Explicații la Biblie

Acasă » Eseuri » Limitele libertății creștine

Limitele libertății creștine

„Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos; toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine„

„Toate lucrurile sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos. Toate lucrurile sînt îngăduite, dar nu toate zidesc„ – 1 Corint. 6:12; 10:23

Introducere: Apostolul Pavel a fost prin excelență un apologet al creștinismului. Mintea lui pătrunzătoare era la curent cu toată gîndirea vremii. Educația erveiască îl familiarizase cu cele mai înalte și mai distilate concepte religioase. Cetățenia romană și simpatia lui pentru Roma îi dăruise viziunea imperiului. Pasiunea pentru cunoaștere îl deprinsese cu filosofiile aflate atunci la modă. În toate acestea, relația lui personală cu Hristos i-a fost arbitrul suprem. Creștinismul lui Pavel nu a fost denaturat de celelalte lucruri, ci mai degrabă le-a influențat pe toate, dîndu-le o coloratură distinctă. Pavel L-a așezat pe Christos ca Domn peste toate lucrurile și a privit spre toate prin El, căutînd să mîntuiască totul și toate. Mesajul lui Pavel a fost din această cauză un paradox perpetuu, apostolul acceptînd și negînd în același timp cele mai înalte valori ale vremii sale. Pavel a fost un dușman declarat față de tirania preoției evreiești, dar n-a lepădat conceptul preoției, ci l-a răscumpărat aplicîndu-l la „preoția universală a sfinților“. Apostolul dă semne evidente că este un admirator al ordinii și slavei din imperiul Roman care cuprinsese toată lumea, dar nu se poate opri să nu-i aplice o corecție, visîndu-l să ajungă o fraternitate a tuturor, o „mpărăție glorioasă sub autoritatea unui singur Cap: Isus Christos. Pavel este captivat de spiritul analitic și de supranaturalul idealist dion filosofia greacă, dar se ridică deasupra ei, încercînd s-o aducă cu picioarele pe pămînt și s-o curățească prin lumina adevărului adus de Christos.

Metoda de lucru a lui Pavea a fost să combată eroarea printr-o proclamare clară și răspicată a adevărului. El a căutat să limpezească bîjbîielile iscoditoare ale minții omenești, înlocuindu-le cu desăvîrșita frumusețe a lucrurilor descoperite nouă de Dumnezeu. Cu evreii a vorbit ca un evreu, cu romanii ca un roman și cu grecii a putut face chiar și filosofie, dar pretutindeni și întotdeauna Pavel este un creștin, folosind terminologia „adevărurilor începătoare„ doar ca să se poată face mai bine înțeles și acceptat de cei cu care stat de vorbă.

Versetele pe care le-am ales drept bază pentru acest studiu ne stau ca mărturie despre acest lucru. Ele apar într-o scrisoare destinată să corecteze viața unei Biserici creștine aflate într-o cetate grecească. Epistola lui Pavel reflectă fidel care erau condițiile de viață din Corint. Tragedia de acolo consta în faptul că, în loc să fie o forță mîntuitoare, Biserica intrase tragic sub influența păgînă a cetății.

În divizările de partide din Biserică nu este greu să recunoaștem pasiunea bolnăvicioasă a grecilor de a se fragmenta în diverse școli de gîndire strînse în jurul personalităților deosebite ale vremii. Lipsa de disciplină și de disciplinare evidentă în Biserică era doar o reflectare a atitudinii tolerante față de imoralitate care domnea în cetate. În judecățile publice și în ducerea în fața tribunalelor, eu nu văd altceva decît o asemănare cu neîncetatele înfruntări ale școlilor de „logică„, care deveniseră un fel de amuzament public. Necurăția care-și făcuse loc în Biserică și pe care Pavel o condamnă în termeni atît de vehemenți este numai o umbră a vieții morale putrede din societatea greacă. Dezmățul de la Cina Domnului nu reflecta altceva decît tendința de a imita „banchetele„ și orgiile animalice practicate la ritualurile religioase din templele grecilor. În lipsa de iubire pe fondul căreia apar cuvintele din capitolul 13, eu văd o capitulare în fața egoismului individualist al oamenilor din afara Bisericii. În sfîrșit, în dificultatea lor de a accepta adevărurile despre învierea din morți, eu văd semnele influențelor materialiste și mistice ale gîndirii grecești.

Sursa tuturor acestor abuzuri comune în toate cetățile locuite de greci era ideea lor fundamentală că omul trebuie să fie „măsura tuturor lucrurilor„, liber de orice constrîngeri exterioare, sieși suficient și nesilit să dea nimănui socoteală de gîndurile și faptele sale. Aceasta era idee greacă despre libertatea deplină. „n circumferința acestui postulat, grecii declarau sus și tare că toate lucrurile le sînt îngăduite. Era doctrina eliberării și emancipării totale. Ecourile ei au străbătut de atunci veacurile, năucind pe alocuri oameni și națiuni deopotrivă. Pavel nu contrazice categoric conceptul grec despre libertate. Părînd că îl afirmă, apostolul îl corectează, modelîndu-l după Evanghelie și-l plasează într-o deplină ascultare de legea lui Christos. În fața filosofilor greci care strigau cît îi ținea gura că „toate lucrurile îmi sînt îngăduite“, Pavel răspunde cu: „Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar …“

Acest fel de exprimare a lui Pavel ridică înaintea noastră două probleme. Prima este această afirmare despre libertatea creștină: „Toate lucrurile îmi sînt îngăduite„. Iar a doua este o lămurire despre limitările libertății creștine: „Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar …“

(I.) Să luăm deci mai întîi această extraordinară expresie de proclamare a deplinei libertăți creștine: „Toate lucrurile îmi sînt îngăduite“.

a. Remarcați pentru început cît de cuprinzătoare este această afirmație.

Dați-mi voie să vă încerc răbdarea și să mă opresc puțin la cuvintele folosite de Pavel, căci dacă adevărul se exprimă prin cuvinte, atunci numai cuvintele ne pot conduce la adevăr și cine nu le bagă în seamă, va trece pe lîngă esențialul comunicării.

Apostolul Pavel folosește cuvîntul „panta“. Trebuie să înțelegem ce înseamnă acest „panta“ pentru a înțelege dimensiunile libertății creștine. Panta este o formă de plural și înseamnă „toate“. Theyer, un expert în gramatică, ne spune că orice cuvînt cu formă de plural, atunci cînd nu este însoțit de articolul hotărît, definește totalitatea lucrurilor de aceiași natură, contextul arîtîndu-ne întotdeauna despre ce este vorba. În această epistolă, expresia „toate lucrurile„ este folosită de nu mai puțin de trei zeci de ori, și de fiecare dată, înțelesul ei trebuie dedus din context. Am făcut un studiu amănunțit al tuturor locurilor în care expresia „panta“ apare în text și am să vă rog să acceptați să treceți împreună cu mine în revistă cîteva dintre lucrurile la care se referă apostolul.

Mai întîi să ne aducem aminte că filosoful grec care pretindea sus și tare că „toate lucrurile îmi sînt îngăduite“ se referea la suma totală a tuturor lucrurilor materiale, avalorilor morale și a tuturor forțelor vitale cunoscute. Oare cum folosește Pavel aceasă expresie? Răspunsul este clar. Iată în cel de al treilea capitol al epistolei, cum definește apostolul această realitate: „Nimeni să nu se fălească dar cu oamenii, căci toate lucrurile sînt ale voastre“. Urmează apoi o exemplificare în versetul 22, pentru ca ideea să fie desăvîrșită în versetul 23: „și voi sînteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu“.

Între prima afirmație: „Toate lucrurile sînt ale voastre“ și concluzia din versetul 23 se află descris felul în care folosește Pavel expresia „panta“: „ … fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sînt ale voastre …“ Este evident că Pavel nu numai că folosește expresia în același înțeles ca și filosofii greci, dar sare în evidență faptul că el trece mult peste orizontul lor și include în sfera de existență a creștinului și lucrurile care transcend lumea de acum. pătrunzînd în moștenirea noastră veșnică.

„Toate lucrurile sînt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa“, este o enumerare a sistemelor de gîndire reprezentate de acești trei lucrători creștini. Pavel spune: toate sistemele de gîndire din lume sînt ale voastre.

„ … lumea, …“ este a voastră, cu toate sistemele și mișcările ei.

„ … viața, …“, pe care căutați mereu s-o analizați și s-o înțelegeți, este a voastră.

„ … moartea, …“ care este pentru voi un fel de încetare a existenței, cu tainele și tenebrele ei, este a voastră.

„ … lucrurile de acum, …“ o frază care include granițele gîndirii și filosofiei grecești.

„ … și lucrurile viitoare …“ pe care filosofia greacă le neagă, dar pe care Pavel le anunță.

Este evident că Pavel înțelege prin „panta“ toate scolile de gîndire, toată lumea cu viața și moartea, cu lucrurile de acum și cu realitățile din lumea de dincolo. „Toate“ aceste lucruri sînt „ale voastre“.

Apostolul trece apoi mai departe făcînd această extraordinară proclamație: „toate lucrurile sînt îngăduite„. Ce înseamnă acest „îngăduite„? Ideea din care s-a născut acest termen este aceea a unui drum deschis, ca opus al „detenției“, al „constrîngerii într-un spațiu limitat“.

„Sînt în largul meu cu privire la toate lucrurile, nu sînt constrîns și limitat. Sînt pe marele bulevard al universului, plimbîndu-mă printre toate elementele realității. Toate îmi sînt accesibile și am autoritate să le folosesc după cum găsesc eu de cuviință.“ Aceasta este ideea de libertate creștină pe care ne-o propune Pavel. El îl plasează pe creștin într-o deplină libertate printre toate lucrurile materiale, morale și spirituale ale universului creat de Dumnezeu. Ca să înțelegem ce vrea să ne spună apostolul prin această proclamație, trebuie să facem o analiză expozițională a contextului în care apare ea. În versetul 15 din capitolul 2 veți găsi prima restricție în folosirea acestei depline libertăți. Pavel ne vorbește despre principiul deosebirii lucrurilor: „Omul duhovnicesc poate să judece totul“. Creștinul se află într-adevăr între toate lucrurile lumii și toate îi sînt la îndemănă, dar el nu le va folosi în mod nelegiuit. El va măsura toate lucrurile îngăduite lui cu etalonul infinitului. Omul duhovnicesc poate să judece totul. Pe lîngă aceasta, mai avem o altă realiotate care balansează expresia „sînt îngăduite“: „voi sînteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu“. Cadrul de referință fundamental al creștinului nu sînt toate lucrurile care-i sînt îngăduite, ci Hristos care domnește peste toate și Dumnezeu, care este în spatele lui Hristos. Apostolul ne dă în aceste cuvinte un concept cosmic extraordinar. Pe fundalul existenței este așezat mai întîi Dumnezeu, apoi Hristos, apoi creștinul, și în final, în fața creștinului care este încoronat peste ele, sînt așezate toate lucrurile realității, accesibile lui, dar pe care el trebuie să le „judece“ și să le folosească cu deplin discernămînt.

În versetul șase din capitolul opt ni se dă marea filosofie a universului: „Pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile și pentru care trăim și noi“, iar un pic mai departe în 9:25, păstrînd acest context cosmic, Pavel adaugă: „Toți cei ce se luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrînări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji“. Aceasta este definiția comportamentului creștin față de „toate lucrurile“.

Motivația comportamentului creștin este centrată în existența lui Dumnezeu și în natura Sa veșnică: „Deci, fie că mîncați, fie că beți, fie că faceți altceva: să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu“ (1 Cor. 10:32). Acesta este principiul de bază care trebuie să stea la originea tuturor acțiunilor noastre între „toate lucrurile universului“. Și iată, ca o încoronare, care este finalul tuturor lucrurilor în viziunea cosmică a lui Pavel: „Dumnezeu, în adevăr, a pus totul sub picioarele Lui“. Dar zice că totul I-a fost supus, se înțelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Și cînd toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, „pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți“ (1 Cor. 10:27-28).

Aceasta este una dintre cela mai măreți afirmații ale scrierilor apostolice, și vreau să cred că greutatea ei vă copleșește așa cum mă copleșește și pe mine cînd o citesc. Nu Apocalipsa ne dă cea mai distantă iamgine în viitor, ci textul acesta. Dacă îl vom analiza puțin vom vedea cu adevărat care este concepția creștinului despre „toate lucrurile“. Ea depășește limita universului material, făcînd interpretarea filosofilor greci să pălească prin contrast și să apară săracă. Cînd Pavel spune că „toate lucrurile îmi sînt îngăduite“, el înțelege că nu există nici un singur lucru în univers la care el nu are dreptul să ajungă. Printr-o aluzie fină, apostolul sugerează care este relația dintre toate cele existente, așezîndu-L în fundal pe Dumnezeu, pe care se sprijină Hristos, care îl sprijină la rîndul Lui pe omul în fața căruia sînt așezate toate lucrurile. Direcția de scurgere a tuturor lucrurilor este dinspre Dumnezeu și înspre Dumnezeu, în așa fel încît în final El să fie totul în toți, împlinind și desăvîrșind toate lucrurile. Mă apropii acum de sensul afirmației lui Pavel, pe care n-aș fi îndrăznit să o redau dacă nu m-aș fi apropiat mai întîi cu atenție asupra tuturor ideilor lui despre univers.

În rezumat, apostolul ne spune că omul duhovnicesc stă în centrul universului, în mijlocul tuturor lucrurilor de acum și al celor viitoare, cunoscute și necunoscute, materiale, morale și spirituale, și că el este al lui Hristos și împreună cu Hristos este al lui Dumnezeu. După ce am făcut această clarificare să ne apropiem împreună de limitările libertății creștine. Ele se pot clasifica în trei categorii:

„ … , dar nu toate îmi sînt de folos“

„ … , dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine“.

„ … , dar nu toate zidesc“.

Acesta este întreitul test care-mi arată în ce măsură anumite lucruri îmi sînt îngăduite. Testul progresului personal – „nu toate îmi sînt de folos„. Testul autorității – „dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine“. Testul relațiilor sociale – „dar nu toate zidesc“.

(I.) Testul progresului personal. 

„Nu toate sînt de folos“. Termenul face referință mai mult la „devenirea lăuntrică“ decît la îmbogățirea materială. Astăzi se vorbește mai mult despre ce poți dobîndi, decît despre ce poți deveni. Ideea avansării este aceea a călătoriei spre un țel anume, iar progresul este nu în cantitatea bagajului acumulat, ci în distanța parcursă. În limba greacă, termenul înseamnă „a duce împreună“ și cea mai bună traducere a lui este una cu semnificația de: „a avea un profit“.

Pavel se așează pe sine în centrul universului și, privind în jur, zice: „Toate lucrurile sînt îngăduite“. Arta îmi este îngăduită; și tot așa de îngăduite îmi sînt și muzica, și știința și jocurile sportive și feluritele mîncări – toate îmi sînt îngăduite. Dar unele din lucrurile care îmi sînt îngăduite nu-mi sînt de nici un profit; ele nu-mi vor înlesni avansarea personală, creșterea ele nu-mi vor ajuta la integrarea mea desăvîrșită în ordinea divină cosmică, care este centrată în Christos și în Dumnezeu.

Acesta este cel dintîi principiu care separă lucrurile din jurul meu în două categorii: acelea pe care este profitabil să le fac și acelea pe care nu este de folos să le săvîrșesc. Există mii de lucruri pe care pot să le fac în Londra, dar multe dintre acestea nu-mi sînt de folos personal, nu-mi înlesnesc progresul, nu-mi vor contribui la dorința mea fundamentală de a conlucra împreună cu Christos și cu Dumnezeu. „Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nu toate îmi sînt de folos“.

Uneori, ceea ce este bun pentru tine, s-ar putea să nu fie la fel de bun pentru mine. Fiecare om stă individual în fața cosmosului (ordinii cosmice). și trebuie să-și defineadscă personal cu lucrurile înconjurătoare îngăduite. Primul principiu după care trebuie să se ghideze este acesta: „Mă ajută acest lucru să mă dezvolt și să mă îndrept spre locul final pe care mi l-a hărăzit Dumnezeu în voința și ordinea Lui perfectă?“

II. Testul autorității.

„Dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine“.

În limba greacă este vorba despre un joc de cuvinte imposibil de tradus. Ceea ce spune Pavel este cam așa: „Toate lucrurile sînt sub puterea mea, dar eu nu voi îngădui să mă aflu vreodată sub puterea lor“. „Toate lucrurile îmi sînt permise, dar nu le voi permite să mă domine“. Aceste cuvinte ascund în ele un al doilea principiu al libertății creștine: Omul care I se supune lui Christos nu mai trebuie să se supună la nimic altceva. Cel aflat sub autoritatea lui Christos nu mai poate asculta de nici o altă autoritate. În gelozia dragostei Sale, Christos trebuie să rămînă singura putere dominantă asupra vieții noastre.

Trebuie să ne verificăm toate acțiunile noastre după principiul acesta: „Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpînbire pe mine“.

Eu pot să beau, dar băutura nu trebuie să poată pune stăpînire asupra ființei mele. Eu pot să beau, dar pot să fac aceasta numai dacă băutura nu mă va înrobi, ducîndu-mă la ruină. Dacă acesta este scopul băuturii, atunci eu nu îi voi îngădui nici un loc în viața mea. Fiecare lucru pe care-l facem trebuie evaluat în lumina acestui principiu: mă promovează el spre scopul final pe care-l are Dumnezeu cu mine în universul Său. Dumnezeu vrea să mă așeze ca stăpîn peste toate lucrurile împreună cu Christos. Vrea lucrul acesta să mă stăpînească?

Probabil că dacă m-aș opri aici, explicația mea ar rămîne neclară și greu de aplicat în practică. Dați-mi voie să ilustrez acest principiu cu două exemple din viața cotidiană.

Care este relația corectă pe care trebuie să o întrețină un creștin cu banii și averea? Sigur că este îngăduit să avem bani, dar banii nu au voie să pună stăpînire pe mine. Cineva spunea că banii sînt un bun slujitor, dar un foarte rău stăpîn. Un creștin trebuie să nu dea voie lucrurilor trecătoare să-l înrobească.

Care este relația corectă care trebuie să existe între un creștin și fenomenul cunoașterii? Cunoășterea este îngăduită, dar nici un om nu trebuie să devină robul cunoașterii, altfel personalitatea lui va fi deformată: „Cunoștiința îngîmfă, dragostea zidește“.

Care este relația corectă între un creștin și iubire. Iubirea este îngăduită, dar creștinul nu trebuie să trăiască stăpînit de puterea ei. Creștinul își solidifică libertatea tocmai recunoscîndu-i limitările. Libertatea de a folosi orice lucru dispare atunci cînd lucrul acela devine mai puternic decît el și se transformă din sclav în stăpîn nemilos. Principiul acesta este fundamental și trebuie făcut piatră de căpătîi al întregii existențe. Dacă un lucru care este bun în sine, un obicei, o prietenie, un gînd, o preocupare, o pasiune, ajunge să nu mă mai slujească, ci să mă domine, atunci ce a mai rămas din pretinsa mea „libertate“ ? Priviți în jur și veți vedea cum oamenii au ajuns robii lucrurilor care promiseseră să le dea fericirea. Uneori mă gîndesc că ar fi bine dacă aș putea să scriu aceste cuvinte cu litere mari și să le așez acolo unde le pot vedea toți tinerii. Afișul meu ar suna cam așa: „Toate lucrurile îmi sînt îngaduite, dar n-am să îngădui nici unui lucru să mă înrobească“.

Toate lucrurile sînt ale tale, dar tu ești al lui Christos. Păstrează această balanță în echilibru și vei fi fericit; dezechilibreaz-o și vei ajunge să duci o viață de mizerie. Numai Christos are dreptul să fie Stăpîn asupra vieții tale. Toate celelalte lucruri, oricît de nevinovate ar fi ele, în momentul în care încearcă să te înrobească își pierd orice fel de nevinovăție. Cineva spunea: „Orice lucru bun care se interpune între mine și Christos, devine dușmanul meu de moarte; fie el părinții mei, iubitul sau iubita mea, fie el meseria mea sau pasiuna mea, fie el hărnicia mea sau chiar dragostea mea de oameni“. Nimic nu trebuie să-mi fure prioritatea mea supremă de a fi slobod să mă dau în întregime Creatorului și Mîntuitorului meu.

III. Testul relațiilor sociale.

Cel de al treilea test este descris în cuvintele: „Nu toate lucrurile zidesc“. L-am numit așa pentru că acesta este contextul în care apare: „Nimeni să nu-și caute folosul lui. ci fiecare să caute folosul altuia“ (1 Cor, 10:24). Fraza aceasta conține o altă limitare a libertății mele. Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar există unele pe care, dacă le voi face, nu vor duce la zidirea sufletească a celor din jurul meu. Din caceastă cauză, lucrurile acelea nu-mi mai sînt îngăduite. Vă îndemn să vedeți că această afirmație merge infinit mai departe decît ce a spus Pavel în altă ocazie: „Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei mîncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimic pentru mîncarea ta pe acela pentru care a murit Christos! … La drept vorbind toate lucrurile sînt curate. Totuși, a mînca din ele, cînd faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău“ (Rom. 14:15, 20). De data aceasta nu este vorba ca fratele meu să fie în pericol de cădere din cauza libertății mele, ci doar ca el să nu fie „zidit“ de ceea ce fac eu.

Ca și creștin, trebuie să țin minte care este poziția mea în universul lui Dumnezeu: Deasupra mea sînt Christos și Dumnezeu, iar sub mine, și la dispoziția mea sînt toate celelalte lucruri – Pavel, Apolo, Chifa, lumea, viața și moartea, lucrurile de acum și lucrurile viitoare. N-am să mă apuc însă de nici un lucru înainte ca să nu-l judec atît din punct de vedere al progresului meu spiritual, cît și din punct de vedere al progresului spiritual al aproapelui meu în Domnul. Lucrurile care nu-l zidesc pe aproapele meu îmi devin astfel mie neîngaduite.

Această extraordinară afirmație a apostolului Pavel trebuie să ne determine pe fiecare dintre noi să ne cercetăm cu și mai mare atenție limitele libertății și felul în care ne folosim noi de lumea aceasta. A crede că exsită ceva în universul lui Dumnezeu care nu ne este la îndemînă este greșit, dar și mai greșit este să ne apucăm să ne jucăm cu toate lucrurile din univers asemeni unor copii răsfățați, făra să ne mai gîndim la altceva decît la propria noastră satisfacție și fericire. Dragostea desăvîrșită a lui Christos ne arată că „El nu și-a plăcut Lui însuși“, ci a trăit pentru binele și mîntuirea altora.

Există deci lucruri îngăduite la care trebuie să renunț de dragul propriei mele creșteri spirituale, altele la care trebuie să renunț de dragul libertății mele neînrobite și altele pe care nu le voi face pentru că sînt preocupat pînă la sacrificiu de mîntuirea și zidirea celor din jur. Dau slavă Domnului pentru lărgimea și îngustimea libertății noastre creștine, și mă rog Lui ca să putem pricepe că există în libertatea noastră locuri și lucruri în care trebuie să ne înfrînăm, atît pentru binele și progresul nostru, cît și pentru binele și progresul altora. Există situații cînd, asemenea locomotivei care aleargă pe spațiul restrîns delimitat de cele două șine, limitarea noastră voluntară este singura cale pentru gustarea fericirii unei libertăți depline.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: