Explicații la Biblie

Acasă » 2016 » februarie

Arhive lunare: februarie 2016

Reclame

Iosua, un urmaș ,,simbolic“ pentru Moise

joshua-anointed-by-moses01

Dintre Maria, Aaron și Moise, rădăcinile conducătorilor lui Israel, Dumnezeu a ridicat un lăstar firav, destinat însă să fie cel care a condus poporul lui Dumnezeu în ,,Țara Făgăduinței“. Providențial, acest nou conducător biruitor s-a numit ,,Iosua“, exact la fel ca Fiul întrupat lui Dumnezeu:

„Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus (orig. Iosua), pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Mat. 1:20-21).

Noul conducător al lui Israel n-a fost chemat însă de la naștere așa. A fost o întreagă poveste …

Nun și nevasta sa erau robi în Egipt și gemeau sub teribila povară a muncilor exterminatoare la care fuseseră puși de ,,faraonul care nu-l cunoștea pe Iosif“. Din oftaturile lor și din nădejdea în izbăvirile lui Dumnezeu, cei doi au tors un nume de speranță pentru băiatul lor nou născut: ,,Hoșea“, libertate, izbăvire (Hoshe’a (הוֹשֵׁעַ)). A fost poate o urare de bine așezată de părinți asupra unui copil căruia îi doreau un destin mai bun decât al părinților lor. Sau a  fost un strigăt de patriotism născând, de protest social, căci vă închipuiți ce reacții se nășteau în cei din jur care auzeau copilul acesta strigat pe nume ! ,,Libertate“, vino aici! ,,Izbăvire, vino acasă!“

Nu știm cum și când, dar Biblia ne spune că pe acest fiu al lui Nun l-a luat Moise ca (mai mult…)

Reclame

Balaam – binecuvântare în loc de blestem

Tragedii cu aromă de har !

Deasupra tuturor neascultărilor și pedepselor din cartea Numeri plutește suverană bunătatea lui Dumnezeu. Providența harului a fost imutabil hotărâtă să le facă bine evreilor și nici un blestem rostit împotriva lor n-a putut anula aceasta:

,,Copiii lui Israel au pornit şi au tăbărât în şesurile Moabului, dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului. Balac, fiul lui Ţipor, a văzut tot ce făcuse Israel amoriţilor. Şi Moab a rămas foarte îngrozit în faţa unui popor atât de mare la număr; l-a apucat groaza în faţa copiilor lui Israel. Moab a zis bătrânilor lui Madian: „Mulţimea aceasta are să înghită tot ce este în jurul nostru, cum paşte boul verdeaţa de pe câmp.” 

Balac, fiul lui Ţipor, era pe atunci împărat al Moabului. El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor pe Râu (Eufrat), în ţara fiilor poporului său, ca să-l cheme şi să-i spună: „Iată, un popor a ieşit din Egipt, acoperă faţa pământului şi s-a aşezat în faţa mea! Vino, te rog, să-mi blestemi pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine. Poate că aşa îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat, şi pe cine blestemi tu este blestemat” (Num. 22:1-6).

,,Dumnezeu a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.”

,,Balac a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmaşul meu, şi iată că tu-l binecuvântezi!” …

,,Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu?
Cum să defăimez eu pe cel pe care nu-l defăimează Domnul?

Iată că am primit poruncă să binecuvântez.
Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce.
El nu vede nicio fărădelege în Iacov,
Nu vede nicio răutate în Israel

Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov,
Nici vrăjitoria împotriva lui Israel.
Acum se poate spune despre Iacov şi Israel:
‘Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!’

(Num. 22:12; 23:8, 11;20-21, 23).

Balaam este un personaj misterios. Monoteismul lui se poate trage din familia lui Nahor și Laban, care au locuit la Haran, pe Eufrat (Gen. 28:1-5). În cei 430 de ani petrecuți de urmașii lui Iacov în Egipt, probabil că urmașii socrului său Laban s-au schimbat și ei profund, dar au păstrat ceva din monoteismul părinților lor.

Episodul înfruntării cu Moab, poporul lui Balak, și cu tentativa lor de a-i blestema pe israeliți prin Balaam este o fereastră profetică spre lumea nevăzută și spre cea viitoare. În ciuda prezentului sumbu și a necredinței care a dus la moartea unei generații, Dumnezeu n-a renunțat la planul mesianic cu Israel. Acest popor este în continuare ,,ne-blestemabil“. (mai mult…)

Pavel – apostolul Neamurilor

Iată câteva date și fapte mai puțin cunoscute despre  marele apostol:

Tarsus, localitatea under s-a născut Pavel există de cel puțin 4,000 de ani. În 41 B.C., Antony și Cleopatra au serbat festiv în oraș una din întâlnirile lor.

Cel puțin șapte rude ale lui Pavel sunt pomente pe name în Noul Testament. La finalul scrisorii trimise color din Roma, Pavel îi salută pe …

– Andronic și Iunia, care crezuseră în Christos înaintea lui, care făcuseră ani grei de temniță pentru aceasta și ajunseseră cu mare vază printre apostoli (16:7)

– Irodion, ruda mea (16:11)

– Luciu, Iason și Sosipater, rudele mele (16:21)

Pe lângă aceștia, apostolul mai amintește în Fapte 23:16-22 despre o soră a lui și despre băiatul ei care l-au adjutant să scape din cursa pe care i-o întindeau iudeii.

Nu este impossible ca ,,Luciu“ amintit în Romani 16:11, să fi fost în realitate ,,Luca“, autorul Evangheliei lui și a cărții Faptele Apostolilor.  În cea de a doua călătorie misionară a sa, apostolul Pavel se poate să se fi dus la Troa (unde locuia Luca, sau, cel puțin, unde i s-a alăturat lui Pavel) pentru că știa că una din rubedeniile sale îl va putea găzdui (Fapte 16:8, 11).

,,Facerea corturilor“ amintită ca sursă de întreținere apentru apostol în timpul călătoriilor este în original un termen mai larg care poate include și ,,facerea încălțămintelor“, un fel de ,,lucrător în obiecte de piele“.

Apostolic Pavel, deși ales apostol al Neamurilor, a avut numeroase ocazii să le predice și evreilor.  Pe vremea ace, aproximativ patru milioane de evrei locuiau în afara granițelor țării lor. Cam toate cetățile mărișoare aveau cel puțin câte o sinagogă, iar la Roma funcționau nu mai puțin de unsprezece. Populația de evrei din Roma depășise pe atunci cifra de 40,000–50,000.

Vinul era o băutură foarte populară pe vremea lui Pavel, dar nu se servea curat, pentru că ar fi fost o băutură ,,tare“, ci diluat (de abicei cu apă de mare). Iarna, în cetățile romane se serve un fel de vin fiert fierbinte.

Este evident că apostolul Pavel a fost un cititor al literaturii vremii lui. În scrierile lui, Pavel citează din Epimenides din Creta (Tit. 1:12), din Aratus din Cilicia (Fapte 17:28) și din Menander, autorul comediei grecești Thais (1 Cor. 15:33).

Mulți romani din vremea lui Pavel își ondulau părul și și-l ungeu cu ulei din belșug.  Cele mai soficticate pomezi erau făcute din măduvă de căprioară, din grăsime de urs și oi și chiar din ceea ce lăsau șoarecii în urma lor (socotit un afrozidiac).

S-ar putea ca apostolul Pavel să fi citat strofe din cântările creștine ale vremii. Două astfel de pasaje, spun cercetătorii biblici, ar fi putut fi 1 Corinteni 13 și Filipeni 2:1-11.

Nu Evangheliile, așa cum se crede din cauza felului în care au fost așezate în Noul testament, ci epistolele lui Pavel ne dau cele mai timpurii informații despre Domnul Isus. Cea mai veche citare a unei ziceri a Domnului se găsește în 1 Tesaloniceni (1 Tes. 4:15-17), pe care apostolul a scris-o prin anul 50 d.C. Alte citate din zicerile Domnului Isus se găsesc în 1Corinteni 7:10-11; 9:14; 11:23-26.

Rembrandt l-a pictat pe apostolul Pavel ca pe un om foarte bătrân. În realitate, Pavel a trăit între anii 6 și 64 după Christos, murind deci cam la 58 de ani, o vărstă înaintată pentru un om care a trăit o viață așa de agitată ca a lui.

Saul din Tars a fost unul din cele mai strălucite exemplare umane ale vremii sale. Născut ca un privilegiat cu cetățenie romană, bun cunoscător al filosofiei grecești, fariseu cu șanse de a deveni una din cele mai influente personalități ale Sinedriului evreiesc, omul acest părea la un moment dat să aibe un viitor social strălucit. S-a frânt însă pe drum …

În urma unei experiențe de iluminare trăită în apropierea Damascului, tânărul promițător a ales să-și unească destinul cu personalitatea unui răstignit anonim din rău famatul Nazaret, antagonizându-i pe evrei, scandalizându-i pe greci și uimindu-i pe romani. S-a dus apoi în pustie și a revenit printre cei mai umili și disprețuiți cetățeni ai Imperiului. Și-a petrecut restul vieții călătorind prin Imperiul Roman ca să facă adepți ai Nazarineanului, înființând grupe locale și întreținându-le apoi existența cu scrisori și vizite periodice. Când a mai apărut de câteva ori în primul plan al mișcărilor sociale a terminat de fiecare dată fie bătut aproape de moarte, fie aruncat în închisoare. Pentru cei ce-l cunoscuseră în tinerețe, părea un ratat care duce o existență mizeră și pierdută sub mantia anonimatului.

Și totuși …

De la înălțimea celor douăzeci de secole scurse de atunci, Saul din Tars se vede distinct asemenea unui pisc imens înălțat singuratec în panorama veacurilor, mult deasupra tuturor celorlalți oameni de vîrf din generația sa. Influența lui asupra populației lumii este copleșitoare, infinit mai mare decât a tuturor celorlalți.

Asta … deocamdată, ca să nu mai vorbim și de diferența dintre el și ei în eternitatea care ne așteaptă.

Este o lecție pentru toți lucrătorii creștini care lucreză (și se plâng uneori pentru acasta) în … anonimat.

,,Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci.“ – Daniel 12:3

,, … pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.“ – Luca 16:15

+++

Scurte studii despre Pavel

+++

Tainele vieții de credință – o incursiune în inima apostolului Pavel

Un pasaj din finalul epistolei este o fereastră înspre patru taine ale vieții de credință:

,,Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri: ca s-o fac cunoscută aşa cum trebuie să vorbesc despre ea“ (Coloseni 4:2-4)

Departe de a fi doar câteva formule politicoase de încheiere, cererile și îndemnurile din acest pasaj reprezintă indicii serioase despre dimensiunile spirituale pe care evolua apostolul Pavel. Identificăm patru ,,taine“, lucruri care depășesc înțelegerea și trăirea omului firesc, pe care le recomandă apostolul creștinilor din Colose. Uneori, realitățile mari se exprimă în amănunte mici, iar excepționalul se practică în lucrări cotidiene. Creștinii sunt oameni obișnuiți chemați să facă lucruri neobișnuite. Ei sunt părtași unor mari taine, pe care lumea nu le poate înțelege.

I. Taina rugăciunii

,,Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt“ (Col. 4:2-3a).

Credința se exercită în nevăzut și aduce în ființă lucrurile nădăjduite. Un om neobișnuit cu creștinismul ar putea întreba: ,,Cum adică, Pavel se afla la Roma și-i îndeamnă pe cei din Corint, la câteva mii de kilometrii distanță, să spună un fel de ,,abracadabra“ ca să se deshidă ,,uși“ pentru el la Roma?

Cam așa. Exact așa! Credința pricepe că ,,toate lucrurile care se văd au fost făcute din lucruri care nu se văd“ (Evrei 1). Prin rugăciune, trimitem în nevăzut cererile noastre direct la tronul universului, de unde Dumnezeu declanșează apoi acțiuni în lumea văzută. Este o taină pe care o practică credincioșii creștini în fiecare zi, în care trebuie să ,,stăruim“, pe care nu trebuie să o neglijăm.

În 2017, o doamnă din SUA care a trecut printr-o moarte clinică a revenit în lumea noastră cu un mesaj de la Domnul Isus: ,,Cereți! Biserica este un uriaș adormit. Cereți în Numele Meu lucrări mari pentru propășirea împărăției în inimile oamenilor!“

Este marea criză a creștinismului de fațadă. Am pierdut perspectiva și sentimentul de angajare în lupta pentru cucerirea sufletelor pentru Christos. Ne-am prăbușit în egoism și ne rugăm ca să avem ce risipi în firea pământească. Fiecare dintre noi trebuie să se examineze serios și să răspundă la această întrebare: ,,Dacă Dumnezeu ți-ar asculta toate rugăciunile, câte vieți și câte realități s-ar schimba în jurul tău?“

II. Taina lui Christos

,,… ca să putem vesti taina lui Christos“ (Col. 4:3).

Într-o lume idolatră și într-o Romă guvernată de panteonul tuturor zeilor, apostolul Pavel înțelege că-i va fi greu să se explice în fața Cezarului pentru că acest ,,Christos“ nu este o religie, nu este un zeu păgân fals, ci este o persoană. Cum va putea el să le explice romanilor lipsiți de contextul Vechiului Testament despre Fiul lui Dumnezeu venit să umble împreună cu oamenii, să moară pentru ei și să-i călăuzească apoi pas cu pas spre împărăția Lui eternă?

III. Taina comunicării

,,.. ca s-o fac cunoscut așa cum trebuie să vorbesc despre ea“ (Col. 4:4).

Nu poți vorbi oricând, oricui și oricum despre Christos. Unii au ,,ușa închisă“ și este o vreme când trebuie să taci și să te rogi ca ea să se deschidă. Fiecare lacăt își are cheia lui potrivită. N-o poți deschide cu o alta. Fiecare inimă este ,,altfel“. Comunicarea adevărată, dela inimă la inimă, este o raritate cu statut de excepție.

Apostolul rostise deja mii de predici și se apărase deja în fața câtorva scaune romane de judecată. El știe că de data aceasta are de-a face cu Cezarul și cu cei de la Roma. Și mai are de-a face și cu evreii din Roma. Se cere o abilitate supranaturală ca să aibă cuvintele potrivite, tonul potrivit și atitudinea potrivită de la Dumnezeu. Pavel cere sprijinul celor din Colose. El nu se bazează nici pe elocuția sa și nici pe experiența sa. Are nevoie de o călăuzire proaspătă. Este gata să clădească pe promisiunea conform căreia cei chemați să dea socoteală de credința lor nu trebuie să se îngrijoreze de ceea ce vor avea să răspundă, ,,căci li se va da chiar în ceasul acela“ (Mat. 10:19).

IV. Taina circumstanțelor

,, … pentru care, iată, mă găsesc în lanțuri“ (Col. 4:3b).

Apostolul Pavel era convins că nimic nu este la întâmplare și că este călăuzit de Dumnezeu spre împlinirea planurilor Lui. Acestea nu l-au dus întotdeauna în cele mai plăcute sau favorabile locuri, dar … așa a trebuit să fie.

Fă și tu la fel! Nu te mai plânge de circumstanțele în care te afli, ci întreabă-te ce așteaptă de la tine Dumnezeu în situația ta. Ceea ce nu este bun sau plăcut pentru tine s-ar putea să fie exact ceea ce-i trebuie ca să fii o binecuvântare pentru alții, ca să li-L vestești pe Isus Christos (Fil. 1:12-14).

+++

Ce rămâne la sfârșit ? (Din Testamentul lui Pavel)

Toți predicatorii și păstorii trebuie să se verifice din când în când cu ,,Testamentul lui Pavel“. Scrisorile adresate de el mai tinerilor săi colaboratori sunt ,,teologia pastorală“ de care trebuie să ținem seama.

Iată un fragment testamentar:

Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. 

M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. – 2 Tim. 4:6-7

I. M-am luptat lupta cea bună

Mai toți lucrătorii creștini moderni își doresc un loc liniștit, la căldurică și fără probleme. Lucrul acesta este imposibil pentru că întreaga planetă este teatrul de luptă al înfruntării dintre Dumnezeu și Satan. ,,Robul credincios“ va avea parte de odihnă doar ,,dincolo“, unde se va bucura de ,,odihna stăpânului Său“. Cu alte cuvinte, cum ne-am putea bucura noi de odihnă atâta timp cât stăpânul nostru însă se luptă ?!

,,Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji“ •1 Corinteni 15:32,

Alte texte care definesc lupta creștină sunt: 2 Corinteni 10:4, 
Efeseni 6:12, Filipeni 1:30

Cel ce refuză să mai lupte este deja un trădător învins!

II. Mi-am isprăvit alergarea

Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!


 – 1 Corinteni 9:24-25

Pastoratul este un maraton, nu o scurtă cursă de viteză. Fiecare cursă de maraton își are punctele ei de epuizare, când se pare că nu se mai poate, când credem că nu mai sunt resurse. Trebuie să le depășim cu bărbăție, știind că sunt trecătoare și trebuie învinse prin perseverență. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci când nu mai poți este … să mergi înainte.

III. Am păzit credinţa

Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii le-au pierdut şi au căzut din credinţă.
Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească. – 1 Tim. 1:18-20

Credința este cel mai scump lucru care ne-a fost încredințat. Există un ,,dreptar al învățăturilor sănătoase“ care trebuie respectat și păzit cu mare responsabilitate. Ceea ce este în afara acestui ,,dreptar“ este echivalent cu o ,,hulă“. N-avem voie să ,,trecem peste ceea ce a fost scris“. Depinde de aceasta soarta noastră eternă și soarta celor ce ne ascultă:

,,Fii cu luare-aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. – 1 Tim. 4:16).

Un paznic al credinței stă cu cartea în mână și cu trâmbița în cealaltă, gata să-i avertizeze pe ceilalți de venirea vrăjmașului!

Citirea zilnică – Exodul

Pentru cei ce mergeți în ritmu stabilit de ,,Resurse creștine“), iată un comentariu care pote însoți lectura Bibliei:

 

exodus

Exodul este cartea celei mai mari evadări din istorie. Peste două milioane de sclavi au scăpat dintr-una din cele mai fortificate națiuni ale lumii. Omenește era imposibil! A fost o întâmplare extraordinară, plină de o serie întreagă de miracole, unele din cele mai renumite din Biblie. Conducătorul israeliților de atunci a fost Moise. El a văzut mai multe minuni decât Avraam, Isaac și Iacov la un loc, unele venite în cascadă una după alta, intervenții ale lui Dumnezeu în folosul poporului Său. Unele minuni au avut aparența magiei, ca aceea în care toiagul lui Moise s-a transformat într-un șarpe. Marea lor majoritate au fost însă manipulări clare ale naturii prin care Dumnezeu și-a demonstrat puterea asupra tuturor lucrurilor pe care le-a creat, ca să le facă să lucreze împreună spre binele celor pe care i-a ales.

Exodul este mai mult decât un „eveniment“, este o ilustrație și o demonstrație a felului în care Dumnezeu se implică personal în viața de fiecare zi, exercitându-și stăpânirea absolută asupra altor popoare și schimbând așa cum vrea El cursul istoriei. Exodul este o mostră de istorie vie, cu existență perpetuă și mereu contemporană, fiind amintit nu mai puțin de 120 de ori în Biblia evreilor (Vechiul Testament). El este retrăit în fiecare an de evrei la sărbătoarea „Pessah“-ului și de creștini la sărbătoarea „pascală“. Importanța Exodului a intrat în vocabularul lumii ca o metaforă bine cunoscută și folosită de la Mahatma Ghandi la Martin Luther jr. Toți au repetat lozinca eliberării: „Lasă pe poporul meu să plece“!

 

Exodul în contextul Bibliei

Cartea Exodul îi urmează Genezei în același fel în care Noul Testament îi urmează Vechiului Testament. Geneza ne vorbește despre căderea omului la toate examenele și în toate privințele. Exodul este descrierea glorioasei intervenții a Dumnezeului pornit în răscumpărarea creaturii pierdute. Ea ne vorbește despre un Dumnezeu suveran care a hotărât în bunăvoința Lui să mântuiască.

Exodul este prin excelență cartea care ne vorbește mai clar decât oricare alta din Vechiul Testament despre lucrarea de mântuire. Acțiunea ei debutează în plină tragedie umană, dar se termină cu un triumf al slavei; începe prin a ne spune cum Dumnezeu a intervenit în istorie pentru a izbăvi un popor și se termină cu declarația că Dumnezeu a coborât în norul slavei pentru a locui în mijlocul celor răscumpărați.

(Continuarea acestui comentariu se găsește aici)