David XIX – Pledoarie pentru ordine

Lecția practică: Libertatea adevărată înseamnă conformarea voluntară la poruncile lui Dumnezeu!

Text: 1 Cronici 22—27

David a preluat de la Saul o „împărăție“ fără formă, fără capitală, fără armată, fără demnitari, fără tron și fără rânduieli. Saul a fost mai mult un împărat ocazional, care și-a văzut zilnic de munca câmpului și nu și-a exercitat autoritatea decât în vremuri de război și răstriște. Saul a fost un minuscul conducător militar, nu un rege adevărat.

David a transformat mulțimea într-o națiune temeinic așezată, cu capitală cu curte regală, cu sală a tronului, cu armată așezată în puncte strategice, cu demnitari care vegheau asupra tuturor domeniilor de activitate ale poporului. Nu i s-a îngăduit să zidească Casa Domnului, dar vom vedea că a făcut toate pregătirile necesare.

Deși nu sare în ochi de la prima vedere, David are un corespondent în Biserica creștină: apostolul Pavel. Israelul trăiește și azi în tipare stabilite de David. Viața lor cultică este plină de contribuțiile marelui împărat. Biserica Noului Testament există și ea în niște tipare stabilite de Dumnezeu prin apostolul Pavel:

„Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.“ (Filipeni 3:17).

Apostolul Pavel a fost un „meșter zidar care a pus temelia“ Bisericii (1 Corinteni 3:10), dânsu-i forma și principiile după care funcționează optim și astăzi:

„Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.“ (1 Corinteni 11:1-12).

„Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate bisericile.“ (1 Corinteni 7:17).

„ … căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor. “ (1 Corinteni 14:33).

David a fost un geniu organizatoric. Un om după inima lui Dumnezeu nu poate fi decât un om al ordinii. Spre surprinderea multora, în 1 Cronici 23-28, Dumnezeu „pierde“ nu mai puțin de cinci capitole ca să ne ilustreze maturitatea lui David în felul în care a organizat împărăția. Nu cred că predică cineva din aceste capitole, dar ele există pentru a ne arăta că împărăția lui Dumnezeu, în orice formă ar exista ea, este caracterizată prin ordine, disciplină și rânduială.

David a transformat o mulțime într-o minunată națiune:

„Ioab era mai-mare peste toată oştirea lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea cheretiţilor şi a peletiţilor;Adoram era mai-mare peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar); Şeia era logofăt; Ţadoc şi Abiatar erau preoţi  şi Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David“ (2 Sam. 20:23-26).

Frumusețea și valoarea pasajului iese la suprafață doar pentru cei ce cunosc ce înseamnă numele acestor personaje în original. „(Dumnezeu tatăl)„Ioab era mai-mare peste toată oştirea lui Israel; (Fiul Domnului)Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea cheretiţilor şi a peletiţilor, (Dumnezeu care judecă) Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor, (arhivar); (Jurământ solemn)Şeia era logofăt; (Neprihănit justificat și și Tatăl belșugului) Ţadoc şi Abiatar erau preoţi şi (Orășeanul)Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David“.

David a unificat triburile rivale —

Asta n-a fost lucru ușor după anii de înfruntări neîncetate cu casa lui Saul! David a reușit să-i cheme pe toți la un destin mult mai înalt decât micile lor rivalități provinciale. Dumnezeul oștirilor a fost cu el și toți au văzut în el un om ales pentru biruințe și realizări nemaivăzute și nevisate.

David a creat structuri socio-adiministrative și militare făra egal în istoria lui Israel

Primele cuvinte din capitolul 23 sunt doar o introducere tematică în descrierile despre minuțiozitatea rânduielilor așezate de David în țară:

„David, fiind bătrân şi sătul de zile, a pus pe fiul său Solomon împărat peste Israel. El a strâns pe toate căpeteniile lui Israel, pe preoţi şi pe leviţi. Au făcut numărătoarea leviţilor de la vârsta de treizeci de ani în sus; socotiţi pe cap şi pe bărbaţi, s-au găsit în număr de treizeci şi opt de mii“ (1 Cron. 23:1-2).

Pentru că erau mai multe slujbe decât leviți, David a scăzut vârsta lor de intrare în slujbă de la 30 de ani la 20 de ani:

Și leviții au fost numărați de la vârsta de treizeci de ani în sus: și numărul lor era, după capetele lor, bărbat după bărbat, treizeci și opt de mii. Dintre aceștia, douăzeci și patru de mii erau pentru conducerea lucrării casei Domnului și șase mii erau administratori și judecători; și patru mii erau ușieri; și patru mii lăudau pe Domnul cu instrumente, „pe care le-am făcut eu“, a zis David, „pentru laudă“. Și David i-a împărțit în cete după fiii lui Levi. (1 Cronici 23:3-6)

„Aceştia sunt fiii lui Levi, după casele lor părinteşti, capii caselor părinteşti, după numărătoarea făcută numărând numele pe cap. Ei erau întrebuinţaţi în slujba Casei Domnului, de la vârsta de douăzeci de ani în sus. Căci David a zis: „Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat odihnă poporului Său şi va locui pe vecie la Ierusalim, şi leviţii nu vor mai avea să poarte cortul şi toate uneltele pentru slujba lui” (1 Cronici 23:24-26).

Leviții -Organizați pentru slujire de către David

În ultimii ani ai vieții sale, David, inspirat de Dumnezeu, i-a împărțit pe leviți în cete pentru slujire. Nu mai era nevoie ca ei să poarte cortul din loc în loc, fiindcă templul urma să fie construit. Datoria lor era să-i ajute pe preoți în diferitele aspecte care țineau de lucrarea și de slujirea din casa lui Dumnezeu.

Preoții, fiind descendenți ai lui Aaron, erau de asemenea din seminția lui Levi. Ei aveau responsabilitatea să aducă jertfe Domnului și să vegheze ca totul să fie făcut într-un fel potrivit cu sfințenia Lui. Erau responsabili de asemenea să păstreze o copie a legii lui Dumnezeu, să-i dea interpretarea și să o citească înaintea poporului la fiecare șapte ani.

Leviții slujeau sub comanda preoților, jupuind și tăind în bucăți jertfele, pregătind pâinea pentru punerea înainte și făcând tot ceea ce era necesar pentru împlinirea ritualurilor de închinare. În ziua sabatului slujeau două grupuri, fiindcă preoții și leviții intrau în slujbă la început de sabat și ieșeau din slujbă la sfârșitul sabatului următor.

Unii dintre leviți erau puși deoparte pentru îndatoriri speciale. Aceștia erau cântăreții, care cântau cu glasul sau cu instrumentele muzicale.

Mai erau și ușierii și cei care păzeau lucrurile dedicate și vistieriile templului.

Erau de asemenea administratorii și judecătorii, care slujeau în chestiunile cu privire la Domnul și la împărat.

Dumnezeu ne-a lăsat descrierea structurilor organizatorice implementate de David:

• pregătiri pentru zidirea Casei Domnului (1 Cronici 22:2-19)
• structuri de organizare pentru leviți (1 Cronici 23:1-32)
• structuri organizatorice pentru slujirea preoților (1 Cronici 24:1-31).
• structuri organizatorice pentru cânăreții de la Templu (1 Cronici 25:1-31)
• structuri organizatorice pentru ușierii Templului și ai visteriei (1 Cronici 26:1-28)
• structuri organizatorice pentru funcționarea judecătorilor (1 Cronici 26:29-32)
• structuri organizatorice pentru căpeteniile oștirii (1 Cronici 27:1-24)
• structuri organizatorice pentru slujitorii și slujbașii curții (1 Cornici 27:25-34).

„Azmavet, fiul lui Adiel, era pus peste vistieriile împăratului;
Ionatan, fiul lui Ozia, peste merindele din ogoare, cetăţi, sate şi turnuri;
Ezri, fiul lui Chelub, peste lucrătorii de la ţară, care lucrau pământul;
Şimei, din Rama, peste vii; Zabdi, din Şefam, peste pivniţele cu vin din vii;
Baal-Hanan, din Gheder, peste măslini şi sicomori în câmpie;
Ioaş, peste magaziile de untdelemn;
Şitrai, din Saron, peste boii care păşteau în Saron; Şafat, fiul lui Adlai, peste boii din văi;
Obil, Ismaelitul, peste cămile;
Iehdia, din Meronot, peste măgăriţe;
Iaziz, Hagarenitul, peste oi.
Toţi aceştia erau îngrijitori puşi peste averile împăratului David.
Ionatan, unchiul lui David, era sfetnic, om cu minte şi învăţat;
Iehiel, fiul lui Hacmoni, era lângă fiii împăratului;
Ahitofel era sfetnicul împăratului;
Huşai, Architul, era prietenul împăratului.
După Ahitofel au fost sfetnici: Iehoiada, fiul lui Benaia, şi Abiatar;
oab era căpetenia oştirii împăratului“

David a făcut planuri pentru construirea Templului (1 Cronici 28:11-21). Pasiunea lui a plăcut Domnului, care a făcut pentru David ceva ce nu mai făcuse decât pentru Moise. la fel cum scrisese Legea pe Sinai, Dumnezeu a însemnat cu mâna Lui planurile viitorului Templu.

„David a dat fiului său Solomon chipul prispei şi clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinăuntru şi al odăii pentru scaunul îndurării. I-a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului şi toate odăile de jur împrejur pentru vistieriileCasei lui Dumnezeu şi vistieriile Sfântului Locaş şi cu privire la cetele preoţilor şi leviţilor, la tot ce privea slujba Casei Domnului şi la toate uneltele pentru slujba Casei Domnului.  …
„Toate acestea”, a zis David, „toate lucrările izvodului acestuia, mi le-a făcut cunoscute Domnul, însemnându-le în scris cu mâna Lui” (1 Cronici 28:1-19).

Extraordinar! Colosal! Epocal! Dumnezeul evreilor nu i-a lăsat să-i facă o Casă după mintea sau gusturile Lui, ci a venit El înșiși să așeze pe papirus sau pe piele de oi schițele, chipul și greutățile fiecărui obiect de la Templu.

Nu se poate să nu ne mirăm de ce ne-au fost lăsate toate aceste descrieri. De ce s-a pierdut atâta spațiu cu toate aceste „amănunte“ nesemnificative astăzi?

Pentru că viața lui David este o pledoarie pentru ordine și rânduială. Acestea au fost necesare pentru reașezarea națiunii în tiparele Davidice după întoarcerea din Babilon și vor fi iar necesare în viitor atunci când Israel va reintra în prerogativele destinului lor mesianic.

Ele sunt însă importante și pentru noi. Chiar dacă nu vom face exct ce a făcut David, trebuie să facem „cum“ a făcut el, respectând câteva principii de mare valoare:

I. Acceptă-ți limitele! Nici un om nu le poate face singur pe toate

David a fost „marele David“, dar când a ajuns la maturitate a dus la perfecțiune realitatea aceasta. Și-a recunoscut limitele și s-a înconjurat cu oameni care să facă unele lucruri mai bine decât el însuși.

David nu s-a pretins un „superman“, și nu i-a lăsat nici pe cei din jur să creadă asta. Dovada cea mai bună o găsim în psalmul 20, o cântare pentru ziua de nașterea împăratului. În astfel de ocazii, poeții de la curte sau alți lingăi fanteziști scriu ode de preamărire și-i dau sărbătoritului un statut de semizeu. David nu i-a lăsat să facă așa ceva. „Lăsați-mă, vă rog să vă scriu eu cântarea pe care vreau să mi-o cântați de ziua meu“, le-o fi spus el. Dumnezeu a procedat la fel cu binecuvântare levitică din Numeri 6. În loc să-i lase pe evrei să le dorească copiilor lor câte în soare și-n lună, Dumnezeu le-a lîăsat scrisă cuvânt cu cuvânt binecuvântarea. Nu știu nici astăzi mulți oameni care, lăsați de capul lor, ar fi scris o asemenea binecuvântare … Dumnezeu a știut să le tempereze dorințele. Privit din acest context psalmul are inflexiuni sublime de smerenie și de realism:

David vrea să inducă în oamenii din împărăția lui sentimente cumpătate și realiste. Nu este locul unei analize amănunțite. Vă las pe voi să admirați „omul după inima lui Dumnezeu“, împăratul de pe poziția a doua:

Să te asculte Domnul în ziua necazului,
să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov,
² să-ţi trimită ajutor din locaşul Său cel Sfânt
şi să te sprijine din Sion!
³ Să-Şi aducă aminte de toate darurile tale de mâncare
şi să-ţi primească arderile-de-tot!
⁴ Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima
şi să-ţi împlinească toate planurile tale!

⁵ Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta
şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru.
Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale!
⁶ Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său
şi-i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel Sfânt,
prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.

⁷ Unii se bizuie pe carele lor, alţii, pe caii lor,
dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.
⁸ Ei se îndoaie şi cad,
dar noi ne ridicăm şi rămânem în picioare.

⁹ Scapă, Doamne, pe împăratul
şi ascultă-ne când Te chemăm!

Cu o conștiință clară, David subliniază că are nevoie de ajutorul divin, că nu poate nimic fără Dumnezeu, că depinde în totul de bunăvoința divină și re nevoie de … salvare! Este ecoul Evangheliei înainte de apariția ei pe pământ.

II. Fiecare om, oricât de neînsemnat ar fi el, poate face ceva bine

Nu toți pot face lucruri mari. S-ar putea să nu poți să fii mai mare peste oaste. Nu-i nimic. S-ar putea să nu poți să fi nici mare peste cântăreți. Ești afon și toate melodiile sunt pentru tine la fel. Nu-i nimic! Nu poți fi … paznic peste măgărie? … Te înțeleg. NIci eu n-aș putea. Dar … paznic peste măslini? Să te uiți la ei cum cresc și să-i numeri din când în când … Sigur că poți!

III. Așează omul potrivit la locul potrivit

Într-un pasaj aparent obscur, Biblia ne spune despre acest „secret“ al lui David:

„Dregătorii lui David

„Ioab era mai-mare peste toată oştirea lui Israel;
Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea cheretiţilor şi a peletiţilor;
Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar);
Şeia era logofăt; Ţadoc şi Abiatar erau preoţi
şi Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David“ (2 Samuel 20:23-26).

Frumusețea și valoarea pasajului iese la suprafață doar pentru cei ce cunosc ce înseamnă numele acestor personaje în original.

(Dumnezeu tatăl) „Ioab era mai-mare peste toată oştirea lui Israel;
(Fiul Domnului) Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea cheretiţilor şi a peletiţilor;
(Dumnezeu care judecă) Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar);
(Jurământ solemn) Şeia era logofăt;
(Neprihănit justificat și și Tatăl belșugului) Ţadoc şi Abiatar erau preoţi
şi (Orășeanul) Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David“

II. Promovează după rezultate

Sistemul lui David de promovare nu era bazat pe reprezentare sau pe relații, ci pe realizări. Uitați-l mergând prin tabără și punându-i de-o parte pe cei congfirmați de Dumnezeu cu putwri ieșite din comun:

„Iată numele vitejilor care erau în slujba lui David:

Ioşeb-Basşebet, Tahchemonitul, unul din fruntaşii căpeteniilor. El şi-a învârtit suliţa peste opt sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-odată.
După el, Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi. El era unul din cei trei războinici care au ţinut piept împreună cu David împotriva filistenilor strânşi pentru luptă, când bărbaţii lui Israel se dădeau înapoi pe înălţimi. El s-a sculat şi a lovit pe filisteni până ce i-a obosit mâna şi a rămas lipită de sabie. Domnul a dat o mare izbăvire în ziua aceea. Poporul s-a întors după Eleazar, numai ca să ia prada.
După el, Şama, fiul lui Aghe, din Harar. Filistenii se strânseseră la Lehi. Acolo era o bucată de pământ semănată cu linte, şi poporul fugea dinaintea filistenilor. Şama s-a aşezat în mijlocul ogorului, l-a apărat şi a bătut pe filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.
Trei dintre cei treizeci de căpetenii s-au pogorât pe vremea seceratului şi au venit la David, în peştera Adulam, când o ceată de filisteni tăbărâseră în valea Refaim. David era atunci în cetăţuie şi o strajă a filistenilor era la Betleem.  David a avut o dorinţă şi a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?”
Atunci, cei trei viteji au trecut prin tabăra filistenilor şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David, dar el n-a vrut s-o bea şi a vărsat-o înaintea Domnului.
El a zis: „Departe de mine, Doamne, gândul să fac lucrul acesta! Să beau sângele oamenilor acestora care s-au dus cu primejdia vieţii lor?” Şi n-a vrut s-o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.
Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei, era căpetenia celor trei. El şi-a învârtit suliţa peste trei sute de oameni şi i-a omorât, şi a fost vestit între cei trei. Era cel mai cu vază din cei trei şi a fost căpetenia lor, dar n-a fost la înălţimea celor trei dintâi.
Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om viteaz şi vestit prin faptele lui mari. El a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S-a pogorât în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu într-o zi când căzuse zăpadă. A omorât pe un egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână, s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a omorât cu ea. Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, şi a fost vestit printre cei trei viteji. Era cel mai cu vază din cei treizeci, dar n-a ajuns la înălţimea celor trei dintâi. David l-a primit între sfetnicii lui de aproape.
Asael, fratele lui Ioab, din numărul celor treizeci, Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem.
Şama din Harod. Elica din Harod Heleţ din Pelet. Ira, fiul lui Icheş, din Tecoa. Abiezer din Anatot. Mebunai din Huşa.  Ţalmon din Ahoah. Maharai din Netofa. Heleb, fiul lui Baana, din Netofa. Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea fiilor lui Beniamin. Benaia din Piraton. Hidai din Nahale-Gaaş. Abi-Albon din Araba. Azmavet din Barhum. Eliahba din Şaalbon. Bene-Iaşen. Ionatan. Şama din Harar. Ahiam, fiul lui Şarar, din Arar. Elifelet, fiul lui Ahasbai, fiul unui Maacatit. Eliam, fiul lui Ahitofel, din Ghilo. Heţrai din Carmel. Paarai din Arab. Igheal, fiul lui Natan, din Ţoba. Bani din Gad. Ţelec, Amonitul. Naharai din Beerot, care ducea armele lui Ioab, fiul Ţeruiei. Ira din Ieter. Gareb din Ieter. Urie, Hetitul. De toţi: treizeci şi şapte.“

David a preferat să-i aleagă pe cei care au dovedit că fuseseră aleși de Dumnezeu, pentru că Iehova era adevăratul Împărat al lui Israel! Mai mult, practica „șorțului“ pentru a decide ordine și timpul slujirii fiecărei „cete“ a arătat clar că David a vrut ca decizia finală să-i aparțină numai lui Dumnezeu. Omul potrivit, la locul potrivit, dar și la timpul potrivit.

III. Ai încredere, dar verifică temeinic!

În cuvinte traduse în limba română. acest principiu înseamnă pur și simple „deleagă, dar nu dezleagă“, „încredințează altora parte din slujire, dar păstreaz-o ca parte din slujirea ta“.

Oricâți oameni intermediari a avut în subordine, David a știut că responsabilitatea finală este a lui. Fie că a fost vorba de o victorie, ca în cazul cuceririi cetății Raba (2 Samuel 12:26-31), fie că a fost vorba despre ciuma trimisă de Dumnezeu peste popor pentru numărarea nelegiuită (2 Samuel 24), David a știut să-și asume totala responsabilitate:

„Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat. Dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte dar împotriva mea și împotriva casei tatălui meu“ (2 Samuel 24:17).

Un adevărat lider nu se teme de responsabilitate și știe să-și recunoască greșelile:

„David a zis lui Abiatar: „M-am gândit chiar în ziua aceea că Doeg, Edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sunt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău“ (1 Samuel 22:22).

El se poate lepăda de greșelile lui știind că Dumnezeu are har curățitor și suficientă putere ca să-l ajute să nu le mai repete pe viitor. Noi toți greșim, iar cine recunoaște acest lucru se alipește și mai strâns de Dumnezeu și de harul Lui. Îmi aduc aminte de o maximă a fratelui Petru Popovici, păstorul păstorilor românoibaptiști: „De colaborat am colaborat cu mulți, dar de încrezut m-am încrezut numai în Dumnezeu!“

David a făcut rânduială în problemele financiare ale împărăției, rânduind oameni de încredere, care se supravegheau ureciproc nii pe alții și toți erau răspunzători față de împărat:

„Dintre fraţii lui, ieşiţi din Eliezer, al cărui fiu a fost Rehabia, al cărui fiu a fost Isaia, al cărui fiu a fost Ioram, al cărui fiu a fost Zicri, al cărui fiu a fost Şelomit, erau Şelomit şi fraţii săi, care păzeau toate vistieriile lucrurilor sfinte, pe care le închinaseră împăratul David, capii caselor părinteşti, căpeteniile peste mii şi sute şi căpeteniile oştirii – le închinaseră din prada luată la război pentru întreţinerea Casei Domnului. Tot ce fusese închinat de Samuel, văzătorul, de Saul, fiul lui Chis, de Abner, fiul lui Ner, de Ioab, fiul Ţeruiei, toate lucrurile închinate erau sub paza lui Şelomit şi a fraţilor săi“ (1 Cronici 26:25-28)..

IV. Dă-i lui Dumnezeu dreptul de a-ți da toate planurile peste cap! El trebuie să rămână întotdeauna autoritatea numărul unu!

Așa cum am văzut deja în capitolele precedente, planurile lui David au fost date de multe ori peste cap și s-a întâmplat cu totul altfel decât dorise el. Este normal. Cred că Dumnezeu face în mod intenționat așa cu noi, ca să scoată în evidență slăbiciunile noastre și infailibilitatea Lui. Când „ordinea“ lui Dumnezeu intră în conflict cu „ordinea“ noastre, cu cât cedăm mai repede cu atât va fi mai bine. Nu degeaba spunea un înțelept: „Să te ferească Dumnezeu s ți se întâmple tot ce vrei!“

Lui David nu i s-au împlinit toate după planurile lui, dar s-au împlinit exact acelea care fuseseră rânduite de Dumnezeu spre binele și binecuvântarea lui veșnice. Toate conflictele prin care a trecut David nu l-au împins la haos și la improvizații. Dimpotrivă! Din furtuna conflictelor s-a născut dorința după stabilitatea lucrului bine făcut. Maturitatea acestui om de geniu poate fi măsurată și prin această pledoarie pentru ordine și rânduială.

Publicitate