Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu » Ezra

Ezra

Împărățiile plătesc preț greu de sânge ca să înghită alte popoare, cărora le sug apoi seva și le storc resursele. Cum se poate ca unul din ele să lase de bunăvoie popoare captive să plece înapoi acasă și chiar să-i finanțeze repatrierea și reconstrucția? Știam că Dumnezeu este în cer, dar face ce vrea pe pământ, însă demonstrația pe care a făcut-o în cartea Daniel a fost însoțită de niște paradoxuri politice de neimaginat. Cine au fost acei împărați care au slujit providența divină?

Cele trei cărţi mai mici care ne stau acum în faţă – Ezra, Neemia şi Estera – încheie seria celor 17 cărţi istorice care alcătuiesc prima secţiune a Vechiului Testament. Aceste trei cărţi trebuiesc studiate împreună deoarece ele înregistrează lucrarea lui Dumnezeu cu poporul Israel după întoarcerea evreilor din robia Babiloniană. Ezra şi Neemia se ocupă de „rămăşiţa” care s-a întors în Ierusalim şi în Iudea, iar Estera explică ce s-a întîmplat cu poporul care a preferat să rămînă prin ţările în care fuseseră duşi. Pentru o mai bună înţelegere a acestor cărţi care marchează sfîrşitul cronicilor istorice este bine să citim şi ultimele trei cărţi din secţiunea cărţilor profetice: Hagai, Zaharia şi Maleahi, căci ei au fost profeţii ridicaţi de Dumnezeu în Israel în perioada de după robie.

De fapt, pentru a le așeza în cronologia istoriei lui Israel, toate cărțile menționate mai sus fac parte din cele dedicate periodei de ,,luptă pentru supraviețuire“. Iată-le așezate în ordinea evenimentelor pe care le descriu:

  • Ezechiel
  • Daniel
  • Estera
  • Ezra și Neemia
  • Hagai Zaharia
  • Maleahi

Titlul: Dacă această carte ar fi fost numită nu după numele autorului ei, ci după conţinutul pe care îl are, ea ar fi putut fi intitulată: „Cartea restaurării”, „Cartea repatrierii” sau „Cronica rămăşiţei lui Iuda”. Dacă ar fi fost numită după numele eroilor ei principali, ar fi trebuit să i se spună: „Cartea lui Zorobabel şi a lui Ezra”. Titlul ei este însă „Ezra” şi aceasta subliniază şi mai mult rolul jucat de această extrordinară personalitate în lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o pentru reaşezarea Israelului în tiparul divin.

Autorul: Ezra face parte din marele triumvirat al cărturarilor responsabili pentru scrierea Vechiului Testament: Moise, Samuel şi Ezra. Acest om fascinant a purtat un nume providențial care se traduce ,,ajutor“ (numele lui Neemia înseamnă ,,mângâiere“). Ezra a fost un descendent direct din Aaron, prin Eleazar, Fineas și Țadoc (Ezra 7:1-5).

Tradiţia evreiască, prin Talmud, îl consideră pe Ezra unul dintre cei mai proeminenţi lideri din istoria lui Israel. Lui îi sînt atribuite cinci lucrări capitale pentru identitatea evreilor ca neam:

(1) Înfiinţarea în Babilon a unei instituţii cu numele de: „Sinagoga cea mare”. Această şcoală rabinică era alcătuită dintr-un număr de 120 de membrii, toţi urmaşi ai profeţilor şi întemeietori ai grupării „cărturarilor” care au păstrat şi transmis apoi scrierile sfinte evreieşti. Puțini știu că Ezra a pus bazele ,,sinagogii“ evreiești. Departe de Ierusalim și de Temple, aceste ,,adunări“ pentru citirea și aprofundarea Legii au fost fundamentale pentru păstrarea și propășirea religiei iudaice.

(2) Alcătuirea „canonului” Vechi Testamental. Sub acest nume este descrisă „culegerea de Scripturi sfinte evreieşti recunoscute de toţi evreii ca avînd autoritate dumnezeiască”. Ezra le-a aşezat pe toate în trei categorii distincte numindu-le: Legea, Profeţii şi Scrierile.

(3) Trecerea de la scrierea antică ebraică la scrierea evreiască cu caractere grafice asiriene.

„Şi, pe vremea lui Artaxerxe, Bişlam, Mitredat, Tabeel şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, au scris lui Artaxerxe, împăratul perşilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi tălmăcită în limba aramaică“ – Ezra 4:7

(4) Alcătuirea Cronicilor ca un rezumat al istoriei evreieşti şi scrierea cărţilor Ezra şi Neemia.

(5) Înfinţarea sinagogilor locale ca locuri în care poporul să citească şi să înveţe perceptele religiei evreieşti. În ,,diaspora“, evreii au devenit ,,poporul cărții, numire pe care o împart astăzi cu creștinii. Ea subliniază faptul că acest popor se conformează, dincolo de legile țărilor în care trăiesc, prescripțiilor din Scripturi. În felul acesta ,,granițele Bibliei“ au devenit teritoriul existenței lor.

Chiar și după întoarcerea din robie și după ce au reconstruit templul, sinagogile au rămas centrul vieții spirituale a evreilor. Oriunde au ajuns ei, evreii au înfințat sinagogi. Accesul era permis tuturor. Și evreii și ,,temătorii de Dumnezeu“ și prozeliții puteau intra înăuntru. Pe vremea Noului Testament, în Evanghelii și în activitatea apostolului Pavel, în funcție de specificul populației locale, serviciile din sinagogă se desfășurau fie în limba aramaică, fie în limba greacă. În cazul situației din urmă, textul folosit era traducerea ,,Septuaginta“.

Este interesant să observăm că serviciile rânduite de Ezra pentru sinagogi sunt într-o ordine inversă față de serviciile din adunările creștine. La sinagogă, Cuvântul vine întâi, iar închinarea vine după aceea. Asculți mai întâi ce-și spune Dumnezeu, iar închinarea este răspunsul pe care-l dai la ceea ce ți-a vorbit Dumnezeu. În felul acesta, închinarea este mult mai adecvată și mai variată.  Uneori îți vine să sari de bucurie și să cânți. Alteori ai lacrimi de pocăință și agonizezi în rugăciune. În loc să te silești să-i antreznezi pe ascultători la cântare, Cuvântul face această lucrare de la sine. Cei umpluți de Cuvântul lui Dumnezeu sunt întotdeauna gata să-i răspundă.

Dacă mergi azi la o sinagogă, vei vedea că ei petrec prima oră în citirea și explicarea unui text din Scripturi și numai după aceea I se închină Domnului. Aceasta este ordinea stabilită de acest Ezra, ,,om iscusit în Legea Domnului.“ Pe unde ajungea, el scotea sulul legii, îl desfășura pe un pupitru improvizat din piața cetății, apoi le citea și le explica oamenilor care este voia Domnului. Este interesant că tot aceasta a fost ordinea din serviciile divine ale bisericilor de la început. Ele au imitat serviciile din sinagogă. Lucrarea „Didache“ („Învățătura celor doisprezece apostoli“), o cronică din acele vremuri de început ale creștinismului notează aceasta.

Faptul că Ezra este socotit autorul originalului ebraic al cărţilor 1 şi 2 Cronici, Ezra şi Neemia nu înseamnă că el nu a folosit fragmente din scrierile altor autori său că porţiunea autobiografică din cartea Neemia nu ar fi putut fi scrisă chiar de Neemia însuşi.

„Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile.“ – Ezra 7:10

Textul ne spune că Ezra a adus Legea lui Dumnezeu cu el, probabil cele cinci cărți ale lui Moise:

„Acest Ezra a venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de Domnul, Dumnezeul lui Israel.“ – Ezra 7:6

Era „iscusit“ în Lege pentru că a făcut trei lucruri: a studiat-o, a împlinit-o și a propovăduit-o. Este relativ ușor să le faci pe prima și a treia, dar este și mai importasă o faci pe cea de a doua, să însoțești cuvintele spuse cu dovada unei vieți corespunzătoare.

Studierea Scripturii l-a făcut pe Ezra să aibă o inimă sensibilă care a plâns pentru păcatele altora. Este una să plângi pentru greșelile tale și cu totul alta să plângi pentru greșelile altora! Pentru așa ceva se cere o maturitate duhovnicească pe care foarte puțini o au.

Tradiția ne spune că Ezra a fost coordonatorul unui Conciliu de 120 de învățați evrei care au cules cărțile sfinte și au alcătuit Canonul Vechiului Testament. Nu suntem siguri că așa a fost, dar suntem siguri că scrierile lui Ezra au pus temelia supraviețuirii națiunii pentru următorii 400 de ani. După scrierile lui Ezra, până la vremea evangheliilor, Dumnezeu n-a mai ridicat pe nimeni prin care să le vorbească iudeilor.

Data: Cartea se ocupă cu unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Israelului: întoarcerea din robie. Această întoarcere nu s-a făcut într-o singură etapă, ci în mai multe. Tot aşa şi pentru consemnarea evenimentelor putem presupune că există mai multe date ale scrierii. Refacerea vieţii religioase a Israelului a durat o perioadă de aproximativ o sută de ani. În acest interval de timp au existat două perioade mai mici de o excepţională importanţă:

1. Cei 20 de ani (537-517 î.Cr.) scurşi între darea decretului lui Cir-persanul şi pînă într-al şaselea an al domniei lui Dariu-medul, în care, sub conducerea lui Zorobabel ca guvernator şi Iosua ca preot, poporul a rezidit Templul. Pentru cunoaştera evenimentelor din această perioadă citiţi Ezra 1-6, Zaharia şi Hagai, ultimele două capitole din cartea 1 Cronici, primul capitol din cartea 2 Cronici, Psalmii 126 şi 137, precum şi referinţele despre împăratul persan Cir din cartea profetului Isaia (Isaia 44:23 pînă la 45:8).

2. Cei 25 de ani (458-433 î.Cr.) în care Neemia, ca guvernator, Ezra, ca preot au condus lucrarea de refacere a zidurilor Ierusalimului, în vremea aceea a activat profetul Maleahi.

În cartea Ezra ne întâlnim cu amândouă aceste perioade, în Neemia găsim numai cea de a doua perioadă.

Contextul istoric: Cartea Ezra conține evenimente istorice de la întorcerea iudeilor (evrei din seminția regală a lui Iuda) ca să rezidească Templul de la Ierusalim până la decretul dat de Artaxerxe, care este pomenit în capitolul 2 al cărții lui Neemia. Profetul Hagai l-a ajutat pe Ezra în misiunea lui, iar profetul Zaharia l-a ajutat pe Neemia.

Imperiul Babilonian a căzut în anul 539 d.Ch., fiind înlocuit de Imperiul Persan al lui Cir cel Mare (numit și Cirus al doilea). Tatăl său a fost Cambius, împărat peste Elamul de Răsărit, numit în Biblie Persia. Mama lui a fost Mandane, fata regelui Mezilor. Biblia vorbește despre Imperiul mezilor și Perșilor pentru că Cir, care a fost jumătate persan și jumătate med, a reușit să unească cele două popoare într-un singur mare imperiu, care a durat aproximativ 200 de ani.

Cir a avut un general de armată iscusit, Ugbaru, care în 12 Octombrie, 539 î.Ch. a deviat apele Eufratului și a pătruns pe sub poarta apelor în cetate. Evenimentul este pomenit și în cartea profetului Daniel, care-l prezintă drept o pedeapsă divină pentru destrăbălarea lui Beltșațar. Istoria extrabiblică ne oferă amănunte din scrierile lui herodot, socotit unul dintre cei mai mari istorici ai lumii:

„Persanii au reușit să devieze apele Eufratului într-un canal din amonte,a șa că râul a scăzut până puțin peste genunchii luptătorilor, făcând posibilă pătrunderea armatelor în oraș. S-a întâmplat așa de discret și de neașteptat, încât locuitorii „Babilonului imposibil de cucerit“ nu și-au dat seama de aceasta decât după trei zile. Slujbele la templul lor păgând nici n-au fost întrerupte. Pe o „stelă a lui Cir“ aflată la muzeul din Londra este scrisă isprava nemaipomenită reușită de cuceritori.

Hai să ne imaginăm împreună scena de acolo. Genialul general a cucerit cetatea și peste doar câteva zile Cir însuși a intrat triumfător. Dintr-un colț de cetate s-a apropiat de el un bătrân cu numele Daniel, mare dregător de la curtea imperială, și i-a citit emoționat din cronica veche a profetului Isaia. Scrierea spunea:

Eu zic adâncului: ‘Usucă-te şi îţi voi seca râurile’. Eu zic despre Cirus: ‘El este păstorul Meu şi el va împlini toată voia Mea’; el va zice despre Ierusalim: ‘Să fie zidit iarăşi!’ Şi despre Templu: ‘Să i se pună temeliile!’ ” (Isaia 44:27-28).

Nu se poate ca Cir să nu fi fost impresionat că nu numai numele lui fusese pomenit într-o profeție a evreilor rostită cu 150 de ani mai înainte, ci și metoda prin care el va cuceri Babilonul! Dumnezeu a știut mai dinainte că acest Cir nu va fi ca ceilalți tirani ai orientului, măcelari al popoarelor,  ci va fi un lider cu suflet de păstor al popoarelor., un împărat care le va lăsa să-și păstreze identitatea națională și chiar religia. Daniel i-a citit probabil mai departe …

Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ţine de mână ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă: „Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier. Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel. Din dragoste pentru robul Meu Iacov şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti“ (Is. 45:1-4, vezi până la v. 14).

Vă imaginați cu ce anticipare febrilă a urmărit Daniel impresiile pe care le putea citi pe fața împăratului și cu cât entuziasm au sărbătorit evreii inaugurarea noului împărat!

Veștile bune n-au întârziat să apară. Dumnezeu s-a grăbit să împlinească prin Cir planul întoarcerii copiilor Săi acasă:

„În cel dintâi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui:

Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor:

„Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, şi să se suie la Ierusalim în Iuda şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim. Oriunde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere, şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!” (Ezra 1:1-4).

Edictul a proclamat dreptul evreilor de a se întoarce în patria natală și datoria lor de a reconstrui Templul de la Ierusalim. Hotărârile au fost în spiritul tuturor celorlalte edicte date de Cir descoperite de arheologi.

Evreii au fost duşi în robie mai întîi de asirieni (1 Împ. 17) şi apoi de babilonieni (2 Împ. 25). După 70 de ani de robie, împăratul medo-persan Cir le-a dat dreptul de a se întoarce în ţara lor. Cele zece seminţii luate în robie de asirieni nu s-au mai întors în Israel, în anul 537 î.Cr. s-au întors în Israel 49.697 de iudei veniţi din robie. În anul 516 î.Cr. a fost încheiată reclădirea Templului, în anul 479 î.Cr. Estera a devenit împărăteasa Persiei (ca soţie a lui Xerxes). În anul 458 î.Cr. Ezra a condus cel de al doilea convoi de evrei care s-au întors din robie, în anul 445 î.Cr. Neemia a reconstruit zidurile Ierusalimului.

Conţinutul cărţii: 

Există trei feluri în care putem să ne apropiem de o carte a Bibliei:

a. Pentru a găsi versete de aur (personal).
David Pawson numește această atitudine ,,metoda horoscop“, pentru că ea ne ne face să citim textul până când găsim un verset care se potrivește de minune situației personale în care ne aflăm.

b. Pentru a găsi pasaje cu un mesaj major (alții).
Această metodă este practicată de aceia care citesc Biblia pentru alții. Ei caută pasaje care se potrivesc anumitor circumstanțe sau persoane. Firește, majoritatea păstorilor și predicatorilor sunt ispitiți să citească Biblia astfel, pentru că ei sunt veșnic în căutare de texte potrivite pentru ceea ce vor să le spună celor ce-i asculte.

c. Pentru a găsi mesajul global al cărții respective (Dumnezeu).
Această metodă ne așează la picioarele lui Dumnezeu ca să descoperim ce vrea El să ne spună prin acea carte din Biblie. Ea urmărește interacțiunea dintre Dumnezeu și oamenii pomeniți în text astfel ca să înțelegem cum este și cum se poartă Dumnezeu și cu noi.

Dacă ne apropiem de cartea lui Ezra din perspectiva istoriei observăm că Dumnezeu a mărit treptat intensitatea pedepselor pentru neascultare. Fiecare nouă pedeapsî a fost mai mare decât cea precedentă. Mai întâi, Dumnezeu a trimit asupra poporului Său atacul popoarelor din jur, cel mai adesea filistenii. Evreii n-au vrut să se îndrepte și atunci Dumnezeu a mărit suferințele lor prin secetă, lipsa mâncării și înfometare. Când nici aceasta nu le-a trezit conștiința,  a trimis asupra lor molime și boli. Pedeapsa cea mai mare a fost atunci când au pierdut dreptul de a mai sta în țara promisă și au fost duși în robie departe de ea. În zorii istoriei lor, Dumnezeu i-a scos din robia Egiptului și i-a adus în țara promisă, dar încă de atunci i-a amenințat că nu o vor stăpâni se vor strica prin trăirea în păcat:

,,Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile care erau în ea înaintea voastră.“ (Levitic 18:28).

Cele două robii

Prima robie a fost atunci când regatul de nord, adică cele zece seminții ale lui Israel, au fost cucerite de Asiria și când cei de acolo au fost deportați în anul 721 î.Ch.

Cea de a doua robie a fost atunci când regatul de sud, numit și regatul lui Iuda, a fost cucerit de Babilon în 586 î.Ch., iar cei de acolo au fost duși și răspândiți printre popoarele din marele imperiu. Cărțile Ezra și Neemia au deaface cu această a doua robie.

Trei deportări

În ciuda așteptărilor profetului Habacuc, babilonienii nu au distrus tot ceea ce era în Israel. Ei au fost mult mai blânzi și îngăduitori decât s-a așteptat profetul.

,, … chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!  – Hab. 3:17-18)

Babilonienii i-au strămutat pe evrei în trei deportări succesive. Cel dintâi grup a fost dus în robie în 606 î.Ch. Din el au făcut parte cei din curtea regală, în credința că dacă vor fi lipsiți de conducători, evreii vor putea fi ținuți ușor sub autoritatea babiloniană. Din acest strat de sus al societății a făcut parte și adolescentul Daniel, care avea să joace un rol extrem de important în exil.

Cei rămași în urmă nu s-au supus însă babilonienilor, ci s-au răsculat, așa că forțele imperiale au venit din nou în 597 î.Ch. și au deportat pe toți meșteșugarii și negustorii, sperând că, lipsiți de cei care puteau face bani, cei rămași vor fi total dependenți și li se vroo supune.

Evreii s-au răsculat iarăși, așa că babilonienii au venit de data aceasta cu o mare armată și, în 587 î.Ch. au ras de pe fața pământului templul și au distrus toată cetatea. Ierusalimul a fost pustiit și toți cei din iuda și beniamin au fost deportați departe de țară.

Robia babiloniană a durat exact 70 de ani, așa cum vestise profetul Ieremia.

,,Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani.“ – Ieremia 25:11

Precizarea lui l-a îndemnat pe Daniel să înceapă să rse roage pentru revenirea în țară:

„ … în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul Ieremia. Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă.“ – Daniel 9:2-3

Trei întoarceri

La sfârșitul robiei, printr-o simetrie cu deportările, evreii s-au întors în Israel în trei convoaie distincte.

În anul 537 î.Ch., când Cir persanul i-a lăsat să plece, 50.000 de iudei s-au întors sub comanda lui Zorobabel. Omul acesta făcea parte din linia regală, fiind un descendent al împăratului David. Numele lui este trecut în genealogia mesianică din Matei 1. Numărul celor întorși este relativ mic fată de totalul evreilor care plecaseră în robie şi cu mult mai mic decît numărul total al evreilor aflaţi în exil la aceea oră. Cei ce s-au întors au alcătuit într-adevăr numai o „rămăşiţă”. Ceilalţi au preferat să uite necazurile strămoşilor lor şi s-au hotărît să rămînă între neamurile printre care fuseseră strămutaţi. Se poate ca mulţi dintre ei să fi reuşit între timp să-şi facă un rost şi o situaţie materială prosperă. Perspectiva întoarcerii în sărăcia Israelului pentru a-i rezidi dărîmăturile nu a părut prea atrăgătoare multora dintre ei.

Cel de al doilea convoi a revenit în țară prin 458 î.Ch. Pe tronul Babilonului se afla atunci Artaxerses I. El i-a ngăduit lui Ezra să plece acasă împreună cu1,800 de persoane. Ezra era preot și când a sosit la Ierusalim i-a adunat pe cei din seminția leviților ca să restaureze viața cultică. Cei ce s-au întors cu Ezara n-au fost mulți și nu s-au pornit la drum decât după insistențe repetate (Ezra 8:15-20).

Paisprezece ani mai târziu, în 444 î.Ch., s-a întors la Ierusalim Neemia, împreună cu un mic grup de meșteșugari, ca să reconstruiască zidul protector al Ierusalimului.

Prin cele trei convoaie, Dumnezeu a reconstruit viața socială, viața religioasă și viața fizică a națiunii. Acest al doilea ,,exod“ din istoria Israelului a fost mult mai puțin spectaculos decât cel celebru, petrecut pe vremea lui Moise. El s-a desfâșurat ,,în faze“ și doar o minoritate din cei strămutați au acceptat să facă o călătorie anevoioasă de aproximativ patru luni (Ezra 7:8-9), ca să se întoarcă ,,acasă“. Evreii se integraseră foarte bine în societatea babiloniană, unde nu au slujit ca robi, ci și-au pus în funcțiune toate calitățile lor, ajungând prosperi și fericiți. Bunăstarea lor a atras chiar invidia altora, așa cum vom vedea foarte bine în cartea Estera. Ca şi Moise, Ezra este un om al cărţii, cu o educaţie aleasă şi destinat să alcătuiască culegerea de cărţii sfinte ale neamului.

Două cărți, un singur autor

Cărțile Ezra și Neemia poartă numele celor două personalități care au condus cel de al doilea și cel de al treilea convoi al revenirii în țară, deși ele ne vorbesc de toate cele trei. Poporul Israel nu mai este numit ,,evrei“ sau ,,israeliți“, ci ,,iudei“ pentru că majoritatea celor întorși au fost din seminția regală. Numele ,,Iuda“ se traduce prin ,,laudă“ și prerogativele de conducători i-a motivat probabil mai mult decât pe ceilalți să se apuce de reconstrucția națiunii.

Primul lucru care izbește când ne apropiem de aceste două cărți este totala lor asemănare. Amândouă au absolut aceeași structură.  Ambele au patru secțiuni, cu teme aproximativ identice. Ele se concentrează pe reconstrucția națiunii i pe reformarea poporului:

 

EZRA

NEEMIA

Întoarcerea I (1 – 2) Întoarcerea III (1 – 2)
a,b a,b
Reconstrucție (3 – 6) Reconstrucție (3-7)
a, b, c a, b, c
Întoarcerea II (7 – 8) Reînoire (8 – 10)
a, b, c a, b, c
Reformă (9 – 11) Reformă (11 – 13)
a, b a, b

Mai mult, stilul lor este foarte asemănător cu 1 și 2 Cronici. În arhivele evreiești, Ezra și Neemia au fost legate laolaltă sub numele 1 și 2 Ezra, puse împreună cu 1 și 2 Cronici. Finalul de la 2 Cronici este identic cu începutul cărții lui Ezra, ceea ce i-a făcut pe mulți să spună îndreptățiți că toate au fost scrise de același autor, cărturarul Ezra.

Ca și cartea profetului Daniel, cărțile Ezra și Neemia au pasaje intercalate scrise în limbile ebraică și aramaică. Așa vorbeau iudeii din Babilon. Aramaica era o limbă semitică cunoscută peste tot în ,,semiluna fertilă“ care acoperea țările din Mesopotamia în Egipt. Ea a fost ,,lingua franca“ a imperiului, tot așa cum greaca a fost limba comună în Imperiul Roman, aleasă pentru scrierea și traducerea cărților din Noul Testament.

Prima întoarcere (cap. 1-2) s-a concentrat asupra reconstruirii Templului. Lucrarea s-a făcut cu mari întreruperi. Dumnezeu a trebuit să intervină prin profeții Hagai și Zaharia pentru a-i însufleți pe iudei la lucru.

Al doilea convoi, care a venit cu Ezra (cap. 7-8), s-a concentrat asupra reformei spirituale a poporului și asupra reașezării lor în tiparele ascultării de Legea lui Dumnezeu.

Cel de al treilea convoi, care s-a întors împreună cu Neemia, s-a concentrat asupra rezidirii zidurilor Ierusalimului, asupra reînoirii legământului și, încă o dată, asupra unei reforme a vieții poporului. De fiecare dată, poporul a uitat foarte repede de păcatele care i-au ăcut pe părinții lor să fie alungați din țară.

Simetria dintre cele două cărți face ca în fiecare dintre ele, capitolul 9 să fie dedicat unor extraordinare rugăciuni de mijlocire pentru popor. Și Ezra și Neemia s-au identificat cu vinovăția poporului. Conținutul rugăciunilor lor reprezintă, fiecare în parte, punctul de greutate al cărții din care fac parte.

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: întreaga carte gravitează în jurul declaraţiei următoare: „Căci Ezra îşi pusese inima să adîncească şi să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile” (Ezra 7:10).

Mesajul cărţii: Cartea lui Ezra este un tipar pentru mişcările de trezire spirituală. Conţinutul ei ne arată 6 paşi spre o stare după voia lui Dumnezeu:

1. Întoarcerea în ţară (cap.1 şi 2) – revenirea la străvechea vatră a credinţei.
2. Reclădirea altarului (cap. 3:1-6 – reluarea unei vieţi de rugăciune.
3. Reclădirea Templului (3:8-13) – reconsiderarea atitudinii faţă de Dumnezeu.
4. Înfruntarea duşmanilor (cap.4) – respingerea ispitelor şi tentaţiilor care ne-ar putea opri din drum.
5. Îndemn profetic (5:1-6:14) – supunerea faţă de autoritatea Cuvîntului lui Dumnezeu.
6. Terminarea Templului (6:15-22) – perseverenţa în ascultarea şi cinstirea Domnului.

O astfel de refacere spirituală trebuie să se producă din cînd în cînd în fiecare dintre noi. Ea este necesară mai ales atunci cînd creştinismul nostru s-a poticnit undeva în trecut şi ajungem să ne dăm seama că trăim „robia” sub apăsarea duşmanilor sufletului nostru. Din cînd în cînd este bine să se ridice cîte un Pavel care să preia mesajul lui Ezra şi să ne întrebe: „Oh, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a, fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Cristos ca răstignit?” „Voi alergaţi bine; cine v-a tăiat calea ca să n-ascultaţi de adevăr?” (Galat. 3:1; 5:7)

Mesajul despre Dumnezeu pe care îl găsim în această carte poate fi parafrazat cu un text din Ieremia: „Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna. Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare” (Plîngerile lui Ieremia 3:31-32).

SCHIŢA CĂRŢIII

I. Întoarcerea I (1-2)
Cir dă drumul poporului  (1)
Zorobabel și ceilalți ,,s-au întors“ (2)

II. Reconstrucție (3-6)
Iosua: altarul și temeliile Templului (3)
Artarxexe: scrisoarea care a oprit reconstrucția (4)
Darius: Scrisori care reîncep reconstrucția (5-6)

III. Întoarcerea II (7-8)
Ezra și ceilalți ,,au venit din Babilon“ (7)
Artarxexe: scrisoarea de referințe (7)
Leviții se întorc (8)

IV. Reforma (9-10)
Mijlocire privată (9)
Mărturisire publică (10)

ÎMPĂRAŢI şi   DATE CAPITOLE ÎN CARTEA EZRA   TEXTE corespondente
Cirus 538-530 capitolele 1-6
Cambises 530-522 (deşi nu sînt menţionate numele lui Cambises şi Smerdis) Hagai şiZaharia
Smerdis 522
Darius 521-486
Xerxes I 486-465 4:6 Estera
Artaxerxe I 464-423 4:7-23 şi cap. 7-10 Maleahi
Darius II 423-404 Neemia

Conținutul comentat:

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: