Cap. XIV – Conflict cu consecințele păcatului – moartea lui Amnon

Lecția practică: Este o mare diferență între pofta păcatului și pasiunea iubirii curate.

Text: 2 Samuel 13

Am vorbit odată tinerilor din San Francisco din acest text și le-am spus să fie foarte atenți la calitatea prietenilor pe care și-i fac. Despre Amnon, un fiu al lui David s-ar putea spune că a murit, iar pe piatra funerară i s-ar fi putut scrie: „Amnon avea un prieten …“ (2 Samuel 13:3). Aceasta a fost cauza care i-a adus moartea.

În realitate, Amnon și Ionadab, prietenul care l-a nenorocit au fost verișori primari: „Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David“. Și ni se mai spune încă ceva despre tânărul acesta: „Și Ionadab era un om foarte șiret“ (2 Samuel 13:3).

Amnon a fost cel de al doilea „miel“, cel de al doilea copil pe care a trebuit să-l plătească David pentru păcătuirea cu Bat-Șeba și Urie. Asta nu înseamnă însă că a murit doar din vina lui David și că altfel a fost un om nevinovat! Câtuși de puțin!

Amnon a fost un om care a confundat pofta păcătoasă cu pasiunea iubirii și … s-a ars ca fluturele care a zburat prea aproape de lumânare. Care a fost povestea lui?

„După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar, şi Amnon, fiul lui David, a iubit-o. Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după soră-sa Tamar, căci era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva.
Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Şi Ionadab era un om foarte şiret. El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?”
Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.”
Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat şi fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: ,,Dă voie surorii mele Tamar să vină să-mi dea să mănânc; să-mi pregătească sub ochii mei o mâncare, ca s-o văd şi s-o iau din mâna ei.”
Amnon s-a culcat şi s-a făcut bolnav. Împăratul a venit să-l vadă, şi Amnon a zis împăratului: „Te rog, să vină soră-mea Tamar să facă două turte sub ochii mei şi să le mănânc din mâna ei.” 
David a trimis să spună Tamarei înăuntrul odăilor ei: „Du-te în casa fratelui tău Amnon şi pregăteşte-i o mâncare.”
Tamar s-a dus în casa fratelui ei Amnon, care era culcat. A luat plămădeală, a frământat-o, a pregătit turte înaintea lui şi le-a copt; luând apoi tigaia, le-a răsturnat înaintea lui. Dar Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis: „Scoateţi pe toată lumea afară.” Şi toată lumea a ieşit de la el.
Atunci, Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie şi s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a dus fratelui său Amnon, în odaie. Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: „Vino, soro, şi culcă-te cu mine.”
Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face aşa în Israel; nu face mişelia aceasta. Unde mă voi duce eu cu ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel. Acum, vorbeşte, te rog, împăratului, şi nu se va împotrivi să fiu a ta.”
Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea. Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te!”
Ea i-a răspuns: „Nu mai mări răul pe care l-ai făcut izgonindu-mă.” El n-a vrut s-o asculte şi, chemând băiatul care-i slujea, a zis: „Izgoneşte de la mine pe femeia aceasta, scoate-o afară şi încuie uşa după ea!”

„Pe femeia aceasta“, câtă răutate, câtă ură și dispreț! Unde este „dragostea“ cu care a iubit fata frumoasă cu doar câteva minute mai înainte? Nu mai este pentru că nici nu fusese ceva real. Amnon se iubise numai pe sine, deși i se păruse că a fost îndrăgostit de Tamar.

Această inversare de sentimente, ură în loc de iubire, se poate explica psihologic doar printr-o vicleană fugă de vinovăție. Odată săvârșit păcatul, Amnon a vrut să scape de victima care-i aducea aminte de el. În loc să se recunoască vinovați pe el și pe prietenul lui șiret, Amnon plasează întreaga vină asupra lui Tamar și vrea să o alunge în lumea nevrednicilor declasați public. El vrea să o umilească pe cea vinovată că l-a umilit făcându-l să facă ceea ce a făcut.

„Scoate-o afară și încuie ușa după ea“. Tamar, se înșeală Amnon, este un capitol închis, o persoană nevrednică să mai fie văzută alături de el. Pofta violentă, odată satisfăcută, s-a metamorfozat în ură și în dispreț. Grădina odată pângărită nu mai prezenta nici o atracție. Floarea căreia i-a rupt petalele și-a pierdut orice fel de farmec. Amnon o aruncă la coș ca cel care aruncă ambalajul după ce a scos din el obiectul mult dorit. În lumea tumultuoasă a poftelor înșelătoare, dragostea și ura sunt vecine de stradă pe drumul spre dezastru.

,,Ea avea o rochie pestriţă, căci aceasta era haina pe care o purtau fetele împăratului câtă vreme erau fecioare. Slujitorul lui Amnon a scos-o afară şi a încuiat uşa după ea. Tamar şi-a presărat cenuşă pe cap şi şi-a sfâşiat haina pestriţă; a pus mâna în cap şi a plecat ţipând“ (2 Samuel 13:1-18).

Haina fecioriei ei a fost pângărită. Amnon era acum vinovat cu moartea și Tamar a făcut un protest public care cerea aplicarea pedepsei din Lege (Deuteronom 22:25-29).

Textul ne spune că, atras în cursă de șiretenia lui Ionadab, David s-a văzut fără să vrea complice la păcatul lui Amnon. El a fost cel care a trimis-o pe Tamar în casa fartelui ei vitreg. Încă o dată s-a văzut câte complicații i-au atras lui David poligamia. Tamar era soră cu Amnon, născută și ea din David, dar din mame diferite. Paradoxal, complicațiile acestea au dus pentru o vreme la mușamalizarea întregii situații:

„Fratele ei Absalom i-a zis: „A stat fratele tău Amnon cu tine? Acum, soro, taci, căci este fratele tău; nu te prea trece cu firea din pricina aceasta.” Şi Tamar, nemângâiată, a locuit în casa fratelui ei Absalom.
Împăratul David a aflat toate aceste lucruri şi s-a mâniat foarte tare. Absalom n-a vorbit nici bine, nici rău cu Amnon, dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe soră-sa Tamar“ (2 Samuel 13:19-22).

Mânia lui David a fost pasivă și neputincioasă. Îi lipsea autotitatea morală să facă ceva. El însuși a păcătuit cu Bat-Șeba mânat de o poftă de moment nestăpânită, asemănătoare cu a lui Amnon. Absalom n-avea însă această problemă și a pus la cale răzbunarea.

Una peste alta, este evident că acești copii ai lui David nu umblau cu Dumnezeu și nici nu căutau să-și rezolve problemele după voia Lui. Am putea spune că, asemenea multora din familiile creștinilor, copii aceștia erau credincioși cu numele, dar atei cu faptele. Iată cum s-a răzbunat Absalom:

„După doi ani, pe când Absalom avea tunsul oilor la Baal-Haţor, lângă Efraim, a poftit pe toţi fiii împăratului. Absalom s-a dus la împărat şi a zis: „Iată, robul tău are tunsul oilor; să vină împăratul şi slujitorii lui la robul tău. Şi împăratul a zis lui Absalom: „Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu-ţi fie greu.”
Absalom a stăruit de el, dar împăratul n-a vrut să se ducă şi l-a binecuvântat. Absalom a zis: „Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi” (2 Samuel 13:23-26a).

Parcă bănuind ceva, David a pus întrebarea corectă:

„Împăratul i-a răspuns: „Pentru ce să vină el cu tine?” (2 Samuel 13:26b).

Ca să preîntâmpine o înfruntare între Absalom și Amnon, David a socotit că va fi destul să-i facă să meargă la Absalom pe toți ceilalți copii ai săi. Nădăjduia că prezența celorlalți îl va împiedica pe Absalom să pornească o discuție personală cu Amnon. Înțelepciunea lui a fost însă depășită de furia nebună a lui Absalom, iar înțelepciunea unei „vizite de grup“ nu l-a împiedicat să facă ce avea de gând să facă:

„În urma stăruinţelor lui Absalom, împăratul a lăsat să meargă cu el pe Amnon şi toţi fiii săi. Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luaţi seama, când se va veseli inima lui Amnon de vin şi când vă voi zice: ,,Loviţi pe Amnon!” atunci să-l omorâţi; să nu vă temeţi de nimic. Oare nu vă poruncesc eu? Fiţi tari şi arătaţi-vă oameni de inimă!”
Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Şi toţi fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui şi au fugit“ (2 samuel 13:26b-29).. 

Fără să vrea, David s-a văzut iar complice la crimă. La început a intrat chiar într-o panică de nedescris:

„Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom a ucis pe toţi fiii împăratului şi că n-a mai rămas niciunul din ei. Împăratul s-a sculat, şi-a rupt hainele şi s-a culcat pe pământ, şi toţi slujitorii lui stăteau acolo cu hainele sfâşiate“ (2 Samuel 13:30-31).

Cine l-a „liniștit“? Bineînțeles că șiretul de Ionadab, așezat lângă David exact atunci când a trebuit, ca cel mai „nevinovat“ dintre toți oamenii:

„Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, a luat cuvântul şi a zis: „Să nu creadă domnul meu că toţi tinerii, fiii împăratului, au fost ucişi, căci numai Amnon a murit; aceasta este urmarea unei hotărâri a lui Absalom, din ziua când Amnon a necinstit pe soră-sa Tamar. Să nu se mai muncească dar împăratul, domnul meu, cu gândul că toţi fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit” (2 Samuel 13:32-33). 

Halal prieten! Ioinadab ar fi trebuit să fie în doliu și în lacrimi pentru că a murit „prietenul“ lui … Nu se vede nici un fel de regret din partea lui Ionadab. Dimpotrivă! Cel care se făcea luntre și punte ca să-i împlinească nazurile și poftele lui Amnon se leapăda acum frumușel de el înaintea lui David. Dacă cineva avea de gând să-l jelească pe Amnon, acela nu era în nici un caz Ionadab cel șiret. El nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. „Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun … ce prost ești“ este o variantă a cunoscutului proverb.

Ionadab este tipul „sfătuitorului“ care-ți spune că totul ți se cuvine, care-ți arată că există întotdeauna o cale pentru a obține ceea ce-ți dorești neapărat, care-ți dă de înțeles că Dumnezeu este departe și nu este preocupat de ceea ce face fiecare om de pe pământ, care te convinge că nu trebuie să te preocupe dacă îi rănești sau nenorocești pe alții când cauți să-ți împlinești poftele. Ionadab este șiretul care te împinge de la spate, iar apoi, când fapta ta este descoperită în văzul lumii, se leapădă de tine într-o clipă, aruncându-te ca pe o zdreanță necunoscută. Ionadab nu are sfințenie; are strategie. El nu are rețineri pentru că nu are rușine. Este deasupra tuturor, urmărind mereu din ce parte bate vântul și urmărind întotdeauna nu folosul altora, ci doar propria lui propășire. În lumea lui de „om fără Dumnezeu“, Ionadab se crede … dumnezeu.

„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu“ (Geneza 3:1).

Ptiu! Piei! Doamne, ferește-i pe tinerii din familiile noastre de astfel de „prieteni“.

Toate acestea însă i se întâmplă lui … David, pentru ca tot Israelul, și toți creștinii, să priceapă câteva lucruri:

Cel dintâi este că nu te poți juca cu Dumnezeu! Iehova este un foc mistuitor și vai de cel ca cade în mâna Lui! Pentru o plăcere de o clipă, David a distrus familia lui Urie. Acum trebuie să plătească. După plată și răsplată.

„Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii“ (Evrei 12:5-11).

Vrei nu vrei, trăiești în lumea lui Dumnezeu, iar dacă ești în Biserică ești în familia Lui. Dumnezeu este un tată sever pentru că are planuri mari cu copiii Săi. Nu te juca cu păcatul că vine pedeapsa! Disciplina Lui este întotdeauna constructivă, nu punitivă. El vrea să învățăm din greșeli și să nu le mai repetăm. Nu vă scuzați cu faptul că până și David a păcătuit și a fost iertat până la urmă. A fost iertat, dar a lăsat o „urmă“! Uitați-vă la necazurile lui. Harul ne scutește să plătim cu viața, dar dreptatea lui Dumnezeu ne lasă să suferim consecințele greșelilor noastre.

Un alt lucru pe care-l învățăm din această lecție primită de David este că pocăința nu este o pedeapsă, ci o cale de ieșire din pedeapsă. Psalmul 51 și psalmul 34 sunt rezultatele unei conștiințe curățite prin focul pocăinței:

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată
şi de cel cu păcatul acoperit!
Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea
şi în duhul căruia nu este viclenie!

Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea;
mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.
Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea.
Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!”
Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
De aceea, orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită!
Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.
Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz,
Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire”.

„Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi,
te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere,
pe care-l struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-l legi
ca să nu se apropie de tine.
De multe dureri are parte cel rău,
dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.
Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă!
Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!” (Psalm 32)

Vinovat față de Bat-Șeba și Urie de curvie și crimă, David ispășește dându-l pe Amnon din cauza curviei. Este cel de al doilea „miel“ sortit pieirii. Pe Absalom îl va pierde acum din cauza unei crime.

Publicitate