Explicații la Biblie

Acasă » Uncategorized » Cap. V – Conflict cu incertitudinea

Cap. V – Conflict cu incertitudinea

Lecția practică: Doar încrederea absolută alungă anxietatea și aduce liniștea sufletului.

Text: 1 Samuel 19-27

 Prin 1927, un om de știință german, Werner Heisenberg, a șocat lumea postulând „principiul incertitudinii“. În fizica particulelor elementare, el a observat că acestea au mișcări imprevizibile, unele influențate direct dacă sunt sau nu sub observația umană. Cu alte cuvinte, o particulă are o traiectorie incertă și o evoluție incertă, putând evolua fără cauze aparente în feluri diferite. Nici în geometrie nu stau lucrurile cu mult mai bine. Totul este incert pentru că nici o metodă de măsurare nu este perfectă și nici un instrument de măsurare nu este desăvârșit. Totul și toate au erori care pot pune la îndoială rezultatul cercetărilor și al concluziilor noastre. Realitatea „ne scapă printre degete“.

Acest aspect al dualității posibile se manifestă și în viața oamenilor. La o analiză atentă, libertatea noastră și determinismul social nu mai funcționează și apar evoluții fără justificări raționale și situații de incertitudine maximă. Trăim într-o intersecție de variante posibile și nimeni nu ne poate spune ce cale să alegem.

În menghina incertitudinilor

În perioada în care a fost fugar și s-a ascuns de împăratul Saul, David a cunoscut agonia unor astfel de crize. Dacă ne analizăm, fiecare dintre noi trecem prin astfel de situații. Dacă trecutul este cert și prezentul ne copleșește, viitorul ne este întotdeauna incert, existând tot felul de evoluții posibile.

„Are rost să mai aștepte? Cât să mai aștepte? Va fi oare vreodată împărat? Oare n-a greșit Samuel când l-a uns cu untdelemnul consacrării?“, iată numai unele din întrebările care-i treceau atunci prin gând.

Fără să știe, David se afla în ceea ce eu numesc „atelierul lui Dumnezeu“. Neînțeles de David, Dumnezeu lucra și încă lucra intens, poate nu la circumstanțele lui, dar precis la caracterul lui. Așteptarea își are și ea lucrarea ei în noi, așa cum spune Iacov:

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic. Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo“ (Iacov 1:2-6).

Vă plac fluturii? Dacă vă plac vreau să vă dau o veste proastă: Dacă vă plac fluturii, trebuie să vă placă și omizile! Logic, în ordinea stabilită de Dumnezeu n-ar exista nici un fluture dacă n-ar fi mai întâi omizile. Pe vremea aceea, David era o omidă. Nu era nici pe departe un fluture.

Alături de el se adună în pustie o mulțime de oameni nedesăvârșiți, fiecare cu probleme:

„Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi s-au strâns la el şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni“ (1 Samuel 22:2).

Ceea ce va face Dumnezeu din David și din oamenii aceștia este o capodoperă. El i-a așezat în „atelierul harului“. La fel este și cu noi! Mă uit câteodată la mine și mă uit în jur și-mi zic că cel mai bun lucru pe care l-ar putea cineva face este să ne strivească cu călcâiul ca pe niște omizi. Și totuși, Dumnezeu n-o face. Noi nu avem răbdare unul cu celălalt, dar Dumnezeu are o îndelungă răbdare cu fiecare dintre noi. Noi vedem omida din celălalt, Dumnezeu vede fluturele care se va naște. Nu avem răbdare unul cu altul, dar Dumnezeu știe ce face. Citiți ce a făcut Dumnezeu din David și prin David, din oamenii aceia neisprăviți care i s-au alăturat. Îi veți găsi la finalul cărții Cronici numiți peste tot „ai lui David“. Sunt „vitejii lui David“, oamenii pe aripile cărora a zburat și s-a înălțat împărăția.

La început însă David s-a aflat într-o mare incertitudine și într-un mare impas. Dumnezeu i-a trimis parcă înadins toată familia pe cap, iar nemulțumiții care au venit la el, fiecare cu problemele lui au ajuns curând de la patru sute la șase sute (1 Samuel 23:13). Toți aceștia trebuiau conduși, păstrați într-o armonie de grup și hrăniți în fiecare zi. Toate acestea „pe fugă“ ascunzându-se prin locurile pustii ale țării ca să nu-l omoare Saul.

De familie scapă repede. Pentru că este o vreme de nesiguranță și incertitudine, David îi trimite într-un loc mai bun:

„De acolo, David s-a dus la Miţpe, în ţara Moabului. El a zis împăratului Moabului: „Dă voie, te rog, tatălui meu şi mamei mele să vină la voi până voi şti ce va face Dumnezeu cu mine” (1 Samuel 22:3).

Fraza aceasta de la urmă trebuie subliniată: „până voi ști ce va face Dumnezeu cu mine“. David traversa o vreme de criză și de incertitudine. Ca s-o facă și mai grea, Dumnezeu îi vorbește prin proorocul Gad și-l trimite departe de protecția cetățuiei în câmpia Iudeii, în sfera de acțiune și de mare influență a lui … Saul.

„Prorocul Gad a zis lui David: „Nu şedea în cetăţuie, ci du-te şi intră în ţara lui Iuda.” Şi David a plecat şi a ajuns la pădurea Heret“ (1 Samuel 22:5).

Tratat în atelierul harului

Dumnezeu îi impune să meargă acolo unde este mai periculos, acolo unde primejdia este mai mare. Acolo, în primejdiile acelea îl va forma, îl va desăvârși.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu cu David este că-l dezbracă de încrederea în sine și de iluzia că poate fi o binecuvântare pentru ceilalți. În episodul cu preoții din Nob, David minte și din minciuna aceasta ei vor plăti cu viața (1 Samuel 22:6-23).

Fiecare dintre noi suferim de un complex mesianic, crezând că putem fi marea binecuvântare de care au nevoie cei din jurul nostru. Numai Dunezeu poate face așa ceva. Numai El binecuvintează. Chiar și atunci când o face prin tine, nu tu binecuvintezi, ci El binecuvintează. David trebuie să recunoască faptul că, departe de a fi o binecuvântare pentru preoții din Nob, le-a fost un blestem:

„David a zis lui Abiatar: „M-am gândit chiar în ziua aceea că Doeg, Edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sunt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău“ (1 Samuel 22:23).

Al doilea lucru pe care-l face Dumnezeu în David este că-l dezbracă de mândrie. Pentru aceasta îl duce vremelnic la împăratul Achiș. Este unul din cele mai umilitoare și uluitoare episoduri din viața lui David. Interesant, Dumnezeu n-a trecut-o sub tăcere, ci a vrut să se păstreze spre știința și învățătura noastră. Fiecare „nebun“ care se crede mare și important, are nevoie să fie făcut de râs și să ajungă „să facă pe nebunul“:

„David s-a sculat şi a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiş, împăratul Gatului. Slujitorii lui Achiş i-au zis: „Nu este acesta David, împăratul ţării? Nu este el acela pentru care se cânta jucând: ,,Saul şi-a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii!?”
David a pus la inimă aceste cuvinte şi a avut o mare frică de Achiş, împăratul Gatului. A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgârieturi pe uşile porţilor şi lăsa să-i curgă balele pe barbă.
Achiş a zis slujitorilor săi: „Vedeţi bine că omul acesta şi-a pierdut minţile. Pentru ce mi-l aduceţi? Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?” (1 Samuel 21:10-15).

Preotul din Nob tocmai îi dăduse sabia lui Goliat. „Nu-i alta ca ea; dă-mi-o“, a zis David (1 Samuel 21:9), dar sabia aceea care-l făcea să se creadă grozav nu i-a folosit cu nimic când a ajuns în primejdie de moarte la împăratul Achiș! Nu știu pe mineni care să fi pictat scena aceasta: David făcând spume la gură și făcând zgârieturi pe ușile porților … Așa este însă în atelierul harului. Omul trebuie să accepte că este omidă înainte de a fi prefăcut într-un fluture. Dumnezeu l-a dezbrăcat de mândrie și orgoliu.

Al treilea lucru de care a trebuit să-l dezbrace Dumnezeu a fost încrederea în oameni. S-a petrecut în episodul cu cetatea Cheila. „Nu te întreba pentru cine bat clopotele?“ ne-a sfătuit Ernest Hemingway, „pentru tine bat“. Fiecare dintre noi trebuie să fim dezbrăcați de încrederea în oameni.

Deși Saul era împărat, locuitorii cetății Cheila au apelat la „viteazul izbăvitor al națiunii“ să le vină în ajutor și David a făcut-o, în ciuda faptului că se expunea atacurilor lui Saul:

„Au venit şi au spus lui David: „Iată că filistenii au început lupta împotriva Cheilei şi au jefuit ariile.”
David a întrebat pe Domnul şi a zis: „Să mă duc şi să bat pe filistenii aceştia?” Şi Domnul i-a răspuns: „Du-te, bate pe filisteni şi izbăveşte Cheila.”
Dar oamenii lui David i-au zis: „Iată că noi ne temem chiar aici în Iuda. Ce va fi când vom merge la Cheila, împotriva oştilor filistenilor?”
David a întrebat iarăşi pe Domnul. Şi Domnul i-a răspuns: „Scoală-te şi pogoară-te la Cheila, căci dau pe filisteni în mâinile tale.”
David s-a dus dar cu oamenii lui la Cheila şi s-a bătut împotriva filistenilor; le-a luat vitele şi le-a pricinuit o mare înfrângere. Astfel a izbăvit David pe locuitorii din Cheila“ (1 Samuel 23:1-5). 

Dumnezeu l-a vrut la Cheila pentru că dorea să-i mai dea o lecție prin care să-l dezbrace de încrederea în oameni. Saul a auzit că David este în cetate și s-a pornit cu oastea să-l prindă.

„Şi Saul a chemat tot poporul la război ca să se pogoare la Cheila şi să împresoare pe David şi pe oamenii lui. David, luând cunoştinţă de acest plan rău pe care-l punea la cale Saul împotriva lui, a zis preotului Abiatar: „Adu efodul!”  Şi David a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, robul Tău a aflat că Saul vrea să vină la Cheila ca să nimicească cetatea din pricina mea. Mă vor da în mâinile lui locuitorii din Cheila? Se va pogorî Saul aici, cum a aflat robul Tău? Doamne, Dumnezeul lui Israel, binevoieşte şi descoperă lucrul acesta robului Tău!”
Şi Domnul a răspuns: „Se va pogorî.”
David a mai zis: „Mă vor da locuitorii din Cheila pe mine şi pe oamenii mei în mâinile lui Saul?”
Şi Domnul a răspuns: „Te vor da.”
Atunci, David s-a sculat cu oamenii lui în număr de aproape şase sute de inşi, au ieşit din Cheila şi s-au dus unde au putut. Saul, aflând că David a scăpat din Cheila, s-a oprit din mers“ (1 Samuel 23:8-13).

Nu de Saul a vrut să-l scape Dumnezeu pe David, ci de oamenii cărora el le făcuse bine!

„Blestemat este cel care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor“ (Ieremia 17:5).

Când a fost întrebat de Nelu Gug care a fost secretul succesului său în lucrare, Petru Popovici a spus: „De colaborat am colaborat cu toți oamenii, dar de încrezut m-am încrezut numai în Dumnezeu!“ David atunci și noi acum trebuie să învățăm cât mai repede acest lucru.

Resurse din atelierul harului

Tratamentul folosit de Dumnezeu pentru formarea lui David n-a fost numai prin suferințe, ci și prin încurajare. Dumnezeu l-a întărit pe David în conflictul cu Saul în trei feluri:

L-a întărit prin oameni, printr-o femeie ca Abigail soția lui Nabal, dar în mod special prin Ionatan. Puteți măsura oare imensitatea unor declarații de loialitate ca acestea?

„Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui. A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David, şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi încingătoarea lui“ (1 Samuel 18:3-4).

„Ionatan a zis lui David: „Iau martor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mâine sau poimâine şi, de va gândi bine de David, Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe nimeni să-ţi dea de ştire! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăşi îţi voi da de ştire şi te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace, şi Domnul să fie cu tine cum a fost cu tatăl meu! Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului şi, dacă voi muri, să nu îţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pământului. Căci Ionatan a făcut legământ cu casa lui David! Domnul să se răzbune pe vrăjmaşii lui David! Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui” (1 Samuel 20:12-17).

„Cei doi prieteni s-au îmbrăţişat şi au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând. Şi Ionatan a zis lui David: „Du-te în pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: ,,Domnul să fie pe vecie între mine şi tine, între sămânţa mea şi sămânţa ta! ” (1 Samuel 20:41-42).

Dumnezeu l-a întărit pe David și prin călăuzire personală. Când David a întrebat, Domnul i-a răspuns de fiecare dată. Nu i-a spus întotdeauna ce a vrut el să știe, dar a stat de vorbă cu el. Nu uitați că, în disperarea incertitudinii, David s-a dus să pună întrebări celui ce a declanșat în viața lui toată această cavalcadă de întâmplări și a locuit o vreme cu Samuel în „Naiot“ (locuințele, locașurile), la Rama. Biblia păstrează tăcere asupra răspunsurilor pe care i le-a dat Samuel, dar subliniază extraordinara putere spirituală care-l înconjura pe profet la Rama:

„Au spus lucrul acesta lui Saul şi au zis: „Iată că David este în Naiot, lângă Rama.” Saul a trimis nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de prooroci, care prooroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimişii lui Saul şi au început şi ei să proorocească. Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimis alţi oameni şi au proorocit şi ei. A mai trimis alţii a treia oară şi au proorocit şi ei.
Atunci, Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: „Unde sunt Samuel şi David?” I s-a răspuns: „Sunt în Naiot, lângă Rama.”
Şi s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el şi Saul şi-a văzut de drum, proorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama. S-a dezbrăcat de haine şi a proorocit şi el înaintea lui Samuel şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: „Oare şi Saul este între prooroci?” (1 Samuel 19:19-24).

(Cu titlu de glumă românească: Saul este singurul împărat care a cerut informații la „Secu“ (Securitate), unde era fântâna cea mare fără apă!)

A treia cale prin care l-a întărit și l-a încurajat Dumnezeu pe David au fost minunile. Toate victoriile lui în luptă au fost un dar de la Domnul. Voi lua însă o altă întâmplare pe care mulți o trec prea repede cu vederea.

Ajuns la capătul puterilor și dorind din toată inima să scape de incertitudine, David s-a gândit să-L provoace pe Dumnezeu să-i dea un răspuns. L-a vrut repede și l-a vrut… pe loc. David a ales să meargă în gura leului ca să afle care pe care. Ori eu, ori el! A fost gata să moară. Ce a făcut era mult mai probabil să se termine cu moartea. Numai o minune l-ar fi putut scăpa. Și David a cerut ca semn … o minune:

„Zifiţii s-au dus la Saul la Ghibea şi au zis: „Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în faţa pustiei.”
Saul s-a sculat şi s-a pogorât în pustia Zif, cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în pustia Zif. A tăbărât pe dealul Hachila, în faţa pustiei, lângă drum. David era în pustie şi, înţelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustie, a trimis nişte iscoade şi a aflat că, în adevăr, Saul venise.
Atunci, David s-a sculat şi a venit la locul unde tăbărâse Saul şi a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei şi poporul era tăbărât în jurul lui. David a luat cuvântul şi, vorbind lui Ahimelec, Hetitul, şi lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, a zis: „Cine vrea să se pogoare cu mine în tabără la Saul?” Şi Abişai a răspuns: „Eu mă voi pogorî cu tine” (1 Samuel 26:1-6).

Și cei din tabăra lui David și cei din tabăra lui David erau evrei. Se îmbrăcau la fel, vorbeau la fel, miroseau la fel. De aceea puteau trece unii pe lângă alții fără să observe cineva că sunt din tabere adverse.

Saul venise după David cu trei mii de „oameni aleși“, un detașament pe care l-am putea numi „trupe de elită“. Tabăra era așezată în cercuri concentrice, la mijloc, pentru protecție, se afla locul unde era culcat Saul.

David era conducătorul necontestat al oamenilor lui. Nimeni nu-i punea la îndoială cuvântul și nu-l contesta. Nimeni nu-i cunoaștea însă nici gândurile. Așa că David le propune o acțiune de comando „generalilor lui“:

Intenționat ni se spune că Saul se afla în inima taberei, înconjurat de jur împrejur de oșteni. Nimeni nu putea să ajungă la el fără să treacă mai întâi de ceilalți. Ca altădată Iosua (Judecători 7:9-15), David a vrut să se convingă de partea cui este Dumnezeu.

Ceea ce s-a petrecut atunci a fost ceva supranatural. Dumnezeu a trimis peste tabăra lui Saul un somn adânc, neobișnuit de adânc, nenatural de adânc. Nimeni n-a mișcat cât timp David s-a plimbat cum a vrut prin tabăra lui Saul. Nici garda de corp, nici chiar împăratul Saul nu s-au trezit. Nici șoaptele rostite între ei de David și Abișai nu i-au trezit. Era minunea pe care o ceruse David:

„David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort, în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ, la capul lui. Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul lui.
Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.”

Abișai acesta era unchiul lui David, copilul Țeruiei, sora lui mai mare. Observați că ei nu-l întrebă care este scopul acestei acțiuni. Probabil că bănuiau o încercare „chirurgicală“ de asasinare a inamicului. David țintește însă cu mult mai sus. El vrea să-L provoace pe Dumnezeu să-i dea un semn. Vrea o certitudine în noaptea necredinței lui.

Ceea ce urmează este extraordinar. Împreună cu Abișai, David pătrunde printre „oamenii aleși“ din tabăra lui Saul ca printre niște … adormiți. Nu era ceva obișnuit și nici normal, așa că Abișai „citește“ situația ca o oportunitate supranaturală dăruită de Dumnezeu:

„David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort, în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ, la capul lui. Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul lui. Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.” Dar David a zis lui Abişai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?” (1 Samuel 26:7-9).

Şi David a zis: „Viu este Domnul că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî într-un câmp de bătaie şi va pieri. Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa de la căpătâiul lui, urciorul cu apă şi să plecăm.”
David a luat dar suliţa şi urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic şi nimeni nu s-a deşteptat, căci Domnul îi cufundase pe toţi într-un somn adânc“ (1 Samuel 26:7-12).

Insecuritățile și incertitudinile noastre au rolul de a ne face să ne aruncăm în brațele lui Dumnezeu. El este sigura stâncă! „Nu cunosc alta!“ ne asigură Dumnezeu prin profetul Isaia:

„Nu vă temeţi şi nu tremuraţi, căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!“ (Isaia 44:8).

Dumnezeu ne-a plasat în climatul incertitudinilor, ca să ne convingem că doar El este sursa, scopul și suportul tuturor lucrurilor“, cauza necauzată de nimeni și de nimic, punctul alfa și punctul omega al întregii existențe a lumii. Când ne convingem de asta, omida încetează să mai fie omidă și-și începe zborul de fluture. Altfel spus, ciobanul David trebuia să învețe să gândească la fel ca oaia din turmă:

„Miel în turma Lui să fiu
Grijă n-am! De El mă țiu!“

Din creuzetul acestor încercări personale s-a născut imnul care biruiește toate incertitudinile, psalmul 23, cântarea oiței fericite că este în turma Păstorului cel Bun.


2 comentarii

  1. […] 16 3. Conflict cu uriașii – 1 Sam. 17 4. Conflict între împărați – 1 Sam. 18-19 5. Conflict cu incertitudinea – 1 Sam. 20-23 6. Conflict cu un nebun – 1 Sam. 25 7. Conflict lăuntric – 1 Sam. 26-30 8. Conflict cu […]

  2. […] cu uriașii – 1 Sam. 174. Conflict între împărați – 1 Sam. 18-195. Conflict cu incertitudinea – 1 Sam. 20-236. Conflict cu un nebun – 1 Sam. 257. Conflict cu necredința – 1 Sam. 26-308. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 7.412 urmăritori

%d blogeri au apreciat: