimă cu regatul Nabateenilor. Așa apare ea în cărțile Macabeilor (1 Mac. 5:25, 39, 9:35 și 2 Mac. 5:8).
Când s-au întâmplat toate acestea?
Saul din Tars s-a dus la Damasc cu scrisori de împuternicire din partea iudeilor ca să-i prindă pe creștini și să-i aducă la Ierusalim, dar acolo a devenit el însuși creștin și a ajus să simtă pe pielea lui prigoana iudeilor:
„Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ şi a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
„Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el.
Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”
Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?”
„Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci”.…
După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare, şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare. Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă. (Între aceste două versete sunt cei trei ani petrecuți în Arabia). Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici, dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic. Atunci, Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare. Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars“ (Fapte 9:1-6, 23-30).
Pavel ne spune că a fost forțat să fugă din Damasc nu numai din pricina iudeilor, ci și din pricina dregătorului împăratului Aretas. Iată relatarea lui:
În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea damascenilor, ca să mă prindă. Dar am fost dat jos pe o fereastră într-o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mâinile lor“ (2 Corinteni 11:32-33).
Menționarea lui Aretas (9 î.Ch – 39 d.Ch), împărat client al romanilor peste nabateeni, plasează convertirea lui Saul din Tars nu mai târziu de anul 39. Sub domnia lui Aretas, nabateeni au cunoscut cea mai mare dezvoltare culturală și economică. Aretas a fost echivalentul lui „Irod cel Mare“ al Iudeii. El a dezvoltat cetatea Petra și a construit o serie de orașe pe ruta Petra-Gaza, la malul Mării Mediterane. Teritoriul administrat de el s-a întins spre nord până la Damasc și spre sud cam prin nordul Arabiei de astăzi.
Timp de trei ani, Saul din Tars a străbătut cetățile nabateenilor și le-a predicat Evanghelia.
De ce … în Arabia?
Mai important însă decât „unde?“ a stat Saul trei ani este întrebarea „de ce?“ a stat el acolo. De ce nu s-a dus de la Damasc direct la Ierusalim, unde erau ceilalți apostoli ai Domnului și de unde plecase el însuși?
Este evident că, o vreme, nici apostolii din Iudeea și nici mai marii poporului iudeu de acolo nu aveau încredere în Saul. Cei dintâi îl considerau încă un pericol, iar ceilalți îl considerau un trădător care trebuie redus repede la tăcere.
Apostolii din Ierusalim au avut nevoie de un timp în care Saul să dovedească faptul că ce s-a petrecut în Damasc nu era doar o altă stratagemă prin care urmărea să pătrundă în mijlocul lor ca să-i poată aresta apoi pe toți.
„După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe niciun alt apostol, decât pe Iacov, fratele Domnului. În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei. Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Hristos, care sunt în Iudeea. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară”. Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea“ (Galateni 1:18-24).
Cei trei ani petrecuți în Arabia au reprezentat tocmai acest lucru. În plus, în providența lui Dumnezeu Saul din Tars a avut nevoie de două lucruri: să-și limpezească natura chemării lui și să debuteze ca apostol al Neamurilor fără a fi delegat sau dependent de cei de la Ierusalim.
În Arabia, Saul din Tars a primit „descoperirea dumnezeiască“ despre care le vorbește galatenilor:
„Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos“ (Galateni 1:11-12).
Una din condițiile ca să devii apostol a fost să fi stat o vreme la picioarele Domnului Isus. Ca să-l facă aposol recunoscut de toți creștinii, Domnul Isus i-a dat lui Saul un har special. Ucenicii de la Ierusalim au stat împreună cu Isus Christos în anii misiunii Lui pe pământ. Saul din Tars a stat cu Isus Christos „în slava celui de al treilea cer“!
„E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie) a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească“ (2 Corinteni 12:1-4).
Această „descoperire dumnezeiască“ a avut loc în perioada celor trei ani petrecuți departe de Ierusalim, în Arabia. Ea i-a dat drept să se socotească „apostol al lui Isus Christos“ (trimis personal împuternicit). Lucrul acesta s-a văzut foarte clar, după alți paisprezec ani, când Saul, devenit între timp Pavel, a avut-o cu reprezentanții Bisericii din Ieruslaim:
„După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba şi am luat cu mine şi pe Tit. M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur, din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi. Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei, cei cu vază, nu mi-au adăugat nimic. Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur – căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur făcuse şi din mine apostolul neamurilor – şi când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur“ (Galateni 2:1-9).
Cei trei ani petrecuți în Arabia n-au fost pentru Pavel recluziunea unui pustnic, ci ani de clarificare și practicare a chemării de a fi „apostol al neamurilor“. Unde să înveți mai bine să fi așa ceva decât dincolo de granițele Israelului? Fără nici o îndoială, Pavel a avut nevoie să recitească toate pasajele din Vechiul Testament care vorbeau despre Israel ca lumină a Neamurilor și despre harul mântuirii care trebuie dus tuturor popoarelor până la marginile pământului.
Predica(torul) de pe Munte – Mat. 5-7
Alături de pilda celor zece fecioare, Predica este de pe Munte este unul din cele două cele mai dificile texte din Evanghelii. Multitudinea de interpretări ilustrează mirarea, perplexitatea cu care o citim. Ea ne surprinde cu expresii ca acestea:
,,Să nu credeţi că am venit să stric Legea
… câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile
… dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor
… Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii’. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
… Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l … Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o de la tine.
… Dar Eu vă spun … oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
… Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.
Unii au spus că această predică este doar o chemare către un ideal imposibil de atins în viața aceasta, dar necesar așa cum este necesară alergarea după stelele cerului. Pentru aceștia, predica de pe munte este doar un fel de busolă care ne arată un Nord imposibil.
Alții au spus că Predica de pe Munte nu este pentru creștinii din Biserică, ci doar pentru cei ce vor trăi în viitoarea Împărăție Milenară. Conform acestei interpretări, predica anunță doar Constituția Împărăției pe care o va instaura Domnul Isus pe pământ la cea de a doua Sa venire. El ar fi instaurat această Împărăție dacă evreii L-ar fi primit. Cum n-au făcut-o, predica își așteaptă răbdătoare împlinirea, iar noi o citim doar ca pe o curiozitate.
În sfârșit, alții au spus că această predică ea este practică și trebuie aplicată întocmai, cu toate consecințele stranii pe care le implică. Astfel, cei ce păcătuiesc cu mâna sau cu ochii ar trebui să fie ciungi și chiori, iar cei ce pronunță insulte ca ,,prostule“ sau ,,nebunule“ trebuie aruncați în temniță. O astfel de interpretare a dus și duce pe alocuri la tot felul de ,,comune“ creștine care ies din lume și se izolează de societate. Tot din această interpretare s-a născut și ,,autoflagelarea“ și mutilarea trupului. Dacă această predică trebuie impusă de Biserică, ea duce iremediabil la o nouă și constantă ,,Inchiziție“.
Cheia impasului aparent
Este clar că niciuna din interpretările de mai sus nu stă în picioare. Atunci care este interpretarea cea bună? Ce-a vrut să spună atunci Domnul Isus în fața unora din cele mai pestrițe, mai declasate și mai decăzute mulțimi care L-a ascultat vreodată? Pentru că nu trebuie să uităm că ea n-a fost rostită în aula unei Universități creștine ca o teză de doctorat și nici în fața unei audiențe ilustre de sfinți teologi!
,,Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care erau în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi, şi El îi vindeca. După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte şi, după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: …“ (Mat. 4:23 – 5:2a).
Ca să găsesc înțelesul adevărat al Predicii de pe Munte, mi-au trebui ani de zile de cercetări în care am consulat ce au spus alții despre ea. Răspunsul mi-a venit într-o singură clipă însă, printr-o străfulgerare divină.
Mi-am dat seama dintr-o dată că nu pricepeam pentru că mă uitam acolo unde nu trebuie. Nu trebuia să măuit nici la predica de pe munte și nici la ascultătorii de pe munte, ci trebuie să mă uit țintă doar la Predicatorul de pe Munte.
,,De ce a rostit Isus Christos această predică? Care a fost intenția Lui cu ea?
Nu cred că Persoana de pe munte s-a vrut un al doilea Moise, venit ca să ne dea o nouă ediție, îmbunătățită și revizuită, a celor Zece Porunci. Nu cred că, după experiența milenară cu evreii, Dumnezeu s-a gândit că ar fi nimerit să ridice cele Zece Porunci la un palier și mai înalt, și mai inaccesibil. Este adevărat că poruncile de pe Sinai au fost tot zece, ca și fericirile din Predica de pe Munte, dar aici se termină orice asemănare dintre cele două seturi. Cele zece fericiri nu sunt sinonime cu cele zece porunci.
Părerea aceasta este bazată pe hotărârea Consiliului de la Ierusalim care au acceptat punctul de vedere al lui Petru:
,,Atunci, unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise. După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis:
„Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă. Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta? Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus” (Fapte 15:5-11).
În fața acestor evidențe, eu am ajuns să cred din toată inima că Predica de pe Munte n-a fost rostită ca să fie împlinită de oameni. Dumnezeu știa încă de la Sinai că evreii nu vor putea să țină Cele Zece Porunci! N-ar fi avut nici un rost să vină în Persoana Fiului Său ca să pună pe umerii noștri un jug și mai aspru. Ar fi fost cu totul inutil și total lipsit de dragoste. Dacă ar fi doar o ediție revăzută și îmbunătățită a Legii lui Moise, Dumnezeu ar fi putut-o da evreilor printr-un profet ca Ilie sau Maleahi, n-ar fi trebuit să vină El însuși să ne-o spună!
Repet, trebuie să ne schimbăm privirea de la Predica de pe Munte la Predicatorul de pe Munte. El nu ne oferă doar o nouă listă de pretenții divine, ci se oferă pe Sine ca Singurul care poate ridica omenirea decăzută la standardele amețitoare ale împărăției copiilor lui Dumnezeu.
Eu cred că Predica de pe Munte conține o ofertă divină făcută de Dumnezeu prin Isus Christos. Ea este un fel de ,,Iată ce nu veți putea face voi niciodată, dar ce voi putea face Eu prin voi, dacă-mi dați ocazia, dacă Mă lăsați să trăiesc în voi. Acesta este scopul cu care M-am coborât acum printre voi“. Predica de pe Munte ne spune deci câteva lucruri:
Ne spune că standardele împărăției lui Dumnezeu nu se schimbă, fiind chiar mai înalte decât ne-am putea închipui noi din ceea ce cunoșteam deja prin Legea lui Moise!
Predica ne mai spune că Dumnezeu nu este dispus să coboare standardele Lui la decadența noastră, ci vrea să ne ridice pe noi la standardele Lui. Predica culminează cu un apel extraordinar:
,,Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit“ (Matei 5:48).
cel mai important lucru pe care ni-l spune însă Predica de pe Munte este că Predicatorul de pe Munte poate să ne ridice la viața nouă zidind în noi o natură dumnezeiască! El n-a venit ca să mai adauge o povară la nevrednicia noastră, ci S-a coborât pe pământ ca să ne facă asemenea Tatălui nostru care este în ceruri! El a venit ca să moară pentru păcatele noastre, iar apoi să se nască în fiecare inimă de credincios, să ia chip și să crească ,,până vom ajunge toți la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“ (Gal. 4:19; Efes. 4:13).
Privită prin prisma Persoanei care o rostește, predica de pe Munte devine dintr-o dată nu numai posibilă sau probabilă, ci obligatorie. Ea nu ne spune ce să facem noi, ci ceea ce este gata să facă El în noi și prin noi, dacă-i dăm voie. Predica de pe Munte nu este doar o busolă, ci o foaie de parcurs pentru cei aflați în drum spre împărăția cea eternă și desăvârșită a Celui care a rostit-o.
Caracterul Lui este ceea ce vom deveni prin rodirea Duhului lui Dumnezeu în noi. Așa trebuie să înțelegem cele zece virtuți ale ,,Fericirilor“ din debutul predicii de pe Munte. Isus Christos este singura ilustrați desăvârșită a acestor virtuți, iar programul Lui de ,,salvare“ a celor căzuți în robia păcatului este duplicarea acestor virtuți în fiecare din frații și surorile Sale. ,,Fericirile“ ne arată cum este El și cum vrea El să ne facă pe voi.
Iată cum Îl arată fericirile pe Isus Christos însuși.
Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția lui Dumnezeu – Mat 5:3
El a fost sărac în duhul – Măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat de hainele Lui cerești și a luat zdrențele umanității, a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor (Filip. 2:6-7). A făcut-o ca să ne salveze și ca să ne arate ce înseamnă cu adevărat să fi om.
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! – Mat. 5:4
El a plâns – Așa cu L-a anunțat mai dinainte Isaia, Isus Christos a fost ,,om al durerii și obișnuit cu suferința. A plâns la mormântul lui Lazăr. A plâns pentru cetatea Ierusalim. Obrajii lui au fost scăldați în râuri de lacrimi, izvorâte de sub sprâncenele încruntate ca să umbrească ochii aprinși de inimaginabila Lui durere.
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! – Mat. 5:5
El a fost blând – Deși este Atotputernic, a intrat în Ierusalim călare pe mânzul unei măgărițe. Deși este sfânt, și-a frecat coatele în părtășia cu cei declasați și alungați din societatea celor respectabili. El i-a luat apărarea femeii prinse în preacurvie și, deși Îi stăteau la dispoziție legiuni de îngeri, a preferat să se lase prins de dușmani, a acceptat să fie schingiuit și și-a sfârșit viața atârnat pe o cruce a infamiei.
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! – Mat. 5:6
El a fost flămând și însetat – Isus Christos a refuzat să mănânce pâinea oferită de Satan în pustie și, pe cruce, a refuzat să bea din buretele oferit de soldatul roman. A ales să aștepte pe Tatăl Său să-i dea pâine și apă, chiar dacă asta a însemnat să stea 40 de zile de post în pustie și șase ore de arșiță pe cruce. De fapt, mâncarea Lui a fost să facă voia Tatălui Său, iar băutura Lui a fost să bea paharul care i s-a dat în Ghețimane.
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! – Mat. 5:7
El a fost milostiv – Inima Lui a fost mișcată la vederea mulțimilor de oameni rătăciți ca niște oi fără păstor. Mâinile Lui, înainte să fie întinse pe cruce, au fost întinse mereu spre ei, ca să le fac bine, ca să-i vindece, ca să-i hrănească, ca să-i aducă aproape de inima Sa.
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! – Mat. 5:8
El a avut inima curată – Cineva a spus că puritatea este consistență în neprihănire. Inima Lui a fost dintr-o singură bucată, neîntinată de alte pasiuni, imposibil de amestecat cu alte lucruri oferite ispititor de Satan ca să-L despartă de Tatăl.
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! – Mat. 5:9
El a fost un împăciuitor – Lucrarea Lui a fost să vină din cer ca să întoarcă o umanitate rătăcită la inima iubitoare a Tatălui. Trupul Lui schimonosit pe cruce a fost puntea pe care ne-a oferit-o ca să putem trece prăpastia care ne desparte.
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! – Mat. 5:10
El a fost prigonit – Așa l-a prezentat Isaia: ,,Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.“
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! – Mat. 5:11
El a fost ocărât – L-au învinuit că hulește, că lucrează cu puterea lui Belzebul, că are drac. „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine”.
Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri. – Mat. 5:12
El este bucuros și răsplătit – Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu (Evrei 12:2).
Puterea Predicii de pe Munte este Persoana predicatorului care a rostit-o. Împlinirea ei nu se poate face prin strădaniile noastre neputincioase, ci prin oferta Lui binevoitoare. El a venit să-Și trăiască în noi viața Lui biruitoare.
Isus Christos în fiecare carte a Bibliei
![]() |
Old Testament Book | Main Revelation | Key Prophecies* / Types of Jesus |
Genesis | The Seed of the Woman | Messiah would be born of the seed of a woman (Gen 3:15, Luke 1:34-35) Messiah would be a descendant of Abraham, Isaac & Jacob (Gen 12:3, 17:19, 28:14, Luke 3:23-34) Messiah would be a king in the line of Judah (Gen 49:10, John 1:49) Typified in the person of Melchizedek (Gen 14:18) The life of Isaac – the sacrificed son (Gen 22) The life of Joseph – the rejected brother (Gen 37) |
Exodus | The Passover Lamb | Typified in the life of Moses – the deliverer The Passover Lamb (Ex 12, John 1:29,36) The Manna from Heaven (Ex 16, John 6) The Rock struck at Horeb (Ex 17, 1 Cor 10:4) The Tabernacle (Brazen Altar, Lampstand, Table of Showbread, Ark of the covenant etc) (Gen 25-30) |
Leviticus | The High Priest | Typified in the sacrifices and offerings (Lev 1-7) In the Jewish festivals (Passover, Atonement, Lev 16, 23) In the scapegoat (Lev 16:7-9) In the person and duties of the High Priest (Lev 16) |
Numbers | The Cloud and The Fire | Messiah would be a King (Num 24:17) Typified in the bronze serpent (Num 21:8-9) The Water from the Rock (Num 20) |
Deuteronomy | The Prophet Like Moses | Messiah will be a prophet (Deut 18:15-19, John 6:14) Messiah would be worshipped by angels (Deut 32:43, Luke 2:13-14) Typified in the cities of refuge (Deut 4:41) |
Joshua | The Captain of Our Salvation | Typified in the person of Joshua (our leader into the promised land) In the Promised Land In the Commander of the Army (Josh 5:13-15) |
Judges | The Judge And Lawgiver | Typified in the Judges (for He is true Judge of the living and the dead) |
Ruth | The Kinsman Redeemer | Messiah would be a descendant of Boaz and Ruth (Ruth 4:12-17) Typified in the life of Boaz – The Kinsman Redeemer (Ruth 2:1) |
1 & 2 Samuel | The Prophet of The Lord | Messiah exalted by God with power (1 Sam 2:10, Matt 28:18) Messiah would be a descendant of David (2 Sam 7:12-16, Matt 1:1) Messiah would be the ‘Rock’ (2 Sam 23:2-3, 1 Cor 10:4) Typified in the life of David – The King in Exile (1 Sam 22) The life of Jonathon – the faithful friend (1 Sam 18:1-4) |
1 & 2 Kings | The Reigning King | Typified in the life of Solomon (the Millennial Reign) In the life and miracles of the prophet Elisha (multiplying bread 2 Kings 4:42, healing leper 2 Kings 5) |
1 & 2 Chronicles | The Glorious Temple | Messiah would be from the tribe of Judah (1 Chron 5:2, Luke 3:23-32) Typified in Solomon’s temple In the Wisdom of Solomon (2 Chron 9:22) |
Ezra | The Faithful Scribe | Typified in person of Zerubbabel, the rebuilder of the temple (Ezra 4) |
Nehemiah | The Rebuilder of the Walls | Typified in the person of Nehemiah, the rebuilder of the walls of salvation |
Esther | Mordecai | Typified in the person of Mordecai |
Job | The Dayspring From on High | Typified in the sufferings of Job and the blessings that would follow |
Psalms | The Lord Who Is Our Shepherd | Messiah would be the Son of God (Ps 2:7, 12, Matt 17:5) Messiah would be resurrected (Ps 16:8-10, Acts 13:30-37) Messiah would be despised & crucified (Ps 22:6-8, 14, Luke 23:21-23, Matt 27:35) Messiah would be hated without cause (Ps 69:4, Luke 23:13-22) Messiah would be Lord, seated at the right hand of God (Ps 110:1,5, 1 Pet 3:21-22) Messiah would be in the line of Melchizedek (Ps 110:4, Heb 6:17-20) Messiah would be the ‘stone’ rejected by the Jews (Ps 118:22, Matt 21:42-43) Key Messianic Psalms: Chapters 2, 8, 16, 22, 45, 69, 89, 109, 110, 118 |
Proverbs & Ecclesiastes | The Wisdom of God | Messiah would be from everlasting (Prov 8:22-23, John 17:5) Messiah would be the Son of God (Prov 30:4, Matt 3:16-17) Typified in the Wisdom of God (Prov 8:22-31) |
Song of Solomon | The Lover & Bridegroom | Typified in the Bridegroom’s love for, and marriage to, the bride |
Isaiah | The Suffering Servant | Messiah would be born of a virgin (Is 7:14, Luke 1:34-35) Messiah would be Immanuel „God with us” (Is 7:14, Matt 1:21-23) Messiah would be God and Man (Is 9:6, John 10:30) Messiah would have the 7-fold Spirit upon Him (Is 11:1-2, Matt 3:16-17) Messiah would heal the blind, lame, deaf (Is 35:5-6, Mark 10:51-52) Messiah would be proceeded by a forerunner (Is 40:3, Luke 1:17) Messiah would be a light to the gentiles (Is 42:6, John 8:12) Messiah would be despised by the Jewish nation (Is 49:7, John 10:20, Matt 27:23) Messiah would be whipped and beaten (Is 50:6, Matt 26:67, 27:26) Messiah would die as a guilt offering for sin (Is 53:10, John 18:11) Messiah would be resurrected and live forever (Is 53:10, Mark 16:16) |
Jeremiah & Lamentations | The Weeping Prophet | Messiah would be God (Jer 23:6, John 13:13) Messiah would be a righteous Branch (Jer 23:5) Messiah would be our righteousness (Jer 23:6, 1 Cor 1:30) |
Ezekiel | The Son of Man | Messiah would be a descendant of David (Ez 34:23-24, Matt 1:1) |
Daniel | The Son of Man coming in the clouds of Heaven | Messiah would be ‘a son of man’ given an everlasting kingdom (Dan 7:13-14, Luke 1:31-34) Messiah would come 483 years after the decree to rebuild Jerusalem (Dan 9:25, John 12:12-23) Messiah would be killed (Dan 9:26, Matt 27:35) Revealed as the ‘stone’ (and His kingdom) that smashes the kingdoms of the world (Dan 2:34,44) Typified in the 4th man in the fiery furnace – one like ‘the son of gods’ (Dan 3:25) |
Hosea | The Bridegroom | Typified in Hosea’s faithfulness to his adulterous wife (Hos 3) |
Joel | The Baptizer With The Holy Spirit | Messiah will offer salvation to all mankind (Joel 2:32, Rom 10:12-13) Messiah would baptize people with the Holy Spirit (Joel 2:28-32) |
Amos | The Burden Bearer | God would darken the day at noon during Messiah’s death (Amos 8:9, Matt 27:45-46) |
Obadiah | The Mighty Savior | |
Jonah | The Forgiving God | Typified in Jonah being 3 days and 3 nights in the belly of a fish (Jon 1:17, Matt 12:40) |
Micah | The Messenger With Beautiful Feet | Messiah would be born in Bethlehem (Mic 5:2, Matt 2:1-2) Messiah would be from everlasting (Mic 5:2, Rev:1-8) |
Nahum | The Avenger of God’s Elect | |
Habakkuk | The Great Evangelist, Crying For Revival | Messiah would come from Teman at His return, full of glory (Hab 3:3) Typified in the life of Habakkuk (his intercession and prayer for his people) |
Zephaniah | The Restorer of the Remnant | |
Haggai | The Cleansing Fountain | Messiah would visit the 2nd temple (Hag 2:6-9, Luke 2:27-32) |
Zechariah | The Pierced Son | Messiah would be Priest and King (Zech 6:12-13, Heb 8:1) Messiah would be ride into Jerusalem on a donkey (Zech 9:9, Matt 21:6-9) Messiah would be God (Zech 11:12-13, John 12:45) Messiah would be pierced (Zech 12:10, John 19:34-37) |
Malachi |
The Son of Righteousness | Messiah would appear at the temple (Mal 3:1, Mark 11:15-16) Messiah’s forerunner would come in the spirit of Elijah (Mat 4:5, Matt 3:1-2) |
New Testament Book | Main Revelation | Titles / Names Revealed of Jesus |
Matthew | The Messiah | The Son of David (Matt 1:1) The King of the Jews (Matt 2:2) The Son of God (Matt 2:15). The Bridegroom (Matt 9:15) |
Mark | The Miracle Worker | The Holy One of God (Mark 1:24) The Servant (Mark 10:45) The King of Israel (Mark 15:32) |
Luke | The Son of Man | The Horn of Salvation (Luke 1:69) The Consolation of Israel: (Luke 2:25). |
John | The Son of God | The Only Begotten Son: (John 1:14,18) The Lamb of God (John 1:29,36) The Bread of life (John 6:35) The Light of the World (John 8:1) The I AM! (John 8:58) The Door of the Sheep: (John 10:7,9) The Good Shepherd (John 10:11) The Resurrection and life (John 11:25) The Way, the Truth, the Life (John 14:6) The True Vine (John 15:1) |
Acts | The Ascended Lord | The Prince of Life (Acts 3:15) The Judge of the living and the dead (Acts 10:42) The Just One (Acts 7:52). The Hope of Israel (Acts 28:20) |
Romans | The Justifier | The Rock of Offense (Romans 9:33) The Deliverer (Romans 11:26) The Lord of the dead and the living (Romans 14:9) The Root of Jesse (Romans 15:12) |
1 & 2 Corinthians | The Last Adam | The First-fruits (1 Corinthians 15:23) The Last Adam (1 Corinthians 15:45) |
Galatians | The One Who Sets Us Free | The Lord Jesus Christ (Gal 1:3) |
Ephesians | The Christ of Riches | The Head over All Things (Ephesians 1:22) The Cornerstone: (Ephesians 2:20) |
Philippians | The God Who Meets Our Every Need | The Name above all names (Philippians 2:9) |
Colossians | The Fullness of The Godhead | The Image of the Invisible God (Colossians 1:15) The Head of the body (Colossians 1:18) The Beginning (Colossians 1:18) The Firstborn from the dead (Colossians 1:18) The Hope of Glory (Col 1:27) |
1 & 2 Thessalonians | The Soon Coming King | The Lord of Peace (2 Thessalonians 3:16) |
1 & 2 Timothy | The Mediator Between God And Man | The King of Ages (1 Timothy 1:17) The Mediator (1 Timothy 2:5) |
Titus | The Blessed Hope | The Blessed Hope (Titus 2:13) The Great God and Saviour (Titus 2:13) |
Philemon | The Friend, Closer Than a Brother | The Lord Jesus Christ (Philemon 3) |
Hebrews | The Blood That Washes Away My Sins | The Heir of All Things (Hebrews 1:2) The Faithful High Priest (Hebrews 2:17) The Author and Finisher of our Faith (Hebrews 12:2) |
James | The Great Physician | The Lord of Glory (James 2:1) The Judge at the door (James 5:9) |
1 & 2 Peter | The Chief Shepherd | The Living Stone (1 Peter 2:4) The Chief Shepherd (1 Peter 5:4) |
1 & 2 & 3 John | Everlasting Love | The Eternal Life (1 John 1:2) The Righteous (1 John 2:1) |
Jude | The God our Saviour | The Only Wise God our Saviour (Jude 25) |
Revelation | The King of Kings and the Lord of Lords! | The Alpha and Omega, the First and the Last: (Revelation 1:17, 22:13) The Lion of the Tribe of Judah (Rev 5:5) The Word of God (Revelation 19:13). The King of kings and Lord of lords (Revelation 19:16) The Bright Morning Star (Revelation 22:16) |
* Prophecy Source: http://www.messiahrevealed.org/book-index.html Please check this link for additional prophecies
Also check out Who is Jesus? |
||
Concepte biblice – Ava, Osana, Maranata
Limba comună vorbită de cei ce trăiau în Israel pe vremea Domnului Isus a fost Aramaică – o variantă a ebraicii modificată de captivitatea babiloniană. Ca şi ebraica, aramaică face parte din familia limbilor semitice. Am putea spune că aramaică a fost prima „limbă creştină”. Ea avea însă să fie înlocuită foarte repede cu „koine”, dialectul de stradă al limbii greceşti, vorbită mai cu seamă în partea orientală a Imperiului Roman.
Pe măsură ce creştinismul s-a răspîndit din ce în ce mai mult printre neamuri, aramaică nu s-a mai păstrat decît pe ici, pe colo, ca o mireasmă melancolică. Cărţile Noului Testament, în masiva lor majoritate, au fost scrise în limba greacă. Totuşi, în manuscrisele greceşti au supravieţuit cîteva expresii aramaice de care ne vom ocupa în continuare.
Aba (slavonizat la noi în „Ava”)
Acest cuvînt vine din universul foarte intim al familiei şi înseamnă: tată sau tăticule. Dumnezeu s-a prezentat uneori în Vechiul Testament ca un „Tată” al evreilor (Osea 11;1; Mal. 1:6). Într-un sens mai larg, toţi oamenii sînt copiii lui Dumnezeu prin creaţie, dar Noul Testament ne spune că numai cei care (mai mult…)
Concepte biblice – Mileniul
Prin Mileniu se înţelege că înainte de Judecata de la urmă şi de intrarea în veşnicie, Cristos va reveni pe pămînt şi va domni împreună cu sfinţii Săi pentru o perioadă de o mie de ani (Apoc. 20:1-10). Învăţătura despre „Mileniu” nu trebuie confundată cu gruparea „Milenistă” a „Martorilor lui Iehova”. Aceşti „prooroci mincinoşi” fac tragica eroare de a se crede evrei, fără a practica „tăierea împrejur”, şi creştini, fără a crede în divinitatea Domnului Isus Cristos.
În limbaj teologic, învăţătura despre Mileniu se numeşte „Chiliasm”, de la termenul „Chilios”, „o mie” în limba greacă. Chiliasmul a fost singura interpretare escatologică predominantă din Biserica primului secol şi a revenit în primul plan al interpretărilor escatologice începînd cu secolul nouăsprezece.
După ce Constantin cel Mare a transformat creştinismul în religie de Stat, pentru a se putea alinia cu pretenţiile politice ale Imperiului, Biserica oficială a schimbat interpretarea escatologică, adoptînd „amilenismul”. Această interpretare îngăduia Bisericii să fie folosită de Stat în pretenţiile lui de dominare, sugerînd că ea trebuie să domnească „acum”, în Numele lui Cristos. Cruciadele şi încreştinările masive forţate au fost doar două urmări tragice ale acestei concepţii.
Prima încercare de instaurare a „Mileniului”, prin puterea armelor, s-a petrecut sub Carol cel Mare sau Charlemagne. A doua încercare i-a aparţinut lui Napoleon, iar cea de a treia a încercat-o Hitler, cu cel de al treilea „Reich”.
Cuceririle Reformei din secolul XVII şi progresul tehnologic din secolele XVIII şi XIX au insuflat omenirii un entuziasm nemărginit şi o (mai mult…)
Concepte biblice – Împărăţia lui Dumnezeu
Între toate popoarele lumii, Dumnezeu a avut şi are un popor al Său, o mărturie văzută a Împărăţiei Sale. Prin Împărăţia lui Dumnezeu însă nu se înţelege împărăţia poporului Israel sau împărăţia Bisericii. Împărăţia despre care vorbesc profeţii se va instaura plenar atunci cînd Dumnezeu însuşi va locui cu supuşii Săi şi va reinstaura ordinea şi sfinţenia primordială. Va fi o domnie a dreptăţii şi a harului, o perioadă prevestită de profeţii Vechiului Testament şi proclamată de Domnul Isus la începutul misiunii Lui pămînteşti: „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie (Marcu 1:14-15).
Neputinciosul Israel şi şovăielnica Biserică nu pot instaura împărăţia, ci o aşteaptă doar şi se roagă pentru ea: „Tatăl nostru care eşti în ceruri… vie Împărăţia Ta…” (Luca 11:1-4). „Luna va fi acoperită de ruşine şi soarele de groază; căci Domnul oştirilor va împăraţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrînilor Lui” (Isaia 24:23).
„În vremile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvîntul Domnului.”
„El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage (mai mult…)
Concepte biblice – Viaţă şi Moarte
Pentru a pătrunde semnificaţia unor concepte biblice foarte importante ca: învierea, naşterea din nou, moartea a-II-a, este strict necesar să înţelegem cum sînt definite, în terminologia Bibliei, „Viaţa” şi „Moartea”
În limbajul Bibliei, moarte nu înseamnă primordial desfinţare, anihilare, dispariţie, ci, departe de a numi o stare, ea descrie o situaţie, un raport.
În lumea lui Dumnezeu, oamenii nu încetează niciodată să existe. În rai sau în iad, ei vor continua să dăinuie veşnic. În sens cantitativ, toţi oamenii au viaţa veşnică. Calitativ însă, este şi va fi o mare diferenţă între situaţia celor care sînt destinaţi raiului şi celor care sînt destinaţi iadului. În terminologia Scripturii, „Viaţa” şi „Moartea” poartă o semnificaţie aparte: Viaţa desemnează starea de părtăşie, de comuniune, de trăire împreună, în timp ce „Moartea” descrie condiţia de despărţire, de separare, de absenţă.
Să luăm ca punct de plecare în studiul nostru pasajul din Luca 15:11- 32. Ne vom opri doar la cîteva versete care ne vor ajuta să înţelegem cu ce sens a folosit Domnul Isus cuvintele „moarte” şi „viaţă”.
Toată întîmplarea descrie modificarea unor raporturi între un tată şi fiul lui mai mic. Plecarea fiului risipitor şi starea de despărţire faţă de tatăl său este numită de (mai mult…)
Concepte biblice – Mântuirea (Salvarea)
În Biblie, mîntuirea are aspecte diferite. Se vorbeşte despre mîntuire la timpul trecut, se vorbeşte despre mîntuire la timpul prezent şi se vorbeşte despre ea şi la timpul viitor. Varietatea aceasta de texte ne împinge la o întrebare firească: „Sîntem mîntuiţi sau nu sîntem?” Sau altfel spus: „Putem fi siguri de mîntuire?”
Mîntuirea pe care o descrie Biblia nu este un eveniment, ci un proces continuu desfăşurat în trei etape sau stadii diferite şi distincte. Această mîntuire începe în momentul convertirii prin credinţă, continuă apoi toată viaţa şi-şi trăieşte împlinirea finală în clipa în care cel credincios este strămutat deplin din lumea păcatului în împărăţia neprihănirii.
Mîntuire de la ce? Dacă mîntuire înseamnă „salvare”, atunci de la ce a trebuit să fim salvaţi?
Răspunsul pe care ni-l dă Biblia este următorul: Omul trebuie să fie mîntuit de păcat şi de urmările păcatului. Aşezat între Dumnezeu şi Diavol, omul a (mai mult…)
Concepte biblice – Har și Milă
Dacă Vechiul Testament este o carte „a Legii”, atunci Noul Testament este o carte a „harului” şi a „milei”. „La plinirea vremii”, Dumnezeu a trecut peste asprimea Legii, a coborît între noi prin Fiul Său, Isus Cristos, a ispăşit păcatul la Cruce, a înviat, s-a înălţat în slavă şi a desăvîrşit mîntuirea noastră de sub ameninţarea pedepsei veşnice (Ioan 3:16).
Har („Charis”- în limba greacă), este unul din acele cuvinte care au fost preluate de creştinism din vocabularul laic al unei limbi şi înnobilate prin căpătarea unor sensuri noi, mai bogate şi mai spirituale.
În limba greacă, „Charis” este un derivat de la verbul „Chairo”, a te bucura. Apostolul Luca face un aparent joc de cuvinte, cînd scrie în Fapte 11:23: „Cînd a ajuns el, şi a văzut harul (charis) lui Dumnezeu, s-a bucurat (echare)…” Limba greacă modernă a păstrat acest sens laic al cuvîntului cu semnificaţie de frumuseţe abundentă sau exuberanţă armonioasă. La români, echivalentele acestor expresii au venit prin traducerea latină a lui (mai mult…)
Concepte biblice – Păcatul
În epistola sa către Romani, apostolul Pavel declară că toţi oamenii – evrei sau neamuri, religioşi sau păgîni – au păcătuit şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi Vechiul Testament şi Noul Testament vorbesc pe larg despre „păcat” folosind o gamă întreagă de termeni care arată cît de caracteristică este această stare pentru condiţia de acum a umanităţii. Iată mai jos cîţiva din termenii folosiţi în Biblie pentru a desemna starea de păcat:
A greşi ţinta (Hamartia)
Acesta este termenul cel mai folosit în Noul Testament (de peste 250 de ori). Am putea traduce textul din Romani 3:23 astfel: „Căci toţi şi-au greşit ţinta şi au ajuns lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Hamartia descrie starea generală de păcătoşenie.
Nedreptate, necinste (Adikia)
Unul dintre cele mai cunoscute pasaje în care apare acest termen grec este pasajul din 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este (mai mult…)