Cap. IV – Conflict între împărați

Lecția practică: Poartă-te cu demnitate. Nu poți alege încercările care vin, dar poți alege atitudinea cu care treci prin ele!

Text: 1 Samuel 18-31

Iată un conflict care a început de la un cântec:

„Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând şi jucând, în sunetul timpanelor şi alăutelor, şi scoţând strigăte de bucurie. Femeile care cântau îşi răspundeau unele altora şi ziceau:

„Saul a bătut miile lui,
iar David, zecile lui de mii.”

Saul s-a mâniat foarte tare şi nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: „lui David îi dau zece mii şi mie-mi dau mii! Nu-i mai lipseşte decât împărăţia.”
Şi, din ziua aceea, Saul a privit cu ochi răi pe David. A doua zi, duhul cel rău, trimis de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s-a înfuriat în mijlocul casei. David cânta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa în mână. Saul a ridicat suliţa, zicându-şi în sine: „Voi pironi pe David de perete”. Dar David s-a ferit de el de două ori. 

Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David şi se depărtase de la el. L-a îndepărtat de lângă el şi l-a pus mai-mare peste o mie de oameni. David ieşea şi intra în fruntea poporului; izbutea în tot ce făcea şi Domnul era cu el. Saul, văzând că izbutea totdeauna, se temea de el, dar tot Israelul şi Iuda iubeau pe David, pentru că ieşea şi intra în fruntea lor“ (1 Samuel 18:6-16).

Israel îi datora totul lui David, fiindcă filistenii voiau nu numai să pună mâna pe țară și pe bogățiile ei, ci și să-i facă sclavi pe toți locuitorii ei. Saul nu-i putea elibera, nici Ionatan, nici Abner. Atunci și-a făcut apariția David, care și-a pus viața în joc, l-a biruit pe vrăjmaș și a eliberat poporul de sub puterea lui. David era fără îndoială cel căruia i se cuvenea domnia, iar conștiința lui Saul dădea mărturie despre acest lucru, însă mândria și egoismul îl împiedicau să predea totul în mâinile lui David. Saul avea primul loc în propriile gânduri și îl ura pe David, fiindcă știa că David ar fi trebuit să fie împărat.

David pus de Domnul într-o situație dificilă

Una dintre cele mai mari întrebări ale mele la care n-am găsit răspuns este aceasta: „De ce l-a uns Dumnezeu împărat pe David înainte de a rezolva problema cu împăratul Saul? Nu putea Dumnezeu să mai aștepte zece ani până la moartea lui Saul?“

Nici o împărăție nu poate cunoaște pacea atâta timp cât există doi împărați pentru un singur tron! Conflictele dintre Saul și David ne învață pe toți lecția demnității și a respectului. Saul a căutat din răsputeri să scape de David. David însă n-a ridicat niciodată mâna împotriva lui Saul.

Saul a ales gelozia (1 Samuel 18:28-29), David a ales umilința (1 Samuel 18:23).
Saul a făcut apel la înșelătorie (1 Samuel 18:19-21), David s-a dovedit vrednic de încredere (1 Samuel 18:30).
Saul a început să fie chinuit de un duh rău (1 Samuel 16:14). David era inspirat în cântări și-n tot ce făcea de Duhul lui Dumnezeu.

Saul a luat ca un lucru de apucat să stea pe tron și să-și asigure dinastia (1 Samuel 20:30-31). David a respectat întotdeauna dreptul lui Dumnezeu de a decide cine să urmeze la domnie (1 Samuel 26:9-11).

Chiar și atunci când, aparent, Dumnezeu i l-a dat pe Saul în mână și toți din jur i-au spus să-l omoare, David a „citit“ altfel împrejurările și n-a căzut la aceste examene. David l-a respectat pe Saul pentru că era „unsul Domnului“ și respectându-l pe împărat Îl respecta de fapt pe Acela care-l așezase pe tron.

Iată doar un exemplu:

„Împăratul a şezut ca de obicei pe scaunul lui, lângă perete. Ionatan s-a sculat şi Abner a şezut lângă Saul, dar locul lui David a rămas gol. Saul n-a zis nimic în ziua aceea, „căci”, zicea el, „s-a întâmplat: el nu este curat, negreşit nu este curat”. A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Şi Saul a zis fiului său Ionatan: „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?”
Ionatan a răspuns lui Saul: „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. El a zis: ,,Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, şi frate-meu mi-a spus lucrul acesta, deci, dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii”. Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.”
Atunci, Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis: „Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale? Căci, câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimite să-l caute şi să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte”.
Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, şi i-a zis: „Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?” Şi Saul şi-a îndreptat suliţa spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David. S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă şi n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi, căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse“ (1 Samuel 20:25-34).

În circumstanța aceasta s-a verificat încă o dată că Saul vrea să-l omoare pe David. În furiile unui om nebun, Saul aruncă cu sulița înspre … Ionatan, omul căruia pretindea că vrea să-i asigure succesiunea și tronul. Aceasta pentru că „împărăția“ devenise un dumnezeu pentru Saul. Se ținea cu amândouă mâinile de ea. Saul crede că el singur face istoria. El decide viitorul. Se crede mai mare decât Dumnezeu și crede că poate să facă orice vrea el să facă. Este un om care nu mai trăiește cu Dumnezeu, nu-L mai lasă pe Dumnezeu să decidă. Saul se crede Dumnezeu peste sine și peste împărăția lui Israel. Saul este un om obsedat de beția puterii.

David iubea pe Ionatan și pe … Saul

Ceea este trecut prea ușor cu vederea este că cea mai bună carte de vizită pentru ceea ce a fost Saul în prima parte a vieții lui este … Ionatan. Nu orice fel de tată putea produce un astfel de fiu. Dacă vă place caracterul lui Ionatan, dacă vă simțiți atras de el așa cum a fost atras și David, atunci gândiți-vă că în Ionatan a curs viață din Saul.

De asta l-a iubit așa de mult Ionatan pe tatăl său! Nimeni nu l-a cunoscut și nu l-a admirat mai mult pe Saul decât fiul său. El a continuat să vadă dincolo de dărâmăturile care i-au marcat partea a doua a vieții pe bărbatul exemplar pe care-l cunoaștea așa de bine! Dincolo de zgura dizgrațioasă a obsedatului de putere, sub mucegaiul mândriei care-i înegrea inima mai mocnea încă focul frumos al bărbatului care fusese în tinerețe.

Ionatan a continuat să creadă într-o revenire a lui Saul chiar și atunci când acesta a intrat în fatala lui cădere liberă. Mâinile lui Ionatan încă îl susțineau și căutau atingerea acelui om care i-a fost modelul copilăriei și al tinereții.

Se cuvine aici să fac o observație „editorială“. Autorul cronicii împăraților, Samuel, alege să pomenească dintre toți copiii lui Saul doar pe acest Ionatan. V-ați întrebat vreodată: „De ce?“

Împăratul Saul a luat-o de nevastă pe Ahinoam fata lui Ahimaaţ cu care a avut trei băieți și două fete: „Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Işvi şi Malchişua. Cele două fete ale lui se numeau: cea mai mare Merab, iar cea mai mică Mical“ (1 Samuel 14:49). Saul a mai avut o concubină, Riţpa, fata lui Aiia, de la care a mai avut doi fii: Armoni şi Mefiboşet (2 Samuel 21:8).

Dintre toți aceștia, cronicarul se oprește doar asupra lui Ionatan, întâiul lui născut, și eu cred că intuiesc de ce: Ionatan este un alter ego al lui Saul, este Saul însuși care ar fi putut fi în continuare dacă nu s-ar fi corupt sub povara puterii poziției de împărat. Tronul l-a nenorocit! Puterea corupe! Aduceți-vă aminte de ceea ce am spus despre Saul în primul capitol al acestei cărți, recitiți cum l-a prezentat Samuel în episodul cu pierderea măgărițelor tatălui său. Urme din ceea ce a fost Saul au mai ieșit din când în când la suprafață, în răstimpurile dintre accesele lui de nebunie.

Aduceți-vă aminte de vorbele lui Ionatan, care-l știa cel mai bine pe Saul:

„(Ionatan) i-a zis (lui David): „Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul ştie şi el bine lucrul acesta” (1 Samuel 23:17).

Aduceți-vă aminte de limpezimea cu care logica lui Ionatan l-a convins așa de ușor (deși doar temporar) pe Saul într-unul din accesele lui de furie:

„Ionatan a vorbit bine de David tatălui său Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat faţă de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat faţă de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău; şi-a pus în joc viaţa, a ucis pe filistean şi Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut şi te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuieşti împotriva unui sânge nevinovat şi să omori fără pricină pe David?”
Saul a ascultat glasul lui Ionatan şi a jurat zicând: „Viu este Domnul că David nu va muri!”
Ionatan a chemat pe David şi i-a spus toate cuvintele acestea, apoi l-a adus la Saul şi David a fost înaintea lui ca mai înainte“ (1 Samuel 19:4-7).

Aduceți-vă aminte de cuvintele rostite de Saul când a fost cruțat de David în peștera En-Ghendi:

„Când a sfârşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis:
„Glasul tău este, fiule David?”
Şi Saul a ridicat glasul şi a plâns. Și a zis lui David:
„Tu eşti mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău. Tu îţi arăţi azi bunătatea cu care te porţi faţă de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile tale, şi nu m-ai omorât. Dacă întâlneşte cineva pe vrăjmaşul lui, îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta! Acum iată, ştiu că tu vei domni şi că împărăţia lui Israel va rămâne în mâinile tale. Jură-mi dar pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânţa mea după mine şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.” David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s-au suit în locul întărit“ (1 Samuel 24:16-22).

Nu sunt singur în părerea că Ionatan a fost Saul „cum ar fi trebuit să fie“, Saul cum fusese în prima parte a vieții. Chiar și David, în extraordinara cântare de jale făcută pentru cei doi, subliniază echivalențele valorice dintre Saul și Ionatan. Pentru cei care au ochi să vadă dincolo de rătăcirile nebuniei, Saul a rămas în conștiința neamului ca un om de mare valoare:

„Iată cântarea de jale pe care a alcătuit-o David pentru Saul şi fiul său Ionatan şi pe care a poruncit s-o înveţe copiii lui Iuda. Este numită Cântarea Arcului şi se află scrisă în Cartea Dreptului.

„Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale!
Cum au căzut vitejii!

Nu spuneţi lucrul acesta în Gat,
nu răspândiţi vestea aceasta în uliţele Ascalonului,
ca să nu se bucure fetele filistenilor,
ca să nu se laude fetelor celor netăiaţi împrejur.

Munţi din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă pe voi!
Să nu fie pe voi nici câmpii care să dea pârgă pentru darurile de mâncare!
Căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor,
scutul lui Saul, ca şi când n-ar fi fost uns cu untdelemn.

De la sângele celor răniţi,
de la grăsimea celor mai voinici,
arcul lui Ionatan nu da înapoi niciodată
şi sabia lui Saul nu se învârtea niciodată în vânt.

Saul şi Ionatan, care s-au plăcut
şi s-au iubit în timpul vieţii lor,
n-au fost despărţiţi nici la moarte;
erau mai uşori decât vulturii,
mai tari decât leii.

Fiicele lui Israel, plângeţi pe Saul,
care vă îmbrăca în stacojiu şi alte podoabe,
care vă punea găteli de aur pe hainele voastre!

Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei!
Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!
Mă doare după tine, frate Ionatane!
Tu erai plăcerea mea;
dragostea ta pentru mine era minunată,
mai presus de dragostea femeiască.

Cum au căzut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!” (2 Samuel 1:17-27).

David a ales calea demnității

Problema lui Saul este universal valabilă. Era cunoscută de mult chiar și pe vremea întâmplărilor cu David și Saul. Lumea o codificase deja în proverb, subliniind responsabilitatea alegerii între bine și rău. Saul a ales rău. David a ales calea demnității:

„Uite, părintele meu, uite colţul hainei tale în mâna mea. Fiindcă ţi-am tăiat colţul hainei şi nu te-am ucis, să ştii şi să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate, nici răzvrătire şi că n-am păcătuit împotriva ta. Totuşi tu îmi întinzi curse, ca să-mi iei viaţa.
Judece Domnul între mine şi tine şi Domnul să mă răzbune pe tine, dar eu nu voi pune mâna pe tine.
,,Răul de la cei răi vine”, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine.
Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice.
Domnul va judeca şi va hotărî între mine şi tine, El va vedea, El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâna ta” (1 Samuel 24:11-15).

Chiar urmărit de răutatea lui Saul, David îl iubește și-i critică aspru pe cei care n-au vegheat asupra împăratului lor. Aduceți-vă aminte de ceea ce a făcut el după noaptea în care a provocat providența divină, vrând să știe de partea cui este Dumnezeu, a lui sau a lui Saul. S-a pus în pericol pătrunzând împreună cu Abișai prin toată oștirea adormită de Dumnezeu într-un somn nemaiîntâlnit, a ajuns la Saul, a renunțat să-l omoare, deși era clar că Dumnezeu îl dăduse iar în mâinile lui și a luat de la căpătâiul împăratului doar sulița și ulciorul cu apă:

„Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa de la căpătâiul lui, urciorul cu apă şi să plecăm.” David a luat dar suliţa şi urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic şi nimeni nu s-a deşteptat, căci Domnul îi cufundase pe toţi într-un somn adânc.
David a trecut de cealaltă parte şi a ajuns departe pe vârful muntelui, la o mare depărtare de tabără. Şi a strigat poporului şi lui Abner, fiul lui Ner: „N-auzi tu, Abner?”
Abner a răspuns: „Cine eşti tu, care strigi către împăratul?”
Şi David a zis lui Abner: „Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău. Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul că sunteţi vrednici de moarte, căci n-aţi vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este suliţa împăratului şi urciorul de apă, care erau la căpătâiul lui.” (1 Samuel 26:11-16).

De ce să alegem întotdeauna calea demnității?

Pentru că ne trăim viața în fața Dreptului Judecător, care știe cum să răsplătească fiecăruia. Iată mărturisirea acestei filosofii de viață în cuvintele lui David:

„Saul a cunoscut glasul lui David şi a zis: „Glasul tău este, fiul meu David?” Şi David a răspuns: „Glasul meu, împărate, domnul meu!” Şi a zis: „Pentru ce urmăreşte domnul meu pe robul său? Ce-am făcut şi cu ce sunt vinovat? Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său: Dacă Domnul este Cel ce te aţâţă împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi, dar dacă oamenii te atâţă, blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moştenirea Domnului, zicându-mi: ,,Du-te de slujeşte unor dumnezei străini!”
Oh, să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de Faţa Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munţi.”
Saul a zis: „Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.”
David a răspuns: „Iată suliţa împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia. Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui, căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, şi eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului. Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului şi El mă va izbăvi din orice necaz.”
Saul a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei birui.” David şi-a văzut de drum, şi Saul s-a întors acasă.” (1 Samuel 26:17-25).

Una din zicătorile care mi-au marcat copilăria (și nu numai mie) este această scurtă constatare a lui Bogdan Petriceicu Hașdeu:

„Răzbunarea cea mai cruntă
Este când vrăjmașul tău
E silit a recunoaște
Că tu ești bun, iar dânsul rău“.

Vei ajunge clipe în care vei avea posibilitatea să te răzbuni cu răutate pe cei care s-au purtat rău față de tine. Tot ce este firesc în tine te va îndemna atunci s-o faci. Nu uita însă lecția pe care ne-a lăsat-o David. Alege calea demnității. S-ar putea să pierzi atunci o luptă, dar vei câștiga în final războiul cu tine însuți. Înaintea lui Dumnezeu vei fi un biruitor demn de răsplătire!