Explicații la Biblie

Acasă » 2013 (Pagina 2)

Arhive anuale: 2013

Deuteronom

Deuteronomy-OutlineDeși nu pare, Deuteronom este cheia întregii istorii a lui Israel.

Deși țara le-a fost promisă, din cauza neascultării, evreii n-au cucerit-o în întregime decât după … o mie de ani, pe vremea împăratului David. Și atunci n-au stăpânit-o decât aproximativ cinci sute de ani, după care au pierdut-o iar în întregime când au fost duși în robia asiriană și babiloniană. De atunci și până astăzi, Israelul n-a mai intrat deplin în stăpânirea întregii țări promise. Deuteronomul se dovedește a fi deci o carte cu implicații majore în istorie, cu consecințe la care suntem și noi martori. Toată istoria lui israel poate fi rezumată în două propoziții. Ascultarea și neprihănirea le-au adus binecuvântările. Neascultarea și păcătuirea au atras asupra lor blestemul. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm și noi. Cartea Deuteronom este citată de nu mai puțin de optzeci de ori în cele douăzeci și șapte de cărți ale Noului Testament.

Deuteronomul este cea de a cincea carte din Pentateucul lui Moise. Aceste cinci cărţi, numite de evrei şi Tora, alcătuiesc o veritabilă Biblie în miniatură. În ele vedem succesiv, ruina, răscumpărarea şi readucerea omului în părtăşie cu Dumnezeu, apoi călăuzirea divină şi dragostea lui Dumnezeu care reuşeşte mereu să ne scoată la capăt. Şi tot în ele căpătăm o revelaţie progresivă treptată a lui Dumnezeu către oameni.

Geneza ne descopere suveranitatea lui Dumnezeu, în creaţie şi în alegerea Israelului;

Exodul ne descopere puterea şi măreţia lui Dumnezeu;

Leviticul adaugă la acestea sfinţenia divină, evidenţiată în îndemnul la punerea de o parte pentru Domnul;

în Numeri ni se arată severitatea şi bunătatea manifestată de Dumnezeu în relaţia Lui cu oamenii, iar în Deuteronomul vom vedea dincolo de promisiuni şi pedepse credincioşia lui Dumnezeu. Această carte devine astfel nu numai ultima dintre cele cinci, ci şi o completare necesară a celorlalte patru.

Titlul

Numele cărţii vine de la două cuvinte din limba greacă: deuteros (a doua) şi nomos (lege) și este extras din Deut. 17:18.

În secolul III dinainte de Cristos, învăţăţii care au tradus originalul ebraic în Septuaginta greacă au combinat aceste cuvinte pentru a obţine titlul cărţii, în fapt, Deuteronomul nu este o a doua lege, ci o a doua lecturare a legilor pentru noua generaţie de evrei născuţi în pustie şi aflaţi acum în pragul intrării în Canaan.

În original, cartea poartă numele ,,Iată numele“. De ce?
Fiecare sinagogă are în fața adunării un dulap mare de lemn din care sunt scoase (mai mult…)

Numeri

Cartea Numeri cuprinde încă o etapă în drumul împlinirii fiinţei naţionale evreieşti. Poporul format în Egipt şi căruia i s-a dat în pustie o Constituţie, este acum în drum spre vatra în care-şi va aşeza copiii. Dumnezeu îi conduce înainte ca să le dea Canaanul. Se vor lăsa ei conduşi de Dumnezeu în această ţară nouă şi prosperă, dar necunoscută şi potenţial pericuIoasă? Aceasta este întrebarea la care răspunde conţinutul cărții Numeri.

Cartea Numeri în contextul Bibliei

În mod prioritar, Vechiul Testament este cartea poporului evreu. Toate cărţile lui trebuiesc judecate prin prisma existenţei şi destinului acestui popor de excepţie.

Cartea Genezei ne-a arătat coordonatele cosmice şi terestre în care a apărut acest neam. Capitolul 11 din cartea Genezei este pragul de debut al poporului Israel. Dumnezeu însuşi intervine în istorie şi-l cheamă pe Avram din cetatea păgână Ur, aflată în Caldeea, la vărsarea Tigrului şi Eufratului în golful Persic. Ales de gestul suveran al lui Dumnezeu, acest Avram devine Avraam, tatăl unei mari mulţimi (Gen. 17:5), şi strămoşul tuturor evreilor. Finalul cărţii Geneza îi găseşte pe urmaşii acestui foarte important personaj istoric părăsind temporar Canaanul spre a se muta în Egipt.

Cartea Exodul ne arată cum familia celor 12 seminţii ale lui Iacov, nepotul lui Avraam creşte numeric depăşind stadiul unui simplu grup etnic şi devine un popor care stârneşte teama egiptenilor. Citim apoi cum Dumnezeu însuşi intervine cu mână tare în Egipt spre a-l determina pe Faraon să-i lase pe evrei să plece spre a se întoarce înapoi în ţara promisă lui Avraam, ţara Canaanului. După ieşirea din Egipt, Dumnezeu dă acestui popor un (mai mult…)

Leviticul

quote-every-saint-has-a-past-and-every-sinner-has-a-futureCei mai mulţi dintre aceia care au avut dorinţa sinceră de a citi Biblia de la un capăt la altul s-au poticnit la cartea Leviticul! Trebuie s-o spunem şi noi: această carte nu este ca toate celelalte. Dar, faptul acesta nu o face mai puţin importantă, ci îi sporeşte şi mai mult însemnătatea unică. Deşi ea pare plicticoasă la citit, în ea se găsesc multe comori de extraordinară valoare. Plicticoasă pentru cititorul superficial, Leviticul se deschide ca o comoară de frumuseţi în faţa celui care este gata să facă un mic efort de studiu. Cartea aceasta nu ne-a fost dată pentru a fi citită, ci pentru a fi studiată.

Titlul: Numirea din limba română vine din traducerea grecească cunoscută sub numele de „Septuaginta” şi lămureşte specificul acestei (mai mult…)

Andrei

Câteva țări din Europa îl consideră pe Andrei ca sfânt-patron. România este una dintre ele. Câți roâni știu însă cine  afost Andrei și ce ar trebui să facă ei ca să semene cu acest om de excepție? Am putea spune că Andrei a fost omul ocaziilor oportune. El ne învață să folosim circumstanțele care ne sunt dăruite.

I. Un bărbat adevărat – Andrei vine de la „andros“ care înseamnă „Bărbat“ în lima greacă.

II. A acceptat pocăința – A fost unul din ucenicii lui Ioan botezătorul. Și-a dat seama că este ceva rău cu (mai mult…)

Marcu

Cine este Marcu?

Introducere: Specificul celor patru Evanghelii.

Matei – Evanghelia Împăratului,
Marcu – Evanghelia Robului lui Dumnezeu
Luca – Evanghelia Fiului Omului
Ioan – Evanghelia Fiului lui Dumnezeu

Nu sînt doar patru puncte de vedere personale, ci și patru prezentări pentru patru categorii de oameni:

Matei – pentru Evrei
Marcu – pentru Romani
Luca  – pentru omenire în general
Ioan – pentru Biserica aflată sub atacul ereziilor.

Din această introducere vedem clar că Marcu este vestirorul lui Dumnezeu pentru cititorii latini. El scrie celor care domneau, stăpîneau, conduceau lumea de atunci. Celor mîndrii, El le scrie despre „Robul“ venit să slujească. Celor care administrau, el le scrie despre intrusul care s-a apucat de treabă fară ca să le spună. Celor care împărățeau, el le scrie despre un Împărat și o Împărăție care s-a furișat pe neobservate în lume și care  a debutat răsturnînd lucrările Diavolului. Celor care adorau puterea, Marcu le scrie despre Unul care are putere asupra naturii, oamenilor și demonilor.

Dar cine este acest Ioan Marcu? (mai mult…)

Ana, mama lui Samuel

Text: 1 Sam 1

Introd. Trei cuvinte îți sar înaintea ochilor când te gândești la Ana:

I. Har – Numele ei țnseamnă „HarÎ și femeia asta a avut nevoie de har în familia ei. Dumnezeu a scos ceva frumos din tristețea ei (1 Petru 5:10).

II. Credință – Când te gândești cum a fost tratată acasă de bărbatul ei și la Casa Domnului de preotul Eli, este de mirare că această femeie a mai avut credință! Ana nu a cultivat în inima ei „amărăciune“, ca Naomi (Rut 1:19-22), nici nu a făcut scandal. Ea s-a smerit înaintea Domnului și a stăruit în rugăciune cu credință. Nu este de mirare că fiul ei, Samuel („Dumnezeu ascultă“) a ajuns un om al rugăciunii.

III. Ascultare – Ana și-a ținut jurământul făcut Domnului fără să se târguiască. Era vorba de întâiul născut care trebuia oricum dat Domnului (Exod 13:11-16). Rugăciunea unei mame și vorba bună a unui tată au schimbat soarta unei națiuni (1 Sam 1:21-23).

