Cap. XII – Conflict cu pofte nestăpânite

Lecția practică: Cine se pocăiește este mai sfânt ca Marele Preot!

Text: 2 Samuel 11-12

N-aș povesti-o dacă n-ar fi spus-o mai întâi în public nenea Richard Wurmbrand și apoi a repetat-o de câteva ori și altora.

Erau anii târzii ai pregătirii pentru „marea trecere“ dincolo de cortina temporară a morții. Nenea Richard avea trăiri duhovnicești intense, ceasuri de curățire lăuntrică majoră. L-am găsit tulburat peste obișnuit în dimineața aceea …

„Am avut un vis, o vedenie. N-am spus-o nimănui. Nici lui Bințea. Se făcea că eram pe un munte foarte, foarte înalt, ca muntele Kilimangiaro din Tanzania, Africa. Mă uitam în sus, nu spre pământ, pentru că de sus venea spre mine un glas care mă întreba grav și pătruzător: „Richard, de ce nu ești un sfânt? După atâția ani de umblare cu Mine, de ce nu ești încă sfânt?“

Asta a fost tot, dar ecoul acelui glas a rămas ca un tangăt de clopot înăuntrul ființei mele. M-am perpelit și am plâns mult câteva zile, până ce am avut azi a doua vedenie. Eram culcat singur în cameră și am auzit un glas care mi-a spus liniștitor în limba ebraică: „Richard, cel care se pocăiește este mai sfânt ca Marele Preot“. Nimeni de la noi din casă nu vorbește ebraica. Nici Bințea și nici ceilalți. A fost glas dumnezeiesc pentru mine, special pentru mine.“

David a fost un om supus acelorași ispite ca și noi și a căzut. A fost un exemplar uman de excepție, energic, curajos și puternic. A fost impetuos în lupte și a biruit peste tot, cu o singură și mare excepție. Nu s-a biruit pe sine însuși. Vulcanul de pofte din el a erupt adesea, uneori necontrolat.

Problemele încep cu faptul că David avea opt soții ale căror nume le știm: Ahinoam, Abigail, Maaca, Haggith, Abital și Eglah; mai târziu Mical și Bat-Șeba. Textul biblic din 1 Cronici 3 sugerează că a mai avut și alte soții după stabilirea sa în Ierusalim. De la acestea, David a avut 19 fii. Tot acolo se adaugă: „Toți aceștia sunt fiii lui David, afară de fiii țiitoarelor. Și Tamar era sora lor“ (1 Cronici 3:9). Să te ții apoi intrigi, conflicte și asasinate. A fost un om de o virilitate violentă, cu un apetit sexual debordant.

Deuteronom 17:17 stipula pentru împăratul lui Israel o regulă: „Să nu aibă un mare număr de neveste ca să nu i se abată inima și să nu strângă mari grămezi de argint și aur“.

David a călcat porunca aceasta. Cu atâtea abuzuri, nu-i de mirare că a ajuns la bătrânețe sleit de puteri, rece în pat chiar și lângă „caloriferul“ unui trup de fecioară, incapabil să-l mai încălzească (1 Regi 1:1-4).

Cât de grozav a fost păcatul lui David cu Bat-Șeba? Este suficient să ne uităm la cartea 2 Samuel ca să ne dăm seama cât de mult a fost marcată evoluția lui de ceea ce a făcut.

Viața personală a lui David se poate împărți în două: până la păcătuirea cu Bat-Șeba din 2 Samuel 11 și consecințele triste de după aceea. Biblia nu este o carte de istorie decât în măsura în care Dumnezeu a socotit că putem învăța din anumite evenimente care s-au petrecut în scurgerea vremii:

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. “ (1 Corinteni 10:11-12).

Bineînțeles că în activitatea lui David ca împărat în treburile țării și ca împărat în relațiile cu țările din jur s-au întâmplat o sumedenie de alte evenimente, dar textul inspirat le trece cu vederea pentru a ne arăta doar moartea celor patru copii cu care a trebuit David să plătească. Capitolul 12 este despre moartea copilului care a fost rodului păcatului. Capitolul 13 este despre moartea lui Amnon. De la capitolul 14 până la capitolul 19 este despre moartea lui Ansalom. Iar cu moartea lui Adonia ne vom întâlni în debutul cărții 1 Împărați.

Știm toți că psalmul 51 este mărturia pocăinței adânci, curățitoare, prin care a trecut David. El este mărturia exterioară a experienței lui interioare. Ce se întâmplase?

Să citim mai întâi psalmul, pentru ca mai apoi să parcurgem întâmplarea deja familiarizați cu trăirile interioare ale împăratului:

„Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el prorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba

¹ Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta!
După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!
² Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu!
³ Căci îmi cunosc bine fărădelegile
şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.

⁴ Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit
şi am făcut ce este rău înaintea Ta;
aşa că vei fi drept în hotărârea Ta
şi fără vină în judecata Ta.

⁵ Iată că sunt născut în nelegiuire
şi în păcat m-a zămislit mama mea.
⁶ Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii:
fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!

⁷ Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat;
spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.
⁸ Fă-mă să aud veselie şi bucurie
şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura.
⁹ Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele,
şterge toate nelegiuirile mele!
¹⁰ Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule,
pune în mine un duh nou şi statornic!
¹¹ Nu mă lepăda de la Faţa Ta
şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.
¹² Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale,
şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!
¹³ Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă,
şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.

¹⁴ Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat,
şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.
¹⁵ Doamne, deschide-mi buzele,
şi gura mea va vesti lauda Ta.

¹⁶ Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus,
dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot.
¹⁷ Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:
Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
¹⁸ În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului
şi zideşte zidurile Ierusalimului!
¹⁹ Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi-de-tot şi jertfe întregi;
atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei”.

Ce s-a întâmplat de fapt? Ce făcuse David?

„În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim“ (2 Samuel 11:1).

Anul climatic se împărțea în două sezoane, unul ploios și unul secetos. Sezonul ploios începea cu „ploaie timpurie“ și se încheia cu „ploaie târzie“. Asta însemna că a fost ploaie din belșug. Nimeni nu făcea război pe timp de ploi, de noroi și de inundații. Așteptau să treacă ploile ca să plece la luptă. David a rămas de data aceasta acasă, prea obosit poate, prea sleit de puteri. Avea aproximativ patruzeci și opt de ani. David îi trimitea la luptă pe generalii lor, iar când biruința era asigurată se ducea și el ca să culeagă slava. Citiți episodul cu luarea cetății Raba din 2 Samuel 12:26-31 ca să vedeți cum proceda David.

Obosit, obosit, dar David n-a fost însă prea sleit de puteri pentru lucruri rele.

„Într-o după-amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat şi, pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip. David a întrebat cine este femeia aceasta şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, Hetitul.” Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea. După ce s-a curăţit de necurăţia ei, ea s-a întors acasă. Femeia a rămas însărcinată şi a trimis vorbă lui David zicând: „Sunt însărcinată” (2 samuel 11:2-5).

Pentru că era o femeie hetită, Bat-Șeba intra într-o categprie socială diferită. În toată istoria lui Israel, „femeile străine“ au fost pricină de păcat și poticnire. Prostituția se făcea cu „femeile străine“ și exista pericolul ca ele să-i tragă spre dumnezeii lor. (Și astăzi, femeile sărace dintr-o țară se duc în alta ca să facă un ban din prostituție).

O alunecare o trage pe alta și un păcat atrage după sine păcate mult mai mari. În loc să se pocăiască, David s-a gândit cum să-și ascundă păcatul, făcând ca paternitatea să-i poată fi atribuită soțului Bat-Șebei:

„Atunci, David a trimis următoarea poruncă lui Ioab: „Trimite-mi pe Urie, Hetitul.” Şi Ioab a trimis pe Urie la David. Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului şi despre mersul războiului. Apoi David a zis lui Urie: „Pogoară-te acasă şi spală-ţi picioarele.” Urie a ieşit din casa împărătească şi a fost urmat de un dar din partea împăratului“ (2 Samuel 11:6-8).

