Iată câteva date și fapte mai puțin cunoscute despre  marele apostol:

Tarsus, localitatea under s-a născut Pavel există de cel puțin 4,000 de ani. În 41 B.C., Antony și Cleopatra au serbat festiv în oraș una din întâlnirile lor.

Cel puțin șapte rude ale lui Pavel sunt pomente pe name în Noul Testament. La finalul scrisorii trimise color din Roma, Pavel îi salută pe …

– Andronic și Iunia, care crezuseră în Christos înaintea lui, care făcuseră ani grei de temniță pentru aceasta și ajunseseră cu mare vază printre apostoli (16:7)

– Irodion, ruda mea (16:11)

– Luciu, Iason și Sosipater, rudele mele (16:21)

Pe lângă aceștia, apostolul mai amintește în Fapte 23:16-22 despre o soră a lui și despre băiatul ei care l-au adjutant să scape din cursa pe care i-o întindeau iudeii.

Nu este impossible ca ,,Luciu“ amintit în Romani 16:11, să fi fost în realitate ,,Luca“, autorul Evangheliei lui și a cărții Faptele Apostolilor.  În cea de a doua călătorie misionară a sa, apostolul Pavel se poate să se fi dus la Troa (unde locuia Luca, sau, cel puțin, unde i s-a alăturat lui Pavel) pentru că știa că una din rubedeniile sale îl va putea găzdui (Fapte 16:8, 11).

,,Facerea corturilor“ amintită ca sursă de întreținere apentru apostol în timpul călătoriilor este în original un termen mai larg care poate include și ,,facerea încălțămintelor“, un fel de ,,lucrător în obiecte de piele“.

Apostolic Pavel, deși ales apostol al Neamurilor, a avut numeroase ocazii să le predice și evreilor.  Pe vremea ace, aproximativ patru milioane de evrei locuiau în afara granițelor țării lor. Cam toate cetățile mărișoare aveau cel puțin câte o sinagogă, iar la Roma funcționau nu mai puțin de unsprezece. Populația de evrei din Roma depășise pe atunci cifra de 40,000–50,000.

Vinul era o băutură foarte populară pe vremea lui Pavel, dar nu se servea curat, pentru că ar fi fost o băutură ,,tare“, ci diluat (de abicei cu apă de mare). Iarna, în cetățile romane se serve un fel de vin fiert fierbinte.

Este evident că apostolul Pavel a fost un cititor al literaturii vremii lui. În scrierile lui, Pavel citează din Epimenides din Creta (Tit. 1:12), din Aratus din Cilicia (Fapte 17:28) și din Menander, autorul comediei grecești Thais (1 Cor. 15:33).

Mulți romani din vremea lui Pavel își ondulau părul și și-l ungeu cu ulei din belșug.  Cele mai soficticate pomezi erau făcute din măduvă de căprioară, din grăsime de urs și oi și chiar din ceea ce lăsau șoarecii în urma lor (socotit un afrozidiac).

S-ar putea ca apostolul Pavel să fi citat strofe din cântările creștine ale vremii. Două astfel de pasaje, spun cercetătorii biblici, ar fi putut fi 1 Corinteni 13 și Filipeni 2:1-11.

Nu Evangheliile, așa cum se crede din cauza felului în care au fost așezate în Noul testament, ci epistolele lui Pavel ne dau cele mai timpurii informații despre Domnul Isus. Cea mai veche citare a unei ziceri a Domnului se găsește în 1 Tesaloniceni (1 Tes. 4:15-17), pe care apostolul a scris-o prin anul 50 d.C. Alte citate din zicerile Domnului Isus se găsesc în 1Corinteni 7:10-11; 9:14; 11:23-26.

Rembrandt l-a pictat pe apostolul Pavel ca pe un om foarte bătrân. În realitate, Pavel a trăit între anii 6 și 64 după Christos, murind deci cam la 58 de ani, o vărstă înaintată pentru un om care a trăit o viață așa de agitată ca a lui.

Saul din Tars a fost unul din cele mai strălucite exemplare umane ale vremii sale. Născut ca un privilegiat cu cetățenie romană, bun cunoscător al filosofiei grecești, fariseu cu șanse de a deveni una din cele mai influente personalități ale Sinedriului evreiesc, omul acest părea la un moment dat să aibe un viitor social strălucit. S-a frânt însă pe drum …

În urma unei experiențe de iluminare trăită în apropierea Damascului, tânărul promițător a ales să-și unească destinul cu personalitatea unui răstignit anonim din rău famatul Nazaret, antagonizându-i pe evrei, scandalizându-i pe greci și uimindu-i pe romani. S-a dus apoi în pustie și a revenit printre cei mai umili și disprețuiți cetățeni ai Imperiului. Și-a petrecut restul vieții călătorind prin Imperiul Roman ca să facă adepți ai Nazarineanului, înființând grupe locale și întreținându-le apoi existența cu scrisori și vizite periodice. Când a mai apărut de câteva ori în primul plan al mișcărilor sociale a terminat de fiecare dată fie bătut aproape de moarte, fie aruncat în închisoare. Pentru cei ce-l cunoscuseră în tinerețe, părea un ratat care duce o existență mizeră și pierdută sub mantia anonimatului.

Și totuși …

De la înălțimea celor douăzeci de secole scurse de atunci, Saul din Tars se vede distinct asemenea unui pisc imens înălțat singuratec în panorama veacurilor, mult deasupra tuturor celorlalți oameni de vîrf din generația sa. Influența lui asupra populației lumii este copleșitoare, infinit mai mare decât a tuturor celorlalți.

Asta … deocamdată, ca să nu mai vorbim și de diferența dintre el și ei în eternitatea care ne așteaptă.

Este o lecție pentru toți lucrătorii creștini care lucreză (și se plâng uneori pentru acasta) în … anonimat.

,,Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci.“ – Daniel 12:3

,, … pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.“ – Luca 16:15

+++

Scurte studii despre Pavel

+++

Transformarea unui luptător pentru Dumnezeu

Efes. 6:11-20

Covidul m-a propulsat pe un Palmer inalt al părtășiei cu Dumnezeu. Am văzut și auzit lucruri nemaiauzită de mine până atunci. Am fost slab și m-am clătinat, ca mulți alții din poporul Domnului, iar Dumnezeu a vrut sa mă întărească. Am intrat însă și într-o poziție periculoasa. Pavel a spus ca din pricina descoperirilor cerești ii era inevitabil sa se ingamfe, așa ca Dumnezeu l-a ajutat sa-și păstreze echilibrul spiritual printr-un tepus in carne, un nedorit sol al Satanei. 

M-am decis sa nu vorbește despre experiențele mele decât in măsura și in care Dumnezeu mă va indemna s-o fac, acolo unde vrea El, cui vrea El și cât va dori El.

Prefer sa vorbesc și eu, ca și Pavel despre un altul, un om in Christos. Asatazi vreau sa va vorbesc puțin despre Pavel. 

Tema generală va fi “extraordinara transformare a unui luptător pentru Dumnezeu”

O schimbare de paliere de lupta. 

Omul acesta a luptat cu oamenii din dragoste pentru Dumnezeu. Acum ne spune ca adevarata lupta, singura care contează nu este împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva entităților spirituale din locurile cerești.

O schimbare de priorități. 

Lupta lui Pavel nu mai este in domeniul social, ci in cel spiritual. 

O schimbare de sursa de putere. 

Scrisorile autorizare au fost abandonate in favoarea unui mandat ceresc

2Cor 10

O schimbare de tactica

In Efeseni, apostolul ne descrie noua tactica de lupta. El scoate in evidență domeniile in care suntem atacați de Satan.

Bătălia pentru minte – coiful Mântuirii

Bătălia pentru inimă – platoșa neprihănirii

Bătălia pentru adevăr – un brâu care ne încinge

Bătălia pentru timpul nostru – râvna Evangheliei păcii

O schimbare de perspectiva

Suntem mai mult decât biruitori, purtați in carul Lui de biruință. 

Dușmanul este neputincios înaintea noastră, înfrânt la Cruce:

“Coloseni 2:15 A dezbrăcat domniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce.

Romani 8:28-39

+++

Apostolia lui Pavel, învățătorul tău

De peste 2000 de ani, umbra unui om ales se extinde asupra Bisericii lui Christos. De douăzeci de secole, Saul din Tars devenit apoi apostolul Pavel este citit, explicat și ascultat în creștinismul mondial. După Domnul Isus, Dumnezeu întrupat în istorie, personalitatea și lucrarea acestui apostol este cea mai cunoscută figură a umanității. Nimeni n-a fost tradus în mai multe limbi ca să fie răspândit la toate popoarele. El stă cu un cap deasupra tuturor celorlalți pentru că a fost „ales“, pregătit și plasat într-o slujire specială de Dumnezeu însuși. O dovadă incontestabilă este în nivelul lui extraordinar de cunoștințe:

„Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” Chiar dacă sunt un necioplit în vorbire, nu sunt însă şi în cunoştinţă, şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele“ (2 Corinteni 11:5-6).

Saul din Tars a învățat „la picioarele lui Gamaliel“, unul din cei mai mari rabini din istoria lui Israel, dar Saul din Tars este „par excelence“ un discipol al lui Isus Christos:

„Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi“ (Fapte 22:3).

„Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.
Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus“ (Filipeni 3:4-12).

Apostolul Pavel nu s-a lăudat peste măsură cu informațiile pe care le-a primit direct de la Domnul. Totuși, ele apar aluziv sau direct pe ici pe colo în scrierile ale.

„Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos“  (Galateni 1:11-12).

Iată câteva exemple, peste care am trecut până acum cu mult prea mare și neglijentă ușurință:

1 Corinteni 11:23

„Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat, şi anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.“

1 Corinteni 15:3

„V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, … “

Dumnezeu i-a descoperit astfel lucruri la care el n-a fost participant direct. Pavel n-a fost nici la Cina de taină și nici la arătările de după învierea Domnului. A „primit“ însă de la Domnul revelația acestor evenimente printr-o veritabilă călătorie dincolo de timp și spațiu, la un palier superior al cunoașterii.

Curiozitatea lui a fost satisfăcută într-un dialog direct cu Cel înviat, care s-a păstrat chiar și atunci când s-a rugat să-i ia Dumnezeu „țepușul“ satanic care-l stânjenea în trup:

„E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie) a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar, întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.

Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.

Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”.

Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.“ (2 Corinteni 12:1-10).

Acest „Și El mi-a, zis“ ilustrează nivelul de pătrundere spirituală extrasenzorială care i-a fost îngăduit lui Pavel. Numai așa se explică cunoștințele științifice superioare la care omenirea nu a ajuns decât după descoperirea ADN-ului și a spectroscopiei astrale.

„Nu orice trup este la fel, ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. Tot aşa sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti, dar alta este strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea“ (1 Cprinteni 15:39-41).

Fragmente din revelațiile speciale pe care le-a primit apostolul Pavel sunt „ascunse la vedere“ chiar sub nasul nostru, prea aproape parcă de ochii noștri pentru a fi băgate în seamă.

„Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească şi am văzut pe Domnul, care-mi zicea: ‘Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine’.
Şi am zis: ‘Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau.’
Atunci, El mi-a zis: ‘Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri…’ ”“ (Fapte 22:17-21).

„În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele, căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma” (Fapte 23:11).

„Şi acum, iată că împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo. Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. “ (Fapte 20:20-22).

În drumul spre Roma, Pavel a făcut o impresie extraordinară asupra romanilor care-l duceau să fie judecat. În doar câteva săptămâni, apostolul s-a transformat dintr-un om aflat la discreția romanilor, la un om cu autoritate de care ascultau toți. A fost o ilustrație a apostoliei lui, a calităților extraordinare cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Pavel nu s-a sfiit să le vorbească romanilor despre capacitatea lui de a vorbi cu Dumnezeu fie direct, fie prin îngeri, solii lui Dumnezeu:

„Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corabiei. Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine’. De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. Dar trebuie să dăm peste un ostrov“ (Fapte 27:22-26).

Dumnezeu îi spusese apostolului ce se va întâmpla și ce rol va avea insula pe care aveau să se refugieze. În plină panică pe mare, Pavel a semănat în ceilalți liniștea unui om care comunica direct cu Dumnezeu:

„Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură. De aceea, vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.”
După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat. În corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete“ (Fapte 27:33-37)

+++

Ceea ce lipsește suferințelor lui Christos ?

 (De citit încet și mestecat pe îndelete!)

Impertinența din titlu nu-mi aparține! Am preluat-o de la altcineva, dar cred în ea din toată inima și cu toată ființa mea!

Este un subiect mai ocolit de noi și trebuie să fac o precizare încă de la început:

,,Mulți privesc, puțini văd; mulți aud, puțini ascultă“.

Vedem doar ceea ce putem pricepe și ascultăm doar ceea ce putem înțelege. Restul trece pe lângă noi, nu ,,prin noi“.

Această incursiune în tainele vieții lui Chistos în noi a început de la spovedania  apostolului Pavel din Filipeni 3:4-17, din care citez aici doar pasajul care m-a uimit:

,,Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi“ (Filip. 3:10-11).

Apostolul Pavel mărturisește că a abandonat evoluția lui pe scara spiritualității evreiești (3:4-8), socotind-o ,,ca un gunoi“ în comparație cu un alt proces de spiritualitate pe care îl numește ,,cunoașterea lui Christos“:

,,Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos …“ (Filip. 3:8).

Vorbind în termeni de ,,câștig-ghișeft“, ca orice evreu veritabil, Pavel ne vorbește despre o afacere infinit superioară religiozității iudaice. Expresia ,,să-l câștig pe Christos“ m-a pus pe gânduri și m-a contrariat. A fost doar începutul în confruntarea mea cu o terminologie apostolică ciudată, dar plină de revelații surprinzătoare.

Cum adică ,,Să-L câștig pe Christos“ ? Nu este El ,,darul lui Dumnezeu“ pentru noi? Despre ce strădanii personale vorbește apostolul? Ce fel de eforturi personale sunt necesare pentru primirea unui dar oferit cu atâta mărinimie de Dumnezeu?

A doua expresie care m-a bulversat cu totul este acesta: ,,ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi“ (Filip. 3:11).

Cum adică? Nu este învierea din morți o experiență generală, inevitabilă pentru toți oamenii? Cunosc oameni care ar fi fericiți să scape de învierea din morți! Toți cei care au trăit în păcat ar prefera oricând să nu mai învieze și să nu ajungă la judecata de apoi și în iadul cel veșnic! Nu credea apostolul Pavel în învierea din morți?

Calificativele ,,cu orice chip, dacă voi putea“ precizează că această ,,înviere din morți“ este ceva improbabil, foarte dificil de atins și rezervat doar pentru o anumită categorie de creștini, numiți în text ,,desăvârșiți“:

,,Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă“ (Efes. 3:12-15).

Sper că ați observat tensiunea lăuntrică existentă în acest pasaj. Apostolul spune, aparent contrazicându-se, că n-a ajuns încă desăvârșit, dar continuă precizând că suntem toți (deja) desăvârșiți!

Bineînțeles că m-am rugat Domnului să-mi lămurească toate aceste nepriceperi ale mele, fiind convins că nu apostolul Pavel este confuz, ci eu n-am ajuns încă să-l pricep bine. Ceea ce am primit de la Domnul m-a extuziasmat și m-a speriat totodată! Duhul Sfânt mi-a descoperit că există în creștinism adâncimi și înălțimi nebănuite și căi nebătătorite în slujirea mea pentru Dumnezeu. Am descoperit un Pavel care pornise hotărât pe scara identificării cu Christos, călcându-I pe urme și îndemnându-ne și pe noi să-L urmăm în această extraordinară experiență.

Identificarea cu Christos, fratele nostru mai mare

Credea sau nu credea apostolul Pavel în învierea morților? Răspunsul este un emfatic ,,Da“, iar pasajele care susțin aceasta în epistolele lui sunt prea multe ca să le citez eu aici. Cum se explică atunci reținerea lui, chiar scepticismul lui,  exprimate în expresiile restrictive ,,cu orice chip, dacă voi putea“. Despre ce ,,înviere din morți“ vorbește Pavel în spovedania adresată filipenilor?

Am descoperit că apostolul a scris aici despre o ,,altă înviere din morți“, nu despre cea pe care o vor experimenta toți oamenii. Este ,,învierea din morți“ care încoronează evoluția spirituală a celor care s-au unit prin credință cu ,,Căpetenia mântuirii lor“.

Toate epistolele lui Pavel ni-i prezintă pe cei credincioși într-o identificare spirituală prin care noi suntem ,,în Christos“ (una din expresiile favorite ale lui Pavel) și Christos este în noi:

,,Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei“ (Col. 1:26-27).

Prin identificare cu Christos, credincioșii intră într-un proces în care progresează pe scara lăuntrică (periculos numită mistică) a ,,devenirii întru Christos“. Treptele ei sunt enumerate foarte clar de apostolul Pavel în pasajul deja citat:

(1) ,,Şi să-L cunosc pe El
(2) şi puterea învierii Lui
(3) şi părtăşia suferinţelor Lui
(4) şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
(5) ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi“ (Filip. 3:10-11).

Un astfel de ,,purtător de Christos“ este o ființă nesupusă morții și este chemată încă să ,,guste ceva din puterile veacului viitor“ (Evrei 6:5) încă din viața aceasta!!!

Am crezut o vreme că Pavel le-a scris celor din Filipi despre experiențele lui ca apostol, pentru că, într-adevăr,  apostolii au beneficiat de niște ,,semne apostolice“ care i-au calificat pentru experiențe supranaturale și care le-au conferit o autoritate duhovnicească unică:

,,Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi“ (2 Corinteni 12:12).

M-am convins însă foarte repede că nu este așa! Pavel recomandă acest proces de identificare cu Christos TUTUROR creștinilor, făcând din el semnul distinct al credinței adevărate:

,,Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi“ (2 Corinteni 13:5).

,,Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi“ (Filip. 3:17).

,,Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele“ (1 Cor. 4:15-16 vezi și 1 Tes. 1:6).

Prin nașterea din nou, Christos locuiește în fiecare credincios, făcându-L un mădular al trupului Său spiritual și împărtășindu-i ceva din experiențele prin care a trecut El în viața de pe pământ. Creștinul experimentează puterea învierii lui Christos (Efes. 1:17-22), părtășia suferințelor Lui (Filip. 1:22; Fapte 9:16), să se facă asemenea cu moartea Lui (2 Tim. 2:11) și, ca încoronare a acestui proces, să experimenteze ,,cu orice chip, dacă vor putea“ ceva din Christosul de după înviere !

Mi-a devenit din ce în ce mai clar că apostolul Pavel a avut o evoluție spirituală de excepție, rămasă multora ascunsă chiar dacă este expusă ,,la vedere“ în epistolele lui.

Apostolul ne-a mărturisit despre ,,răpirea“ lui sufletească, o ,,teleportare“ în termeni contemporani, până în cerul prezenței lui Dumnezeu, numit ,,cel de al treilea cer“, în dimensiuni ale realității de dincolo de cerul atmosferic și cel cosmic (2 Cor. 12:1-6).  Autoritatea lui apostolică asupra bisericilor s-a exercitat în virtutea unei comuniuni spirituale exprimată în termeni specifici:

,,Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă. În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus“ (1 Cor. 5:3-5).

,,Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos“ (Col. 2:5).

Departe de a fi o chemare la extremisme periculoase și la un misticism de iarmaroc, cuvintele spovedaniei lui Pavel sunt o chemare smerită spre adâncimi ale identificări noastre cu Christos. Nu este de mirare că apostolul Petru, care i-a studiat cu atenție și în amănunt TOATE epistolele lui, ne-a lăsat un avertisment apostolic menit să curme răstălmăciri și exremisme pseudocreștine foarte periculoase:

,,Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire,cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte acestelucruri, păziţi-vă, ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria, ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei. Amin.“ (2 Petru 3:15-18).

De fapt, Cel ce-l înduplecase pe Pavel să se facă părtaș suferințelor lui Christos îl învățase și pe apostolul Petru să facă și să propovăduiască același lucru:

,,Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi“ (1 Petru 4:12-14).

Identificarea cu suferințele lui Chistos pentru Biserică

Redescoperindu-l deci pe apostolul Pavel și deprins într-o oarecare măsură cu terminlogia folosită de el, am ajuns la un alt pasaj în care ,,părtășia cu suferințele lui Christos“ este ridicată la rang de virtute și îmbrățișată cu ardoarea consacrării: identificarea cu suferințele lui Christos.

Apostolul Pavel și-a cunoscut destinul încă de la început. În parte, Dumnezeu i l-a precizat când l-a trimis pe Anania să-l vindece de orbirea căpătată pe drumul Damascului:

,, … și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu“ (Fapte 9:16).

În momentul confruntării, Christos l-a găsit pe Pavel, pe atunci Saul din Tars,
(1) plin de râvnă,
(2) plecat în călătorie să facă voia lui Dumnezeu și
(3) purtând în mână scrisori de autoritate, care să-i facă să sufere pe urmaşii lui Christos (Fapte 9:1-2).

Ironia divină i-a hotărât o viață caracterizată exact tot de aceste trei caracteristici și Pavel n-a avut casă, n-a avut masă, n-a avut familie, ci
(a) a colindat plin de râvnă toată lumea,
(b) a scris scrisori de autoritate pe care le studiem și noi astăzi și
(c) a suferit cu prisosință pentru Christos.

Redus la esență, chemarea apostolului Pavel este descrisă chiar de el însuși în acești termeni::

,,Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica. Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu“ (Col. 1:24-25).

Isprăvnicia lui Pavel a fost dublă: (1) ,,să întregească cuvântul lui Dumnezeu“ și chemarea lui a fost (2) ,,să sufere“, împlinind în trupul lui ceea ce lipsește suferințelor lui Christos pentru trupul Lui, care este Biserica“.

Nu există nici o îndoială în ceea ce o privește pe prima, dar cea de a doua pare o blasfemie.

Întregirea Cuvântului

Pavel a scris conștient că este inspirat de Duhul lui Dumnezeu să scrie. Iată doar câteva expresii folosite în epistola căre Corinteni:

,,Căci am primit de la Domnu ce v-am învățat …“ , ,,Celor căsătoriți, le poruncesc nu eu, ci Domnul ca …“, ,,Celorlalți le zic eu, nu Domnul …“ (1 Cor. 7:10,12, 11:23).

Iar în epistola către Galateni, protestând împotriva ereziilor strecurate să contrazică mesajul propovăduit de el, apostolul Pavel scrie:

,,Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prindescoperirea lui Isus Hristos“ (Gal. 1:11-12).

Identificarea cu suferințele lui Christos

Există însă îndoială în ceea ce privește perspectiva apostolului Pavel asupra suferințelor. Ceea ce scrie el pare, dacă nu de-a dreptul o erezie, cel puțin o obrăznicie?

,,Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica“ (Col. 1:24).

Cum de a putut scrie el așa ceva?

,,Nu te grăbi, Daniel!“ pare că-mi spune apostolul Pavel. ,,Cuvintele pot fi o punte între noi sau un obstacol. Depinde cum le înțelegi și cum le folosești.“

Oare ce a vrut să ne transmită Pavel când a scris afirmația despre completarea suferințelor lui Christos?  Ce lipsește la suferințele pentru trupul Lui, care este Biserica“ ?

Ce înseamnă a fi un urmaș al lui Christos?

După multă rugăciune am ajuns la concluzia că singurul lucru care lipsește acelor suferințe este ,,continuitatea în timp“, permanentizarea lor înaintea omenilor din fiecare generație. Când a suferit Domnul Isus pe pământ n-au existat nici camere de luat vederi, nici aparate de filmat. Așa a vrut Dumnezeu în providența Sa. Oamenii au încercat să-L ,,corecteze“ pe Dumnezeu făcând ei picturi și, mai recent, filme artistice. Ei nu pricep ceea ce a priceput apostolul Pavel și anume că Dumnezeu a vrut și a hotărât altfel. El a decis să continue să sufere pentru omenire prin mădularele trupului Său care sunt pe pământ, prin credincioșii care s-au făcut una cu Christos printr-o viață de consacrare deplină.

Biserica este o floare rară care nu crește decât aunci când este udată cu lacrimile celor care suferă împreună cu Christos.

,,Daniel, pare că-mi spune apostolul Pavel, Christos vrea să continue să sufere pentru Biserica Lui prin viața mea. El are nevoie de mine ca să-și demonstreze în fiecare zi dragostea Sa jertfitoare pentru trupul Lui. Christos are nevoie de trupul meu ca să sufere pentru trupul Lui, care este Biserica.“

Citesc aceste cuvinte ale lui Pavel într-un text din epistola lui către Galateni:

,,Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiţi tăierea împrejur numai ca să nu sufere ei prigonire pentru Crucea lui Hristos.  … În ceea ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu, faţă de lume! …  De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu“ (Gal. 6:12-17).

,,Stigmata Christi“, ,,semnele lui Christos“ sunt cicatricile bătăilor pe care le-a încasat apostolul Pavel din cauza mărturiei lui Christos.

Biserica catolică a făcut un întreg circ din această expresie. Totul a început prin secolul XIII, când oameni cucernici au pretins că le-au apărut pe trup, din senin, răni asemănătoare cu rănile lui Christos.  Primul caz inregistrat fiind cel al englezului Stephen Langton din Canterbury, Anglia, în anul 1222.  Sfantul Francisc din Assisi a primit prin 1224 un set de astfel de răni în urma unei vedenii cu un înger răstignit, etc. etc.

Apostolul Pavel nu a scris despre astfel de scamatorii catolice și nimănui nu i-ar fi trecut prin cap astfel de năzbâtii în primele secole de creștinism. Rănile apostolului au fost cât se poate de reale, primite în urma unor bătăi la fel de reale. Ascultați propria lui mărturie, într-un pasaj în care dispută autenticitatea iudaizatorilor care-i tulburau lucrarea:

,,Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – Vorbesc ca un ieşit din minţi. – Eu sunt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! 

De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. 

Deseori, am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! 

Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile“ (2 Cor. 11:23-28).

Stigmata este pluralul cuvântului latin stigma derivat din cuvântul grec στίγμα stigma, ceea ce înseamnă semn sau marcă așa cum sunt cele folosite pentru identificarea unui animal sau sclav. O persoană purtătoare a stigmatelor este cunoscută sub numele de stigmatizat sau purtător al stigmatelor.

Identificarea cu suferințele lui Christos este chemarea fiecărui ,,rob al lui Christos“. Așa a fost în Biserica primară, așa a fost de-a lungul secolelor și așa trebuie să rămână până la revenirea personală a lui Christos. Până atunnci, eu și cu tine suntem chemați ,,să împlinim ceea ce lipsește suferințelor lui Christos pentru trupul Lui, care este Biserica“.

Suferințele lui Christos nu au început doar la Cruce. Pe El l-au durut certurile dintre ucenici, dorințele lor de a fi ,,cel mai mare“ dintre ceilalți, neputința lor de a înțelege și de a-și însuși scara de valori a cerului. Pe El l-au durut furturile lui Iuda din punga comună și lepădarea lui Petru, împreuna cu lepădările tuturor celorlalți ucenici. Pe El l-au durut înfruntările cu oamenii religioși, care, urându-L pe El, pretindeau, culmea, că-L cunosc mai bine pe … Dumnezeu!

Urmașii lui Christos trec și ei prin suferințeșle lui Christos. Oricine a studiat cât de cât tragedile din Istoria Bisericii sau a petrecut suficient timp în interiorul eșafodajului religios al sistemelor omenești știe că saducheii, fariseii și cărturarii nu au pierit o dată cu cei din primul secol!

Saducheii au fost și sunt ,,trepădușii“ profesioniști care s-au cocoțat și continuă să se cocoațe în funcțiile cheie. Ei sunt gata oricând să ,,colaboreze“ cu puterea seculară numai să ocupe funcțiile de frunte. Fără să creadă neapărat în înviere, preocuparea lor este să-și trăiască raiul aici și acum, trecând peste cadavrele altora. Ei nu sunt ,,unși Domnului“, ci sunt unși cu toate alifiile, ,,unsuroșii Domnului“, cum bine le spunea Geabou Pascu.

Fariseii sunt cei ce au obsesia formelor religioase, dar care sunt total lipsiți de substanță. Ei par cel mai aproape de adevăr, dar sunt cel mai departe de adevărata spiritualitate. Dau zeciuială din izmă și mărar, dar sunt în taină plin de dispreț față ceilalți! Ei zidesc mormintele ,,sfinților“ din trecut, ucigându-le în același timp urmașii, programându-i astfel ipocrit să fie sfinții generațiilor viitoare.

Cărturarii sunt ,,specialiștii breslei clericale“, maeștrii ai slovei care omoară, străini însă de Duhul care dă viață. Cărturarii sunt colecționarii de doctorate și distincții, despre care un foarte bun și intim cunoscător spunea că ,,citindu-se la neșfârșit unii pe alții, mută oasele moarte dintr-un cimitir în altul“. Vă dați seama că nu-i încadrez aici pe pasionații adevărați după studiul Scripturilor. Toți marii creștini au fost oameni ai studiului, până și pescarul Petru! Cine vrea să se asigure că nu este un cărturar modern să facă bine să se întrebe dacă ar fi depus aceeași sârguință dacă n-ar fi fost foaia aceea de hârtie numită diplomă la capătul tunelului.

Diotref n-a murit nici el fără urmași! Fiii lui sunt proprietarii de suflete care stăpânesc peste oameni în virtutea așa numitelor drepturi ,,parohiale“. N-au dispărut nici cei ce predică Evanghelia din pizmă, din duh de ceartă, din slavă deșartă sau din vinovata dorință după câștig.

Iuda, acest uzurpator care a nenorocit unul din cele mai frumoase nume din Biblie, își are și el urmași printre casierii care administrează visteria comună a comunităților creștine.

Orice creștin care calcă pe urmele Domnului Isus și pe urmele aposolului Pavel se va lovi și el de astfel de oameni sau, mai bine zis, va fi lovit fără milă de ei. Așa este normal, așa se cade, așa este inevitabil. Christosul cel viu trăiește și sufere în fiecare generație prin intermediul celor în care trăiește.

,,De aceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena şi  v-am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rânduiţi“ (1 Tes. 3:1-3)

,,Dar, dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristosa suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui“ (1 Petru 2:20-21)

Iată un tabel cu suferințe ale lui Christos prin care a trecut și apostolul Pavel și prin care trebuie să trecem și noi:

TABEL. (aici trebuia să fie un tabele pe trei coloane în care să fie suferințele lui Christos, suferințele în care Pavel i-a călcat pe urme și suferințele prin care noi călcăm pe urmele lor. Din cauză că acest material a ,,scăpat“ înainte de a fi finalizat, textul apare azi fără tabel. Poate că mă ajutați voi să-l fac.)

Ce înseamnă să suferi în lucrare?

Oricât ar părea de ciudat, un lucrător cu Evanghelia poate trece de mai multe ori prin durerile nașterii pentru aceeași persoană, în timp ce o femeie trece prin același proces o singură dată!

,,Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!“ (Gal.4:19).

Există dureri de care trebuie să fugi și dureri după care trebuie să alergi. Există suferințe nedorite și suferințe dorite din toată inima. Durerile slujitorilor cu Evanghelia pentru nașterea oamenilor pentru Christos sunt bune, voluntare și recomandabile. Ele fac parte din specificul slujirii lor. Deși există și nașteri mai ușoare, niciuna dintre ele nu este total lipsită de durere. Cel care produce nașterea din nou este Dumnezeu, dar El preferă de regulă să-i nască pe alții prin noi:

,,Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie“ (1 Corinteni 4:15).

Oricine este ,,în Christos“ are parte și de suferințele Lui! Propovăduirea lui Pavel este exact opusul pervertitei ,,evanghelii a prosperității“ pe care o îmbrățișează unii astăzi! Fără luptă nu-i cunună și fără suferințe nu există slavă!

,,Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El“ (Romani 8:17).

Iarași, apostolul Pavel ne spune că trebuie să ne identificăm conștient și angajați cu suferințele Domnului Isus. Nu sunt suferințele noastre, ci ne îmbrăcăm în suferințele Lui!

,,Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere“ (2 Cor. 1:5).

,,Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba“ (2 Timotei 4:5).

Pentru cine-l citește cu atenție pe apostolul Pavel, strădaniile apostolului de a se alătura lui Christos în suferințe iese lesne la suprafață. Uitați-l ce bucuros scrie de sigurătatea lui înaintea acuzatorilor, o singurătate asemnătoare cu a lui Christos:

,,La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit“ (2 Timotei 4:16).

Ascutați-l recomandându-le celor din Corint centralitatea suferințelor lui Christos în mărturia creștină:

,,Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit“ (1 Corinteni 2:2).

În veacul modern, slujitorii lui Christos fug de suferințe. Apostolul Pavel fugea spre suferințe, le dorea, le aștepta, le anticipa și le trăia intens ca pe o ofrandă adusă Celui cu care s-a identificat pentru veșnicie.

Dați-mi voie să mai pun odată unul lângă altul versetele de la care a pornit acest studiu:

,,Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi“ (Filip. 3:10-11).

,,Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica“ (Col. 1:24).

Sunt mulți care suferă ,,pentru Christos“, dar foarte puțini își dau seama, asemenea lui Pavel, că în ei, Cel care suferă este Christos însuși! Mă rog ca aceste puține rânduri să lumineze măcar în parte extraordinara chemare pe care ne-o face Dumnezeu fiecăruia dintre noi. Este o taină care se va descoperi ,,la vremea ei“:

,, … când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut“ (2 Tes. 1:10).

Prin anul 1976, sub  arșița persecuției comuniste din România, doi păstori americani s-au strecurat prin controalele de la vamă și au colindat puțin bisericile baptiste. Erau amândoi din Michigan. I-am văzut la biserica din Mihai Bravu, păstorită de Vasile Taloș. Ca să nu facă greutăți păstorului, cei doi au insistat să li se îngăduie să nu urce la amvon. Li s-a dat un microfon și au vorbit de pe platforma dinaintea corului. Cum erau amândoi în blugi și cu cămăși colorate păreu fermieri care tocmai veniseră de pe câmp. Cel dintâi a zâmbit și ne-a spus câteva versete de salut din partea fraților din America.  Când i-a venit rândul, celălalt a luat microfonul și câteva zeci de secunde n-a spus absolut nimic. Și-a rotit doar privirile  peste cei prezenți … de la stânga la dreapta … de la dreapta la stânga … de la stânga la dreapta … Pacă filma.  Și-a scos apoi batista și a început să plângă. Se lăsase peste noi toți taina unor lucruri adânci, cărora nu le puteam da de capăt … Când s-a mai liniștit, ne-a spus:

,,Vreau să vă țin minte pe fiecare în parte. Vreau să vă rețin culoasea și expresia feței … Am venit să-i vedem pe frații noștri care suferă, dar am venit să vedem mult mai mult decât asta … Va veni o zi când voi sta în slavă înaintea lui Christos și am să-l privesc în ochi și a să-l privesc în față … Atunci, abea atunci, voi spune … ,,Ochii știa i-am mai văzut parcă undeva, știu privirea aceasta, obrazul acesta îmi este familiar … “ Și El îmi va răspunde: ,,Sigur! M-ai văzut atuci când sufeream în frații mei din România.“  De fapt, noi am venit aici ca să-L vedem pe Christos suferind în voi … să-L privim în voi … să ne obișnuim cu expresia feței Lui … În El ne vom recunoaște odată toți în slavă“.

A dus iar batista la ochi și a plâns. Plângeau toți cei din sală, plângeam și eu pentru că se destupase izvorul tainei … și era vremea lacrimilor.

Stăpânul lumii acesteia (Ioan 14:30) n-a încheiat nici pace, nici armistițiu în războiul pe care-L duce cu Dumenzeu. Ura pe care a dezlănțuit-o împotriva Fiului lui Dumnezeu când Aceasta a fost pe pământ este aceeași pe care o dezlănțuie astăzi împotriva copiilor lui Dumnezeu. Înfrânt la cruce, potrivnicul nostru este turbat ca unul care știe că mai are puțină vreme și caută pe cine să înghită (1 Petru 5:8-10). Înfruntarea este sigură, suferința este sigură, dar, slavă Domnului, și biruința lui Dumnezeu este la fel de sigură. Vorbind din propria xperiență, apostolul Pavel scrie:

,,Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat, şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi“ (2 Tim. 3:10-12).

Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască lumea prin nebunia propovăduirii crucii și are nevoie în fiecare veac de nebuni care să sufere pentru Christos, care să poarte crucea împreună cu Christos plătind în trupurile lor ceea ce lipsește suferințelor Lui pentru trupul Lui care este Biserica.

Poate conta și pe tine? Vrei să fii și tu unul dintre ei?

.+++

Tainele vieții de credință – o incursiune în inima apostolului Pavel

Un pasaj din finalul epistolei este o fereastră înspre patru taine ale vieții de credință:

,,Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. 3 Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri: 4 ca s-o fac cunoscută aşa cum trebuie să vorbesc despre ea“ (Coloseni 4:2-4)

Departe de a fi doar câteva formule politicoase de încheiere, cererile și îndemnurile din acest pasaj reprezintă indicii serioase despre dimensiunile spirituale pe care evolua apostolul Pavel. Identificăm patru ,,taine“, lucruri care depășesc înțelegerea și trăirea omului firesc, pe care le recomandă apostolul creștinilor din Colose. Uneori, realitățile mari se exprimă în amănunte mici, iar excepționalul se practică în lucrări cotidiene. Creștinii sunt oameni obișnuiți chemați să facă lucruri neobișnuite. Ei sunt părtași unor mari taine, pe care lumea nu le poate înțelege.

I. Taina rugăciunii

,,Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt“ (Col. 4:2-3a).

Credința se exercită în nevăzut și aduce în ființă lucrurile nădăjduite. Un om neobișnuit cu creștinismul ar putea întreba: ,,Cum adică, Pavel se afla la Roma și-i îndeamnă pe cei din Corint, la câteva mii de kilometrii distanță, să spună un fel de ,,abracadabra“ ca să se deshidă ,,uși“ pentru el la Roma?

Cam așa. Exact așa! Credința pricepe că ,,toate lucrurile care se văd au fost făcute din lucruri care nu se văd“ (Evrei 1). Prin rugăciune, trimitem în nevăzut cererile noastre direct la tronul universului, de unde Dumnezeu declanșează apoi acțiuni în lumea văzută. Este o taină pe care o practică credincioșii creștini în fiecare zi, în care trebuie să ,,stăruim“, pe care nu trebuie să o neglijăm.

În 2017, o doamnă din SUA care a trecut printr-o moarte clinică a revenit în lumea noastră cu un mesaj de la Domnul Isus: ,,Cereți! Biserica este un uriaș adormit. Cereți în Numele Meu lucrări mari pentru propășirea împărăției în inimile oamenilor!“

Este marea criză a creștinismului de fațadă. Am pierdut perspectiva și sentimentul de angajare în lupta pentru cucerirea sufletelor pentru Christos. Ne-am prăbușit în egoism și ne rugăm ca să avem ce risipi în firea pământească. Fiecare dintre noi trebuie să se examineze serios și să răspundă la această întrebare: ,,Dacă Dumnezeu ți-ar asculta toate rugăciunile, câte vieți și câte realități s-ar schimba în jurul tău?“

II. Taina lui Christos

,,… ca să putem vesti taina lui Christos“ (Col. 4:3).

Într-o lume idolatră și într-o Romă guvernată de panteonul tuturor zeilor, apostolul Pavel înțelege că-i va fi greu să se explice în fața Cezarului pentru că acest ,,Christos“ nu este o religie, nu este un zeu păgân fals, ci este o persoană. Cum va putea el să le explice romanilor lipsiți de contextul Vechiului Testament despre Fiul lui Dumnezeu venit să umble împreună cu oamenii, să moară pentru ei și să-i călăuzească apoi pas cu pas spre împărăția Lui eternă?

III. Taina comunicării

,,.. ca s-o fac cunoscut așa cum trebuie să vorbesc despre ea“ (Col. 4:4).

Nu poți vorbi oricând, oricui și oricum despre Christos. Unii au ,,ușa închisă“ și este o vreme când trebuie să taci și să te rogi ca ea să se deschidă. Fiecare lacăt își are cheia lui potrivită. N-o poți deschide cu o alta. Fiecare inimă este ,,altfel“. Comunicarea adevărată, dela inimă la inimă, este o raritate cu statut de excepție.

Apostolul rostise deja mii de predici și se apărase deja în fața câtorva scaune romane de judecată. El știe că de data aceasta are de-a face cu Cezarul și cu cei de la Roma. Și mai are de-a face și cu evreii din Roma. Se cere o abilitate supranaturală ca să aibă cuvintele potrivite, tonul potrivit și atitudinea potrivită de la Dumnezeu. Pavel cere sprijinul celor din Colose. El nu se bazează nici pe elocuția sa și nici pe experiența sa. Are nevoie de o călăuzire proaspătă. Este gata să clădească pe promisiunea conform căreia cei chemați să dea socoteală de credința lor nu trebuie să se îngrijoreze de ceea ce vor avea să răspundă, ,,căci li se va da chiar în ceasul acela“ (Mat. 10:19).

IV. Taina circumstanțelor

,, … pentru care, iată, mă găsesc în lanțuri“ (Col. 4:3b).

Apostolul Pavel era convins că nimic nu este la întâmplare și că este călăuzit de Dumnezeu spre împlinirea planurilor Lui. Acestea nu l-au dus întotdeauna în cele mai plăcute sau favorabile locuri, dar … așa a trebuit să fie.

Fă și tu la fel! Nu te mai plânge de circumstanțele în care te afli, ci întreabă-te ce așteaptă de la tine Dumnezeu în situația ta. Ceea ce nu este bun sau plăcut pentru tine s-ar putea să fie exact ceea ce-i trebuie ca să fii o binecuvântare pentru alții, ca să li-L vestești pe Isus Christos (Fil. 1:12-14).

+++

Ce rămâne la sfârșit ? (Din Testamentul lui Pavel)

Toți predicatorii și păstorii trebuie să se verifice din când în când cu ,,Testamentul lui Pavel“. Scrisorile adresate de el mai tinerilor săi colaboratori sunt ,,teologia pastorală“ de care trebuie să ținem seama.

Iată un fragment testamentar:

Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. 

M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. – 2 Tim. 4:6-7

I. M-am luptat lupta cea bună

Mai toți lucrătorii creștini moderni își doresc un loc liniștit, la căldurică și fără probleme. Lucrul acesta este imposibil pentru că întreaga planetă este teatrul de luptă al înfruntării dintre Dumnezeu și Satan. ,,Robul credincios“ va avea parte de odihnă doar ,,dincolo“, unde se va bucura de ,,odihna stăpânului Său“. Cu alte cuvinte, cum ne-am putea bucura noi de odihnă atâta timp cât stăpânul nostru însă se luptă ?!

,,Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji“ •1 Corinteni 15:32,

Alte texte care definesc lupta creștină sunt: 2 Corinteni 10:4, 
Efeseni 6:12, Filipeni 1:30

Cel ce refuză să mai lupte este deja un trădător învins!

II. Mi-am isprăvit alergarea

Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!


 – 1 Corinteni 9:24-25

Pastoratul este un maraton, nu o scurtă cursă de viteză. Fiecare cursă de maraton își are punctele ei de epuizare, când se pare că nu se mai poate, când credem că nu mai sunt resurse. Trebuie să le depășim cu bărbăție, știind că sunt trecătoare și trebuie învinse prin perseverență. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci când nu mai poți este … să mergi înainte.

III. Am păzit credinţa

Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii le-au pierdut şi au căzut din credinţă.
Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească. – 1 Tim. 1:18-20

Credința este cel mai scump lucru care ne-a fost încredințat. Există un ,,dreptar al învățăturilor sănătoase“ care trebuie respectat și păzit cu mare responsabilitate. Ceea ce este în afara acestui ,,dreptar“ este echivalent cu o ,,hulă“. N-avem voie să ,,trecem peste ceea ce a fost scris“. Depinde de aceasta soarta noastră eternă și soarta celor ce ne ascultă:

,,Fii cu luare-aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. – 1 Tim. 4:16).

Un paznic al credinței stă cu cartea în mână și cu trâmbița în cealaltă, gata să-i avertizeze pe ceilalți de venirea vrăjmașului!