Cartea 2 Cronici este o dizertaţie istorică pe tema: Soarta unei naţiuni depinde de atitudinea ei faţă de Domnul. Cazul studiat este: „Împărăţia lui Iuda”.

Titlul: Cartea este continuarea lucrării începute în cea dintîi carte a Cronicilor.

Autorul: Conţinutul Cronicilor se termină brusc cu o frază întreruptă la jumătate (2 Cron. 36:23). Continuarea ei se poate găsi în primele versete ale cărţii lui Ezra, cărturarul (Ezra 1:2-4). Concluzia firească ce se poate trage din această „coincidenţă” este că ambele cărţi au acelaşi autor, deşi numai cea din urmă îi poartă numele.

Data: După darea edictului lui Cir care a permis reîntoarcerea evreilor în Israel, probabil între anii 450-425 î.Cr. (1 Cron. 3:16-24; 9:1)

Conţinutul cărţii: 2 Cronici este o carte tragică cu un început glorios, dar cu un final teribil. Primele 9 capitole ne redau cei 40 de ani de domnie ai lui Solomon. Restul capitolelor se concentrează asupra istoriei împărăţiei lui Iuda pînă în vremea robiei babiloniene. Nu este cazul să zăbovim aici asupra fiecăruia dintre cei 20 de împăraţi care s-au succedat la tronul Ierusalimului. Este suficient să spunem că ei sînt analizaţi de autor prin prisma relaţiei personale pe care au avut-o ei cu Domnul. Ascensiunea sau declinul împărăţiei lui Israel nu s-au datorat factorilor economici său politici, ci stării lor spirituale în legătura lor cu Dumnezeu: „Şi în timpul cînd a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească” (2 Cron. 26:5), „Iotam a ajuns puternic, pentru că şi-a urmat necurmat căile (mai mult…)

Cărţile Cronicilor descriu în mare aceleaşi evenimente ca şi cărţile lui Samuel şi ale Împăraţilor. Atitudinea celui care le scrie este însă alta şi scopul cu care sînt scrise este total diferit. 1 şi 2 Samuel şi 1 şi 2 Împăraţi sînt cărţi cu un pronunţat caracter biografic, Cronicile au un caracter statistic. Primele sînt informative, cele din urmă sînt formative, 1 şi 2 Cronici sînt cărţi de educare a noii generaţii de evrei născuţi în captivitatea babiloneană.

Titlul: Cartea poartă această numire din timpul lui Ieronim, care a tradus textul Bibliei ebraice în limba latină între anii 385-405 d.Cr. Lucrarea lui poartă numele de: „Vulgata” (de la „vulg” care înseamnă popor). Titlul complet în limba latină este: „Cronicorum Liber” – Cartea Cronicilor. Cărţile cronicilor nu sînt cărţi de repetiţii inutile ale evenimentelor relatate deja în cărţile istorice ale Bibliei şi nici culegeri de pasaje neimportante uitate de alţi autori ai Scripturilor. Ele sînt compendii de istorie destinate evreilor din seminţiile împărăţiei lui Iuda care s-au întors din robia Babiloniană.

Autorul: Deşi numele autorului este necunoscut, părerile celor mai mulţi înclină spre cărturarul Ezra, cel care a fost responsabil pentru marea lucrare de reconstruire spirituală a evreilor după revenirea din Babilon.

Ceea ce este cert şi evidenţiat expres în textul Cronicilor este că autorul s-a folosit de un mare număr de lucrări istorice existente. Iată o listă a lor:

1. Cartea împăraţilor lui Israel şi a lui Iuda (2 Cronici 27:7)
2. Un „Midraş” (comentariu) al lucrării de mai sus (2 Cronici 24:27)
3. Cartea lui Samuel văzătorul (1 Cronici 29:29)
4. Cartea proorocului Natan (1 Cronici 29:29)
5. Cartea proorocului Gad (1 Cronici 29:29)
6. Proorocia lui Ahia din Şilo (2 Cronici 9:29)
7. Descoperirile proorocului Ieedo (2 Cronici 9:29)
8. Cartea proorocului Şemaia (2 Cronici 12:15)
9. Cartea de genealogii a proorocului Ido (2 Cronici 12:15)
10. Istoria alcătuită de Iehu, fiul lui Hanani (2 Cronici 20:34)
11. Cartea proorocului Isaia (26:22)
12. Vedenia proorocului Isaia (2 Cronici 32:32)
13. Cartea lui Hozai (2 Cronici 33:19)

Multitudinea aceasta de izvoare istorice este mult mai importantă decît pare la prima vedere. Ea dovedeşte că: (a) autorul a cercetat mult înainte de a se apuca de lucru, (b) autorul nu se sfieşte să citeze titlurile surselor lui, ceea ce dovedeşte că ele erau materiale demne de toată cinstea şi încrederea, şi că (c) colectarea datelor istorice a fost o îndeletnicire constantă de-a lungul istoriei lui Israel, iar aceasta ne dă şi mai multă încredere în veridicitatea înregistrărilor istorice pe care se bazează învăţătura Bibliei.

Contextul istoric: De la sfîrşitul cărţilor 1 şi 2 Împăraţi au trecut 70 de ani de robie. Profeţiile rostite de Ieremia s-au împlinit. Captivitatea a fost cuptorul în care Dumnezeu şi-a vindecat poporul de boala idolatriei. Printre străini, evreii au fost învăţaţi că este mai bine să fie aruncaţi în cuptorul cu foc decît să-şi plece genunchii în faţa chipurilor idolatre (Daniel 3). Mai marii lor le-au arătat că este mai bine să fie aruncaţi în groapa cu lei decît să-şi întrerupă viaţa de rugăciune către Iehova (Daniel 6).

În 70 de ani murise însă o generaţie. Avem de-a face acum cu un nou Israel, născut departe de ţară, departe de Ierusalim şi departe de Templu. Ei fuseseră crescuţi printre străini, fără o viaţă de ceremonii religioase şi fără cunoştinţa destinului lor providenţial. În anul 537 î.Cr. decretul împăratului persan Cir dă dreptul evreilor să se întoarce acasă la Ierusalim şi în Iuda. Tinerii născuţi în captivitate şi-au pierdut însă legătura firească de (mai mult…)

Începînd cu această carte ne vom familiariza cu existenţa marilor imperii antice: Asiria, Babilon şi Persia. Ele vor începe să exercite o influenţă covîrşitoare asupra Israelului. Paradoxal, imperiile acestea sînt astăzi o binecuvîntare pentru poporul Bibliei, căci recentele descoperiri arheologice au făcut să amuţească critica arbitrară şi răuvoitoare din deceniile trecute. Fiecare lopată de pămînt întoarsă în terenul străvechiilor imperii acreditează astăzi Biblia ca o carte de istorie autentică.

Scopul scrierii acestei cărţi nu a fost numai acela de a înregistra vieţile împăraţilor din Iuda şi Israel. Această cronică a fost alcătuită pentru a arăta tuturor cititorilor că succesul oricărui împărat (şi a oricărei naţiuni luată ca atare) depinde de măsura de ataşament faţă de Cuvîntul şi voia Domnului. Neascultarea duce întotdeauna la decadenţă şi declin.

Titlul: 2 Împăraţi este o continuare firească a cărţii 1 Împăraţi cu care iniţial a constituit o singură cronică.

Autorul: Ceea ce s-a spus despre 1 Împăraţi este valabil şi pentru această carte. Proorocul Ieremia apare ca cel mai probabil dintre toţi autorii propuşi. El a folosit însă informaţii cuprinse în alte cărţi (1 Împ. 11:41; 14:19, 29). Ultimul capitol pare şi el scris de altcineva care a stat în Babilon, nu de cineva care s-a dus cu unii din popor în Egipt şi a murit acolo, cum este cazul cu Ieremia.

Data: În preajma anului 550 î.Cr. Nu înainte de distrugerea celui dintîi Templu.

Conţinutul cărţii: Această carte care debutează cu strămutarea lui Ilie la cer şi se termină cu strămutarea poporului evreu în Babilon este cea mai tragică cronică de istorie din toată Biblia. Ba am putea spune că este una dintre cele mai tragice înregistrări istorice din analele lumii. Poporul prin care Dumnezeu alesese să răspîndească cunoştinţa despre Sine şi despre planurile Sale pline de har s-a abătut din ce în ce mai mult de la ascultarea de Dumnezeu, s-a cufundat în idolatrie şi în întunerecul înstrăinării de Creator. Cînd nelegiuirea lor şi-a atins culmea, Dumnezeu a trimis asupra lor popoare străine puternice şi lipsite de milă care i-au tîrît într-o neagră, umilitoare şi chinuitoare robie.

Cartea 2 Împăraţi este cartea robiei. În capitolul 17 ni se prezintă ducerea Israelului (cele 10 seminţii din împărăţia de nord) în robia Asiriană. Aceste 10 seminţii nu se vor întorce acasă, ci vor continua să rămînă răspîndite printre neamurile lumii. Capitolul 25 ne aduce înaintea ochilor Ierusalimul înconjurat, cucerit şi dărîmat. Poporul (mai mult…)

1 Samuel ne-a prezentat falimentul împăratului ales de oameni: Saul. 2 Samuel ne aşează înaintea ochilor frumoasa domnie a unui împărat „după inima lui Dumnezeu”: David.

Titlul: Singurul motiv pentru care cartea poartă numele de „2 Samuel” este acela că în original conţinutul ei a alcătuit o singură carte împreună cu cartea „1 Samuel”.

Autorul: Cronicarii care au păstrat scrisă amintirea acestor evenimente nu sînt cunoscuţi cu certitudine, 1 Cronici 29:29-30 ni-i indică drept autori pe doi profeţi: Natan şi Gad.

Data scrierii: Este nesigură, plasată însă cu certitudine undeva în cuprinsul secolului 10 dinaintea lui Cristos.

Conţinutul cărţii: 2 Samuel poate fi o carte uşor de memorat dacă o vom considera drept o carte biografică. Subiectul ei poate fi formulat astfel: 40 de ani de domnie din viaţa împăratului David (2 Sam. 5:4-5).

David a preluat conducerea lui Israel într-un timp în care naţiunea se afla într-o stare haotică. Moartea lui Saul fusese în acelaşi timp şi tragică şi ruşinoasă. Prima experienţă a Israelului cu monarhia sfîrşise într-un total eşec. Începutul cărţii „2 Samuel” ni-l arată pe David întors la Ţiclag după biruinţa pe care o avusese asupra Amaleciţilor (2 Sam.1:1). El era obosit în trup, dar bucuros în suflet pentru victoria repurtată. Grija lui cea mare însă era la soarta celeilalte bătălii: aceea dintre filisteni şi Israel. După trei zile, David primeşte vestea că Israelul a fost învins. Durerea lui David este sinceră şi nemîngîiată. Cu această ocazie iese în relief toată frumuseţea caracterului său. Cîntarea de jale scrisă de el pentru Saul şi mai ales pentru Ionatan (1: 17-27) este o elegie a unui suflet îndrăgostit şi (mai mult…)

Cu cartea 1 Samuel începem să citim cele trei grupe de cărţi duble din Vechiul Testaemnt – 1 şi 2 Samuel, 1 şi 2 Împăraţi şi 1 şi 2 Cronici. Ele alcătuiesc împreună o unitate distinctă acoperind perioada istorică delimitată de ridicarea şi prăbuşirea monarhiei în Israel, adică aproximativ 500 de ani scurşi pe albia vremii între 1095-586 î.Cr.

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei: Samuel, care tălmăcit înseamnă „cerut de la Dumnezeu”. În originalul evreiesc, cele două cărţi ale lui Samuel, ca de altfel şi celelalte două cărţi duble, au format la început o singură carte, împărţirea prezentă se datorează traducătorilor în limbile greacă şi latină. Deşi criticată de unii, împărţirea actuală îşi are meritul ei, deoarece 2 Samuel, ocupîndu-se prin excelenţă de cei 40 de ani de domnie ai împăratului David, merita să alcătuiască un volum aparte.

Autorul: Fără nici o îndoială, Samuel este cel ce a început să scrie această minunată cronică de istorie. Probabil că primele 24 de capitole sînt în întregime ale lui. Restul a fost adăugat de Natan şi Gad aşa cum găsim lămurit în 1 Cronici 29:29 şi în 1 Samuel 10:25.

Data: Aproximativ 930 î.Cr. şi cam 100 de ani după aceea. Cartea acopere o perioadă de 115 ani din istoria lui Israel.

Conţinutul cărţii: 1 Samuel este o cronică a tranziţiei lui Israel de la teocraţie la monarhie. Dumnezeu n-a vrut niciodată ca Israelul să aibă un alt împărat în afară de El însuşi. Dorinţa Lui a fost ca să ridice din mijlocul poporului conducători iscusiţi care să se afle întotdeauna sub ordinele Lui. Legea şi Marele Preot ar fi trebuit să reglementeze viaţa poporului în ascultarea lor deplină de Domnul. Dar n-a fost aşa. Israelul s-a depărtat de Dumnezeu, a iubit (mai mult…)