Cap. XIII – Conflict cu consecințele păcatului – moartea copilului Bat-Șebei

Lecția practică: Iubește-i pe ai tăi necondiționat și până la capăt!

Text: 2 Samuel 12:1-25

A fost David un tată bun? Nu vă grăbiți să răspundeți. Hai să stăm puțin de vorbă și să vedem. Știu că sunt unii care spun că „David a fost un împărat colosal, dar un tată catastrofal“. Au însă dreptate?

Dacă l-am întreba pe fiul său, pe Solomon, probabil că el ne-ar răspunde: „Nu există părinți ideali, pentru că nu există oameni perfecți. Nu există familii ideale. Nu există tați ideali și nu există copii ideali“. Ca întotdeauna, Solomon ar avea dreptate și de data aceasta. Ce ne spune Biblia despre David?

A fost David un tată care s-a temut de Dumnezeu? Bineînțeles. Am văzut deja lucrul acesta.

A fost David un tată plin de râvnă pentru poporul lui Dumnezeu și pentru casa Domnului? Da. Și asta am văzut deja.

A fost David un tată practicant al laudei și al rugăciunii? Cartea psalmilor ne arată cu prisosință aceasta.

Și-a învățat David copiii în „calea Domnului“? Mărturia lui Solomon din cartea Proverbe despre moștenirea primită în casă de la părinți ar trebui să ne convingă:

„Un fiu înțelept ascultă învățătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea“ (Proverbe 13:1).

Solomon a „moștenit” de la tatăl său David pasiunea pentru proverbe. Aduceți-vă aminte de zicala citată de David în confruntările cu Saul:

„Răul de la cei răi vine”, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine”. (1 Samuel 24:13).

A fost David un om al pocăinței? Relația lui cu Natan ne arată clar acest lucru.

Atunci? …

Atunci cum explicăm mulțimea de probleme din viața copiilor săi? Este de ajuns să spunem că nu putem da întotdeauna toată vina pe părinții lor. Nu este drept să-i judeci întotdeauna pe părinți prin prisma copiilor lor. Adam a avut la început doi băieți, unul a fost bun, celălalt a fost … Cain. Iacov și Rebeca au avut doi gemeni și amândoi se băteau nu din cauza educației de la părinți; se băteau încă înainte de a se naște! Tatăl din pilda fiului risipitor a avut doi fii …. și exemplele ar putea continua …

Da, David a fost departe de a fi un tată ideal. Are însă și circumstanțe atenuante.

În primul rând, David a fost tată în același timp în care a fost și un împărat cu datoria de a zidi o împărăție. Este greu să fi tată când ești doar atât, dar să mai ai de îngrijit și de o țară, de un popor întreg și de formarea unei împărății în război cu toate popoarele din jur a fost o sarcină colosală! Când era acasă, când era pe câmpul de luptă! Când era acasă, când era în sala tronului cu datoriile împărătești. Primii șapte ani a stat la Hebron, apoi restul i-a petrecut reconstruind și întărind Ierusalimul.

David a purtat războaiele Domnului, ceea ce înseamnă că reușitele lui nu s-au datorat atât de mult lui însuși, cât factorului providențial. Dumnezeu i-a dat biruința în lupte. La fel este și cu viața de familie. Psalmul 127, un psalm al lui Solomon, fiul înțelept al lui David, ne spune foarte clar lucrul acesta:

„Dacă nu zideşte Domnul o casă,
degeaba lucrează cei ce o zidesc;
dacă nu păzeşte Domnul o cetate,
degeaba veghează cel ce o păzeşte“ (Psalm 127:1).

Poți să-ți dai tu toată sillința și să faci o pasiune din viața familiei tale, dacă Domnul nu zidește alături de tine, vei vedea surprins cum se înmulțesc problemele.

În al doilea rând, David a fost un poligam, un bărbat cu cel puțin șase neveste și cu peste nouăsprezece copii. Vă puteți închipui cum arăta casa lui? Citiți 1 Cronici 3:1-9 și numărați-i nevestele și copiii. Nu se știe precis câte și câți a avut. Noi nu știm precis.

Când îi aduna pe toți avea de fiecare dată un fel de „adunare generală“! Care soție era așezată mai aproape de el și care stătea mai spre ușă? Căreia îi schimba locul data viitoare și de ce? Cât despre copii … cred că-i punea la rând ca să-i poată mângâia măcar pe cap pe fiecare.

Chiar și pentru un bărbat cu resursele lui David o asemenea familie a fost ceva peste puterile lui. Și totuși … omul acesta s-a străduit, și-a dat interesul și și-a iubit foarte mult copiii. I-a iubit necondiționat, așa cum vom vedea în cazul lui Absalom și i-a iubit până la capăt. David a fost un tată care s-a luptat cu toți, până și cu Dumnezeu pentru copiii lui! Sunt cel puțin trei lucruri pe care le putem învăța ca tați de la David.

Un tată bun nu renunță niciodată la un copil al său

Ne putem analiza înaintea lui Dumnezeu să vedem dacă noi facem sau am face pentru copiii noștri ceea ce a făcut David pentru ai săi. Să luăm ca exemplu cazul copilului zămislit nelegiuit în pântecele unei femei de împrumut, pe care el a făcut-o văduvă și care devenise între timp nevasta lui. Evenimentul este descris în 2 Samuel 12:15-25. Biblia este foarte grijulie și corectă în felul în care așează cuvintele. Iată cum este descrisă situația:

„Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie şi a fost greu bolnav“ (2 Samuel 12:15).

Fusese un copil conceput într-un moment de neascultare, rodul unui păcat, pentru că femeia fusese pe atunci „nevasta lui Urie“. În fața posibilei tragedii, moartea copilului, David ar fi putut reacționa cu pasivitate și resemnare. El putea gândi cam așa: „Lasă-l să moară. Am destui. Am să mai am și alții. Mai bine așa, că altfel de ori de câte ori îl voi vedea pe acesta îmi va aminti de păcatul meu cu mama lui.“ Sau s-ar fi putut resemna în fața sentinței divine:

„ … pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri“ (2 Samuel 12:14).

David ar fi putut spune: „Dumnezeu este drept. Merit aceasta. Voi accepta pedeapsa. N-am ce face.“

Însă David nici nu se resemnează, nici nu acceptă. David se luptă „pe viață și pe moarte“ pentru acest copil al său. Imediat el intră în post și rugăciune, spunând prin aceasta: „Mai bine mor eu decât să-l omori pe copilul acesta!“

„David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil şi a postit şi, când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ. Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ, dar n-a voit şi n-a mâncat nimic cu ei“ (2 Samuel 12:16-17).

Gândul fundamental din acest episod este că, pentru David, Dumnezeu este cineva „cu care se poate sta de vorbă“. Iehova nu este o putere impersonală, nici un suveran rece și distant. El nu este implacabil ca un fel de destin orb și surd la sentimentele noastre. Nu este adevărat că „ce ți-e scris pe frunte ți-e pus!“ Cu Dumnezeu se poate sta de vorbă! Oricând, oriunde și despre orice! David nu stă departe de Dumnezeu și știe că Dumnezeu nu este departe de ceea ce se întâmplă. David nu spune în el însuși: „Mi-am făcut-o cu mâna mea. Asta este istoria. Nu mai pot schimba nimic. Așa trebuie să se întâmple”.

Ca și Avraam când a mijlocit pentru Sodoma, ca și Moise după ce poporul a ridicat vițelul de aur, David Îl cunoaște bine pe Dumnezeu și știe că se poate sta de vorbă cu El. Există lucruri pe care nu le putem cunoaște despre Dumnezeu, dar știm că în atotștiința Sa și în atotputernicia Sa, El acceptă să stea de vorbă cu noi. Nu știm nici noi de ce, dar așa este! Uitați-vă când vine El însuși pe pământ și vine să împlinească planul Lui, Fiul se clatină în Ghețimani și spune: „Tată, dacă este cu putință, depărtează paharul acesta de la Mine!“ (Matei 26:39). Isus este Dumnezeu, dar s-a redus la statura Lui de om și de pe această poziție, ne arată, ne învață că putem sta de vorbă liber cu Dumnezeu, Îi putem spune dorințele noastre. David a știu și el lucrul acesta și a făcut uz de el.

Un tată ca David are un Dumnezeu care este și al celor ajunși dincolo de moarte

Unii nu văd în Vechiul Testament credința în viața de dincolo de moarte și în înviere. Miopi sărmani. Să citească cuvintele lui David. Cei morți nu se pierd, nu se desfințează, ci-și continuă existența eternă. Când este clar că a murit copilul și David n-a reușit să-L înduplece pe Dumnezeu se întâmplă ceva care-i pune în uimire pe cei din jurul lui David:

„A şaptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut să-i dea de veste că a murit copilul. Căci ziceau: „Când copilul trăia încă, i-am vorbit, şi nu ne-a ascultat. Cum să îndrăznim să-i spunem: ,,A murit copilul”? Are să se întristeze şi mai mult.”
David a băgat de seamă că slujitorii lui vorbeau în şoaptă între ei şi a înţeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: „A murit copilul?”
Şi ei au răspuns: „A murit.”
Atunci, David s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele, apoi s-a dus în Casa Domnului şi s-a închinat. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce şi a mâncat.
Slujitorii lui i-au zis: „Ce înseamnă ceea ce faci? Când trăia copilul, posteai şi plângeai, şi acum, când a murit copilul, te scoli şi mănânci!”
El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam şi plângeam, căci ziceam: ,,Cine ştie dacă nu Se va îndura Domnul de mine şi dacă nu va trăi copilul?” Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viaţă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine” (2 Samuel 12:18-23). 

David știa, așa cum le va aduce aminte Domnul Isus tuturor evreilor, că Dumnezeu s-a numit pe Sine „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov“, un Dumnezeu al celor vii, care există, care sunt undeva unde îi știe Dumnezeu. Moartea nu este decât o poartă între lumea aceasta și lumea viitoare.

David le spune celor din jur: „Mi-ar fi plăcut să-L înduplec pe Dumnezeu să-mi lase copilul acesta să trăiască. Mi-ar fi fost drag să-l am cu mine, să-l cresc și să mă joc cu el, dar … Dumnezeu a decis altfel. Știu însă că mă voi întâlni cu el, când voi trece și eu „de partea cealaltă“.

David știe că Dumnezeu are puterea să păstreze ceea ce Îi încredințezi

Este nădejdea tuturor părinților credincioși din toate timpurile! Biblia nu încheie episodul acesta cu copilul Bat-Șebei aici, ci continuă cu istoria unui alt fiu pe care l-a avut David cu ea:

„David a mângâiat pe nevastă-sa Bat-Şeba şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon şi care a fost iubit de Domnul. El l-a încredinţat în mâinile prorocului Natan şi Natan i-a pus numele Iedidia (Iubitul Domnului), pentru Domnul“ (2 Samuel 12:24-25).

De ce a fost important să știm lucrul acesta? Biblia nu ne dă amănunte despre ceilalți copii pe care i-a născut Bat-Șeba lui David. De ce apare această completare aici?

Ce înseamnă „Solomon“? De ce i-a ales David tocmai numele acesta? Răspunsul este adânc. În clipa aceea, David era în conflict cu Dumnezeu și știa că trebuie să mai plătească vinovăția lui cu moartea a încă trei copii. Prin alegerea acestui nume, David cerșește înaintea lui Dumnezeu ceva pentru Bat-Șeba. El se știe vinovat față de ea și duce acum tratative cu Dumnezeu.

Oh! Este atâta gingășie în situația aceasta! Cineva ar putea scrie un roman sentimental de aici! David „o mângăie” pe nevasta sa, se culcă cu ea și-i dăruiește un alt fiu. Dar copilul acesta se afla sub același decret de moarte divin și Bat-Șeba poate să fie rănită iarăși, așa că David pune o petiție înaintea lui Dumnezeu, rugându-L să facă cumva o excepție. „Doamne, vreau pace! Cu ăsta te rog să faci pace! Este Solomon, Doamne! Copilul păcii! Eu am adus zbucium și blestem în viața acestei femei. Eu i-am omorât bărbatul și din cauza mea a pierdut copilul. Repară Tu ceea ce am stricat eu. Te rog să-i dăruiești pace prin copilul acesta. Fă să cunoască, să afle că Dumnezeul nostru nu este supărat pe ea. Nu o mai lovi pe ea pentru vina mea, ci fă pace cu ea prin copilul acesta. Tu poți s-o faci, Doamne!“

Ca să fie și mai sigur că acest copil al Bat-Șebei nu va avea soarta celui dintâi, David mai face ceva. Îl dă Domnului!

„El l-a încredinţat în mâinile prorocului Natan şi Natan i-a pus numele Iedidia (Iubitul Domnului), pentru Domnul.“

Natan a înțeles toată tărășenia, tot zbuciumul din inima lui David și toată speranța lui, l-a primit și l-a „înfiat“ pentru Domnul. Solomon a devenit „Iedidia“, copilul care va fi scutit de moarte pentru că este ascuns în Dumnezeu.

Simetric și simbolic, copilul acesta este dat Domnului ca să ajungă astfel „fiul Său preaiubit“, numire pe care o va purta Isus Christos printre oameni:

„ … şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” (Luca 3:22).

Conștient sau nu, Natan a călcat peste un tipar profetic, intuind că nu există har decât în dragostea imensă a lui Dumnezeu:

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:16).

Solomon, Iedidia, va deveni astfel „fiul lui David“, un tip profetic pentru Fiul lui Dumnezeu care va ridica păcatul lumii și va instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Împărăția lui Solomon va fi o împărăție de pace după cum a tatălui său David a fost una de război. Acest Iedidia se va îmbrăca în mantia mesianică a Celui care va veni apoi la „plinirea vremii“. Sunt lucruri adânci și tainice pe care doar cei familiarizați cu vocea Domnului le pot pătrunde.

Deocamdată, pentru noi, acest eveniment cu nașterea celui de al doilea prunc al Bat-Șebei este ocazia să descoperim în David convingerea nestrămutată că Dumnezeu poate să păstreze ceea ce i-am încredințat. Acesta este motivul pentru care în adunările noastre părinții își aduc copiii să-i dedice Domnului și să ceară protecția divină asupra lor. Am moștenit credința și convingerea lui David.

Iubește-i pe ai tăi necondiționat și până la capăt. Stai de vorbă mereu cu Dumnezeu despre ei. Trăiește în perspectiva de a petrece împreună cu ei veșnicia. Încredințează-i în mâna lui Dumnezeu pentru totdeauna.

A fost David „un împărat colosal, dar un tată catastrofal“? Nădăjduiesc că acum vă dați seama cât de superficială și de departe de adevăr este această afirmație.

Publicitate