Explicații la Biblie

Acasă » Uncategorized » Pentru un Paște mai profund: Rugăciunea lui Melhisedec

Pentru un Paște mai profund: Rugăciunea lui Melhisedec


Ioan 17

Un preot ceresc se roagă cerului pentru implicații cerești.

Cine este Cel ce se roagă?

În călătoria simbolică prin Cortul Întâlnirii pe structura căreia își scrie Ioan Evanghelia, după ce Isus s-a identificat cu obiectele din Curte (Mielul de jertfă pentru altarul din curte (1:36), apa din ligheanul spălărilor (4:14) și din prima parte a Cortului (pâinea (6:35) și lumina (8:12), în capitolul 17, Domnul Isus se află în fața altarului tămâierii, unde-și rostea Marele Preot rugăciunea înainte de a intra dincolo de perdea, în „Sfanta Sfintelor”. Toate elementele cultului mozaic au fost simboluri care au prevestit lucrarea mesianiacă. La ,,împlinirea vremii“, El a venit să le împlinească pe toate.

În ,,sfânta“ Marele Preot mai putea fi încă în compania celorlalți preoți, care-l auzeau cum se roagă, dar dincolo de perdea mergea singur ca să așeze sângele jertfei pe capacul ispășirii de deasupra chivotului. Iuda a fost dat afară (Ioan 13:18-30) pentru că n-a făcut parte din preoția cea nouă pe care a inaugurat-o Domnul Isus cu ucenicii. Ei preoți, El Mare Preot. O schimbare epocală.

Dar cum să fie El preot când încă mai trăiau Ana și Caiafa? Cum să se roage El pentru popor când ei mai aduceau încă rugăciunile la Templu?

Răspunsul este unul singur, mare și tainic. Răspunsul este … Melhisedec!

În noaptea aceea, cerul nu-i bagă în seamă nici pe Ana și nici pe Caiafa. Vremea lor trecuse. Cerul privește și ascultă ceea ce face Isus Christos, noul și tainicul Melhisedec, un Mare Preot pregătit de Dumnezeu din veșnicii ca să slujească nu în ,,Cortul Întâlnirii“ de pe pământ, ci în originalul ceresc după care i s-a spus lui Moise să facă Cortul de pe pământ. Ana și Caiafa se rugau în Templul de pe pământ, ,,chipul şi umbra lucrurilor cereşti“, dar cerul era cutremurat de slujirea făcută de Christos în Templul ceresc:

,,Ei (Ana și Caiafa) fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte” (Evrei 8:5).

Ana, Caiafa și oricare alt exponent al preoției lui Levi și Aaron n-ar fi putut face niciodată curățirea cortului ceresc. Dumnezeu a pregătit din vreme preoția lui Melhisedec, care a prevestit lucrarea desăvârșită pe care avea să o împlinească Domnul Isus:

,,Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. … Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu“ (Evrei 9:11-12; 24).

Cartea Apocalipsa ne vorbește despre altarul tămâierii din cer și despre altarul jertfei:

,,Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie“ (Apoc. 8:3;14:17-18).

Muritorii n-au ce căuta în slujirea de la Templul ceresc! Acolo este nevoie de o altfel de preoție, determinată deliberat de Creatorul tuturor lucrurilor.

,,Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”. Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 5:4-10.

În Evanghelia lui Ioan, rugăciunea de Mare Preot a Domnului Isus ocupă un loc de mare însemnătate. Din Evanghelia lui

lipsește rugăciunea ,,Tatăl nostru“, care este prin excelență ,,a noastră“, dar este redată ,,cuvânt cu cuvânt“ marea rugăciune din capitolul 17, încununarea pasajului care se preocupă de ultimele cuvinte lăsate ucenicilor înainte de Calvar!

park_s_melchizedek-5

Venise vremea ca Melhisedec să mijlocească. Născut în seminția lui Iuda, nu în cea preoțească a lui Levi, Isus din Betleemul Iudeii, sparge tiparul străvechi și apare ca un Melhisedec al veacurilor, ca să ne fie tuturor ,,Mare Preot în veac“. Cu mii de ani înainte, Avraam însuși, tatăl tuturor credincioșilor, i s-a supus și i-a dat zeciuială:

,,Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin – el era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului! Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate “ (Gen. 4:18-20).

Promisiunea mesianică despre venirea unui Melhisedec a fost reînnoită apoi prin împăratul David în carta psalmilor:

,,Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec. “ (Psalmi 110:4)

Sigur, subiectul Melhisedec n-a fost ușor și nici recomandabil, evreii nedeprinși cu ,,hrana tare a Cuvântului“ și care au ajuns ,,greoi la pricepere“, dar nu este greu pentru creștinii care au mintea înoită de călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Autorul epistolei către Evrei schițează câteva din ,,lucrurile grele de tâlcuit“ pentru evreii de atunci despre acest personaj care-L prevestea pe Christos.

  1. El seamănă cu Christos pentru că nu este dintre oamenii muritori:

,, În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnarea numelui său, este întâi „Împărat al neprihănirii”, apoi şi „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac“ (Evrei 7:1-3).

  1. El Îl prevestește pe Christos pentru că nu este din preoția obișnuită. Nimeni nu știe de unde a fost Melhisedec preot în Salem! Mai ales că a fost în același timp și Preot și Împărat!

,,Vedeţi bine dar cât de mare a fost el dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!
Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoţi după Lege au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam. Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială sunt nişte oameni muritori, pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturiseşte că este viu.
Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; căci era încă în coapsele strămoşului său când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam“ (Evrei 7:4-10).

  1. El Îl prevestește pe Christos pentru că depășește neputințele legii mozaice:

,,Dacă, dar, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia leviţilor – căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, şi nu după rânduiala lui Aaron? Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii. În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie“ (Evrei 7:11-14).

  1. El Îl prevestește pe Christos pentru că este legat de eternitate:

,,Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se după asemănarea lui Melhisedec un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 7:15-17).

  1. El îl prevestește pe Christos pentru că aduce nădejdea unei neprihăniri mai bune decât cea dată de Lege:

,,Astfel, pe de o parte se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte din pricina neputinţei şi zădărniciei ei, căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit, şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu“ (Evrei 7:18-19).

  1. El îl prevestește pe Christos pentru că El încheie un legământ mai bun decât cel al așezămintelor mozaice:

,,Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ – căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: ,,Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec ” –, prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezaşul unui legământ mai bun“.

  1. El îl prevestește pe Christos pentru că el ,,rămâne în veac“:

,,Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul“ (Evrei 7:23-24).

  1. El îl prevestește pe Christos pentru că ,,poate să mântuiască în chip desăvârșit și trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei“:

,,De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei“ (Evrei 7:25).

Autorul epistolei către Evrei rezumă toate aceste asemănări dintre Mehisedec și Isus Christos în finalul capitolului:

,,Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie“ (Evrei 7:26-28).

De ce este rugăciunea din Ioan 17 așa de importantă deci?

Pentru că ea marchează debutul activității Domnului Isus în slujba de Mare Preot. Putem spune din toată inima împreună cu autorul epistolei către Evrei:

,,Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul“ (Evrei 8:1-2).

Înainte de a rupe perdeaua din templu ca să pătrundă în ,,sfânta sfintelor“ din locurile cerești cu ,,însuși sângele Lui“ (Evrei 9), Îl găsim deci pe Isus Christos-Melhisedec înaintea altarului tămâierii, înălțând spre Dumnezeu rugăciunea Sa de Mare Preot. Iată de altfel cum a debutat întreg pasajul (Ioan 13 – 17) care relatează ultima stare de vorbă dintre Domnul Isus și ucenici:

,,Înainte de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. …  Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce …“ (Ioan 13:1,3).

Pentru cine se roagă ?

În pasajul din Ioan 17 este mult mai ușor să spui câte ceva despre ,,cine se roagă“ decât să scrii ceva despre ,,ce se roagă“ ! Rugăciunea este un dialog și când un astfel de dialog se poartă între Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Tatăl cuvintele au semnificații familiare lor, dar foarte puțin familiare nouă. Putem trage cu urechea, dar nu putem spune cu siguranță că înțelegem ceea ce auzim …

La fel ar fi dacă niște neavizați ar asculta discuția dintre doi matematicieni, doi muzicieni sau doi doctori în chimie organică. Neofiții nu pot pătrunde tainele celor inițiați. Cum am putea noii pătrunde tainele despre care vorbesc doi ,,din altă lume“?

Impasul nostru este depășit de bunăvoința lui Dumnezeu. El a ,,rânduit“ ca această rugăciune să fie auzită de muritori, să fie consemnată în scris de apostolul Ioan și să fie apoi citită în toate limbile pământului, până la marginile lumii și ale istoriei. Ca și în cazul învierii lui Lazăr, și această rugăciune este rostită ,,în public“ pentru ca să întărească credința celor ce o ascultă (Ioan 11:41-42: 1 Cor. 14:16-17).

Îndrăznim deci să pătrundem tainele acestei rugăciuni de Mare Preot cu smerenia celor cărora li s-a făcut privilegiul de a asculta ce a vorbit Melhisedecul nostru cu Tatăl lui în ,,locul sfânt“ de dinaintea perdelii care-l separa de ,,sfânta sfintelor“. Avem șansa să aflăm marele taine ale lumii la care nu au acces muritorii de rând, oricât de mare le-ar fi puterea, oricât de înalte le-ar fi pozițiile și oricât de impresionante le-ar fi diplomele:

,,Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!
Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu, şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere“ (Mat. 11:25-27).

Fără să avem pretenția că am ,,înțeles“ tot, observăm că rugăciunea rostită atunci de Domnul Isus se poate foarte bine împlini în trei secțiuni distincte. În prima secțiune, El se roagă pentru Sine. În cea de a doua secțiune, El se roagă pentru ucenici, iar în cea de a treia secțiune, El se roagă pentru credincioșii din toate veacurile. În prima secțiune, rugăciunea are o perspectivă eternă, în cea de la mijloc, o perspectivă imediată, iar în cea finală atinge iar eternitatea. În prima secțiune, Domnul Isus este preocupat de prosvlăvirea Sa, în secțiunea a doua de păstrarea ucenicilor, iar în cea de la urmă de proslăvirea tuturor credincioșilor prin comuniunea cu divinitatea. Cu reținerea celui care știe că Dumnezeu nu poate fi pus într-o cutie și analizat deplin în laborator, vă ofer deci acest tabel de sinteză:

Rugăciunea lui Melhisedec

Pentru cine?

Pentru când? Pentru ce?

Cum?

Pentru Sine
(Ioan 17:1-5)
perspectiva eternă proslăvirea împreună
Pentru ucenici
(Ioan 17:6-19)
perspectiva imediată sfințirea păstrare
Pentru credincioși
(Ioan 17:20-26)
perspectiva eternă proslăvirea comuniune

În mare parte, cuvintele acestei rugăciuni reprezintă esența lucrării de mijlocire pe care Domnul Isus o face astăzi pentru noi ,,la dreapta Tatălui“. În momentul în care a rostit-o, El se afla încă pe pământ. Lucrarea lui de Melhisedec așezat în locurile cerești va fi inaugurată numai după înălțarea la cer. Este probabil cea mai ignorată, deși este cea mai importantă din lucrările Lui pentru noi. Glorificăm trăirea Lui și jertfirea Lui, dar neglijăm să-I mulțumim pentru mijlocirea care ne păstrează zilnic în har:

,,De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei“ (Evrei 7:25).

,,Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit“ (1 Ioan 2:1).

În rugăciune din Ioan 17, Domnul Isus este ca un ostaș care raportează că misiunea îndeplinită a fost împlinită și cere permisiunea de a se întoarce acasă de pe front (Ioan 17:4).

I. Rugăciune pentru Sine

Înainte de a încerca să zgâriem puțin suprafața conținutului acestei secțiuni trebuie să ne reamintim că Ioan este un scriitor ,,minimalist“. Cuvintele folosite de el pentru dialogul dintre Domnul Isus și Dumnezeu Tatăl sunt din vocabularul unui copil de 12-13 ani, dar ele sunt doar ceea ce iese la suprafață. Cuvintele sunt doar ecourile unor realități supranaturale în care pătrundem fiecare numai atât cât avem har și ne permite gradul nostru personal de maturitate.

,,Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pecare I i-ai dat Tu.
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.
Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:1-5).

Această parte a rugăciunii are o perspectivă eternă, privind proslăvirea și are drept cuvânt cheie ,,împreună“: ,,Proslăvește-Mă la Tine însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea“.

Cei familiarizați cu interpretarea Scripturii știu că revelația scrisă cuprinde așa numitele ,,cuvinte containere goale“, recipientele unor informații la care nu avem acces încă. Deocamdată cunoaștem în parte și propovăduim în parte. Două dintre cuvintele acestea ,,goale“ de conținut sunt ,,veșnicie“ și ,,slavă“. Eclesiastul, cel mai înțelept om care a trăit vreodată, ne spune că:

,,A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu“ (Ecl. 3:11).

În rugăciunea Sa, Domnul Isus vorbește despre ceea ce a fost ,,înainte de întemeierea lumii“, adică înainte și în afara condițiilor de timp și spațiu care ne-au fost hărăzite experienței umane. Nici un om nu vrea să moară, mărturisind astfel că tânjim după veșnicie, dar nici un om nu-și poate închipui ce este eternitatea. Avem conceptul, dar ne lipsește experiența.

La fel este și cu ,,slava“ sau ,,gloria“ divină. Sonoritatea cuvântului ne este familiară, dar conținutul realității pe care o identifică ne este străin. Fiul dorește să se întoarcă acolo de unde a plecat. El tânjește să fie reașezat în poziția și prerogativele divine, alături de Dumnezeu Tatăl și cere să parcurgă inversul procesului prin care ,,S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce“ (Filip. 2:7-8). Fiul dorește să fie iar ,,asemenea Tatălui“ (Filp. 2:6).

Singurul lucru pe care-l mai putem spune despre această primă secțiune a rugăciunii din Ioan 17 este că ea conține aceeași definiție a vieții pe care a folosit-o Domnul Isus și în contextul învierii lui Lazăr. Lucrarea pe care a venit să o facă Fiul lui Dumnezeu a fost ,,să dea viața veșnică tuturor acelora pe care I i-a dat Tatăl, iar aceasta este definită în felul următor:

,,Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care L-ai trimis Tu“ (Ioan 17: 3). Isus Christos este învierea și viața, iar cine crede în El nu va muri niciodată (Ioan 11:25-26).

Nu este vorba despre o cunoaștere teoretică a Fiului, ci de o unire organică cu el, de o cunoaștere experimentală. Ioan nu vorbește de o cunoaștere DESPRE Fiul lui Dumnezeu, ci de o devenire împreună cu El. Este același verb pe care-l folosește Biblia când vorbește despre căsătorie, actul prin care un bărbat intră la soția lui și ,,o cunoaște“ ( Num. 31:17). Viața veșnică este un concept amintit de 10 ori în Evanghelia lui Ioan și ea identifică nu atât un aspect cantitativ, cât unul calitativ. Viața dăruită prin unirea cu Christos este ridicarea creaturii la un palier de existență superior. Ea nu este ceva ce putem produce prin strădaniile noastre, ci un dar primit în urma credinței, pocăinței și a nașterii din nou.

II. Rugăciune pentru ucenici

Cea de a doua secțiune a rugăciunii lui Melhisedec, Marele nostru Preot este dedicată ucenicilor. Cine sunt aceștia? Care este poziția lor? Care este pericolul care-i amenință? Care sunt argumentele păstrării lor în har?

Cine sunt aceștia?
Ioan scrie de șapte ori că ucenicii sunt un dar pentru Domnul Isus de la Dumnezeu (Ioan 17:2,6, 9, 11-12, 24). Știm cu toții că Domnul Isus este darul lui Dumnezeu pentru noi (Ioan 3:16), dar aflăm de la Ioan că și noi suntem darul lui Dumnezeu pentru Domnul Isus!

,,Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău“ (Ioan 17:6).

Cei unsprezece au fost predestinați să fie grupul restrâns al primilor urmași ai lui Christos. Ioan strecoară această idee în vocabularul folosit și în alte aluzii pe care le-a făcut în alte locuri din Evanghelia sa:

,,Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis“ (Ioan 17:7-8).

,,Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu” (Ioan 8:47)

,,Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți, și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu“ (Ioan 10:26-27, 29).

,,Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă“ (Ioan 15:16).

Care este poziția lor?

Ucenicii au fost un grup mic scos din lume și definit în opoziție cu ea. Sensul în care folosește aici Ioan termenul ,,lume“ nu este de cosmos sau de omenire, ci de ,,sistem“. Lumea este sistemul guvernat de Satan și în care se manifestă plenar firea pământească a oamenilor, împotrivitoare lui Dumnezeu și înclinată spre păcat și fărădelege.

,,Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi – tot ce este al Meu este al Tău şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei“ (Ioan 17:9-10).

Orice om poate să spună ,,Tot ce este al meu este al Tău“, dar numai Christos a putut spune ,,Tot ce este al Tău este al Meu“!

Care este pericolul care-i amenință?

Micul grup al ucenicilor a fost un avanpost înaintat în teritoriul dușmanului. Satan i-a urât pentru că-i vedea amenințându-i împărăția și s-a dezlănțuit asupra lor cu o furie nebună. Oricine citește pățaniile ucenicilor care L-au însoțit pe Domnul Isus în viața Lui terestră și necazurile care i-au urmărit după înălțarea la cer a Domnului Isus în cronica Faptele Apostolilor vede clar că între lume și ucenici s-a declanșat un conflict teribil. Domnul Isus le vorbise despre el în Ioan capitolul 15:

,,Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.
Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: ,,robul nu este mai mare decât stăpânul său“. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis“ (Ioan15:18-21).

Înainte de a se despărți de ucenici, Domnul Isus mijlocește înaintea Tatălui și-I cere să-i păzească și să-i păstreze în harul mântuitor:

,,Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat şi nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar, acum, Eu vin la Tine şi spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău“ (Ioan 17:12-15).

Care sunt argumentele păstrării lor în har?

Dacă ar fi să le enumerăm rapid, argumentele sunt (1) faptul că ei au fost dintotdeauna ,,ai lui Dumnezeu“, aleși înainte de întemeierea lumii, (2) că au răspuns la chemarea Domnului Isus, (3) că au primit Cuvintele lui Dumnezeu, (4) că sunt păziți în continuare de puterea lui Dumnezeu, (5) că sunt sfințiți în mod continuu prin adevărul cuprins în Cuvântul lui Dumnezeu și (6) că sunt pecetluiți în slujirea la care au fost consacrați.

,,Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr“ (Ioan 17:16-19).

III. Rugăciune pentru toți credincioșii

După ce s-a rugat pentru siguranța și sfințirea ucenicilor în secțiunea a doua, Domnul Isus se roagă în secțiunea a treia pentru unitatea creștinilor. Perspectiva este din nou eternă, iar cuvântul cheie subînțeles în text este ,,comuniune“, unitate în natură, scop, destin și existență.

Caracterul etern al prespectivei trebuie să ne facă reținuți în pretențiile de a înțelege și explica totul. Smeriți, vom spune ceea ,,ce ni se pare“ că vedem în acest pasaj.

,,Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis“ (Ioan 17:20-21).

Credem că afirmația de mai sus subliniază rolul important al unității în mărturia creștină. Și mai credem că această unitate nu poate fi obținută prin eforturile creștinilor, altfel Domnul Isus n-ar mai fi făcut din ea obiectul unei intervenții supranaturale. În dimensiunile ei istorice, Biserica creștină nu s-a bucurat nici pe departe de ,,unitate“. Începând cu Marea Schizmă din 1054 și permanentizându-se cu mulțimea de culte și denominații de după aceea, creștinismul nu se poate lăuda că a impresionat lumea prin ,,unitate“. Să nu fi fost ascultată această parte a rugăciunii Marelui nostru Preot?

Nici vorbă despre așa ceva! Cum am spus deja, unitatea creștină pentru care s-a rugat Isus Christos este o comuniune de natură, scop, destin și existență. Caracterul supranatural al unității creștine nu este în formele ei organizatoric-instituționale, ci în caracterul ei organic, spiritual și escatologic. De îndată ce Biserica creștină capătă un caracter ,,național“ majoritar, ea se bagă în treburile ,,acestei lumi“, trădându-și misiunea și loialitățile. Anticipând aspectul dezordonat al creștinismului organizatoric-instituțional, Domnul Isus anunțase deja în pildele Sale că țarina lumii va fi plină nu numai de grâu, ci și de neghină (Mat. 13:24-30) și că sub ramurile ieșite din grăuntele de muștar își vor găsi adăpost tot felul de ,,păsări“ (Mat. 13:31-32).

După versetele de mai sus urmează partea cea mai dificil de înțeles și explicat al celei de a treia secțiuni din rugăciunea Domnului Isus. Totul se complică și se amplifică prin menționarea unuia din ,,cuvintele-container“ goale de sens pentru experiența noastră. Domnul Isus introduce în ecuația unității creștine noțiunea de ,,slavă“:

,,Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una – Eu în ei şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii“ (Ioan 17:22-24).

În ceasul în care scriu acest smerit comentariu îmi este imposibil să spun ce înseamnă că ,,Domnul Isus ne-a dat slava pe care I-a dat-o Tatăl“. Nu pricep ce este ,,slava“ aceasta și în ce fel contribuie ea la comuniunea creștină și la eficiența mărturiei noastre înaintea lumii. Mai mult, îmi este imposibil să înțeleg despre ce slavă este vorba, atâta vreme cât ni se spune concomitent și că ,,ne-a fost dată“ și că ,,n-am văzut-o încă“ ! Pasajul mă pierde definitiv atunci când amintește de dragostea care a existat între Tatăl și Fiul ,,înainte de întemeierea lumii“. Perspectiva eternă duce dincolo de orizontul experiențelor noastre.

Este clar că nici unul din credincioșii de astăzi nu-și poate imagina realitățile spre care ne cheamă destinul nostru în Christos. El ia traiectorii amețitoare, înălțându-se spre straturi superioare diafane, ca fumul tămâiei așezată pe altarul din Templu. Domnul Isus vorbește despre realități pe care le putem intui, dar pe care nu le putem cunoaște încă deplin.

Suntem destinați să fim asemenea Lui, îmbrăcați cu slava Lui, măcar că nici unul din noi nu știe precis despre ce vorbește în acest pasaj Domnul Isus cu Tatăl din cer. Suntem departe de a cunoaște ,,cine“ este Fiul lui Dumnezeu în natura, poziția și privilegiile Lui veșnice. Avem însă în cuvintele acestei rugăciuni promisiunea repetată de Ioan într-una din celelalte scrieri ale sale:

,,Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este“ (1 Ioan 3:1-2).

Comuniunea creștină este rezultată din unirea fiecăruia dintre noi cu Christos. Perifraza ,,Eu în ei“ apare atât în versetul 23 cât și în finalul apoteotic al rugăciunii:

,,Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei“ (Ioan 17:25-26).

Vorbind despre unitatea cerească a credincioșilor cu Tatăl și cu Fiul, cineva a încercat s-o exprime matematic. ,,Dacă“, spunea el, ,,în aritmetică 1+1=2, în unitatea Sfintei Trinități, 1+1+1=1, adică Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt ,,una“. În mod similar, în unitatea creștină prin comuniunea divină, 1+1+1+1 …+1=întotdeauna 1“!

(Trebuie să facem aici o remară majoră: din textul rugăciunii din Ioan 17 lipsește cu desăvârșire orice referință la Duhul Sfânt. Acest lucru este remarcabil deoarece Evanghelia lui Ioan este supranumită și ,,Evanghelia Duhului Sfânt“. Dintre toți cei patru evangheliști, Ioan menționează cel mai mult persoana și lucrarea Duhului Sfânt:

– Ioan 1:33 – Duhul Sfânt coboară în chip de porumbel

– Ioan 6:33 – Duhul dă viață

– Ioan 3:8 – Duhul acționează suveran

– Ioan 4:10 – Duhul ca apă vie

– Ioan 4:23-24 – Închinarea în duh și în adevăr

– Ioan 14:16 – Duhul ca Mângâietor

– Ioan 14:17 – Duhul adevărului

– Ioan 14:24 – Duhul ne învață despre Christos

– Ioan 15:26 – Duhul întărește mărturia lui Christos

– Ioan 16:7-14 – Lucrarea Mângâietorului

– Ioan 20:19-23 – Primirea Duhului Sfânt  )

Expresia ,,le-am făcut cunoscut Numele Tău“ este o referință la revelația naturii divine. În Biblie, ,,Numele“ este sinonim cu natura unei persoane. Revelația lui Dumnezeu prin Christos a fost cea mai desăvârșită formă de cunoaștere a dumnezeirii. Aduceți-vă aminte de ceea ce i-a răspuns Isus Christos lui Toma:

,,Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte, şi L-aţi şi văzut.”
„Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns”.
Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,,Arată-ne pe Tatăl“? Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea“ (Ioan 14:6-11).

În rugăciunea aceasta a lui Melhisedec, ,,comuniunea“ dintre Tatăl și Fiul este măsura în care există comuniunea dintre Fiul și credincioșii creștini și comuniunea creștină în care trăiesc creștinii din toate veacurile.

Realitatea aceasta este ca o invitație să intrăm în cercul unei hore a iubirii, într-o îmbrățișare dumnezeiască pe care ne-o oferă Dumnezeu prin Christos.

După atâtea incertitudini despre textul rugăciunii din Ioan 17, dați-mi voie să închei cu ceva ce știu sigur, chiar dacă îl pricep la fel de puțin: Vom fi una cu Christos tot așa cum o soție devine una cu soțul ei în noaptea nunții!

,,Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)“ (Efes. 5:29-32).

Dincolo de consumarea acestei taine, unde va fi Christos vom fi și noi, uniți desăvârșit ca una din cele mai privilegiate ,,cete“ ale eternității (1 Cor. 15:22-23).

Vedeți dar că rugăciunea din Ioan 17 este demnă de o preoție care o depășește net pe cea a fiilor lui Aaron, de o preoție ,,după rânduiala lui Melhisedec“. Ea este plină de taine și de realități sublime pe care nu le putem pătrunde decât parțial. Ne este suficient însă că au vorbit despre ele cei care le cunosc deplin: Dumnezeu Tatăl și Fiul Său, Isus Christos.

Cum am putea cuprinde cu mintea noastră limitată acest dialog divin când el începe cu veșnicia și se termină tot cu ea?

,,Tată, a sosit ceasul! … Proslăvește-Mă la Tine însuți, cu slava pe care o aveam înainte de a fi lumea. … Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea …“ (Ioan 17:1,5, 24).

Pentru Domnul Isus ,,a sosit ceasul“ acum mai bine de două mii de ani. Pentru noi, nisipul din clepsidră trebuie să mai curgă până la ultimul fir, în marginea de la care începe eternitatea …

Anunțuri

4 comentarii

  1. Lidia spune:

    Multumesc frate Daniel si pentru acest articol minunat. Apreciez foarte mult scrierile dvs. Ce har aveti sa primiti aşa mari revelaţii! Dumnezeu va compenseaza pentru toată truda care o depuneţi în descifrarea, înţelegerea şi transmiterea mai departe a Evangheliei. Doamne, si cate alte taine incă mai sunt in Cuvântul lui Dumnezeu. Fiti binecuvântat.

    • barzilaiendan spune:

      Am avut o lună grea din punct de vedere al sănătății, cu spaime și neguri. Dumnezeu a compensat cu aceste străfulgerări de noi înțelegeri. M-am grăbit să le scriu ca să nu … le uit și eu. Mă bucur că simțim la fel și mulțumesc pentru cuvintele de confirmare. Sunt așa de rare în ultima vreme … Contorul îmi arată că vin sute de oameni pe blog în fiecare zi. Foarte puțini dau însă bună ziua.

  2. Vali Radu spune:

    Original,super,multumim !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 108 urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: