ISAIA

În sfârșit, ceva mai înțelepți după ce am străbătut cărțile poetico-didactice din Biblie, am ajuns la spectaculoasa grupare a cărților profetice. Isaia este deschizător de drum, cel ce stabilește tematica generală și întinde perspectiva profetică până în zorii Noii Creaţiuni.

Un om remarcabil, un mesaj epocal, o veste teribil de … bună! În cel de al doilea verset al cărții sale, profetul Isaia cheamă cerul și pământul să asculte și să fie martori la ceea ce urmează să spună el:

„Ascultaţi, ceruri! Ia aminte, pământ,
    pentru că Domnul a vorbit: …“ (Is. 1:2).

Isaia este conștient că dispune de un mesaj cu implicații cosmice, și așa este. Ultimul capitol al cărții lui vestește înnoirea întregului Univers:

Căci aşa cum cerurile cele noi
    şi pământul cel nou, pe care le fac,
vor dăinui înaintea Mea, zice Domnul,
    tot aşa vor dăinui şi urmaşii şi numele vostru.“ (Is. 66:22).

Considerat „evanghelistul Vechiului Testament”, proorocul Isaia a fost instrumentul ales de Dumnezeu ca să dea lumii cufundate în întuneric cea mai luminoasă carte de profeţie mesianică.

„ …Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acuma este necaz…  Poporul care umbla în întunerec vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morţii răsare o lumină.” (9:1, 2)

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi Domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”(9:6)

„De aceea Domnul însuşi vă va da un semn; Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” (7:14)

Isaia este cel mai citat profet în Noul Testament, iar cartea sa este pe locul doi în numărul de citări, după cartea psalmilor.  De exemplu, textul din Matei 1:23 se referă la Isai 7:14, iar Matei 12:18-21 este citat din cea dintâi cântare a robului lui Dumnezeu din Isaia 42:1-4. Marcu își începe Evanghelia cu un citat din Isaia 40:3, iar textul din Marcu 11:17 este citat din Isaia 56:7. textul din isaia 53 este citat de cinci ori în Noul Testament:

• Isaia 53:1 apare în Ioan 12:38
• Isaia 53:4 apare în Matei 8:17
• Isaia 53:7-8 apare în Fapte 8:32-33
• Isaia 53:4-12 apare în 1 Petru 2:22-25
• Isaia 53:12 apare în Luca 22:37

În Fapte 13:47 întâlnim Isaia 49:6, care spune că robul Domnului va fi o lumină pentru neamuri. În Fapte 13:34 apare Isaia 55:3 care vorbește despre binecuvântarea lui David. În Fapte 7:49 apare Isaia 66:1-2 care spun că cerurile sunt scaunul de domnie al lui Dumnezeu. În Fapte 28:26-27 apare Isaia 6:9-10.

Apostolul Pavel citează de cinci ori din Isaia în epistola sa către Romani. 1 Petru 1:24 citează din Isaia 40:6-8 unde scrie că orice făptură este ca iarba …“. Cheia lui David despre care se vorbește în Apocalipsa 3:7 este un citat din Isaia 22:22.

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei, Yesa-Yahu, care tradus înseamnă, în mod providential, tocmai: „Mântuirea este a Domnului”. Din această rădăcină comună provine și numele Mântuitorului: ,,Iehușua“.

Autorul: Ceea ce este Shakespeare pentru literatură, Michelangelo pentru sculptură şi Bach pentru muzică, aceea este Isaia pentru profeţie. Calitatea scrisului său se ridică deasupra scrisului tuturor celorlalţi profeţi ai Bibliei. Nu-i de mirare că profeţia lui fără seamăn a fost aleasă să deschidă seria celor 17 cărţi profetice ale Vechiului Testament.

Stilistica lui Isaia aparține unui om cu o educație aleasă.  The International Standard Bible Encyclopedia afirmă: ,,Isaia nu are nici egal, nici rival în ceea ce privește ușurința cu care folosește în mod sclipitor imaginile mentale. Stilul său marchează momentul climactic al artei literare evreiești“ (“Isaiah,” vol. II, p. 885). Felul în care folosește epigrame, metafore, întrebări retorice, dialoguri, hiperbole și parabole  ,,fac din cartea lui Isaia cea mai mare capodoperă din literatura ebraică“ (ibid.).

Asemenea celor mai mulţi autori ai cărților Bibliei, Isaia a fost prea preocupat să vorbească despre Dumnezeu ca să mai aibă timp să vorbească și despre el însuși. (Exact invers în comparaţie cu ceea ce fac unii ,,reprezentanți“ ai lui Dumnezeu de astăzi. Unuia, înfoiat ca un păun, mi-a venit să-i spun zilele trecute: ,,Dacă te-ai da puțin la o parte, L-am vedea mai bine pe Dumnezeu!“)

Foarte puținele date despre Isaia le aflăm din scurtele mențiuni din text și din scrierile istorice ale evreilor, mai ales de la Iosif Flavius. Numele primit de la părinți dovedește că tatăl lui, Amoț, a fost un om evlavios. Din punct de vedere uman, Isaia a avut un mare avantaj social pentru că s-a născut la palatal regal și a fost crescut la Curte. Starea socială a lui Isaia a fost înaltă. Cartea lui poartă pecetea unui om cu educaţie aleasă: stil elegant şi foarte îngrijit, excelează în proza poetică, ritm şi gradaţie a descrierilor, bogăţie de pasaje cu o deosebită frumuseţe literară. Ca spiritualitate, copilul acesta a crescut până la statura unui om vrednic să fie pus de către evrei alături de Moise și Ilie.

A fost nepotul împăratului Ioas și văr cu împăratul Ozia, unul din motivele pentru care a fost așa de devastat de moartea lui Ozia (Isaia 6:1).

Isaia a avut avere, rang și educație. Acestea i-au creat anumite avantaje, dar nu l-au împiedicat să fie profet. Întâlnirea supranaturală din Templu i-a făcut foarte clar care a trebuit să-i fie destinul și chemarea lui în viață.

Isaia s-a mișcat în voie prin curtea împărătească și a fost sfetnic al împăratului. Primit cu familiaritate de împăraţii Ahaz şi Ezechia (cap.7 şi 37), el a fost cronicarul de la Curte în timpul domniei lui Ozia şi Ezechia (2 Cronici 26:22; 32:32). Foarte multe din profețiile lui încearcă să corecteze anumite orientări greşite de politică externă, mai ales păguboasa tendință de a căuta siguranță prin alianțe cu Asiria și Egiptul.

Nu ştim nimic despre tatăl său, Amoţ, dar ştim despre Isaia însuşi că a fost căsătorit (7:3) şi că a avut doi copii: Şear Iaşub („O rămăşiţă se va întoarce”) şi Maher-Şalal-Haz-Baz („Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii”) (8:3). Şi soţia lui a fost proorociţă, ceea ce l-a ajutat pe Isaia să-și verifice conținutul mesajului profetic. Nu este destul de limpede dacă Isaia provenea din neam de preoţi. Totuşi, accesul lui în Templu s-ar părea că indică acest lucru (6:6 comparat cu 2 Cronici 26:18).

În privinţa caracterului, am putea menţiona următoarele trăsături specifice ale lui Isaia: (a) îndrăzneală, (deopotrivă înaintea împăraţilor şi înaintea mulţimii); (b) patriotism înflăcărat – a acţionat foarte pornit împotriva a tot ceea ce ar fi putut cauza pagube şi nenorociri poporului său. Totuşi, (c) blând cu celelalte popoare din jur, Isaia manifestase (d) o simpatie care se ridică deasupra oricărui egoism naţional. El s-a pronunţat cu (e) sarcasm şi indignare împotriva păcatului, însă (f) atent la limbaj când vorbeşte, fiind copleşit de reverenţă faţă de Dumnezeu.(g) O profundă spiritualitate i-a caracterizat întreaga viaţă. Pe Dumnezeu Îl numeşte adesea Cel Preaînalt, Cel Sfânt, Cel Atotputernic.

În concluzie, toate aceste trăsături fac din Isaia unul dintre cele mai bune modele pentru predicatorii din toate timpurile.

Destinul profetic

Dumnezeu l-a chemat pe Isaia la slujba profetică cu ocazia morții împăratului Ozia (Azaria). Isaia, care avea pe atunci aproximativ 20 de ani, s-a dus în Templu să înțeleagă de ce a murit vărul său. Prin experiența viziunii pe care a avut-o acolo, Isaia a primit de la Dumnezeu trei lecții legate direct de vocaţia lui profetică.

I. Nu numiți sfințenie ceea ce numesc ei sfințenie. Sfinţenia dumnezeiască întrece cu mult percepţia omenească pe această temă.

Ozia fusese un împărat bun, care căutase pe Domnul și fusese considerat în țară un mare reformator. Probabil că Isaia a vrut să știe de ce a fost pedepsită o persoană cu atâta popularitate; de ce are Dumnezeu pretenții așa de mari și de ce l-a pedepsit așa de crunt pe unul dintre cei mai buni împărați ai țării.

Însă, ca urmare a vedeniei avute în Templu, Isaia a fost copleșit de sfințenia lui Dumnezeu.

,,În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau:

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”

Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna şi casa s-a umplut de fum“ (Isaia 6:1-4).

Ierusalimul era sfânt, Templul era sfânt, preoții erau sfinți, dar Dumnezeu i-a descoperit lui Isaia un palier infinit mai înalt al sfințeniei cerești. Sub influența ei, chiar trecătoare, ,,ușorii ușii Templului pământesc s-au zguduit“ și dădeau semne că nu mai rezistă.

Isaia și-a dat seama că noi, oamenii credincioşi, ne cam jucăm cu lucrurile sfinte şi că abordăm cu prea multă uşurătate ideea de sfințenie, care presupune nivele de puritate infinit superioare trăirilor noastre.

Asemenea lui Moise în fața tufișului arzând (Exod 3:5-6), Isaia s-a prăbușit în sine în fața sfințeniei divine.

Isaia a trăit toată viața sub influența vedeniei din Templu. Asta se vede din faptul că el a folosit pentru Dumnezeu un nume divin pe care nu-l mai folosise nimeni: ,,Sfântul lui Israel“, nume care apare în proorocia lui de nu mai puțin de 28 de ori.

Cea de a doua lecție primită de Isaia în Templu este aceasta:

II. Nu numi imposibil ceea ce numesc ei imposibil! Dumnezeu poate face orice, oricând și prin oricine.

Învăluit din toate părțile de sfințenia cerească, Isaia s-a crezut un om pierdut. Sub puternica impresie pe care i-a făcut-o aceasta, el și-a dat seama că întrebarea nu era cum de l-a pedepsit Sfântul lui Israel pe Ozia, ci cum se face că a scăpat de pedeapsa divină el însuşi, precum şi concetăţenii lui!

,,Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Isaia 6:5).

Cum va putea să stea un muritor în prezența sfințeniei divine? Deodată o asemenea probabilitate i-a apărut ca o imposibilitate. Însă, Dumnezeu i-a arătat imediat că are soluții pregătite pentru toate impasurile noastre. Pentru El nimic nu este imposibil! Soluțiile Sale sunt simple, pentru că toate lucrurile se mulează pe voința Lui suverană.

,,Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis:

„Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” (Isaia 6:6-7)

Impasul lui Isaia a fost rezolvat de Dumnezeu într-un mod surprinzător de simplu: i-a curățit buzele cu un cărbune luat de pe altar. Dumnezeu este specialist în acţiuni imposibile! Cartea lui Isaia cuprinde această afirmație în chiar primul ei capitol, stabilind astfel termenii în care discută Dumnezeu cu poporul Său:

,,Veniți totuși sa ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna“ (Isaia 1:18).

Ne-am aștepta ca Dumnezeu să judece după dreptate; dar iată, El ne spune că judecata Lui va reuși imposibilul! El îi va face pe cei judecați ,,să arate bine“ la judecată și să-i scoată nevinovați.

Isaia 1:18 este unul din versetele pe care le știm prea bine ca să le înțelegem bine. Le cunoaștem ,,pe dinafară“, dar nu reușim să le pătrundem și ,,pe dinăuntru“. În text, Dumnezeu Se laudă că este în stare de două lucruri imposibile: să facă albe ca zăpada niște păcate de culoarea cârmâzului, și că poate întoarce lâna la culoarea ei naturală.

Orice persoană care a lucrat vreodată cu culorile știe că, dacă ai pictat ceva peste culoarea alb, nu vei mai reuși să obții albul inițial cu nici o altă combinație de culori adăugate. Dumnezeu spune însă că El ,,poate“!

Orice specialist în vopsitul stofelor știe că dacă ai vopsit lâna, îți va fi imposibil s-o întorci la culoarea ei naturală. Nu există diluant sau curățitor pentru așa ceva! Întrebați-o pe Lidia, vânzătoarea de purpură (Fapte 16:14). Însă, Dumnezeu spune că El ,,poate“!

Prin aceste două afirmații, cartea lui Isaia ne învață că un copil al lui Dumnezeu trebuie să scoată din vocabularul lui cuvântul ,,imposibil“. ,,La Dumnezeu toate sunt cu putință!“ (Marcu 9:23).

Cea de a treia lecție primită de Isaia în Templu este aceasta:

III. Nu numi succes ceea ce numesc ei succes. Pentru cei care-L slujesc pe Dumnezeu, succesul poate lua forme surprinzătoare.  

După tot ce i s-a întâmplat până acum în Templu, probabil că Isaia a ajuns la convingerea că Dumnezeu poate face orice și că nimeni și nimic nu I se poate împotrivi. Nu-i de mirare că a fost așa de dornic să se pună şi el în slujba unui asemenea Dumnezeu. Asocierea cu El însemna un succes mai dinainte garantat!

,,Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: ,,Iată-mă! trimite-mă!“ (Isaia 6:8).

Este același ,,Noi“ pomenit pentru prima dată în cartea Geneza, cu ocazia creării Universului(Gen. 1:26). Toate cele trei persoane ale dumnezeirii, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, s-au implicat direct în alegerea și trimiterea lui Isaia. Misiunea lui este autentică și puternică.

Aici apare una din cele mai mari surprize ale activității lui Isaia. Dumnezeu îi spune că nimeni nu-l va asculta și nu se va supune mesajului lui! ,,Succesul“ misiunii lui nu va fi în proclamarea unui mesaj care să ducă la mântuire, ci unul care să slujească doar ca mărturie.

,,El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: ,,Într-una veţi auzi, şi nu veţi înţelege; într-una veţi vedea, şi nu veţi pricepe!” Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit” (Isaia 6:9-10).

Din pricina inerției gândirii noastre, ani de-a rândul am pus în textul versetelor de mai sus un semn de întrebare (?), acolo unde este un semn de exclamare (!), văzând o ,,interogare“ care să ducă la pocăință, acolo unde nu este decât o ,,condamnare la împietrire“, care să ducă la pedeapsă.

Dumnezeu îi spune tânărului Isaia: ,,Să nu-ți faci cumva iluzia că vei fi un predicator de succes! Cu cât le vei vorbi mai mult, cu atât oamenii se vor încăpățâna să nu te asculte. Eu Însumi am să-i fac surzi, orbi și am să le împietresc inima ca să nu te asculte. Ca nu cumva să se întoarcă la Mine cu pocăință și să trebuiască să-i iert. Este ceasul pedepsei! Ceasul pocăinței s-a dus!

Care predicator s-ar mulțumi cu o asemenea misiune? Cine s-ar bucura de un asemenea destin? Nu-i de mirare că Isaia a sperat ca această situație să fie trecătoare, de scurtă durată:

Şi eu am întrebat: „Până când, Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot; până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie” (Isaia 6:11-12).

Ca și profetul Ieremia, care i-a continuat activitatea profetică, Isaia a fost ,,un profet din ceasul al doisprezecelea“. Mesajul lui a fost mai degrabă un anunț al sentinței decât o pledoarie pentru salvare. Răbdarea lui Dumnezeu atinsese limita de la care disciplinarea părintească hotărâse necesitatea imperioasă a pedepsei.

Realitatea aceasta este subliniată și în alte părți ale Bibliei. Cuvântul lui Dumnezeu nu deschide întotdeauna inimile oamenilor. Uneori le împietrește. Versetele acestea care anunță că propovăduirea lui Isaia nu va aduce mântuire sunt citate în Noul Testament mai mult decât oricare altele din cartea lui (Matei 13:14; Marcu 4:12; Luca 8:10; Ioan 12:40; Fapte 28:26; Romani 11:8).

Domnul Isus a afirmat că lucrarea Lui avea să se asemene cu cea a lui Isaia:

„Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde, pentru ca , măcar că privesc, să privească şi să nu vadă şi, măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele” (Marcu 4:11-12).

Isaia a avut una din cele mai grele și mai lipsite de satisfacții misiuni avute de toți profeții Bibliei. Dacă nu s-ar fi achitat de ea n-am fi aflat niciodată de el. S-a achitat însă cu brio și astăzi este cunoscut în toată lumea. A vorbit în vânt, dar și-a scris cuvintele într-o carte. N-a fost ascultat de contemporani, dar este citit de oamenii din toate limbile și colțurile pământului. N-a fost băgat în seamă de cei din vremea lui, dar a fost rânduit de Dumnezeu să rămână peste veacuri vestitorul unui mesaj potrivit pentru toți oamenii acestei planete. Isaia a fost un om ratat în timpul vieții. Ascultătorii lui l-au privit cu din ce în ce mai multă dușmănie și batjocură. Și asta timp de … 40 de ani. Pentru Isaia, ca și pentru alți mari slujitori ai lui Dumnezeu, ,,succesul“ se scrie ,,c-r-e-d-i-n-c-i-o-ș-i-e“.

Ceea ce este uimitor este că Isaia, spre deosebire de Ieremia, celălalt profet contemporan cu destin tragic, nu se ,,acrește“, nu devine cenușiu sau ,,plângăcios“. Isaia strălucește de optimism. Cum a fost posibil?

Motivul este identificarea profetului cu Dumnezeul pe care-L slujește și convingerea că Dumnezeu poate imposibilul! Cartea lui Isaia este plină de lucruri imposibile, extraordinare, de necrezut, dar solide la fel ca realitatea ultimă a Celui Atotputernic. Ieremia se uită prea mult la pământ. Isaia se pierde în adorarea cerului și a lucrării supranaturale pe care o va face Dumnezeu pe pământ. Cine-L are pe Dumnezeu are întotdeauna ,,destul“. Isaia vestește despre o naștere imposibilă, un prunct venit dintr-o fecioară ((Is. 7:14), despre o înviere imposibilă (Is. 53:10), despre o împărăție imposibilă (Is. 11:1-9). Cu astfel de diamante în traistă, Isaia călătorește prin viață ca un om bogat, îmbrăcat deja în straiele cerului și asemănător până la confundare cu un alt ,,om al durerii și obișnuit cu suferință“ cu care va pe veci legat:

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;  să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului,ca să slujească spre slava Lui. …

„Mă bucur în Domnul şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.  Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor.” (Isaia 61).

Data scrierii:

Textul cărţii plasează această dată: „Pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia” (1:1). Isaia a avut deci aproximativ 60 de ani de activitate profetică (740-680 î.Cr.). În vremea aceasta Israelul a fost dus în robie (722-721- î.Cr.), iar împărăţia lui Iuda a fost parţial invadată de oştile lui Sanherib (701 î.Cr.). Tradiţia evreiască plasează moartea sa pe vremea lui Manase, care l-ar fi închis în trunchiul unui copac şi l-ar fi tăiat în două cu ferăstrăul (Evrei 11:37).

Contextul istoric:

Cei 60 de ani de activitate ai lui Isaia încep atunci când cele 10 seminţii din Regatul de Nord a lui Israel erau aproape să fie cucerite de Asiria şi duse în robie. Se încheiau astfel aproximativ 200 de ani de tristă istorie în care Israelul rătăcise departe de Iehova, sub conducerea a nu mai puţin de 19 împăraţi din opt dinastii diferite.

Sub ameninţarea lui Tiglat-Pileser al Asiriei, Israelul intră în alianţă cu Siria şi Damascul. Împăratul Ahaz din Iuda refuză să se alăture acestei alianţe şi este ţinta unei invazii de pedepsire (2 Regi 16 şi 2 Cronici 28). Ahaz cere ajutorul puternicei Asirii, care zdrobeşte Siria şi Israelul, dar ia sub tutela sa şi micul regat al lui Iuda.

Vasalitatea împărăţiei lui Iuda durează până când Ezechia se răscoală (2 Regi 18). La această răscoală îl îndeamnă Isaia care îl încurajează să iasă din orice alianţe omeneşti şi să se încreadă numai în Iehova. Speriat însă de ameninţarea asiriană, Ezechia ascultă de alte glasuri care-l îndemnau să se alieze cu Egiptul, singura putere rivală pe măsura Asiriei (Isaia 30:2-4). Când Sanherib, noul împărat al Asiriei, vine să pedepsească regatul lui Iuda, Egiptul ezită să trimită ajutor, iar Ezechia este forţat să se umilească, capitulând şi plătind un mare preţ în argint şi aur (2 Regi 18:13-16). În secret însă, Iuda continuă să flirteze cu Egiptul. Aflând despre situaţia aceasta, Sanherib se întoarce să-şi zdrobească toţi rivalii. Din imensele trupe îndreptate înspre Egipt, desprinde o armată pe care o trimite să cucerească Ierusalimul (Isaia 36 – 37).

În panica asediului, Ezechia ascultă de Isaia, strigă către Iehova şi rezultatul nu întârzie să apară: Dumnezeu Însuşi luptă cu asirienii producându-le o mare înfrângere din care Sanherib nu şi-a mai revenit niciodată. Împărăţia lui Iuda este eliberată astfel de orice ameninţare şi, pentru o perioadă de timp, se va bucura de pace, linişte şi prosperitate.

Dacă vom reuşi să ţinem în minte acest mic rezumat istoric, citirea cărţii lui Isaia ne va fi

mai uşoară, iar unele pasaje obscure vor putea fi clarificate cu uşurinţă.

Conţinutul cărţii:

I. Conținut păstrat prin providență:

Isaia este o carte fascinantă ca studiu. Caracterul providențial al cărții este subliniat prin faptul că ni s-a păstrat întreagă, cea mai veche copie fiind descoperită în documentele de la Marea Moartă. De-a lungul secolelor, liberali vinovați de prea multă libertate în criticarea lucrărilor lui Dumnezeu, dar și rabinii habotnic porniți împotriva lui Cristos au negat vechimea și inspirația acestei cărți. Astăzi, însă, Dumnezeu i-a făcut dreptate. Spiritual, în mijlocul Israelului, se află Ierusalimul, iar în mijlocul Ierusalimului se găseşte ,,Muzeul lui Israel“. Ei bine, în urma descoperirii ,,Documentelor de la Marea Moartă“, exact la 60 ani de la descoperirea lor, respectiv din anul 2008, în centrul acestui muzeu, depus într-o vitrină circulară, se află sulul cărții lui Isaia, integral și fără nici un verset lipsă. Da, există acolo chiar și mult contestatul capitol 53, chintesența lucrării mesianice a lui Dumnezeu pentru Israel.

II. Conținut așezat într-o formă matematică.

Cartea lui Isaia constituie un studiu fascinant și din cauza felului în care a fost împărțită pe versete și capitole. Deși nu putem spune că această împărțire a fost ,,inspirată“, o putem pune și pe ea în categoria întâmplărilor ,,providențiale“. Unii ar prefera să citească și azi textul Bibliei nefragmentat grafic de împărțirea curentă, spunând că asta ne-ar facilita refamiliarizarea cu curgerea naturală a narațiunii. Pentru aproximativ 1.100 de ani, Biserica creștină a citit Biblia în felul acesta.

Împărțirea Bibliei pe capitole a fost lucrarea lui Stephen Langton, un arhiepiscop de Canterbury. El a recomandat această împărțire în anul 1.227, iar Biblia Wycliffe din anul 1382 a fost cea dintâi care a fost tipărită astfel. De atunci, imensa majoritate a traducerilor Bibliei folosesc aceasă metodă, care ne ajută să localizăm mult mai ușor anumite texte, ca de pildă Ioan 3:16.

Împărțirea textului Vechiului Testament în capitole și versete a fost făcută de rabinul Nathan în anul 1488. Robert (Stephanus) Etienne a fost inspirat de lucrarea lui Nathan să adauge o împărțire cu versete numerotate și împărțirii Noului Testament pe capitole. Prin aceasta, în anul 1448, odată cu tipărirea Bibliei de la Geneva s-a ajuns la forma grafică pe care o folosim și noi astăzi.

Nu știu dacă cel care a împărțit cartea profetului Isaia pe capitole și versete și-a dat seama sau nu de ceea ce face, dar cartea este așezată astăzi pe o foarte interesantă structură numerică. Cartea conține 66 de capitole, exact atâtea câte sunt și cărțile Bibliei. Mai mult, Isaia este secționat în două jumătăți distincte, primele 39 de capitole și ultimele 27, exact așa cum sunt împărțite și cărțile Vechiului și Noului Testament. Este evident că primele 39 de capitole rezumă mesajul pe care l-a avut Dumnezeu în Vechiul Testament, iar ultimele 27 adaugă aroma mesajului de har și restaurare conținut de Noul Testament. Cea de-a doua secțiune începe chiar cu o declarație tematică, preluată literal de Ioan Botezătorul, la începutul Noului Testament:

,,Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 40:1-5)

Secțiunea continuă apoi cu lucrarea Robului Domnului, uns de Dumnezeu, jertfit pentru păcatele poporului Său, înviat și înălțat apoi în slavă. Trecem apoi prin texte care ne spun că ,,vom fi martori ai Lui până la marginile pământului“ și se încheie cu o declarație apocaliptică a lui Dumnezeu:

,,Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.“ (Isaia 65:17)

Cu alte cuvinte, dacă cineva ar lua toată Biblia și ar îngrămădi-o într-o singură carte am avea exact cartea profetului Isaia.

Isaia îşi începe cartea cu o referire la cer și pământ, un ecou al creării Universului în cartea Geneza, și o încheie cu o aluzie la un cer nou și un pământ nou, o prevestire a Apocalipsei. Exact acolo unde trebuie, în simetria numerică, există o referire la epoca îndurării divine, un ecou al Evangheliei lui Matei.

Isaia și Biblia
Creația	Isaia   1  Geneza
Evanghelia	Isaia 40  Matei
Noua creație	Isaia 66  Apocalipsa

În simetria numerică de astăzi există chiar și o împărțire mai interesantă. Este evident că secțiunea capitolelor 40-66 se subîmparte și ea în trei, fiecare de câte 9 capitole dedicate fiecare în parte uneia din cele trei persoane ale Dumnezeului triunic: În capitolele 40-48 tema este ,,mângâiați pe poporul Meu“, și ne întâlnim cu măreția Tatălui. În capitolele 49-57, tema este ,,Robul Domnului, care moare și apoi învie“, iar eroul principal este Fiul care ne-a adus harul mântuirii. Iar în capitolele 58-66 ni se prezintă ,,slava viitoare“, care va fi așezată prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu.

Și dacă vreți ceva sublim, iată cât de ,,christocentrică“ este această a doua parte a cărții lui Isaia, evanghelistul Vechiului testament:

– 66 de capitole, ca Biblia
– 39 de capitole aspre despre judecată, ca Vechiul Testament (numită de rabini: „cartea mustrărilor“)
– 27 de capitole despre salvare, ca Noul testament (numită de rabini „cartea mângâierilor“)
– în aceste 27 capitole din final sunt trei grupe de câte nouă
– primele 9 sunt despre salvarea fizică a lui Israel (lucrarea lui Dumnezeu Tatăl)
– ultimele 9 sunt despre salvarea fizică a planetei (lucrarea lui Dumnezeu Fiul)
– secțiunea de 9 capitole de la mijloc este despre salvarea individuală (lucrarea Duhului Sfânt)
– iar inima acesteia este (nu se putea altfel!) exact capitolul Isaia 53 !!!
– inima caitolului 53 este această afrimație: ,,Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi“ (Isaia 53:5)

O altă asemănare cu Vechiul testament este că expresia ,,întristați pe Duhul Sfânt“ vine din Isaia 63:10-11

,,Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfânt, iar El li S-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor. Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise şi a zis: „Unde este Acela care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfânt“

Un alt text din Isaia este un anunț al Rusalilor:

,,Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale, …“ (Isaia 44:3).

Oare cum pot unii să spună că nu există referiri la Sfânta Trinitate în Vechiul Testament ?!

Desigur, împărțirea pe capitole și versete n-a fost făcută de Dumnezeu, dar este evident că Dumnezeu a așezat conținutul cărții într-o structură fascinantă.

A existat un critic literar căruia nu i-a plăcut că lucrările lui Shakespeare sunt pline de citate la care scriitorul nu a trecut și referința. Asta până când cineva a observat că Shakespeare s-a citat pe sine însuși, semnalându-ne că anumite pasaje există în alte scrieri ale sale. La fel este și cu Biblia. Noul Testament este plin de citate din cartea profetului Isaia, mai ales din partea de la urmă. Iată câteva exemple de citate cu care suntem foarte familiari în limbajul creștin de astăzi:

,,Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor, cosoare“ (Isaia 2:4b).

Versetul acesta se află pe soclul de granit al statuii așezate în fața sediului Națiunilor Unite din New York.

Este păcat că n-au pus acolo întreg versetul, care condiționează această realizare de supunerea față de Unsul trimis de Dumnezeu:

,,El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare“ (Isaia 4:2a).

Fără ascultarea de Dumnezeu nu va exista o împărăție a păcii și a prosperității. Națiunile Unite sunt un orfelinat în care copiii caută ,,fraternitate“ fără să-L recunoască pe Cel care i-a făcut! Așa ceva nu se poate. Omenirea, preluând o metaforă a lui Milton, este mereu ,,în căutarea paradisului pierdut“, în care ar dori să se întoarcă sărind gardul pentru că la poartă a așezat Dumnezeu un heruvim cu sabie învăpăiată (Geneza 3:24). Pasajul din Isaia 2:2-5 se află preluate ,,cuvânt cu cuvânt“ și în cartea mai tânărului profet Mica (Mica 4:1-5). Repetițiile sunt metoda Bibliei de a întâri o afirmație. Țineți minte expresia ,,Adevărat , adevărat vă spun“ ? Când Dumnezeu repetă o informație este ca și cum ar vrea să spună: ,,Atenție! Aceasta se va întâmpla cu siguranță!“

Pasajul din Isaia și Mica este în contrast cu unul din cartea profetului Ioel, în care elementele metaforelor sunt inversate. Este un fel de formulare simbolică ,,înarmare – dezarmare“. Iată pasajul din Ioel:

,,Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii şi cosoarele, în suliţe! Cel slab să zică: ‘Sunt tare!’ (Ioel 3:10).

Alte versete arhicunoscute sunt acestea:

,,De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)“ (Isaia 7: 14).

,,Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii“ (Isaia 9: 6).

,,Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul (Isaia 11: 2).

,,Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine“ (Isaia 26: 3).

,, … dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc” (Isaia 40: 31).

,,Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea!“ (Isaia 52: 7).

,,Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă“ (Isaia 59: 1).

„O, de ai despica cerurile şi Te-ai pogorî, s-ar topi munţii înaintea Ta“ (Isaia 64: 1).

Martin Luther s-a inspirat din Isaia când a compus celebra cântare ,,Cetate tare-i Dumnezeu“:

,,In ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în țara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și întăritură“ (Isaia 26:1).

Din cauza graficii în care a fost tipărită traducerea lui Dumitru Cornilescu, este dificil să remarcăm toate cântările menționate în cartea lui Isaia:

1. [ Via Domnului ] ,,Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă … (Isaia 5:1).

2. [ Cântarea Babilonului ] ,,atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului şi vei zice: „Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, … (Isaia 14:4).

3. [ Domnul secerișului ]
,,Eu privesc liniştit din locuinţa Mea
pe căldura arzătoare a luminii soarelui
şi pe aburul de rouă,
în vipia secerişului.
Dar, înainte de seceriş,
când cade floarea şi rodul se face aguridă,
el taie îndată mlădiţele cu cosoare,
ba taie chiar lăstarii şi-i aruncă…” (Isaia 18:4-5).

4. [ O cetate tare ] ,,În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în ţara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri şi întăritură. …“ (Isaia 26:1).

5. [ Cântare nouă pentru Via Domnului ] ,,În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celeimai alese: ‘Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte, ca să n-o vatăme nimeni. … (Isaia 27:2-5).

6. [ Cântarea lui Ezechia ] Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui …  (Isaia 38:9).

7. [ Cântarea cea nouă ] ,,Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui până la marginile pământului, voi, care mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor! … (Isaia 42:10).

Foarte puțini creștini sunt conștienți că expresii ca acestea ,,întristați pe Duhul Sfânt“, ,,Domnul va șterge orice lacrimă din ochii lor“, ,,glasul celui ce strigă în pustie“, ,,Îmi veți fi martori până la marginile pământului“ și ,,orice genunchi se va pleca și orice limbă va mărturisi“ vin toate din textul celei de-a doua secțiuni majore din cartea profetului Isaia. Deci, dacă vrei să cunoști bine Biblia, trebuie să citești ce a scris Isaia. Cartea lui te va ajuta să înțelegi atât Noul Testament, cât și Vechiul Testament.

Teme majore în profețiile lui Isaia:

Subiectele rostirilor profetice ale lui Isaia acoperă o arie impresionantă de teme. Ele se întind de la întâmplări petrecute în cer printre făpturile lui Dumnezeu înainte de facerea lumii (vezi Isaia 42:5) şi până la evenimente din viitorul îndepărtat în care Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou (Isaia 65:17; 66:22). Chiar dacă textul cărţii lui Isaia este important şi din punct de vedere al profeţiilor despre Ierusalim (pe care-l numeşte în 30 de feluri diferite), despre Israel şi Iuda sau despre celelalte naţiuni ale lumii (Isaia 2:4; 5:26; 40:15, 17, 22; 66:18), totuşi importanţa majoră a acestui profet rămâne aceea a unui crainic ce vesteşte lucrarea lui Mesia.

Multe din profețiile lui Isaia încep cu situații istorice contemporane, iar profețiile lui sunt adresate lor, dar trec adesea dincolo de ele, adresându-se unor vremuri viitoare legate de venirea lui Mesia, Isus Christos.

Acest dualism este caracteristic multor altor profeții din Biblie. Profețiile cu dublă sau chiar triplă împlinire istorică anunță inițial venirea unor evenimente de mică importanță, pentru a trece apoi la împliniri mult mai ample și mai importante.

Profețiile cu caracter dublu din Isaia se referă la Isus Christos, la Israel şi Iuda, sau alte naţiuni din jur. Două profeții au un caracter singular prin excelență: cele legate de venirea Zilei Domnului și de Împărăția viitoare.

Iată patru subiecte distincte cărora li se adresează profețile din cartea lui Isaia.

I. Isaia despre Mesia:

Isaia este numit și ,,profetul evanghelist“, pentru că a scris așa de mult despre Isus Christos. Profețiile lor s-au împlinit întocmai în evenimentele descrise în Evanghelii.

Isaia a scris despre:

– nașterea lui Isus Christos (7:14; Mat. 1: 23);
– lucrarea lui Ioan Botezătorul (40:1-6; Mat. 3);
– lucrarea însoțitoare a Duhului Sfânt (61:1-2; Luca 4:17-19);
– lepădarea lui Christos de către Israel (6:9-13; Mat. 13:10-15; Ioan 12:38);
– piatra de poticnire (8:14; 28:16; Mat. 21: 42; Rom. 9:32–33; 1 Petru 2:6);
– lucrarea Lui pentru Neamuri (49:6; Luca 2:32; Fapte 13:47);
– suferinţele şi moartea Sa (52:1 – 53:12; Marcu 10:25);
– caracterul ispășitor al morții Lui pe cruce (53)
și despre Împărăția Lui viitoare (2, 11, 65; 11:1-9; Apoc. 12:10).

Nașterea supranaturală a lui Isus Christos dintr-o fecioară este una din doctrinele fundamentale ale creștinismului. Fiul lui Dumnezeu nu putea veni în lume ca mine și ca tine. Fiecare prunc este o creație nouă, dar Christos a existat dintotdeauna. El a venit printr-o naștere fără egal în istorie, fără explicație și fără rival.
Isus Christos ,,a venit în lume“ (Ioan 3:17; 10:36; 16:28).
În terminologia din Isaia 9:6, copilul ni s-a născut (a luat natură umană) pentru că un Fiu ni s-a dat (în natura Lui divină).
Trupul lui a fost conceput în mod supranatural prin Duhul Sfânt în pântecele Mariei (Luca 1:26–38; Evrei. 10:5). El a trăit fără păcat (1 Petru 2:22), căci “în El nu este păcat” (1 Ioan 3:5); „El n-acunoscut nici un păcat“ (2 Cor. 5:21), dar a fost făcut păcat pentru răscumpărarea noastră. Dreptatea lui Dumnezeu L-a executat la cruce, dar Dumnezeu L-a înviat din morți ca să vadă astăzi înviorat ,,rodul suferințelor Sale“:

,,Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune[a] pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor“ (Isaia 53:10-11).

O altă înfățișare profetică a lui Isus Christos în cartea lui Isaia este redată prin expresia ,,Robul Domnului“.

Însă, între evrei şi creştini, există o dispută asupra semnificaţiei acestui titlu: pentru evrei, este o referinţă la poporul Israel, iar creştinii Îl identifică cu Domnul Isus Christos.

Şi totuşi, expresia ,,robul Domnului“ folosită de 17 ori de Isaia identifică trei entități: națiunea lui Israel (41:8-9; 43:10); Cir, regele perșilor, cel ales de Dumnezeu să restaureze Israelul și să rezidească Templul (44:28; 45:1; vezi Ezra 1:1); și Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Cel venit să sufere și să moară pentru păcatele lumii (o ,,septadă“ de texte: Isaia 42:1, 19; 49:5, 7; 50:10; 52:13; 53:11).

Unverset care ni-L arată pe Robul Domnului distinct de poporul Israel este acesta:

„Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul –, voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut niciun dumnezeu şi după Mine nu va fi“ (Isaia 43:10).

Este evident că profeţia lui Isaia a avut şi un sens local imediat, destinat vremii şi poporului spre care a fost rostit, şi în cadrul acesta „robul Domnului” poate şi trebuie să fie identificat cu Israelul. Totuşi, nimeni nu poate nega faptul că profeţia lui Isaia este şi un mesaj peste veacuri, destinat celor cu care se vor împlini planurile viitoare ale lui Dumnezeu. În acest context al prevestirii, Robul Domnului trebuie identificat neapărat cu fiinţa şi lucrarea lui Isus Christos din Nazaret, Mântuitorul lumii. Din descrierile făcute de Isaia în capitolul 53 ies la iveală patru caracteristici ale Robului Domnului:

a. Un caracter ireproșabil (Isaia 53:9). Nici un om nu se  poate ridica la un asemenea nivel de perfecțiune!

,,Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui. 

b. Este o persoană foarte nefericită, un om al dureri și obișnuit cu suferința (Isaia 53:2-3)

,,El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

c. Este executat ca un criminal, măcar că este total fără păcat (Isaia 53:4-9).

,,Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.
Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.“

d. După ce moare pentru păcatele altora, este înviat din morți ți înălțat în cinste (Isaia 53:10-12).

,,Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfăpentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine Însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.“

Legătura dintre pasajele care-l prezintă pe acel Rege biruitor și cele care-l prezintă pe Robul Domnului ca ,,om al suferinței“ n-a fost probabil clară nici pentru Isaia, așa cum nu este clară pentru evreii de astăzi. Pentru creștini însă, ea este limpede ca lumina zilei.

Cel dintâi care a arătat această legătură în Noul Testament a fost … Dumnezeu însuși! Cu ocazia botezului lui Isus Christos în râul Iordan, Dumnezeu L-a prezentat  drept Fiu (,,un fiu ni s-a dat“(Isaia 9:6).

,,… din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea” (Marcu 1:11). 

Domnul Isus a fost conștient că este Robul Domnului venit să împlinească amândouă fațete ale profețiilor lui Isaia. El a transmis apoi această învățătură apostolilor. Iată ce a predicat Petru:

,,Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş. Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui. Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii. 

Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, 2pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime“ (Fapte 3:13-21).

Mulți preoți au crezut în salvarea adusă de Isus Christos pentru că și-au dat și ei seama de ceea ce vestise Isaia:

,,Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă“ (Fapte 6:7).

Filip evanghelistul a făcut și el această legătură între Regele glorios și Robul venit să sufere în ,,tălmăcirea“ care l-a încreștinat pe famenul etiopian. ,,Providențial“, omul lui Dumnezeu l-a găsit pe acest reprezentant al Africii tocmai citind din cartea profetului Isaia:

,,Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?”
Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el. Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere şi ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”
Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?”
Atunci, Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus“ (Fapte 8:30-35).

Cel care a explicat cel mai bine această legătură dintre cele două tablouri aparent contradictorii ale lui mesia din cartea profetului isaia a fost însă apostolul Pavel. Îns crisoarea trimisă creștinilor din Filipi, el scrie:

,,El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. 
De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul“ (Filip. 2:6-11).

Pentru evreii împietriți, Evanghelia acestui rege venit mai întâi ca Rob al Domnului să sufere și să moară rușinea răstignirii ca un criminal de rând este o ofensă. Un Rege pironit pe lemn nu este tipul de Rege pe care-L așteaptă ei! Răstignitul nu arată ca Cel ce va purta ,,domnia pe umărul Lui“. Ei încă Îl mai așteaptă pe Mesia.

Combinând cele spuse ajungem la concluzia că în unele pasaje „Robul Domnului” poate fi identificat cu Israelul, care a funcţionat ca un un „ante-tip” al lui Christos în lucrarea de mântuire, în timp ce în alte pasaje este clar că el nu poate fi identificat decât cu Mesia-Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu venit să trăiască şi să moară pentru mântuirea oamenilor.

Un alt pasaj foarte cunoscut, dar nu mai puţin controversat este Isaia 53. Biserica creştină a preluat acest capitol ca fiind al ei, fără să mai ţină cont că el se adresează în primul rând şi în mod special neamului evreu. Nu Biserica, (care nu exista atunci) „nu L-a băgat în seamă” (53:3), ci Israelul! Ei fuseseră acolo când a fost răstignit Robul Domnului şi tot ei vor fi aceia care vor cânta în viitor această „cântare a plângerii”, despre care ne vorbeşte şi profeţia din Zaharia 12:10.

Între Israel şi Biserică continuă şi astăzi acest conflict de interpretare. Evreii nu-L pot accepta astăzi pe Domnul Isus-Christos ca „Mântuitor” în planul lui Dumnezeu, dar nici unii din Biserica nu par a înţelege că Isaia ni-l prezintă solemn şi pe Israel în rolul său mesianic.

II. Amenințări și asigurări pentru viitorul lui Israel și Iuda

În termeni cantitativi, cea mai mare parte a cărții lui Isaia conține mesaje pentru poporul lui Dumnezeu. Primele 11 capitole conțin critici ale condițiilor sociale, morale și religioase în care se afla națiunea.

Caracterul de profeție cu împlinire dublă a profețiilor dedicate lui israel este scos în evidență în capitolul 11 al cărții. Păcatele evreilor de atunci, în care se scaldă și Israelul de astăzi, vor fi tratate de Dumnezeu la cea de-a doua venire a Domnului Isus:

,,In acelasi timp, Domnul Isi va intinde mana a doua oara ca sa rascumpere ramasita poporului Sau risipit in Asiria si in Egipt, in Patros si in Etiopia, la Elam, la Sinear si la Hamat, si in ostroavele marii“ (Isaia 11:11).

Contextul imediat (Isaia 11:4-10) plasează această revenire ,,a doua oară“ în țară după ce Isus Christos va reveni pe pământ să instaureze Împărăția viitoare.

Amenințările și asigurările date Israelului continuă apoi în cartea lui Isaia în capitolele 41-49. Deosebirea constă că acolo Dumnezeu îi încurajează cu promisiunile izbăvirilor viitoare.

Iată câteva exemple:

• ,,Israele, Robul Meu pe care l-am ales și pe care nu te lepăd!“ (Isaiah 41:8-9; Isaiah 49:3).
• ,,Nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaiah 43:25).
• ,,Vreau să vă mai port, să vă sprijinesc și să vă mântuiesc“ (Isaiah 46:4).
• ,,Domnul, Răscumpărătorul lui Israel” (Isaiah 49:7; Isaiah 44:22).

În capitolele 56-59, amenințările și asigurările continuă. Capitolele 56 și 58 condamnă mai ales ipocrizia și fățărnicia practicilor religioase lipsite de trăiri interioare corespunzătoare. Soarta viitoare a Israelului este, însă, asigurată și prezentată foarte clar în finalul cărții, care vestește Împărăția viitoare (Isaia 61:3-9; Isaia 63:7-9, 14).

III. Venirea ,,Zilei Domnului“

Tema aceata, întâlnită în foarte multe alte cărți din Biblie, străbate mai toate capitolele cărții lui Isaia. La evrei, ziua începea odată cu lăsarea întunericului. Prima parte a zilei era deci ,,noaptea“. Cea de-a doua jumătate a zilei era partea cea luminoasă, însorită. Răsăritul soarelui se întâmpla cam pe la jumătatea acestei perioade. Cel ce nu ține seama de această realitate evreiască va avea foarte puține șanse să înțeleagă bine profețiile despre ,,Ziua Domnului“.

O altă greșeală pe care o fac oamenii este să echivaleze venirea ,,Zilei Domnului“ cu sfârșitul lumii, deși ea va marca doar trecerea dintr-o epocă terestră în alta, de la trista existență sub păcat la fericirea desăvârșită din Împărăția viitoare, numită și ,,așezarea din nou a tuturor lucrurilor“ (Fapte 3:21).

În prima parte a cărții, Isaia descrie declanșarea mâniei lui Dumnezeu asupra lumii păcătoase (Isaia 2, 13, 24). Îngroziți, oamenii se vor ascunde în peșteri (Isaia 2:19-21), pământul se va clătina și își va altera foarte probabil poziția și orbita cerească (Isaia 13:13), relieful va suferi modificări drastice (Isaia 11:15-16), catastrofele viitoare vor reduce drastic populația planetei (Isaia 13:19-13; 24:1, 3, 6, 18-23). Vor fi vremuri de război (Isaia 31:8-9). Sistemul rival politico-religios, numit generic și emblematic ,,Babilon“, va fi zdrobit cu desăvârșire (Isaia 47:1, 5, 7, 9). Descrierile din aceste versete sunt aproape identice cu cele din Apocalipsa 18:7-8, 17-19, 21.

Cea de a doua jumătate a Zilei Domnului este binecuvântata instaurare a nădejdii lui Israel: Împărăția mesianică.

IV. Împărăția mesianică

Noul Testament debutează cu o serie de personaje pozitive care aveau ceva în comun: așteptau ,,mângâierea lui Israel“, ,,izbăvirea Ierusalimului“, pe Mesia și ,,Împărăția lui Dumnezeu“ (Luca 2:25, 38; 24:21; Marcu 15:43). Speranța aceasta le era întreținută de pasajele profetice din vechime, multe dintre ele provenind din cartea profetului Isaia.

Iată numai câteva dintre ele:

• Domnul va instaura o împărăție peste toate neamurile pământului, le va învăța cum trebuie să umble înaintea Lui și le va pedepsi pe cele care vor refuza să-L asculte (Isaia 2:2-4).
• ,,Odrasla“ va pune deoparte Ierusalimul și pe cei ce-l locuiesc ca să primească lauda și cinstea popoarelor (Isaia 4:2-6).
• ,,Domnia va fi pe umărul Lui.” Va fi numit ,,Domn al păcii“, va face ca domnia lui să crească și stăpânirea Lui va dăinui ,,de-acum și-n vei de veci“ (Isaia 9:6-7).
• Relațiile dintre animale vor fi reașezate în buna conviețuire anterioară căderii în păcat și ,,pământul va fi plin de cunoștința lui Dumnezeu“ (Isaia 11:6-9).
• Domnul îi va reașeza pe evrei în țara lor. În scopul acesta va seca Marea Egiptului și Râul cel mare de la nord, Eufratul (Isaia 11:15-16; 14:1-2).
• ,,Surzii vor auzi, ochii orbilor vor vedea, iar urmași lui Iacov“ vor ,,sfinți“ Numele lui Dumnezeu (Isaia 29:18, 22-24).
• Un împărat și voievozi vor stăpâni în liniște și pace peste țară (Isaia 32:1, 15-18).
• ,,Pustia și țara fără apă … va înflori ca trandafirul“, paraliticii și neputincioșii vor fi vindecați, iar în pustie vor țâșni ape și în pustietate pâraie. (Isaia 35:1-10).
• Va exista o nouă creație în cer și pe pământ. Oamenii vor trăi mult peste o sută de ani (Isaia 53:17-20).

Capitolele 44-66 conțin o sumedenie de profeții despre Împărăția lui Dumnezeu. Toată mișcarea profetică a cărții gravitează spre momentul culminant al instaurări domniei lui Dumnezeu pe ,,un pământ nou și sub ceruri noi“ (Isaia 65:17, 66:22).

Este clar că niciunul dintre aceste pasaje n-a fost împlinit la cea dintâi venire a Domnului. Rămâne să le așteptăm cu credința că ele se vor împlini cu aceeași precizie matematică de care au beneficiat și cele împlinite de Domnul Isus acum două mii de ani.

Pentru cititorul pasionat de desfăşurările politice din lumea contemporană, capitolele 60-66 reprezintă o lectură fascinantă. Textul vesteşte reîntoarcerea evreilor în ţara lor, refacerea statului Isarel, criza mondială şi frământările care nu se vor rezolva decât la revenirea lui Isus Christos.

Alte teme importante din cartea lui Isaia

V. Cântarea Babilonului – locuința celor morți și căderea lui Lucifer

Profețiile biblice sunt câteodată rostiri cu straturi multiple. Plecând de la un eveniment istoric, ele pot pătrunde dincolo de timp şi spațiu, în lumea nevăzută a realităților spirituale.

În capitolul 14, Isaia pune în contrast odihna lui Israel cu veșnica neodihnă a Babilonului și a celor ce s-au împotrivit planurilor lui Dumnezeu. Cântarea Babilonului se mai numește și ,,Cântarea tristelor figuri tiranice din istorie“. Ea amintește de ,,Galeria anti-eroilor“ care au refuzat să creadă în Dumnezeu și să I se supună.

,,Iar când îţi va da Domnul odihnă după ostenelile şi frământările tale şi după aspra robie care a fost pusă peste tine, atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului şi vei zice:

„Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, 5 Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor. Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mânia lui, supunea neamurile este prigonit fără cruţare. Tot pământul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cântece de veselie. Până şi chiparoşii şi cedrii din Liban se bucură de căderea ta şi zic: ‘De când ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!’

Locuinţa morţilor se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai-marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor. Toţi iau cuvântul ca să-ţi spună: ‘Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!’  Strălucirea ta s-a pogorât şi ea în Locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea şi viermii te vor acoperi“ (Isaia 14:3-11).

Cartea lui Isaia este una dintre puținele în care Dumnezeu ne vorbește despre soarta oamenilor de dincolo de moarte. Pasajul acesta ne dă voie să aruncăm o scurtă privire dincolo de impenetrabila poartă a Locuinței Morților. Ceea ce vedem acolo este tenebros și instructiv totodată. Din strălucirea sclipitoare a celor care au stăpânit altădată pe pământ n-au mai rămas decât umbrele. Toți aceia care au fost uzurpatorii autorității lui Dumnezeu asupra omenirii stau acolo unul lângă altul, într-un șir al rușinii, ca într-un negativ al fotografiei lor din viață. Când împăratul Babilonului ajunge și el în Locuința Morților, ,,mai-marii pământului“ se scoală de pe scaunele lor de domnie. Toți împărații neamurilor sunt acolo, imortalizați pe vecie pentru vina lor: obrăznicia de a-și fi înălțat iluzoriile lor scaune de domnie ca rivale ale Scaunului de domnie al cerului.

Iată-i resemnați și conștienți de căderea lor în dizgrația universală:

,,Și tu ai ajuns fără putere ca noi, și tu ai ajuns ca noi!“

Nu se poate să nu remarcați ironia situației: împărații pământului stau ca niște umbre pe scaunele de domnie, nenorociți, dar gata să se bucure oricând de nenorocirea altuia. Rămași fără nici un fel de putere, ei se scoală batjocoritor să salute venirea Babilonului, a marelui și strălucitorului Babilon, capul de aur din vedenia lui Daniel (Daniel 2), alături de ei în rușinea lor veșnică. Ce repede îi dau ei peste nas celui ce s-a crezut mai mare decât ei: ‘Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!’

Acest ,,reportaj din Locuința Morților“ scris de Isaia răspunde la două întrebări pe care le-am auzit adesea: ,,Oare știu cei morți ceea ce se întâmplă cu noi pe pământ? Oare ne vom recunoaște după moarte?“ Dacă ,,împărații cei răi ai pământului“, aflați acolo în condiții de aspră pedeapsă, au știut cine este împăratul Babilonului și ce a făcut el pe pământ, oare nu vor știu aceste lucruri cei neprihăniți care au ajuns acolo ? Bineînțeles că le știu.

Isaia pătrunde chiar mai adânc decât stratul acestor ,,căzuți“ ai istoriei și descoperă aventura ,,căderii“ celui mai mare rival temporar al lui Dumnezeu, Lucifer. El este rădăcina răului universal, izvorul care i-a inspirat pe toți ceilalți să-și ridice vinovate scaune de domnie în Împărăția lui Dumnezeu:

,,Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’ Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!“ (Isaia 14:12-15).

Isaia a pătruns acolo unde numai unui ,,văzător“ i-a fost îngăduit să pătrundă. O descriere asemănătoare a căderii lui Lucifer găsim și în cartea profetului Ezechiel, care-l vede pe Satana (împotrivitorul) ca sursă pentru vinovăția semeției celui ce a stat temporar pe scaunul de domnie al Tirului (Ezechiel 28:12-16).

VI. Profeția pedepselor pe care le va trimite judecata lui Dumnezeu asupra multor popoare  (Isaia 13-24).

VII. Un interludiu istoric – motivația pedepsei lui Israel

Singurul pasaj de narațiune istorică din cartea profețiilor lui Isaia se găsește în capitolele 36-39. Excepția trebuie să ne pună pe gânduri ca să răspundem la două întrebări: De ce a ales Duhul lui Dumnezeu prin Isaia exact aceste evenimente și nu altele și de ce le-a plasat acolo unde le-a plasat în structura cărții?

Este vorba despre trei evenimente selecționate din mulțimea de altele la care a asistat Isaia și este vorba despre plasarea lor exact la finalul secțiunii asemuită cu Vechiul Testament (Isaia 1-39). 

Deci, ce avem de învățat din pățaniile descrise în Isaia 36-39? Părerea mea este că în ele ni se spune de ce a trebuit să fie dus poporul lui Dumnezeu în robie. Ele sunt o metaforă istorică cu un mesaj corespunzător cărții lui Maleahi. Cele patru capitole ilustrează trei teste la care l-a supus Dumnezeu pe Ezechia, unul din cei ce au stat pe tronul de la Ierusalim: testul invaziei (cap. 36-37), testul bolii (cap. 38) și testul admirației (cap. 39). Mesajul lor este că Dumnezeu poate oricând să rezolve problemele cauzate de dușmanii din afara națiunii sau de bolile care-l macină dinăuntru, dar este obligat să-l pedepsească atunci când poporul Său, privilegiat să aibă un asemena Dumnezeu, uită de El și cade în teribilul păcat al mândriei.

Dumnezeu ,,vorbește când într-un fel când într-altul, numai omul nu ia seama“ spune Elihu în cartea Iov. Mesajele Lui din istorie sunt mai greu de desprins pentru unii. Este însă clar că, atunci când se va scrie adevărata istorie a lumii, se va vedea clar că în spatele tuturor evenimentelor n-au stat nici ,,crizele socio-economice“, nici ,,voința de putere“ și nici ,,personalitățile excepționale“ ale rasei umane. Nu! În spatele istoriei este întotdeauna Dumnezeu, pentru că este ,,His-story“, istoria Lui în lumea Lui pentru împlinirea planului Lui.

Evenimentele sunt descrise pe larg în 2 Regi 18-19 și 2 Cronici 32. Un comentariu mai amănunțit puteți citi aici.

1.Testul invaziei

Isaia îl înștiințase deja pe Ezechia că vor veni asirienii iar acum cetatea este înconjurată din toate părțile. Asiria cucerise regatul de nord al Israelului și acum era la porțile Ierusalimului, după ce cuceriseră toate cetățile fortificate de pe traseu.

Dacă citiți cu atenție cuvintele lui Rabșache, purtătorul de cuvânt trimis să negocieze cu iudeii veți învăța multe din tactica războaielor de atunci, dar și despre tactica folosită de Satan, dușmanul sufletelor noastre, atunci când ne asediază.

1. Rabsache a pozat într-o persoană sigură de sine și de biruință. El a căutat să-i biruiască pe cei din cetate fără luptă, doar prin vorbiri amenințătoare. Satan încearcă să ne paralizeze prin frică, injectându-ne otrava mortală a îngrijorărilor. Ca și el, Rabșache a știut că cea mai importantă armă pe care o aveau iudeii era credința, așa că și-a focalizat atacul exact în direcția aceea:

,, Rabşache le-a zis: „Spuneţi lui Ezechia:

,,Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: Ce este încrederea aceasta pe care te bizui? Eu îţi spun că acestea sunt vorbe în vânt: pentru război trebuie chibzuinţă şi putere. În cine ţi-ai pus dar încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea? … Dar poate că îmi vei spune: ,,Ne încredem în Domnul, Dumnezeul nostru!“ Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda şi Ierusalimului: ,,Să vă închinaţi înaintea acestui altar?“ (Isaia 36:6-7).

Paralel cu frica, Rabșache le-a oferit iudeilor promisiunea unor răsplătiri mari dacă se vor supune:

,,Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei, şi-ţi voi da două mii de cai; să vedem dacă poţi face rost de călăreţi ca să încalece pe ei! … Căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei:

,,Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mânca din via lui şi din smochinul lui şi va bea apă din fântâna lui, până voi veni şi vă voi lua într-o ţară ca a voastră, într-o ţară plină de grâu şi de vin, o ţară plină de pâine şi de vii! “(Isaia 36: 8, 16-17).

Cu Dumnezeu, răul este trecător, urmat întotdeauna de un mare bine. Cu Rabșache și cu Satan, lucrurile stau întotdeauna pe dos; binele promis este de scurtă durată, urmat întotdeauna de un sfârșit tragic.

Dușmanul lui Dumnezeu vrea să te convingă că darurile lui sunt la fel de bune ca ale lui Dumnezeu și că el este mult mai demn de crezare decât Dumnezeu. Seamănă familiar? Este tactica străveche cu care s-a apropiat și de Adam și Eva.

,,Aşa vorbeşte împăratul: ,,Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească. Nu vă lăsaţi mângâiaţi de Ezechia cu încrederea în Domnul, când vă zice: ,,Domnul ne va izbăvi şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.“

,,Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, când vă zice: ,,Domnul ne va izbăvi“. Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mâna împăratului Asiriei? Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii din Sefarvaim? Şi unde sunt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea? Dintre toţi dumnezeii acestor ţări, care din ei şi-au izbăvit ţara din mâna mea, pentru ca Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?“ (Isaia 36: 14–15, 18)

Când ești atacat, ridică scutul credinței ca să faci față săgeților arzătoare (Efes. 6:16) și nu te târgui niciodată cu Satan:

,,Dar ei au tăcut şi nu i-au răspuns o vorbă, căci împăratul dăduse porunca aceasta: „Să nu-i răspundeţi!“ (Isaia 21).

Fă ceea ce a făcut Ezechia: stai de vorbă cu Dumnezeu. Încrede-te în cuvintele și sprijinul Lui.

Nu toate victoriile sunt la fel de spectaculare ca aceasta, dar putem învăța de la Ezechia ce trebuie și noi să facem atunci când suntem atacați de dușmanul sufletelor noastre.

1. Du-te la Domnul cu problema ta. „O durere împărtășită se înjumătățește, iar o bucurie se dublează“, dar câștigi mult mai mult când faci acest lucru cu Dumnezeu, nu doar cu oamenii. Dumnezeu știe ce ți-a spus dușmanul și are un plan perfect de contraatac.
2. Du-te înaintea Lui prin credință și roagă-te. Caută voia Lui și apoi ascult-o. Vorbele dușmanului caută să te descurajeze, Cuvântul lui Dumnezeu vrea să te încurajeze. Primul lucru pe care ți-l va spune Dumnezeu întotdeauna este „Nu te teme!“ (Isaia 37:6). Atâta timp cât Îl vezi domnind pe tronul cerului, n-ai de ce să te temi.
3. Ocupă-te să-L glorifici pe Dumnezeu în criza ta. Așa a făcut și Ezechia! L-a pus pe Dumnezeu în epicentrul întregii situații:

„Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru rămăşiţa care a mai rămas“

…

„Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul!  Doamne, pleacă-Ţi urechea şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii şi priveşte! Auzi toate cuvintele pe care le-a trimis Sanherib, ca să batjocorească pe Dumnezeul cel viu!
Este adevărat, Doamne, că împăraţii Asiriei au pustiit toate ţările şi ţările lor şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor, dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâinile omului, de lemn şi de piatră. De aceea i-au nimicit.
Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca toate împărăţiile pământului să ştie că numai Tu, Doamne, eşti Dumnezeu!”(Isaia 37: 4, 16–20).

„Sfințească-se Numele Tău“ trebuie să fie primul rând din toate rugăciunile noastre, așa cum ne-a învățat Domnul Isus în rugăciunea ,,Tatăl nostru“.

4. Anticipează intervenția divină. Sanherib L-a insultat pe Dumnezeul lui Israel, dar a murit în ,,casa dumnezeului lui“ în care-și pusese nădejdea. Ce mare ironie! Dumnezeu știe să-i înfrunte pe dușmanii tău mult mai bine de cât ai face-o tu.
5. Încrede-te în Dumnezeu și după biruință. Asirienii pustiiseră țara. Agricultura era la pământ. Semănăturile fuseseră făcute una cu pământul. În ciuda acestei situații, Dumnezeu promite poporului Lui un seceriș bogat. Viitorul este întotdeauna în mâna Domnului.

Dumnezeu a răspuns la rugăciunea lui Ezechia și a trimis asirienilor vestea unei răzmelițe începute într-un alt colț al imperiului (Isaia 37:7-8), așa că ei au trebuit să ridice asediul și să plece. În ultima noapte dinaintea plecării însă, Dumnezeu a trimis un înger care le-a omorât ,,o sută optzeci și cinci de mii de oameni“.  Pentru iudei însă au răsărit zorile libertății!

,,Viitorul este atât de luminos cât sunt promisiunile lui Dumnezeu“ – William Carey

2.Testul bolii

În floarea vârstei (Isaia 38: 10), Ezechia s-a îmbolnăvit (Isaia 38: 21) și i s-a spus că trebuie să moară (Isaia 38: 1). Evenimentul s-a petrecut înainte de evenimentele descrise în capitolele anterioare (36 și 37).

„Du-te şi spune lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale. Te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.“ (Isaia 38:5-6)

Ezechia știa deja că trupele asiriene se îndreptau spre el. Ce situație imposibilă! Dușmanul pe drum și împăratul pe moarte! 

Reacția lui Ezechia a fost normală. Marea majoritatea a oamenilor aflați în pragul morții ezită să facă ,,marele pas“. Moartea își are tenebrele ei! N-am fost creați pentru moarte, ci pentru viață. ,,Moartea“ rămâne marele nostru dușman, ultimul care va fi învins în drumul pe care ni l-a pregătit Dumnezeu spre viața veșnică.

Într-un limbaj tipic oriental, Ezechia aseamănă moartea cu trecerea printr-o poartă (v. 10), cu cort demontat și mutat în altă parte (v. 12), ca un fir rupt dintr-o țesătură și aruncat (v. 12), ca un atac mortal din partea unui animal (v. 13). Disperat ca-ntr-o cădere liberă, Ezechia se apucă disperat de lanțul rugăciunii și al promisiunilor din Cuvântul lui Dumnezeu (v. 17), care-i dau nădejde și-l fac să spere că va mai putea să-l laude în continuare pe Dumnezeu pentru lucrările Lui minunate (v. 16–20).

În plus, Ezechia era preocupat și de soarta împărăției, de viitorul poporului care îi fusese încredințat de Dumnezeu.

Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui.

„Ziceam: „În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile Locuinţei morţilor! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalţi ani ai mei, care-mi mai rămân!”

Ziceam: „Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii;
nu voi mai vedea pe nici un om în Locuinţa morţilor!
Locuinţa mea este luată şi mutată de la mine, ca o colibă de păstori.
Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător, care m-ar rupe din ţesătura lui.
Până diseară îmi vei pune capăt.

Am strigat până dimineaţa; ca un leu îmi zdrobise toate oasele!
Până diseară îmi vei pune capăt.

Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor şi gemeam ca o porumbiţă.
Ochii-mi priveau topiţi spre cer:
„Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!”
Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat.
Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.

Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă,
prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa.
Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea;
Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii.
Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!

Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte
şi cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.
Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi.
Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.

Domnul m-a mântuit!
De aceea, în toate zilele vieţii noastre,
vom suna din coardele instrumentelor noastre în Casa Domnului.”

Adâncimea încercărilor prin care ne trece ne arată înălțimea harului care ne eliberează. Boala și moartea nu sunt în mâna omului, dar sunt cu siguranță în mâna lui Dumnezeu. Leacul recomandat pentru Ezechia, o turtă de smochine pusă peste buba lui mortală nu a fost și nu este de-atunci un ,,leac“ puternic. Puterea a fost a Domnului, nu a smochinelor.

Dumnezeu a fost ,,extravagant“ cu Ezechia și i-a dat un semn în locurile cerești! 

,,Şi iată semnul din partea Domnului după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a pogorât soarele pe cadranul lui Ahaz.” Şi soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se pogorâse“ (Isaia 38:7-8).

O turtă de smochine și întoarcerea soarelui pe cer … care credeți că a fost minunea mai mare? Părerea mea este că doar pentru noi există ordine de mărime ale minunilor. Pentru Dumnezeu, toate minunile sunt la fel. 

3. Testul admirației

Amănuntele acestei întâmplări le puteți citi în 2 Cron. 32:31. După primele două, de care a trecut cu bine, la cel de a treilea a căzut lamentabil. Ceea ce n-a reușit o întreagă armată dușmană și o boală cumplită a reușit ,,lingușirea“ și lăudăroșia. Pe cine nu reușește să-l distrugă prin răgnetul de leu, Satan îi atacă prin perfidia unui șarpe.

Trimișii Babilonului i-au făcut o vizită și i-au adus un dar, vezi Doamne, pentru că aflaseră despre însănătoșirea lui și se bucurau. În loc să se smerească pe sine și să-L înalțe pe Dumnezeu cu această ocazie, Ezechia ,,a lăsat garda jos“, nu și-a dat seama că are de a face cu dușmani și lingușirea i-a cauzat o rană mai mortală decât boala pe care o avuse. Rădăcina și cununa tuturor păcatelor care ne despart de Dumnezeu este mândria. Lingușit de atitudinea babilonienilor, Ezechia s-a purtat nebunește:

,,Ezechia s-a bucurat şi a arătat trimişilor locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, miresmele şi untdelemnul de preţ, toată casa lui de arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a rămas nimic în casa şi în ţinuturile lui pe care să nu li-l fi arătat“ (Isaia 39:2).

Lăudăroșenia lui a atras lăcomia babilonienilor. Izbăvirea i-a provocat căderea, iar semeția a adus asupra poporului său robia. Sămânța de mândrie a lui Ezechia avea să rodească apoi în teribilele fapte ale fiului său, Manase; cel care a pecetluit pedeapsa robiei (2 Regi 21:11-15) și, conform tradiției, și acela care l-a tăiat în două cu ferestrăul pe profetul Isaia:

,,Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă Cuvântul Domnului oştirilor! Iată, vor veni vremurile când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi tot ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nimic nu va rămâne, zice Domnul. Şi vor lua din fiii tăi, ieşiţi din tine, pe care-i vei naşte, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului” (Isaia 39:6).

Ca un simbol al întregului Israel, Ezechia a trebuit disciplinat prin robia Babiloniană. Capitolul 39 din Isaia, corespondentul cărții profetului Maleahi cu care se încheie Vechiul Testament, conține amenințarea cu pedeapsa care va veni. Parafrazându-l pe Maleahi, putem spune că, din pricina lui Ezechia ,,țara a fost lovită cu blestem“ (Mal.4:6).

Exilarea lui Israel în babilon n-a însemnat în nici un fel neputința lui Dumnezeu. Cele trei evenimente istorice relatate de Isaia au dovedit cu prisosință că Iehova are toată puterea pe pământ (Isaia 37:22-29), în cer (Isaia 38:7-8) și în bunăstarea copiilor Săi (Isaia 38:21). Aducând acest mesaj în contextul nostru istoric, ,,căderea“ creștinismului nu înseamnă în nici un fel neputința lui Christos sau ,,moartea lui Dumnezeu“ (Nische)! Și Christos și Dumnezeu sunt la fel de atotputernici că întotdeauna. Apostații Bisericii se vor trezi și ei în ,,Babilonul“ Apocalipsei, ca pedeapsă pentru decadența lor. Vai de cei din Laodicea (Apocalipsa 3:14-22).

Cum de s-a mai îndurat Dumnezeu de evrei și, neuitându-i în Babilon, le-a mai dat un viitor și o speranță?

La această întrebare putem răspunde împreună cu toți copiii lui Dumnezeu din toate veacurile: ,,Viitorul e bun nu pentru că noi suntem buni, ci pentru că Dumnezeu nostru este bun!“ 

Capitolul 40

VIII. Mesaje pentru cei ce doresc să-l slujească în ascultare pe Dumnezeu (Isaia 25-26, 54, 61-62).

Importanța cărții lui Isaia

Profețiile lui Isaia sunt relevante pentru toate generațiile. Ca ,,evanghelist“, purtător de vești bune, Isaia trece dincolo de tragismul misiunii sale și de tristețea circumstanțelor politico-religioase, pentru a vesti vremurile de har și binecuvântare pe care le va aduce Mesia la cea de-a doua venire a Sa.

Este o mare rușine că așa de puțini creștini sunt familiarizați astăzi cu cartea din care au citat cel mai mult Domnul Isus și apostolii.

De ce trebuie să citim și să studiem profeţia lui Isaia?

1. Este parte din Cuvântul lui Dumnezeu.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să ne dea ,,înțelepciunea care duce la mântuire“. Prin excelență, cartea lui Isaia este cea care pomenește cel mai mult despre ,,mântuire“ (până și numele autorului ei vorbește despre aceasta!).

2. Este o foarte bună introducere la conținutul întregii Biblii.

Dacă ți se pare că Bilia este o carte prea mare ca s-o înțelegi, începe cu cartea profetului Isaia. Ea te va familiariza cu toate temele majore ale Bibliei.

3. Este o foarte bună introducere în domeniul profetic.

Nu la întâmplare a fost aleasă să deschidă secțiunea cărților profetice din Vechiul Testament. Ea prezintă caracterul tuturor cărților profetice: protest pentru prezent și promisiuni pentru viitor. Este foarte ușor să vezi cum mare parte din prezicerile ei s-au împlinit prin venirea Domnului Isus în lume.

4. Este o punte de trecere între cele două Testamente.

Noul Testament este anunțat în cel vechi, iar Vechiul Testament se împlinește plenar în cel nou. Semnificativ, termenul ,,nou“ nu se prea găsește în Vechiul Testament. El apare însă de foarte multe ori în cartea profetului Isaia.

5. Este o anunțare a lucrării Domnului Isus.

Cel venit în lume ca Fiu al lui Dumnezeu a spus: ,,Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.“ (Ioan 5:39). Cartea lui Isaia ne ajută să-L înțelegem pe Isus Christos mai bine ca oricare altă carte din Scripturile evreiești. Când citești Isaia 53 te aflii dintr-o ata în fața Crucii și înțelegi că ,,prin rănile Lui am fost tămăduiți“.

6. Este ca o lupă prin care-L vedem mai clar pe Dumnezeu.

Proorocul Osea ne recomandă: ,,Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!“ (Osea 6:3).

Partea vizionară din cea de a doua jumătate a cărții este o revelație de mari dimensiuni a planului, puterii și persoanei lui Dumnezeu. Perspectiva viitorului din timp și spațiu descris acolo este o panoramă la care am face bine să privim cu foarte multă atenție.

SCHIŢA CĂRŢII

I. PROFEŢIILE MÂNIEI 1 – 39
a. Judecată asupra lui Iuda, 1:1-31
b. Ziua Domnului, 2:1-4:6
c. Pilda cu via Domnului, 5:1-30
d. Chemarea lui Isaia în slujbă, 6:1-13

ASIRIA CUCEREŞTE ISRAELUL
e. Semnul lui Emanuel, 7:1-25
f. Semnul lui Maher-Şalal-Haş-Baz, 8:1-22
g. Profeţia despre venirea lui Mesia, 9:1-7
h. Judecata lui Efraim, 9:8-10:4

DUMNEZEU PEDEPSEŞTE ASIRIA
Asirianul smerit, 10:5-34

ÎMPĂRĂŢIA LUI MESIA 11-12
Judecata împotriva neamurilor, 13:1-23:18

VREMEA SFÎRŞITULUI
a. Necazul cel mare, 24:1-23
b. Laudă pentru împărăţie, 25:1-12
c. Cântarea împărăţiei, 26:1-21
d. Propăşirea lui Israel în împărăţie, 27:1-13
e. Cele şase „vai-uri”, 28:1-34:17
f. Venirea împărăţiei, 35:1-10

SCURTĂ INCURSIUNE ISTORICĂ
a. Ezechia scapă de asirieni, 36:1-37:38
b. Ezechia scapă de moarte, 38:1-22
c. Păcatul lui Ezechia, 39:1-8

II. PROFEŢIILE MÂNGÂIERII 40 – 66
a. Mângâiere prin izbăvire, 40:1-11
b. Mângâiere prin Domnul, 40:12-41:29
c. Mângâiere prin Robul Domnului 42:1-44:27
d. Mângâiere prin bunăvoinţa lui Cir, 44:28-45:25
e. Mângâiere prin pedepsirea Babilonului, 46:1-48:22

PROFEŢII DESPRE MESIA
a. Lucrarea lui Mesia, 49:1-26
b. Ascultarea lui Mesia, 50:1-11
c. Mesia încurajează Israelul, 51:1-52:12
d. Mesia sufere pentru ispăşire, 52:13-53:12
e. Mesia promite refacerea lui Israel, 54:1-17
f. Mesia cheamă toate popoarele, 55:1-56:8
g. Mesia avertizează pe cei răi, 56:9-57:21

UN VIITOR GLORIOS PENTRU ISRAEL
a. Adevărata pocăinţă, 58:1-59:21
b. Ierusalimul zidit din nou, 60:1-22
c. Vestirea mântuirii, 61:1-11
d. Venirea mântuirii, 62:1-12
e. O zi de răzbunare a Domnului, 63:1 -6
f. Rugăciunea rămăşiţei, 63:7-64:12
g. Dumnezeu răspunde rămăşiţei, 65:1-16
h. Evenimentele glorioase de la sfârşit, 65:17-66:24

(Comentariu îmbogățit cu informațiile culese de David Pawson în Unlocking the Bible)