Moise – bâlbâitul binecuvântat

Moise – cel scos ca să scoată

Jocul de cuvinte din titlu ,,scoate“ în evidență providența divină. Aruncat în apele Nilului, Moise a fost scos de fata lui faraon și crescut la palat ca un fel de fiu adoptat. Prin aceasta însă, Dumnezeu l-a salvat ca să ajungă cel ce-a scos poporul evreu din greaua robie egipteană.

1. Moise este instrumentul lui Dumnezeu pentru o vreme de criză.

Peste un milion de urmași ai lui Avraam, Isaac și Israel se aflau în condiții foarte grele în Egipt. Erau acolo de 430 de ani (Exodul 12:40). Prin comparație, evreii din Babilon au stat acolo numai 70 de ani. În această scurtă captivitate, ei s-au înstrăinat de viața de închinare către Iehova și au trebuit să

(mai mult…)

Geneza

Tema generală:

Cartea Genezei arată că Dumnezeu vrea și poate să scoată un om (Avram) dintr-o lume idolatră (Ur) și să-l ducă în Țara Promisă, care, așa cum lămurește Epistola către Evrei, nu este doar pe pământ, ci, în final, în cer (Evrei 11:13-16). Din punctul acesta de vedere, în această primă carte a Bibliei ne întâlnim cu ,,geneza“ tuturor lucrurilor legate de salvarea oamenilor. Toate doctrinele majore ale Biblie își au rădăcinile în cartea Geneza: alegerea suverană, salvarea, justificarea prin credință, păstrarea celor credincioși, separarea de lume, pedeapsa disciplinară, răpirea Bisericii, întruparea, moartea și învierea, preoția – atât a lui Aaron cât și cea a lui Melhisedec, antichristul, legământul palestinian. etc. Toate acestea își găsesc rezolvarea simetric în ultima carte a Bibliei, Apocalipsa

Geneza în contextul științific

Primul verset al Genezei este ultima descoperire modernă a științei. ,,La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul“ anunță cele trei elemente elementare ale universului nostru: timpul (la început), spațiul (cerurile) și materia (pământul). Suntem din materie și existăm într-un continum din spațiu și timp. O asemenea afirmație nu putea veni spre noi decât din partea Creatorului acestui univers.

bible-verse-in-the-beginning-genesis-1-1-3-let-there-be-light-hd-wallpaper

Geneza în contextul Bibliei

Cartea Genezei este fundația pe care sunt clădite toate celelalte cărți ale Bibliei. Vă imaginați ce ar fi fost dacă în loc să înceapă cu Geneza, Biblia ar fi început cu Exodul sau cu Leviticul? Cine ar mai fi citit-o după întâlnirea cu primele capitole ale acelor cărți? De ce ne-ar interesa pe noi istoria și religia unui popor așa de străin de al nostru?

Geneza în contextul filosofic

Geneza ne este indispensabilă pentru a înțelege lumea și pentru a ne înțelege pe noi înșine. Geneza ne prezită scena, personajele și conflictul dramei în care trăim și noi. Ea conține cele două părți ale situației în care trăim astăzi, răspunzându-ne limpede la întrebările „Cum de a ajuns lumea așa rea cum este astăzi?“ și „Cum se vor repara toate acestea, ca să fie în sfârșit Bine și Frumos?“ Biblia ne informează despre problemele pe care le are Dumnezeu cu Creația și care este partea noastră de vină în toate acestea. Ea ne identifică natura conflictului cosmic în care suntem plasați și planul prin care Dumnezeu va folosi „sămânța femeii“ pentru a pune capăt acestui conflict.

Geneza în contextul profetic

Fiind așa de importantă, Geneza, împreună cu Apocalipsa sunt cărțile cele mai atacate de Diavol. El nu vrea ca noi să cunoaștem nici trecutul și nici viitorul. Amândouă îl arată într-o lumină foarte (mai mult…)

Țefania

„Voi nimici totul de pe faţa pămîntului, zice Domnul. Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii” (Ţef. 1:2,7)

Titlul: Numele profetului, care formează şi titlul cărţii vine de la două cuvinte ebraice: „Ţefan-Iah” care se pot traduce prin: „Dumnezeu care ascunde”.

Autorul: Ţefania este singurul profet care merge cu propria linie genealogică pînă la a patra generaţie:

„Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia” (Ţef. 1:1).

Motivul acestei prezentări este acela al sublinierii apartenenţei lui la linia davidică. Ţefania a fost un prinţ din familia lui David care a fost chemat de Dumnezeu la slujba profeţiei. El a fost deci rudă de sînge cu împăratul Iosia, dar aceasta nu l-a împiedicat să predice un mesaj aspru. Se prea poate ca influenţa lui Ţefania să fi fost unul dintre factorii care l-au influenţat pe Iosia în mişcarea lui de trezire spirituală a ţării. El a văzut însă, asemenea lui Ieremia, că miscarea de reformă a fost doar de suprafață, lipsită de o schimbare corespunzătoare a inimilor.

Data: Ţefania ne dă el însuşi datele lucrării lui profetice: „pe vremea lui Iosia, fiul Amon, împăratul lui Iuda” (Ţef. 1:1). Ţinînd seama că acest Iosia a domnit între 640-609 î.Cr. şi că Ninive nu fusese încă nimicită (Ţef. 2:13), putem fixa scrierea acestor profeţii între anii 640-612 î.Cr., aceasta însemnînd că Ţefania l-a însoţit pentru o vreme pe Ieremia în începutul misiunii sale.

Contextul istoric: Ţefania este profetul nemulţumit în vreme de trezire spirituală. Un ,,văzător“ al lui Dumnezeu vede nu numai ,,mai departe“, ci și mai profund decât ceilalți oameni.

Domnia lui Iosia a adus în Iuda o vreme de întoarcere la litera şi ritualul religios din „vremurile bune”. Prima reformă a lui Iosia s-a produs în anul 628 î.Cr. în cel de al doisprezecelea an de domnie (2 Cron. 34:3-7). Împăratul a înlăturat altarele lui Baal, a dărîmat stîlpii idoleşti şi a ars oasele profeţilor mincinoşi pe altarele lor. Şase ani mai tîrziu (622 î.Cr.), cea de a doua mişcare de reformă condusă de Iosia s-a produs atunci cînd preotul Hilchia a găsit Cartea Legii în Templu (1 Cron. 34:8-35:19). Aceste două reforme au fost însă prea mici şi au venit prea tîrziu. Schimbarea a fost mai mult administrativă, decît spirituală (2 Imp. 22-23) Proorocul Hulda i-a spus lui Iosia că Dumnezeu apreciază intenţiile lui bune, dar că poporul neînfrînat şi neschimbat în trăirile lui va trebui pedepsit cu asprime (2 Împ. 22:15-20). Înnoirea făcută în ţară de Iosia a fost mai mult o reformă, decît o renaştere. Acest lucru a fost proclamat cu tărie de Ieremia: vicleana Iuda, nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie” (Ieremia 3:6-10).

Conţinutul cărţii: Nu este de mirare că Ţefania nu pomeneşte nimic despre reformele religioase ale lui Iosia. Analiza lui asupra stării spirituale a poporului a mers dincolo de straturile superficiale ale aparenţelor. Ceea ce a văzut el în starea evreilor a fost nestatornicie, păcat şi nelegiuire. Expunînd public vinovăţia oamenilor, Ţefania strigă cu putere anunţînd venirea „zilei Domnului”. Acest uragan al mîniei divine se va năpusti peste ţară şi o va face una cu pămîntul. Ţefania şi Ioel au cîntat împreună oda răzbunării lui Dumnezeu asupra împărăţiei lui Iuda.

Dincolo de vremea pedepsei, Ţefania vede şi el vremea îndurării şi a slavei:

„Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului. Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine. În ziua aceea vă voi aduce înapoi; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pămîntului” (Ţef. 3:12, 14, 17, 20).

Cuvinte cheia şi teme caracteristice: Ţefania, asemenea lui Ioel și Amos, este cunoscut pentru vehemenţa cu care proclamă „venirea zilei Domnului” (Ţef. 1:14, 15; 2:3). Ea s-a aplicat istoric la invazia babiloniană din 606 î.Ch., dar își aruncă umbra în viitor spre vremea marilor pedepse de la sfârșit. 

Mesajul cărţii: Mesajul cărţii este clar: Dumnezeu nu poate fi înşelat cu aparenţe trecătoare. El cunoaşte şi cercetează inima. Jumătăţile de măsură în pocăinţă sînt sinonime cu nepocăinţa. O jumătate de trezire spirituală este insuficientă pentru mîntuire tot aşa cum este insuficientă o scară prea scurtă sau un pod numai pe jumătate terminat.

Ca și Habacuc, Țefania vede și mânia și mila lui Dumnezeu. El anunță judecata care va veni peste Ierusalim și Iuda (cap. 1), ca și asupra neamurilor (Cap. 2), dar vede și bunătatea pe care o va arăta Dumnezeu unei ,,rămășițe“ din poporul Său (cap. 3).

SCHIŢA CĂRŢII

I. O PRIVIRE ÎNĂUNTRU – MÎNIE ASUPRA LUI IUDA
a. Pedeapsa asupra lui Iuda, 1:1-18
b. Îndemn la pocăinţă, 2:1-3

II. O PRIVIRE ÎN JUR – MÎNIE ASUPRA NEAMURILOR
a. Vest şi Est: Filistia şi Moabul, 2:4-11
b. Sud şi Nord: Etiopia şi Asiria, 4:12-15
c. „Vai”-uri asupra Ierusalimului, 3:1-8

III. O PRIVIRE DINCOLO DE TIMP – VREMEA TĂMĂDUIRII
a. Convertirea neamurilor, 3:9
b. Restaurarea poporului Legămîntului, 3:10-15
c. Slava se va întoarce în Ierusalim, 3:16-20

Habacuc

Cartea lui Habacuc este o cîntare în noapte. Inima omului este un nesfîrşit subiect de studiu. Nu există doi oameni la fel, şi deci nici doi prooroci identici. Habacuc este unic în felul în care reacţionează în faţa revelaţiei divine. Această carte nu este un mesaj către oameni, ci un dialog între mintea profetului care dorea să înţeleagă şi inima lui Dumnezeu care nu vrea întotdeauna să explice.

Titlul: Titlul cărţii este numele autorului ei: „Habacuc” şi se poate traduce prin „cel ce ţine în braţe”.

Autorul: Habacuc a fost contemporan cu Ieremia şi a activat în perioada de dinaintea ducerii împărăţiei lui Iuda în robia Babiloniană. Profetul a fost un om cu un caracter sensibil şi duios care a îndeplinit slujba de „străjer” spiritual pus de Dumnezeu peste poporului Său („M-am dus în locul meu de strajă, şi stăm în turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul” – Hab. 2:1).

Data scrierii: Habacuc a activat ca profet în secolul 7 dinaintea lui Cristos, în perioada premergătoare robiei babiloniene.

Contextul istoric: Cu ani de zile înainte de apariţia lui Habacuc, profetul Isaia îl anunţase pe Ezechia, împăratul lui Iuda că toată visteria împărăţiei lui va fi luată şi dusă în Babilon (Isaia 39:6,7). Pe vremea aceea însă, toată lumea se temea de Asiria. Babilonul a început să constituie o ameninţare numai după căderea cetăţii Ninive. Cînd Egiptul a venit să dea o mînă de ajutor la asedierea şi cucerirea cetăţii Ninive, Iosia, care era un supus al Asiriei, i-a ieşit în cale să-l oprească din drum şi a fost ucis în lupta de la Meghido (2 Împăraţi 23:28-30). Fiul lui Iosia, Ioahaz, a apucat să domnească numai trei luni, căci a fost luat „ostatec” în Egipt de faraonul Neco, care a aşezat pe tron în locul lui pe celălalt fiu al lui Iosia, Eliachim (2 Împăraţi 23:31-37). Neco i-a schimbat numele în Ioiachim. Acesta a fost împăratul de tristă amintire care a ars sulul cărţii lui Ieremia (Ieremia 36). Pe vremea lui, babilonienii s-au înfruntat cu egiptenii şi i-au învins la Carchemiş, lîngă rîul Eufrat. Urmărindu-i pe egiptenii care se retrăgeau, Nebucadneţar a asediat şi Ierusalimul şi l-ar fi cucerit fără nici o îndoială, dacă vestea morţii tatălui său, Nebopolazar, nu l-ar fi forţat să se întoarcă de urgenţă acasă. Aşa cum anunţase Habacuc, Babilonul devenise o ameninţare pentru Iuda.

Conţinutul: Cartea lui Habacuc este un unicat între cărţile profetice. Ea nu este un mesaj către popor, ci o discuţie dintre profet şi Dumnezeul care-l ridicase în slujbă. Textul ei nu anunţă prea multe evenimente, ci caută să rezolve o problemă. Habacuc era încurcat cu dreptatea hotărîrilor lui Dumnezeu în istorie. Mintea lui nu putea întrezări justeţea hotărîrilor divine. Confuz şi curios, el cere o audienţă şi un răspuns de la Domnul.

Cartea ne prezintă un om care, deşi se încrede în Dumnezeu, este perplex în faţa hotărîrilor Lui. Dilema lui Habacuc era de o dublă natură: (1) De ce îngăduie Dumnezeu ca nelegiuirea crescîndă din Iuda să rămînă nepedepsită? (Hab. 1:2-4) şi (2) Cum poate un Dumnezeu sfînt şi drept să se gîndească să pedepsească vinovata împărăţie a lui Iuda prin şi mai vinovatul Babilon? (Hab. 1:12-2:1). Răspunsurile pe care i le dă Dumnezeu la aceste două întrebări sînt consemnate în Hab. 1:5-11 şi Hab. 2:2-20. Cartea se încheie apoi cu o odă de laudă la adresa suveranităţii şi atotînţelepciunii divine. Textul cîntării de laudă este unul dintre cele mai frumoase din Biblie şi a fost aşezat de evrei pe muzică şi cîntat la serviciile de la Templu.

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Are voie un om să chestioneze justeţea hotărîrilor lui Dumnezeu? Aceasta este problema pe care o ridică profeţia lui Habacuc. Răspunsul pe care-l dă cartea este că omul are dreptul să întrebe, dar răspunsul pe care-l va primi de la Domnul va mări uneori şi mai mult neînţelegerea omului. Mintea noastră limitată în circumstanţele de timp şi spaţiu nu poate pătrunde justeţea planurilor lui Dumnezeu în istorie. Suferinţele neînţelese de astăzi vor fi cu siguranţă explicate de Dumnezeu „în ziua aceea”. Pînă atunci, ne spune Habacuc, „cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Hab. 2:4).

Atunci când ne confruntăm cu încercarea, de orice fel ar fi ea, să procedăm şi noi precum Habacuc: să ne suim în acest turn (comp. cu Proverbe 18.10), care pe de o parte ne apără şi ne ţine departe de zbucium, iar pe de altă parte ne permite să privim totul de sus, din însăşi perspectiva lui Dumnezeu (Isaia 55.8,9).

Iată cheia pentru situaţia prezentă. În jurul lui nimic nu s-a schimbat: vrăjmaşii sunt mereu acolo, iar formele de nelegiuire se desfăşoară toate nestingherite. Credinţa celui drept se poate însă sprijini pe certitudinile Cuvântului Dumnezeului său. Întrebările lui neliniştite încetează. Crede şi înţelege că acelaşi pământ care astăzi este plin de deşertăciune în curând „se va umple de cunoştinţa gloriei Domnului” (v. 14; Isaia 11.9). Este învăţat cu privire la soarta celor răi, deşi judecata lor este încă suspendată (v. 6-20). Şi observaţi cât contrastează faptele celor necredincioşi cu dreptatea şi trăirea prin credinţă credinţă necesară atât pentru a fi mântuit, cât şi pentru a străbate lumea!

,,Aceste cuvinte, „Cel drept va trăi prin credință“ (Habacuc 2:4), sunt citate în trei epistole din Noul Testament. De fiecare dată, ele prezintă o nouă perspectivă asupra vieții și umblării creștinului.

În Romani 1, Pavel scrie despre stricăciunea omului și despre dreptatea lui Dumnezeu. Omul natural este într-o stare de ruină morală, lipsit de orice îndreptățire conformă standardului divin. Legea, de partea ei, nu poate face altceva decât să-l condamne pe om, din cauza neputinței lui de a produce acea dreptate pe care ea o cere de la el. Vedem însă în Romani că Dumnezeu îl îndreptățește pe credincios prin credință și, astfel, „Cel drept va trăi prin credință“. Singurul om drept este cel care crede.

În Evrei 10 citim: „Încă puțin, foarte puțin și Cel care vine va veni și nu va întârzia. Și cel drept va trăi prin credință“. Aici citatul vine la sfârșitul unui pasaj al cărui scop este să-l îndemne pe cel credincios să nu se descurajeze și să nu dea înapoi. De asemenea, el vine chiar înaintea capitolului 11, în care viața de credință a sfinților din Vechiul Testament este prezentată într-un mod remarcabil. Fie că este vorba de o umblare în comuniune cu Dumnezeu, sau de așteptarea judecății care va veni asupra lumii, sau de viața de străin și călător, ori de biruința asupra vrăjmașilor, accentul este pus aici pe felul în care acești oameni din vechime au trăit prin credință și au fost socotiți vrednici de către Dumnezeu.

În Galateni 3.11 avem o altă apariție a acestei expresii: „Iar că prin lege nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu este lămurit, pentru că «cel drept va trăi din credinț㻓. Aici, apostolul combate gândul îndreptățirii prin faptele legii. Îndreptățirea este doar prin credință și nicidecum prin lege. Acesta este gândul principal din Epistola către Galateni.

Iată un rezumat al acestor gânduri. În Romani, accentul este pus pe cel drept, care trăiește prin credință; în Evrei vedem că cel drept va trăi prin credință; iar în Galateni ni se spune că cel drept va trăi prin credință.“ – W Kelly

Un alt lucru important din cartea lui Habacuc este atitudinea proorocului atunci cînd are o problemă. El nu merge la oameni pentru rezolvare, ci se retrage în singurătatea părtăşiei cu Dumnezeu aşteptînd „în tăcere ajutorul Domnului”. O astfel de atitudine este întotdeauna răsplătită de Domnul. Nu este adevărat că Dumnezeu nu mai vorbeşte ca altădată! Este însă adevărat că oamenii nu mai ştiu să asculte ca în alte timpuri! „Domnul însă este în Templul Lui cel sfînt. Tot pămîntul să tacă înaintea lui” (Hab. 2:20).

habacuc

SCHIŢA CĂRŢII

I. UN PROFET CU PROBLEME
a. Problema #1:
De ce îngăduie Dumnezeu propăşirea răului? 1:2-4
b. Răspunsul, 1:5-11
c. Problema #2:
Cum poate folosi Dumnezeu un neam mai rău pentru pedepsirea răului din Iuda?, 1:12-2:1
d. Răspunsul, 2:2-20

II. ODA CREDINŢEI
a. Laudă pentru persoana Domnului, 3:1-2
b. Laudă pentru puterea Domnului, 3:4-7
c. Laudă pentru scopurile Domnului, 3:8-16
d. Laudă aşezată pe temelia credinţei, 3:17-19

+++

Comentariu la text

Habacuc 1

Profetul Habacuc este un om „normal“ într-o lume anormală. Dilema lui este nedreptatea din jur. Întrebarea lui este: „Cum poate un Dumnezeu drept să existe într-o lume nedreaptă. În prima parte a capitolului 1, Habacuc este revoltat de nedreptatea celor din poporul lui Dumnezeu.

Prorocia descoperită prorocului Habacuc. Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor? Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri şi se stârneşte gâlceavă. De aceea legea este fără putere şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruie pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte“ (Hab. 1:14)

În cea de a doua parte a capitolului 1, Habacuc este revoltat la gândul că Dumnezeu alege să pedepseascp nedreptatea din poporul Lui printr-un popor și mai nedrept, prin Haldei (Caldeeni).

„Aruncaţi-vă ochii printre neamuri şi priviţi, uimiţi-vă şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-aţi crede-o, dacă v-ar povesti-o cineva!
Iată, voi ridica pe haldeeni – popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări, ca să pună mâna pe locuinţe care nu sunt ale lui. El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuşi îi ies dreptul şi mărirea lui. Caii lui sunt mai iuţi decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii. Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte şi strânge prinşi de război ca nisipul. Îşi bate joc de împăraţi şi voievozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci îngrămădeşte pământ şi le ia. Apoi aprinderea i se îndoieşte, întrece măsura şi se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui! “ (Hab. 1:5-11).

Problema lui Habacuc este veche de când lumea și nouă cu fiecare zi. Cum poate funcționa Dumnezeul cel drept într-o lume nedreaptă?

Răspunsul lui se bazează pe ceea ce el știe deja despre Dumnezeu. Priceperea lui este mărită când se sprijină pe ceea ce cunoaște deja despre Dumnezeu din revelația biblică.

I. Dumnezeu locuiește în eternitate, necaracterizat de ceea ce se întâmplă în lumea de acum.

„Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu?“ (Hab. 1:12-13).

II. Dumnezeu este dincolo de lumea aceasta și nu este afectat de starea ei. Ceea ce se întâmplă în lumea de acum nu-L pângărește pe Dumnezeu care este deasupra acestor lucruri, suveran absolut, urzitorul unui plan în care decăderea oamenilor nu este decât o etapă intermediară.

Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!
Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei şi să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el? Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca târâtoarei, care n-are stăpân?
El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură şi se veseleşte. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său, căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase! Pentru aceasta îşi va goli el întruna mreaja şi va înjunghia fără milă pe neamuri?“ (Hab. 2:12b-16).

Habacuc 2

După ce și-a exprimat nedumeririle în primul capitol, profetul primește un răspuns care trebuie scris clar și citeț, pentru ca toți să-l poată citi. El este la fel de valabil astăzi cum a fost atunci:

„M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit“ (Hab. 2:1-3).

Ceea ce urmează este o listă cu capete de acuzare pentru Babilon, puterea omenească ridicată s-o vadă toți de pe fața pământului. Ea nu este un exemplu de urmat sau de invidiat, ci o pildă de autodistrugere prin păcat. Babilonul n-a vrut să știe nimic de Dumnezeu, ci a preferat să-și sprijine prosperitatea și liniștea pe păcat. Urmează o listă de „Vai!“-uri care seamănă cu celebrele „Vai!“-uri rostite de Domnul Isus împotriva cărturarilor și fariseilor străini de Dumnezeu din vremea aceea (Mat. 23:13-39).

Mesajul încredințat de Dumnezeu lui Habacuc are această introducere:

Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el, dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui. Ca şi cel beat şi semeţ, cel mândru nu stă liniştit, ci îşi lărgeşte gura ca Locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea, aşa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el şi toate popoarele le trage la el. Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs şi de pomină? Se va zice: … “ (Hab. 2:4-6)

Urmează capetele de acuzare:

Primul „vai“: Vai de cel ce-și clădește liniștea și fericirea pe nefericirea altora

‘Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?’ Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi şi vei ajunge prada lor? Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jefui din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în ţară şi împotriva cetăţii tuturor locuitorilor ei” (Hab. 2:6-8).

Al doilea „vai“: Vai de cel ce-și așează liniștea și fericirea pe protecția zidurilor mari de apărare. Cei hrăpăreți simt dușmănia și furia celor jefuiți și caută să se protejeze. Pieirea lor va veni însă de la Domnul și va fi «într-o clipă! De-odată!“

„Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt şi să scape din mâna nenorocirii! Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare şi împotriva ta însuţi ai păcătuit. Căci piatra din mijlocul zidului strigă şi lemnul care leagă grinda îi răspunde“ (Hab. 2:9-11).

Acest „numai împotriva ta ai păcătuit“ își găsește ecoul în ceea ce spune apostolul Pavel: „s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri“ (1 Tim. 6:7-10). La fel de mult i se potrivește acestui text și pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12:13-21). A fost nebun că s-a încrezut în băgății. Viața i-a fost curmată „imediat“, chiar în noaptea aceea.

Al treilea „vai“: Vai de cei ce confundă valoarea cu non-valoarea!

Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire! Iată, când Domnul oştirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc şi neamurile se trudesc degeaba. Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă“ (Hab. 2:12-14).

Al patrulea „vai“: Vai de cei ce-și clădesc liniștea și fericirea în viciu și în coruperea altora:

Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea! Te vei sătura de ruşine, în loc de slavă; bea şi tu şi dezveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul din dreapta Domnului şi va veni ruşinea peste slava ta. Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sângelui oamenilor, şi silniciile făcute în ţară, împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei.  (Hab. 2:12-17).

Al cincilea „vai“: Vai de cel ce-și așează liniștea pe minciuna idolilor falși!

„La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea în el, pe când el făureşte numai nişte idoli muţi?
Vai de cel ce zice lemnului: „Scoală-te”, şi unei pietre mute: „Trezeşte-te!” Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească.
Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!“ (Hab. 2:18-20).

Un copil al lui Dumnezeu trebuie să citească ziarele cu Biblia în mână. Altfel ne pierdem echilibrul. Cuprinsul rechizitoriului publicat de Dumnezeu stă și astăzi cu capetele lui de acuzare împotriva mai marilor puternici din lumea aceasta. „Vor plăti!“ spune Domnul. Va fi vai de pielea lor.

Habacuc 3

Acest capitol este o cântare pusă de evrei pe o melodie. Ea descrie:

I. Un Dumnezeu care vine! El nu este nici absent, nici pasiv. El este … pe drum spre noi.

Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ţi aminte de îndurările Tale! Dumnezeu vine din Teman şi Cel Sfânt vine din muntele Paran…  “ (Hab. 3:1-2)

II. Un Dumnezeu îmbrăcat în slavă!

Măreţia Lui acoperă cerurile şi slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze şi acolo este ascunsă tăria Lui. Înaintea Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele lui“ (Hab. 3:3-5).

III. Un Dumnezeu care judecă!

Se opreşte şi măsoară pământul cu ochiul; priveşte şi face pe neamuri să tremure; munţii cei veşnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veşnice. Văd corturile Etiopiei pline de groază şi se cutremură colibele din ţara Madianului.
S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?
Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgeţile Cuvântului Tău… Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor.
La vederea Ta, se cutremură munţii; se năpustesc râuri de apă; adâncul îşi ridică glasul şi îşi înalţă valurile. Soarele şi Luna se opresc în locuinţa lor de lumina săgeţilor Tale care pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte.
Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobeşti neamurile în mânia Ta.“ (Hab. 3:6-12).

IV. Un Dumnezeu care izbăvește pe poporul Său.

Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărâmi acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii până în vârf. Străpungi cu săgeţile Tale capul căpeteniilor lui, care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoţând strigăte de bucurie, ca şi cum ar fi şi mâncat pe cel nenorocit în culcuş. Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari“ (Hab. 3:13-15).

V. Un Dumnezeu în care te poți încrede!

„Când am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului?
Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor şi mă face să merg pe înălţimile mele.”
– Către mai-marele cântăreţilor. De cântat cu instrumente cu coarde“ (Hab. 3:16-19).