Numai că un om „străin“, dintr-un alt neam îi dă o lecție de patriotism marelui David.

„Dar Urie s-a culcat la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpânului său, şi nu s-a pogorât acasă la el.
Au dat de ştire lui David despre aceasta şi i-au spus: „Urie nu s-a pogorât la el acasă.”
Şi David a zis lui Urie: „Nu vii tu oare din călătorie? Pentru ce nu te-ai pogorât acasă?”
Urie a răspuns lui David: „Chivotul şi Israel, şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevastă-mea?! Viu eşti tu şi viu este sufletul tău că nu voi face lucrul acesta.”
David a zis lui Urie: „Mai rămâi şi astăzi aici, şi mâine îţi voi da drumul.” Şi Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea şi a doua zi.
David l-a poftit să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat; şi seara Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu s-a pogorât acasă“ (2 Samuel 11:9-13). 

Un ne-evreu este mai dedicat cauzei lui Dumnezeu decât împăratul lui Israel. Rușine!

Dar David nu s-a rușinat, nici nu s-a pocăit. În loc să-l cinstească pe Urie, a decis să-l omoare. Alunecarea lui l-a dus la crimă premeditată. Mai mult, mintea lui întunecată l-a făcut părtaș la crimă și pe Ioab, căruia nu i-a explicat nimic:

,,A doua zi dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab şi a trimis-o prin Urie. În scrisoarea aceasta scria: „Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit şi să moară.”
Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l ştia apărat de ostaşi viteji. Oamenii din cetate au făcut o ieşire şi s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, din slujitorii lui David şi a fost ucis şi Urie, Hetitul. Ioab a trimis un sol să istorisească lui David tot ce se petrecuse în luptă. Şi a dat solului următoarea poruncă:
„Când vei isprăvi de istorisit împăratului toate amănuntele luptei, poate că se va mânia şi va zice: ,,Pentru ce v-aţi apropiat de cetate să luptaţi împotriva ei? Nu ştiaţi că se aruncă săgeţi din vârful zidului? Cine a omorât pe Abimelec, fiul lui Ierubeşet? Nu o femeie, care a aruncat peste el din vârful zidului o piatră de moară, şi n-a murit el la Tebeţ? Pentru ce v-aţi apropiat de zid?” Atunci să-i spui: ,,A murit şi robul tău Urie, Hetitul”. Solul a plecat şi, la sosire, a istorisit lui David tot ce-i poruncise Ioab. Solul a zis lui David: „Oamenii aceia au fost mai tari decât noi; făcuseră o ieşire împotriva noastră în câmp, şi i-am dat înapoi, până la intrarea porţii, dar arcaşii au tras de pe vârful zidului asupra slujitorilor tăi, şi mulţi din slujitorii împăratului au fost ucişi şi a murit şi robul tău Urie, Hetitul.”
David a zis solului: „Iată ce să spui lui Ioab: ,,Nu te munci pentru întâmplarea aceasta, căci sabia doboară când pe unul, când pe altul; bate cetatea cu putere, dărâm-o. Şi tu, îmbărbătează-l!” (2 Samuel 11:14-25).

Făuritorul de psalmi a ajuns să pună la cale crime! Sensibilul ciobănaș a ajuns cinicul ucigaș fără rușine. David este josnic. Își ucide nu numai caracterul lui, îl ucide nu numai pe Urie, credinciosul lui soldat, dar îl ucide și pe Ioab, partenerul său la crimă. Și totul s-ar fi terminat aici, dacă ochiul lui Dumnezeu n-ar fi vegheat peste toate și nu l-ar fi iubit așa de mult pe David. Mustrarea divină l-a ajuns foarte repede:

„Nevasta lui Urie a aflat că bărbatul ei murise şi a plâns pe bărbatul ei. “

Nu-i ușor să fi hetită în împărăția evreilor și nu-i ușor să fi femeie în împărăția lui David.

,,După ce au trecut zilele de jale, David a trimis s-o ia şi a primit-o în casa lui. Ea i-a fost nevastă şi i-a născut un fiu. Fapta lui David n-a plăcut Domnului“ (2 Samuel 11:26-27).

Domnul îl trimite la David pe profetul Natan. Acesta nu-i spune nimic de-a dreptul, că poate David l-ar fi plesnit, așa întunecat cum era și repede la mânie. Dumnezeu vede că David este întunecat, este năuc și trebuie ajutat să se desprindă din plasa de păianjen în care s-a înfășurat. Natan îl ia pe departe și-i trezește mai întâi spiritul de dreptate, pentru ca doar apoi să-l pună în fața faptei săvârșite:

„Domnul a trimis pe Natan la David. Şi Natan a venit la el şi i-a zis:
„Într-o cetate erau doi oameni: unul bogat şi altul sărac. Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi. Săracul n-avea nimic decât o mieluşea, pe care o cumpărase; o hrănea şi o creştea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sânul lui şi o privea ca pe fata lui. A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el, ci a luat oaia săracului şi a gătit-o pentru omul care venise la el.”

Remarcați cum știe Dumnezeu să-l atingă pe David, ciobănașul de la oi, exact la coarda lui sensibilă. Poetul este revoltat. Ciobănașul este mânios. Împăratul dezlănțuie dreptatea:

„David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia şi a zis lui Natan: „Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte! Şi să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârşit fapta aceasta şi n-a avut milă.”
Şi Natan a zis lui David: „Tu eşti omul acesta! Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,,Eu te-am uns împărat peste Israel şi te-am scăpat din mâna lui Saul; te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău şi ţi-am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat.
Pentru ce dar ai dispreţuit tu Cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, Hetitul, ai luat de nevastă pe nevastă-sa şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon. Acum, niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, Hetitul” (2 Samuel 12:1-10). 

Punct ochit, punct lovit. Dumnezeu a tras direct la țintă și l-a zdrobit pe David. Natan îi pronunță din partea lui Dumnezeu pedeapsa:

„Aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta şi voi lua de sub ochii tăi pe nevestele tale şi le voi da altuia, care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta în faţa întregului Israel şi în faţa soarelui.”

Pocăința lui David a fost totală și instantanee:

David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!”

De aici s-a născut apoi Psalmul 51.

Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri” (2 Samuel 12:14).

Dumnezeu este mai bun și mai îndurat decât David. Împăratul pronunțase pedeapsa lui: „Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte!“ Natan îi spune însă: „Domnul îți iartă păcatul. Nu vei muri!“ Vor rămâne însă consecințele păcatului și David va trebui să dea patru fii („patru miei“) din cauza crimei săvârșite. Cineva a spus că „o iertare acordată prea ușor este doar mama unei noi fărădelegi“. Disciplinarea făcută lui David ne arată că Dumnezeu cunoaște foarte bine și acest punct de vedere. Dar, va zice cineva, au trebuit să moară patru copii nevinovați pentru vinovăția lui David? Stați liniștiți. În afară de copilul din pântecele Bat Șebei, ceilalți vor muri fiecare „pentru vinovăția lui“.

Cum a fost posibil ca David să facă așa ceva?

A fost posibil pentru că David a fost un om păcătos, iar roadele unui om păcătos sunt păcatele (Psalmul 51:1-5).

„Iată că sunt născut în nelegiuire
şi în păcat m-a zămislit mama mea.“

Și eu și tu trebuie să ajungem să spunem aceste cuvinte. Fiecare dintre noi suntem un astfel de om păcătos. Este la fel de normal pentru noi să păcătuim cum este pentru un măr pădureț să facă mere pădurețe! Mai devreme sau mai târziu, lăsată liberă și nerestrânsă de înfrânarea noastră, pofta noastră păcătoasă va zămisli odraslele ei firești: păcatele. Dumnezeu ne cheamă la pocăință. Oricine aude Evanghelia trebuie să fie adus la cunoștința păcătoșeniei lui. Părerea noastră de respectabilitate trebuie spulberată. Sub pojghița subțire a aparențelor suntem toți putrezi și porniți spre rele. Așa ne spune Iacov:

„Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului, şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea“ (Iacov 1:13-15).

Publius Terentius Afer (n. 195/185 î.Hr. – d. 159 î.Hr.) a spus: „Sunt om și nimic din ce e omenesc nu-mi este străin” și a avut mare dreptate. Tu și cu mine suntem în stare de orice faptă omenească pe care a făcut-o vreodată cineva.

David mărturisește că a fost în stare să păcătuiască pentru că a fost un „prost“. El spune:

„Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii:
fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!“ (Psalm 51:6).

David s-a recunoscut „neînțelept“. la fel ca el fac mii de oameni care au ajuns în pușcărie sau care și-au ruinat familia. Păcatul nu este niciodată semn de intelegență. Gândiți-vă că toți „șmecherii“ care cred azi că scapă vor ajunge până la urmă în … iad! Atunci și acolo își vor da seama că au fost niște proști, dar va fi prea târziu. Liviu Olah, marele evanghelist al României avea o tactică specială ca să-i provoace pe cei cu carte. El obișnuia să spună: „Domnule, dumneatale ești prea deștept ca să ajungi în iad. Gândește-te bine!“

„Ce i-ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?“ a întrebat retoric cel mai mare evanghelist al lumii, Isus Christos.

Al treilea lucru pe care ni-l spune psalmul 51 este că la Dumnezeu găsim înțelegere. El știe din ce ne-a făcut și de ce suntem în stare. David pare că-i spune lui Dumnezeu: „Eu sunt copilul lui Adam și Eva. Dacă cineva ne înțelege, Tu ne înțelegi. Ce te așteptai de la mine?“

„⁷ Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat;
spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.
⁸ Fă-mă să aud veselie şi bucurie
şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura.
⁹ Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele,
şterge toate nelegiuirile mele!”

David îl cunoaște foarte bine pe Dumnezeu. Știe că la El există posibilitate de iertare: „Întoarceți privirea de la păcatele male, șterge toate nelegiuirile mele“. Dacă ai făcut-o și acum îți dai seama de greșeala ta, nu i-o ascunde Domnului! Nu fugii de El! Întoarce-te cu smerenie și pocăință. Dumnezeu te așteaptă. Dumnezeu îi iubește pe toți păcătoșii. Dacă nu-ți vine să crezi, aduți aminte cum s-a rugat pentru cei care-i pironeau mâinile și picioarele de lemnul crucii.

„Tată, iartă-i că nu știu ce fac!“

A avut dreptate, dacă ar fi știut ei cu adevărat cine este El, de ce a venit El și unde ar putea ajunge ei fără iertarea Lui, dacă ar fi văzut ei ceva din flăcările eterne ale iadului, altfel s-ar fi purtat cu El. Dar nu știau …

Există deci o cale înapoi! Bazează-te pe bunătatea lui Dumnezeu și întoarce-te din păcat la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.

Versetul 4 din psalmul 51 spune:

„Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit
şi am făcut ce este rău înaintea Ta“.

Dar nu urmează nimicirea, ci versetul 10 spune:

„Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule,
pune în mine un duh nou şi statornic!“

Dumnezeu îl iubește pe David și este gata să vină la el ca să-l spele, ca să-l șteargă, ca să-l reconstruiască după dărâmăturile făcute de păcat și ca să-i dea o inimă nouă și un duh statornic. David poate să redevină … David. Din tenebrele în care s-a afundat, din genunea căderii, din lăturile păcatului în care s-a mânjit există o cale-napoi, este calea pocăinței sincere.

„¹¹ Nu mă lepăda de la Faţa Ta
şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.
¹² Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale,
şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!
¹³ Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă,
şi păcătoşii se vor întoarce la Tine”.

David vrea să repare ce făcuse. Își dă seama că fapta lui, pe care o credea ascunsă, ajunsese să fie cunoscută de ceilalți. Cum să nu se afle când el însuși „a trimis să i-o aducă“ pe Bat-Șeba. Solul acela „gură spartă” a spus apoi la toată lumea! Ne înșelăm ori de câte ori credem că ce facem nu va fi aflat de nimeni. Diavolul are grijă să fie trâmbițat în toată lumea. David pricepe repede că fapta lui a adus pată peste poporul lui Dumnezeu peste care era împărat și slăbiciunea lui putea inspira în națiune o cochetare vinovată cu păcatul. Din acest zbucium s-a născut Psalmul 51. David a mărturisit public ceea ce crezuse că poate face în ascuns. Nu i-a fost rușine să spună, tot așa cum nu i-a fost rușine să facă. Vrea acum să îndrepte. Știe că jertfele trebuie să fie însoțite de zdrobirea inimii și suferințele animalelor trebuie să fie oglindirea suferințelor unei adevărate agonii interioare:

„¹⁴ Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat,
şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.
¹⁵ Doamne, deschide-mi buzele,
şi gura mea va vesti lauda Ta.

¹⁶ Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus,
dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot.
¹⁷ Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:
Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
¹⁸ În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului
şi zideşte zidurile Ierusalimului!
¹⁹ Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi-de-tot şi jertfe întregi;
atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei“.

„Doamne, suferă tot Ierusalimul! Suntem ca o cetate cu zidurile la pământ! Vino în ajutor, Doamne! Zidește Tu tot ce am dărâmat eu!“

Fă tot ce poți să iasă ceva bine dintr-o situație dezastruoasă. Fratele Liviu Olah avea o vorbă pe care o rostea uneori: „Râdem noi, dar în coteț purceaua-i moartă!“ Câteodată o dai în bară. O dai în bară rău de tot! Într-o astfel de situație, probabil în cea mai grea cădere pe care a avut-o împăratul David, el se pocăiește și ca rezultat al pocăinței lui a apărut acest Psalm 51. Este un psalm al pocăinței și se potrivește tuturor pocăiților.

Este unul din cele mai rușinoase episoade din toată Scriptura. L-am trece cu vedere și l-am ascunde în tăcere dacă Biblia nu l-ar scoate la iveală. Omul acesta este cel după care se va numi Isus Christos când se va coborî pe pământ. Popoarele, mulțimile îl vor striga: „Fiul lui David!“ Domnului Isus nu-i este rușine cu David. Lui Dumnezeu însuși nu-i este rușine cu David. Lui Dumnezeu nu-i este rușine cu niciunul din păcătoșii care se pocăiesc pentru că numai aceia vor fi copiii Lui. Nu se poate să fi copil al lui Dumnezeu fără pocăință, pentru că toți suntem păcătoși:

„Pentru că toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu“ … „Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar“ (Romani 3:9-25).

Cum ar putea să-i fie rușine lui Dumnezeu cu David? Ar trebui să-i fie rușine cu fiecare dintre noi. El însă este „prietenul păcătoșilor“. A venit ca să ne cheme la pocăință:

„Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna“ (Isaia 1:18).

Învățați ce doresc Eu, spune Dumnezeu:

„Spune-le: ,,Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” (Ezechiel 33:11).

„Ferice de cei ce îşi spală hainele (în sângele Mielului), ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!“ (Apocalipsa 22:14; 7:14).

Păcătoșii pocăiți nu intră pe furiș în cetatea viitoare, nu sar gardul! Intră pe intrarea principală! Lui Dumnezeu nu-i este rușine cu oamenii care se pocăiesc. Sunt singura recoltă pe care o mai poate lua de pe pământul acesta plin de păcat.

Florile de nufăr sunt cea mai bună ilustrație a psalmului 51. Pentru ca să existe floarea de nufăr, trebuie să existe la rădăcina ei, nu ciment și clor desinfectant, ci … nămol urât mirositor. Psalmul 51 este cea mai bună încheiere la capitolele din 2 Samuel care ne vorbesc despre păcatul lui David. Nu puteam să ne oprim doar la ceva negativ. Cu Dumnezeu există întotdeauna viitor. Cel ce se pocăiește este mai sfânt ca Marele Preot!