Apocalipsa 8 – Distrugerea ecosistemului planetar

Ne întoarcem din sferele cerești pe pământ, reluăm timpul secvențial, cronologic și vedem că atunci când îngerul rupe cea de a șaptea pecete se dezlănțuie asupra pământului judecata celor șapte trâmbițe. Încă o dată, evenimente și acțiuni din dimensiunile sferelor cerești ascunse de noi au ca urmare evenimente catastrofale din lumea noastră.

Ele debutează într-o atmosferă solemnă, și aparent, ca răspuns la rugăciunile sfinților care au cerut răzbunare pentru sângele lor vărsat:

„Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apoc. 8:1-4).

„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (Apoc. 6:9-10).

„Apoi, îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ. Şi cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele“ (Apoc. 8:5-6).

Înainte să analizăm judecățile declanșate pe pământ de fiecare dintre cele șapte trâmbițe, aruncăm o privire de ansamblu asupra lor și vedem că ele sunt simetrice, chiar paralele, cu judecățile care vor fi declanșate pe pământ, mai târziu, de revărsarea celor șapte potire, care vor culmina cu judecarea Babilonului și cu revenirea lui Isus Christos pe pământ. Acesta este lucrul care i-a făcut pe mulți să spună că asistăm la un fel de reluare a acelorași etape, ca la tipograf, când pagina de hârtie este expusă la straturi succesive de culori din care este compusă imaginea finală.

Intensitatea judecăților crește și se amplifică de la peceți, la trâmbițe și apoi la potire. În cadrul septadei care marchează cea de a șaptezecea săptămână finală din profeția lui Daniel, judecățile trâmbițelor au loc în prima jumătate a săptămânii, în partea dintâi a Necazului celui Mare, iar judecățile potirelor se petrec în cea de a doua jumătate, numită în altă parte „mânia lui Dumnezeu“:

„Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor“ (Apoc. 14:10; 15:7).

Judecățile trâmbițelor se aseamănă foarte mult cu plăgile Egiptului și este normal să fie așa, pentru că asemeni faraonului de altădată, populația pământului va striga iar obraznic: „Și cine este Iehova ca să ascultăm de El?“

Ruperea celei de a șaptea peceți și sunetul primelor șase trâmbițe produc un efect dramatic:

„Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas“ (Apoc. 8:1).

Ziua Domnului

Judecățile teribile care marchează finalul istoriei și al stăpânirii lui Satan pe pământ sunt numite generic în profețiile Biblie cu termenul „Ziua Domnului“, în care Dumnezeu ia înapoi ceea ce este de drept al Lui. Am văzut deja în capitolul 5 câteva din aceste judecăți teribile. Ele au fost descrise acolo în termeni generali. Cu capitolul 8 ni se dau descrieri mult  mai precise, cu amănunte care înspăimântă. Înfruntarea dintre forțele demonice și autoritatea lui Dumnezeu va fi teribilă.

Când am ajuns la cea de a cincea pecete din capitolul 6, sute de milioane de oameni au fost deja omorâți. Cea de a șasea pecete dezlănțuie tulburări cosmice despre care s-a mai vorbit încă de pe vremea Vechiului Testament:

„Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe! Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire? “ (Amos 5:18-20)

Am ajuns acum la cea de a șasea pecete, care, după părerea multora, cuprinde toate celelalte judecăți următoare, și cele ale trâmbițelor și cele ale potirelor, în total paisprezece judecăți.

Când a fost ruptă cea de a șaptea pecete am intrat într-o atmosferă plină de dramatism caracterizat de trei elemente: (1) tăcere, (2) tămâie, (3) trâmbițe.

Tăcerea anunță solemnitatea momentului. Până acum au vorbit îngerii și oamenii. Acum asistăm la cel mai important eveniment de la căderea lui Adam. Este ultima pecete. Nu mai este o alta! A venit sfârșitul și Dumnezeu are ultimul cuvânt, așa că tot ce este în jur tace:

„Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!“ (Zah. 2:13)

Este liniștea de dinaintea furtunii! Împreună cu tămâia, rugăciunile sfinților martirizați se înalță spre Dumnezeu și cer judecata celor vinovați. Acum va fi judecat cel rău. Păcatele vor fi pedepsite, iar Christos va fi înălțat înaintea tuturor. Să sune deci trâmbițele!

Judecățile trâmbițelor

Din alte texte ale Bibliei știm că pe pământ s-a înălțat deja Antichrist și și-a început teribila sa domnie. Credincioșii din poporul evreu și dintre Neamuri au fost deja masacrați. Cu o obrăznicie demonică, acest lider mondial va duce toată lumea în eroare și va lucra ca cel mai absolut dictator din istorie. Amănunte despre aceasta vom găsi în capitolele următoare din Apocalipsa.

Trâmbițele vor suna acum ca pe vremea când Iosua a cucerit Ierihonul. La cea de a șaptea trâmbiță s-au prăbușit atunci zidurile și tot la cea de a șaptea trâmbiță se va prăbuși acum tot sistemul păcătos al lumii.

Ca o primă observație efectul primelor patru trâmbițe este descris în doar șapte versete (Apoc. 8:7-13), dar efectele ultimelor două trâmbițe ocupă nu mai puțin de 50 de versete!

Primele patru sunt legate împreună și descriu distrugerea ecosistemului mondial, de care se vorbește așa de mult în ultima vreme. Dumnezeu i-a făcut omului o casă și acum i-o distruge.

Distrugerea ecosistemului planetar

Întâmplările acestea teribile trebuie luate literal, nu simbolic. Unii vor să vadă în aceste distrugeri metaforele unei judecăți politice, unei judecăți sociale, unei judecăți comerciale și a uneia economice. Astea sunt interpretări fanteziste. Astfel de judecăți vor avea loc în celelalte capitole ale Apocalipsei. Aici ni se descrie pur și simplu distrugerea mediului fizic în care-și duc oamenii existența. Dumnezeu a protejat până acum planeta și așa ceva nu s-a întâmplat, dar acum El își retrage mâna protectoare care a făcut din pământ marea excepție a cosmosului. Mai mult, El ne descopere că ecosistemul planetar n-a fost, nu este și nu va fi în administrarea noastră. Nu-l putem crea și nu-l putem distruge! Există forțe mult mai mari ca ale noastre la lucru aici. Sunt îngeri special responsabili de clima ecosistemului planetar. Patru îngeri puternici guvernează activitatea vânturilor (Apoc. 7:1) și un înger „al apelor“ este responsabil cu regimul hidrologic al lumii (Apo. 16:5)

Prima trâmbiță

„Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi au venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă“ (Apoc. 8:7)

A treia parte din ecosistemul natural este distrusă. Veriga lanțului vegetal este ruptă. Animalele nu mai au ce să mănânce, nu va mai fi lemn de construcție, pădurile care primenesc aerul vor dispare. Vor fi vremuri teribile, iar cei care se închină acum „mamei pământ“ și făpturii în locul Făcătorului ei vor fi pedepsiți aspru, împreună cu toți cei ce i-au simpatizat.

Cea de a doua trâmbiță

„Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge; şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit“ (Apoc. 8:8-9)

Acest „munte“ nu vine din spațiul cosmic, ci cade din relieful planetei. El are înfățișarea unui vulcan imens care produce un val uriaș (țunami) în oceanele și mările lumii. El va polua apa oceanelor și va omorî a treia parte din viețuitoarele marine.

Nu, Dumnezeu nu va mai distruge pământului cu apele unui potop, dar va folosi apele ca să îngenuncheze mândria încăpățânată a omenirii. Toate orașele portuare și a treia parte din vapoarele lumii vor fi distruse. Domnul Isus a prevestit aceste lucruri în Apocalipsa mică din Evanghelia lui Luca:

„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate“. (Mat. 21:25-26)

Dacă aveți convingerea că oamenii distrug azi planeta, așteptați să vedeți ce va fi când Dumnezeu însuși o va distruge. Cel ce a distrus grădina Edenului va distruge și ecosistemul pe care ni l-a dăruit pentru o vreme. Marile corpuri de apă sărată ale planetei vor fi afectate.

Cea de a treia trâmbiță

„Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin” şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare“ (Apoc. 8:10-11).

Acesta este un meteorit sau o cometă („asteros“ înseamnă asteroid) care va exploda la intrarea în atmosferă și își va răspândi pe toată suprafața planetei resturile poluante. Apa dulce va fi afectată.

Lipsa apei potabile va cauza moarte peste tot. Râurile vor curge, dar apa lor va cauza moartea, lacurile vor exista, dar apa lor va fi otrăvită. Oamenii însetați se vor uita la ele, dar apele nu vor mai fi vii, ci vor fi moarte, ca Marea Moartă de astăzi. Setea lor nu va mai putea fi stinsă și vor muri pe capete, ca muștele.

Cea de a patra trâmbiță

„Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei şi noaptea, de asemenea” (Apoc. 8:12).

Ne ridicăm acum deasupra planetei și asistăm la tulburarea bolții cerești. Creatorul care a adus bezna peste egipteni și a făcut întunerec în amiaza mare la răstignirea Fiului Său pe Golgota va face ca, pentru o vreme, energia primită din spațiul cosmic de planeta noastră să se micșoreze. Asta va tulbura ciclurile biologice, ciclurile naturale și clima planetei. S-ar prea putea ca aceasta să declanșeze pe suprafața planetei vânturi și furtuni distrugătoare cu o intensitate nemaivăzută. Nu trebuie să încercăm să explicăm cum se vor întâmpla aceste lucruri și să le căutăm niște cauze „naturale“. Cel ce a făcut luminătorii planetei poate oricând să facă lumina lor mai mică sau mai mare (cum vom vedea în celelalte capitole). Și ca și cum toate cele de până acum n-ar fi fost suficiente, făpturile cerești anunță alte judecăți, mai grozave decât acestea !

„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apoc. 8:13).

Expresia „prin mijlocul cerului“ este unică în felul ei și foarte interesantă. Expresia originală este „cerul de mijloc“ și definește o întindere de dincolo de percepțiile noastre umane, din spațiul unor alte dimensiuni la care nu avem acces încă.

Toate aceste nenorociri descrise de primele patru trâmbițe sunt, parafrazându-l pe Domnul Isus, „doar începutul durerilor“. Pentru nașterea Împărăției viitoare vor veni și alte dureri, mai mari și mai apropiate unele de celelalte. Și asta doar pentru că oamenii n-au vrut și nu vor vrea să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn și n-au vrut să I se închine:

„Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor“ (Apoc. 9:20-21).

Dumnezeu are o îndelungă răbdare, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel rău sau așa cum spunea un comentator biblic:

„Chiar dacă sentința dată împotriva celor răi a părut uneori că întârzie, ea s-a declanșat nimicitor.

Izabela a putut să se zbenguie în vicleșugurile ei idolatre pentru o vreme, dar caii pedepsei i-au măcinat oasele până la urmă sub copite, iar câinii au mâncat-o și i-au lins sângele ei de împărăteasă.

Lumea veche a putut să-l batjocorească pe neprihănitul Noe și a crezut că poate să-și vadă nesimțitoare de distracțiile ei păcătoase, dar a pierit atunci sub apele nimicitoare trimise să spele fața unui pământ rușinat de păcatele lor.

Legea supremă a lui Dumnezeu nu va suferi la nesfârșit nedreptatea strigătoare la cer care I s-a făcut Fiului divin în sălile tribunalului lui Pilat. Ea nu poate ignora felul în care a fost batjocorit, scuipat și torturat în curțile imperiale. Pedeapsa va veni și împlinirea ei va fi trâmbițată prin sunete care vor cuprinde toată planeta. Tot ce a fost creat pentru fericirea și desfătarea oamenilor va fi întors împotriva lor pentru că n-au dat cinste Creatorului în a cărui casă au fost sortiți să trăiască vremelnic. Cei ce n-au vrut să cunoască dragostea lui Dumnezeu vor ajunge atunci să-i cunoască mânia, iar trupurile lor moarte vor acoperi pământul“.

Pentru recapitulare, iată un tabel cu cele șapte peceți:

 

 

 

 

 

 

Publicitate