Explicații la Biblie

Acasă » Caracter general

Arhive categorie: Caracter general

Reclame

Limba evreilor

Evreii, ca popor, și-au schimbat de câteva ori limba vorbită, dar asta nu i-a împiedicat să-și păstreze identitatea. Dumnezeu i-a forțat s-o facă, pentru că sunt poporul ,,ales“, lucru unic și nerepetabil la alte popoare.

Evreii au vorbit ,,ebraica“ până la exilul babilonian și s-au întors acasă vorbind ,,aramaica“. Cartea Daniel, scrisă în perioada de tranziție, folosește ambele limbi (un fel de rom-english deci). Capitolele profetice sunt scrise într-o limbă, iar capitolele narative sunt în cealaltă. Vă las pe voi să identificați care și de ce …

Pentru cei ce vor să știe mai mult, trebuie să spun că ordinea istorică a fost cam aceasta:

  1. Familia lui Terah, Avraam și Laban, plecați împreună din Ur, din Caldeea, au vorbit … aramaica. Aceasta le-a fost limba și identitatea etnică.
    Geneza 25:20
    Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram, şi sora lui Laban, Arameul.
    Geneza 28:5
    Şi Isaac a trimis pe Iacov, care s-a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, Arameul, fratele Rebecăi, mama lui Iacov şi a lui Esau.
    Geneza 31:20
    … şi Iacov a înşelat pe Laban, Arameul, căci nu l-a înştiinţat de fuga sa.
    Geneza 31:24
    Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”
    Deuteronom 26:5
    Apoi să iei iarăşi cuvântul şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ‘Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a pogorât în Egipt cu puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.
  2. După cei 430 de ani petrecuți în Egipt, evreii nu și-au însușit heroglifele de acolo, ci au practicat o scriere influențată foarte mult de limbile popoarelor din Canaan. Din acest amestec s-a născut ,,ebraica“, asemănătoare cu aramaica așa cum spaniola se aseamănă cu italiana. Ambele sunt limbi semitice, ale urmașilor lui Sem. Un exemplu despre asemănarea dintre cele două limbi, dar și despre deosebirile dintre ele este în cartea 2 Regi:

    ,,Eliachim, fiul lui Hilchia, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.”Rabşache le-a răspuns: „Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimis stăpânul meu să spun aceste vorbe? Oare nu acestor oameni care stau pe zid să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul cu voi?”Atunci, Rabşache, înaintând, a strigat cu glas tare în limba iudaică şi a zis: „Ascultaţi cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei! (2 Regi 18:26-28).

    3. După întoarcerea din Babilon, evreii au vorbit iar aramaica. Ultimele cărți ale Vechiului Testament au fost scrise în aramaică.

    4. Domnul Isus a vorbit aramaica. Poporul di vremea lui nu cunoștea ebraica, de aceea, studierea cărților străvechi era doar la îndemâna ,,scolaților“. care aveau datoria să le ,,cerceteze“ și să le explice poporului. Lucru pe care l-au făcut și Ezra cu Neemia, când s-a întors din babilon: Ezra 8:8).

    5. În perioada de 2000 de ani cât au stat în diaspora departe de vatra străveche, evreii și-au schimbat de câteva ori limba așa că au ajuns să vorbească limbi diferite în zone diferite.

    Printre variatele limbi vorbite de evreii din diaspora cităm  Yiddish, Ladino, and the Judæo-Arabic group of languages. Yiddish este un dialevt Iudeo-german dezvoltat de Ashkenazi Jews care au trăit în  Central și Eastern Europe înainte de Holocaust. Ladino, numită și Judezmo and Muestra Spanyol, este un dialect Judeo-Spanish dezvoltat de cei din grupul Sephardic care au trăit în  Iberian peninsula înainte de Spanish inquisition. Judeo-Catalan (numită și Catalanic sau Qatalanit), a fost limba folosită de comunitatea evreiască din Catalonia, Valencia, ași Balearic Islands. Judeo-Provençal (sau Shuadit) a fost dialectul Occitan language  vorbită de evreii din sânul comunităților  French Jews, fără să se fi ridicat ca limbă distinctă, ci în totul asemănătoare cu limba  Occitan vorbită de ne-evrei.[13]Multe din dialectele vechi și distincte vorbite de evrei Judaeo-Georgian, Judeo-Arabic, Judeo-Berber, Krymchakși Judeo-Malayalam au fost lepădate între timp din cauza holocaustului, a Jewish exodus din țările arabe, tde procesul de asimilare suferit de evrei în primi ani ai strămutprii înapoi î israel și a altor factori.Yiddish era imba cu cea mai mare răspândire printre evrei în anii 1850, dar astăzi cele mai folosite limbi de evrei sunt  English, ebraica modernă și limba rusă—exact în această ordine.[14]. Yiddish, ca și alte dialecte vorbite de evrei au împrumutat la rândul lor cuvinte evreiești limbilor popoarelor în mijlocul cărora au trăit, chiar și limbii engleze sau franceze[15]. (From Wikipedia)

    6. Înainte de holocaust, evreii din europa au vrut să renunțe la identitatea lor națională evreiască, să iasă din ghetouri și să se integreze total în societate. Așa se explică de ce numele lor de famiie au culoarea limbilor țărilor în care s-au găsit. Ironia face ca până astăzi evreii să poarte nume de familie ,,nemțești“. Terminația ,,stein“ nu este ebraică, ci germanică, însemnând ,,stâncă“. ,,Troțchi“ colegul lui Lenin a purtat nume rusesc, iar la noi, am avut un Valter ,,Roman“, al cărui fiu ,,revoluționar“ aeste Petre Roman. Frații Grigoriu, bine cunoscuți compozitori de muzică ușoară au fost evrei pur sânge, la fel ca și Mircea Crișan, etc. etc.

    7. La întoarcerea în Israel, după 1948, evreii și-au reluat limba strămoșească, numită astăzi ,,ebraica“, inventând și adăugând cuvinte pentru realități și obiecte care n-au existat în vremurile de demult. A fost și este un efort extraordinar, unic în istoria lumii.

Reclame

Ieremia

PROFETUL LACRIMILOR

jeremiah

Orice carte are un cheie care o descuie înțelesului nostru. Cartea lui ieremia poate fi înțeleasă dacă folosim simetria a două versete asemănătoare. primul este la început, iar al doilea este spre finalul cărții:

,,Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.’“ (Ier. 1:10).

Şi cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc şi să le fac rău, tot aşa voi veghea asupra lor că să-i zidesc şi să-i sădesc, zice Domnul“ (Ier. 31:28).

Una din metaforele pe care le putem folosi cu acești termeni este succesiunea anotimpurilor agricole. Toamnă se ia recolta de pe câmp și totul pare că rămâne pustiu, mort. Starea aceasta ține toată iarnă, până la socirea primăverii, când natura cunoaște iar un anotimp nou al sădirilor unei noi zidiri (creații).

De la Sinai până la Babilon a ținut sezonul primului Legământ. Vremea lui Ieremia marchează un eșec total. Poporul n-a adus roadele așteptate de Dumnezeu. Va veni însă vremea unui Legământ nou, superior celui dintâi în natură și în rezultate (Ier. 31:31-34).

„Iată vin zile, zice Domnul, când voi însămânţa casa lui Israel şi casa lui Iuda cu o sămânţă de oameni şi o sămânţă de dobitoace“ (Ier. 31:27).

Ieremia a fost profetul plângerilor, al bocetelor. Rânduit de Dumnezeu să activeze într-o perioadă de dezastru național, omul acesta a văzut dincolo de aparențe, la dizolvarea fibrei naționale și la descompunerea morală a celor care se pretindeau ,,sfinți“.

Am să vă dau o ilustrație. La întoarcerea sa din strălucitoarea ,,cetate eternă“ a Romei, tiranul Irod, obsedat cu construcțiile, a privit la edificiile din portul Cezareea și i s-au părut mult prea mici și întunecate pentru el. Imediat a dat poruncă să se înceapă un proiect de refacere a falezei și a decretat ca toate clădirile care erau vizibile de pe apă să fie placate numai și numai în marmoră. În felul acesta, călătorii care veneau cu vaporul erau izbiți de strălucirea de oglindă a zidurilor care reflectau soarele. Astăzi, cei care merg în Israel văd doar ruinele. Strălucirea clădirilor de altădată a dispărut. Fațadele au căzut și au rămas doar ruinele strălucirilor de altădată.

Cam așa a fost lucrarea profetică a lui Ieremia. Profetul a văzut dincolo de fațadele religioase; a văzut dezastrul de dedesubt. Ochii lui au pătruns dincolo de pretențiile falselor reforme și au diagnosticat cangrena de păcat care a condamnat națiunea la moarte.

Cum de a reușit Ieremia această performanță? Pentru că Dumnezeu i-a împrumutat vederea Lui și făcându-l ,,văzător“ l-a proclamat purtătorul Lui de cuvânt.

Cuvintele din debutul cărții profetului Ieremia sunt baza credinței creștine în inspirația autorilor cărților Bibliei. Omenește, cartea este produsul unui semen de-al nostru. Dumnezeiește, cartea cuprinde ,,Cuvântul Domnului“:

,,Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul dintre preoţii din Anatot“ (Ier. 1:1)

,,Cuvântul Domnului a venit la el în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda … Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis …“ (Ier. 1:2,4).

O profeție cuprinde cuvintele unui om și Cuvântul lui Dumnezeu în același timp. Aceste două dimensiuni scot o rostire profetică din rândul ,,literaturii“ și o transformă într-o comunicare de excepție, importantă pentru timp și pentru eternitate, pentru că ea vine spre noi nu numai din istorie, ci și din eternitate.

Titlul:

Cartea poartă numele autorului ei. Numele lui Ieremia este neobișnuit. El poate însemna în același timp și ,,a zidi“ și ,,a dărâma“.

,,Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti“ (Ier. 1:10).

Numele i-a descris perfect misiunea. Timp de 40 de ani, Ieremia le-a spus oamenilor că Dumnezeu îi înalță pe cei care Îl ascultă și-i trântește la pământ pe cei ce I se împotrivesc.

Data:

Ieremia a început să profețească prin anul 626 î.Ch., după ce cele zece seminții din regatul de Nord au fost duse în robie. Israelul și Samaria s-au aflat atunci sub pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultare și idolatrie. În regatul lui Iuda și la Ierusalim, în timpul domniei lui Manase, lucrurile nu stăteau cu mult mai bine (2 Regi 21).  Pe vremea acestui împărat decăzut s-au născut în poporul Domnului doi copii cu un destin special: Iosia și Ieremia. Primul a ajuns împărat, iar cel de al doilea, profet. După Manase a urmat un alt împărat rău, Amon, care a fost fost asasinat de cei care n-au mai putut să-i sufere faptele, iar în locul lui a fost așezat pe tron, la vârsta fragedă de numai opt ani, Iosia. Dacă țineți minte, pe vremea lui a fost poruncită dregerea Casei Domnului și a fost găsită cartea Legii. Citirea ei, cel mai probabil a cărții Deuteronomul, a produs marea mișcare de reformă religioasă despre care ni s-a relatat pe larg în 2 Regi 22-23.

Este interesant că, deși a fost contemporan cu împăratul Iosia, Ieremia nu amintește nimic despre reformele religioase produse în țară de el. Ieremia nu scrie despre Iosia, iar cartea 2 Regi nu amintește despre Ieremia. Se pare că Ieremia, care era purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, a considerat că ,,reforma religioasă“ n-a fost o veritabilă ,,renaștere“. Cu toate că a arătat frumos la suprafață, reforma n-a atins straturile adânci ale inimi. Mai mult, puțin înfumurat, împăratul Iosia s-a amestecat întrun conflict mult prea mare pentru el, care nici nu-l privea direct, și a fost omorât fără nici o noimă:

,,Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva împăratului Asiriei, la râul Eufratului. Împăratul Iosia i-a ieşit înainte, şi Faraon l-a omorât la Meghido cum l-a văzut. Slujitorii lui l-au luat mort într-un car, l-au adus din Meghido la Ierusalim şi l-au îngropat în mormântul său“ (2 Regi 23:29-30).

După Iosia, pe tronul de la Ierusalim s-au perindat o serie de împărați răi. Ieremia și-a desfășurat activitatea profetică mai ales pe timpul ultimilor patru din acești împărați răi, de aici și caracterul negativ al majorității mesajelor primite de la Domnul.

Cum se naște o carte profetică? În cazul lui Ieremia, capitolul 36 al cărții lui ne istorisește cum i-a apărut cartea. Ca și apostolul Pavel, Ieremia a scris din închisoare (Ier.36:5). Pentru că ,,verba volant scripta manent“, Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să aștearnă toate prorociile vestite până atunci într-o carte:

„Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel, cu privire la Iuda şi cu privire la toate neamurile din ziua când ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi! Poate că, dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul.” 
Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia, şi Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia Domnul“ (Ier. 36:2-4). 

Aceasta a însemnat că Ieremia i-a dictat lui Baruc toate profețiile rostite între anii 628 î.Ch (Ier. 1:2) și 605/604 î.Ch. Ier. 36:6). Baruc a citit apoi cartea în Curtea Domnului, și înaintea căpeteniilor poporului, și, parțial, înaintea împăratului Ioiachim. Căpeteniile au fost inițial pătrunse de pocăință (Ier. 36:15-19), dar împăratul împietrit s-a mâniat, a tăiat cartea cu briceagul logofătului și a aruncat-o în foc (Ier. 36:23), poruncind ca Baruc și Ieremia să fie arestați (Ier. 36:26).  ,,Dar Domnul i-a ascuns“.

Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să mai scrie încă o dată cartea. Eu cred că n-a făcut-o doar pentru poporul de atunci, ci, providențial, a decis ca s-o avem și noi astăzi. La cele scrise inițial au fost adăugate apoi celelalte profeții rostite de Ieremia:

„Ia din nou o altă carte şi scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte pe care a ars-o Ioiachim, împăratul lui Iuda. …

Ieremia a luat o altă carte şi a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea“ (Ier. 36:28-32).

Autorul:

Spre deosebire de cartea lui Isaia care ne spune foarte puţin despre viaţa autorului ei, cartea proorocului Ieremia este presărată aproape peste tot cu pasaje de confesiune autobiografică (Ier. 10:23-24; 11:18 -12:6; 15:10-18; 17:9-11, 14-18; 18:18-23; 20:7-18).

(a). Locul naşterii: Ieremia s-a născut la Anatot, un sătuc din ţinutul lui Beniamin aflat la 4 km NE de Ierusalim. Numele locului s-a păstrat încă din vremurile vechi şi derivă de la zeiţa feniciană Anat. Anatot era una din cele 13 cetăţi date Leviţilor în teritoriile ocupate de Iuda, Simeon şi Beniamin (Iosua 21:13-19; 1 Cronici 6:57-60). După divizarea împărăţiei lui Solomon, Anatot-ul a rămas în împărăţia lui Iuda. Localitatea mai există şi astăzi sub numele de Anata.

„Din ţara lui Beniamin”. Asemenea marelui apostol Pavel de mai târziu şi Ieremia a fost din seminţia lui Beniamin şi tot asemenea lui Pavel şi el a primit o misiune îndreptată în acelaşi timp şi înspre iudei şi înspre neamuri (Ieremia 1:5, 10, 18). Cu amândoi s-au împlinit frumoasele cuvinte din promisiunea adresată de Dumnezeu cu secole înainte celor din seminţia lui Beniamin:

„El este preaiubitul Domnului, El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti întotdeauna, şi se va odihni între umerii Lui” (Deuteronom 33:12).

Cu adevărat aceşti doi beniamiţi ameninţaţi din toate părţile au găsit odihnă numai în Domnul, care a ştiut să-i ocrotească şi care i-a purtat cu credincioşie pe umeri.

Ieremia s-a născut pe vremea împăratului Manase, cel despre care se crede că l-a tăiat în două cu ferăstrăul pe Isaia. Dumnezeu l-a chemat în slujbă pe Ieremia după moartea profetului Isaia. Activitatea lui s-a desfășurat pe durata ultimilor 40 de ani de existenţă ai regatului lui Iuda.

„Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia… pe vremea lui Ioiachim… până la sfârşitul lui Zedechia… până pe vremea când a fost dus Ierusalimul în robie”(12:3).

(b). Familia: Tatăl său s-a numit Hilchia (1:1) şi a fost din rândul preoţilor. Ieremia a fost deci şi preot şi profet. Mama lui este menţionată în Ier. 15:10, dar nu i se aminteşte numele. Ni se mai spune că Ieremia a mai avut şi alţi fraţi (Ier. 12:6). Un amănunt semnificativ pentru consacrarea profetului este că Dumnezeu nu i-a dat voie să se căsătorească şi să aibă copii (Ier. 16:2).

Ieremia s-a născut într-o familie preoțească aflată sub un blestem străvechi. Dumnezeu i-a spus lui Eli că nici unul din urmașii lui nu va ajunge la bătrânețe (1 Sam. 2:31), așa că Dumnezeu a trebuit să-l cheme la slujire încă din adolescență ca să-i dea suficient timp să-și împlinească cei 40 de ani de activitate.

(c). Chemarea în slujirea profetică: „în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia” înseamnă în anul 626 î.Cr. De fapt textul ne spune că Dumnezeu l-a „plămădit” pentru misiunea lui încă din pântecele mamei (Ier. 1:5). Timiditatea şi sfiiciunea lui proverbială l-au făcut însă să primească numai cu greu misiunea care i-a fost încredinţată (Ier. 1:5, 7, 8; 17:16; 20:7).

A început să profețească probabil pe la 17 ani și nici măcar cei din casa lui nu i-au primit mesajul cu bunăvoință. Ca să nu fie omorât de frații săi, Ieremia a trebuit să se mute la Ierusalim, cam la 5 km de casa părintească:

„Domnul mi-a dat de ştire şi am ştiut; atunci Tu mi-ai arătat faptele lor. Dar eu eram ca un miel blând pe care-l duci la măcelărie şi nu ştiam planurile rele pe care le urzeau ei împotriva mea, zicând: ,,Să nimicim pomul cu rodul lui, să-l stârpim din pământul celor vii, ca să nu i se mai pomenească numele.“ 

,,O, Doamne, Dumnezeul oştirilor, Tu, care eşti un judecător drept, care cercetezi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor, căci Ţie îţi încredinţez pricina mea!“ 

De aceea, aşa vorbeşte Domnul împotriva oamenilor din Anatot, care vor să-ţi ia viaţa şi zic: ,,Nu proroci în Numele Domnului, căci vei muri ucis de mâna noastră!“ De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Iată, îi voi pedepsi; tinerii vor muri ucişi de sabie, iar fiii şi fiicele lor vor muri de foamete. Şi nici unul din ei nu va scăpa, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot în anul când îi voi pedepsi.” (Ier. 11:18-23).

Din inima sistemului politic de la Ierusalim, Ieremia și-a continuat slujirea în aceeași perioadă cu Habacuc, Țefania, Ezechiel și Daniel. A început să-i sfătuiască pe concetățenii lui să capituleze și să se predea babilonienilor. Nimeni n-a primit mesajul lui, ci l-au urât și l-au tratat ca pe un trădător. Când inevitabilul s-a produs și Babilonul a cucerit Ierusalimul, babilonienii i-au îngăduit lui Ieremia să aleagă între a fi strămutat alături de popor la Babilon (Ier. 40:4-6) sau să rămână împreună cu cei lăsați în Iudeia (Ier. 52:16). Nici una dintre variante n-a fost plăcută. Ieremia nu-i plăcea pe babilonieni, iar iudeii nu-l plăceau pe Ieremia. 

(d). Suferințele profetului: Ajuns la capătul puterilor, Ieremia se lamentează și se plânge pentru destinul pe care i l-a hotărât Dumnezeu. În contrast cu profeții care vesteau vești false, dar vesele pentru popor (Ier. 14:13), lui Ieremia Dumnezeu i-a dat predici aspre care l-au făcut urât de toți:

„Vai de mine, mamă, că m-ai născut pe mine, om de ceartă şi de pricină pentru toată ţara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, şi totuşi toţi mă blestemă!” …(Ier. 15:10).

 ,,Căci ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie şi apăsare!” Aşa încât Cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua“ (Ier. 20:8).

„Tu ştii tot, Doamne! Adu-ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gândeşte-Te că sufăr ocara din pricina Ta! Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor! (Ieremiahu – acest ,,Iahu“ așezat ca un sufix este o prescurtare de la Iahve). N-am şezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umpluseşi de mânie. Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca o apă care seacă?” (Ier. 15:15-18).

(e). Moartea sa: Este clar că Ieremia a fost târât de iudeii încăpățânați și apostați alături de ei în Egipt (Ieremia 43). Până la urmă a sfârșit-o în Egipt. Niște iudei l-au răpit și l-au târât după ei la Taphanes (Ier. 43:5-7).  Tradiţia ne spune că Ieremia a murit acolo, în mijlocul rămăşiţei poporului, fiind omorât cu pietre în timp ce-i mustra pentru închinăciunea către „împărăteasa cerului” (Ier. 44:1, 8, 16, 17, 18, 25, 26). Ieremia a murit acolo, contestat și disprețuit de toți, singur (Ier.44). Un final trist pentru o viață tristă.

(e). Caracterul profetului: Ieremia este unul dintre cele mai complexe şi mai atrăgătoare caractere din galeria eroilor biblici. În lăuntrul lui, Dumnezeu a ţesut într-o armonioasă întrepătrundere duioşia unei mame şi statornicia unui luptător, tandreţea feminină şi hotărârea neînduplecată a unui bărbat, fragilitatea nervoasă şi simplicitatea transparentă, elocvenţa sensibilă şi duritatea proclamatorului de adevăr.

Natura sa lăuntrică este atât de vizibilă în afară, convulsiile sufletului său sunt atât de publice, încât îl putem asemăna cu limpezimea apelor de cleştar din lacurile montane care reflectă fidel turbulenţa mereu schimbătoare a norilor de deasupra.

Ieremia a fost dăruit de Dumnezeu cu o natură interioară care nu l-a lăsat să se restrângă la poziţia unui simplu „comunicator” al voinţei divine. El n-a fost niciodată capabil să se detaşeze afectiv de conţinutul mesajului care i-a fost încredinţat. Mistuit de o dragoste intensă şi chinuitoare, Ieremia şi-a trăit mesajele suferind şi condamnând deopotrivă. Omul şi discursul profetic s-au contopit în întregime.

Ce impresionează mai întâi când ne gândim la Ieremia?

a. Simpatia cu care el sufere ca nevinovat alături de cei căzuţi în vină.
Este o simpatie şi o identificare la intensitatea căreia numai puţini oameni au ajuns. Lăuntrul lui Ieremia era sfâşiat în două. Pe de o parte, era îndrăgostit de Dumnezeu cu o iubire supremă, neclătinată şi definitivă, iar pe de altă parte era îndrăgostit de concetăţenii lui şi nu se putea opri să nu sufere alături de ei. Când erau loviţi ei, el le simţea loviturile.

Pe de o parte, în relaţia lui cu Dumnezeu, Ieremia era un profet, iar în relaţia lui cu poporul era un patriot. Ieremia a reuşit să intre deopotrivă şi în viaţa poporului său şi în natura divină, identificându-se cu amândouă. El nu s-a mulţumit să vorbească „pentru” Dumnezeu, ci a vorbit „împreună” cu El şi nu s-a oprit doar să vorbească poporului, ci s-a coborât să fie „împreună” cu ei în suferinţă. Dualitatea aceasta l-a sfâșiat lăuntric și i-a produs clipe în care și-a urât viață. Asemenea mult încercatului Iov (Iov  3:1-26) și Ieremia a ajuns să-și blesteme ziua nașterii:

,,Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama să nu fie binecuvântată! Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: „Ţi s-a născut un copil de parte bărbătească”, şi l-a umplut de bucurie cu ea! Omul acela să ajungă precum cetăţile pe care le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa şi strigăte de război la amiază!
De ce n-am fost omorât în pântecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormântul meu! De ce n-a rămas ea veşnic însărcinată cu mine? Pentru ce am ieşit din pântecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine? (Ier. 20:7-18).

b. Perseverenţa lui plină de răbdare.
Dumnezeu i-a dat lui Ieremia una din cele mai imposibile misiuni. Remarcaţi situaţia paradoxală în care a trăit profetul: Dumnezeu l-a chemat să vorbească unui popor răzvrătit, dar în acelaşi timp i-a interzis să mijlocească pentru ei (Ier. 7:16; 14:11-12). L-a încredinţat cu un mesaj care l-a făcut urât de popor, dar în acelaşi timp nu i-a dat nici o posibilitate de a ieşi din mijlocul lor (Ier. 20:7-10 şi mai ales 37:11-16 şi 43:1-6). În toate acestea, cu lacrimi pe faţă şi cu focul în suflet, Ieremia a mers înainte, singuratic, predestinat să nu aibă pe nimeni drag alături, lipsit de înţelegerea unei soţii şi de mângâierea copiilor, urât de cei din jur, iubind fără măsură, tratat ca trădător, dar punând în sângele lui flacăra nădejdii naţionale, aruncat pe rând în temniţă, în gherlă, în groapa cu noroi (Ier. 38:1-6), izbăvit rând pe rând din toate acestea, nedorit ca prooroc şi totuşi târât cu forţa alături de cei ce-şi împlineau neascultarea fugind în Egipt.

Perseverența lui Ieremia este un derivat al perseverenței lui Dumnezeu. În ciuda alunecărilor poporului Său, Dumnezeu a stăruit să-l păstorească. În ciuda lipsei de prețuire, El a continuat să-i considere vrednici de bunăvoința Lui. Nicăieri nu se vede mai duios acest contrast decât într-un text din care a predicat la nunta noastră Vasilică Moisescu, prietenul și tovarășul de pușcărie al lui Traian Ban. Bun cunoscător al limbii ebraice, dânsul ne-a dăruit atunci șase traduceri posibile ale versetului:

,,Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi“ (Ier. 2:33).

Una era; ,,Ce bine știi să te prefaci, să joci teatru, să porți o mască, atunci când vrei să câștigi simpatia unei persoane pe care o iubești“.

Alta era: ,,Ce bine știi să te păcălești singur, să-ți adormi conștiința, atunci când te atrage păcatul pe care-l iubești“ (de aici și urmarea: ,,Chiar şi la nelegiuire te deprinzi“).

O a treia era: ,,Nimic nu este prea greu atunci când ești cu adevărat îndrăgostit“. Unde există dragoste, există întotdeauna o soluție. Sora Bințea Wurmbrand obișnuia și dânsa să spună: ,,Pentru dragoste nimic nu e prea greu, nimic nu este prea scump, nimic nu este prea mult, nimic nu este imposibil“.

În context, profetul Ieremia lasă să ajungă până la oameni răbufnirea de nemulțumire a lui Dumnezeu. El îi bate pe umăr pe iudei ca să-i întoarcă cu fața spre El. Vrea ca ei să-L privească în ochi și să vadă cât de mult îi iubește și cât de mult Îl doare îndepărtarea lor de El:

,,O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la Cuvântul Domnului, care zice: ,,Am fost Eu o pustie pentru Israel sau o ţară plină de întuneric beznă?“ Pentru ce zice atunci poporul Meu: ,,Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine?“ (Ieremia 2:31)

Cât de mut trebuie să-L fi durut pe Dumnezeu lipsa de recunoștință a iudeilor! Ca să-i facă să înțeleagă, Dumnezeu le dă două exemple de atașament pentru lucruri de nimic, dar care înfrumusețează, fac bine, ajută: podoabele unei fete și brâul unei mirese:

,,Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr. “ (Ier. 2:32).

Stupefiant! Dumnezeu privește de la înălțimea cerului și vede atașamentul unei adolescente pentru podoabele care i se par că o fac mai frumoasă. Nimeni n-ar putea să o despartă de ele! Tot așa, Dumnezeu vede atașamentul unei mirese pentru brâul ei. Brâul era corespondentul antic al corsetului. El le ajuta pe mirese să arate ,,subțirele la mijloc“.

Aceste metafore alese de Dumnezeu sunt uimitoare! El alege să se compare pe Sine cu niște podoabe și cu un brâu lipsit de valoare. Oare nu este El mai mult pentru Israel? N-a făcut El mai mult pentru ei? Și totuși, iudeii nu-L prețuiesc și nu-I simt lipsa nici măcar atât cât simte o puștoaică lipsa podoabelor și o mireasă lipsa brâului ei.

Nu, Dumnezeu n-a renunțat la poporul Său! Providența este perseverentă! Iată ce declarații de dragoste solemne face Dumnezeu:

„Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor: ,,Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea! ”
„Aşa vorbeşte Domnul: ,,Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul“ (Ier. 31:35-37).

,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului, atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi voi avea milă de ei! ” (Ier. 33:25-26).

Conţinutul cărţii:

Ieremia este o figură cheie din Vechiul Testament și unul din cei mai cunoscuți dintre profeți. Cartea lui nu este însă una dintre cele mai populare și asta din trei motive: este descurajantă, dificilă și deprimantă. 

Descurajantă

Are 52 de capitole scrise în cei aproximativ 40 de ani de activitate. Numai Isaia, cu 66 de capitole este mai lungă. Pentru majoritatea cititorilor, cartea lui Ieremia, este prea lungă pentru a le trezi entuziasmul. 

Dificilă

Conținutul nu este nici cronologic și nici tematic, așa că este greu de parcurs. Profețiile au fost așezate unele lângă altele parcă alandala, într-o ordine arbitrară. Am putea spune că Ieremia are o colecție de colecții. Pe deasupra, se pare că Ieremia și-a schimbat punctele de vedere de-a lungul cărții. Criticii se delectează să gasească ,,contradicțiile“ din predicile lui. În primii ani de activitate, Ieremia s-a pronunțat categoric împotriva Babilonului, dar mai târziu, a văzut în Babilon un instrument al disciplinării divine și a îndemnat poporul să i se predea de bunăvoie. Este unul din motivele pentru care a fost învinuit de trădare. Adevărul este că de-a lungul celor 40 de ani, mesajul lui s-a schimbat după cum s-au schimbat și circumstanțele politice și după cum Dumnezeu a schimbat tonul și conținutul anunțurilor profetice pe care i le-a încredințat. De la:

„Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se! …
M-ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi, de aceea Îmi întind mâna împotriva ta şi te nimicesc: sunt sătul de milă“ (Ier. 15:1, 6).

la:

„N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: ,,A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese“? Atât de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor. Aşa vorbeşte Domnul: ,,Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului, atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi voi avea milă de ei! ” (Ier. 33:24-26)

Deprimantă

Cel mai obișnuit motiv pentru care cititorii ocolesc această carte este caracterul ei deprimant. Ieremia aduce numai vești rele pentru regatul lui Iuda, iar ele îi fac inima să sângereze. În literatura și folclorul popoarelor, o ,,ieremiadă“ a ajuns să însemne o tânguire jalnică. Nimeni n-a vorbit și nu vorbește de bine despre Ieremia. 

Ca și în alte cazuri însă, nu aceasta este tot. Chiar și în cele mai groaznice profeții, Dumnezeu a așezat și vești bune. Ele sunt însă așa de ascunse în tufișurile de vești rele că oamenii nici nu le observă. 

Când o studiezi, cartea lui Ieremia te fascinează, așa cum te fascinează marile tragedii ale lumii, prin dramatismul evenimentelor și prin complexitatea personajelor. Ieremia este și el ,,o tristă figură care nu și-a meritat destinul“, trezindu-ne astfel simpatia. Mai mult decât alții, Ieremia este plin de ,,spovedanii“, de mărturii personale, de destăinuiri ale propriilor reacții în fața evenimentelor. Citindu-le, ne putem identifica cu el și ne devine chiar simpatic. Mai mult însă, cartea ne vorbește despre Dumnezeu, punându-ne la dispoziție un material excelent pentru a-L înțelege mai bine.

Circumstanțele istorice:

Ieremia și-a început activitatea pe la sfârșitul secolului VII î.Ch., când regatul celor două seminții din sud, Iuda și Beniamin, era pe cale să fie dus în robia babiloniană (586 î.Ch.). Parte din populație a fost strămutată chiar înainte de această dată.

Ieremia a trăit pe vremea a șapte regi de la Ierusalim: Manase, Amon, Iosia, Ioahaz, Iehoiachim, Ioiachin și Zedechia. Cei 40 de ani de activitate profetică s-au desfășurat pe timpul ultimilor cinci regi enumerați mai sus.

Profetul a vorbit într-o perioadă traumatică pentru poporul lui Dumnezeu. Cele zece seminții din regatul de nord fuseseră duse deja în robie de asirieni. Profeții Isaia și Mica au murit după ce mesajele lor au căzut pe urechi surde. Ieremia este ultimul dintre profeți chemat să-i avertizeze pe iudei și să-i anunțe că a venit vremea pedepsei. Ieremia s-a născut în timpul domniei lui Manase, împăratul apostat care a anulat în țară toate reformele bune făcute de tatăl său, Ezechia. Manase a făcut ca Iudei să ajungă într-o stare mai jalnică decât ,,neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel“ (2 Regi 21:2-9). La toate acestea, el a mai adăugat și uciderea lui Isaia, pe care l-a închis în trunchiul unui copac și l-a tăiat în două cu ferăstrăul.

Mesajele lui Ieremia au o tentă tragică, un fel de ,,Este prea târziu!“ amestecat cu o licărire de speranță că lucrurile se mai pot îndrepta încă. Ambivalența aceasta s-a născut dintr-o întâmplare amintită în capitolul 18 al cărții. Dumnezeu l-a trimis în casa olarului să vadă cum se fac vasele. Foarte mulți comentatori s-au grăbit să spună că lecția învățată acolo de Ieremia a fost că Dumnezeu poate face orice vrea El cu lutul. S-au scris o sumedenie de poezii și cântări pe această temă. Nu aceasta a fost lecția pe care i-a dat-o Dumnezeu! Adevărata lecție a fost că ceea ce poate face un olar este direct dependent de calitatea lutului, de felul în care se lasă el modelat de mâna olarului. Lutul decide ce fel de vas va ieși. Dacă el nu se lasă modelat, olarul îl va arunca iar pe roată. Nereușitele din istoria lui Israel nu i se datorează lui Dumnezeu. Lui i se datorează doar răbdarea cu care o ia mereu de la început! Dumnezeu nu lucrează cu păpuși mânuite de sfori, ci cu oameni care I se pot împotrivi și pot alege să nu-L asculte. În astfel de condiții, din mâna olarului iese un vas care merită să fie făcut țăndări:

,,Aşa a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ şi ia cu tine pe câţiva din bătrânii poporului şi din bătrânii preoţilor. Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe care ţi le voi spune.  … Să spargi apoi vasul sub ochii oamenilor care vor merge cu tine. Şi să le spui: ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet din lipsă de loc pentru îngropare. Aşa voi face locului acestuia, zice Domnul, şi locuitorilor lui şi voi face cetatea aceasta ca Tofetul“ (Ier. 19:1-2; 1012).

Dumnezeu ar fi preferat să facă din Israel un vas de podoabă, dar cartea lui se termină cu ultimii copii ai lui Israel, sub conducerea lui Ezechia, duși în Babilon. Națiunea a fost făcută țăndări.

Cartea profetului Ieremia este un mozaic de procedee stilistice. În vorbire, Ieremia folosește exprimarea poetică. Afirmațiile lui sunt scurte și ritmate, deosebindu-se astfel de majoritatea celorlalți care au scris profeții.

Ca regulă generală, Dumnezeu folosește proza atunci când comunică gândurile Lui către gândurile oamenilor și poezia când vrea să transmită sentimentele din inima Lui către inimile oamenilor. Poezia este limbajul inimii și este important să remarcăm că majoritatea profețiilor lui Ieremia sunt în limbaj poetic. Din nefericire, prea mulți oameni neglijează să pătrundă conținutul emoțional al Bibliei, oprindu-se doar la stratul ideilor. Biblia este o carte care ,,trăiește“, care este plină de sentimentele divinității.

Iată un pasaj care vorbește despre supărarea lui Dumnezeu și despre mânia Lui:

,,Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!“ (Ieremia 15:1).

Iată un altul care descoperă dragostea infinită pe care o poartă Dumnezeu pentru poporul Său:

,,Ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor. Le voi da o inimă şi o cale ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor şi a copiilor lor după ei. Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine. Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu“ (Ier. 32:38-41).

Există imagini poetice chiar și atunci când Ieremia vorbește despre lucruri tragice:

,,Daţi slavă Domnului, Dumnezeului vostru, până nu vine întunericul, până nu vi se lovesc picioarele de munţii nopţii!“ (Ier. 13:16).

Cine și-ar fi închipuit că Dumnezeu este atent la fascinația unei adolescente cu podoabele și la ,,șmecheriile“ unei mirese? Ieremia ne spune că El o face.

În alt pasaj, Ieremia vorbește despre propria suferință. Îl știu pentru că fratele Geabou Pascu l-a folosit într-o anumită întâmplare când toți cei prezenți plângeau, în afara tatălui meu:

,,Vasile, n-ai apă-n cap, Vasile! D-aia nu plângi!“ Într-adevăr, sortit unei vieți dure de orfan pribeag pe la porțile altora, tatăl meu și-a vărsat ultimele lacrimi atunci când a văzut-o pe mama lui în coșciugul din camera din față a casei părintești, într-un obscur sătuc al Săvenilor din Moldova. Fratele Pascu făcea aluzie la o expresie de jale a profetului Ieremia:

„O, de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!“ (Ieremia 9:1).

Dincolo de proză și poezie, în cartea profetului Ieremia întâlnim drama unor mici scenete. Au fost ocazii în care Dumnezeu a vrut să-i confrunte pe oameni cu ,,întâmplări“ publice și să le forțeze o reacție. Prin aceste mici dramatizări, Dumnezeu a încercat să treacă dincolo de apatia și indiferența ascultătorilor.

Pe lângă vizita din casa olarului, de care am amintit deja, Ieremia a folosit o întâmplare cu un brâu înfășurat în jurul coapselor (un fel de chilot) îngropat bun și dezgropat putred lângă râul Eufrat, ca să ilustreze putrefacția din viața intimă a iudeilor (Ieremia 13:1-11). Altădată, profetul a folosit ,,juguri și legături“ puse pe grumaz ca să ilustreze porunca dată de Dumnezeu tuturor oamenilor din toate popoarele de a se supune Babilonului (Ieremia 27).

Când toți cei din Ierusalim se grăbeau să-și vândă ogoarele de teamă că vor ajunge fără valoare din cauza invaziei Babilonului, Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să facă un spectacol întreg din cumpărarea unui ogor de la o rudă panicată, ca semn că iudeii se vor întoarce în țară și ,,investiția“ va fi răsplătită din belșug (Ier. 32).

Alte procedee dramatice au fost ascunderea unor pietre (Ier. 43:8-13), aruncarea unei cărți în râul Eufrat (Ier. 51:63) și purtarea unui coș pe cap prin cetate, asemenea unei femei gospodine.

După primii 23 de ani de rostiri profetice, Dumnezeu l-a oprit pe Ieremia să mai vorbească în public. Baruc, secretarul lui Ieremia a primit porunca să scrie mesajele profetice. Cred că se cade să spunem câteva cuvinte despre ,,secretul secretarului Baruc“.

În cartea profetului Ieremia apare o notă specială despre Baruc. De fapt, capitolul 25 este o interferență în scurgerea cărți, un fel de apendice destinat acestui om deosebit. Faptul că cel care a scris capitolul 25 este Baruc, dă acestui text un caracter de pocăință personală și de mărturisire publică a unei slăbiciuni (cum este de altfel și cartea profetului Iona).

În terminologia modernă, Baruc a fost ,,secretarul“ profetului Ieremia. Numele lui înseamnă ,,Binecuvântat“ și i-a fost dat de tatăl său, Neeria, care a anticipat lucruri mari pentru el. Baruc a avut un frate care ajunsese figură importantă, un fel de administrator șef la curtea regală din Ierusalim:

,,Iată porunca dată de prorocul Ieremia lui Seraia, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, când s-a dus la Babilon cu Zedechia, împăratul lui Iuda, în al patrulea an al domniei lui Zedechia. Seraia era cel mai mare cămăraş“ (Ierem. 32:12; 51:59).

Pentru Baruc, Dumnezeu rânduise însă o ,,altfel“ de binecuvântare. Rânduit să fie secretarul unui profet al cărui mesaj a fost lepădat de concetățeni, Baruc a fost slujitorul unui slujitor al lui Dumnezeu. Într-o generație apostată, plină de împotrivitori ai lui Dumnezeu, poziția lui Baruc nu l-a făcut nici popular, nici prosper.

Baruc a trebuit să scrie rostirile profetice ale lui Ieremia, iar când împăratul Ioiachim a ars una din scrisorile lui Ieremia, profetul i-a poruncit să o mai scrie odată (Ierem. 36). Probabil că aceasta a umplut paharul lui Baruc, care a protestat cam așa: ,,La ce bun să o mai scriu odată?! Crezi că or s-o citească? La ce bun să scriu și celelalte cuvântări ale tale? Nu te ascultă când vorbești! Crezi că vor căuta cu interes scrierile tale? Nu vezi că n-are nici un rost? Misiunea ta este un eșec și eșec este și să aștern toate lucrurile acestea pe hârtie. M-am însoțit cu un om ratat și am parte și eu de ratarea lui … Puteam să fiu altceva în viață  … Fratele meu este administrator șef la curtea regală. El a ajuns ceva în viață! Poate că mă voi duce la el să-i cer și eu o slujbă ,,adevărată“, că asta pe care o fac lângă tine este fără nici un rost.“

Spuse sau doar gândite, aceste cuvinte ale lui Baruc au fost auzite de Dumnezeu, care s-a grăbit să-i răspundă. N-am fi știut niciodată de ezitările lui Baruc dacă n-ar fi existat acest răspuns de la Dumnezeu, iar faptul că Baruc îl face public dovedește că intervenția lui Dumnezeu și-a atins scopul.

„Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre tine, Baruc:
 ,,Tu zici: ,,Vai de mine! Căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinând şi nu găsesc odihnă!“ 
Spune-i:
,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată că ce am zidit voi dărâma; ce am sădit voi smulge, şi anume ţara aceasta.
 Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele! Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul, dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta în toate locurile unde vei merge” (Ierem. 45:2-5).

Surprinzător pentru mine, expresia ,,Viața ca o pradă“ este titlul unui roman scris de frustratul Marin Preda prin 1977, în România comunistă, care simțea și el aceeași lipsă de semnificație și rost ca și Baruc.

Din răspunsul dat de Dumnezeu la frământările lui Baruc înțelegem patru mesaje care se potrivesc tuturor slujitorilor descurajați ai lui Dumnezeu:

Dumnezeu știe despre lucrarea ta.
Dumnezeu știe despre încercările tale.
Dumnezeu știe ce spui.
Dumnezeu are o răsplată pentru tine.

Descurajarea l-a făcut pe Baruc să nu vadă bine. El trăia într-o vreme când Dumnezeu însuși nu era popular și se lupta cu împotrivirile încăpățânate ale iudeilor. Cum se putea aștepta el la o soartă mai bună? ,,Și tu umblii după lucruri mari?“ este o mustrare pe care au nevoie să o audă și alții, nu numai Baruc.

De fapt, în perspectiva istoriei și mai ales în perspectiva eternității, Baruc avea să fie o figură mult mai importantă și mai populară decât fratele său, Seraia. Cine ar mai fi știut după mii de ani, despre Seraia, ,,marele adimistrator de la Ierusalim“, dacă n-ar fi scris despre el aparent nesemnificativul Baruc? Providențial, scrise de Baruc, nebăgatele în seamă profeții ale lui Ieremia au fost traduse astăzi în mai toate limbile pământului, iar Baruc ,,trăiește“ viața lui ca o pradă și astăzi. Cei din vremea lui au fost uitați de mult, dar el este viu prin lucrarea lui și mai ales prin ascultarea lui de misiunea primită de la Domnul. Asta ca să nu mai amintim și de răsplata credincioșiei pe care i-a va da ,,în ziua aceea, Domnul“ (2 Tim. 1:12,18; 4:8).

Parafrazând acest minuscul capitol al pocăinței lui Baruc, am putea răspândi și noi astăzi această concluzie-avertisment: ,,Fii atent la ambițiile din afara planului lui Dumnezeu. El te poate lăsa să ai succes în ele și să pierzi … slava pe care a pregătit-o El pentru tine !“

SCHIŢA CĂRŢII

Introducere – Chemarea lui Ieremia (1)

I. PROFEŢII GENERALE, NEDATATE 2-20
Primul mesaj 2:1- 3:5;
al doilea mesaj 3:6-4:30;
al treilea mesaj (la poarta Templului) 7:1-10:25;
cel de al patrulea (legământul rupt) 11:1-12:17;
al cincilea (semnul cu brâul de lână) 13:1-27
al şaselea (despre secetă) 14:1-16:21;
al şaptelea (profetului necăsătorit) 16:1-17:18;
al optulea (la porţile cetăţii) 17:19-27;
al nouălea (vasul olarului) 18:1-23;
al zecelea (vasul zdrobit) 19;
urmarea 20.

II. PROFEŢII SPECIFICE, DATATE 19-39
Prima (către Zedechia) 21-23;
a doua (după prima deportare) 24;
a treia (despre robia Babiloneană) 25;
a patra (dărâmarea Ierusalimului şi a Templului) 26;
a cincea (la începutul domniei lui Ioiachim) 27-28;
a şasea (către prinşii de război din Babilon) 29-31;
a şaptea (al zecelea an al lui Zedechia) 32-33;
a opta (pe timpul asediului Babilonean) 34;
a noua (în zilele lui Ioiachim) 35;
a zecea (într-al patrulea an al lui Ioiachim) 36;
a unsprezecea (în timpul asediului) 37;
urmarea 38-39.

III. DUPĂ CĂDEREA LUI IUDA 40-44
Blândeţea celor din Babilon faţă de Ieremia, 40:1 -6;
Ghedalia ca dregător şi omorârea lui, 40:7-41:18;
Mesajul lui Ieremia pentru cei rămaşi în ţară 42;
Ieremia târât în Egipt 43:1-7;
primul mesaj către iudeii din Egipt 43:8-13;
al doilea mesaj către cei din Egipt 44;

IV. PROFEŢII DESPRE NEAMURI 45-51
Un mesaj introductiv adresat scribului credincios Baruc 54;
primul mesaj (despre Egipt) 46:1-28;
al doilea (împotriva Filistenilor) 47:1-7;
al treilea (împotriva Moabului) 48:1-47;
al patrulea (împotriva Amoniţilor) 49:1-6;
al cincilea (împotriva lui Edom) 49:7-22;
al şaselea (împotriva Damascului) 49:23-27;
al şaptelea (împotriva Chedarului şi Haţorului) 49:28-33;
al optulea (împotriva Elamului) 49:34-39;
al nouălea (împotriva Babilonului şi Caldeii) 50-51;

ÎNCHEIERE: – Căderea Ierusalimului 52.

Mesajele profetice din cartea lui Ieremia nu sunt așezate cronologic. Există totuși o aproximație pe care o putem face:

Prolog – chemarea lui Ieremia (1:1-19)
Păcatele națiunii (2 – 45) 605 î.Ch.
O pedeapsă promptă (2– 20) (preponderent poetică)
Babilonul zdrobește Asiria  (612 î.Ch.)
Babilonul înfrânge Egiptul (605 î.Ch.)

605– 585 î.Ch.: Restaurarea finală (21– 45) (preponderent proză)
Babilonul deportează pe cei din Iuda

Către neamurile din jur (46– 51)

Epilog – catastrofa națională (52)

Prologul din capitolul 1 ne spune că Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia din adolescență, în ciuda timidității și a fricii lui de a vorbi în public.

Capitolele 2– 20, ,,Păcatele națiunii“, cuprind și prezicerea lui Ieremia că pedeapsa va veni prompt. Este vorba despre anii 627– 605 î.Ch.Partea aceasta este preponderent poetică, ceea ce înseamnă că Ieremia comunică sentimentele lui Dumnezeu față de popor, în special mânia și regretul Lui. Dumnezeu se zbuciumă între dragostea care iartă și dreptatea care nu-i poate lăsa nepedepsiți. Aici apare și prezicerea că Babilonul va zdrobi Asiria și va învinge Egiptul. Regii din Iuda își făcuseră calcule greșite când au crezut că o alianță cu Egiptul îi va proteja.

Capitolele 21– 45 conțin vești bune pentru că Ieremia privește dincolo de vremea pedepsirii la vremea restaurării finale a națiunii. Porțiunea aceasta este scrisă prioritar în proză, ceea ce înseamnă că transmite mai ales gândurile și planurile lui Dumnezeu. Pe termen lung, după ce Babilonul îi va deporta pe iudei și va devasta Ierusalimul, unii din popor se vor întoarce, vor reconstrui cetatea. Este loc pentru speranță!

Capitolele 46– 51 conțin pronunțarea pedepsei lui Dumnezeu asupra popoarelor din jurul Israelului. Restaurarea poporului lui Dumnezeu va coincide cu pedepsirea celor ce i-au făcut să sufere pe evrei. Acesta este modul în care lucrează Dumnezeu în istorie. 

Capitolul 52 este un fel de epilog care descrie dezastrul național care s-a prăbușit peste poporul lui Ieremia. Capitolul se termină totuși cu ridicarea în cinste a lui Ioiachin la curtea imperială din Babilon. Este o aluzie la lucrările minunate pe care le va face acolo Dumnezeul prin profetul Daniel și împărăteasa Estera.

+++++

Cuvinte cheie şi teme caracteristice:

Așezată în Biblie imediat după Isaia, cartea profetului Ieremia ne dă ocazia să spunem câteva lucruri despre caracterul cărților profetice. Parte din cartea lui Ieremia este asemănătoare cu celelalte cărți profetice, parte este deosebită. Să le luăm pe rând:

Partea comună

Mare parte din mesajele lui Ieremia sunt aproape identice cu mesajele celorlalți profeți. De fapt, dacă citești cărțile din secțiunea profetică una după alta riști să te ia plictiseala. Peste tot și în toate găsești aceeași veche istorie a idolatriei, imoralității și nedreptății. Profeții au fost întotdeauna martorii unei perioade de declin. Ierusalimul era plin de violență, până acolo că cei bătrâni nu mai îndrăzneau să iasă afară, iar copiii nu mai îndrăzneau să se joace pe străzi. Există patru direcții majore în care mesajele lui Ieremia se aseamănă cu mesajele celorlalți profeți. Ca dovadă, atunci când aproape a fost omorât, oamenii și-au adus aminte că același mesaj îl avusese și profetul Mica (Ier. 26:17-19) și asta l-a scăpat. Cele patru direcții majore ale mesajului profetic comun au fost (1) Apostazia poporului, (2) Iminența pedepsei, (3) Restaurarea finală și (4) Pedepsirea dușmanilor.

(1) Apostazia poporului

Nicolae Iorga a spus: ,,Miturile sunt față de creștinism ceea ce poezia este față de adevăr, măști ridicole sub care se ascunde pasiunea de a trăi“. În Israel, alunecarea spre idolatrie a fost sinonimă cu o ,,eliberare“ a poftelor și trăirilor păcătoase:

,,Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine“ (Ier. 2:31).

Apostolul Pavel a expus procesul acesta păgubos de ,,emancipare“ de sub Legea lui Dumnezeu în capitolul întâi al epistolei sale către Romani. Abandonarea lui Dumnezeu duce inevitabil la păcat și pervertire. Așa s-au petrecut lucrurile și în vremea lui Ieremia:

,,Cum poţi să zici: ,,Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după Baali“. Priveşte-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut, dromaderă iute la mers şi care baţi drumurile şi le încrucişezi! Măgăriţă sălbatică, deprinsă cu pustia, care gâfâie în aprinderea patimii ei, cine o va împiedica să-şi facă pofta? Toţi cei ce o caută n-au nevoie să se ostenească: o găsesc în luna ei. Nu te lăsa cu picioarele goale, nu-ţi usca gâtlejul de sete! Dar tu zici: ,,Degeaba, nu! Căci iubesc dumnezeii străini şi vreau să merg după ei.“ (Ier. 2:23-25).

 ,,Cum să te iert? zice Domnul. Copiii tăi M-au părăsit şi jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Şi, după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie şi aleargă cu grămada în casa curvei! Ca nişte cai bine hrăniţi, care aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său“ (Ier. 5:7-8).

Zicala zice: ,,Peștele de la cap se-mpute!“, iar Dumnezeu se ridică împotriva celor ce aduseseră poporul într-o astfel de stare. Într-o radiografie a națiunii, Dumnezeu pune diagnosticul: ,,Au creat un sistem religios autonom, care nu mai avea nevoie de Dumnezeu!“

,,Se îngraşă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi. Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor?
Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?“ (Ier. 5:28-31).

Decăderea iudeilor a avut un caracter general, mai pronunțat chiar decât acela din Sodoma și Gomora:

,,Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta Ierusalimul“ (Ieremia 5:1).

Dumnezeu vorbește împotriva mai marilor poporului. Există un pasaj distinct în care Dumnezeu face un rechizitoriu împotriva profeților (Ier. 23:9-40). Ieremia este uimit de mulțimea celor ce pretindeau că au fost la sfatul lui Dumnezeu, dar profețeau lucruri împotriva mesajelor primite de el. De fapt, ei vorbeau ,,ceea ce era la modă“, copiindu-și cuvintele unii altora și spunând poporului ceea ce dorea el să audă.

,,Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ,,Pace! Pace!“ Şi totuşi nu este pace!“ (Ier. 6:14; 8:11).

Situația de atunci își are un echivalent în viața creștinilor de astăzi. Se împlinește profeția făcută de apostolul Pavel despre vremea sfârșitului:

,,Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor“ (2 Timotei 4:3).

Domnul Isus ne-a avertizat că trebuie să stăruim în credință ca să scăpăm de mânia viitoare. S-au ridicat însă mulți învățători mincinoși care propovăduiesc o siguranță falsă a mântuirii și care tolerează trăirea în păcat. Apostolul Pavel ne-a avertizat că suntem mântuiți prin credință, dar vom fi evaluați după fapte și că fiecare dintre noi trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată a lui Christos, unde, ne spune apostolul Petru, ,,dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se vor face cel nelegiuit şi cel păcătos?“ (1 Petru 4:18).

În alte pasaje, Dumnezeu se pronunță împotriva preoților, care găzduiau niște așa numite ,,festivaluri ale credinței“. În numele toleranței religioase, ei oficiau alături de preoții păgâni, instaurând în țară un ecumenism contaminant în care toate religiile idolatre erau practicate, până la cele mai aberant demonice forme ale lor (2 Regi 21:1-18).

,,Preoţii n-au întrebat: ,,Unde este Domnul?“ Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, proorocii au proorocit prin Baal şi au alergat după cei ce nu sunt de nici un ajutor“ (Ieremia 2:8).

,,Căci copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul, şi-au aşezat urâciunile lor în Casa peste care este chemat Numele Meu, ca s-o spurce. Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc fiii şi fiicele – lucru pe care Eu nu-l poruncisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte“. (Ier. 7:30-31)

Cea de a treia categorie de conducători ai poporului care este vinovată înaintea lui Dumnezeu sunt ,,căpeteniile“.

,,Cum rămâne uluit un hoţ când este prins, aşa de uluiţi vor rămâne cei din casa lui Israel, ei, împăraţii lor, căpeteniile lor, preoţii lor şi prorocii lor“ (Ieremia 2:26).

Ieremia a profețit că Ioiachim va muri fără să fie bocit de nimeni, ,,ca un măgar“ (Ier. 22:19). Zedechia, ultimul rege de la Ierusalim, a fost un om oscilant, o simplă marionetă în mâna politicienilor de la curte. Imaginile folosite de Ieremia pentru a descrie necredincioșia căpeteniilor poporului sunt șocante, cu o foarte intensă tentă de sexualitate:

„El zice: ,,Când se desparte un bărbat de nevastă-sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar şi ţara aceea spurcată? Şi tu ai curvit cu mulţi ibovnici, şi să te întorci iarăşi la Mine?“ zice Domnul“ (Ieremia 3:1).

,,Ridică-ţi ochii spre înălţimi şi priveşte. Unde n-ai curvit? Te ţineai la drumuri, ca arabul în pustie, şi ai spurcat ţara prin curviile tale şi cu răutatea ta!“ (Ieremia 3:2).

Pe vremea lui Ieremia a existat o decadență a ,,teologilor“, care au pervertit Cuvântul lui Dumnezeu într-o interpretare ,,liberală“. Vă sună familiar?

,,Cum puteţi voi să ziceţi: ,,Suntem înţelepţi şi Legea Domnului este cu noi?“ Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor. Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit Cuvântul Domnului, şi ce înţelepciune au ei?“ (Ier. 8:8-9).

Situația generală dezastrouasă este înfățișată metaforic de Ieremia printr-o comparație cu credincioșia păsărilor migratoare. ,,Necredincioasa Israel“ (3:6) și ,,vicleana Iuda“ (3:7) se întrec în șmecherii religioase. Este adevărat, reformele lui Iosia au adus în Iuda aparența unei schimbări, dar n-a fost vorba despre o lucrare de adâncime, ci mai de grabă de una de suprafață. Dumnezeu acuză:

,,Vicleana Iuda nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie“ (3:10).

Prin contrast, Dumnezeu le vorbește despre ascultarea cocostârcului:

,,Spune-le: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?“ Pentru ce dar poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri, stăruie în înşelătorie şi nu vrea să se întoarcă la Dumnezeu? Căci Eu sunt cu luare-aminte şi aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se căieşte de răutatea lui şi nu zice: ,,Ce am făcut?“ Ci toţi îşi încep din nou alergarea, ca un cal care se aruncă la luptă.

crane  cranes

,,Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului! Cum puteţi voi să ziceţi: ,,Suntem înţelepţi şi Legea Domnului este cu noi?“ Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor“ (Ieremia 8:4-8).

Ținutul Țării Sfinte este un coridor al păsărilor migratoare. Ieremia, ca probabil toți ceilalți oameni ai vremii sale, a observat că păsările zboară primăvara dinspre ținuturile nordice ca să ierneze în Africa și se întorc de acolo odată cu venirea primăverii. Este una din mișcările rânduite de Creator și Dumnezeu, spune Ieremia, știe când lucrurile se mișcă și când lucrurile nu se mișcă. Spre deosebire de păsări, evreii necredincioși și-au pierdut calea, s-au rătăcit și nu se mai întorc înapoi la Cel pe care L-au părăsit.

Cocostârcul este un minunat exemplu de fidelitate și de bună orientare. An de an, el pleacă la mii de kilometrii depărtare, dar știe să se întoarcă primăvara exact la același cuib părăsit toamna. Astăzi, se estimează că mai mult de o jumătate de milion de cocostârci împlinesc acest du-te vino anual. Faptul că Ieremia a scris această observație cam prin secolul șase dinainte de Christos, face din acest pasaj prima referință ,,științifică“ despre migrarea păsărilor din literatura mondială.

2. Iminența pedepsei

Spre deosebire de împărați și preoți, profeții n-au fost prezențe permanente în poporul lui Dumnezeu. Ei au fost un fel de ,,trupe speciale“ ale lui Dumnezeu trimise doar când poporul se îndepărta de la ,,Lege și Mărturie“. Apariția unui profet deci semnala o vreme de decadență, în care regele și preoții nu și-au făcut datoria, iar poporul se afla în pericolul unei iminente pedepse divine.

Majoritatea promisiunilor făcute prin Moise au fost condiționate. ,,Am să te binecuvintez dacă vei asculta“ și ,,Am să te blestem dacă nu vei asculta“. Dumnezeu se ține de cuvânt și este credincios promisiunilor Sale. Unii cred că asta este valabil numai atunci când binecuvintează, dar este la fel de valabil și atunci când pedepsește.

Ieremia primește viziunea unui ,,cazan clocotind dinspre miazănoapte“ (1:13), ceea ce anunță că pieirea va veni de acolo prin babilonieni, iar invazia va fi rapidă și nimicitoare:

,,Măslin verde, gras şi cu roade frumoase şi plăcute este numele pe care ţi-l dăduse Domnul, dar cu vuietul unei mari trosnituri îl arde cu foc şi ramurile lui sunt sfărâmate“ (Ieremia 11:16).

3. Restaurarea finală

Dincolo de pedeapsă, Ieremia, asemenea tuturor profeților, anunță vremuri bune pentru poporul lui Dumnezeu. În cartea lui se găsesc unele dintre cele mai pozitive profeții despre soarta finală a Israelului. Viitorul națiunii este la fel de cert ca legile naturii (Ier. 33:20-25). Dumnezeu este la fel de statornic cu această națiune ca și cu legile care guvernează universul (Ier. 31:35-37).

Ca să-i poată asigura un viitor fericit, Dumnezeu promite două lucruri singulare. El însuși se va îmbrăca cu un nume nou, de neimaginat până atunci și, în virtutea acestei noi identități, va încheia cu poporul Său un Nou Legământ.

Evreii, ca și noi de altfel, n-aveau nici o șansă să poată sta înaintea Dreptului Judecător prin prerogativele Legii din Legământul Mozaic. În dragostea Sa, Dumnezeu găsește o altă cale.

„Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: Domnul, Neprihănirea noastră! “ (Ier. 23:5-6; 33:16).

,,Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ,,Cunoaşte pe Domnul!“ Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul, căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ier. 31:31-34).

Așa cum vom vedea, majoritatea cărților profetice se încheie cu o astfel de promisiune a restaurării națiunii în vremuri mesianice viitoare. Dincolo de orice robie și de orice diasporă, întotdeauna va exista un Israel în lume. Chiar și faptul că acest cuvânt există astăzi pe hărțile lumii este o dovadă a credincioșiei divine. Profetul Ieremia anunță că robia babiloniană va dura exact 70 de ani (Ier. 25:11). Cifra nu este aleasă arbitrar, ci este suma tuturor anilor sabatici neglijați în care evreii n-au dat voie țării să se odihnească (2 Cron. 36:21).

Ieremia anunță de asemenea venirea unui nou conducător al poporului. El îl numește astfel: ,,Păstorul cel bun, Odrasla neprihănită, prințul mesianic, sub care nu numai evreii, ci și neamurile vor prospera.

4. Pedepsirea dușmanilor

Dumnezeu a folosit alte popoare pentru a-și disciplina copiii, dar asta nu-L împiedică să le judece în viitor pentru felul în care și-au îndeplinit această misiune. Răutatea lor se va întoarce asupra capului lor:

,,Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul, căci Eu sunt cu tine. Voi nimici toate neamurile printre care te-am împrăştiat, dar pe tine nu te voi nimici, ci Te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit” (Ieremia 46:28).
 

PARTEA DEOSEBITĂ

Cartea profetului Ieremia are particularități care o fac unică între cărțile profetice.
 
  1. Spiritualitate

Ieremia a fost supranumit ,,profetul spiritual“ pentru că a susținut că un ritual religios este zadarnic dacă nu este făcut din toată inima. Mai mult chiar, profetul declară că tot sistemul de jertfe este o pierdere de vreme dacă este pătat de ipocrizie:

,,Ce nevoie am Eu de tămâia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac şi jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute.“ (Ieremia 6:20).

,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,,Adăugaţi arderile voastre de tot la jertfele voastre şi mâncaţi-le carnea! Căci n-am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nici o poruncă cu privire la arderi-de-tot şi jertfe în ziua când i-am scos din ţara Egiptului. Ci iată porunca pe care le-am dat-o: ,,Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi!“ (Ier. 7:21-23).

Privind înapoi, la vremea dinaintea Sinaiului, Ieremia pregătește poporul pentru viitor. În Babilon, evreii au trebuit să învețe să se închine fără Templu și altare. Acolo au luat ființă ,,sinagogile“, centre de învățătură a Scripturii.

2. Individualitate

Ieremia este unic printre profeți prin faptul că prezice un Nou Legământ pe care Dumnezeu îl va face cu fiecare evreu în mod individual. El vestește astfel timpurile Noului Testament (alt nume pentru Legământul cel Nou), prin care Domnul Isus cheamă individual oamenii să vină la El.

,,În zilele acelea, nu se va mai zice: ,,Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au sterpezit dinţii“, ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor sterpezi dinţii!“ …

,,Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ,,Cunoaşte pe Domnul!“ Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul …“ (Ier. 31:29-30, 34).

3. Implicații politice

Ieremia dă mai multe sfaturi conducătorilor lui Israel decât toți ceilalți profeți. Când s-a micșorat ca putere și suprafață teritorială, regatul lui Iuda a încercat să le ațâțe pe cele două supraputeri ale vremii una împotriva alteia. Când a fost cu Egiptul, când a fost cu Babilonul. Ieremia i-a sfătuit pe toți să se supună imperiului babilonian. El a mers până acolo încât să-l descrie pe împăratul Babilonului drept slujitor al lui Iehova. Nu-i de mirare că a fost considerat un ,,trădător“.

,,Acum dau toate aceste ţări în mâinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele câmpului ca să-i fie supuse“ (Ieremia 27:6; 28:14).

,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Du-te de spune lui Zedechia, împăratul lui Iuda, şi zi-i: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului şi o va arde cu foc“ (Ieremia 32:3, 28; 34:2).

Ca să fie clar pentru toți, Ieremia și-a purtat mesajul pe umeri:

,,Aşa mi-a vorbit Domnul: „Fă-ţi nişte legături şi nişte juguri şi puneţi-le la gât“ (Ieremia 27:2).

,,Dar, dacă un popor sau o împărăţie nu se va supune lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi nu-şi va pleca grumazul sub jugul împăratului Babilonului, voi pedepsi pe poporul acela cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, zice Domnul, până îl voi nimici prin mâna lui“ (Ieremia 27:8).
Neînțeles de concetățeni, Ieremia și-a dus slujirea până la capăt, refugiindu-se în dialogurile lui cu Dumnezeu. Cele nouă rugăciuni înregistrate în cartea lui sunt unele din cele mai sincere și mai oneste din întreaga Scriptură, un exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi (Ier. 1: 6; 4: 10; 10: 23– 25; 11: 20; 12: 1– 6; 15: 15– 18; 17: 14– 18; 18: 19– 23; 20: 7– 18).

Mesajul cărţii: Viaţa lui Ieremia este o încurajare pentru toţi cei fragili şi singuratici, pentru toţi cei chemaţi de Dumnezeu, dar neprimiţi de oameni. Cu răbdare, cu blândeţe şi cu perseverenţă, el este purtat de Dumnezeu prin toate încercările şi reuşeşte să-şi ducă până la bun sfârşit slujirea. Mulţi din cei tari şi înflăcăraţi au căzut. Un chipeş Saul, un înţelept capabil ca Solomon, un viteaz ca Samson s-au rostogolit sub vânturile împotrivitoare ale vieţii. Firavul şi plângăreţul Ieremia a rămas însă în picioare. Uneori stejarii falnici cad sub apăsarea furtunii. Rămân însă în picioare sălciile plângătoare biciuite de vânt la marginea apelor.

 

How Was the Old Testament Canon of Scripture Put Together?

The exact details as to the final completion of the Old Testament canon are not known. However, the Old Testament provides some evidence of the manner in which the various books were recognized as canonical. The best way to look at the process is to consider it in two parts – the writings of Moses and the writings after Moses.

The Books Of Moses

The first five books of Scripture were basically the work of one man – Moses. The Bible says that God spoke face to face with Moses.

And he said, „Hear my words: When there are prophets among you, I the LORD make myself known to them in visions; I speak to them in dreams. Not so with my servant Moses; he is entrusted with all my house. With him I speak face to face-clearly, not in riddles; and he beholds the form of the LORD” (Numbers 12:6-8).

Moses had a unique relationship with the Lord

Never since has there arisen a prophet in Israel like Moses, whom the LORD knew face to face. He was unequaled for all the signs and wonders that the LORD sent him to perform in the land of Egypt, against Pharaoh and all his servants and his entire land, and for all the mighty deeds and all the terrifying displays of power that Moses performed in the sight of all Israel (Deuteronomy 34:10-12).

Moses spoke God’s word to the people. In addition, God caused Moses write down authoritative Scripture. While both forms were God’s Word, the only permanent form was that which was written.

The Books Were Written Under God’s Authority

Early in the history of the nation Israel there was evidence that certain writings had God’s authority behind them. These writings served as a standard for belief and practice. The first five books of the Old Testament are known variously as the Law, the Law of Moses, the Torah, and the Pentateuch (meaning „five books”). The idea of a canon goes back to (mai mult…)

Din partea editorului

Nicolae Iorga spunea că: „Taina existenţei umane nu stă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti”. Dintre toate cărţile lumii, Biblia este cartea care dă cel mai bun răspuns pentru cine vrea să afle rostul vieţii.

„Pentru mulţi, Biblia este o carte plicticoasă. Textele ei vechi sună ca paginile unui testament scris de multă vreme. Nu uita că este totuşi un testament şi testamentul vorbeşte despre o moştenire. Cînd numele meu este pus alături de o moştenire urechile mele devin dintr-o dată interesate. Oare ce are Dumnezeu în cartea aceasta pentru mine? Nu ştiu cum o vei citi tu, dar eu cel puţin mi-am găsit numele scris în textul din Ioan 3:16: „Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”…Vezi dacă nu cumva este pomenit şi numele tău în cuprinsul textului acesta”.

Acestea sînt cuvintele lui C. H. Spurgeon, socotit de mulţi: „prinţul predicatorilor din veacul modern”. Entuziasmul acestui om, care a găsit sensul vieţii în paginile Bibliei, l-a făcut să fie toată viaţa un înfocat vestitor al ei.

Cel care apucă să citească Biblia măcar o singură dată nu o va mai părăsi nicicînd. Cartea aceasta te ţine strîns aşa cum magnetul ţine acul metalic. Şi tot ca magnetul care arată întotdeauna Nordul şi ea te poate ajuta să-ţi găseşti drumul în viaţă.

Este bucuria noastră să vă încurajăm să citiţi Biblia şi să vă ajutăm să o faceţi cu mai mult folos. Cartea aceasta nu este o carte ca toate (mai mult…)