Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu homiletic » Apocalipsa 17 – Istoria celor două cetăți: Babilon și Ierusalim

Apocalipsa 17 – Istoria celor două cetăți: Babilon și Ierusalim

Pentru cei ce au răbdare să studieze și har să înțeleagă, Apocalipsa este marea simplificare a istoriei. Dumnezeu ne spune răspunde la întrebările: „cine“, „ce?“ și „de ce?“ pe care ni le-am pus când am parcurs Biblia. „Repetiția este mama învățăturii„ s-a spus. Repetiția poate fi însă și recapitularea care iluminează, rumegarea care transformă ceea ce am înghițit repede în hrana necesară pentru creștere.

Ce poate urma după acel: „S-a isprăvit!“ (Apoc. 16:17) rostit cu glas tare de Dumnezeu în Templul Său?  Urmează să ne urcăm puțin mai sus la o perspectivă profetică mai înaltă și să aruncăm o privire integratoare asupra istoriei lumii.

Capitolele 17, 18, 19 și 20 conțin deznodământul istoriei. Reluând această perioadă din perspectiva panoramei profetice, vom vedea cum judecă Dumnezeu întregul eșafodaj al împărăției lui Satan pe pământ. Apostolul Pavel ne scrie despre un imperativ al istoriei stabilit de logica planului lui Dumnezeu cu lumea:

În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele SaleVrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea“ (1 Cor. 15:24-26).

Pentru că Apocalipsa este cartea seriilor de șapte, vom grupa evenimentele din capitolele următoare în „șapte lucruri duse la pierzare“. Iată-le:

Cu răbdare, le vom lua pe fiecare și le vom analiza în contextul Scripturii. Cartea Geneza ne-a arătat Paradisul pierdut. Cu Apocalipsa mergem prin reparațiile necesare spre Paradisul regăsit. În capitolele următoare vom vedea cum „toți dușmanii lui Christos vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale“.

Spre viitorul conflictelor … de ieri!

Omenirea a avut, are și va avea întotdeauna doar două alternative: să existe în ordinea stabilită de Dumnezeu sau ,,să-și facă de cap“, implementând propria ei idee de ordine. Biblia ne spune că oamenii optează de regulă pentru cea de a doua alternativă. Stăruind în greșeala lor din Eden, oamenii nu urmează calea lui Dumnezeu, ci ascultă mai mult de Satan. Aceasta a doua alternativă, luciferică în esența ei, urmărește să se ridice independent de prezența, planul și puterea lui Dumnezeu. Ea este numită generic în Scriptură „Babel“ și Babilon, oraș al răzvrătirii. Prin contrast, Dumnezeu a intervenit în istorie și a pus înaintea omenirii perspectiva revenirii în împărăția binecuvântată a ascultării și a părtășiei cu El. Cetatea aleasă de El s-a numit întotdeauna „Ierusalim“, orașul păcii.

Babilonul ilustrează urcarea luciferică a omului care vrea să ajungă asemenea lui Dumnezeu. Ierusalimul ilustrează coborârea lui Dumnezeu să locuiască prin har împreună cu oamenii. Babilonul clădește mereu același turn al uzurpării autorității lui Dumnezeu. Ierusalimul este inițiativa lui Dumnezeu care vrea să ne dea pacea împărăției Sale.

În Israel, aproape de Megiddo și privind către valea Armageddonului, se află un altar canaanit care datează din 2.700 î.Hr.

17 megghido altar

Un teolog american a schițat confruntarea dintre Babilon și Ierusalim într-un studiu extraordinar numit cu o parafrazare la titlul unei cărți de Charles Dickens: „Istoria celor două cetăți“.  Le vom vedea pe amândouă în ultimele capitole ale Apocalipsei.

Există trei Babiloane istorice: Babilonul lui Nimrod zidit lângă turnul Babel, Babilonul de pe vremea exilului evreilor și acest „Babilon Mare“ profețit în cartea Apocalipsa.

3 Babilon

Babilonul numărul unu! – Un rebel din naștere

În Geneza 10, printre descendenții lui Noe, există un individ cu numele „Nimrod”. Sonoritatea acestui nume este foarte asemănătoare cu cea a cuvântului ebraic „Marad”, care înseamnă rebel, răzvrătit, războinic. Textul din Geneza 10:8-9 face un adevărat joc de cuvinte prin asocierea acestor două cuvinte:

„Cuș a născut și pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului”.

Există chiar și o zicere proverbială răspândită printre cei care i-au cunoscut faima:

„ … iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului”.

Versetul următor, 10, enumeră orașele peste care s-a întins domnia lui și, primul de care dăm este … Babilonul, prima cetate zidită de oameni după potopul lui Noe. Gândiți-vă la aceasta: Babilonul a fost prima aglomerare urbană de după potop, iar numele celui care a ctitorit-o are semnificația de „rebel”!

Ni se spune că omul acesta a mai zidit și alte cetăți:

„El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad și Calne, în țara Șinear” (Gen. 10:10).

Shinar-map-thumb

Șinear este câmpia aluvionară din sudul Irakului modern, între Bagdadul de azi și golful în care se varsă Tigrul și Eufratul. Șinear este regiunea, Babilon este cetatea, Nimrod este întemeietorul, iar cronologic evenimentul este prima formare urbană a oamenilor de după potop.

Nimrod a fost liderul care i-a condus pe oamenii de după potop spre câmpia Șinear, unde au ridicat un turn și au întemeiat prima aglomerare umană din istorie. A fost o sfidare la adresa lui Dumnezeu care le-a poruncit după potop să se răspândească pe toată suprafața pământului.

„Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul“ (Gen. 9:1).

Să trecem acum la Geneza 11, pe care-l cunoaștem așa de bine că am ajuns să nu mai băgăm în seamă amănuntele lui semnificative. Iată primele două versete:

„Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în țara Șinear; și au descălecat acolo”.
„Și au zis unul către altul: „Haidem! Să facem cărămizi, și să le ardem bine în foc.” Și cărămida le-a ținut loc de piatră, iar smoala le-a ținut loc de var. Și au mai zis: „Haidem! Să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul, și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului” (Gen. 11:1-4).

Acestă „declarație-program” este „cheia“ care ne poate ajuta să înțelegem ce înseamnă Babilonul în Biblie. Sub conducerea lui Nimrod, mulțimea aceea de oameni care s-au hotărât să întemeieze prima cetate de după potop urmărea un scop precis. Sunt trei raționamente pentru care a trebuit să existe o cetate și un turn în locul numit Babilon:

I. Au vrut reintegrare în lumea spirituală cerească

„Un turn care să atingă cerul”

Așa cum bine a spus poetul englez John Milton trăim „În căutarea paradisului pierdut“. Expresia „Turnul Babel” nu se află în textul Bibliei, decât sub forma unui subtitlu adăugat mai târziu. „Babel” se poate traduce prin „poarta lui Dumnezeu” (Babilu în limba acadiană) sau „șarpele inelat”, din pricina formei în spirală pe care se presupune că a avut-o. În ebraică, „balal” înseamnă „încurcătură, confuzie” (Geneza 11:9).

Profetul Isaia ne dă semnificația numelor străvechi și simbolurile lor:

„În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare Leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur), şi Leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul)“ (Isaia 27:1).

Turnul din valea Șinear a reprezentat încercarea oamenilor de a construi o punte între locul „căderii lor” și „cerul prezenței lui Dumnezeu”. De aici și până acolo! De la pământ până la cer: „un turn al cărui vârf să atingă cerul”. Nimrod și oamenii de atunci nu s-au supus limitărilor stabilite de Dumnezeu după momentul căderii în păcat.

babel-18

Zidirea turnului a fost echivalentă cu adunarea tuturor resurselor umane de atunci pentru ca, prin puterile lor, oamenii să-L oblige pe Dumnezeu să-i reintegreze în ordinea cosmică. Examinat ușuratic și printr-un complex de falsă superioritate, pasajul ne-ar putea duce pe o pistă falsă, subliniindu-ne aparent „incapacitatea omenirii de atunci de a înțelege legile fizicii și dimensiunile realității în care trăiau”. Este clar că toată masa planetei pământ nu le-ar fi fost deajuns oamenilor de atunci ca să facă un turn suficient de înalt pentru a străbate galaxiile spațiului cosmic.

Turnul Babel n-ar fi putut niciodată să-și atingă scopul, dacă o punte materială între pământ și cer ar fi fost adevăratul scop al construirii lui. Amănuntul care ne arată că turnul a urmărit o altfel de dimensiune și o altfel de incursiune de la pământ la cer este scris în versetul 6. Examinând situația creată, Dumnezeu nu-și bate joc de oameni și nici nu le declară inițiativa drept o imposibilitate. Dumnezeu a înțeles că era vorba despre altceva și acest „altceva” ar fi fost foarte posibil și chiar probabil de realizat:

„Domnul S-a coborât să vadă cetatea și turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Și Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor, și toți au aceeași limbă; și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (Gen. 11:6).

Turnul Babel din cetatea Babilonului așezat în câmpia Șinear a fost un fel de „portal cosmic”, un observator astronomico-religios prin care creaturile de pe pământ urmăreau să se asocieze cu „puterile văzduhului” despre care ne vorbește Noul Testament, extratereștrii supranaturali ostili ordinii lui Dumnezeu și atrași de arhanghelul Lucifer în răscoala lui spirituală.

Nimrod și omenirea de atunci era nostalgică după combinarea dintre „îngerii lui Dumnezeu și fetele oamenilor” care produsese vremuri de nemaiauzit progres, este drept, „cu foarte puternice tente demonice” (vezi anexa „Fiii lui Dumnezeu”). Turnul era și realizabil și profund religios în întrebuințarea lui. Religia lui urmărea însă să fie „închinarea la Satan” și pătrunderea prin această alinață în dimensiunile pierdute ale „supranaturalului”.

„Salvarea” pe care o dorea Nimrod era ieșirea din „starea noastră smerită” despre care vorbește Pavel și reintegrarea prin forță în sferele civilizațiilor cerești:

„El va schimba trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21).

„Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul, ca să-ți aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri …” (Evrei 2:6-7).

De ce le-a blocat Dumnezeu calea aceasta spre salvare? Pentru că alternativa Babilonlui n-ar fi fost de fapt o „salvare”, ci o alegere rea cu consecințe nefaste eterne. Oprirea construirii turnului a fost un gest al dragostei și înțelepciunii divine, după cum fusese și alungarea din paradis și potopul de pe vremea lui Noe. Prin toate aceste trei aparente pedepse lucra harul lui Dumnezeu și hotărârea Lui nestrămutată de a ne face bine. Prin alungarea din paradis ni s-a interzis accesul la pomul vieții, care ar fi dat un caracter etern înstrăinării noastre de Dumnezeu; am fi început „moartea a doua” cu consecințele ei ireversibile.

Prin potop, Dumnezeu a selectat o familie necontaminată de morbul încuscririi demonice cu „fiii lui Dumnezeu care nu și-au păstrat locuința”, ci s-au coborât să contamineze zestrea genetică și spirituală a omenirii pentru a bloca planul mesianic al întrupării lui Christos printr-o femeie. Tot restul populației lumii, împreună cu toate viețuitoarele au trebuit omorâte, pentru a da o șansă unui început necontaminat:

„Uriașii erau pe pământ în vremurile acelea, și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui. Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci îmi pare rău că i-am făcut.“

Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ, și iată că pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ” (Gen. 6:1-12).

Oprirea construirii turnului Babel a blocat accesul omenirii „pe ușa din dos” în universul spiritual cosmic și alianța dintre urmașii lui Noe și aceia care pervertiseră creația de pe pământ înainte de Potop.

II. Au vrut o semnificație deosebită de cea dată de Dumnezeu

„Și să ne facem un nume!”

În Biblie, numele nu sunt doar o colecție plăcută de sunete, ci formulări care ascund în ele destăinuiri despre identitatea și destinul cuiva. Un „nume” reprezintă o anumită „stare”, definește o foarte precisă „calitate a cuiva”. Îndepărtarea de Creator a dus creatura în rătăcire. Alungarea din paradis le-a produs oamenilor o teribilă criză de identitate. Nemaifiind „ai Domnului”, ajunseseră „ai nimănui”. Aceasta era ceea ce simțeau și resimțeau dureros în inimi.

A reintra în sferele cerești prin propriile puteri era echivalent cu a-I spune lui Dumnezeu: „Am făcut-o și fără Tine. Am realizat-o prin puterile noastre. Ne-am făcut singuri un nume mare printre creaturile cerului”.

Dumnezeu știa criza de semnificație prin care trecea omenirea și avea pregătită o cale pentru rezolvarea acestei probleme. În capitolul imediat următor citim că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din mulțimea păgână și i-a propus tocmai să-l scoată din groaznica criză de semnificație și să-i dea un „nume“:

„Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; Îți voi face un nume mare, … “ (Gen. 12:1-2).

Identitatea veritabilă se definește în funcție de „ceva“ sau de „cineva“. Orice identitate definită față de lucruri sau situații este falsă și efemeră. Numai identitatea definită față de Creatorul universului, este și va rămâne pururi adevărată. Dumnezeu este un punct de reper universal pentru toate făpturile. Problema identității umane, rezolvată pentru Avraam prin chemarea lui, va fi rezolvată de Dumnezeu în final pentru toți aceia care s-au întors prin credință la El. Despre aceasta ne spune Domnul Isus în cartea Apocalipsei:

„Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, și-i voi da o piatră albă, și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește” (Apoc. 2:17).

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu și Numele Meu cel nou” (Apoc. 3:12).

Semnificația noastră eternă va fi dată de această întreită identitate: pe noi va fi „scris”: ,,Numele Dumnezeului Meu”, „numele cetății Dumnezeului Meu”, și „Numele Meu cel nou”. Un veritabil „Social Security Number” cu trei seturi de numere …

Ințiativa lui Nimrod și a oamenilor din Babilon urmărea dobândirea unei identități false obținute prin uzurpare. Era calea propusă de Lucifer.

III. Au vrut puterea gloatei

„ … ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului”

Condițiile lumii de după cădere și potop erau grele și locurile erau periculoase. Există o putere în mulțime și un sentiment de siguranță în aglomerația unei mulțimi. Chiar așa a sunat și deviza din Internaționala comuniștilor: „De ce uitați că-n voi e număr și putere”.

Formarea unor mari aglomerări umane era însă în directă contradicție cu porunca pe care le-o dăduse Dumnezeu oamenilor: „Iar voi, creșteți și înmulțiți-vă, răspândiți-vă pe pământ, și înmulțiți-vă pe el!” (Gen. 9:7). Nimrod a ales să nu se supună acestei porunci divine, de parcă i-ar fi spus lui Dumnezeu: „Nu sunt de acord cu planurile Tale. Avem noi unul mai bun. Vom sta aici împreună și nu vom merge nicăieri”.

Babilonul este cel dintâi oraș zidit de oameni după pedeapsa potopului. A fost ridicat de un om care în nume, în porniri și în acțiuni a fost un „rebel” față de Dumnezeu. Nimrod a fost un om plin de mândrie. El și-a ridicat pumnul spre Dumnezeu și i-a zis: „N-avem nevoie de Tine! Nu Te vrem! Vrem să trăim așa cum hotărâm noi. Vom face ce ne place, când ne place și cum ne place. Vom trăi fără Tine”.

Din momentul acesta, Babilonul și-a definit un caracter anume:

„Cetatea mândriei, a rebeliunii față de Dumnezeu, a împotrivirii față de planurile Lui și a construirii unor alternative proprii pentru soluționarea problemelor omenirii.“

Știm ce s-a întâmplat atunci. Dumnezeu a venit, a văzut și a spulberat planurile lui Nimrod. Prin încurcarea limbilor, Dumnezeu i-a împrăștiat cu forța pe toată suprafața pământului. Edictele lui Dumnezeu sunt foarte eficiente. Cel dat la babel n-a fost revocat niciodată și, de atunci, omenirea nu s-a mai putut aduna din fărâmițarea Neamurilor.

Separată de Dumnezeu „mulțimea nu face putere”, ci prostii. Înțelepciunea divină a socotit că este mai bine să o fărâmițeze în fragmentele naționale pe care le vom întâlni chiar și în marea unitate a Împărăției viitoare: „frunzele pomului servesc la vindecarea Neamurilor” (Apocalipsa 22:2).

Fiecare națiune a lumii își poate trasa drumul înapoi spre același punct de origine: Babilonul străvechi. De acolo au început toate problemele noastre. Toate au fost puse la cale în această cea dintâi cetate a omenirii care se ridica nesmerită după pedepsirea prin apele Potopului:

„Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui” (Gen. 8:21).

 

Babilonul numărul doi – temnița popoarelor

17_Nineveh_Babylon

A doua apariție a Babilonului a fost prin 1972 odată cu apariția lui Hamurabi și a ținut până în 529, când a fost cucerit de Medo-persani. Supremația modială a Babilonului a durat deci cam 1.443 de ani. Mult, foarte mult, nemaiauzit de mult! Nu-i de mirare că în „chipul“ pe care l-a visat Nebucadnețar, Babilonul ocupă locul prioritar: capul de aur:

Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerului şi te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu eşti capul de aur! “ (Daniel 2:37-38).

Babilonul al doilea a fost ridicat în aceeași regiune ca și Babilonul străvechi din cartea Genezei. Interesant, pe același mal al râului Eufrat, Nebucadnețar a ridicat un zigurat în șapte trepte, cea mai înaltă platformă, acoperită cu cărămidă de culoarea albastră, primind numele de „poartă a cerului“.

Screen Shot 2020-02-19 at 11.17.43 AM

Dincolo de extraordinara putere militară, Babilonul era renumit pentru „știința“ vrăjitorilor, cititorilor în stele, descântătorilor și a magilor (Dan. 2:2). Împăratul nu făcea mai nimic fără a se consulta cu ei. Aduceți-vă aminte că Daniel și cei trei prieteni ai săi au fost supuși la „teste“ de înțelepciune (Daniel 1:17-21). Babilonul și Egiptul au fost renunite pentru casta „preoților“ care erau sfetnicii puterii politice. Am putea spune că imperiile de atunci erau conduse de „satrapi“ cu puteri dictatoriale absolute, dar că acești satrapi se lăsau la rândul lor conduși de reprezentanții religioși ai cunoștințelor supranaturale. Împărații erau puterea naturală, iar preoții le adăugau accesul la puterea supranaturală.

Babilonul de pe Eufrat a funcționat ca o temniță a popoarelor, dominând totul, dar înlesnind în același timp progresul și bunăstarea tuturor. Dumnezeu a avut dreptate atunci când l-a desemnat drept „epoca de aur“ a istoriei.

Babilonul de pe vremea robiei evreilor a căzut, dar multe din profețiile rostite atunci pentru el aveau în vedere căderea unui alt Babilon, păstrat pentru vremurile din urmă.

Acele fragmente profetice rămase neîmplinite au accentul caracteristic evenimentelor din Apocalipsa:

Iată, vine Ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.  Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.
„Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.
Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clătina cerurile şi pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei Lui aprinse. Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui….

Şi astfel, Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a caldeenilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo, ci fiarele pustiei îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umple casele, struţii vor locui acolo şi stafiile se vor juca acolo. Şacalii vor urla în casele lui împărăteşti pustii şi câinii sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină şi zilele nu i se vor lungi” (Isaia 13:9-22).

Dacă vreți să aflați când va fi pedepsit Babilonul astfel, căutați în Biblie descrierea unei zile ca aceasta. Căutați o zi în care Dumnezeu „va nimici pe toți păcătoții” de pe pământ; una în care oamenii vor fi nimiciți în număr așa de mare că vor ajunge „mai rari decât aurul curat de Ofir”. Uitați-vă după o zi care se va preface în noapte, când cerurile (la plural) se vor clătina și pământul se va zgudui din temelia lui”. Dacă sunteți, cât de cât, familiarizați cu Biblia, veți găsi ceva despre această zi în cartea profetului Ioel (capitolele 2 și 3) și mai ales în cartea Apocalipsa (capitolele 6 la 19). Acolo se vorbește despre astfel de evenimente care se vor petrece pe pământ cu foarte puțin timp înainte de revenirea Domnului Isus în slavă.

În esență deci, Isaia ne spune că Dumnezeu va pedepsi Babilonul, dar nu numai cetatea, ci și regiunea întreagă unde se află. Această distrugere masivă se va petrece în „ziua Domnului”. Vor fi semne supranaturale în ceruri, distrugeri nemaintâlnite pe pământ, uriașe pierderi de vieți omenești, toate acestea ca o consecință a faptului că Dumnezeu vine ca să-i judece pe cei păcătoși.

Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade şi nu se mai ridică. În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului. Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi. Luna va fi acoperită de ruşine şi soarele, de groază, căci Domnul oştirilor va împărăţi pe Muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui“ (Isaia 24:19-23).

Babilonul numărul trei: Babilonul cel Mare

Spre surprinderea noastră, Apocalipsa 17 ne vorbește despre o a treia apariție a Babilonului în istorie. Isaia și Ieremia au profețit despre Babilon înainte ca el să cadă. În Apocalipsa, Ioan profețește despre căderea celui de al treilea babilon mai înainte ca acesta să existe!

Suntem invitați de unul din cei șapte îngeri care purtau cele șapte potire să privim panoramic, în timp profetic, ultima formă de organizare a omenirii fără Dumnezeu. Va fi o „renaștere“ a dimensiunilor religioase și politice care au existat latent în toate veacurile.

Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”.“ (Apoc. 19:1-5).

17-6 -femeia pe fiară

Există o asemănare și o deosebire între Babilonul din Apocalipsa 17 și cel din Apocalipsa 18. Femeia îmbrăcată în stacojiu reprezintă Babilonul religios, iar Babilonul din capitolul 18 este Babilonul politic, reprezentat printr-o cetate. Babilonul din capitolul 17 este devorat chiar de fiara care-l poartă, în timp ce Babilonul din capitolul 18 este distrus de Dumnezeu și bocit de sistemul politico-economic mondial.

În Apocalipsa 17:5, ne este prezentată o femeie care călărea pe o fiară. Pe frunte avea un nume, o taină: „Babilonul cel mare”. În capitolul 18, Dumnezeu descrie o putere economică mondială. Care este numele ei? Tot „Babilonul cel mare” (Apoc. 18:2). Conținutul celor două capitole merge în paralel, dar sunt deosebite unul de celălalt. Iată un tabel care ilustrează aceasta:

BABILONUL APOCALIPTIC
Apocalipsa 17 Apocalipsa 18
„Babilonul cel mare” – 17:5 „Babilonul cel mare” – 18:2
„Și femeia, pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului” – 17:18 „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! într-o clipă ți-a venit judecata!” – 18:10
„Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare” – 17:4 „Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subțire, cu purpură și cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare…” – 18:16
„Ținea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei” – 17:4 „Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea, și întoarceți-i de două ori cât faptele ei. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!” – 18:6
„Cu ea au curvit împărații pământului, și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”           – 17:2 „Pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, și împărații pământului au curvit cu ea, și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei” – 18:3
„Și am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus. “- 17:6 „Și pentru că acolo a fost găsit sângele proorocilor și al sfinților și al tuturor celor ce au fost jungheați pe pământ” – 18:24

În Vechiul Testament, Dumnezeu ne-a spus că Babilonul a fost locul în care a început răul pe fața pământului după potop. După aceasta, Babilonul lui Nebucadnețar a distrus Ierusalimul și i-a dus în robie pe evrei. Prin profeții Isaia și Ieremia, Dumnezeu spune: „Am să pedepsesc Babilonul pentru tot răul pe care l-a făcut și am să reașez poporul Meu în legămintele făgăduințelor sfinte”.

Acum, în Apocalipsa 17 și 18, Dumnezeu reia aceste două teme și ne spune: „Știți ceva? Vreau să vă spun ce am să-i fac Babilonului, cetății care va fi iarăși mare și tare la vremea sfârșitului. Babilonul va fi o cetate foarte bogată, cu influență puternică asupra întregii lumi. În plus, reputația ei va fi că i-a chinuit și persecutat pe copiii Mei. Am să nimicesc Babilonul cu desăvârșire.”

În Apocalipsa 17, numirea „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului” identifică religia falsă dintotdeauna care va reapare în forma ei finală. Ea este deja numită o „religie a Epocii Noi“ și îi va fermeca pe toți locuitorii pământului. Sămânța ei este din răsadului străvechi al religiilor păgâne. Prin numirea „Babilonul cel mare“ suntem anunțați că lumea va reveni la simbolurile mitologiei și se va uni într-o închinare despre care apostolul Pavel scrie că a fost, este și va fi o formă demonică de dominare a societății:

Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor“ (1 Cor. 10:19-21).

Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor (1 Cor. 4:1-2).

Babilonul numărul trei nu există încă, dar semnele apariției lui sunt inconfundabile. Vă semnalizez doar câteva dintre ele.

Ca o inconștientă și involuntară confirmare a profețiilor din Apocalipsa, „Europa Unită“ a reactivat nostalgia unei noi ordini mondiale care seamănă suspect cu cea propusă de Nimrod în Babilonul numărul unu și de Nebucadnețar în Babilonul numărul doi. Simbolic și semnificativ „Europa unită“ și-a ales drept „efigie“ o imagine în care o femeie (Europa mitologică) este călare pe un taur (Zeus întrupat) și a publicat-o până și pe timbrele poștale.

 

„Femeia sezând pe o fiară de culoare stacojie“ este religia falsă pe care le-a oferit-o Satan oamenilor încă de la începutul istoriei, iar „fiara“ este puterea politică pe care a călărit-o mereu, dar care o va distruge la sfârșit cu desăvârșire:

Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi. Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului” (Apoc. 17:15-18).

Obrăznicia Europei unite merge însă dincolo de coincidențele întâmplătoare și alege deliberat simbolul biblic al Babilonului numărul unu! Pentru sediul puterii europene le-a fost comandată arhitecților o clădire care să semene întocmai cu un tablou făcut de un pictor celebru pentru Turnului Babel:

17_Babel_Europa

Turnul Balel, pictură de Bruegel (Pieter Bruegeș, cel bătrân) și Parlamentul European de la Strasbourg.

Europa lui Antichrist se prevestește acum prin arhitectură. Există chiar și un viitor prevestit printr-un ou care germinează în pântecele Europei din care se va naște Noua Ordine Mondială.

Apoc. 17_Oul Noii Ordini Mondialescreen-shot-2016-12-28-at-3-26-40-pm

În construcție (sus) și în formă finală cu pereți de ferestre către viitor (jos).
Apoc 17_ ferestre spre viitor

Europa se grăbește. În lume se propovăduiește o „nouă ordine mondială“ în termenii unui „sat global“ în care să locuim toți. Babilonul numărul trei este în construcție. Ce va fi cu el? Să citim ce ne spune capitolul 17 din Apocalipsa.

Este evident că ni se prezintă o formă de spiritualitate păgână care „călărește“ adică are autoritate, asupra unui sistem mondial politic.

Identitatea Babilonului religios

Unii cred că „Babilonul religios“ este religia catolică. Nu împărtășesc această convingere din două motive.

În Apocalipsa 17 ni se vorbește despre o religie cu care au curvit împărații pământului. Aceasta include toată istoria omenirii, iar catolicismul nu se califică pentru această definiție.

„Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!“ (Apoc. 17:2).

Al doilea motiv este că Babilonul religios va fi religia lui Antichrist, fără nici o asemănare cu creștinismul. Ea va aparem așa cum precizează apostolul Pavel „după lepădarea de credință“. Apostazii locale și parțiale au mai fost dar, va exista o apostazie totală și definitivă, în care orice urmă de creștinism adevărat va fi înlăturat:

„ … să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu“ (2 Tesal. 2:2-4).

Asta nu înseamnă că nu există elemente de păgânism străvechi în catolicism. Dimpotrivă!

În cea mai adâncă decădere a ei, Biserica catolică a ajuns într-adevăr ca o religie păgână, dar n-a fost și nu este o religie păgână. În ea însă au pătruns, ca în toate celelalte religii, elementele unei „proto-religii” cu originea, ați ghicit, în … Babilon.

Iată ce ne spune John Walvoord, în comentariul său asupra cărții Apocalipsa:

„Mulți scriitori notează faptul că multe ritualuri păgâne, necurate ale Babilonului s-au strecurat în biserica primară, iar mai târziu au fost încorporate în Romano-Catolicism (și Ortodoxie) , de care Protestantismul s-a separat în Evul Mediu.

Texte străvechi din surse extrabiblice indică faptul că soția lui Nimrod, cel care a întemeiat cetatea Babilon, a devenit conducătoarea unei mișcări mistice numite „misterele babiloniene”, care constau în ritualuri religioase secrete. Femeia aceasta, cunoscută sub numele de Semiramis, a ajus mare preoteasă idolatră. Se spune că ea ar fi născut un fiu pe care l-ar fi conceput în chip miraculos.

Acest fiu, numit Tamuz, a fost considerat salvatorul poporului său, un fel de precursor fals al lui Mesia, presupus a fi împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu lui Eva:

„Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15).

Elementele acestei legende babiloniene au fost încorporate în ritualurile religioase din câteva din marile religii ale lumii. Imaginea mamei, regină a cerului, ținând un fiu în brațe este întâlnită în toată lumea antică și a fost introdusă în practici cu semnificația curățirii de păcat.Cu toate că ritualurile practicate în falsa religie a Babilonului erau mult diferite de la o cetate la alta, aproape în fiecare loc exista un ordin de preoți care se închinau mamei și copilului, practicau stropirea cu apă sfântă și au înfințat un ordin al fecioarelor care să practice prostituția religioasă. Despre Tamuz, fiul, se spune că a fost ucis de o fiară sălbatică și apoi a fost readus la viață, ceea ce, evident, este o imitație satanică care anticipează învierea lui Christos.

egyptian

Religia Babilonului nu este descrisă expres în Biblie, dar avem refetințe clare la conflictul dintre adevărata credință și această pseudoreligie. Profetul Ezechiel s-a ridicat să protesteze din partea lui Dumnezeu față de ceremonia bocirii lui Tamuz:

„Și mi-a zis: „Vei mai vedea și alte urâciuni mari, pe care le săvârșesc ei!” Și m-a dus la intrarea porții Casei Domnului dinspre miază-noapte și iată că acolo stăteau niște femei care plângeau pe Tamuz” (Ezechiel 8:13-14).

Ieremia condamnă practica păgână a facerii de turte în cinstea împărătesei cerului și de a arde tămâie în cinstea ei:

„Nu vezi ce fac ei în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului? Copiii strâng lemne, părinții aprind focul, și femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, și să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie” (Ieremia 7:17-18).

„Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului. Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, și anume: să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi și părinții noștri, împărații noștri și căpeteniile noastre, în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiți, și nu treceam prin nici o nenorocire! Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate, și am fost nimiciți de sabie și de foamete…” ÎDe altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului și-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaților noștri îi pregătim noi turte ca s-o cinstim făcându-i chipul, și-i aducem jertfe de băutură?” …

Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Voi și nevestele voastre ați mărturisit cu gurile voastre și ați împlinit cu mâinile voastre ce spuneți: „Vrem să împlinim juruințele pe care le-am făcut, să aducem tămâie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură!” (Ieremia 44:17-19,25).

Pentru cei care privesc cu atenție, închinarea către Baal, foarte răspândită la popoarele Canaanului, a fost o altă formă a aceleași religii a misterelor originară în babilon. Baal este echivalentul perfect al lui Tamuz. Mai toate religiile antice conțin elementele „Tainelor” din religia babiloniană. Europa a fost fascinată de „Mitraism” o religie a acestor „taine” care a lăsat urme adânci în practicile și ritualurile catolicismului și ortodoxiei.

Pe vremea bisericilor din primul secol, cultul misterelor Babilonului ajunsese și în Pergam, locul uneia din cele șapte biserici ale Asiei (Apocalipsa 2:12-17).

Probabil că mulți v-ați întrebat de ce episcopii și cardinalii catolici poartă pe cap acele turnuri asemănătoare cu niște capete de pește.

dagon1

Ei bine, marii preoți ai cultului babilonian purtau pe cap coroane în formă de cap de pește, ca o recunoașterea lui Dagon, zeul pește. Acești mari preoți se numeau „păzitori ai podului”, adică ai pasajului de trecere dintre oameni și satan, titlu imprimat pe aceste coroane. Echivalentul roman al acestui titplu, „Pontifex Maximus”, a fost folosit de Cezar Augustus și de împărații romani de mai târziu, dar a fost adoptat și ca titlu al episcopului Romei. În primele secole de existența ale bisericii din Roma, confuzia a crescut la cote incredibile. S-a încercat combinarea unor elemente ale religiei misterelor din Babilon (Mitraismul) cu credința creștină. Rezultatul n-a fost încreștinarea păgânismului, cum s-a dorit, ci păgânizarea creștinismului, cum vedem astăzi. Confuzia amalganului de atunci este prezentă și astăzi. Apostazia, vizibilă astăzi în forma ei latentă, va înflori în forma ei finală în vremea acestei „superbiserici” care se pare că va înghiți toate formele religioase după răpirea adevăratei Biserici la cer.

„Babilonul cel mare” va fi ceea ce „turnul din Șinear” a fost încă de la început: o încercare de spiritualitate pervertită, un asalt ilicit al lumii cerești, prin mijloace contaminate de Satan și îngerii lui căzuți.

Apostolul Pavel scrie lămurit că religiile păgâne sunt demonice:

„Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor, și nu lui Dumnezeu. Și eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii” (1 Corinteni 10:20).

Curva cea mare reprezintă spiritualitatea pervertită a celor care, dorind să recâștige paradisul pierdut al cerului, sunt gata să facă pact cu orice forță supranaturală care le promite obținerea acestui deziderat.

Ultima religie a lumii nu va fi „catolicismul corupt”, ci religia Babilonului, un sincretism de religii foarte variate, toate încercări de a lua legătura cu ființe supranaturale „amabile” și gata să ne călăuzească pașii pe calea „îndumnezeirii”.

Catolicismul nu mai face astăzi mulți convertiți. Se înmulțesc însă cu grămada adepții a tot felul de religii prin care oamenii iau legătura cu „ființe extraterestre, cu entități angelice și cu reprezentanți ai unor civilizații care spun că veghează de mii de ani asupra noastră și ne dirijează evoluția”.

Iată mărturia uimitoare a unei prințese dintr-una din casele regale ale Europei:

„Prințesa Norvegiei, Martha Louise, a declarat că deține puteri supranaturale și că poate învăța oamenii cum să comunice cu îngerii, informează bbc.co.uâ. Fiica regelui Harald și a reginei Sonja a făcut acest anunț pe un site, unde a mai spus că intenționează să deschidă un nou centru de terapie alternativă. Prințesa, în vârstă de 35 de ani, a mai declarat că încă din copilărie putea să citească gândurile și sentimentele oamenilor și că a reușit să intre în contact cu îngerii prin intermediul cailor.

Martha Loise, care are pregătire de psihoterapeut, a mai spus că întotdeauna a fost interesată de tratamentele alternative. Cei care vor veni să studieze la centrul ei, vor învăța cum să „creeze miracole” în viața lor și cum să utilizeze puterile îngerilor lor. Prințesa descrie îngerii ca fiind „niște forțe care ne înconjoară, care ne dau resursele necesare și ne ajută în tot ceea ce facem pe parcursul vieții”.

„Totul s-a întâmplat pe vremea în care aveam grijă de cai. Atunci am reușit să vorbesc cu îngerii. De abia mai târziu am înțeles cât de important este pentru mine acest dar și vreau să îl împărtășesc și altor oameni”, a mai declarat Martha Loise.

Cursul prințesei se desfășoară pe o perioadă de trei ani și va costa 4150 de dolari pe an (HotNews.ro, S.B., 25 iulie 2007).

Catolicismul, oricât de corupt și greșit ar fi el, mai este încă o religie care-L proclamă pe Isus Christos ca Domn. Înainte de cea de a doua venire a lui Christos, împreună cu apariția „omului fărădelegii” se va produce și tragica „lepădare de credință”:

„Cât privește venirea Domnului nostru Isus Christos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră, și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar.

Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință, și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (2 Tesal. 2:1-4).

Apostazii mai mici sau mai mari, mai banale sau mai spectaculoase s-au petrecut în toate veacurile. Nu despre ele vorbește apostolul Pavel. Un alt loc în care apostolul Pavel vorbește despre vremea „apostaziei” este 1 Timotei 4:1-2, unde apostolul adaugă câteva detalii:

„Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor”.

Soarta Babilonului religios

Este interesant că apostolul Ioan s-a mirat mult când a văzut-o pe femeia îmbătată de sângele sfinților și de sângele martirilor (mucenicilor) lui Isus. Mirarea lui ilustrează mirarea noastră. Dumnezeu este însă gata să explice și să ne spună clar ce se va întâmpla cu ea:

Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare. Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne“ (Apoc. 17:5-7).

Existența ei este legată de apariția „fiarei“ descrisă deja în Apocalipsa 11:7 și 13:1. Este teribila fiară a patra din viziunile profetului Daniel, „nespus de grozav de înspăimântătoare și de puternică“ pe care am identificat-o deja cu Imperiul Roman. Intrat într-o adormire după primele secole de creștinism, prima fază a Imperiului roman aținut aproximativ 1.000 de ani, din 753 î.Ch. până în 476 d.Ch.

După această aparentă moarte, Imperiul Roman revine în cea de a doua lui formă prin parafarea Europei Unite cu semnarea tratatului de la Maastricht în anul 1993. Semnatarii noii Constituții europene s-au grăbit să scoată din textul ei orice referinre la trecutul sau prezentul creștin al continentului. Era normal, această formă politică este insuflată de Satan însuși:

Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni (Apoc. 17:8-9).

Îngerul leagă reapariția fiarei de spațiul geografic al celor șapte coline (referință tradițională pentru Roma):

Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia. Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă şi, când va veni, el va rămâne puţină vreme.  Şi fiara, care era şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte şi merge la pierzare“ (Apoc. 17:10-11).

Îngerul îi spune lui Ioan, care trăia întemnițat de prima formă a Imperiului Roman, că acest Imperiu va reveni în viitor sub forma unei confederații de zece unități administrative:

„Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara“ (Apoc. 17:12)

Peste ele îl vor întrona pe Antichristul obraznic care se va lupta pe față cu Dumnezeu:

Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui” (Apoc. 17:13-14).

Înainte de a pieri în lupta cu Mielul, antichristul, fiara, Satan va face însă ceva: va distruge orice formă de religie pentru că se va declara pe sine drept Dumnezeu, atunci când va intra în Templul de la Ierusalim:

17-16_fiara pe femeie

Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi. Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului” (Apoc. 17:15-18).

Religiile idolatre vor fi înlăturate pentru a putea face loc cultului Satanei.Paradoxal, orgoliul Satanei va pune capăt tuturor formelor de religie păgâne. Măștile vor cădea și Satan va cere tuturor să i se închine pe față.

Capitolul următor, Apocalipsa 18, ne va arăta cum va distruge Isus Christos Babilonul politic al fiarei.

 


5 comentarii

  1. Vasile Moisiuc spune:

    Chiar am rămas uluit citind articolul acesta,atât de bine documentat. Slavă Domnului pentru omul pe care l-a ales,în persoana fratelui Daniel Brânzei.Chiar mă gândeam uneori la numele Brânzei,pe care l-am auzit prima dată prin anii 78-80 ,nume de medic psihiatru,pe o carte de medicină.Cred că și acel medic era din Iași.Și m-am gândit că ar putea fi chiar vreo rudă a fratelui Daniel.Domnul să-l binecuvinteze cu belșug de binecuvântări cerești și pământești.

  2. […] Apocalipsa 17 – Istoria celor două cetăți: Babilon și Ierusalim […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 150 de urmăritori

%d blogeri au apreciat: