Toma – fratele tău

,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune -o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios“ – Ioan 20:27

Sunt indignat! Mai toate discuțiile ,,confidențiale“ din Comitetele bisericilor se ,,scurg“ afară și le afli în curtea bisericii! Este suficient ca bărbații din Comitet să spună acasă ,,doar soțiilor“ lor  că toată lumea află și auzi ecouri venite pănâ și de peste țări și mări! (Nu la noi! Pentru că soțiile de la noi sunt foarte discrete …).

Cam așa mi-am început predica din Duminica Tomei. Am vrut să șochez. Am vrut să creez o anumită stare de spirit în ascultători. Ca să accentuez, am întrebat: ,,V-ați ,,ars“ vreodată spovedindu-vă la un mic grup de rugăciune sau de școală duminicală ca să deveniți apoi subiectul bârfei lor? Cum pot oare oamenii să răspândească așa de repede veștile rele?“

De fapt, doream să le pun o întrebare și-i pregăteam psihologic.

Am continuat: ,,Cum de a putut Ioan să-l vorbească de rău pe Toma? Nu știau despre incident decât cei unsprezece. Acum știe toată lumea! Este Ioan, om bănuit a fi fost foarte credincios și smerit, un om de scandal, un om căruia îi place să-i batjocorească pe alții? Din cauza lui, de două mii de ani, lumea îi spune celui greșit ,,Toma necredinciosul“! Majoritatea nici nu știu că acest om a murit moarte de martir în India? Știu doar de îndoiala credinței lui … Știu pentru că le-a spus-o Ioan …“

Într-o predică de-a sa, Mariu Lucan, păstor la San Bernardino a spus că ,,Toma necredinciosul“ nici nu este o expresie din Biblie, ci doar rodul plăcerii unora de a exagera lucrurile. ,,Într-un parc, a spus el, un copil a luat cheile de la mașină din poșeta mamei, s-a urcat la volan, a pornit motorul și a lovit mașina de lângă el. ,,Cineva“ s-a grăbit să dea un telefon tatălui copilului și să-i spună:

,,Vino repede! Copilul tău a mers cu mașina și a făcut un accident groaznic. Mașina voastră și o altă mașină sunt zob! Vino repede!“

Îngrozit, în imaginația lui, bărbatul și-a văzut deja copilul mort. A fugit cât de repede a putut până în parc. Acolo însă n-a văzut nici urmă de accident. Oamenii stăteau liniștiți la soare, iar mașina lui doar o zgâriase puțin pe cea așezată lângă ea în parcare …“ Accidentul teribil fusese doar în mintea celui pus pe exagerare și spectacol.

Punct ochit, punct lovit! Cei ce m-au ascultat duminică erau furioși sau cel puțin descumpăniți. Nu mai știau precis ce să creadă despre Ioan …

În fiecare an, în duminica aceasta mă transform în apărătorul lui Toma. În predica de dimineață le-am adus ca martor pe Ioan Botezătorul, care și-a trimis ucenicii să-L întrebe pe Domnul Isus: ,,Tu ești Acela sau să așteptăm pe altul?“ (Mat. 11:2-19). Au fost cuvinte de îndoială, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-l poreclească cu pecetea ,,Ioan Botezătorul necredinciosul“ … Domnul Isus i-a luat apărarea și l-a numit de fapt ,,cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie“. Dacă un astfel de om a trecut prin crize de îndoială, oare ce avem toți cu Toma? De ce ne luăm în fiecare an de el?

Nu, nu cred că Ioan l-a vorbit de rău pe Toma. Cred că noi interpretăm greșit un text frumos și-l coborâm pe Toma sub nivelul necredințelor noastre ca să ne simțim mai bine, mai virtuoși, mai ,,cum trebuie să fim“.

Motivul pentru care Ioan a ales, singurul dintre cei patru evangheliști, să amintească despre Toma este unul … glorios. Ioan îl așează pe Toma în ,,apex“-ul, în punctul culminant spre care și-a direcționat tot conținutul scrierii sale.

Pentru ce și-a scris Ioan evanghelia?

La data la care s-a apucat de scris, toate celelalte evanghelii erau deja în circulație. Apăruseră chiar și altele. Majoritatea îl prezentau pe Isus din Nazaret drept ,,un om iluminat de divinitate“, peste care s-a pogorât logosul cu ocazia inițierii prin botez și de la care a plecat Logosul divin cu puține clipe înaintea morții, când răstignitul a spus: ,,Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul“.

Ioan a văzut cum diavolul pervertește evanghelia și caută să-L arunce pe Isus Christos la lada cu vechituri a istoriei, printre alți oameni remarcabili, dar toți … morți. Și Ioan a luat o hotărâre: ,,Nu! Atâta timp cât trăiesc eu nimeni n-are voie să facă așa ceva! Am să rescriu viața Domnului Isus din punct de vedere al divinității Sale. Am să dovedesc tuturor că Isus Christos n-a fost un om, ci a fost Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat.“

Acesta este scopul cât se poate de clar, de limpede și de declarat al Evangheliei lui Ioan:

,,Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui“ (Ioan 20:30-31).

Când se vor judeca cărțile de literatură ale istoriei, evanghelia lui Ioan va fi așezată printre cele mai reușite și mai ,,inspirate“ piese scrise vreodată.

Ioan își grupează argumentele pledoariei sale în trei grupe: (1) minunile pe care le-a făcut Isus, (2) cuvintele pe care le-a rostit Isus și (3) concluziile celor care i-au văzut minunile și i-au ascultat cuvintele. Ca să-și împlinească scopul, Ioan alege șapte personaje (septada lui Ioan!) prin gura cărora Dumnezeu a dat lumi declarații despre divinitatea lui Isus Christos. Iată-le:

• Ioan Botezătorul (1:34)
• Natanael (1:49)
• Petru (6:69)
• un orb care a fost vindecat (9:35–38)
• Marta (11:27)
• Toma (20:28)

și apostolul Ioan (20:31).

Privită din acest context, întâmplarea cu Toma nu mai este o vorbire de rău, ci o înălțare! Ea reprezintă momentul culminant al tuturor mărturiilor, căci ,,Domnul meu și Dumnezeul meu“ este cea mai formidabilă mărturisire de credință din istorie! Toma nu este mai prejos decât noi, ci deasupra noastră! Pronunțate după înviere, aceste cuvinte conțin o constatare copleșitoare, o declarație care ne influențează și ne inflamează pe toți. Este scânteia din care a pornit focul de miriște care s-a răspândit apoi în toată lumea.

Ioan și-o păstrează pentru sine pe cea de a șaptea mărturie despre divinitatea lui Isus Christos. Mesajul este inexorabil: ,,Degeaba s-au convins toși aceștia, dacă nu m-aș fi convins eu însumi. Ce au făcut alții mă poate impresiona, dar numai ceea ce fac eu mă …mântuie.

În felul acesta, Evangheliei lui Ioan continuă să fie, de două mii de ani, o provocare personală pentru toți cititorii ei, pentru mine și pentru … tine.

În afară de pasajele în care apare menționat alături de ceilalți apostoli (Matei 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:15; Ioan 21:2; Fapte 1:13), Toma apare individual în doar patru pasaje, fiecare cu însemnătatea lui specială.

Toma – geamănul –  John 11:16

Ciudat este că nicăieri nu ni se spune numele celui cu care a fost Toma geamăn. Oare de ce? Hmmmm …

Cu cât mă gândesc mai mult ci atât văd în această omisiune un mesaj care mă privește personal. Cred din ce în ce mai convins că acest Toma a fost geamăn cu mine … Poate și cu tine. În orice caz a fost frate geamăn cu tatăl băiatului care și-a adus fiul la Domnul Isus pentru vindecare: “Cred, Doamne, ajută necredinței mele!“ (Marcu 9:24).

Toma este prototipul credinciosului necredincios, a credinciosului care are limite peste care nu poate să treacă ușor, a credinciosului care se îndoiește. Tocmai de aceea sunt din ce în ce mai convins că Duhul Sfânt nu ne-a lăsat să știm numele celui care i-a fost “geamăn“. Tu poți pune numele tău în dreptul numelui lipsă. Eu l-am pus foarte convins pe al meu.

Toma curajosul –  John 11:16

Dualitatea credință-necredință ne lasă să fim când puternici, când neputincioși. Toma a avut și el momentele lui de sclipire. Omul acesta nu a  fost lipsit de curaj și nici de devotament.

Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: ,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!“

De câteva zile, Maria și Marta trimiseseră Domnului chemarea lor urgentă. Lazăr era pe moarte și aveau nevoie urgentă de El. Ucenicii au văzut însă cu mirare că Domnul ,,Își face de lucru“, parcă vrând intenționat să fie prea ocupat ca să se ducă. Majoritatea lor începuseră să creadă că era vorba de o teamă justificată. Iudeii căutaseră nu de mult

să-l asasineze, iar Lazăr, Marta și Maria erau în Iudeea, foarte aproape de Ierusalim … tacit, ucenicii i-au dat dreptate și nu l-au zorit să meargă. Numai că Domnul i-a surprins iar ci hotărările Sale. La două zile după ce primise chemarea din Betania, Domnul s-a hotărât brusc să meargă.

,,Haidem să ne întoarcem în Iudea.“ ,,Învăţătorule“, I-au zis ucenicii, ,,acum de curînd căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?“  – Ioan 11:7-8

Răspunsul dat de Domnul Isus le-a arătat din nou că El gândește altfel decât ei și că întârzierea nu fusese o problemă de frică, ci una de călăuzire specială venită partea lui Dumnezeu:

,,Isus a răspuns: ,,Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentrucă vede lumina lumii acesteia;  dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentrucă n’are lumina în el.“  După aceste vorbe, le -a zis: ,,Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn“   – Ioan 11:9-11

Convinși că Domnul poate pune diagnostice de la distanță, ucenicii s-au bucurat să afle că Lazăr are șanse de vindecare:

Ucenicii I-au zis: ,,Doamne, dacă doarme, are să se facă bine“ – Ioan 11:12

Nu-l înțeleseseră însă nici de data aceasta, așa că Domnul le-a spus pe față:

Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.  Atunci Isus le-a spus pe faţă: ,,Lazăr a murit. Şi mă bucur că n’am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el“ – Ioan 11:13-15

Este clar că dialogul era rupt. Ucenicii nu puteau să înțeleagă cuvintele Domnului Isus. Ei știau ce știau ei. El știa ce știa El. Cel mai mult îi încurca acum această alăturare dintre moartea lui Lazăr și posibilitatea lor de a merge la el. În mod normal, cine moare nu mai este acolo unde-i este trupul. Domnul nu putea face această greșeală! Singurul raționament posibil era că Domnul era pregătit să meargă în Iudeia, unde va fi omorât și=i anunța acum că se vor întâlni cu Lazăr … dincolo de moarte. Cuvintele lui vorbeau de un fel de încercare a credinței .. Lazăr pune doi  cu doi împreună și pentru el fac patru. Simplu și curajos, el rostește:

,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!“ – Ioan 11:16

Bineînțeles că Toma făcuse un raționament strmb și ajunsese la o concluzie proastă. Avea să înțeleagă mai târziu noul limbaj al lui Isus: moartea este un somn, iar învierea ca o deșteptare. Ceea ce avea sî se întâmple cu Lazăr era o lecție practică despre aceasta. Admirăm totuși curajul lui Toma. El fusese gata să moară alături de Isus sub persecuție. De fapt, așa avea să o și sfârșească mai tărziu …

Toma neștiutorul – Ioan 14:5

,,Doamne“, I -a zis Toma, ,,nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într’acolo?“

Este evident că Toma, asemenea multora dintre noi, a fost un om lipsit de sofisticare; curajos, dar greu de cap și zăbavnic la trecerea dincolo de pragul lumii materiale, spre dimensiunile flexibile ale priceperii spirituale. Acest handicap al lui i-a prilejuit însă Domnului să facă unele din cele mai extraordinare afirmații ale misiunii Sale. Toma a fost ,,geamănul“ nostru, manifestând în preajma lui Christos limitările cu care ne luptăm fiecare dintre noi.  Mulțumim lui Dumnezeu pentru Toma. Fără lipsa lui de pătrundere spirituală n-am fi ajutați și noi astăzi de lămuririle lui Christos:

,,Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.  Dacă m’aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi deacum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut“ – Ioan 14:6-7

Nedumeririle lui Toma i-au prilejuit Domnului aceste veritabile revelații divine. Curajul cu care și-a manifestat lipsa de pricepere i-a dat îndrăzneală și lui Filip:

,,Doamne“, i -a zis Filip, ,,arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns“ – Ioan 14:8

Iar lămurirea mustrătoare primită de Filip a primit un răspuns de care aveam nevoie astăzi toți:

Isus i -a zis: ,,De atîta vreme sînt cu voi, şi nu M’ai cunoscut, Filipe? Cine M’a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,Arată-ne pe Tatăl?`   Nu crezi că Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe cari vi le spun Eu, nu le spun dela Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeţi-Mă că Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea – Ioan 14: 9-11

Toma este o dovadă că omul firesc nu poate primi lucrurile Duhului, cum va spune mai târziu apostolul Pavel (1 Cor. 2:6-16). Știind acestea, Domnul Isus îi promite lui Toma și lui Filip că va veni o vreme când Duhul îi va ajuta pe cei credincioși să pătrundă lesne în dimensiunile vieții spirituale:

Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentrucă Eu mă duc la Tatăl:  şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentruca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mîngîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămînă cu voi în veac;  şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentrucă nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămîne cu voi, şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.

Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentrucă Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sînt în Tatăl Meu, că voi sînteţi în Mine, şi că Eu sînt în voi. Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.`

Care este însă secretul pentru primirea acestui Duh al lui Dumnezeu? Aceasta a vrut să afle, alături de Toma și de Filip, Iuda, nu vânzătorul:

,,Iuda, nu Iscarioteanul, I -a zis: ,,Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?“ Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvîntul, pe care -l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M’a trimes.  V’am spus aceste lucruri cît mai sînt cu voi.  Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care -L va trimete Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v’am spus Eu“ – Ioan 14:22-26

Toma – singuraticul –  Ioan 20:24

Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cînd a venit Isus.    

Cel mai rău lucru pe care-l putem face atunci când avem probleme este să ne ascundem în singurătatea suferinței. Rupt de părtășia ucenicilor, Toma a fost muncit de gândurile lui deznădăjduite. Ne putem închipui foarte ușor raționamentele lui: ,,Dacă Isus a murit, atunci El n-a fost cine au crezut ei că este, Fiul lui David, Mesia cel așteptat în lume. Dcaă n-a fost cine sperau ei, anii aceștia de ucenicie au fost un timp pierdut degeaba.“ Fiind un om practic, Toma era hotărât să nu mai piardă vremea în continuare și n-a mai fost atras să stea împreună cu ceilalți ucenici. Foarte adesea însă, această “pierdere de vreme“ în părtășia sfinților ne prilejuiește întâlniri miraculoase cu … Domnul.

Toma – raționalistul convertit la credință – Ioan 20:28

Drept răspuns, Toma I -a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!“- Ioan 20:28

Pentru că a ales singurătatea în locul părtășiei, Toma s-a pedepsit sibgur, lipsindu-se de una din întâlnirile cu Cel înviat. A aflat despre ea de la ceilalți, dar … s-a îndoit.

Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cînd a venit Isus.  Ceilalţi ucenici i-au zis deci: ,,Am văzut pe Domnul!“ Dar el le -a răspuns: ,,Dacă nu voi vedea în mînile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede“ – Ioan 20:24-25

Ce mare trebuie să fi fost supărarea ucenicilor când le-a spus că nu-i crede! Pe Toma l-a auzit însă și … altcineva:

După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăş în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe cînd erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, şi le -a zis: ,,Pace vouă!“   Apoi a zis lui Toma: ,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune -o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.“

Toma a fost surprins de câteva lucruri. Mai întâi, Domnul Isus a apărut între ei “din senin“, fără să deschidă o ușă, așa … prin ziduri. Apoi a fost faptul că acum putea să îl pipăie și să se convingă de realitatea ființei Sale. Domnul nu era doar o “apariție“, o fantomă a unei iluzii colective! Cel mai mult l-a lovit însă pe Toma faptul că, deși nu fusese de față, Domnul știa ceea ce el spusese. În mustrarea primită, Toma primește dovada indiscutabilă că Cel înviat este deasupra firii. El poate spune acum că anii de ucenicie n-au fost doar un timp pierdut, ci o adevărată și uimitoare umblare cu Dumnezeu:

Drept răspuns, Toma I -a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Rațiunea lui Toma a capitulat în fața .. dovezilor! Mintea noastră, limitată la dimensiunile experienței personale, pătrunde greu dincolo de cortina lucrurilor ,,pipăite“ cu simțurile noastre. Putem spune din nou că ,,Geamănul“ nostru ne-a înlocuit într-o experiență necesară. Toma s-a îndoit atunci pentru ca niciunul dintre noi să nu mai trebuiească să o mai facă astăzi. Slăbiciunea lui este întărirea noastră, iar promisiunea făcută lui este realitatea experiențelor noastre, trăite prin … credință:

,,Tomo“ i -a zis Isus, ,,pentrucă M-ai văzut, ai crezut. Ferice de ceice n’au văzut, şi au crezut“ – Ioan 20:29