.

Exodul este cartea celei mai mari evadări din istorie. Peste două milioane de sclavi au scăpat dintr-una din cele mai fortificate națiuni ale lumii. Omenește era imposibil! A fost o întâmplare extraordinară, plină de o serie întreagă de miracole, unele din cele mai renumite din Biblie. Conducătorul israeliților de atunci a fost Moise. El a văzut mai multe minuni decât Avraam, Isaac și Iacov la un loc, unele venite în cascadă una după alta, intervenții ale lui Dumnezeu în folosul poporului Său. Unele minuni au avut aparența magiei, ca aceea în care toiagul lui Moise s-a transformat într-un șarpe. Marea lor majoritate au fost însă manipulări clare ale naturii prin care Dumnezeu și-a demonstrat puterea asupra tuturor lucrurilor pe care le-a creat, ca să le facă să lucreze împreună spre binele celor pe care i-a ales.

Exodul este mai mult decât un „eveniment“, este o ilustrație și o demonstrație a felului în care Dumnezeu se implică personal în viața de fiecare zi, (mai mult…)

O moabită inclusă în linia mesianică!

Locul lui Rut în Biblie

În canonul Scripturii, cartea Rut trebuie înțeleasă în contextul evenimentelor istorice cuprinse în cărțile Iosua și Judecători. Cartea Iosua consemnează biruinţele copiilor lui Israel asupra dușmanilor prin încrederea lor în Dumnezeu și ascultarea de voia Lui. Cartea Judecători prezintă înfrângerile cauzate națiunii evreieşti de către dușmanii din exterior și din interior datorită refuzului israeliţilor de a se mai baza pe încrederea în Dumnezeu și ascultarea de voia Lui.

Rezumatul cărții Iosua se poate exprima în cuvintele: „Biruință prin credință“. Rezumatul cărții Judecători ar putea fi următorul: „Înfrângeri prin compromisuri“. Cartea Rut este un corolar al acestor două postulate. Autorul ei, Samuel, înfăţişează deopotrivă în evenimentele din această carte și dreptatea și harul lui Dumnezeu. Dreptatea divină urăşte şi pedepsește păcatul, harul divin îl iubește pe păcătos și-l scapă atunci când se pocăiește și strigă după ajutor.

Marea minune a istoriei poporului Israel este că, în ciuda tuturor căderilor, națiunea continuă să existe, iar Dumnezeu are planuri mari cu ea. Explicația acestei realităţi măreţe ne este dată de Samuel într-un mod foarte șocant în cartea Rut. Sfârșitul parcă neterminat al cronicii Judecătorilor ne trimite neapărat la concluziile din cartea Rut. Într-adevăr, primul lucru pe care ni-l spune autorul cărții Rut este că istoria lui Rut s-a petrecut „pe vremea Judecătorilor“ (Rut 1:1).

De ce a scos Samuel această întâmplare din cartea Judecători și a făcut din ea o carte de sine stătătoare? Motivele sunt cel puţin două, și amândouă sunt clare ca lumina zilei.  Proorocul a vrut să ofere un rezumat amplu şi argumentat al lecţiilor prezentate în cartea Judecători și o încheiere optimistă la întristarea obositoare predominantă în cartea Judecători.

După cartea Judecători, Samuel a scris cartea Rut. Aceasta reprezintă o reluare a cărții Judecători și o subliniere a singurei soluții posibile în caz de păcat și neascultare, întoarcerea cu pocăință la un Dumnezeu care nu obosește să ierte și să restaureze. Samuel a scris această carte probabil după ce l-a uns pe David ca nou împărat peste Israel, pe la anul 1000 î.Cr. Iată ce declară autorul ei în primul verset al cărții:

„Pe vremea judecătorilor a fost o foamete în țară …“ (Rut 1:1).

Cartea Rut este un apendice al cărții Judecători. De fapt, ea ar fi trebuit să fie inclusă în acea carte și este într-un anumit fel, rezumată în acest verset:

„Oriunde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o mare strâmtorare.“ (Jud. 2:15).

Samuel a vrut ca această carte să fie o încheiere recapitulativă a lecțiilor date în cartea Judecători. Ne mai întâlnim o dată aici cu ciclul: păcat → pedeapsă → pocăință → prosperitate.

Însă, de data aceasta, Samuel vrea să răspundă unei întrebări viclene, nepuse încă în exemplele din cartea Judecători, şi anume: „Ei, și dacă nu ne vom pocăi? Ce se va întâmpla cu noi dacă în loc să ne pocăim ne vom îndepărta și mai mult de Domnul și vom fugi pe alte meleaguri, departe de fața Sa și ne vom contopi cu celelalte neamuri?“

Prin cartea Rut, Samuel le spune evreilor care s-au lepădat de Dumnezeu că și atunci când au săvârșit un păcat și se află sub pedeapsa divină, fuga de Dumnezeu nu este nicidecum o soluție.

Experiența tristă a familiei lui Elimelec este răspunsul clar și răspicat dat acestor întrebări răuvoitoare, răspuns care poate fi formulat astfel: „Pentru mâna Domnului nu există nici un loc unde să nu ne poată ajunge ca să ne pedepsească“. Nu există o altă soluție de ieșire de sub pedeapsă decât pocăința. Cine se întoarce la Dumnezeu, ca Naomi, va avea parte de bunăvoință. Ori de câte ori ne pocăim cu adevărat Dumnezeu Se grăbește să ne dea izbăvirea și binecuvântarea.

O citire foarte atentă va scoate la iveală un mesaj spiritual latent ascuns în semnificația numelor purtate de personajele cărții.

1. Întâmplarea debutează la Betleem, care tradus înseamnă „casa pâinii“.  Orice evreu care a citit cartea Rut și-a dat seama imediat de ironia și tragedia situației. Când în Betleem nu mai este pâine înseamnă că situația este într-adevăr gravă. Cei din Betleem ar fi trebuit să trăiască în belșug de pâine, dar, dintr-un anumit motiv, pe vremea aceea n-a fost așa.

2. Primul personaj cu care ne întâlnim este Elimelec al cărui nume se traduce prin „Dumnezeu este Împăratul meu“ (Eli = Dumnezeu, melech = împărat).

3. Acest bărbat pleacă din Betleem împreună cu nevastă-sa Naomi, al cărei nume se poate traduce prin „cea plăcută“ sau „cea fermecătoare“, și cu cei doi fii ai lor: Mahlon (,,infirmitate“, „harfă“ și „bucurie“) și Chilion (care înseamnă „ornament“ sau „desăvărșit“).

4. Hotărârea lor de a pleca este echivalentă cu o încercare de a scăpa de sub pedeapsa pe care Dumnezeu o trimisese asupra Israelului prin secetă.

5. În Moab, Elimelec („Dumnezeu este Împăratul meu“) moare, și după el mor și cei doi fii: Mahlon (bucuria) și Chilion  (desăvârșirea).

6. Frântă de durere, Naomi hotărăște să se întoarcă în Israel, dar refuză să mai fie numită Naomi și cere să i se spună de acum încolo Mara, care înseamnă amărăciune.

7. Mesajul spiritual din această succesiune de evenimente este unul foarte clar: în Canaan, Israelul trăia sub teocrație („Dumnezeu este împăratul meu“) și făcea casă bună cu plăcerea, cântecul, bucuria, frumusețea și desăvârșirea. Sub pedeapsa lui Dumnezeu, ei au recurs la soluții lăturalnice, refuzând pocăința, iar aceasta le-a adus moarte, suferință și sărăcie. Pentru copiii Domnului, singura ieșire din impasul neascultării este pocăința și întoarcerea acasă, la Dumnezeul lor care nu obosește iertându-i  și reparându-le greșelile.

8. Din momentul hotărârii de întoarcere în țară, mâna nevăzutului Dumnezeu începe să lucreze tainic pentru refacerea viitorului lui Naomi. Una dintre nurori, moabita Rut, se întoarce împreună cu ea și găsește favoare în ochii unui om bogat numit Boaz (nume care, în ebraică, înseamnă „în El este puterea“). Acest Boaz restaurează moștenirea lui Naomi și-i dăruiește un nepot. Obed, fiul obţinut de Naomi prin Rut, fusese hotărât de Dumnezeu să fie tatăl lui Isai și bunicul lui David, împăratul slăvit al lui Israel.

Istoria lui Rut

„Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevasta sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului. Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi, şi cei doi fii ai lui se numeau Mahlon şi Chilion: erau efratiţi, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în ţara Moabului, şi-au aşezat locuinţa acolo. Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei. Ei şi-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa, şi cealaltă Rut, şi au locuit acolo aproape zece ani. Mahlon şi Chilion au murit şi ei amândoi, şi Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără bărbat.“ (Rut 1:1-5).

Nu există o altă soluție de ieșire de sub pedeapsă decât pocăința. Fuga de Dumnezeu nu clarifică, ci complică lucrurile.

Samuel ne spune că Naomi, după un debut catastrofal, s-a hotărât să se întoarcă acasă, în poporul lui Dumnezeu. Rut, una dintre nurorile ei, a hotărât să-i împărtășească destinul și a venit împreună cu ea la umbra aripilor Dumnezeului evreilor:

„Apoi s-a sculat, ea şi nurorile ei, ca să se întoarcă în ţara ei din ţara Moabului, căci aflase în ţara Moabului că Domnul cercetase poporul Său şi-i dăduse pâine. Ea a ieşit din locul în care locuia însoţită de cele două nurori ale ei şi a pornit ca să se întoarcă în ţara lui Iuda. Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: «Duceţi-vă şi întoarceţi-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-aţi îndurat şi voi de cei ce au murit şi de mine! Să vă dea Domnul să găsiţi odihnă fiecare în casa unui bărbat!» Şi le-a sărutat. Ele au ridicat glasul şi au plâns; şi i-au zis: «Nu; noi vom merge cu tine la poporul tău.»

Naomi a zis: «Întoarceţi-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniţi voi cu mine? Mai am eu oare fii în pântecele meu, ca să poată fi bărbaţii voştri? Întoarceţi-vă, fiicele mele, şi duceţi-vă! Eu sunt prea bătrână ca să mă mărit din nou. Şi chiar dacă aş zice că trag nădejde; chiar dacă în noaptea aceasta aş fi cu un bărbat şi aş naşte fii, aţi mai aştepta voi până să se facă mari şi aţi vrea voi să nu vă măritaţi din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins împotriva mea.» Şi ele au ridicat glasul şi iarăşi au plâns. Orpa a sărutat pe soacra sa şi a plecat, dar Rut s-a ţinut de ea. Naomi a zis către Rut: «Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei; întoarce-te şi tu după cumnata ta.» Rut a răspuns: «Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!»  Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.“ (Rut 1:6-18).

Este clar că Naomi a înțeles că ceea ce făcuse împreună cu soțul ei când au fugit de sub pedeapsa lui Dumnezeu a fost rău. Cuvintele ei dovedesc pocăința sa sinceră:

„Au călătorit împreună până ce au ajuns la Betleem. Şi când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mişcare din pricina lor şi femeile ziceau: «Naomi (Plăcută) este aceasta?»  Ea le-a zis: «Nu-mi mai ziceţi Naomi; ziceţi-mi Mara (Amărăciune), căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune. La plecare eram în belşug, şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea, şi Cel Atotputernic m-a întristat?» Astfel s-au întors din ţara Moabului Naomi şi nora sa Rut, moabita. Au ajuns la Betleem la începutul seceratului orzului.“ (Rut 1:19-22).

Când ne pocăim cu adevărat, Dumnezeu Se grăbește să ne dea izbăvirea și binecuvântarea. Samuel scoate la iveală o serie de „coincidențe“ binevenite prin care Dumnezeu lucrează binevoitor pentru binecuvântarea celor două femei. Din momentul hotărârii de întoarcere în țară, mâna nevăzutului Dumnezeu începe să lucreze tainic pentru refacerea viitorului Naomei. Una dintre nurori, moabita Rut, se întoarce împreună cu ea  și capătă trecere înaintea unui om bogat  numit Boaz (nume tradus prin „În El este puterea“). Acest Boaz restaurează moștenirea Naomei și îi dăruiește un fiu prin Rut.

Pentru a înțelege contextul în care se desfășoară acțiunea di cartea Rut trebuie să ne aducem aminte de ,,Legea ridicării unui urmaș“ și „Legea spicelor rămase de la seceriș“:

Legea spicelor rămase de la seceriș funcționa ca un fel de ,,ajutor social“ pentru persoanele defavorizate:

„Când vei secera semănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi ce rămâne de pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Lev.23:22).

Legea ridicării unui urmaș funcționa ca o supapă pentru menținerea dreptului de moștenire în familiile fără copii:

„Când fraţii vor locui împreună şi unul din ei va muri fără să lase copii, nevasta mortului să nu se mărite afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă şi să se însoare cu ea ca cumnat. Întâiul născut, pe care-l va naşte, să moştenească pe fratele cel mort şi să-i poarte numele, pentru ca numele acesta să nu fie şters din Israel.
Dacă omul acesta nu vrea să ia pe cumnată-sa, ea să se suie la poarta cetăţii, la bătrâni, şi să spună: ‘Cumnatul meu nu vrea să ridice în Israel numele fratelui său, nu vrea să mă ia de nevastă după dreptul de cumnat.’
Bătrânii cetăţii să-l cheme şi să-i vorbească. Dacă el stăruie şi zice: ‘Nu vreau s-o iau’, atunci cumnată-sa să se apropie de el în faţa bătrânilor, să-iscoată încălţămintea din picior şi să-l scuipe în faţă. Şi luând cuvântul, să zică: ‘Aşa să se facă omului care nu voieşte să ridice casa fratelui său.’  Şi casa lui se va numi în Israel ‘Casa celui descălţat’.

Ambele Legi au funcționat în restaurarea lui Naomi în țară. Harnica noră a Naomei merge „întâmplător“ să strângă spice tocmai pe ogorul unei rude bogate care avea drept de răscumpărare asupra familiei lui Elimelec. Slujnicele de acolo îi arată „întâmplător“ bunăvoință. La fel face și Boaz, stăpânul ogorului:

„Naomi avea o rudă după bărbat. Acesta era un om foarte bogat, din familia lui Elimelec, şi se numea Boaz. Rut, moabita, a zis către Naomi: «Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere.» Ea i-a răspuns: «Du-te, fiica mea.»

Ea s-a dus într-un ogor să strângă spice pe urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat că ogorul acela era al lui Boaz, care era din familia lui Elimelec. Şi iată că Boaz a venit din Betleem şi a zis secerătorilor: «Domnul să fie cu voi!» Ei au răspuns: «Domnul să te binecuvânteze!» Şi Boaz a zis slujitorului însărcinat cu privegherea secerătorilor: «A cui este tânăra aceasta?»

Slujitorul însărcinat cu privegherea secerătorilor a răspuns: «Este o tânără moabită, care s-a întors cu Naomi din ţara Moabului. Ea a zis: ««Dă-mi voie să strâng şi să culeg spice dintre snopi, rămase pe urma secerătorilor.»» Şi de azi dimineaţă, de când a venit, a stat în picioare până acum şi nu s-a odihnit decât o clipă în casă.»

Boaz a zis către Rut: «Ascultă, fiică, să nu te duci să culegi spice în alt ogor; să nu te depărtezi de aici şi rămâi cu slujnicele mele. Uită-te unde vor secera pe câmp şi du-te după ele. Am poruncit slugilor mele să nu se atingă de tine. Şi când îţi va fi sete, să te duci la vase şi să bei din ce vor scoate slugile.»

Atunci ea s-a aruncat cu faţa la pământ şi i-a zis: «Cum am căpătat eu trecere înaintea ta, ca să te îngrijeşti de mine, o străină?»“ (Rut 2:1-10).

„Coincidențele sunt minuni în care Dumnezeu preferă să rămână anonim“.  Naomi a înțeles că Dumnezeu era la lucru, iar Samuel ne spune că harul lucra din plin pentru cele ce se întorseseră cu pocăință și credință în Israel:

„Naomi a zis nurorii sale: «Să fie binecuvântat de Domnul, care este plin de îndurare pentru cei vii, cum a fost şi pentru cei ce au murit. Omul acesta este rudă cu noi», i-a mai spus Naomi, «este din cei ce au drept de răscumpărare asupra noastră.»“ (Rut 2:20).

Plină de încredere în Providența divină, Naomi o învață pe Rut cum să-i sugereze lui Boaz inițiativa răscumpărării și acesta consimte într-o noapte a clarificărilor binevoitoare:

„Soacra sa, Naomi, i-a zis: «Fiica mea, aş vrea să-ţi dau un loc de odihnă, ca să fii fericită. Şi acum Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată, el are să vânture la noapte orzul în arie. Spală-te şi unge-te, apoi îmbracă-te cu hainele tale şi coboară-te la arie. Să nu te faci cunoscută lui, până va isprăvi de mâncat şi de băut. Şi când se va duce să se culce, însemnează-ţi locul unde se culcă. Apoi du-te, descoperă-i picioarele şi culcă-te. Şi el însuşi îţi va spune ce să faci.» Ea i-a răspuns: «Voi face tot ce ai spus.» Rut s-a coborât la arie şi a făcut tot ce poruncise soacra sa.

Boaz a mâncat şi a băut, şi inima-i era veselă. S-a dus şi s-a culcat la marginea unui stog. Rut a venit atunci încet de tot, i-a descoperit picioarele şi s-a culcat. La miezul nopţii, omul s-a speriat; s-a plecat şi iată că o femeie era culcată la picioarele lui.

El a zis: «Cine eşti tu?» Ea a răspuns: «Eu sunt Rut, slujnica ta; întinde-ţi poala hainei peste slujnica ta, căci ai drept de răscumpărare.» Şi el a zis: «Fii binecuvântată de Domnul, fiică! Această faptă de pe urmă mărturiseşte şi mai mult pentru tine decât cea dintâi, că n-ai umblat după tineri, săraci sau bogaţi. Acum, fiică, nu te teme, îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea ştie că eşti o femeie cinstită.»“ (Rut 3:1-11).

Singurul obstacol în calea împlinirii promisiunii lui Boaz a fost existența unei rude mai apropiate de Naomi, care avea prioritate ca răscumpărător al familiei. Când acest „cutare“ refuză ca un laș propunerea, Boaz este liber să-și ducă planul său până la capăt. El o ia pe Rut de nevastă și-i dăruiește Naomei un nepot providențial, care va fi, ne spune Samuel, strănepotul lui David, marele împărat al lui Israel:

„Boaz a luat-o pe Rut, care i-a fost nevastă, şi el a intrat la ea. Domnul a făcut-o să zămislească, şi ea a născut un fiu. Femeile i-au zis Naomei: «Binecuvântat să fie Domnul, care nu te-a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare şi al cărui nume va fi lăudat în Israel! Copilul acesta îţi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale; căci l-a născut nora ta, care te iubeşte şi care face pentru tine mai mult decât şapte fii.»

Naomi a luat copilul, l-a ţinut în braţe şi a văzut de el. Vecinele i-au pus nume, zicând: «Un fiu s-a născut Naomei!» Şi l-au numit Obed. Aceasta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.

Iată sămânţa lui Pereţ: Pereţ a fost tatăl lui Heţron; Heţron a fost tatăl lui Ram; Ram a fost tatăl lui Aminadab; Aminadab a fost tatăl lui Nahşon; Nahşon a fost tatăl lui Salmon; Salmon a fost tatăl lui Boaz; Boaz a fost tatăl lui Obed; Obed a fost tatăl lui Isai; şi Isai a fost tatăl lui David.“ (Rut 4:13-22).

Mesajul mesianic din cartea Rut

Un al doilea motiv care a stat la baza apariţiei cărţii Rut este acela că ea constituie o încheiere optimistă pentru întristarea obositoare predominantă în cartea Judecători. Samuel vrea să spună sus şi tare că Dumnezeu Se oferă să dea „un viitor și o nădejde“ (Ier. 29:11) tuturor celor care se întorc cu pocăință și credință la El.

Şi atunci de ce nu se numește această carte Naomi, ea fiind axată pe experiența acestei evreice? De ce i se spune cartea Rut? Ei bine, cei care  au așezat-o în canon au ținut seama de dorința autorului ei. Dincolo de harul arătat familiei Naomei, cartea Rut scoate în evidenţă un har infinit mai mare. Într-adevăr, cartea Rut este o oază de credincioșie manifestată de o păcătoasă ne-evreică într-o eră caracterizată în Israel de idolatrie și apostazie. Dumnezeul care spusese: „Amonitul și moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie“ (Deut. 23:3), o altoiește acum pe moabita Rut chiar în …spiţa de neam a lui Mesia!

Conținutul cărții poate fi împărțit în funcție de evoluția acestei „păgâne“ a cărei alegere de a se face una cu poporul lui Dumnezeu a fost răsplătită prin har.

a. Hotărârea lui Rut (1:1 – 1:18)

b. Hărnicia lui Rut (1:19 – 2:23)

c. Binefăcătorul lui Rut (3:1 – 3:18)

d. Binecuvântările lui Rut  (4:1 – 4:22).

Cartea aceasta începe cu înmormântări și se încheie cu o naștere.

Rut este una dintre singurele două cărți din Biblie care poartă numele unei femei. Cealaltă este Estera, cu care se contrastează și se completează reciproc.

Fără să știe la vremea aceea, Samuel ne-a dat în carte schema mântuirii săvârşite de Dumnezeu „la plinirea vremurilor“ (Efes. 1:10) prin răscumpărarea adusă de către Fiul Său, Domnul Isus Cristos. În descrierile din textul cărţii, Boaz este figura profetică pentru acel „Goel“ (cf. Iov 19:25), ruda cu drept de răscumpărare.

În rânduiala stabilită de Dumnezeu în Israel, cineva căzut în robie putea fi răscumpărat de un astfel de „Goel“, care trebuia să îndeplinească trei condiții:

a. să fie cea mai apropiată rudă,

b. să vrea să răscumpere şi

c. să poată să răscumpere.

În cazul Naomei au existat două persoane care aveau acest drept: un anumit „cutare“ care, deși avea dreptul de răscumpărare, a refuzat să uzeze de el  (Rut 3:12; 4:1-6) și Boaz, care îndeplinește condițiile și este foarte bucuros să o facă (Rut 2:20; 4:9-13).

Prin răscumpărarea Naomei şi a moabitei Rut, Boaz este un tip care îl prevestește pe Domnul Isus Cristos. Lucrarea Lui de răscumpărare este descrisă într-un mod strălucit în Apocalipsa:

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: «Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?» Şi nu se găsea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: «Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.»  Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.

Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: «Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!»“ (Apoc. 5:1-10).

În spatele mesajului imediat din Judecători şi Rut, Dumnezeu a vestit în chip profetic adevărul unei mântuiri oferite de El Însuşi tuturor păcătoșilor care Îl aleg pe El și așteaptă în ascultare binecuvântările Lui nemeritate. Este mesajul care se potrivește de minune nu numai pentru Rut, ci și pentru mine și tine. Iată ce mi-a scris Ionel Lazăr, unul dintre colegii mei de Seminar de la București:

„Dincolo de tragedia pe care a trăit-o Samuel atunci când s-a văzut părăsit de popor înainte de vreme, a fost tragedia din propria familie. Copiii săi care și-au «ales» ca tată, ca model «vrednic» de urmat pe un altul …vitreg! („Voi aveți ca tată pe diavolul… “ Nu vi se pare cunoscută afirmația?).

Prin această dramă trăită plenar de „omul lui Dumnezeu“ (nu omul sistemului sau al uniformei!), înțelegem drama unei națiuni despre care va scrie mai târziu profetul Osea: „Ți-am dat un împărat în mânia Mea, și ți-l iau în urgia Mea !“ (Osea 13:11)

Sunt convins că, prin Duhul profetic care îl călăuzea, bătrânul și abandonatul Samuel a anticipat viitorul lepădării lui Israel de Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic al lui Avraam, Isaac și Iacov!

Tot anticipativ, scrie în stil profetic o carte cu atestare istorică, dar vorbind despre un Împărat ale cărui zile „se suie până în veșnicie“ (Is. 9:6-7), un Împărat al Păcii (Evrei 7:1-4; Ps. 2:6-9). Pe acest viitor Împărat îl salută bătrânul Samuel prin relatarea de mai sus (Rut 4:17-22), confirmată istoric prin „Cartea neamului lui Isus Christos“ din Matei 1:1-17, coroborată cu Luca 3:23-38. Aici nu este doar clarviziunea profetică a lui Samuel, ci este chiar Planul lui Dumnezeu de Mântuire, desăvârsit doar prin Împăratul slavei Sale, doar prin Isus Christos, singurul Fiu al dreptei Sale eterne în care locuia toată plinătatea Dumnezeirii (Col. 2:9-10; 1:13-20)!

Și toate acestea doar cu un singur scop: „ca să ducă pe mulți fii la slavă…“ (Evrei 2:10)

Un sfat pentru cei ce trec prin vremuri de criză

Ce să faci când nu mai poți face nimic ?

Fiecare trecem prin stări de criză. Ajungem în situații de fundătură când suntem prizonieri ai împrejurărilor. Nu vedem nici o ieșire din situație. Ce putem face atunci?

Îngăduiți-mi să vă dau trei sfaturi:

• Încrede-te în Dumnezeu!
• Încrede-te în viitor
• Încrede-te în familie

Am să ilustrez aceste sfaturi cu două întâmplări din Biblie.

1. Mai întâi este criza lui Rut. Rămasă văduvă în ca sa lui Naomi, a ajuns într-o situația limită, fără ieșire. Ce a ales ea ?

A les să se încreadă în Dumnezeul lui naomi.
A ales să creadă în viitorul oferit de aceastî alegere.
A ales să rămână în familie cu Naomi.

Aceste alegeri ale ei au trezit simpatia multora, dar mai ales amabilitatea lui Boaz. Cum așa? Cum de s-a îndurat Boaz de această tânără văduvă?

Secretul se află în Matei 1:5. Acolo este cheia întregii situații. Acest Boaz a fost un copil al lui Rahav, femeia care a făcut ea însăși exact aceleași trei lucruri când s-a aflat ea însăși într-o situație de mare criză.

Ce a făcut Rahav?

A ales să se încreadă în Dumnezeul evreilor.
A ales să creadă într-un viitor alături de copiii lui Dumnezeu.
A ales să-și salveze familia, s-a făcut una cu ei și i-a luat în binecuvântarea ei.

Boaz a învățat de la mama lui aceste trei lecții, le-a supt odată cu laptele de mamă, le-a trăit și le-a aplicat la cazul lui Rut. Boaz a arătat simpatie pentru Rut pentru că provenea dintr-o femeie care trecuseprintr-o situația asemănătoare. Nimeni nu te înțelege mai bine decât cel care a trecut prin aceleași crize ca tine!

Cuma  fost răsplătită Rahav? Cu un soț din Israel și cu bogățiile de care s-a bucurat apoi și … Rut!!!

O concluzie personală

Înainte de a deveni păstor într-o biserică baptistă, tatăl meu, Vasile Brânzei, a  fost cizmar, meserie pe care a învăţat-o la Curtici, Arad. Tata s-a născut într-o familie de țărani în satul Negreni, de deasupra Botoșanilor. Era un sat de coloniști săraci veniți din marginea Sucevei și împroprietăriți de regele României drept răsplată pentru că luptaseră vitejeşte în războiul cu turcii. Pentru foarte mulți oameni, faptul că un om fără educație a fost atâția ani păstor în cea mai numeroasă biserică baptistă din Bucureşti a fost un mister.

Ceea ce nu știu ei este că Vasile Brânzei a compensat lipsa de cunoștințe scolastice cu o doză foarte mare de …caracter. Asta l-a impus înaintea oamenilor și asta i-a asigurat respectul și ascultarea celor din biserica „Golgota“ de lângă Gara de Nord. A citit mult și cu folos nu neapărat ca să recupereze anii de ne-educație din adolescență, ci mai mult dintr-o sete nepotolită de cunoaștere. Însă, caracterul şi l-a format începând din casa părintească, din anii petrecuți la Negreni printre oamenii deprinși cu greul și cu credința cea adevărată.

Tatăl meu și-a trăit ultimii ani alături de noi, în Los Angeles. Pe când avea numai vreo 14 ani, niște tineri l-au convins să plece cu ei, folosind fereastra de libertate de atunci, spre America. Când a aflat vestea, tatăl lui l-a privit încruntat și serios și i-a pus doar o singură întrebare: „Vasile, tu ești cel mai mare și eu sunt văduv cu o căruță de copii. Cum mă lași cu atâția să-i cresc singur? Gândește-te bine și alege tu singur.“

Vasile Brânzei a privit în pământ, a gândit bine și a plecat apoi cu bunicul meu la plug. Pentru dânsul, America a venit ca o răsplată la bătrânețe. În răstimpuri, se oprea parcă trezit brusc dintr-o visare și spunea: „Măi Dane, eu chiar sunt cu tine în America? Ce-am făcut eu ca să merit soarta asta bună?“

Spre deosebire de tatăl meu, eu am fost un copil răsfățat, care se plictisește repede chiar și de ceea ce este bun și bine.  Veneam adeseori din vizitele mele pe la alte biserici din celelalte state ale Americii și-i povesteam cu atâta bucurie ceea ce văzusem încât parcă îi dădeam de înțeles că vreau neapărat să mă mut acolo. De fiecare dată îmi răspundea cu o frază devenită cu vremea un fel de motto al întregii lui vieți: „Daniel! De când avem noi libertatea să facem ceea ce ne place? Noi facem ceea ce trebuie, nu ceea ce ne place!“

Vorbele acestea ale tatei au turnat nu o dată apă rece peste entuziasmul meu nestatornic.  Am învățat deci să fiu ascultător și să am sentimentul datoriei de la tatăl meu, țăranul/cizmarul/păstorul Vasile Brânzei.

În cartea aceasta am căutat să vă învăț aceeași lecție din pățaniile relatate de Samuel și din povețele lui incluse în lecțiile lăsate în scrierile lui. Să nu uităm niciodată cum l-a mustrat el pe nestatornicul și nestăpânitul împărat Saul:

„Samuel i-a zis lui Saul: «Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău … »

Samuel a zis: «Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.»“ (1 Sam. 13:13; 15:22-23).

Ascultarea este singura atitudine care-L lasă pe Dumnezeu să fie Dumnezeu și în viața noastră, iar pe noi ne face moștenitori siguri ai răsplătirilor Lui nemăsurate.

Însă, ascultarea nu se învață ușor. Trebuie să te deprinzi cu ea. Biblia ne spune că Domnul Isus Însuși a învățat această dimensiune a relației cu Tatăl din experiența lui omenească:

„El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot «după rânduiala lui Melhisedec.»“ (Evrei 5:7-10).

Procesul de învățare a ascultării de Dumnezeu este un fel de gimnastică a sufletului și se numește în Biblie „evlavie“:

„Caută să fii evlavios. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.“ (1 Tim. 4:7-8).