Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu homiletic » Apocalipsa 4 – Sala Tronului divin

Apocalipsa 4 – Sala Tronului divin

După ce am parcurs revelațiile despre felul în care Isus Christos judecă bisericile, ne apropiem de ,,lucrurile care vor fi după acestea“. Capitolele 4 și 5 din Apocalipsa pot fi privite drept o Intråâoducere la felul în care va fi judecat pământul (Cap. 6-19). Din acest punct înainte, termenul biserică nu mai apare niciodată în textul Apocalipsei, semn că ea va fi păzită „de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului“ (Apoc. 3:10).

V-ar plăcea să vorbiți personal cu unul care a avut moarte clinică și a fost pentru o vreme „dincolo“? Vă necăjiți că Dumnezeu nu i-a dat voie apostolului Pavel să ne spună ce a văzut și a auzit atunci când a fost răpit până în al treilea cer? Dacă da, ceea ce urmează vă va satisface pe deplin curiozitatea. Este unul din motivele pentru care celui ce citește și ascultă cuvintele Apocalipsei i se promite „fericire“ (Apoc. 1:3). Lui Ioan nu numai că nu i s-a interzis să spună ce a văzut și auzit! I s-a poruncit să scrie totul într-o carte pentru ca tu și cu mine să aflăm câteva din realitățile fascinante ale cerului. Sunteți gata de o asemenea aventură?

Ultima parte a secțiunii care descrie întronarea lui Isus Christos în cer prezintă dificultăți majore pentru că ea ne mută din sfera de existență a pământului în spațiul cerului.

„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” (Apoc. 4:1)

Am spus intenționat ,,spațiul cerului“ pentru că înțelegerea acestui concept este singura cale care pătrunde restul Apocalipsei, unde revelațiile divine se vor purta când în cer, când pe pământ.

Ce este acest ,,spațiu al cerului“? Pentru a-l înțelege trebui să ne întoarcem la prima pagină a Biblie unde apare prima dată conceptul de ,,cer“. Biblia se tălmăcește prin Biblie.

Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape şi ea să despartă apele de ape.”  Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit întinderea cer“ (Gen. 1:6-8).

În originalul ebraic, pentru termenul „întindere“ este folosită expresia שמים (shamayim) care are forma de plural. Comentatorii sunt de părere că ea trebuie înțeleasă în contextul celor „trei ceruri“ pomenite de apostolul Pavel în 2 Corinteni 12:2 unde amintește de una din experiențele supranaturale pe care le-a avut:

„Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie) … “

Este fascinant că Pavel ține să precizeze că nu știe dacă pătrunderea lui în cel de al treilea cer a fost făcută „în trup sau fără trup“, trupul nefiind un instrument strict necesar pentru o asemenea călătorie. În mod similar, când a scris Apocalipsa, Ioan folosește expresia „eram în Duhul“ (Apoc. 1:10; 4:2; 17:3; 21:10).

Un sinonim pentru termenul „întindere“ folosit în traducerea română a lui Cornilescu este ideea de „spațiu“ delimitat de limite, distinct de alt domeniu de existență. Fiecare „întindere“, adică fiecare cer este distinct de celelalte. Cerul atmosferic, aflat între „apele de sus și apele de jos“ identifică spațiul atmosferic care înconjoară pământul. Cerul astronomic sau cosmic nu trebuie considerat doar ca o extindere a cerului atmosferic. Astronomii ajung încet, încet la părerea că el este influențat de undele gravitaționale, de găurile negre, de materia neagră din univers, de curbura spațiu-timp și de cu totul alți factori pe care nici nu-i știm astăzi.

Dincolo de acestea două există cel de al treilea cer, locul prezenței ființelor cerești. El este „supranatural“ pentru că nu face parte din limitările lumii materiale în care evoluăm noi. Probabil că ar trebui să-l numim „hiper spațiu“, un domeniu de existență cu mult mai multe dimensiuni decât cele din complexul spațiu-timp al cerului terestru.

( HIPERSPÁȚIU (< fr.s. n. (FIZ.) Spațiu diferit de cel euclidian, având mai mult de trei dimensiuni (sau de patru, atunci când timpul este considerat a patra dimensiune). Este utilizat în fizică și astrofizică (de ex. teoriile lui Kalutza-Klein, supergravitația, supercorzile etc.).)

Bineînțeles că nu spunem că Dumnezeu există în hiperspațiu pentru că El nu poate fi limitat de nici un fel de dimensiune. Dumnezeu este spirit infinit și perfect. El poate fi „imanent“ pătrunzând în creație și „transcendent“, ieșind oricând din ea. Aduceți-vă aminte de aparițiile și disparițiile Fiului lui Dumnezeu de după Înviere. Datele Bibliei îi îndreptățesc pe cei ce cred că nu trăim într-un UNIvers, ci într-un MULTIvers:

„Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurilecerurile cerurilor şi toată oştirea lor şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta“ (Neemia 9:6; vezi și Deut. 10:14; 1 Regi 2:27; Psalm 68:33; 148:4).

Trecerea dintr-un cer în altul, din cel atmosferic, de exemplu, în cel de al treilea cer nu trebuie vizualizată dimensional, ci calitativ. Cel de al treilea cer nu este „foarte departe“, cum propunea Mihail Eminescu:

„Porni luceafărul. Creșteau
În cer a lui aripe,
Și căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.“

Adăugarea de dimensiuni noi, dincolo de cele ale spațiului și timpului din cosmosul nostru, schimbă total ecuația. Dumnezeu, îngerii și demonii pot exista în proximitatea noastră imediată. Mai mult, demonii pot exista chiar în lăuntrul nostru, chiar o legiune! Tot așa și Duhul lui Dumnezeu poate să ne „umple“! Asta a spus apostolul Pavel filosofilor sofisticați din Atena:

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ‘Suntem din neamul Lui’… “ (Fapte 17:26-28).

Capitolul 4 din Apocalipsa ni-l prezintă pe apostolul Ioan invitat „să se suie“ într-un „aici“ care este dincolo de dimensiunile lumii noastre. Trebuie să ne așteptăm ca lucrurile pe care le-a văzut el „acolo“, în „hiperspațiu“ și pe care a încercat zadarnic să ni le descrie să fie cu totul altfel decât cele din lumea noastră.

Relatarea lui Ioan nu trebuie citită cu atitudinea cercetătorului de laborator care-L pune pe Dumnezeu la analiză sub microscop, ci cu cea a unui muritor uimit și uluit care relatează măreția misterioasă a unor lucruri pe care nu le poate neapărat înțelege. Dacă Ioan nu mai „cade la pământ ca mort“ ca în capitolul întâi al cărții este doar pentru că, între timp, s-a mai aclimatizat puțin cu lumea despre care ne scrie. Prin Ioan, asistăm lu noi la un copleșitor spectacol de lumini și sunet care-ți taie respirația și te face să cazi în admirație și adorare.

Când citesc relatarea lui Ioan am același sentiment pe care l-am trăit când am citit întâlnirea profetului Ezechiel cu „ceva“ venit din hiperspațiu și numită acolo „slava Domnului“. Este clar că avem de a face cu descrierea unor lucruri care evoluează în mai multe dimensiuni decât cele cunoscute în lumea noastră:

„M-am uitat şi iată că au venit de la miazănoapte un vânt năpraznic, un nor gros şi un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.
Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi.
Picioarele lor erau drepte şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel şi scânteiau ca nişte aramă lustruită. 
Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini de om şi toate patru aveau feţe şi aripi. 
Aripile lor erau prinse una de alta. Şi, când mergeau, nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte.
Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, şi anume, încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau, iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte.
În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, care ardeau, şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare şi din el ieşeau fulgere. Făpturile vii însă, când alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul.
Mă uitam la aceste făpturi vii şi iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. Înfăţişarea acestor roţi şi materialul din care erau făcute păreau de hrisolit şi toate patru aveau aceeaşi întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roţi. Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor şi nu se întorceau deloc în mersul lor. Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimântătoare şi, pe obezile lor, cele patru roţi erau pline cu ochi de jur împrejur.
Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile pe lângă ele şi, când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau şi roţile. Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul, şi împreună cu ele se ridicau şi roţile, căci duhul făpturilor vii era în roţi. Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile; când se opreau ele, se opreau şi roţile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau şi roţile; căci duhul făpturilor vii era în roţi.
Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor şi se întindea în aer sus, peste capetele lor. Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau fiecare câte două aripi, care le acopereau trupurile. Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari şi ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oştiri, iar când se opreau, îşi lăsau aripile în jos. Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor, iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos.
Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el.
Am mai văzut iarăşi o lucire de aramă lustruită, ca nişte foc, înăuntrul căruia era omul acesta şi care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus şi de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc şi, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare. Ca înfăţişarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea“ (Ezec. 1:4-28).

Nici un om n-a reușit să deseneze după descrierea lui Ezechiel cum arăta „slava Domnului“ venită din hiperspațiu în lumea noastră. Imaginația este neputincioasă pentru că n-am experimentat încă o asemenea realitate. Orice încercare de desen este condamnată la ridicol, fiind ca desenul unui copil de grădiniță, plată, fără adâncime și dimensiuni precise.

În Apocalipsa, apostolul Ioan, reprezentantul nostru în hiperspațiu, are aceleași dificultăți ca și Ezechiel când încearcă să ne descrie ce a văzut:

Numai decât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere. Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe şi pe capete aveau cununi de aur. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete.

Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă, cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare:
„Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”
Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau:
„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apoc. 4:2-11).

Consistența dintre descrierea făcut de Ezechiel și cea făcută de Ioan întărește convingerea noastră că amândouă sunt adevărate. la fel cum este și asemănarea cu detaliile cerești furnizate de  profetul Isaia:

Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6:2-3).

Pătrunderea în hiperspațiu nu înlesnește doar o întâlnire cu alte dimensiuni spațiale, ci și o călătorie încoace și încolo pe axa timpului. Din hiperspațiu se poate vedea tot ce s-a întâmplat deja, tot ce se întâmplă și tot ce se va întâmpla vreodată. Apocalipsa este o descoperire a viitorului, iar pasajul care debutează în capitolul 4 este o invitație la întâlnirea cu vremurile viitoare:

„Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” (Apoc. 4:1).

Trebuie să înțelegem că aceasta nu este o carte de povești și că Ioan n-a fost transportat într-un tărâm metaforic mitic. Dumnezeu l-a dus în cea mai eternă formă de existență, lăsându-l pentru o fracțiune de timp să vadă ceva din lucrurile pe care ochiul nu le-a văzut și la mintea omului nu s-au suit. Scopul pentru care a fost dus a fost să i se arate și să ni se comunice nouă lucrurile care vor avea loc pe pământ în viitor, după vremea bisericii.

Cerul este descris ca locuința lui Dumnezeu. Este locul în care S-a înălțat Isus Christos după înviere și unde ne pregătește un loc în care să ajungem și noi (Fapte 1:10-11; 3:21; 7:55-56; Rom. 10:6, Col. 3:1; 1 Tesal. 4:16; Ioan 14).

__________________________

Primul lucru pe care-l vede Ioan în cer este și cel mai important dintre toate: tronul ceresc:

„Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva“ (Apoc. 4:2).

Cuvântul „tron“ apare de 14 ori în acest capitol și de 46 de ori în toată cartea. Toate celelalte lucruri din cer pălesc în comparație cu tronul descris în capitolul 4 al Apocalipsei și cu Mielul lui Dumnezeu descris în capitolul 5.

Tronul este important pentru că pe el stătea Cineva. Ioan manifestă reticența evreiască și nu pronunță numele lui Dumnezeu, dar este clar despre cine este vorba. „Cineva“ stă pe tron și conduce toate lucrurile. Aceasta este marea realitate și marea speranță a lumii. Istoria nu este un produs al haosului și un rezultat al întâmplării. Există un „Cineva“ care domnește peste toate și care le hotărăște pe toate. Chiar și în cele mai cumplite catastrofe este bine să ne aducem aminte despre acest lucru:

„Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu Potopul şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie“ (Psalmi 29:10).

Este foarte important să înțelegem că acest tron nu se află într-un palat, ci într-un Templu! Cartea ne va spune mai multe despre acest lucru (Apoc. 7:15; 14:6-15, 18). Acum este suficient să spunem că tronul nu este legat doar de un centru de putere, ci de un centru de închinare și adorare. Dumnezeu nu se izolează de creaturile Sale în solitudinea singulară a unui palat, ci se bucură să fie împreună cu ele, în mijlocul lor, în Templul Său, în epicentrul sfințeniei absolute, răspândindu-Se în dragoste peste toate creaturile.

Descrierea lui Ioan ne spune suficient ca să înțelegem că suntem în fața lui Dumnezeu:

„Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere“ (Apoc. 4:3).

Ca și în descrierea făcută de profetul Ezechiel, Dumnezeu este reprezentat de culori aprinse, înflăcărate. El este un foc mistuitor. Iaspisul mai apare încă o dată în finalul Apocalipsei:

Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul“ (Apoc. 21:11).

Ce învățăm despre iaspis este că se aseamănă cu cristalul pur și strălucitor care înmulțește la nesfârșit strălucirea luminii.

fc88fc2ccc2d5aa7c7ca702b320f6a32Cealaltă piatră pomenită este sardiul. Orașul în care se afla una din bisericile căreia i-a scris Domnul în primele capitole își trage numele de la escavările de acolo. Piatra de sardis era de culoare roșiatică cu nuanțe de rubin însângerat. Prezența pietrei într-una din insulele Mediteranei i-a atras numele de Sardinia.

Înfățișarea Celui ce ședea pe tron impunea o teamă sfântă. Totul era clar, aprins ca un foc mistuitor (Deut. 4:24; Evrei 12:29) și înfiorător la privire. Aceasta a fost și reacția profetului Daniel când s-a întâlnit cu tronul divin:

Mă uitam la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile Lui, ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui“ (Daniel 7:9-10).

Mai este încă un lucru pe care-l putem spune despre aceste două pietre prețioase. Sardiul și Iaspisul și sunt prima și, respectiv, ultima din pietrele purtate pe pieptarul Marelui Preot:

Să faci apoi pieptarul judecăţii, lucrat cu măiestrie, să-l faci din aceeaşi lucrătură ca efodul; să-l faci din aur, din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi din in subţire răsucit. Să fie în patru colţuri şi îndoit; lungimea lui să fie de o palmă şi lăţimea, tot de o palmă. În el să ţeşi o ţesătură de pietre, şi anume patru rânduri de pietre: în rândul întâi, un sardonix, un topaz şi un smaragd; în al doilea rând, un rubin, un safir şi un diamant; în al treilea rând, un opal, un agat şi un ametist; în al patrulea rând, un hrisolit, un onix şi un iaspis. Aceste pietre să fie legate în ferecătura lor de aur. Să fie douăsprezece, după numele fiilor lui Israel, săpate ca nişte peceţi, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii. (Exod 28:15-21).

Ele reprezintă pe întâiul și ultimul născut din semințiile lui Israel. Iaspisul îl reprezintă pe Ruben, iar Sardiul pe Beniamin. În contextul în care Apocalipsa face parte din grupul de cărți ,,evreiești“ ale Noului Testament, s-ar prea putea ca vedenia să-L prezinte pe Dumnezeu în relația Legământului pe care l-a stabilit cu poporul Israel. Este un mesaj că Dumnezeu nu i-a lepădat și nu Și-a sfârșit încă planul cu ei. Vom vedea lucrul acesta și mai clar când ne vom întâlni cu cei 144.000 de martori, câte 12.000 din fiecare seminție a lui Israel.

Și încă un amănunt: Ruben, reprezentat prin Iaspis, se traduce prin „Iată Fiu“, iar Beniamin, reprezentat prin Sardiu, se traduce prin „fiul dreptei“. Nu s-ar putea oare ca aceste două pietre așezate pe tronul ceresc să vorbească lumii exact despre Fiul trimis de Dumnezeu pe pământ și așezat acum la dreapta măririi în ceruri? Nu este El oare „chipul Dumnezeului Celui nevăzut“?

___________________________

După ce am văzut tronul și ce este pe tron să aruncăm o privire la ce este în jurul tronului:

„ … și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere“ (Apoc. 4:3b).

Este o contradicție de termeni și numai o altă rânduială a luminii și a culorilor, mult mai complexă decât cea de pe pământ o poate pătrunde. Un curcubeu este rezultatul refracției luminii albe, dar Ioan ne spune că fondul acestui curcubeu era „ca o piatră de smarald“, adică verde!

revelation-4-5

Am văzut multe curcubee, dar nici unul n-a apărut pe fond verde. Poate că în grupul de culori ale curcubeului cea verde a fost mai aprinsă, mai dominantă sau poate că undele curcubeului pluteau sărbătorește peste această culoare. Cel mai rezonabil este să recunoaștem că nu știm precis despre ce este vorba, nu să facem ce a făcut Mahomed și religia islamică … Plecând de la acest verset al tronului ceresc, ei au preluat ideea că puterea, domnia și împărăția lui Dumnezeu se va răspândi pe pământ sub flamura unui steag verde. Acesta este motivul pentru care toate țările islamice au pe steag culoarea verde.

Curcubeul este semnul legământului încheiat de Dumnezeu cu oamenii după potop, promisiunea Lui că, prin har, nu va mai distruge pământul prin intermediul apelor.

Mai mult, pe pământ noi vedem curcubeul doar ca pe un arc, dar în cer, Ioan l-a văzut întreg, ca un cerc în jurul tronului divin. La fel l-a văzut și profetul Ezechiel:

„Ca înfăţişarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului“ (Ezec. 1:28)

Forța și puterea distrugătoare de pe tron este ținută în frâu de promisiunile harului. Dumnezeu ar putea distruge lumea aceasta doar cu o privire, doar cu un gând, dar a ales să fie credincios promisiunilor Lui făcute în favoarea noastră. În Christos, toate promisiunile sunt „Da“ și ,,Amin“ (2 Cor. 1:19-20).

________________

Tot în jurul tronului Ioan a mai văzut douăzeci și patru de tronuri:

„Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe şi pe capete aveau cununi de aur“ (Apoc. 4:4).

Este foarte greu să presupunem cine sunt acești douăzeci și patru de bătrâni. John MacArthur este de părere că ei nu sunt în nici un caz îngeri, pentru că îngerii nu stau pe tronuri ca să exercite autoritate proprie („În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare despre care vorbim“ – Ev. 2:5), nu sunt nici reprezentanții lui Israel, pentru că Israelul nu este mântuit până după Necazul cel Mare, nu sunt nici două grupe de 12, unii reprezentanți ai celor 12 seminții ale lui Israel, iar ceilalți sunt apostolii Domnului, pentru că n-avem nici o bază exegetică pentru o asemenea împărțire. Cel mai probabil, în opinia lui John MacARthur este că cei douăzeci și patru reprezentă biserica proslăvită, așezată prin Christos alături de El pe scaunul de domnie al cerului. Care este părerea mea? Ca întotdeauna, părerea mea este părerea Domnului și pentru că El nu și-a exprimat-o în text rămân strict la ceea ce n-a zis El.

Un amănunt esențial în terminologia greacă a textului este că bătrânii aceia poartă pe cap nu „diademe“ semn al unei autorități dăruite, ci ,,stefanos“, cununile biruitorilor în curse sau lupte. Este diferența dintre coroană și cunună!

_______________________

Tot înaintea scaunului de domnie erau așezate „șapte lămpi de foc, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu“ (Apoc. 4:5b). Este o înfățișare a Duhului Sfânt nu ca Mângâietor (Ioan 16:5-15), ci ca Mânie dezlănțuită a dumnezeirii. Acesta este tema principală din toată descrierea: Ioan Îl vede pe Dumnezeu în toată gloria pornit să judece pământul:

„Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete“ (Apoc. 4:5a)

Furtuna mâniei divine era gata să se dezlănțuie. „În fața scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemănătoare cu cristalul“ (Apov. 4:6a). O mare fără valuri și zbucium. Este liniștea de dinaintea furtunii.

____________________

Următorul element pe care-l vede Ioan în jurul tronului sunt cele patru făpturi vii:

În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă, cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Apoc. 4:6b-8).

Cele patru nu sunt îngeri, nici fiare ale câmpului. Ioan le numește generic „făpturi vii“, pentru că nu este familiar cu ele. Noi însă ar trebui să le cunoaștem pentru că ne-am mai întâlnit cu ele și în cartea lui Isaia și în cartea lui Ezechiel.

„Serafimii stăteau deasupra Lui (a Domnului, care stătea pe scaunul de domnie) și fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața (să nu privească direct slava lui Dumnezeu), cu două își acopereau picioarele (pentru că locul acela este sfânt) și cu două zburau. Strigau unul la altul și ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!“ (Isaia 6:2-3).

Cartea Ezechiel, care este cartea slavei lui Dumnezeu, ne-a familiarizat deja cu înfățișarea heruvimilor:

Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel şi scânteiau ca nişte aramă lustruită. Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini de om şi toate patru aveau feţe şi aripi. Aripile lor erau prinse una de alta. Şi, când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.
Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, şi anume, încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau, iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte.
În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, care ardeau, şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare şi din el ieşeau fulgere. Făpturile vii însă, când alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul“ (Ezec. 1:5-14).

Este înfățișarea heruvimilor însărcinați cu păzirea slavei divine. Ei sunt cavalerii de la curtea regală a cerului. Mult mai mari în putere și autoritate decât îngerii, heruvimii sunt cela mai apropiate „făpturi vii“ care stau în apropierea lui Dumnezeu și nu-i lasă pe alții să se apropie. Ei stau în zbor continuu, ca niște helicoptere gata oricând de acțiune.

Când Adam și Eva s-au făcut vinovați de neascultare, un grup de heruvimi le-a interzis întoarcerea la pomul vieții:

„Astfel a izgonit El pe Adam, şi, la răsăritul grădinii Edenului, a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii (Gen. 3:24).

În Cortul întâlnirii, deasupra capacului Ispășirii de pe chivot erau doi heruvimi ocrotitori ai slavei:

Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut la cele două capete ale capacului ispăşirii; să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui.

Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii“ (Exod 25:18-20).

Pentru că era Cortul lui Dumnezeu, în toată țesătura cortului au fost așezate chipurile heruvimilor:

„Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie“ (Exod 26:1).

Tot în cartea lui Ezechiel ni se vorbește despre unul din cei mai mari și mai importanți heruvimi, un adevărat Luceafăr al zorilor, distinct în strălucire de toți ceilalți. Cine este? Îl cunoașteți și a fost entitatea spirituală malefică din spatele împăratului Tirului. Războiul dintre el și Dumnezeu va ține până la vremea sfârșitului:

„Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe.
Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.
Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.  Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.
Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. 
Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.
Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte, de aceea scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!»’ ” (Ezec. 28:12-19).

Tirul a fost pentru o vreme „scaunul Satanei“ aici pe pământ, locul în care Lucifer, opozantul lui Dumnezeu, a urzit planuri împotriva lui Israel și a planului divin, după cum acest scaun de domnie a fost o vreme la Pergam (Apoc. 2:13).

Este zadarnic să încercăm o reprezentare a heruvimilor. Ei evoluează în dimensiunile unui alt „cer“ , dincolo de proprietățile materiale din lumea noastră. Ioan a văzut, n-a înțeles, dar a consemnat. Noi citim, nu înțelegem, dar credem.

Iată numai una din descrierile imposibil de explicat în ideea noastră de „spațiu“:

În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi“ (Apoc. 4:6).

Cum poate „ceva“ sau „cineva“ să fie concomitent și în mijlocul scaunului de domnie și împrejurul scaunului de domnie“ ? Îmi veți răspune, și veți avea dreptate: Ca și Îngerul Domnului, căci este scris:

„Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie“ (Psalmi 34:7).

La fel a fost și manifestarea lui Dumnezeu față de Moise, care a fost scos pentru câteva clipe din lumea obișnuită și a văzut ceva din infinitatea prezenței divine. Dumnezeu a putut fi atunci concomitent și lângă Moise pe stâncă, și în trecere prin fața lui:

Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea până voi trece. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea” (Exod 33:18-23).

Heruvimii văzuți de Ioan în jurul tronului erau gata să execute ordine. Ei sunt pomeniți de treisprezece ori în cartea Apocalipsa. Vor ieși de la tronul din Templul ceresc cu însărcinarea de a manifesta slava lui Dumnezeu în potirele mâniei revărsate peste pământ (Apoc. 6:1, 6; 7:11; 14:3; 15:7).

_________________

Cartea Apocalipsa prezintă un „Oratoriu al Creației“. Cântările încep de la tronul din mijloc și cuprind apoi toată creația.

La început cântă doar cele patru făpturi vii, un veritabil quartet al slavei:

„Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Apoc. 4:8)

Cântarea trece apoi la cei douăzeci și patru de bătrâni așezați în jurul tronului:

Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apoc. 4:9-11).

Capitolul 5 adaugă scenei momentul în care celor patru făpturi și celor douăzeci și patru de bătrâni li se adaugă instrumentele muzicale:

Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.  Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apoc. 5:8-10).

Cântarea trece apoi la o strofă în care se alătură și mulțimea îngerilor:

M-am uitat şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.  Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apoc. 5:11-12).

Oratoriul atinge apogeul când toate făpturile create proclamă împreună slava lui Dumnezeu:

Şi pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”  Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” (Apoc. 5:13-14).

Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!

Primele două cântări ale Oratoriului ceresc Îi laudă pe Dumnezeu pentru Creație, iar următoarele două Îl laudă pentru lucrarea de Răscumpărare, cea de a cincea fiind o încununare a tuturor celorlalte.

Este o imagine a veșniciei: Dumnezeu locuiește în templul creației răspândind în jur dragoste și binecuvântări, iar toate făpturile create îl laudă și-i mulțumesc, adorându-L. Grup celor douăzeci și patru de bătrâni se aruncă cu fața la pământ și-și depun cununile la picioarele tronului. Apocalipsa ne prezintă șase ocazii în care se întâmplă asta (Apoc. 4:10; 5:8, 14; 7:11; 11:16; 19:4).

___________________________________

 

Reclame

5 comentarii

  1. […] Aceasta este o completare la studiul publicat anterior (aici). […]

  2. […] Aceasta este o completare la studiul publicat anterior (aici). […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: