Explicații la Biblie

Acasă » 2015 » martie

Arhive lunare: martie 2015

Reclame

2 Cronici

Cartea 2 Cronici este o dizertaţie istorică pe tema: Soarta unei naţiuni depinde de atitudinea ei faţă de Domnul. Cazul studiat este: „Împărăţia lui Iuda”.

Titlul: Cartea este continuarea lucrării începute în cea dintîi carte a Cronicilor.

Autorul: Conţinutul Cronicilor se termină brusc cu o frază întreruptă la jumătate (2 Cron. 36:23). Continuarea ei se poate găsi în primele versete ale cărţii lui Ezra, cărturarul (Ezra 1:2-4). Concluzia firească ce se poate trage din această „coincidenţă” este că ambele cărţi au acelaşi autor, deşi numai cea din urmă îi poartă numele.

Data: După darea edictului lui Cir care a permis reîntoarcerea evreilor în Israel, probabil între anii 450-425 î.Cr. (1 Cron. 3:16-24; 9:1)

Conţinutul cărţii: 2 Cronici este o carte tragică cu un început glorios, dar cu un final teribil. Primele 9 capitole ne redau cei 40 de ani de domnie ai lui Solomon. Restul capitolelor se concentrează asupra istoriei împărăţiei lui Iuda pînă în vremea robiei babiloniene. Nu este cazul să zăbovim aici asupra fiecăruia dintre cei 20 de împăraţi care s-au succedat la tronul Ierusalimului. Este suficient să spunem că ei sînt analizaţi de autor prin prisma relaţiei personale pe care au avut-o ei cu Domnul. Ascensiunea sau declinul împărăţiei lui Israel nu s-au datorat factorilor economici său politici, ci stării lor spirituale în legătura lor cu Dumnezeu: „Şi în timpul cînd a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească” (2 Cron. 26:5), „Iotam a ajuns puternic, pentru că şi-a urmat necurmat căile (mai mult…)

Reclame

1 Cronici

Cărţile Cronicilor descriu în mare aceleaşi evenimente ca şi cărţile lui Samuel şi ale Împăraţilor. Atitudinea celui care le scrie este însă alta şi scopul cu care sînt scrise este total diferit. 1 şi 2 Samuel şi 1 şi 2 Împăraţi sînt cărţi cu un pronunţat caracter biografic, Cronicile au un caracter statistic. Primele sînt informative, cele din urmă sînt formative, 1 şi 2 Cronici sînt cărţi de educare a noii generaţii de evrei născuţi în captivitatea babiloneană.

Titlul: Cartea poartă această numire din timpul lui Ieronim, care a tradus textul Bibliei ebraice în limba latină între anii 385-405 d.Cr. Lucrarea lui poartă numele de: „Vulgata” (de la „vulg” care înseamnă popor). Titlul complet în limba latină este: „Cronicorum Liber” – Cartea Cronicilor. Cărţile cronicilor nu sînt cărţi de repetiţii inutile ale evenimentelor relatate deja în cărţile istorice ale Bibliei şi nici culegeri de pasaje neimportante uitate de alţi autori ai Scripturilor. Ele sînt compendii de istorie destinate evreilor din seminţiile împărăţiei lui Iuda care s-au întors din robia Babiloniană.

Autorul: Deşi numele autorului este necunoscut, părerile celor mai mulţi înclină spre cărturarul Ezra, cel care a fost responsabil pentru marea lucrare de reconstruire spirituală a evreilor după revenirea din Babilon.

Ceea ce este cert şi evidenţiat expres în textul Cronicilor este că autorul s-a folosit de un mare număr de lucrări istorice existente. Iată o listă a lor:

1. Cartea împăraţilor lui Israel şi a lui Iuda (2 Cronici 27:7)
2. Un „Midraş” (comentariu) al lucrării de mai sus (2 Cronici 24:27)
3. Cartea lui Samuel văzătorul (1 Cronici 29:29)
4. Cartea proorocului Natan (1 Cronici 29:29)
5. Cartea proorocului Gad (1 Cronici 29:29)
6. Proorocia lui Ahia din Şilo (2 Cronici 9:29)
7. Descoperirile proorocului Ieedo (2 Cronici 9:29)
8. Cartea proorocului Şemaia (2 Cronici 12:15)
9. Cartea de genealogii a proorocului Ido (2 Cronici 12:15)
10. Istoria alcătuită de Iehu, fiul lui Hanani (2 Cronici 20:34)
11. Cartea proorocului Isaia (26:22)
12. Vedenia proorocului Isaia (2 Cronici 32:32)
13. Cartea lui Hozai (2 Cronici 33:19)

Multitudinea aceasta de izvoare istorice este mult mai importantă decît pare la prima vedere. Ea dovedeşte că: (a) autorul a cercetat mult înainte de a se apuca de lucru, (b) autorul nu se sfieşte să citeze titlurile surselor lui, ceea ce dovedeşte că ele erau materiale demne de toată cinstea şi încrederea, şi că (c) colectarea datelor istorice a fost o îndeletnicire constantă de-a lungul istoriei lui Israel, iar aceasta ne dă şi mai multă încredere în veridicitatea înregistrărilor istorice pe care se bazează învăţătura Bibliei.

Contextul istoric: De la sfîrşitul cărţilor 1 şi 2 Împăraţi au trecut 70 de ani de robie. Profeţiile rostite de Ieremia s-au împlinit. Captivitatea a fost cuptorul în care Dumnezeu şi-a vindecat poporul de boala idolatriei. Printre străini, evreii au fost învăţaţi că este mai bine să fie aruncaţi în cuptorul cu foc decît să-şi plece genunchii în faţa chipurilor idolatre (Daniel 3). Mai marii lor le-au arătat că este mai bine să fie aruncaţi în groapa cu lei decît să-şi întrerupă viaţa de rugăciune către Iehova (Daniel 6).

În 70 de ani murise însă o generaţie. Avem de-a face acum cu un nou Israel, născut departe de ţară, departe de Ierusalim şi departe de Templu. Ei fuseseră crescuţi printre străini, fără o viaţă de ceremonii religioase şi fără cunoştinţa destinului lor providenţial. În anul 537 î.Cr. decretul împăratului persan Cir dă dreptul evreilor să se întoarce acasă la Ierusalim şi în Iuda. Tinerii născuţi în captivitate şi-au pierdut însă legătura firească de (mai mult…)

2 Împărați

Începînd cu această carte ne vom familiariza cu existenţa marilor imperii antice: Asiria, Babilon şi Persia. Ele vor începe să exercite o influenţă covîrşitoare asupra Israelului. Paradoxal, imperiile acestea sînt astăzi o binecuvîntare pentru poporul Bibliei, căci recentele descoperiri arheologice au făcut să amuţească critica arbitrară şi răuvoitoare din deceniile trecute. Fiecare lopată de pămînt întoarsă în terenul străvechiilor imperii acreditează astăzi Biblia ca o carte de istorie autentică.

Scopul scrierii acestei cărţi nu a fost numai acela de a înregistra vieţile împăraţilor din Iuda şi Israel. Această cronică a fost alcătuită pentru a arăta tuturor cititorilor că succesul oricărui împărat (şi a oricărei naţiuni luată ca atare) depinde de măsura de ataşament faţă de Cuvîntul şi voia Domnului. Neascultarea duce întotdeauna la decadenţă şi declin.

Titlul: 2 Împăraţi este o continuare firească a cărţii 1 Împăraţi cu care iniţial a constituit o singură cronică.

Autorul: Ceea ce s-a spus despre 1 Împăraţi este valabil şi pentru această carte. Proorocul Ieremia apare ca cel mai probabil dintre toţi autorii propuşi. El a folosit însă informaţii cuprinse în alte cărţi (1 Împ. 11:41; 14:19, 29). Ultimul capitol pare şi el scris de altcineva care a stat în Babilon, nu de cineva care s-a dus cu unii din popor în Egipt şi a murit acolo, cum este cazul cu Ieremia.

Data: În preajma anului 550 î.Cr. Nu înainte de distrugerea celui dintîi Templu.

Conţinutul cărţii: Această carte care debutează cu strămutarea lui Ilie la cer şi se termină cu strămutarea poporului evreu în Babilon este cea mai tragică cronică de istorie din toată Biblia. Ba am putea spune că este una dintre cele mai tragice înregistrări istorice din analele lumii. Poporul prin care Dumnezeu alesese să răspîndească cunoştinţa despre Sine şi despre planurile Sale pline de har s-a abătut din ce în ce mai mult de la ascultarea de Dumnezeu, s-a cufundat în idolatrie şi în întunerecul înstrăinării de Creator. Cînd nelegiuirea lor şi-a atins culmea, Dumnezeu a trimis asupra lor popoare străine puternice şi lipsite de milă care i-au tîrît într-o neagră, umilitoare şi chinuitoare robie.

Cartea 2 Împăraţi este cartea robiei. În capitolul 17 ni se prezintă ducerea Israelului (cele 10 seminţii din împărăţia de nord) în robia Asiriană. Aceste 10 seminţii nu se vor întorce acasă, ci vor continua să rămînă răspîndite printre neamurile lumii. Capitolul 25 ne aduce înaintea ochilor Ierusalimul înconjurat, cucerit şi dărîmat. Poporul (mai mult…)

2 Samuel

1 Samuel ne-a prezentat falimentul împăratului ales de oameni: Saul. 2 Samuel ne aşează înaintea ochilor frumoasa domnie a unui împărat „după inima lui Dumnezeu”: David.

Titlul: Singurul motiv pentru care cartea poartă numele de „2 Samuel” este acela că în original conţinutul ei a alcătuit o singură carte împreună cu cartea „1 Samuel”.

Autorul: Cronicarii care au păstrat scrisă amintirea acestor evenimente nu sînt cunoscuţi cu certitudine, 1 Cronici 29:29-30 ni-i indică drept autori pe doi profeţi: Natan şi Gad.

Data scrierii: Este nesigură, plasată însă cu certitudine undeva în cuprinsul secolului 10 dinaintea lui Cristos.

Conţinutul cărţii: 2 Samuel poate fi o carte uşor de memorat dacă o vom considera drept o carte biografică. Subiectul ei poate fi formulat astfel: 40 de ani de domnie din viaţa împăratului David (2 Sam. 5:4-5).

David a preluat conducerea lui Israel într-un timp în care naţiunea se afla într-o stare haotică. Moartea lui Saul fusese în acelaşi timp şi tragică şi ruşinoasă. Prima experienţă a Israelului cu monarhia sfîrşise într-un total eşec. Începutul cărţii „2 Samuel” ni-l arată pe David întors la Ţiclag după biruinţa pe care o avusese asupra Amaleciţilor (2 Sam.1:1). El era obosit în trup, dar bucuros în suflet pentru victoria repurtată. Grija lui cea mare însă era la soarta celeilalte bătălii: aceea dintre filisteni şi Israel. După trei zile, David primeşte vestea că Israelul a fost învins. Durerea lui David este sinceră şi nemîngîiată. Cu această ocazie iese în relief toată frumuseţea caracterului său. Cîntarea de jale scrisă de el pentru Saul şi mai ales pentru Ionatan (1: 17-27) este o elegie a unui suflet îndrăgostit şi (mai mult…)

1 Samuel

Cu cartea 1 Samuel începem să citim cele trei grupe de cărţi duble din Vechiul Testaemnt – 1 şi 2 Samuel, 1 şi 2 Împăraţi şi 1 şi 2 Cronici. Ele alcătuiesc împreună o unitate distinctă acoperind perioada istorică delimitată de ridicarea şi prăbuşirea monarhiei în Israel, adică aproximativ 500 de ani scurşi pe albia vremii între 1095-586 î.Cr.

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei: Samuel, care tălmăcit înseamnă „cerut de la Dumnezeu”. În originalul evreiesc, cele două cărţi ale lui Samuel, ca de altfel şi celelalte două cărţi duble, au format la început o singură carte, împărţirea prezentă se datorează traducătorilor în limbile greacă şi latină. Deşi criticată de unii, împărţirea actuală îşi are meritul ei, deoarece 2 Samuel, ocupîndu-se prin excelenţă de cei 40 de ani de domnie ai împăratului David, merita să alcătuiască un volum aparte.

Autorul: Fără nici o îndoială, Samuel este cel ce a început să scrie această minunată cronică de istorie. Probabil că primele 24 de capitole sînt în întregime ale lui. Restul a fost adăugat de Natan şi Gad aşa cum găsim lămurit în 1 Cronici 29:29 şi în 1 Samuel 10:25.

Data: Aproximativ 930 î.Cr. şi cam 100 de ani după aceea. Cartea acopere o perioadă de 115 ani din istoria lui Israel.

Conţinutul cărţii: 1 Samuel este o cronică a tranziţiei lui Israel de la teocraţie la monarhie. Dumnezeu n-a vrut niciodată ca Israelul să aibă un alt împărat în afară de El însuşi. Dorinţa Lui a fost ca să ridice din mijlocul poporului conducători iscusiţi care să se afle întotdeauna sub ordinele Lui. Legea şi Marele Preot ar fi trebuit să reglementeze viaţa poporului în ascultarea lor deplină de Domnul. Dar n-a fost aşa. Israelul s-a depărtat de Dumnezeu, a iubit (mai mult…)

Iosua

„ … Mergeţi să cuceriţi ţara pe care v-o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul vostru” (Iosua 1:11).

Este bucuria lui Dumnezeu să dăruiască, este datoria noastră să cucerim prin credinţă!

Pentru ostaşul crucii nu există nici o altă carte mai plină de încurajare şi de învăţătură ca această cronică a viteazului Iosua. Paginile ei mustesc de adevăruri spirituale valabile pentru copiii lui Dumnezeu din toate timpurile.

Titlul

Această carte este prima carte din Biblie care poartă numele autorului ei. De fapt, numele iniţial al acestui om a fost „Hoşeea” sau poate „Iehoşua” care se pot traduce prin perifraza: „Dumnezeu este Mântuitorul”. Pus în slujba Domnului încă de tânăr, omul acesta a devenit: „Iosua” care tradus înseamnă: „Robul Domnului” sau „Cel ce împlineşte lucrările Domnului”.

Autorul

Este foarte clar că Iosua s-a născut în Egipt şi se prea poate să fi servit chiar în armata egipteană. În orice caz, îl găsim foarte priceput în tactica militară atunci când este aşezat în fruntea oştilor lui Israel să ducă lupta „din vale” împotriva amaleciţilor la Refidim (Exod 17:8-16). Iosua a fost aghiotantul lui Moise în timpul evenimentelor petrecute la muntele Sinai (Exod 24:13), iar ca reprezentant al tribului lui Efraim a făcut parte din grupul celor 12 iscoade care au fost trimise să cerceteze ţara Canaanului (Num 13:1-33). Iosua şi Caleb au fost singurii dintre cei 12 care au încurajat poporul să pornească deîndată la cucerirea ţării (Num. 14:6-9)

(vezi și studiul despre Iosua – un urmaș ,,simbolic“ pentru Moise)

Data: 1.400-1.370 î.Cr. Cartea acopere o perioadă de aproximativ 25-30 de ani din istoria lui Israel, însoțind activitatea lui Iosua de la vârsta de 80 de ani la vârsta de 110 ani.

Conţinutul cărţii

Cartea Iosua continuă acţiunea de la sfârşitul cărţii Deuteronomul. După moartea lui Moise, Iosua devine noul conducător al poporului şi sub conducerea lui evreii duc campaniile de cucerire a Canaanului şi tot sub conducerea lui împart ţara între cele 12 seminţii ale lui Israel.

,,Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Său Moise şi de Moise lui Iosua; n-a lăsat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise Domnul. … Iosua a pus stăpânire deci pe toată ţara, potrivit cu tot ce spusese lui Moise Domnul. Şi Iosua a dat-o de moştenire lui Israel, fiecăruia i-a dat partea lui, după seminţiile lor. Apoi ţara s-a odihnit de război“ (Ios. 11:15,23).

Cartea ne așează înainte un paradox al istoriei umane. L-am putea formula prin alăturarea a două afirmații:

,,Ei n-ar fi putut face nimic fără Dumnezeu“
,,Dumnezeu n-ar fi făcut nimic fără ei“

Cucerirea țării Canaan ilustrează cum nu se poate mai bine acest paradox. Un Dumnezeu atotputernic se ,,mulează“ pe caracterul și caracteristicile poporului Său și biruiește sau este înfrânt odată cu el. Privit de la distanță, poporul trăiește, inexplicabil dar evident, minunile intervențiilor divine. Astfel, istoria lor devine nu ceea ce ar fi putut face Dumnezeu și nici ceea ce n-au putut face ei, ci rezultatul acestei interacțiuni dintre El și ei, ca într-o simbolică ,,viață de căsnicie“. Această realitate a fost, este și va fi, o permanență a istoriei tuturor celor ce fac parte din ,,poporul Domnului“.

Cuvinte cheie şi teme caracteristice

,,Țara promisă“ care a trebuit să fie cucerită de urmașii lui Avraam ocupă un loc deosebit în planul lui Dumnezeu cu lumea. Este ,,o ţară pe care o căutasem pentru ei, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările“ (Ezec. 20:6). Profetul Daniel o numește ,,țara cea minunată“ (Dan. 8:9; 11:16,41).

De ce a trebuit neapărat ca evreii să fie așezați de Dumnezeu în Canaan?  Profetul Ezechiel ne spune că Ierusalimul este un fel de ,,buric al pământului“, în jurul căruia trebuie să se desfășoare marea dramă a istoriei:

,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor şi de jur împrejurul lui sunt ţări“ (Ezec. 5:5).

,,… poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii şi locuieşte în mijlocul (literal: ,,buricul“) pământului“ (Ezec. 38:21).

Cea mai extraordinară explicație la întrebarea ,,De ce a trebuit să-i ducă Dumnezeu pe evrei în Canaan?“ se găsește însă în psalmul 87, de care se tem predicatorii și în fața căruia tremură îngenunchiați exegeții. Afirmațiile din psalmul 87 sunt de dincolo de lumea noastră, cuprinzând spațiul transcendental și istoria atemporară a eternității. În debutul acestui psalm, aflăm poziția privilegiată a acestui petec de pământ și alegerea lui ca loc simbolic al domniei lui Dumnezeu pe pământ:

,,Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi:
Domnul iubeşte porţile Sionului
mai mult decât toate locaşurile lui Iacov.
Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine,
cetate a lui Dumnezeu!“ (Psalm 87:1-3).

În această ,,primă strofă“ a psalmului ni se spune că există o ,,axă transcendentală“ care străbate spațiul și timpul, legând Sionul terestru de tronul slavei divine, de unde este condusă istoria tuturor neamurilor de pe pământ. Israelul și Ierusalimul sunt imposibil de scos de pe prima pagină a ziarelor, pentru că Dumnezeu i-a așezat acolo!

Întreaga carte a lui Iosua este un tip cu semnificaţie spirituală. Tălmăcirea acestui tip este dată de Noul Testament în Evrei capitolele 3 şi 4. Aceste două capitole trebuiesc citite cu cea mai mare atenţie. Trecerea Iordanului şi cucerirea ţării este echivalată aici cu intrarea în prerogativele unei vieţi spirituale binecuvântate prin unirea cu Christos Isus nu după moartea noastră, ci încă din această viaţă. Canaanul este simbolul vieţii creştine abundente care este dăruită celor ce ştiu să avanseze prin credinţă. C.H. Spurgeon spunea:

„Există o (mai mult…)

Estera

Cele trei mici cărţi de la sfîrşitul secţiunii rezervate cănilor istorice: Ezra, Neemia şi Estera ne dezvăluie lucrarea făcută de Dumnezeu cu evreii întorşi din robia babiloniană. Deosebirea dintre cartea Estera şi celelalte două este că, în timp ce Ezra şi Neemia descriu soarta celor întorşi în ţara lui Israel, Estera descrie un eveniment petrecut în viaţa milioanelor de evrei rămaşi răsfiraţi prin toate ţările imperiului.

Titlul: Împreuna cu cartea Rut, Estera este singura carte din Biblie care poartă drept titlu un nume de femeie. Această eroină a neamului ei, fusese mai întîi numită Hadasa, dar numele ei evreiesc a fost schimbat pentru folosul celor de la curtea imperială în „Estera” care se traduce prin „steaua răsăritului”.

Autorul: Nimeni nu ştie cu certitudine cine este autorul acestei remarcabile cărţi.

Data: Nu este nici ea cunoscută. Acţiunea cărţii se petrece însă ca timp undeva între capitolele 6 şi 7 ale cărţii lui Ezra.

Contextul istoric: Probabil că aţi auzit de Xerxes, unul dintre cei mai renumiţi împăraţi ai antichităţii, care a pornit cu o expediţie militară împotriva Greciei şi a cărei flotă a fost înfrîntă în bătălia de la Salamina (480 î.Cr.). A fost una dintre cele mai importante bătălii navale din istorie. Xerxes acela este tocmai Ahaşveroş, împăratul persan pomenit în cartea Esterei. Din cele scrise de istoricul grec Herodot, se pare că ospăţul din primul capitol al (mai mult…)