David a fost un om după inima lui Dumnezeu pentru că L-a pus întotdeauna pe Dumnezeu pe poziția numărul unul, recunoscând că tronul cerului are ascendent și autoritate ultimă față de tronul dela Ierusalim. Aș adăuga la aceasta faptul că David a fost un om sincer, autentic și neprefăcut în relatiile lui cu Dommnul.

https://scripturile.wordpress.com/2021/02/06/pledoarie-pentru-sinceritate/

A șchiopătat o singură dată atunci cănd a crezut că poate lucra “pe ascuns” în păcătuirea cu Bat Șeba, și Dumnezeu i-a dat o lecție care l-a lecuit pe toată viața.

“Așa vorbește Domnul: ‘Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta și voi lua de sub ochii tăi pe nevestele tale și le voi da altuia, care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia.
Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta în faţa întregului Israel și în faţa soarelui.’” (2 Samuel 12:11-12).

Pedeapsa a venit prin fiul său Absalom:

“Și Ahitofel a zis lui Absalom: „Intră la ţiitoarele pe care le-a lăsat tatăl tău pentru paza casei; astfel tot Israelul va ști că te-ai făcut urât tatălui tău și mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări.”
Au întins un cort pentru Absalom pe acoperiș, și Absalom a intrat la ţiitoarele tatălui său, în faţa întregului Israel” (2 Samuel 16:21-22).

Rușinea aceasta “de pe acoperișul casei” a rămas cu David toată viața:

“David a intrat iarăși în casa lui, la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece ţiitoare pe care le lăsase pentru paza casei și le-a pus într-o casă sub pază; a îngrijit de ele, dar n-a intrat la ele. Și au fost închise până în ziua morţii lor, trăind în văduvie” (2 Samuel 20:3).

Lecția primită de David a devenit proverbială în Israel. Unii o recunosc chiar și în cuvinte rostite de Domnul Isus:

“ … Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.
Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; și ce auziţi șoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperișul caselor” (Matei 10:26-27).

Dumnezeu l-a lecuit pe David de nesinceritate! Dovada cea mai copleșitoare este cartea psalmilor, dintre care cel puțin 73 sunt scriși de el.

Cineva spunea: “Lasă-mă să mă rog împreună cu tine și-ți voi spune care este relația ta cu Dumnezeu”.

Există psalmi contradictorii. Optimismul și încrederea din psalmul 27 nu se potrivește cu panica și neliniștea din psalmul 22:

“Domnul este lumina și mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică?
Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii și vrăjmașii mei – se clatină și cad.
Chiar o oștire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aș fi” (Psalmul 271-3).

“Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit și pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi și fără s-asculţi plângerile mele?
Strig ziua, Dumnezeule, și nu-mi răspunzi; strig și noaptea, și tot n-am odihnă” (Psalmul 22:1-2).

Amândoi psalmi sunt adevăraț însă, descoperindu-ne un David asemenea nouă, când sus, când jos în relația lui cu Cel Atotputernic. Contradicția dintre ei este o pledoarie pentru sinceritate, pentru o viață trăită fără mască într-o autentică transparență.

Iată ce se poate spune despre cartea psalmilor:

“Psalmii acopere o perioadă care debutează cu viaţa lui Moise şi se întinde până după revenirea din robia babiloniană, pe vremea lui Ezra şi Neemia. Majoritatea psalmilor însă sunt produşi de David în timpul vieţii lui de umblare cu Domnul. Omul acesta care a fost cioban la oi, cântăreţ vestit în Israel, trubadur la curtea împăratului, ginere al împăratului, apoi fugar hăituit şi aflat mereu în primejdie până când Dumnezeu l-a aşezat chiar pe el însuşi pe tronul Israelului, a străbătut atâtea suişuri şi coborâşuri ale spiritului încît a devenit el însuși instrumentul la care a cântat Dumnezeu. Psalmii lui David sunt de fapt cântări divine inspirate din cer pentru a înfrumuseţa viaţa plină de necazuri a pământului. Din acest punct de vedere, psalmii sunt atemporali, ei vin la noi din rezonanţele timpului, ne învăluie cuceritor şi vor rămâne cu noi veşnic.

Psalmii sunt cartea tuturor oamenilor, tuturor sentimentelor şi a tuturor situaţiilor. Oricine, oriunde şi în orice stare s-ar găsi se poate identifica cu ceea ce se găseşte în textul psalmilor. Cel sărac şi părăsit, cel bolnav şi aflat în suferinţă, cel exilat departe de cei dragi şi de ţară, cei aflaţi mereu în pericol, cei păcătoşi se pot regăsi în oglinda psalmilor. Este loc însă acolo şi pentru cei iertaţi, pentru cei biruitori, pentru cei prăbuşiţi în adorare, pentru cei ataşaţi total de Domnul şi locaşurile Sale, pentru cei pierduţi lor înşile şi dăruiţi pe vecie Creatorului.

Cum să folosim psalmii astăzi ?

Cine citește Noul Testament își dă repede seama că viața creștină este asociată cu psalmii. Cântările amintite în Noul Testament sunt sinonime cu psalmii (de exemplu cântările din capitolele 1 și 2 ale Evangheliei după Luca).

Domnu Isus a citat din psalmi în predici (vezi predica de pe munte), în înfruntările pe care le-a avut cu iudeii, în timpul curățirii Templului și chiar la Cina cea de Taină.

Apostolii au citat psalmii când s-au rugat după ce au fost torturați pentru credință (Fapte 4) și au folosit citate din psalmi în predicile lor (Fapte 13).

Autorul epistolei către Evrei citează masiv din psalmi. Fiecare din primele cinci capitole ale epistolei conține și unul sau mai multe citate din psalmi.

Cum să-i folosim noi?

Părerea mea este că cel mai bine este să-i citim cu glas tare și să-i punem pe melodii. Există psalmi care ne îndeamnă să-i ,,strigăm“ în gura mare! Le diminuăm impactul dacă-i citim stând jos în tăcere. Sunt psalmi care ne îndeamnă să ne mișcăm trupul, să ne ridicăm mâinile, să batem din palme, să țopăim și să ne ridicăm privirea în sus.

Psalmii trebuie să facă parte din serviciile noastre divine:

,,Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului“ (Efes. 5:19).

Bineînțeles că-i putem acompania cu instrumentele. De fapt, termenul ,,psalm“ înseamnă literal ,,a ciupi“, implicând folosirea unor instrumente cu coarde. Între strofele anumitor psalmi există indicația ,,șela“, care a fost o indicație dată conducătorului muzical și s-ar putea traduce prin ,,oprire“, ,,schimbarea de tonalitate“, ,,ridicarea vocii“ sau ,,schimbarea intensității“.

Cum ar trebui deci să-i cântăm?

Eu cred că ar trebui să-i cântăm ,,în întregime“. Prea multe din cântările noastre preiau doar fragmente din psalmi și le repetă într-una. Oricine nu parcurge un psalm în întregime nu ține seama de intenția și trăirea celui ce l-a compus inițial.

Unii psalmi sunt pentru închinarea comună, alții se potrivesc mai bine cu închinarea din cămăruța singurătății. Ar fi bine dacă:

• am citi câte un psalm pe zi
• am citi unii psalmi la culcare, pentru că ei ne ajută să ne descărcăm de povara de peste zi.
• am citi psalmi chiar și când simțim că nu ni se potrivesc pentru că va veni și vremea când ni se vor potrivi de minune.
• am încerca să dăm titluri personal la psalmii citiți, făcându-i astfel ,,psalmii noștri“.
• am încerca să parafrazăm sau să versificăm psalmii
• am parcurge psalmi în zilele de suferință, boală sau chiar pe patul morții

Nu neg valoarea studierii psalmilor, dar pledez pentru ,,folosirea“ psalmilor, pentru trăirea lor. Vom descoperi adevărata lor frumusețe și valoare atunci când îi vom rosti cu voce tare, când îi vom cânta, când îi vom striga spre bolțile cerului. Psalmii sunt scările pe care putem urca spre cer într-o închinare pasionată care-L proslăvește pe Dumnezeu.