Explicații la Biblie

Acasă » Personalități » Sila – un om cu dublă cetățenie

Sila – un om cu dublă cetățenie

Unii dintre voi, mai ales studenții la teologie înainte de examene, ați descoperit și folosiți ,,Biblia cu explicații“ în ediția ei electronică, extinsă și mereu completată (pe coloana din dreapta a acelui blog aveți ,,Cuprinsul blogului“). Vă invit și pe ceilalți să vizitați această sursă de studiu. În pregătirea predicilor, a orelor de studiu biblic sau în pregătirea pentru cer nimic nu este mai important decât să cunoaștem Cuvântul scris și Cuvântul întrupat. Iată un exemplu de studii de personaj din cele pe care le afișăm mereu pentru voi toți:

I. Un om privilegiat

După neînțelegerea survenită între el și Barnaba, apostolul Pavel s-a despărțit de el și l-a luat ca partener de lucrare pe Sila, unul din membrii de cinste ai comunității de credincioși din Ierusalim (Fapte 15:22). Ca și Pavel, Sila avea cetățenia romană.

Nu toți cei ce locuiau pe atunci în Imperiul Roman erau în mod automat ,,cetățeni romani“. Dreptul era rezervat locuitorilor Romei. În Noul Testament, cuvântul grec folosit pentru ,,cetățenie“ este ,,polites“, un derivat de la ,,polis“ (cetate). Tot de acolo se trag și termenii ,,politică“ (reguli de conviețuire socială) și ,,politețe“ (civilitatea celor de la oraș contrastată cu bădărănia celor de la țară).

,,Cetățenia romană“ era acordată în mod excepțional și altor oameni care intrau astfel în rândul celor privilegiați și ocrotiți ca cei ce se născuseră în ,,cetatea eternă“.  Acest lucru era obținut printr-o proclamație a împăratului roman și răsplătea fapte deosebite făcute spre binele Imperiului sau al celui care-l conducea. Cetățenia romană putea fi acordată unei persoane, unei familii, unei cetăți sau unei întregi provincii. Dacă cineva primea cetățenia romană, toți cei din familia sa se bucurau de acest drept. În Fatele Apostolilor 22:28 este scris că apostolul Pavel s-a născut într-o astfel de familie:

,,Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta”. „Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman” (Fapte 22:28).

De fapt, toți locuitorii cetății Tars primiseră această cetățenia romană de la împăratul Augustus.

Cetățenia romană presupunea o serie de responsabilități și privilegii, ca de exemplu aceea de a nu putea fi bătut cu nuiele sau răstignit și dreptul de a eluda curțile de justiție locale prin apelul la curtea imperială. Două fraze purtau o deosebită greutate juridică: ,,Ciuis Romanus sum“ – ,,Sunt un cetățean roman“ – și ,,Ad Caesarem Prouoci“ – ,,Cer să fiu judecat de Cezar“. Deși nu i-a lipsit niciodată curajul, apostolul Pavel s-a folosit de câteva ori de privilegiile cetățeniei romane. Totuși, într-una din epistolele sale, el proclamă pentru creștini o cetățenie și mai înaltă, aceea care se dobândește prin bunăvoința lui Dumnezeu în Christos:

,,Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos“ (Filip. 3:20).

II. Un om pus în slujba apostolilor

Îl regăsim pe Sila alături de Pavel în cetatea Filipi, unde amândoi au fost bătuți și aruncați în temniță. După cutremurul care a distrus în noaptea aceea închisoarea, Pavel și Sila au fost eliberați de autoritățile locale, îngrozite să afle că pedepsiseră doi cetățeni romani fără a le acorda tratamentul preferențial cerut de legea imperială (Fapte 16:35-39).

S-ar prea putea ca numele ,,Sila“ să fi fost o prescurtare de la numele grec ,,Silvanus“, (românește ,,Păduraru“), iar persoana care l-a purtat să fie și cea pomenită de apostolul Pavel în cele două epistole trimise tesalonicenilor (1 Tes. 1:1; 2 Tes. 1:1).  O persoană cu acest nume este pomenită și de Petru, care-l caracterizează drept ,,un frate credincios“ (1 Petru 5:12).

,,V-am scris aceste puţine rânduri prin Silvan, care cred că este un frate credincios“ (1 Pertru 5:12).

Probabil că Silvanus a șlefuit în limba greacă mesajul marelui pescar de oameni care era fluent doar în limba aramaică. Dacă este aceeași persoană, Sila/Silvanus a avut privilegiul de a însoți în lucrare și pe Pavel și pe Petru. Nu ni se spune nicăieri că Sila ar fi fost un apostol, dar este evident că a fost harnic și devotat, dornic să răspândească Evanghelia cetățeniei cerești printre Neamurile din partea răsăriteană a Imperiului Roman.

III. Un om care a reunțat la privigii în favoarea responsabilităților

Înfășurat în pătura privilegiilor romane, Sila ar fi putut duce o viață ,,la căldurică“, scutită de probleme. Ce l-a făcut oare să plece de acasă și să colinde lumea obosit, bătut și urât de toți oamenii alături de apostolul Pavel?

,,I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm”. Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei şi au poruncit să-i bată cu nuiele“ (Fapte 16:20-22).

Singurul răspuns posibil este acesta: ,,Sila și-a luat în serios ,,responsabilitățile“. Nu, nu responsabilitățile de cețean roman, ci responsabilitățile de cetățean al cerului! Este o atitudine pe care am face bine să ne-o însușim toți. Între privilegii și responsabilități, nu mulți aleg responsabilitățile. Acest lucru nu se vede clar astăzi, dar se va vedea extraordinar de clar și limpede în ziua marilor răsplătiri din fața scaunului de judecată al lui Christos.

Tu la câte privilegii ești gata să renunți din pricina lui Christos și a Evangheliei?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 125 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: