Explicații la Biblie

Acasă » Uncategorized » Cap. XVII – Conflict pe patul morții – Moartea lui Adonia

Cap. XVII – Conflict pe patul morții – Moartea lui Adonia

Lecția practică: Păcatul vostru vă va ajunge! Chiar și pe patul morții!
Textul: 1 Împărați 1— 2

David se afla pe patul morții. Credea că a scăpat și va muri înainte ca să-i moară ca pedeapsă cel de al patrulea copil. Va trebui însă doar numele celui ce avea să moară: Adonia sau … Solomon.

Din toată bărbăția lui David viață storsese aproape tot. Marele împărat rămăsese doar o umbră. Nu mai ieșea în public. Zăcea mai mult în pat.

„Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine şi nu se putea încălzi. Slujitorii lui i-au zis: „Să se caute pentru domnul împăratul o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească şi să se culce la sânul tău, şi domnul meu împăratul se va încălzi.”
Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tânără şi frumoasă şi au găsit pe Abişag, Sunamita, pe care au adus-o la împărat. Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat şi i-a slujit, dar împăratul nu s-a împreunat cu ea“ (1 Împărați 1:1-4).

Pomenirea acestei fete, Abișag, Sunamita, n-ar avea nici o noimă dacă ea n-ar fi devenit mai târziu „motivul“ morții celui de al patrulea fiu al lui David (1 Împărați 2:13–23). În aceste prime capitole din cartea 1 Împărați asistăm, împreună cu Warren W. Wiersbe din care vom traduce, la un apus și la un răsărit. David apune, iar fiul său Solomon răsare. Între cele două însă, așa cum este și în natură, trebuie să trecem printr-o noapte, printr-o teribilă vreme de întunecime în Israel.

Criza succesiunii la tron

O criză nu formează un om; ea doar dă pe față din ce este alcătuit el. Cu alte cuvinte, „Ce ți se întâmplă în viață depinde de ceea ce găsește viața în tine“. Același soare care întărește noroiul, topește ceara. În aceste capitole vom vedea cum diferite persoane reacționează diferit la aceeași crize.

Adonia nerăbdătorul (1 Împărați 1:5-10).

Pe fondul inactivității lui David, împărăția lui Israel se pune în mișcare. Adonia nu are răbdare să aștepte moartea lui tatălui său și vrea să ia tronul. E clar că nu-l respectă pe tatăl său și n-are de gând să aștepte înmormântarea. E la fel de clar că nu-L respectă pe Dumnezeu. Nu se așteaptă să primească tronul de la El, ci-l socotește drept un lucru de apucat. El n-are nevoie de ungerea cu untdelemn de la nimeni. Bătrânul David nu stătea pe tronul împărăției, iar Adonia se crede cel mai îndreptățit să-l ocupe. Semeția lui Adonia produce nedumerire în țară. Cine va fi succesorul împăratului? Aceasta era întrebarea de pe buzele tuturor.

Un lider veritabil se uită la o situație de criză și se întreabă: „Ce să fac ca să-i ajut mai bine pe oameni?“ Un oportunist privește și el, dar întrebarea lui este: „Cum pot folosi această criză în folosul meu și spre propria mea ascensiune.“ Un oportunist vine neinvitat, atrage privirile tuturor spre el însuși și, în loc să ajute, adâncește și mai mult criza“. Așa s-a întâmplat cu Adonia.

În familia regală, Adonia era cel mai mare dintre fiii pe care-i mai avea David și ajunsese probabil pe la vârsta de 35 de ani. Amnon, întâiul născut fusese omorât de Absalom, al doilea născut, Chileab (sau Daniel), se pare că a murit tânăr pentru că nu ni se spune mai nimic despre el, iar cel de al treilea născut, Absalom, fusese ucis de Ioab (1 Cronici 3:1-2).

Ca cel mai mare dintre cei rămași, Adonia a socotit că i se cuvine să fie împărat în locul tatălui său. N-a avut însă răbdare să aștepte moartea lui David, ci a pus la cale o lovitură de stat. El a subestimat însă capacitatea tatălui său și asta l-a costat viața.

Urmând exemplul nefericit al fratelui său Absalom, a început o campanie deșănțată de publicitate:

„Adonia, fiul Haghitei, s-a sumeţit până acolo încât a zis: „Eu voi fi împărat!” Şi şi-a pregătit care şi călăreţi şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui“ (1 Împărați 1:5).

Adonia este un „necioplit“ pentru că David nu l-a cioplit niciodată. Un copil nemustrat la vreme ajunge ca un tufiș nefolositor, ca un câmp plin de buruieni. Cei ce cred în „pozitive reiforcement“ să făcă bine catastrofele care s-au produs prin această metodă de educare a copiilor!

(Positive reinforcement – Încurajarea pozitivă înseamnă lăudarea copiilor atunci când fac ceva bine, fără să-i critice atunci când fac rău, în credința că răsplătirea binelui îl va face pe copil să abandoneze el însuși înclinațiile spre rele.)

„Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui zicând: „Pentru ce faci aşa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip şi se născuse după Absalom“ (1 Împărați 1:6).

Menționarea lui Absalom aici este mai mult decât sugestivă. Am face bine să recitim 2 Samuel 12 și 13 ca să ne dăm seama cine a fost sursa de inspirație al acestui frate mai mic.

Ca și Absalom, Adonia s-a asigurat că are de partea lui armata și preoția. În miopia lor, a găsit susținători dispuși să se asigure de un loc cald în viitoarea curte împărătească, dar oamenii de adevărată valoare i- au văzut nevrednicia și obrăznicia și au rămas credincioși lui David.

„El a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar, şi aceştia au trecut de partea lui. Dar preotul Ţadoc, Benaia, fiul lui Iehoiada, prorocul Natan, Şimei, Rei şi vitejii lui David n-au fost cu Adonia“ (1 Împărați 1:7-8). 

Ca să nu piardă timp și să riște o reacție din partea lui David, Adonia s-a grăbit să-i pună pe toți ceilalți din familia regală în fața unui fapt împlinit, să-i facă să accepte noua realitate. Ca și altădată Absalom, Adonia s-a grăbit să dea o masă mare:

„Adonia a tăiat oi, boi şi viţei graşi lângă piatra lui Zohelet, care este lângă En-Roguel, şi a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din slujba împăratului. Dar n-a poftit pe prorocul Natan, nici pe Benaia, nici pe viteji, nici pe fratele său Solomon“ (1 Împărați 1:9-10).

Ca și ceilalți de la curte, Adonia știa că David se jurase că Solomon va fi succesorul lui la tron (1 Împărați 1:17). Aceasta fusese o hotărâre dumnezeiască și nu se putea schimba (Psalm 33:11). Fiul necăjitei Bat-Șeba, fiul păcii, fusese ales constructor al viitorului Templu:

„Împăratul David s-a sculat în picioare şi a zis: „Ascultaţi-mă, fraţilor şi poporul meu! Aveam de gând să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului şi pentru aşternutul picioarelor Dumnezeului nostru şi mă pregăteam s-o zidesc. Dar Dumnezeu mi-a zis: ‘Să nu zideşti o casă Numelui Meu, căci eşti un om de război şi ai vărsat sânge.’ Domnul, Dumnezeul lui Israel, m-a ales din toată casa tatălui meu pentru ca să fiu împărat al lui Israel pe vecie, căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda şi dintre fiii tatălui meu pe mine m-a pus să domnesc peste tot Israelul.
Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon ca să-l pună pe scaunul de domnie al Împărăţiei Domnului peste Israel.
El mi-a zis: ‘Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa şi curţile, căci l-am ales ca fiu al Meu, şi-i voi fi Tată. Îi voi întări împărăţia pe vecie, dacă se va ţine, ca astăzi, de împlinirea poruncilor şi rânduielilor Mele.’ (1 Cornici 28:2-8).

Toți cei prezenți la masa dată de Adonia au observat lipsa oamenilor importanți din împărăție. Mai ales absența profetului Natan ar fi trebuit să le sugereze că evenimentul nu avea binecuvântarea lui Dumnezeu.

Ioab – omul care-și așează ploile (1 Împărați 1:7; 2:35)

Ioab s-a crezut un strateg deosebit și, în mare parte, a avut dreptate. Prea multă înțelepciune omenească însă strică, pentru că ea nu se atârnă de voia lui Dumnezeu, ci caută mereu să se descurce singură. Este surprinzător să-l găsim pe Ioab în tabăra lui Adonia, fără să se fi consulte mai întâi cu David, împăratul său, sau cu Dumnezeu, suveranul său. Ioab pășește după un instinct animalic care-l ajută să se păstreze și să propășească. Adonia l-a mirosit repede și n-a avut nici o dificultate să îndrăznească să-l facă complice la un act de înaltă trădare.

Până la urmă, așa cum vom vedea, însă i s-a înfundat. Când va auzi că Solomon l-a omorât pe Adonia, iar pe preotul Abiatar l-a scos din slujbă (1 Împărați 2:26-27), Ioab va încercat să mai scape o dată, de data asta printr-o „religioasă“: s-a dus și s-a agățat de coarnele altarului. El văzuse că așa scăpase inițial Amnon (1 Împărați 1:50-53). Gestul acesta semnifica „o cerere de audiență“, o suspendare a pedepsei până la o întrevedere în care cel învinovățit să se poată justifica. Era însă prea târziu pentru așa ceva. De data aceasta, Ioab nu mai avea de a face cu David, ci cu Solomon, iar Solomon știa câte rele făcuse Ioab și câtă suferință îi adusese tatălui său:

„Vestea aceasta a ajuns până la Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom. Şi Ioab a fugit la cortul Domnului şi s-a apucat de coarnele altarului.
Au dat de ştire împăratului Solomon că Ioab a fugit la cortul Domnului şi că este la altar. Şi Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându-i: „Du-te şi loveşte-l!”
Benaia a ajuns la cortul Domnului şi a zis lui Ioab: „Ieşi, căci aşa porunceşte împăratul!” Dar el a răspuns: „Nu! Vreau să mor aici.” Benaia a spus lucrul acesta împăratului, zicând: „Aşa a vorbit Ioab şi aşa mi-a răspuns”.
Împăratul a zis lui Benaia: „Fă cum a zis, loveşte-l şi îngroapă-l, şi ia astfel de peste mine şi de peste casa tatălui meu sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei. Domnul va face ca sângele lui să cadă asupra capului lui, pentru că a lovit pe doi bărbaţi mai drepţi şi mai buni decât el şi i-a ucis cu sabia, fără să fi ştiut tatăl meu David: pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Israel, şi pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oştirii lui Iuda. Sângele lor să cadă peste capul lui Ioab şi peste capul urmaşilor lui pentru totdeauna, dar David, sămânţa lui, casa lui şi scaunul lui de domnie să aibă parte de pace pe vecie din partea Domnului.”
Benaia, fiul lui Iehoiada, s-a suit, a lovit pe Ioab şi l-a omorât. El a fost îngropat în casa lui, în pustie.
Împăratul a pus în fruntea oştirii pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui Ioab, iar în locul lui Abiatar a pus pe preotul Ţadoc“ (1 Împărați 2:28-35).

După alți trei ani, Solomon l-a omorât și pe Șimei, blestemătorul din Beniamin (1 Împărați 2:36-46). Domnia lui Solomon, împăratul păcii, a început astfel, paradoxal, cu trei execuții. Neînțelese și nepătrunse sunt căile Domnului!

Natan – glasul Domnului (1:11–53)

Profetul acesta a fost loial lui David până la capăt. El a vegheat ca să se împlinească voia lui Dumnezeu. David l-a. văzut ca pe o a doua conștiință, ca pe glasul lui Dumnezeu din viața sa. Probabil că Natan a avut și ceva talent muzical pentru că este scris că l-a ajutat pe David și la rânduiala cântăreților de la Casa Domnului (2 Cronici 29:25–26).

Natan l-a luat pe Solomon să-l crească și i-a dat numele „Iedidia“, iubitul Domnului (2 Samuel 12:24–25). Cel ce a fost „gura lui Dumnezeu“ pentru David a devenit acum „mâna lui Dumnezeu“ care a pus în mișcare evenimentele. Nu este de mirare deci că acest om al lui Dumnezeu a reacționat imediat la lovitura de stat și a trimis-o pe mama lui Solomon la David:

„Atunci, Natan a zis Bat-Şebei, mama lui Solomon: „N-ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s-a făcut împărat, fără să ştie domnul nostru David? Vino dar acum şi-ţi voi da un sfat, ca să-ţi scapi viaţa ta şi viaţa fiului tău Solomon. Du-te, intră la împăratul David şi spune-i:
‘Împărate, domnul meu, n-ai jurat tu roabei tale zicând: «Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie?» Pentru ce dar împărăţeşte Adonia?’
Şi, în timp ce tu vei vorbi cu împăratul, eu însumi voi intra după tine şi-ţi voi întări cuvintele.” (1 Împărați 1:11-14).

Bat-Șeba s-a dus la David și i-a spus întocmai (1 Împărați 1:15-21). Femeia aceasta și-a zidit pledoaria pe legământul făcut cu jurământ de David prin care Solomon a fost proclamat succesor la domnie (1 Împărați 1:13, 17, 30). În esență, Bat-Șba i-a spus lui David că va trebui să aleagă între un vinovat cu vnă și doi vinovați fără vină, între voia unui amțibios fără Dumnezeu și profețiile clare primite de la Domnul:

„Şi când împăratul, domnul meu, va fi culcat împreună cu părinţii săi, se va întâmpla că eu şi fiul meu Solomon vom fi priviţi ca nişte vinovaţi” (1 Împărați 1:21).

Natan a venit apoi și a întărit vorbele Bat-Șebei: Conform protocolului de la curte, când a intrat Natan la David, Bat-Șeba a ieșit afară:

„Au dat de ştire împăratului şi au zis: „Iată că a venit prorocul Natan!” El a intrat înaintea împăratului şi s-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ.  Şi Natan a zis: „Împărate, domnul meu, oare tu ai zis: ‘Adonia va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie?’ Căci el s-a pogorât astăzi, a tăiat boi, viţei graşi şi oi în mare număr şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe căpeteniile oştirii şi pe preotul Abiatar. Şi ei mănâncă şi beau înaintea lui şi zic: ‘Trăiască împăratul Adonia!’ Dar nu m-a poftit nici pe mine, care sunt robul tău, nici pe preotul Ţadoc, nici pe Benaia, fiul lui Iehoiada, nici pe robul tău Solomon.
… Oare din porunca domnului meu, împăratul, are loc lucrul acesta şi fără să fi făcut cunoscut robului tău cine are să se suie pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el?” (1 Împărați 1:23-27).

Ca un asterix pentru ceea ce va urma, ni se spune:

„Abișag, Sunamita a auzit și ea toate cuvintele acestea“ (1 Împărăți 1:15).

Reacția lui David a fost rapidă și radicală. Era în joc liniștea și pacea din împărăție. David mai trecuse printr-un război civil din cauza lui Absalom, iar perspectiva ca acum Adonia și Solomon să intre într-un alt conflict național l-a umplut de groază.

„Împăratul David a răspuns: „Chemaţi-mi pe Bat-Şeba.”
Ea a intrat şi s-a înfăţişat înaintea împăratului. Şi împăratul a jurat şi a zis: „Viu este Domnul, care m-a izbăvit din toate necazurile, că, aşa cum am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând: ‘Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu’, aşa voi face azi.”
Bat-Şeba s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea împăratului. Şi a zis: „Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David!” (1 Împărați 1:28-31).

Soluția lui David a fost să-l declare imediat pe Solomon „co-regent“. În felul acesta, tranziția de la unul la celălalt s-a făcut în fața întregului popor, iar Solomon a avut autoritatea lui David să clădească mai târziu Templul:

„Împăratul David a zis: „Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc, pe prorocul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada.” Ei au intrat şi s-au înfăţişat înaintea împăratului. Şi împăratul le-a zis:
„Luaţi cu voi pe slujitorii stăpânului vostru, puneţi pe fiul meu Solomon călare pe catârul meu şi pogorâţi-l la Ghihon. Acolo, preotul Ţadoc şi prorocul Natan să-l ungă împărat peste Israel. Să sunaţi din trâmbiţă şi să ziceţi: ‘Trăiască împăratul Solomon!’ Să vă suiţi apoi după el, ca să vină să se aşeze pe scaunul meu de domnie şi să împărăţească în locul meu. Căci porunca mea este ca el să fie căpetenia lui Israel şi Iuda”.
Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: „Amin! Aşa să vrea Domnul, Dumnezeul domnului meu, împăratul. Domnul să fie cu Solomon cum a fost cu domnul meu, împăratul, ca să-şi înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David!”
Atunci, preotul Ţadoc s-a pogorât împreună cu prorocul Natan, cu Benaia, fiul lui Iehoiada, cu cheretiţii şi peletiţii; au pus pe Solomon călare pe catârul împăratului David şi l-au dus la Ghihon. Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din cort şi a uns pe Solomon. Au sunat din trâmbiţă, şi tot poporul a zis: „Trăiască împăratul Solomon!” 
Tot poporul s-a suit după el şi poporul cânta din fluier şi se desfăta cu mare bucurie; se clătina pământul de strigătele lor.

Ghihonul a fost ales intenționat ca loc de încoronare pentru că En-Roguel, unde erau la masă invitații lui Adonia era la mai puțin de doi kilometri. Astfel, strigătele „Trăiască împăratul Adonia (1:25) au fost înecate de ecoul strigătelor „Trăiască împăratul Solomon!“ de pe coama dealului, iar musafirilor lui Adonia le-a rămas mâncarea în gât:

„Toţi cei poftiţi de Adonia s-au umplut de spaimă; s-au sculat şi au plecat care încotro.
Adonia s-a temut de Solomon; s-a sculat şi el, a plecat şi s-a apucat de coarnele altarului. Au venit şi au spus lui Solomon:
„Iată că Adonia se teme de împăratul Solomon şi s-a apucat de coarnele altarului zicând: ‘Să-mi jure împăratul Solomon azi că nu va omorî pe robul său cu sabia!’ ”
Solomon a zis: „Dacă va fi om cinstit, un păr din cap nu-i va cădea la pământ, dar, dacă se va găsi răutate în el, va muri.”
Şi împăratul Solomon a trimis nişte oameni care l-au pogorât de pe altar. El a venit şi s-a închinat înaintea împăratului Solomon, şi Solomon i-a zis: „Du-te acasă.” (1 Împărați 1:49-53).

Adonia „s-a închinat înaintea lui Solomon“, dar inima lui nu s-a plecat nici înaintea lui și nici înanitea lui Dumnezeu. În înțelepciunea lui, Solomon l-a supus la un fel de „arest la domiciliu“, unde putea foarte ușor să fie supravegheat de demnitarii împăratului.

David – realistul (1 Împărați 2:1-11; 1 Cronici 29:26-30).

Duhul lui Dumnezeu ne spune că David „a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu“ (Fapte 13:36), dar s-a îngrijit și de generațiile viitoare.

El n-a vrut ca noul împărat să moștenească vechile lui probleme și i-a spus ce să facă cu Ioab, mult prea independentul egoist (1 Împărați 2:5-6) și cu Șimei, blestemătorul din Beniamin (1 Împărați 2:8-9). Singura „povară“ pe care i-a transmis-o a fost să aibă bunăvoiunță față de fiii lui Barzilai, Galaaditul și să continue să-i hrănească la masa regală (1 Împărați 2:7).

David a fost sentimental, dar nu sentimentalist. Sentințele la moarte pe care le-a sugerat pentru Ioab și Șimei („să nu lași ca perii lui cei albi să se pogoare în pace în locuința morților“ și „să-i pogori perii albi însângerați în locuința morților“) s-au născut din dorința de a-l proteja pe plăpândul Solomon la începutul domniei. David l-a vrut liber și netulburat ca să poată să-și dedice în întregime timpul pentru zidirea Casei Domnului.

Cuvintele rostite de cineva pe patul de moarte, cuvintele unui testament personal, ne spun foarte mult despre cel care le rostește. David i-a dat lui Solomon treia sfaturi:

  • Pune-l pe Dumnezeu pe locul întâi în viata ta (1 Împărați 2:1–3).
  • Propășirea ta va depinde de ascultarea ta de voia Domnului (1 Împărați 2:4)
  • Păzește-te de oamenii răi și înconjoară-te cu oamenii buni (1 Împărați 2:5-9).

Pentru ca Solomon să aibă pace, Adonia trebuia să dispară și el, dar asta nu s-a întâmplat din cauza lui David, ci din cauza lui însuși.

Moartea lui Adonia

Răutatea și viclenia lui Adonia au înflorit iar în inima lui și i-au adus pieirea. Planul său a fost să-l umilească pe Solomon înaintea întregului popor și să se propună ca singurul care poate continua domnia lui David. În scopul acesta, Adonia a abordat-o pe Bat-Șeba și a trimis-o la Solomon să-i ceară un favor, pe Abișai Sunamita, care fusese a lui David până în ultimele lui clipe. Era un fel de a spune: „Dă-mi mie mașina lui tata, pentru că tu ești prea tânăr și nu știi ce să faci cu ea!“

Femeie simplă, Bat-Șeba n-a citit șarada din cerera lui Adonia, dar Solomon a priceput-o imediat:

„Adonia, fiul Haghitei, s-a dus la Bat-Şeba, mama lui Solomon. Ea i-a zis: „Vii cu gânduri paşnice?” El a răspuns: „Da.” Şi a adăugat: „Am să-ţi spun o vorbă.” Ea a zis: „Vorbeşte!”
Şi el a zis: „Ştii că împărăţia era a mea şi că tot Israelul îşi îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împărăţia s-a întors şi a căzut fratelui meu, pentru că Domnul i-a dat-o. Acum îţi cer un lucru: nu-ţi întoarce faţa!”
Ea i-a răspuns: „Vorbeşte!”
Şi el a zis: „Spune, te rog, împăratului Solomon – căci nu se poate să nu te asculte – să-mi dea de nevastă pe Abişag, Sunamita.”
Bat-Şeba a zis: „Bine! Voi vorbi împăratului pentru tine.”
Bat-Şeba s-a dus la împăratul Solomon să-i vorbească pentru Adonia. Împăratul s-a sculat s-o întâmpine, s-a închinat înaintea ei şi a şezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului şi ea a şezut la dreapta lui. Apoi a zis: „Am să-ţi fac o mică rugăminte: să mă asculţi!”
Şi împăratul i-a zis: „Cere, mamă, căci te voi asculta.”
Ea a zis: „Abişag, Sunamita, să fie dată de nevastă fratelui tău Adonia.”
Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: „Pentru ce ceri numai pe Abişag, Sunamita, pentru Adonia? Cere şi împărăţia pentru el, căci este fratele meu mai mare decât mine – pentru el, pentru preotul Abiatar şi pentru Ioab, fiul Ţeruiei.”


Atunci, împăratul a jurat pe Domnul zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu-l vor costa viaţa pe Adonia cuvintele acestea!
Acum, viu este Domnul, care m-a întărit şi m-a suit pe scaunul de domnie al tatălui meu David şi care mi-a făcut o casă după făgăduinţa Lui, că astăzi va muri Adonia!”
Şi împăratul Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l-a lovit, şi Adonia a murit“ (1 Împărați 1:13-25).

Adonia a murit după ce „a adormit“ tatăl său David (1 Împărați 2:10-11). Fiul acesta, cel de al patrulea miel, cu care și-a ispășit David vinovăția, a vrut neapărat să-l urmeze pe David și a reușit. Nu însă l-a tron, ci în locuința morților. Unele păcate ne fugăresc toată viața și nu se lasă până ce le plătim prețul întreg, chiar și pe patul morții.

Nouă nu ne mai rămâne decât să tragem câteva concluzii finale, întrebându-ne de ce au fost ales, din toate extraordinarei domnii a lui David, tocmai acestea pline de conflicte și să aruncăm o privire printre și dincolo de ele ca să învățăm și alte lucruri de la David. Urmează deci câteva considerații finale.


2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 7.545 de urmăritori

%d blogeri au apreciat: