Explicații la Biblie

Acasă » VT » Cărțile profetice

Cărțile profetice

Cei mari (5):

Isaia, Ieremia, Plângerile lui IeremiaEzechielDaniel

Profeții dinainte de exilul babilonian (9):

Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania

Profeții de după exilul babilonian (3):

Hagai, Zaharia , Maleahi

Profeţii Vechiului Tesatment au fost oameni ridicaţi de Dumnezeu în vremuri grele de apostazie şi decădere morală. În esenţa lor, aceşti oameni au fost în acţiunile lor nişte conştiinţe ale naţiunii şi nişte patrioţi. În general, mesajul profetic are două caractere:

(1) caracterul local şi contemporan al vremii în care a fost rostit şi

(2) caracterul de vestire a unor împliniri viitoare ale planurilor lui Dumnezeu. Adeseori, această prevestire a viitorului izvorăşte tot din nişte circumstanţe locale contemporane (vezi Isaia 7:11 care dă naştere mesajului din v.12-14).

Este absolut necesar să păstrăm caracterul evreiesc al profeţilor şi profeţiilor din Vechiul Testament. Ei s-au adresat în special Israelului criticîndu-i decăderea, vestindu-i disciplinarea prin pedeapsă, îndemnîndu-l la pocăinţă şi vestindu-i slava viitoare pe care le-o păstrează Dumnezeu în istorie.

Celelalte naţiuni ale lumii sînt şi ele amintite în textul profetic, dar numai în legătura pe care o au cu destinul poporului ales. Ele au fost folosite adesea ca pedeapsă pentru neascultarea lui Israel, dar şi-au luat şi ele în final pedeapsa din partea Domnului.

Biserica creştină ca atare nu este amintită nicăieri în mesajul profetic al Vechiului Testament, ea rămînînd o taină păstrată pentru vremurile noastre (Efes. 3:1-6).

DEFINIŢIA PROFEŢIEI

Primul profet pomenit în Biblie este… Avraam (Gen. 20:7). Faptul pare surprinzător, dacă nu înţelegem care este esenţa slujbei profetice. Ea este descrisă cel mai bine în pasajul din Exodul 7:1 şi 4:15-17 în care Dumnezeu îi spune lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon; şi fratele tău Aaron va fi proorocul tău. Tu vei spune tot ce-ţi voi porunci Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon”. „Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvinte în gura lui;… El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţinea pentru el locul lui Dumnezeu”. Avem de a face aici cu doi profeţi: Moise care va vorbi pentru Dumnezeu, şi Aaron care va vorbi pentru Moise. Din descrierea de mai sus desprindem cu uşurinţă definiţia unui profet. El este: „purtătorul de cuvînt al lui Dumnezeu în mijlocul generaţiei sale”.

Fie că vorbeşte despre trecut, fie că vorbeşte despre prezent sau viitor, oricine a primit un mesaj din partea Domnului ca să-l răspîndească în mijlocul oamenilor a fost numit şi considerat „profet”. Iată de ce spune Biblia despre Avraam că era un prooroc şi iată de ce este scris despre Biserică că ea are astăzi slujba profeţiei („Căci mărturia lui Isus este duhul profeţiei” – Apoc. 19:10).

PROFEŢIA CA O VESTIRE A VIITORULUI

Viitorul glorios al Israelului pe care-l vom întîlni pretutindeni în cărţile profetice este bazat pe legămintele: Avraamic (Gen 12:1-3), Palestinian (Deut. 28:1-30:9) şi Davidic (2 Sam. 7:4-17). Aceste trei legăminte dau profeţiilor evreieşti un caracter optimist şi „mesianic”. Dumnezeu le-a promis evreilor că îi va întoarce în ţara lor şi le va restaura împărăţia, aşezînd pe tronul Ierusalimului un urmaş al lui David. Dar „Mesia” acesta pe care l-au vestit profeţii trebuie să fie de asemenea şi un fiu al lui Avraam (Mat. 1:1) care va înlesni răscumpărarea prin intermediul jertfei. Rezultă de aici un caracter dublu al împlinirilor mesianice: unul de suferinţă şi de jertfire pentru răscumpărarea poporului şi unul de triumf pentru instaurarea împărăţiei (Zah. 9:9 în contrast cu Zah. 14:1-9). Acest caracter dublu i-a încurcat foarte mult pe învăţaţii poporului evreu (Luca 24:26-27; 1 Petru 1:10-12). Biserica creştină ştie însă astăzi că aceasta este natura lucrării lui Cristos. El a venit prima dată ca Mesia care trebuie să moară pentru păcatele lumii şi va reveni ca Mesia triumfător pentru a-Şi lua în stăpînire împărăţia.

Dacă am vrea să rezumăm mesajul profeţiilor într-o singură frază ar trebui să spunem că: el vesteşte înălţarea naţiunii evreieşti, căderea ei prin neascultare, risipirea ei printre neamurile lumii, binecuvîntarea lumii întregi prin lucrarea lui Mesia venit din Israel, pocăinţa naţiunii evreieşti, reîntoarcerea evreilor în propria lor ţară, revenirea Domnului Isus în slavă, instaurarea împărăţiei prin convertirea lui Israel la Domnul Isus şi judecata tuturor împotrivitorilor împărăţiei.

Cărţile profetice pot fi împărţite în (1) pre-exilice: Isaia, Ieremia, Plîngerile lui Ieremia, Osea, Ioel, Amos, Iona, Mica, Naum, Habacuc şi Ţefania, (2) exilice: Ezechiel, Daniel, şi Obadia, şi (3) post exilice: Hagai, Zaharia şi Maleahi. Împărţirea în profeţi mari şi profeţi mici, după volumul pe care îl au aceste cărţi profetice este neistorică şi necronologică şi este bine să fie evitată.

Cheia calendarului împlinirilor profetice este cartea profetului Daniel căruia îi vom şi acorda un spaţiu mai mare în studiul nostru.

IMPORTANŢA PROFEŢIILOR ÎMPLINITE

Există nenumărate exemple de profeţii care s-au împlinit întocmai: profeţii despre evenimente prin care a trecut Israelul, profeţii despre anumite locuri, ţări sau oraşe, profeţii despre imperii.

Există trei concluzii importante pe care le putem trage din împlinirea acestor profeţii:

l. Cea dintîi este că Dumnezeu există într-adevăr şi că El este stăpînul absolut al istoriei.
Isaia îndeamnă Israelul să înţeleagă bine această realitate: „Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sînt Dumnezeu şi nu este altul, Eu sînt Dumnezeu şi nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întîmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărîrile Mele vor rămîne în picioare şi îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:9-10).

Numai unul care este Dumnezeu poate declara cu atîta certitudine: „Da, Eu am spus şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui” (Isaia 46:11).

2. A doua concluzie este aceea că putem avea o încredere desăvîrşita în Biblie. Această carte se declară a fi Cuvîntul venit din partea lui Dumnezeu pentru noi. Ea este plină de cunoştinţe şi adevăruri pe care nici un om nu ni le-ar fi putut pune la dispoziţie. Petru le aminteşte cititorilor săi că: „v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite” (2 Petru 1:16). Nu era nevoie de aşa ceva căci: „Avem cuvîntul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi seama ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos” (2 Petru 1:19). Este evident că, aşa cum spune Petru: „nici o profeţie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mînaţi de Duhul Sfînt” (2 Petru 1:21).

3. A treia concluzie este că profeţiile deja împlinite sînt o garanţie a celorlalte. Ele stabilesc un anumit tipar de împlinire. Vedem de exemplu că profeţiile s-au împlinit literal, în sensul că evenimentele istorice au putut fi recunoscute din felul în care fuseseră deja descrise.

Isaia nu putea să-şi dea seama atunci de tot ce a profeţit el despre viaţa lui Mesia. Acum însă, după ce toate acestea s-au petrecut, noi ne putem da seama că el descrisese nişte fapte care aveau să se petreacă întocmai.

DESPRE DIFICULTĂŢILE DE INTERPRETARE A PROFEŢIILOR

Mulţi dintre noi ne entuziasmăm observînd cum se împlineşte Scriptura sub ochii noştrii. Aceste împliniri dovedesc încă o dată că Dumnezeu este la cîrma lumii, conducînd-o înspre împlinirea planurilor Sale. Profeţiile ne ajută să ne liniştim sub asaltul evenimentelor ameninţătoare şi aparent haotice din lumea în care trăim. Totuşi, este bine să fim prudenţi în interpretările noastre profetice şi să nu fim prea dogmatici în alcătuirea unor sisteme escatologice prea rigide. Dumnezeu nu ne-a dat nouă tot planul istoriei, ci ne-a lăsat doar să întrevedem „anumite” evenimente care să ne ajute să înţelegem că istoria se află pe drumul prestabilit şi să ne avertizeze că „vremea se apropie” (Apoc. l:3; 22:10).

Conţinutul profeţiilor nu este uşor de înţeles înainte de întîmplarea evenimentelor. Şi este încă şi mai greu să aşezăm toate aceste evenimente profetice într-o schemă cronologică infailibilă.

Există cel puţin cîteva probleme şi iată de ce:

Problema numărul unu: Literatura apocaliptică.

Multe din textele profetice se ocupă de evenimentele din finalul istoriei umane. Conţinutul acestor pasaje este plin de expresii şi imagini pe care trebuie neapărat să le considerăm simbolice. Prin viziunea care i-a fost dată, profetul a fost catapultat printr-un veritabil tunel al timpului şi s-a trezit martor al unor scene pe care nu le-a putut înţelege deplin din cauza barierelor de timp şi civilizaţie. Totuşi el ne-a transmis descrierea tuturor celor văzute, dar a făcut-o folosindu-se de vocabularul izvorît din suma experienţelor lui personale. Imaginaţi-vă că ar fi posibil ca un stră-stră-străbunic de al dumneavoastră ar fi readus la viaţă în tumultul tehnologic al secolului XX. Imaginaţi-vă că l-aţi aşeza în faţa televizorului să fie martor la revenirea navetei spaţiale sau că l-aţi lua la un tur al oraşului cu maşina pe marile artere de circulaţie. Cum ar putea el înţelege ceea ce-l înconjoară şi cu ce cuvinte şi comparaţii ar încerca să descrie el toate lucrurile de azi?

O asemenea problemă a avut de întîmpinat apostolul Ioan cînd a fost pe insula Patmos. El a fost catapultat „în Duhul” devenind martor al evenimentelor ce vor marca vremea sfîrşitului. El îşi face datoria şi ne spune tot ceea ce vede, dar ne descrie realitatea în cuvintele vocabularului lui de om din secolul I. Iată ce scrie el în Apocalipsa 9:2-10:

„…şi a deschis fîntîna Adîncului. Din fîntîna s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fîntînii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pămînt. Li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pămîntului. Li s-a zis să nu vateme iarba pămîntului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, cînd înţeapă pe un om…

Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau nişte cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. etc”

Este foarte lesne să cazi în ispita de a identifica aceste „lăcuste” cu nişte elicoptere de luptă foarte sofisticate trimise să răspîndească gaze de luptă. Cine ştie dacă această interpretare a noastră nu ar fi însă nimic altceva decît o altă „contemporaneizare” a unor realităţi pe care nici noi nu le înţelegem încă? Într-o bună zi profeţia lui Ioan se va întîmpla întocmai şi atunci, abia atunci, vom vedea cu toţii că vestirea a fost exact conformă cu realitatea. Pînă la acea vreme însă este bine să nu fim categorici în presupunerile noastre.

Problema numărul doi: Timp uniform şi timp în secvenţe. Aduceţi-vă aminte de o întîmplare petrecută în Nazaret. Fiul cel mai renumit al locului tocmai se întorsese acasă şi cei din sinagogă i-au dat cinstea să citească textul pentru Sabatul respectiv, care s-a „nimerit” să fie tocmai din cartea profetului Isaia. Domnul a luat sulul şi a început să citească:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozenia, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca 4:18-19).

Dînd sulul înapoi, El a adăugat numai acest scurt comentariu: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit” (Luca 4:21). Ceea ce este surprinzător în această scenă este că Domnul Isus n-a citat profeţia lui Isaia în întregime. Nu este de mirare că ascultătorii Lui de atunci s-au scandalizat. Mîntuitorul îşi luase libertatea să interpreteze textul desfăcîndu-l în fragmente profetice. Dacă vom citi Isaia 61:1-2, vom vedea că textul continuă cu:…”şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru”. Noi înţelegem astăzi de ce s-a oprit atunci Isus. El venise prima dată numai ca să moară pentru păcatul lumii făcînd astfel posibilă mîntuirea tuturor celor care vor crede. Prima parte a misiunii Lui a fost o ofertă a harului. El va veni şi o a doua oară: „într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru” (2 Tesal. 1:8-9). Această a doua venire care este încă în viitor este asociată cu judecata pe care o va aduce Dumnezeu asupra oamenilor.

Oamenii care-L ascultau pe Domnul Isus în Nazaret nu ştiau însă aceasta. De fapt, nici Isaia însuşi nu a ştiut această ordine a desfăşurării evenimentelor. Versetul său profetic ascundea între cuvintele lui o perioadă de peste două mii de ani! Pasajele profetice nu sînt grozav de clare atunci cînd este vorba despre timpul sau ordinea în care se vor întîmpla evenimentele. Ele ne spun că anumite lucruri se vor întîmpla, dar amănuntele desfăşurărilor vor putea fi înţelese numai atunci cînd vom fi martorii împlinirilor. Apostolul Petru, care a înţeles această limitare a oamenilor prin care ne-au fost transmise profeţiile, scrie: „Proorocii, care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mîntuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Cristos şi slava de care aveau să fie urmate” (1 Petru 1:10-11).

Acest lucru trebuie ţinut minte ori de cîte ori încercăm să tălmăcim profeţiile. Da, există profeţii în care numerele joacă o importanţă deosebită, totuşi, majoritatea mesajelor profetice nu ne dau mare ajutor în întocmirea unor „scheme profetice” şi n-ar trebui să ne luăm libertatea să-L limităm pe Dumnezeu la înţelegerea noastră aproximativă.

Problema numărul trei: Împliniri parţiale sau multiple. Cînd poporul Ierusalimului a trimis o delegaţie la Ioan Botezătorul să-l întrebe: „Eşti tu Ilie?” el şi-a clătinat capul şi a răspuns: „Nu sînt” (Ioan 1:21).

Problema era foarte serioasă, căci cu 400 de ani înainte profetul Maleahi declarase: „Iată, voi trimite peproorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată”. (Mal. 4:5) Poporul dorea să ştie dacă sosise vremea cînd trebuia să apară Mesia. Dacă acest Ioan nu era „Ilie”, Cel născut în Nazaret nu putea fi proclamat Mesia. Cum se împacă mesajul Domnului Isus cu răspunsul dat de Ioan celor trimişi de popor?

În Matei 17:11-13 Domnul explică: „Este adevărat ed trebuie sa vie întîi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut”. Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul”.

Situaţia aceasta este plină de confuzie dacă nu recunoaştem o altă caracteristică a profeţiilor şi anume: anumite mesaje profetice au împliniri multiple în situaţii de armonii simetrice ale istoriei. Fiecare din aceste împliniri este în sine o împlinire parţială a profeţiei. Ioan Botezătorul venise: „în duhul şi puterea lui Ilie” (Luca 1:17) căci Dumnezeu ştia că încă vremea prezisă de Maleahi nu sosise. Dacă Israelul L-ar fi primit pe Domnul Isus, misiunea lui Ioan ar fi fost suficientă. Dar Dumnezeu ştia că nu va fi aşa. Ilie despre care vorbeşte Maleahi va trebui să vină înainte de cea de a doua venire a Domnului. Mulţi comentatori ai Scripturilor sînt de părere că el va fi unul dintre cei „doi martori” despre care ne vorbeşte cartea Apocalipsei (Apoc 11:3-12).

Un alt exemplu este în cartea Deuteronomul. În capitolul 28 ni se spune că atunci cînd Israel Îl va părăsi pe Domnul, El îi va împrăştia printre neamuri (vezi 28:64-68). În capitolul 30 li se face promisiunea că dacă se vor pocăi şi se vor întoarce la Domnul în inimile lor, atunci şi Dumnezeu îi va readuce în ţara moştenirii lor (30:1-10). Mulţi alţi profeţi au reluat apoi această temă prevestind ambele evenimente. Situaţia s-a întîmplat întocmai pe vremea cînd Nebucadneţar a dus ţara în robie, iar după 70 de ani de pedeapsă poporul a fost readus în ţară sub decretul dat de Cir persanul. Interesant este însă că alţi profeţi, post-exilici, reiau mesajul din Deuteronom şi după ce poporul se află deja întors în ţară. Să se fi referit Moise la o altă împlinire, post-Babiloneană? Cea mai mare dislocare a evreilor din ţara lor s-a produs pe vremea împăratului roman Titus, după anul 70 al erei noastre. Să se fi referit ceea ce este scris în Deuteronomul la o reîntoarcere a evreilor care a început după 1948 cînd s-a reînfinţat Israelul?

Şi acest exemplu ne arată că există profeţii cu împliniri parţiale şi multiple. Cine ne poate spune cu siguranţă care sînt ele? Răspunsul la această întrebare trebuie să ne lipească şi mai mult de Domnul. Numai El ştie „vremurile şi soroacele” (Fapte 1:7).

Anunțuri

1 comentariu

  1. eugen spune:

    Totul este perfect dupa cum ai explicat,ma bucur mult de explicatiile tale totul este adevarat noi va multumim si Dzeu sa te binecuvinteze pe mai departe Amin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: