Explicații la Biblie

Acasă » 2017 » aprilie

Arhive lunare: aprilie 2017

Toma – fratele tău

,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune -o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios“ – Ioan 20:27

Sunt indignat! Mai toate discuțiile ,,confidențiale“ din Comitetele bisericilor se ,,scurg“ afară și le afli în curtea bisericii! Este suficient ca bărbații din Comitet să spună acasă ,,doar soțiilor“ lor  că toată lumea află și auzi ecouri venite pănâ și de peste țări și mări! (Nu la noi! Pentru că soțiile de la noi sunt foarte discrete …).

Cam așa mi-am început predica din Duminica Tomei. Am vrut să șochez. Am vrut să creez o anumită stare de spirit în ascultători. Ca să accentuez, am întrebat: ,,V-ați ,,ars“ vreodată spovedindu-vă la un mic grup de rugăciune sau de școală duminicală ca să deveniți apoi subiectul bârfei lor? Cum pot oare oamenii să răspândească așa de repede veștile rele?“

De fapt, doream să le pun o întrebare și-i pregăteam psihologic.

Am continuat: ,,Cum de a putut Ioan să-l vorbească de rău pe Toma? Nu știau despre incident decât cei unsprezece. Acum știe toată lumea! Este Ioan, om bănuit a fi fost foarte credincios și smerit, un om de scandal, un om căruia îi place să-i batjocorească pe alții? Din cauza lui, de două mii de ani, lumea îi spune celui greșit ,,Toma necredinciosul“! Majoritatea nici nu știu că acest om a murit moarte de martir în India? Știu doar de îndoiala credinței lui … Știu pentru că le-a spus-o Ioan …“

Într-o predică de-a sa, Mariu Lucan, păstor la San Bernardino a spus că ,,Toma necredinciosul“ nici nu este o expresie din Biblie, ci doar rodul plăcerii unora de a exagera lucrurile. ,,Într-un parc, a spus el, un copil a luat cheile de la mașină din poșeta mamei, s-a urcat la volan, a pornit motorul și a lovit mașina de lângă el. ,,Cineva“ s-a grăbit să dea un telefon tatălui copilului și să-i spună:

,,Vino repede! Copilul tău a mers cu mașina și a făcut un accident groaznic. Mașina voastră și o altă mașină sunt zob! Vino repede!“

Îngrozit, în imaginația lui, bărbatul și-a văzut deja copilul mort. A fugit cât de repede a putut până în parc. Acolo însă n-a văzut nici urmă de accident. Oamenii stăteau liniștiți la soare, iar mașina lui doar o zgâriase puțin pe cea așezată lângă ea în parcare …“ Accidentul teribil fusese doar în mintea celui pus pe exagerare și spectacol.

Punct ochit, punct lovit! Cei ce m-au ascultat duminică erau furioși sau cel puțin descumpăniți. Nu mai știau precis ce să creadă despre Ioan …

În fiecare an, în duminica aceasta mă transform în apărătorul lui Toma. În predica de dimineață le-am adus ca martor pe Ioan Botezătorul, care și-a trimis ucenicii să-L întrebe pe Domnul Isus: ,,Tu ești Acela sau să așteptăm pe altul?“ (Mat. 11:2-19). Au fost cuvinte de îndoială, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-l poreclească cu pecetea ,,Ioan Botezătorul necredinciosul“ … Domnul Isus i-a luat apărarea și l-a numit de fapt ,,cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie“. Dacă un astfel de om a trecut prin crize de îndoială, oare ce avem toți cu Toma? De ce ne luăm în fiecare an de el?

Nu, nu cred că Ioan l-a vorbit de rău pe Toma. Cred că noi interpretăm greșit un text frumos și-l coborâm pe Toma sub nivelul necredințelor noastre ca să ne simțim mai bine, mai virtuoși, mai ,,cum trebuie să fim“.

Motivul pentru care Ioan a ales, singurul dintre cei patru evangheliști, să amintească despre Toma este unul … glorios. Ioan îl așează pe Toma în ,,apex“-ul, în punctul culminant spre care și-a direcționat tot conținutul scrierii sale.

Pentru ce și-a scris Ioan evanghelia?

La data la care s-a apucat de scris, toate celelalte evanghelii erau deja în circulație. Apăruseră chiar și altele. Majoritatea îl prezentau pe Isus din Nazaret drept ,,un om iluminat de divinitate“, peste care s-a pogorât logosul cu ocazia inițierii prin botez și de la care a plecat Logosul divin cu puține clipe înaintea morții, când răstignitul a spus: ,,Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul“.

Ioan a văzut cum diavolul pervertește evanghelia și caută să-L arunce pe Isus Christos la lada cu vechituri a istoriei, printre alți oameni remarcabili, dar toți … morți. Și Ioan a luat o hotărâre: ,,Nu! Atâta timp cât trăiesc eu nimeni n-are voie să facă așa ceva! Am să rescriu viața Domnului Isus din punct de vedere al divinității Sale. Am să dovedesc tuturor că Isus Christos n-a fost un om, ci a fost Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat.“

Acesta este scopul cât se poate de clar, de limpede și de declarat al Evangheliei lui Ioan:

,,Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui“ (Ioan 20:30-31).

Când se vor judeca cărțile de literatură ale istoriei, evanghelia lui Ioan va fi așezată printre cele mai reușite și mai ,,inspirate“ piese scrise vreodată.

Ioan își grupează argumentele pledoariei sale în trei grupe: (1) minunile pe care le-a făcut Isus, (2) cuvintele pe care le-a rostit Isus și (3) concluziile celor care i-au văzut minunile și i-au ascultat cuvintele. Ca să-și împlinească scopul, Ioan alege șapte personaje (septada lui Ioan!) prin gura cărora Dumnezeu a dat lumi declarații despre divinitatea lui Isus Christos. Iată-le:

  • Ioan Botezătorul (1:34)
  • Natanael (1:49)
  • Petru (6:69)
  • un orb care a fost vindecat (9:35–38)
  • Marta (11:27)
  • Toma (20:28)

și apostolul Ioan (20:31).

Privită din acest context, întâmplarea cu Toma nu mai este o vorbire de rău, ci o înălțare! Ea reprezintă momentul culminant al tuturor mărturiilor, căci ,,Domnul meu și Dumnezeul meu“ este cea mai formidabilă mărturisire de credință din istorie! Toma nu este mai prejos decât noi, ci deasupra noastră! Pronunțate după înviere, aceste cuvinte conțin o constatare copleșitoare, o declarație care ne influențează și ne inflamează pe toți. Este scânteia din care a pornit focul de miriște care s-a răspândit apoi în toată lumea.

Ioan și-o păstrează pentru sine pe cea de a șaptea mărturie despre divinitatea lui Isus Christos. Mesajul este inexorabil: ,,Degeaba s-au convins toși aceștia, dacă nu m-aș fi convins eu însumi. Ce au făcut alții mă poate impresiona, dar numai ceea ce fac eu mă …mântuie.

În felul acesta, Evangheliei lui Ioan continuă să fie, de două mii de ani, o provocare personală pentru toți cititorii ei, pentru mine și pentru … tine.

În afară de pasajele în care apare menționat alături de ceilalți apostoli (Matei 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:15; Ioan 21:2; Fapte 1:13), Toma apare individual în doar patru pasaje, fiecare cu însemnătatea lui specială.

Toma – geamănul –  John 11:16

Ciudat este că nicăieri nu ni se spune numele celui cu care a fost Toma geamăn. Oare de ce? Hmmmm …

Cu cât mă gândesc mai mult ci atât văd în această omisiune un mesaj care mă privește personal. Cred din ce în ce mai convins că acest Toma a fost geamăn cu mine … Poate și cu tine. În orice caz a fost frate geamăn cu tatăl băiatului care și-a adus fiul la Domnul Isus pentru vindecare: “Cred, Doamne, ajută necredinței mele!“ (Marcu 9:24).

Toma este prototipul credinciosului necredincios, a credinciosului care are limite peste care nu poate să treacă ușor, a credinciosului care se îndoiește. Tocmai de aceea sunt din ce în ce mai convins că Duhul Sfânt nu ne-a lăsat să știm numele celui care i-a fost “geamăn“. Tu poți pune numele tău în dreptul numelui lipsă. Eu l-am pus foarte convins pe al meu.

Toma curajosul –  John 11:16

Dualitatea credință-necredință ne lasă să fim când puternici, când neputincioși. Toma a avut și el momentele lui de sclipire. Omul acesta nu a  fost lipsit de curaj și nici de devotament.

Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: ,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!“

De câteva zile, Maria și Marta trimiseseră Domnului chemarea lor urgentă. Lazăr era pe moarte și aveau nevoie urgentă de El. Ucenicii au văzut însă cu mirare că Domnul ,,Își face de lucru“, parcă vrând intenționat să fie prea ocupat ca să se ducă. Majoritatea lor începuseră să creadă că era vorba de o teamă justificată. Iudeii căutaseră nu de mult
(mai mult…)

Pentru un Paște mai profund: Rugăciunea lui Melhisedec


Ioan 17

Un preot ceresc se roagă cerului pentru implicații cerești.

Cine este Cel ce se roagă?

În călătoria simbolică prin Cortul Întâlnirii pe structura căreia își scrie Ioan Evanghelia, după ce Isus s-a identificat cu obiectele din Curte (Mielul de jertfă pentru altarul din curte (1:36), apa din ligheanul spălărilor (4:14) și din prima parte a Cortului (pâinea (6:35) și lumina (8:12), în capitolul 17, Domnul Isus se află în fața altarului tămâierii, unde-și rostea Marele Preot rugăciunea înainte de a intra dincolo de perdea, în „Sfanta Sfintelor”. Toate elementele cultului mozaic au fost simboluri care au prevestit lucrarea mesianiacă. La ,,împlinirea vremii“, El a venit să le împlinească pe toate.

În ,,sfânta“ Marele Preot mai putea fi încă în compania celorlalți preoți, care-l auzeau cum se roagă, dar dincolo de perdea mergea singur ca să așeze sângele jertfei pe capacul ispășirii de deasupra chivotului. Iuda a fost dat afară (Ioan 13:18-30) pentru că n-a făcut parte din preoția cea nouă pe care a inaugurat-o Domnul Isus cu ucenicii. Ei preoți, El Mare Preot. O schimbare epocală.

Dar cum să fie El preot când încă mai trăiau Ana și Caiafa? Cum să se roage El pentru popor când ei mai aduceau încă rugăciunile la Templu?

Răspunsul este unul singur, mare și tainic. Răspunsul este … Melhisedec!

În noaptea aceea, cerul nu-i bagă în seamă nici pe Ana și nici pe Caiafa. Vremea lor trecuse. Cerul privește și ascultă ceea ce face Isus Christos, noul și tainicul Melhisedec, un Mare Preot pregătit de Dumnezeu din veșnicii ca să slujească nu în ,,Cortul Întâlnirii“ de pe pământ, ci în originalul ceresc după care i s-a spus lui Moise să facă Cortul de pe pământ. Ana și Caiafa se rugau în Templul de pe pământ, ,,chipul şi umbra lucrurilor cereşti“, dar cerul era cutremurat de slujirea făcută de Christos în Templul ceresc:

,,Ei (Ana și Caiafa) fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte” (Evrei 8:5).

Ana, Caiafa și oricare alt exponent al preoției lui Levi și Aaron n-ar fi putut face niciodată curățirea cortului ceresc. Dumnezeu a pregătit din vreme preoția lui Melhisedec, care a prevestit lucrarea desăvârșită pe care avea să o împlinească Domnul Isus:

,,Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. … Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu“ (Evrei 9:11-12; 24).

Cartea Apocalipsa ne vorbește despre altarul tămâierii din cer și despre altarul jertfei:

,,Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie“ (Apoc. 8:3;14:17-18).

Muritorii n-au ce căuta în slujirea de la Templul ceresc! Acolo este nevoie de o altfel de preoție, determinată deliberat de Creatorul tuturor lucrurilor.

,,Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”. Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 5:4-10.

În Evanghelia lui Ioan, rugăciunea de Mare Preot a Domnului Isus ocupă un loc de mare însemnătate. Din Evanghelia lui
(mai mult…)

Un paște mai profund – Despre viață, moarte și înviere

Ioan 11 – Învierea lui Lazăr

Pe noi ne înspăimântă moartea fizică. Dumnezeu are o problemă cu moartea spirituală! Moartea fizică a apărut ca o binefacere, când Dumnezeu le-a oprit lui Adam și Eva accesul la pomul vieții, pentru ca moartea spirituală să nu se permanentizeze veșnic (vezi aici un excelent articol pe această temă).

Capitolul 11 din Evanghelia lui Ioan se ocupă exact cu aceste distincții dintre moartea fizică și moartea spirituală. Domnul Isus plânge nu pentru un Lazăr mort fizic, ci pentru o omenire moartă în păcat și necredință. El a avut în plan ca învierea lui Lazăr să-i convingă pe toți că El este Dumnezeu venit să reia părtășia cu oamenii despărțiți de El din cauza păcatului.

Pentru oricine citește cât de cât atent capitolul 11, este evident că Ioan ni-l prezintă pe Domnul Isus ca pe cel care ,,regizează“ împreună cu Dumnezeu toată întâmplarea, (mai mult…)