Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu homiletic » Apocalipsa 9 – De ce-s în stare demonii?

Apocalipsa 9 – De ce-s în stare demonii?

Capitolul 9 descrie grozăviile dezlănțuite de a cincea și a șasea trâmbiță.  Pentru comentatori, după pasajele dedicate Babilonului, acest capitol este cel mai greu de imaginat și de explicat. Motivul este lesne de identificat: granițele, delimitările anterioare dintre dimensiunile primului cer și dimensiunile lumii spirituale dispar temporar și făpturi din lumea de obicei nevăzută nouă se materializează, luând chip vizibil și interacționând violent cu oamenii.

Omenirea se află la intersecția a două tabere spirituale, amândouă manifestându-se pe pământ și căutând să ne influențeze și să ne integreze, urmărind să ne facă asemenea ei.  Acceptând să facem parte dintr-una sau din cealaltă, ajungem să fim în tovărășia lui Dumnezeu sau în tovărășia lui Satan (dușmanul lui Dumnezeu), în compania îngerilor sau în compania demonilor, împreună cu sfinții sau împreună cu cei păcătoși.

Este o alegere cu consecințe eterne teribile. Este cea mai mare alegere pe care trebuie să o facem. Cerul, una din aceste două tabere spirituale, îl cheamă pe om prin Isus Christos. Iadul, cealaltă tabără, îl cheamă pe om prin Satan. Vocile iadului au fost întotdeauna cele mai gălăgioase, suficient de tari ca să-l năucească pe om și suficient de fermecătoare ca să-i atragă pe oameni, să-i seducă și să-i ducă la pierzare. Am ajuns zile în care aceste sirene ale iadului își cântă descântecele lor ademenitoare irezistibile, mai puternice decât toate glasurile predicatorilor neprihănirii care ne cheamă spre cer.

Oamenii cu care ne vom întâlni în capitolul 9 din Apocalipsa sunt din categoria celor care s-au lăsat înșelați de Satan și seceră acum mânia pentru păcatele pe care le-au semănat. Ei au preferat să ignore chemările harului divin. Inimile lor s-au împietrit în așa măsură încât nici cele mai teribile pedepse ale lui Dumnezeu nu-i vor mai putea întoarce la pocăință. Dimpotrivă, acești oameni se vor grăbi să-l blesteme pe Dumnezeul cerului. Nu-i vor mai nega existența, dar vor alege deliberat să stea alături de Satan, de demoni și de ceilalți păcătoși. Aceasta este tema teribilă a capitolului 9 din Apocalipsa.

Trâmbița a cincea – plaga lăcustelor demonice

Tot felul de lighioane mișună pe pământ, dar niciuna nu seamănă cu aceste „lăcuste“ ieșite din locuința dracilor!

După avertismentul compătimitor rostit de „vulturul care zbura prin mijlocul cerului și zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri, care au să mai sune“ (Apoc. 8:13), pedepsele lui Dumnezeu nu mai distrug ecosistemul planetar, ci îi chinuiesc pe oameni.

Capitolul 9 ne prezintă câteva elemente despre care nu știm mare lucru. Să le luăm pe rând:

  1. Steaua care căzuse din cer pe pământ.

Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului şi a deschis fântâna Adâncului“ (Apooc. 9:1-2).

Acesta este un eufemism pentru identificarea lui Satan însuși. Lucifer a fost „luceafărul“ mare din ordinul heruvimilor. Textul nu ne spune că este o stea care cade, ci o stea care a căzut pe pământ. Acțiunea este la timpul trecut. Este un fapt încheiat. Identificarea îngerilor căzuți, demonii de astăzi, cu stelele este întâlnită și în alte pasaje ale Bibliei. Iată un exemplu:

În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ“ (Apoc. 12:3-4).

Balaurul de aici este metaforic pentru „șarpele cel vechi“, ispititorul din grădina Eden. Răscoala lui împotriva lui Dumnezeu a contaminat a treia parte din îngeri, care au căzut împreună cu el.

2. Fântâna adâncului

În original „abyss“, „abussos“ (folosit de șapte ori în Apocalipsa), această fântână este un loc din dimensiunile unei alte realități, nu cea materială. În limba engleză este folosită expresia „bottomless pit“, o fântână fără fund, o gaură fără sfârșit. Geometric, o asemenea realitate materială ar putea fi în centrul pământului, de unde nu se poate merge mai departe, pentru că în orice parte ai avansa este „în sus“.

„Adâncul“ trebuie înțeles aici, nu ca o „gaură neagră a universului“, deși asemănarea este tentantă, ci ca o realitate dintr-un univers cu mai multe dimensiuni decât cele familiare nouă astăzi. Noi vorbim adeseori despre lumea spirituală, dar nu putem pătrunde cu imaginația noastră limitată realitățile din dimensiunile ei. Apocalipsa ne va mai vorbi despre evenimente în care lumea noastră va fi influențată de realități din lumea spiritelor. Tot din „adânc“ va apare și „fiara“ care va face ravagii pe pământ:

„Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara care se ridică din Adânc va face război cu ei (cu cei doi martori), îi va birui şi-i va omorî“ (Apoc. 11:7; vezi și 17:8).

Și tot în „adânc“ va fi aruncat și închis Satan pentru o mie de ani:

Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme“ (Apoc. 20:1-3).

Luând în considerare cele de mai sus, putem spune că „adâncul este închisoarea temporară a îngerilor căzuți, a demonilor“. Pentru ei, el este un loc temut de groază, după reacția pe care au avut-o când a fost vorba să fie scoși din îndrăcitul din Gadara:

Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc“ (Luca 8:30-31).

„Cheia“ acestei închisori demonice este în mâna lui Dumnezeu și numai El îi poate trimite pe demoni acolo sau îi poate lăsa să iasă pentru o vreme afară.  Destinația finală a tuturor dușmanilor lui Dumnezeu este iazul de foc, adică iadul (Apoc. 19:20Revelation 20:10; cf. Mat. 25:41).

3. Lăcustele demonice

Cu cheia primită de la Dumnezeu, Satan s-a coborât deci în Adânc și a lăsat să iasă de acolo “niște lăcuste“. În natură, lăcustele distrug vegetația, dar acestea nu se vor atinge de vegetație, ci-i vor chinui pe oameni.

„ … Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei.“ (Apoc. 9:2-6).

Încercarea de a identifica aceste lăcuste cu elicopterele moderne este tentantă, dar greșită. Probabil că se vor găsi unii care să le identifice acum cu „dronele“ comandate de la distanță și care pot fi mici ca muștele și mari ca avioanele. Trebuie să ne împotrivim unei astfel de „interpretări“. La urma urmei, ce ar câștiga „adversarul“ politic dacă ele nu i-ar omorî pe oameni, ci doar i-ar chinui teribil?

În Orient, invaziile de lăcuste durau în medie exact cinci luni, cât va dura și această pedeapsă. Despre extraordinara distrugere provocată de lăcuste este scris de multe ori în Biblie. Ele au reprezentat una din cele zece plăgi trimise de Dumnezeu asupra Egiptului (Exod 10:1-19). Au fost asociate întotdeauna cu o pedeapsă dată de Dumnezeu (2 Cronici 7:13; Ps. 78:46; Amos 4:9; Ioel 2:25), și erau o groază pentru oameni, căci le lăsa țara pustie (Ioel 1:1-20; 2:1-12).

Lăcustele acestea din Apocalipsa nu sunt însă din fauna pământului, ci din lumea spiritelor rele, din lumea demonilor. Ele sunt teribile la înfățișare și necruțătoare ca acțiune. Nimeni, în afară de cei pecetluiți de Dumnezeu, nu va putea scăpa de asaltul lor. Nu se vor putea ascunde în case, nu vor putea să se închidă în peșteri sau în cazemate subterane. Ele vor putea pătrunde peste tot și-i vor înțepa pe toți cu otrava lor teribilă:

Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni“ (Apoc. 9:7-10).

Va fi groaznic pentru că oamenii vor căuta să scape de ele, dar nu vor putea, vor căuta să le omoare, dar sunt nemuritoare, vor căuta atunci să se sinucidă ei, dar nici aceasta nu le fi îngăduit de Dumnezeu.

Lăcustele obișnuite n-au căpetenie (Prov. 30:27), dar acestea vor fi conduse de Satan însuși:

„Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă „Abadon”, iar pe greceşte, „Apolion” (Apoc. 9:11).

Textul inspirat folosește aici două numiri din vernacularul vremii și din cultura oamenilor de atunci. Termenul  ebraic Abaddon (Hebrewאֲבַדּוֹן‎ Avaddon) înseamnă distrugător, distrugere, pierzare, iar echivalentul grecesc Apollyon (Greek:  Ἀπολλύων,  Apollýōn) apare în Biblie ca loc de pierzare sau înger al adâncului.

Faptul că au un conducător nu înseamnă însă în nici un fel că pot face tot ce vrea conducătorul lor. Libertatea lor de manifestare este limitată de suveranitatea divină. Ni se spune că: „Li s-a dat o putere …(9:3), „Li s-a zis să nu vateme …“ (9:4), „Li s-a dat putere nu să-i omoare …“ (9:5). Acțiunile lor sunt parte din pedepsele pe care Dumnezeu le trimite pe pământ.

Ceea ce am citit astăzi din Apocalipsa 9 nu face altceva decât să confirme acest avertisment teribil. ,,Grozav lucru este să, cazi în mâna Celui Atotputernic! Vai, vai, vai va fi pentru toți locuitorii pământului“. Se cuvine să spunem aici câteva cuvinte și despre ce înseamnă această denumire:

4. Locuitorii pământului

Expresia apare și în Vechiul Testament și în Noul Testament și-i identifică pe cei ce stau acum departe de Dumnezeu și sunt amenințați de pedeapsa Celui ce stă pe tronul cerului. Ea este în contrast cu locuitorii cerului, ființele care stau acum în prezența divină.

Iată două citate din Vechiul Testament și toate locurile din Apocalipsa unde apare numirea „locuitorii pământului“:

„Căci iată că, în cetatea peste care se cheamă Numele Meu, încep să fac rău. Şi voi să rămâneţi nepedepsiţi? Nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pământului, zice Domnul oştirilor“ (Ieremia 25:29).

„Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ,,Ce faci?“ (Daniel 4:35).

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3:10).

„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apocalipsa 8:13).

„Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 11:10).

„Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat“ (Apocalipsa 13:8).

„Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia“ (Apocalipsa 13:14)

„Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” (Apocalipsa 17:2)

„Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni“ (Apocalipsa 17:8).

Prin contrast cu aceștia, cei care L-au primit pe Isus Christos ca Domn și au fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, sunt acum cetățeni ai cerului și locuiesc de drept în locurile cerești „în Christos“:

„Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos“ (Filipeni 3:20).

„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus“ (Efes. 2:4-7).

În vremea Necazului cel Mare și a Zilei Domnului, conflictul planetar se va transforma într-unul cosmic. „Locuitorii pământului“ sub puterea și influența lui Satan se vor declara conștient și deliberat împotriva cerului și a celor care locuiesc deja acolo:

Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer“ (Apoc. 13:3b-6).

Fii sigur că vei face parte din cei acceptați și înălțați în cer și nu vei rămâne de partea lui Satan, a Antichristului și a Fiarei care va fi nimicită.

„Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea“ (Apoc. 9:12).

Trâmbița a șasea – cei patru îngeri teribili!

Ioan urmărește progresul unor acțiuni legate de altarul ceresc. El ne-a vorbit despre tămâia de pe altar (Apoc. 8:1-4), de cărbunii de foc luați de pe altar și aruncați asupra pământului (Apoc. 8:5 – 9:12), iar acum ne vorbește despre un glas care iese din cele patru coarne ale altarului (Apoc. 9:13-14).

Primul lucru pe care-l vom vedea ca urmare a sunetului celei de a șasea trâmbițe este dezlegarea a patru mari demoni:

Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni (Apoc. 9:13-15).

Este semnificativ că glasul care dă porunca vine din cele patru coarne ale altarului din cel de al treilea cer. Sub el stau sufletele celor martirizați sub persecuția lui Antichrist și cer răzbunare. Altarul harului și milei din Vechiul Testament a devenit astfel altarul răzbunării. El este plin de cărbuni aprinși care revarsă focul pedepselor asupra pământului. Ca și în cazul trâmbiței a cincea, pedeapsa celei de a șasea declanșează o pedepsire a locuitorilor pământului prin intermediul forțelor demonice.

Există un pasaj paralel în epistola către Evrei. El motivează pedepsele teribile care vor veni peste cei ce-L refuză pe Christos:

Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit şi va batjocori pe Duhul harului? Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său”. Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!“ (Evrei 10:28-31).

Acești oameni vor fi dați pe mâna Satanei. Harul s-a terminat. A venit judecata!

„Stai puțin!“ vei zice. „Ceva nu este logic! Înțeleg că Diavolul și îngerii lui sunt împotriva lui Dumnezeu și vrea să-i martirizeze și să-i chinuiască pe oamenii care s-au întors la Dumnezeu, dar de ce ar vrea El să-i chinuiască și să-i omoare pe ceilalți oameni de pe pământ, pe cei care i se împotrivesc lui Dumnezeu și, măcar aparent, sunt de partea lui?“

Răspunsul îl găsim tot în Biblie.

În primul rând, Diavolul știe care va fi soarta lui finală. Nu doar tu și cu mine știm lucrul acesta. Îl știe și el:

„Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!“ (Matei 25:41)

Această ființă care a fost odată în splendorile Muntelui lui Dumnezeu nu suporetă ideea că omul, această făptură inferioară făcută din praful pământului, va ajunge acolo unde el nu mai are acces. Satan îi urăște pe oameni cu o ură desăvârșită.  Una din revelațiile surprinzătoare pe care ni le-a dat Domnul Isus este că Satan a cerut de la Dumnezeu dreptul de a-i chinui până și pe creștini:

Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul“ (Luca 22:31).

În al doilea rând, Diavolul se poartă așa pentru că așa este natura lui pervertită, opusul a tot ce este bun, drept și … logic. Nu uitați că Fiul lui Dumnezeu a zis despre Diavol:

„Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44).

Cel rău se bucură să facă rău! cum zice și cel mai vechi proverb din Biblie: „‘Răul de la cei răi vine’, zice vechea zicală“ (1 Sam. 24:13).

În al treilea rând, Diavolul care acționează ca un turbat în cartea Apocalipsa știe că este deja înfrânt, că soarta lui este pecetluită și că mai are doar foarte puțini vreme. El vrea să se împlinească plenar în răutatea naturii lui pervertite:

„De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme“ (Apoc. 12:12).

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită“ (1 Petru 5:8)

Oamenii au obiceiul de a oferi unui condamnat la moarte ultima masă dinaintea execuției și omul comandă ceea ce-i place lui cel mai mult. În mod asemănător, Diavolul este lăsat să-și facă mendrele pe pământ, dar numai în limitele îngăduite de Dumnezeu, pentru ca toată omenirea și mai ales făpturile cerești să vadă cine este el de fapt și ce-i poate pielea.

Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete şi cu ele vătămau“ (Apoc. 9:16-19).

Este interesant că și apostolul Petru ne vorbește în cea de a doua epistolă a sa despre închisoarea dracilor:

Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi (căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite) – înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii: mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea“ (2 Petru 2:4-10).

Petru vorbește aici despre principiul judecății divine după dreptate, atrăgându-le atenția cititorilor lui că, deși întârzie, pedeapsa lui Dumnezeu pentru destrăbălare și păcat va fi necruțătoare. Parte din pedepsire va fi eliberarea acestor patru demoni teribili.

Al doilea lucru pe care-l declanșează sunetul celei de a șasea trâmbițe este întoarcerea morții. Pentru o vreme, în perioada celei de a cincea trâmbițe, Dumnezeu a închis locuința morților și, deși ar fi vrut să scape de chinurile teribile provocate de mușcăturile lăcustelor demonice, oamenii n-au putut muri. acum, a treia parte din omenire este omorâtă de oștirea celor 20 de milioane de făpturi demonice aflate sub comanda celor patru îngeri teribili: „A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor“ (Apoc. 9:18).

Al treilea lucru interesant care este notat de apostolul Ioan este reacția locuitorilor pământului. Mare parte din ei, imensa lor majoritate vor continua să i se împotrivească lui Dumnezeu.

Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor“ (Apoc. 9:20-21).

Atunci, ca și acum, cheia tuturor problemelor este pocăința. Ni se spune de două ori că locuitorii pământului n-au vrut să se pocăiască. Alternativa este foarte clară și categorică: pocăința sau pieirea. Uitați-vă și la capitolul 16. După ce au fost vărsate pe pământ primele patru potire ale mâniei divine ni se spune așa:

„Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă“

După potirul al cincilea este scris:

„Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor“ (Apoc. 16:11).

La fel și după cel de al șaselea potir:

„O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare“ (Apoc. 16:21).

Din pricina că au respins în mod repetat să se întoarcă la Dumnezeu cu pocăință, inimile lor s-au împietrit și au ales să i se închine balaurului, adică lui Satan.

„Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui“ (Apoc. 12:9).

Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” (Apoc. 13:4).

Aceasta este partea întunecată a monedei. Partea luminoasă este alta. Ceea ce este extraordinar în acest capitol nu sunt nici lăcustele demonice și nici cei patru îngeri teribili cu armatele lor inimaginabile. Ceea ce este cel mai extraordinar este această expresie din versetul 20:

„Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit … “ (Apoc. 9:20).

Pocăința sub pedepsele teribile era posibilă! Era chai de așteptat! Dumnezeu, autorul de fapt al acestei cărți, se miră că oamenii n-au apucat-o pe această cale. El este deziluzionat parcă, El este înșelat în așteptările Lui. Știam că „Bunatatea Lui de îndeamnă la pocăință“, dar acum vedem că și pedepsele cele mai aspre au scop tot pocăința. În cele mai negre zile din istoria omenirii, harul lui Dumnezeu există! Mâna Lui este întinsă și așteaptă. Iertarea este posibilă. Răsplata este pregătită!

După cum știm din imaginea mulțimii fără număr din capitolul 7 al Apocalipsei, chiar și pe durata Necazului cel Mare, vor fi mântuiți oameni de pe toată suprafața pământului. Asta mi se pare cel mai extraordinar fapt din acest capitol.

 

 


8 comentarii

  1. Manolache Gheorghe spune:

    Corect si exact reliefat Daniel!

  2. Viorel Ardelean spune:

    A republicat asta pe Blog Creștin Ardelean Viorel.

  3. […] Apocalipsa 9 – De ce-s în stare demonii? […]

  4. Ioan spune:

    Cred ca aceasta este cea mai buna interpretare a acestor evenimente din Apoc.9. Alti comentatori s-au straduit sa faca analogii cu armate omenesti de calareti care, pe langa faptul ca sunt desuete avand in vedere componenta armatelor actuale, nu raspund la o multime de alte intrebari (caii sunt greu de intretinut, ca sa fie omorati asa multi oameni trebuie sa strabata continente si forme variate de relief, e imposibil de adunat la vest de Eufrat o multime omogena de 200 milioane de oameni calare, etc.)
    Mai cred ca Trambita 5 are in vedere pe oamenii fara sigiliul luiDumnezeu – adica pe evrei – pentru ca numai despre israeliti se spune ca vor fi sigilati – pe cand Trambita 6 are in vedere pe toti oamenii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 150 de urmăritori

%d blogeri au apreciat: