Explicații la Biblie

Acasă » Uncategorized » Apocalipsa 1 – Christos încununat în slavă

Apocalipsa 1 – Christos încununat în slavă

I. Christos – încununat în slavă
a. Fiul Omului între cele şapte sfeşnice, 1:10-20
b. Scrisorile către cele şapte Biserici, 2:1-3:22
c. Tronul slavei şi închinarea din cer, 4:1-5:14

Apocalipsa – capitolul 1.

I. Poate o carte să ne dea fericirea?

Ce carte! Ce autor! Ce mesaj!
Cartea aceasta este cea mai importantă lectură pe care o poate face un creștin! Mai mult decât orice ziar, mai mult decât orice buletin de știri de la televiziune, mai mult decât orice masă rotundă la care discută specialiștii în sociologie și educație, cartea Apocalipsei este singura în stare să-ți dea o bucurie constantă, consolidată și certă despre ceea ce trebuie să fii și să ști.

Teologii îți vor spune și ei să nu citești Apocalipsa că s-ar putea să te rătăcești … Interesant este că Dumnezeu ne spune de exact șapte ori în cuprinsul textului că celor ce citesc și se conformează poruncilor din această carte le este rezervată o ,,fericire specială“ (Apoc. 1:3; 14:13; 16:15; 19:9; 20:6; 22:7, 14). De cine să asculți? De diavol, de ,,teologi“ sau de Dumnezeu?

Apocalipsa este singura carte din Biblie care are îndrăzneala să spună: „Citește-mă și vei afla fericirea“:

,,Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!“ (Apoc. 1:3)

Ce motive de fericire ne oferă Apocalipsa?

Mai întâi este fericirea de a auzi glasul lui Dumnezeu. Multe alte cărți ale Bibliei conțin mesaje venite de la Dumnezeu, dar niciuna nu este ca Apocalipsa. Ea este 100%, de la primul la ultimul cuvânt un mesaj nemijlocit de la Dumnezeu. Celelalte cărți ale Biblie conțin pe lângă glasul lui Dumnezeu și narațiuni istorice, pasaje de dialoguri între oameni și chiar vorbe rostite de Satana, dușmanul lui Dumnezeu. Apocalipsa este însă altfel. Ea are cea mai mare densitate de mesaj direct din gura lui Dumnezeu. Ea strigă către noi și se oferă ca sursă de fericire supremă, fericirea de a auzi vocea lui Dumnezeu.

La Sinai, glasul lui Dumnezeu a fost așa de puternic că poporul a cerut ca să nu le mai vorbească, temându-se că vor muri. În Apocalipsa, Dumnezeu vorbește altfel! Șansa de a auzi glaul divin nu trebuie luată însă în chip ușuratec. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos și nu-și împarte slava cu nimeni. Acum două mii de ani s-a petrecut un eveniment care ne servește drept avertizare:

,,Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el şi, după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului.
Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”
Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi“ (Faptele Apostolilor 12:20–23).

Apocalipsa ne promite fericirea de a asculta ce ne spune Dumnezeu, nici mai mult, nici mai puțin, iar cei care ar îndrăzni să adauge ceva sau să scoată ceva din acest mesaj divin este întâmpinat cu o avertizare teribilă:

,,Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.  Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând”. Amin! Vino, Doamne Isuse!

Apocalipsa ne oferă șansa unei fericiri solemne și responsabile. Primul capitol este îmbibat cu prezența Dumnezeului Triun. Toate persoanele Trinității sunt prezentate. Dumnezeu Tatăl este aici. Dumnezeu Fiul este aici și Dumnezeu Duhul Sfânt este aici:

,,Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine şi din partea celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnulîmpăraţilor pământului!“ (Apoc. 1:4-5a)

,,Cele șapte duhuri“ sunt probabil o referire la plinătatea de lucrare a diafanei persoane a Duhului Sfânt. O posibilă certificare a acestei păreri se află în cele șapte caracteristici ale Duhului prezentate în cartea profetului Isaia:

„(1) Duhul Domnului Se va odihni peste El, (2) duh de înţelepciune şi (3) de pricepere, (4) duh de sfat şi (5) de tărie, (6) duh de cunoştinţă şi (7) de frică de Domnul“ (isaia 11:2).

A treia motivație pentru care Apocalipsa dă fericire celor ce o citesc și ascultă este certitudinea unui ,,Happy End“, a unui sfârșit fericit al istoriei despre care aflăm din cuprinsul cărții. Odată cu aflarea ,,scorului final“, participarea noastră la istorie capătă o dimensiune de anticipare și de relaxare. Siguranța pe care ne-o dă Apocalipsa ne așează pe un palier existențial al optimismului.

Cu siguranță, Diavolul nu vrea ca tu să citești Apocalipsa! ,,Ori de câte ori Diavolul îți aduce aminte de trecutul tău, adu-i și tu aminte de …viitorul lui.“  Diavolul știe că citirea Apocalipsei înseamnă o încărcare cu un optimism al credinței și vrea să ne țină departe de această ,,stație de alimentare“.

Cartea Apocalipsa cere adeziunea noastră totală. Ea nu trebuie citită cu răceala unui savant, ci cu evlavia unui ucenic. Ea ne invită să retrăim copilărește trăirile extraordinare pe care le-a avut apostolul Ioan! Trebuie să privim cu ochii lui Ioan, dar și să simțim cu inima lui Ioan. În cuprinsul textului din Apocalipsa există șapte ocazii în care ni se spune să participăm cu câte un ,,Amin“-ul la cele descrise acolo (Apoc. 1:6-7,18; 3:14; 5:14; 7:12; 19:4; 22:20-21).

Al treilea motiv de fericire este să descoperim ce forțe extraordinare, extraterestre și eterne are Dumnezeu la dispoziție pentru împlinirea planurilor Sale. Apocalipsa nu este descrierea unui conflict dintre Dumnezeu și altcineva care are forțe egale sau măcar comparabile cu ale Lui. Nu! Apocalipsa ni-L prezintă pe Dumnezeu suveran absolut peste crație, infinit de mare și de puternic, căruia nimeni și nimic nu poate să i se împotrivească. Apocalipsa ni-L arată pe Creator făcând ordine și curățenie în creație.

II. O mărturie din afara spațiului și timpului

Nu-i lăsați să vă spună că Apocalipsa nu are legătură cu realitatea pe care o trăim, ci este doar o culegere de metafore poetice imposibil de înțeles. Dimpotrivă! Apocalipsa este singura carte care vorbește despre realitate, despre toată realitatea, nu doar cea închisă îngust în sfera de spațiu și timp în care existăm noi acum.

Apocalipsa ne ia de mână și ne duce să vedem întreaga realitate a existenței, dincolo de limitele umane.  Cu fiecare capitol al cărții suntem când pe pământ, când în cer, când aici și acum, când acolo și atunci. Autorul ni se adresează din afara timpului, fiind singurul capabil să alunece pe axa vremii înainte și înapoi. De la El aflăm lucruri din trecut, din prezent și din viitor.

,,Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele“ (Apoc. 1:19).

Autorul o poate face pentru că El însuși locuiește concomitent în trecut, în prezent și în viitor. Dumnezeu este ,,atemporal“, etern, capabil să vadă totul complet și instantaneu.

,,Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine“ (Apoc. 1:4b).

Dintre toate pasajele pe care le-aș putea cita în sprijinul celor scrise mai sus am să aleg această extraordinară ,,benedicție“ așezată, neobișnuit, chiar la începutul cărții:

,,A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său, a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.“ (Apoc. 1:5b-7).

Trăim o vreme în care ,,împărățiile lumii“ se află într-un conflict permanent. Cu care dintre ele să ții? Care va birui până la urmă? America? Rusia? Țările islamice? China?

Apocalipsa ne prezintă, ca și realizată, o altă împărăție, lucrarea desăvârșită a lui Dumnezeu. Ea este cea care va birui. Ea și le va supune pe toate celelalte. De unde știm? Din această aparentă greșeală gramaticală care există în anunțul de mai sus. Autorul Apocalipsei nu ne spune că Dumnezeu ,,va face“ din noi o împărăție și preoți“, ci că ,,a făcut“ aceasta. Timpul verbal folosit este perfectul compus care identifică „o acțiune petrecută în trecut și încheiată la momentul vorbirii“.

Noi nu vedem încă aceste două promisiuni realizate, dar Dumnezeu vorbește despre ele la timpul trecut. Pentru El, ele sunt deja realitate. Putem fi absolut siguri de aceasta. Cât de siguri? Atât de siguri încât să izbucnim în strigăte de laudă! Pasajul cuprinde două ,,benedicții“. Ele sunt așezate în epistolele Noului Testament la finalul scrierilor, dar în Apocalipsa apar  chiar de la început, pentru că începutul este extraordinar!

Anticiparea aceasta profetică are o ilustrație în ceea ce facem noi la Cina Domnului.  Gândiți-vă bine! Ce înțeleg cei ,,din afară“ când văd că ne strângem în jurul a două simboluri care ilustrează un trup zdrobit și o baie de sânge? Imaginea sugerează că stăm lângă rămășițele unuia care a fost înfrânt, care a pierdut lupta, care a fost făcut praf de adversar. Prin credință însă, noi știm că n-a fost așa. Deși nu L-am văzut față în față, noi știm că Cel răstignit trăiește! A biruit moartea și este acum ,,Domn“ așezat de Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor. Îi cântăm cântări de laudă și comemorăm nu doar moartea, ci și biruințele Sale.

Același Dumnezeu care L-a făcut pe Isus ,,Domn și Salvator“ (Fapte 5:31), ne-a făcut deja și pe noi și din noi ,,o împărăție și preoți pentru Dumnezeu“. Amin și iar Amin! De două ori Amin și o dată, cât ne țin puterile ,,Aleluia!“

Ca să fim și mai exacți însă, promisiunea aceasta este ,,par excellence“ pentru credincioșii evrei. Apocalipsa încununează șirul cărților din secțiunea evreiască a Noului testament, după cum 2 Tesaloniceni încununează cu vestea despre Răpire secțiunea Neamurilor. Putem să ne includem însă și pe noi în promisiunea împărăției, așa cum ne învață apostolul Petru, unul din ,,stâlpii“ (Gal. 2:79) bisericii celor tăiați împrejur:

,,Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare“ (1 Petru 2:9-10).

Apocalipsa deci este un mesaj trimis din eternitate de eternul Dumnezeu despre scopul pe care-L are El cu noi: să ne facă (ne-a și făcut!) o împărăție și preoți ai Săi.

III. Descoperirea lui Isus Christos

Traducerea românească a preferat să păstreze ca titlu al cărții termenul din limba greacă: ,,Apocalipsa“. El este o transliterare, adică o preluare fără traducere. În alte limbi, titlul este ,,descoperirea“ (Revelation în limba engleză). Este vorba despre un obicei strict evreiesc.

Pentateucul, (πεντάτευχος)primele cinci cărți ale canonului evreiesc sunt identificate prin primele cuvinte cu care încep. Cărțile erau scrise atunci pe papirus sau pe piei de animale și făcute sul. Pentru identificarea lor era suficent să se deschidă puțin sulul și să se citească primele cuvinte ale cărții. Cu timpul, aceste prime cuvinte au devenit titlul cărții respective:

– Geneza – Bereishit (בְּרֵאשִׁית). Bereishit înseamnă ,,La început“ (Gen. 1:1)
– Exodul – Shemot (שְׁמוֹת): Shemot înseamnă „numele“ (Exod 1:1)
– Leviticul – Vayikra (וַיִּקְרָא): Vayikra înseamnă ,,A chemat“ (Leviticul 1:1)
– Numeri – BaMidbar (בְּמִדְבַּר): BaMidbar înseamnă „în pustia“ (Numeri 1:1)
– Deuteronomul – Devarim (דְּבָרִים): Devarim înseamnă „cuvintele“ (Deuteronom 1:1)

După același obicei evreiesc, Apocalipsa este numită la evrei ,,Descoperirea“, după primul cuvânt din primul ei capitol:

,,Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând“ (Apocalipsa 1:1).

Cartea Apocalipsa ni-L arată pe Dumnezeu la lucru, în toată desăvîrşirea înţelepciunii Lui, contestat, dar nebiruit, atacat, dar mereu la cârma istoriei, fără să se grăbească şi fără să întârzie, conducând totul spre împlinirea planurilor Lui măreţe şi desăvârşite. Apostolul Pavel a anunțat la Atena că Dumnezeu va judeca lumea prin Christos (Fapte 17:30-31). Apostolul Ioan ne descopere modul în care El o va face:

isus judeca

Cartea Apocalipsei poate şi trebuie să fie înţeleasă. Nici o altă carte a Bibliei nu este mai clară în desfăşurarea mesajului ei.

Primele cinci capitole descriu prima mişcare a acţiunii prin care Cristos este încununat pe tronul din ceruri.

Partea cuprinsă între capitolele 6 şi 20 descrie cea de a doua mişcare a acţiunii spre încununarea lui Cristos ca Domn pe tronul terestru.

Finalul cărţii înalţă acţiunea spre apogeul încununării lui Cristos peste toată „noua creaţie”. Cu planul acesta în minte, elementele particulare ale cărţii îşi găsesc repede locul şi semnificaţia.

În Vechiul Testament Îl întâlnim pe Christos în profeții. În Evanghelii, Christos intră în istorie. În Faptele Apostolilor, Christos trăiește prin Biserică. În Epistole, Christos este experiența noastră de fiecare zi. În Apocalipsa, Christos se întoarce personal în glorie să împărătească pe pământ.

Vechiul Testament spune: „Iată El vine“. Evangheliile Noului Testament spun „Iată El a murit“. Faptele Apostolilor spune „El a înviat“. Epistolele spun „El salvează oameni“, dar numai Apocalipsa spune „El domnește peste toți“.

Apocalipsa înseamnă ,,descoperirea“ lui Isus Christos. Cele 404 de versete ale cărții cuprind opt sute de aluzii și citate din Vechiul Testament. N-ar trebui să ne surprindă pentru că toate temele descrise acolo își trăiesc împlinirea în Apocalipsa, asemenea râurilor acestei lumi care se varsă până la urmă în imensitatea oceanelor planetare. Aceasta este o simetrie supranaturală a Bibliei care pretinde celui ce dorește să înțeleagă Apocalipsa un studiu prealabil al străvechilor Scripturi evreiești.

IV. Un altfel de Christos

Pentru a înţelege bine cartea Apocalipsei, cititorul trebuie să ştie că ea este scrisă într-o formă literară specifică. Ezechiel, Daniel, Isaia şi unii dintre profeţi cuprind şi ei pasaje „apocaliptice”. Acest gen de literatură este caracterizat de elemente profund simbolice prin care se încearcă să ni se transmită cunoştinţe despre realităţi care ne depăşesc în mod normal limitele cunoaşterii noastre bazată pe experienţă şi simţuri.

Cu toate că la prima vedere viziunile şi imaginile descrise de Ioan par stranii pentru cititorul modern, cartea se poate înţelege deoarece textul însuşi ne pune la dispoziţie „cheia” unora dintre simbolurile cărţii (de exemplu: stelele sunt îngeri, sfeșnicele sunt Biserici – Apoc 1:20 – „curva cea mare” este Babilonul, iar Ierusalimul ceresc este mireasa Mielului – Apoc 21:9 – 10).

Fiul lui Dumnezeu descris în Apocalipsa nu mai este Fiul lui Dumnezeu cu față umană din Evangheliile întrupării Lui. Descrierea pe care o găsim în capitolul 1 ni-L prezintă în dimensiunile Lui cosmice. Nu-i de mirare că apostolul Ioan, obișnuit să stea plecat cu capul pe pieptul lui Isus din Nazaret, cade la pământ în fața Christosului cosmic. În Evanghelii L-am văzut pe Isus Christos la noi acasă. În Apocalipsa Îl privim pe același Fiu al lui Dumnezeu ,,la El acasă“:

,,În Ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea”. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.

Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.
Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor“ (Apoc. 1:10-18).

Avem de a face cu Christosul de după înviere, cu Christosul proslăvit și îmbrăcat în slava pe ,,care o avea la Tatăl, înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:5).

Este foarte important să citim cu atenție această descriere pentru că așa se raportează Domnul Isus la cele șapte biserici. Câte un element al descrierii Lui va fi prezent în felul în care se prezintă fiecăreia în parte. Elementele descrierii lui Isus Christos sunt prezente și în alte porțiuni profetice ale revelației Scripturilor.

Descrierea părului Său mai apare și în cartea profetului Daniel:

,,Mă uitam la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile Lui, ca un foc aprins“ (Dan. 7:9).

Descriera ochilor Săi mai apare și în epistola către Evrei:

,,Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face“ (Evrei 4:13).

Picioarele Lui sunt ,,de aramă aprinsă și arsă în foc“, ceea ce este o aluzie la șarpele de aramă al pedepsei din cartea Numeri:

Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.” Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă trăia“ (Numeri 21:8-9).

Glasul Lui, „ca vuietul unor ape mari“ mai apare și în vedeniile din cartea profetului Ezechiel:

,, …ca vâjâitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic“ … (Ezec. 1:24)

,,M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca urletul unor ape mari şi pământul strălucea de slava Sa. Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea şi vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem lângă râul Chebar. Şi am căzut cu faţa la pământ“ (Ezec. 43:1-3).

Sabia Cuvântului Său mai apare și în epistola către Evrei:

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii“ (Evrei 4:12).

Fiecare dintre elementele acestei descrieri ale Fiului lui Dumnezeu apar apoi una după alta în fiecare dintre cele șapte scrisori scrise de Isus Christos celor șapte biserici. Ne vom reîntâlni cu ele în capitolele 2 și 3 ale Apocalipsei. Ele subliniază trăsături ale persoanei lui Isus Christos în acțiunile prin care Își manifestă puterea și judecata.

Christosul cosmic sau ,,ceresc“ este același cu Fiul lui Dumnezeu întrupat printre oameni. Ceva din slava Lui a fost întrezărită de trei dintre ucenicii Lui pe Muntele Schimbării la Față:

După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da“ (Marcu 9:2-3).

Această descriere nu trebuie în nici un fel să ne împingă la idolatria unor reprezentări materiale ale Fiului lui Dumnezeu. Ele sunt doar niște palide reprezentări ale celei de a doua Persoane a Dumnezeului triun. Citind-o ne putem face totuși o idee a slavei după care tânjea Isus Christos în timpul anilor ,,dezbrăcării de Sine“, când s-a făcut asemenea oamenilor:

,,Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:5).

,,Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii“ (Ioan 17:24).

Apostolul Ioan, care a căzut atunci ca mort la pământ înaintea Lui, ne asigură că va veni o vreme când vom sta și noi înaintea Lui și-L vom vedea așa cum este:

,,Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este“ (1 Ioan 3:2).

Apocalipsa ne descoperă un altfel de Christos și prin faptul că-L vedem acum stăpân deplin peste cei vii și peste cei morți:

,,El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,  Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor“ (Apoc. 1:17-18).

Pavel Nicolescu avea dreptate! „Nimeni nu moare de o boală! Toți murim de Dumnezeu! Ochii noștri văd doar foarfeca ce taie firul vieții, dar ea este întotdeauna în mâna lui Dumnezeu. Toți oamenii mor de Dumnezeu! El decide cine trăiește, cine moare și când moare!“

Este un altfel de Christos și pentru faptul că stăpân peste ce a fost, peste ce este și peste ce va fi și păstrează o legătură activă cu fiecare biserică:

,,Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele. Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea, şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici şi cele şapte sfeşnice sunt şapte Biserici“ (Apoc. 1:19-20).

Reclame

2 comentarii

  1. […] Apocalipsa 1 – Christos încununat în slavă […]

  2. Manolache Gheorghe spune:

    Daniel sunt totul de acord cu explicatiile,citatele si comentarul tau.
    Dumnezeu sa te binecuvinteze si in continuare cu intelepciunea Sa!
    Si sa continui ce ai inceput!
    Mi-e tare draga Apocalipsa si revelatiile apocaliptice ale autorilor VT si NT.
    Multumesc si Domnul Isus Hristos sa-ti dea har!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: