Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu » Exodul

Exodul

Exodul urmează Genezei în acelaşi fel în care Noul Testament urmează Vechiului Testament. Geneza ne vorbeşte despre căderea omului la toate examenele şi în toate privinţele; Exodul este descrierea glorioasei intervenţii a Dumnezeului pornit în răscumpărarea creaturii pierdute. Ea ne vorbeşte despre un Dumnezeu suveran care a hotărît în bunăvoinţa Lui să mîntuiască.

Exodul este prin excelenţă cartea care ne vorbeşte mai clar decît oricare alta din Vechiul Testament despre lucrarea de mîntuire. Acţiunea ei debutează în plină tragedie umană, dar se termină cu un triumf al slavei; începe prin a ne spune cum Dumnezeu s-a coborît plin de har în scena lumii pentru a izbăvi un popor pe care-l iubeşte şi se termină cu declaraţia că Dumnezeu a coborît în norul slavei pentru a locui în mijlocul acestui popor răscumpărat.

Titlul: Titlul românesc vine dintr-o traducere a Bibliei evreieşti în limba greacă numită „Septuaginta”. Exodul sau „Ieşirea” este o numire cum nu se poate mai nimerită pentru această carte în care Dumnezeu ne relatează despre ieşirea poporului ales din ţara în care suferiseră crunt ca robi timp de cîteva generaţii. Termenul „exod” se află scris ca atare în 19:1, iar în varianta lui grecească apare în cuprinsul Noului Testament în Evrei 11:22, Luca 9:31 şi 2 Petru 1:15 (în ultimele două texte cu sensul de ieşire ca o „trecere dincolo” în altă realitate).

În original, cartea poartă numele „Și iată numele …“ (Vaeele șemot), acestea fiind primele cuvinte care apăreau la deschiderea sulului cărții.

Autorul: Încă din timpul lui Iosua, cartea i-a fost atribuită lui Moise (Iosua 8:31-35; cf. Exodul 20:25), părere confirmată apoi şi de Domnul Isus (Marcu 12:26). Datele cărţii ne fac să credem că autorul ei a fost într-adevăr un om cu o foarte aleasă educaţie, care a locuit în Egipt un timp îndelungat şi a fost el însuşi martor ocular la evenimentele descrise. Autorul a fost familiarizat cu ciclul recoltelor din valea inferioară a Nilului (Exodul 9:31-32); descrierile lui sînt foarte precise şi clare (Exodul 2:3, 12), dîndu-ne amănunte pe care numai un martor ocular putea să le observe (Exodul 15:27).

Data scrierii: Probabil între anii 1445 -1440 î.Cr.

Subiectul: Tema acestei cărţi este eliberarea din robia egipteană, ca o împlinire a promisiunii făcute în Geneza 15:13-14. Această izbăvire a fost îndeplinită în urma unor intervenţii miracuIoase din partea lui Dumnezeu (plăgile din Exodul 7:14 -12:36) şi n-a cerut din partea evreilor decît o încredere totală în eficacitatea sîngelui simbolic vărsat (Exodul 12:1-13). Ca şi în Noul Testament, eliberarea (sau mîntuirea) are ca scop aducerea celor eliberaţi într-o stare de strînsă părtăşie cu Dumnezeu. După realizarea ieşirii din Egipt, poporului evreu îi este dată Legea, împreună cu o mulţime de alte descoperiri despre adevărata închinăciune înscrisă în tiparul şi simbolurile Cortului întîlnirii. La toate acestea sînt adăugate reguli care reglementează apropierea de Dumnezeu prin intermediul jertfelor practicate de preoţi.

În cartea Exodul, Dumnezeu, care se apropiase pînă atunci de popor pe baza legămîntului Avraamic, îi aşează pe evrei aproape de Sine însuşi prin prerogativele unui alt legămînt: cel Mozaic.

Legămîntul Avraamic dat în Gen. 12:2-3 fusese întreit în semnificaţie: (1) anunţa transformarea lui Avraam într-un popor foarte mare, (2) îi promitea lui Avraam patru binecuvîntări personale şi (3) prin evrei, făgăduia neamurilor trei lucruri distincte: a. „Voi binecuvînta pe cei ce te vor binecuvînta”, b. „voi blestema pe cei ce te vor blestema” şi c. toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine” (aceasta din urmă fiind încă o confirmare a „proto-evengheliei” din Gen.3:15 care vestise deja hotărîrea că Cel care va veni din sămînţa femeii (Isus) va zdrobi capul şarpelui (Satan).

Legămîntul Mozaic era cuprins tot în trei secţiuni distincte, după cum urmează: (1) Legea lui Dumnezeu despre neprihănire (Exodul 20:1-26), (2) legile pentru judecată, hotărînd în problemele vieţii sociale ale poporului Israel (Exodul 21:1 – 24:11) şi (3) poruncile care reglementau aspectele închinăciunii religioase a poporului Israel (Exodul 24:12 – 31:18). Aceste trei elemente formează împreună ceea ce Noul Testament numeşte mai tîrziu generic „Legea” (Matei 5:17, 18).

Relaţia dintre legămîntul Avraamic şi legămîntul Mozaic este analizată în profunzime de autorul epistolei către Galateni. Legea mozaică a fost „aducătoare de moarte” (2 Cor. 3:7-8), poruncile, în rînduielile lor ofereau poporului în persoana Marelui Preot un mijlocitor care să facă ispăşirea pentru ei, iar în mulţimea de jertfe era ascunsă „acoperirea” păcatelor pînă la împlinirea vremii, în anticiparea Crucii mîntuitoare a Domnului Isus (Evrei 5:1-3; 9:6-9; Rom. 3:25-26). Astăzi, creştinul nu se mai află sub acest legămînt Mozaic al faptelor, ci a trecut sub prerogativele pline de har ale Legămîntului celui Nou (Rom. 3:21-27; 6:14-15; Gal. 2:16; 3:10-14, 16-18, 24-26; 4:21-31; evrei 10:11-17).

Legămîntul Mozaic nu a desfinţat legămîntul Avraamic, ci doar i-a adăugat ceva temporar, menit să aibă valabilitate doar pînă la venirea acelei „seminţe” care va aduce deplina împăcare (Gal. 3:17-19). Prin intermediul legilor şi poruncilor, Dumnezeu le-a arătat oamenilor normele neprihănirii şi dreptăţii divine. Experienţa trăirii sub pretenţiile Legii i-a convins pe evrei de natura lor păcătoasă, în timp ce preoţia şi mulţimea de jertfe trebuia să le vorbească despre o cale de ieşire de sub imperiul vinovăţiei spre o viaţă de iertare, curăţire, restaurare a părtăşie şi adevărată închinare.

Cuvinte cheie şi terne caracteristice: Cartea Exodul ne aşează înainte cîteva „antetipuri” ale lui Isus Cristos: Moise (2:2), Paştele (12:11), mana (16:35), stînca (17:6) şi Cortul întîlnirii (25:9).

Exodul ne pune înainte o lectură fascinantă. Există oare în toată istoria un spectacol mai măreţ decît această „scoatere” a poporului evreu din robia Egiptului? Există oare în oricare alta din celelalte religii ale lumii o privelişte mai maiestuoasă şi mai slăvită decît această apariţie a lui Dumnezeu pe muntele Sinai cu ocazia dării Legii? Care clădire dintre capodoperele arhitectonice ale lumii se poate asemăna cu armonia şi bogăţia de semnificaţii de veşnică importanţă care este înscrisă în structura Cortului întîlnirii? Puteţi găsi undeva o figură mai impozantă ca acest gigantic întemeietor de neam cu numele de Moise? Există în toată istoria biblică o altă epocă mai importantă pentru definirea şi formarea „teocraţiei”? Toate aceste evenimente şi date unice se găsesc aici în aceste 40 de capitole ale Exodului care ne vorbesc despre originea, Legea şi organizarea religioasă a poporului Israel.

Exodul este cartea de naștere a poporului evreu. Ea ne pune înainte câteva puncte de reper. Dumnezeu capătă o dimensiune nouă în experiența evreilor: El Șadai (Dumnezeul cel Atotputernic). Personajul uman principal este Moise. El vede mai multe minuni făcute de Dumnezeu decât Avraam, Isaac și Iacov la un loc. Omul acesta nu a fost însă un patriarh, ca ceilalți trei. Moise a fost un copil minune cu două cetățenii, un eliberator ales de Dumnezeu, un legislator care a codificat voia lui Dumnezeu pentru evrei, un conducător strălucit și un profet unic în istorie prin dimensiunile și semnificația misiunii lui.

Cartea Exodul este importantă pentru caracterul național al Israelului. Ea justifică ziua națională pe care o au în fiecare an de sărbătoarea Paștelor și tot ea ne prezintă numele de „Iehova“ pe care-L poartă Dumnezeu în relația Sa specială cu evreii.

Cartea este importantă și din punct de vedere spiritual, arătând că Dumnezeu poate mișca și manevra toată creația de dragul celor pe care i-a ales. Rezumatul întregii cărți se poate reduce la următoarea afirmație: Creatorul tuturor lucrurilor, se face Răscumpărătorul unui mic grup de oameni. Exodul alătură aceste două noțiuni esențiale despre Dumnezeu: Creator și Răscumpărător totodată. Imaginea acestei sinteze va acoperi apoi tot restul Bibliei.

Exod, Levitic, Numeri și Deuteronom sunt un amestec de narațiune și legislație. Ele ne povestesc evenimentele prin care au trecut everii și felul în care le-a poruncit Dumnezeu să trăiască. Primele 18 capitole ale cărții Exod sunt narative, iar ultimele 21 sunt legislative. Prima parte ilustrează „harul“ lui Dumnezeu care se apropie de ei și le rezolvă problemele. Partea a doua arată cum trebuie să-și trăiască ei viața în recunoștință pentru ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Ordinea este foarte importantă. Mulți oameni cred că legile lui Dumnezeu sunt condițiile prin care Dumnezeu vrea să elibereze din robie, când în realitate este invers. Dumnezeu întâi eliberează prin har și numai după aceea le spune oamenilor cum trebuie să trăiască. El face apel la recunoștința de care ar trebui să dăm dovadă. Aceasta este ordinea după care lucrează Dumnezeu și în Vechiul și în Noul Testament. Nimeni nu devine creștin pentru că a ajuns mai întâi la un anumit stadiu de neprihănire. El întâi este răscumpărat din starea de păcătos și apoi află cum trebuie să crească în neprihănire.

În Exod, Dumnezeu intră într-un legământ cu poporul evreu. Este un legământ ca cel de căsătorie. Dumnezeu a spus „Da“, iar apoi poporul a trebuit să spună și el „Da“. După ce această căsătorie a avut loc, Dumnezeu a intenționat să intre în luna de miere a prospeților căsătoriți, ducându-i în „țara promisă“.

În Exod, evreii sunt scoși din sclavie ca să fie duși la o viață de slujire. Și această paralelă este perfectă cu ceea ce se întâmplă în Noul Testament. Sclavia păcatului este transformată în slujire în neprihănire.

Schița cărții

exod chart

Conținutul cărții

Pentru studiu, conținutul cărții Exod se poate împărți în zece secțiuni distincte.

Cap. 1 – Înmulțire și exterminare (Israel)

Cap. 2-4 – De la trestii la tufiș (Moise)

Cap. 5-11 – Plăgi și pedepse (Faraon)

Cap. 12-13 – Întâii născuți (Paște)

Cap. 13-15 – Izbăviți și înecați (Marea Roșie)

Cap. 15-18 – Provizii și probleme (Pustie)

Cap. 19-24 – Porunci și pedepse (Sinai)

Cap. 25-31 – Specificații și specialiști (Cortul)

Cap. 32-34 – Mistificări și mijlocire (Vițelul de aur)

Cap. 35-40 – Construcție și consacrare (Cortul)

Cap. 1 – Înmulțire și exterminare (Israel)

În patru sute de ani, urmașii lui Iacov au ajuns la peste două milioane de persoane. Și dacă ar fi avut doar o rată de patru copii de familie, în șapte generații, copiii lui Israel au ajuns foarte ușor la acest număr.

Două sunt întrebările care ni se ridică în minte în fața acestei realități: Cum de nu s-au gândit în toți acești ani să plece înapoi în Canaan? Și cum de nu s-au lăsat asimilați în populația majoritară?

Probabil că răspunsul la prima întrebare se află în condițiile cvasi-ideale de viață pe care li le-a oferit Gosenul, loc foarte fertil din delta Nilului. La cea de a doua întrebare am putea găsi răspunsul în repulsia pe care o simțeau egiptenii pentru evreii care consumau carne de vită. Apis, unul din zeii lor principali purta chipul unui vițel (evreii îl vor venera mai târziu la Sinai).

Cap. 2-4 – De la trestii la tufiș (Moise)

Schimbările de dinastii au fost frecvente în istoria Egiptului. Nu este deci de mirare că Biblia ne spune că o dinastie nouă n-a avut nici un fel de simpatie pentru urmașii lui Iosif, pe vremuri prim ministru al Egiptului. Porțiunea aceasta din cartea Exod ne pune înainte trei alegeri. Viața fiecăruia dintre noi este plină de astfel de răscruci la care trebuie să ne hotărâm viitorul.

Prima alegerea fost a părinților lui Moise. Sub amenințarea teribilei pedepse, ei au ales să nu ucidă copilul de parte bărbătească și l-au păstrat în taina casei lor cât au putut de mult. Când nu s-a mai putut, ei l-au așezat în mâinile providenței divine și i-au dat drumul într-un coș pe apele Nilului. Dumnezeu i-a răsplătit și, printr-o foarte frumoasă întorsătură de situație, Iochebed, mama copilului a fost „plătită“ de fata lui Faraon să i-l crească …

Cea de a doua alegere a fost a lui Moise, copilul cu dublă cetățenie, evreul crescut la curtea lui Faraon și egipteanul care a supt odată cu laptele matern și dragostea pentru poporul lui Dumnezeu. Autorul epistolei către Evrei subliniază alegerea curajoasă a lui Moise:

„Prin credință a fost ascuns Moise trei luni de părinții lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, și nu s-au lăsat înspăimântați de porunca împăratului. Prin credință Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Christos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire“ (Evrei 11:23-26).

Pus în pericol de această alegere, Moise a trebuit apoi să fugă și a ajuns cioban la oile preotului din Madian.

Cea de a treia alegere a fost făcută de Dumnezeu. Despre ea, Moise a aflat pe când păștea oile socrului său și a văzut cum nu se mistuia un tufiș care se aprinsese, credea el, din cauza arșiței din pustie. Focul avea însă o altă origine și din tufiș s-a auzit glasul lui Dumnezeu care i-a vestit că este ales să meargă înapoi în Egipt și să scoată poporul lui Dumnezeu din robia de acolo. Moise caută să refuze la adăpostul a cinci scuze:

Mai întâi, el se pretinde a fi prea neimportant ca să îndeplinească o misiune așa de importantă (Ex. 3:11). A doua scuză a fost că Moise s-a declarat ignorant, neputincios să le vorbească evreilor despre Dumnezeu (Gen. 3:13). Dumnezeu îl asigură că îi va da toate cuvintele pe care trebuie să le spună. A treia scuză a lui Moise a fost neputința de a-i convinge pe evrei (Ex. 4:1). Dumnezeu i-a dat atunci două semne miraculoase pe care să le facă înaintea lor: șarpele prefăcut într-un toiag și mâna vindecată de lepră. Cea de a patru scuză a lui Moise a fost vorbirea lui greoaie. Se pare că Moise era bâlbâit (Ex. 4:10). Dumnezeu îl asigură că are să fie cu gura lui și că Cel care le-a făcut pe toate cu rost știe cum să le și folosească. Cea de a cincea scuză a lui Moise a fost … un refuz încăpățânat: „Trimite pe cine vei vrea să trimiți“ (Ex. 4:14). La aceasta, Dumnezeu îl asigură că alegerea era deja făcută și că fratele lui, Aaron, îi va fi ajutor pentru misiunea încredințată.

Cap. 5-11 – Plăgi și pedepse (Faraon)

Faraon nu putea să-i sufere pe evrei, dar nici nu dorea să se lipsească de munca lor. El îi ura destul ca să-i dorească exterminați, dar nu destul ca să se bucure să-i vadă plecând din țară. Apelul lui Dumnezeu prin Moise a fost refuzat. Faraon a refuzat să lase pe poporul lui Dumnezeu să plece.

Au urmat binecunoscutele plăgi și pedepse asupra Egiptului. Apa Nilului s-a prefăcut în sânge, broaștele au acoperit toată țara, la fel și păduchii și muștele. Peste vite a venit o teribilă ciumă, iar pe oameni și peste dobitoace s-au răspândit un fel de beșici fierbinți ca de vărsat negru. Din cer s-au coborât piatra și focul, peste vegetație au năvălit lăcustele, iar peste toată țara s-a lăsat un întunerec de trei zile. La urma tuturor acestora, Egiptul a fost pedepsit grozav cu moartea întâilor născuți.

Trebuie să facem câteva observații. Prima este că Dumnezeu a demonstrat că este Stăpân absolut peste creaturi. El poate porunci insectelor, broaștelor, lăcustelor și norilor ce să facă și unde să meargă.

A doua observație este că aceste plăgi și pedepse au crescut treptat în intensitate, de la discomfort până la moarte, de la afectarea naturii la pedepsirea oamenilor. Ultima pedeapsă, uciderea întâilor născuți de parte bărbătească, vi se poate părea prea mare, dar nu uitați că egiptenii le făcuseră deja evreilor lucruri și mai grozave, decretaseră uciderea tuturor copiilor de parte bărbătească! Pedeapsa a fost potrivită cu vina.

A treia observație este că plăgile au fost un război pe față împotriva întregului panteon al zeilor din Egipt.

Plăgile şi zeii Egiptului

„Şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului: Eu, Domnul” (Exod 12:12)

PLAGA  TEXTUL  ZEUL ATACAT
1. Nilul prefăcut în sînge Exod 7:14-25 APIS, zeul viţei, zeul Nilului; ISIS, zeiţa Nilului;
KNUM, zeul berbec, păzitor al Nilului
2. Broaştele Exod 8:1-5 HEKET, zeiţa naşterii, cu un cap de broască.
3. Păduchii Exod 8:16-19 SET, zeul pustiei, SCARABEUL, zeul gîndacilor
4. Musca cîinească Exod 8:20-32 RA, zeul soare,
UAKIT, zeu reprezentat printr-o muscă
5. Ciuma vitelor Exod 9:1 -7 HAŢOR, zeiţa cu trup de om şi cap de bou
6. Vărsatul negru Exod 9:8-1 2 SEKMET, zeiţa bolilor, SUNU, zeul ciumelor,
ISIS, zeiţa vindecărilor
7. Piatra şi focul Exod 9:13-35 NAT, zeiţa cerului,
OSIRIS, zeul roadelor şi al fertilităţii
8. Lăcustele Exod 10:1-20 NAT, zeiţa cerului, OSIRIS, zeul roadelor
9. Întunerecul Exod 10:21-29 RA, zeul soarelui, Horus, un alt zeu al soarelui,
NAT, zeiţa cerului, HAŢOR, zeiţă a  cerului.
10. Moartea întîilor născuţi Exod 11:1 -12:30 MIN, zeul natalităţii,
HEKET, zeiţă care a juta femeia la naştere,
ISIS, zeiţa protectoarea copiilor,
FIUL LUI FARAON, zeu în Egipt

Succesiunea de plăgi a dovedit că Dumnezeul sclavilor evrei este mai puternic decât toți zeii egiptenilor la un loc.

Unii se poticnesc de faptul că Biblia ne spune că Dumnezeu i-a împietrit înadins inima lui Faraon ca să nu-i lase pe copiii Săi să plece. Aceasta ni se spune în capitolul 9 din epistola către Romani:

„Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.“ Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea“ (Rom. 9:17-18).

Dacă vom citi însă cu atenție cartea Exod, vom descoperi că din cele zece instanțe în care este scris despre împietrirea inimii lui Faraon, în primele șase instanțe ni se spune că aceasta a fost hotărârea lui Faraon și numai în ultimele trei instanțe Dumnezeu a făcut El însuși ca inima lui Faraon să se împietrească. Acesta este felul în care ne pedepsește Dumnezeu. El pecetluiește hotărârile noastre rele, lăsându-ne să gustăm din plin amărăciunea consecințelor nefaste. Așa spune El și în Apocalipsa:

„Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe! Iată, Eu vin curând; și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui“ (Apoc. 22:11-12).

Dacă refuzăm să fim o demonstrație a harului Său, vom fi cu siguranță o demonstrație a mâniei Lui aprinse!

Cap. 12-13 – Întâii născuți (Paște)

Ultima și cea mai mare plaăgă asupra Egiptului a fpst uciderea întâilor născuți. N-a fost casă în Egipt care să nu fie afectată. Au murit prunci și au murit oameni bătrâni. Au murit oameni de toate vârstele. Oricine a fpst cel dintâi născut în familia părinților lui a trebuit să moară. Simbolic, Dumnezeu I-a făcut pe egipteni să simtă durerea pe care o va simți și El atunci când Îl va da pe Fiul Său la moarte. Acesta a fost motivul pentru care toți întâii născuți din familiile evreilor trebuiau și ei închinați Domnului. Schimb la schimb, întâi născut pentru întâi născut, Dumnezeu a lăsat ca toți să simțim puțin din povara răscumpărării divine

„Să nu pregeţi să-Mi aduci pîrga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întîiul născut din fiii tăi.  30Să-Mi dai şi întîiul născut al vacii tale şi al oii tale; să rămînă şapte zile cu mamă-sa, iar în ziua a opta să Mi -l aduci“ (Exod. 22:29-30).

„Să răscumperi cu un miel pe întîiul născut al măgăriţei; iar dacă nu -l răscumperi, să-i frîngi gîtul. Să răscumperi pe orice întîi născut al fiilor tăi; şi să nu te înfăţişezi cu mînile goale înaintea Mea“ (Exod 34:20).

Uciderea întâilor născuți ai Egiptenilor a fost durerea care i-a înspăimântat pe egipteni și l-a făcut pe Faraon să-i lase pe copiii lui Dumnezeu să plece. Moareta „întâiului născut“ din familia divină este evenimentul care declanșează irezistibila eliberare a credincioșilor din robia păcatului.

Cap. 13-15 – Izbăviți și înecați (Marea Roșie)

Speriați de intensitatea plăgilor și mustrați în cuget pentru viața grea pe care le-o făcuseră evreilor, epiptenii le-au dat la plecare evreilor o sumedenie de vase de aur, și multe astfel de „daruri“ prin care și-au „plătit datoriile“ restante pentru munca făcută de ei. Minunile  au continuat pe drumul spre Marea Roșie. Dumnezeu i-a condus în stâlp de foc și în nor ocrotitor de arșița zilei.

Furios și plin de regrete că i-a lăsat să plece, Faraon s-a aruncat cu armata după ei și i-a ajuns chiar pe malul mării. Trecuseră exact trei zile de când evreii jertfiseră în Egipt mielul Pascal. Biblia ne spune până și ora la care o făcuseră: 3 după amiaza. Vom vorbi foarte curând despre această paralelă simbolică cu evenimentele din Noul Testament.

Despicarea și apoi închiderea apelor Mării Roșii au însemnat viață pentru evrei și moarte pentru egipteni:

„Nu vă temeți de nimic, stați pe loc, și veți vedea izbăvirea, pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceștia, pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, stați liniștiți“ (Ex. 14:13-14).

Există unii care neagă minunile și spun că apa Mării Roții a fost doar de câțiva zeci de centimetrii adâncă acolo unde au trecut-o evreii. Asta ar fi însă o și mai mare minune, pentru că ar trebui să explicăm cum s-a înecat toată armata egiptenilor într-o apă așa de mică.

Cap. 15-18 – Provizii și probleme (Pustie)

Regiunea de deșert prin care au trecut evreii era săracă și neospitalieră. Principalele probleme au fost hrana și apa necesară pentru un popor de peste două milioane, plus animalele lor. Dumnezeu le-a dat hrana în fiecare dimineața. Aproximativ 900 de tone de mâncare acoperea suprafața pământului. Literalmente a fost „pâine venită din cer“. Oamenii au numit-o „Ce este aceasta?“ (Man hu? – Ex. 16:1-29). Mana a arătat credincioșia lui Dumnezeu în purtarea Lui de grijă.

Pentru a le da apă, Dumnezeu l-a pus pe Moise să lovească stânca de la Horeb (Ex. 17:1-7). Dumnezeu le-a dat apă prin toate locurile pe unde au trecut. Pustia nu s-a dovedit un obstacol pentru Dumnezeu.

Obstacol au fost mai degrabă problemele pe care și le făceau unii altora. Moise a trebuit să stea și să-i judece de dimineața până seara. La sfatul socrului său Ietro, Moise a așezat peste popor un număr de 70 de judecători, păstrând pentru el doar pricinile cele mai dificile (Ex. 18).

Cap. 19-24 – Porunci și pedepse (Sinai)

Intrăm în partea a doua care este preponderent legislativă. Secțiunea prezintă trei secțiuni legale. Prima este formată din Cele Zece Porunci, scrise de Dumnezeu „cu degetul Lui“ pe două table de piatră. Secțiunea care-i urmează (Ex. 20:23-23:33) este cunoscută sub titulatura de „Cartea Legii“ și se ocupă cu reglementări ale relațiilor din viața comunitară a evreilor. Cea de a treia secțiune (Ex. 25−31) reglementează viața de închinare a evreilor, locul de închinare și cei cheamați să conducă închinarea. Aceste secțiuni, întrepătrunse și completate cu explicații, se găsesc expuse și în cartea Deuteronom. Nu sunt doar 10 porunci, ci un total de 613 reguli și așezăminte în care trebuiau evreii să-și trăiască „neprihănirea“ înaintea lui Dumnezeu.

Este foarte important să subliniem contextul în care au apărut reglementările juridice. Ele sunt încadrate între două secțiuni de narațiune, în care Dumnezeu face două declarații solemne, una despre trecut și cealaltă despre viitor (Ex. 20:2 și 23:20-33). Dumnezeu se prezintă drept Cel care i-a scos din robia Egiptului și Cel care îi va duce în țara promisă. Contextul legilor este lucrarea de răscumpărare a lui Israel. Numai cine este recunoscător pentru ceea ce a făcut Dumnezeu pentru el are motivația necesară să asculte de poruncile lui Dumnezeu.

O analiză a sistemului juridic dat de Dumnezeu evreilor scoate la iveală trei principii de bază. Cel dintâi principiu este acela al „respectului“, respect pentru Dumnezeu, respect pentru Numele Lui, respect pentru ziua Lui, respect pentru popor, respect pentru viața de familie, respect pentru viața ca atare, respect pentru căsătorie, respect pentru proprietate, respect pentru reputația cuiva. Mesajul este clar, o viață sănătoasă a comunității trebuie să se bazeze pe o doză masivă de respect. Priviți în jur și veți vedea că decadența se naște din lipsa de respect. Oamenii de azi fac din toate o glumă și din batjocură o virtute. Istoria ne arată foarte limpede că lipsa de respect pentru Dumnezeu ne prăbușește în idolatrie, iar lipsa de respect pentru oameni duce la imoralitate și injustiție.

Majoritatra celor zece porunci reglementează fapte și vorbe. Ultima se ocupă însă de simțămintele ascunse ale inimii. Probabil că asta l-a făcut pe apostolul Pavel să spună în Romani 7 că el le-a putut ține pe primele nouă, dar n-a putut-o ține pe cea de a zecea. Cine a călcat una din porunci este vinovat de încălcarea tuturor celorlalte.  Legea este ca o salbă de mărgăritare, dacă lipsește una, salba nu poate fi folosită. Nu există de fapt zece porunci separate, ci o singură Lege.

Al doilea principiu de bază al legislației mozaice este „responsabilitatea“. Este exact invers decât tendința care se manifestă în societatea modernă. Astăzi avem un sistem de „scuze“ care încep genetic, dinainte de a ne naște, trec prin educația și mediul copilăriei și se termină în sistemul social „nedrept“ în care suntem „siliți“ să existăm. Legea divină subliniază că, indiferent de scuze, fiecare ființă umană este responsabilă pentru ceea ce este și ceea ce înfăptuiește.

Al treilea principiu de bază al jurisprudenței divine este „retribuția“. Există întotdeauna o „plată a păcatului“. Pedepsele urmăresc întotdeauna unul din cele trei scopuri: reformarea caracterului (pedeapsa trebuie să-l facă pe cel vinovat mai bun), descurajarea (pedeapsa trebuie să-l facă pe cel vinovat și pe alți amatori să nu repete ofensa respectivă) și retribuția (plata necesară în balanța cerută de existența dreptății juridice, indiferent de reacția sau atitudinea celor implicați). Această retribuție este un principiu de bază al legilor din cartea Exod.

Sistemul juridic al evreilor prevede pedeapsa cu moartea pentru 18 ofense diferite, incluzând cele aduse lui Dumnezeu, dar și în cazul răpirii, ofensei aduse părinților sau rănirii mortale produse de o vită nesupravegheată corespunzător.

Legea face o distincție clară între uciderea intenționată și cea accidentală, între faptele intenționate și cele din neglijență. Cele dintâi atrag pedeapsa capitală, în timp ce celelalte doar pedepse foarte mari. Nu există însă nici un fel de îngăduință sau milă pentru cei care păcătuiesc în mod repetat și conștient. Aceeași atitudine este prezentă și în contextul Noului Testament.

Cap. 25-31 – Specificații și specialiști (Cortul)

Ajungem acum la o parte spectaculoasă și semnificativă. Dumnezeu și-a exprimat dorința de a locui în mijlocul poporului Său. Asta nu era un lucru de apucat! Încă de la Muntele Sinai, Dumnezeu le-a explicat copiilor Săi ce înseamnă sfințenia divină și cum n-au voie să se apropie prea mult de muntele prezenței Sale ca să nu fie omorâți pe loc. Acum, Dumnezeu vrea să îi învețe că locuința Lui nu poate fi la fel ca locuințele lor, Cortul Întâlnirii cu El a trebuit să fie făcut întocmai după tipare și îndrumări specifice. Cortul lui Moise, în care acesta vorbea cu Dumnezeu a fost ridicat în afara taberei, la o parte de celelalte corturi. Cortul Întâlnirii a fost destinat de Dumnezeu să fie ridicat chiar în mijlocul taberei, înconjurat din toate părțile de corturile celor douăsprezece seminții.

Așa cum îl arată și numele, „Cortul întâlnirii“ a fost o construcție mobilă desemnată de Dumnezeu ca loc al prezenței Sale în mijlocul poporului evreu. Alcătuirea Cortului nu a fost lăsată pe seama gustului sau imaginației evreilor. Moise a privit și primit înfățișarea și dimensiunea elementelor Cortului, prin revelație dumnezeiască, în timpul celor 40 de zile petrecute pe muntele Sinai (Exod 25:40; 26:30; Num. 8:4; Fapte 7:44; Evrei 8:5).

Existența unui „original“ al Cortului întâlnirii în cer ridică întrebări și speculații care pot face subiectul meditațiilor noastre duhovnicești. Nimic din evoluția lumii sau din planul de mântuire al ei nu a fost lăsat de Dumnezeu la voia întâmplării. Lucrările lui Dumnezeu au fost stabilite „mai înainte de întemeierea lumii“.

La solicitarea lui Moise, poporul a dăruit cu bucurie materialele necesare pentru facerea Cortului și Dumnezeu a binecuvântat lucrarea lor, fiind prezent la inaugurare, prin norul care a acoperit Cortul și prin slava care l-a umplut (Exod 40:34).

Ca structură, Cortul a fost o unitate întreită, asemenea Sfintei Treimi și asemenea întreitei alcătuiri a omului. Privind din afară, te întâlneai mai întâi cu „curtea cortului“, delimitată de o îngrăditură lungă de aproximativ 50 de metri, lată de 25 de metri și destul de înaltă ca cei de afară să nu poată privi înăuntru (Exod 27:9-19). Curtea avea o singură intrare, în dreptul corturilor celor din seminția lui Iuda. În această curte se găseau: „altarul arderilor de tot“ (Exod 27:1-8) și „ligheanul spălării“ sau „marea de aramă“ în care se curățeau preoții înainte de a intra în cort (Exod 30:17-33). Ideea de bază a fost că nimeni nu se putea apropia de Dumnezeu fără răscumpărarea vinei prin jertfe și fără curățirea prin spălare.

(click pe imagine)

Cortul însuși măsura 5 metri în lățime și înălțime și 15 metri în lungime și era alcătuit din două camere: Locul Sfânt și Locul Preasfânt sau „Sfânta Sfintelor“ (Exod 26:33). Cele două camere interioare erau separate printr-o perdea (Exod 26:31-37). În prima cameră se aflau masa punerii pâinilor înaintea Domnului, sfeșnicul purtător de lumină și altarul tămâierii (Exod 25:23-40; 30:1-10).

Sfânta Sfintelor era de forma unui cub cu latura de 5 metri și adăpostea Chivotul întâlnirii, acoperit cu capacul ispășirii și umbrit de aripile a doi heruvimi. În lada Chivotului se aflau: tablele de piatră cu cele 10 Porunci scrise pe Sinai, un vas cu mana dăruită de Dumnezeu evreilor în pustie și toiagul lui Aaron (Deut. 10:4, 5; Exod 16:33, 34; Num. 17:10). Întreaga structură era acoperită cu câteva prelate. Din interior, cortul era de o frumusețe uluitoare. Din exterior, el părea o clădire anostă. Frumusețea era rezervată doar acelor care pătrundeau în intimitatea părtășiei cu Dumnezeu.

În Sfânta Sfintelor nu putea intra decât Marele Preot și acesta numai o singură zi pe an, când intra ca să așeze pe altar sângele ispășitor pentru păcatele lui și pentru păcatele poporului (Lev. 16:29-34).

În timpul anilor pribegiei în pustie, Cortul era cărat pe umeri de Leviți și montat ori de câte ori poporul își așeza tabăra pentru poposire. Mai întâi trebuia instalat Cortul și numai după aceea se așeza tabăra pe cele patru laturi ale curții Cortului, într-o ordine specială hotărâtă de Dumnezeu însuși (Num. 2). Aceasta arată cât de însemnat era Cortul în viața religioasă a evreilor.

După cucerirea Canaanului, cei din Israel au așezat Cortul la Silo, unde a rămas până după perioada Judecătorilor (Josua 18:1). Mai târziu, Cortul a fost mutat la Nob (1 Sam. 21:1-6) și la Gabaon (1 Regi 8:4). După ce a sfârșit de construit Templul, Solomon a mutat Cortul întâlnirii la Ierusalim (1 Regi 8:4). Prin existența Templului, necesitatea funcționării Cortului ca lăcaș de închinăciune a încetat.

Mulțimea de referințe existente în Noul Testament despre Cortul întâlnirii și despre diferitele elemente care l-au constituit, trebuie privită ca o aplicație a extraordinarei încărcături de simboluri tipologice și profetice așezate de Dumnezeu în această structură. Aproape toate elementele materiale ale Cortului au o semnificație spirituală, vorbind despre lucrarea pământească a Domnului Isus. De fapt, în chiar preambulul Evangheliei sale, apostolul Ioan ne spune că Isus a „cortuluit“ printre noi (imposibil de tradus și de aceea adaptat la noi prin „a locuit printre noi“ – Ioan 1: 14). Întreaga structură a Evangheliei este așezată pe imaginea Cortului. Citind-o, ne întâlnim cu apa spălării, cu curtea de afară, cu Lumina, cu Pâinea, cu Sfântul altar al rugăciunii din capitolul 17, și în final cu sângele ispășitor așezat dincolo de perdeaua dinăuntru, care se despică în două în momentul jertfirii Sale.

În Romani 3:25, apostolul Pavel folosește termenul consacrat pentru jertfe, atunci când scrie: „Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, o jertfă de ispășire“, iar în epistola către Tit, același apostol amintește despre semnificația simbolică a „spălării“ (Tit 3:5).

Cel mai bun tratat de simbolistică a Cortului este însă epistola către Evrei. Aproape toate elementele închinăciunii practicate la Cort își capătă acolo adevărata semnificație în lucrarea de Mare Preot a Domnului Isus Christos. Mântuirea urzită de El a făcut astăzi posibilă „întâlnirea“ noastră cu Dumnezeu. (Aici puteți găsi alt studiu în limba angleză despre  Tabernacle )

Preoția

După ce le-a dat la Sinai Legea, Dumnezeu a desăvârșit teocrația în Israel prin înființarea preoției. Ca funcție: preoții au fost reprezentanții lui Dumnezeu printre oameni: „Căci buzele preotului trebuie să păzească știința, și din gura lui se așteaptă învățătură, pentru că el este un sol al Dumnezeului oștirilor“ (Mal. 2:7).

Întregul Israel trebuia să fie, în providența divină, „o împărăție de preoți și un neam sfânt“ (Exod. 19:5,6; Isaia 61:6).
Autoritatea preoției se întindea dincolo de sfera ceremonialelor religioase, exercitându-se și în sfera juridică, socială și chiar familială.

Dintre semințiile lui Israel, Dumnezeu a ales ca seminție preotească pe aceea a lui Levi, din care făceau parte și Moise și Aaron. Urmașii lui Aaron au moștenit slujba de Mare Preot. Spre deosebire de ceilalți preoți, Marele Preot nu se schimba decât prin moarte. Ca semn distinct, peste îmbrăcămintea preotească, Marele Preot purta un efod și un pieptar cu douăsprezece pietre prețioase, pe care erau înscrise numele celor douăsprezece seminții ale lui Israel (Exod 28:15-30).

Într-un buzunăraș al pieptarului, chiar deasupra inimii, se aflau „Urim și Tumim“ (Exod 28:30), instrumente prin care Dumnezeu Își comunica voia Sa în cazuri speciale.

În afara vegherii asupra celorlalți preoți, cea mai mare lucrare a Marelui Preot se desfășura în Ziua Ispășirii. Atunci, el intra în Sfinta Sfintelor și așeza sânge pe capacul Chivotului, făcând astfel să fie iertate păcatele poporului din anul care tocmai se încheiase (Exod 30:10).

Dumnezeu le-a interzis Leviților să aibă moștenire în Israel. Ei trebuiau întreținuți de popor, din zeciuielile care erau date Domnului. Mulțimea de leviți și preoți locuiau în cetăți răspândite în teritoriile împărțite între celelalte seminții ale lui Israel. Împăratul David a organizat slujirea preoților la Templu, prin împărțirea lor în 24 de cete preoțești chemate la Templu prin rotație (1 Regi 24). Împărații Ezechia și Iosua i-au susținut pe Marii Preoți din timpul lor în lucrarea de reconstrucție a Templului și de reașezare a vieții religioase (2 Regi 23:8; 2 Cronici 29-31).

În Noul Testament, Marele Preot era privit ca și „căpetenia poporului“ (Fapte 23:4-5) și prezida în Sinedriu, cel mai înalt for de autoritate al evreilor (Mat. 26:57-59).

Domnul Isus este prezentat în Epistola către Evrei ca Mare Preot, dar este ridicat deasupra preoției Aaronice, fiind numit: „Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec“ (Evrei 5:10). Aceasta este o preoție veșnică. Domnul Isus n-a avut nevoie să aducă ispășire pentru Sine Însuși, pentru că El n-a avut păcat (Evrei 7:27-28). Jertfa Lui nu trebuie repetată în fiecare an, ci are o valoare veșnică (Evrei 9:12, 26; 10:10, 12). Noi putem să ne apropiem acum cu deplină încredere de tronul harului, ca să căpătăm ajutor la vreme de nevoie (Evrei 4:15-16).

Până la acea oră, evreii au fost pricepuți doar la facerea cărămizilor și ridicarea clădirilor din Egipt. Pentru facerea Cortului, Dumnezeu a trebuit să-i înzestreze în chip supranatural pe câțiva dintre ei cu priceperea și îndemânarea necesare (Ex. 31:1-11).

Cap. 32-34 – Mistificări și mijlocire (Vițelul de aur)

Pentru că Moise a rămas cu Dumnezeu pe muntele Sinai o bună bucată de timp, poporul din vale a devenit nerăbdător și dezorientat. Cu ajutorul lui Aaron, rămas în tabără ca înlocuitor al lui Moise, evreii și-au făcut un înlocuitor al Dumnezeului celui nevăzut, un vițel de aur caruia să i se închine. Alegerea a fost semnificativă. Așa învățaseră de la egipteni, în țara robiei lor. Vițelul și taurul erau simboluri ale fertilității și puterii. Evreii au păstrat ideea de Dumnezeu al cerului, dar I-au făcut un chip terestru care să li se potrivească. Idolatria duce inevitabil la imoralitate. Lipsa de respect față de Dumnezeu duce la lipsa de respect față de valorile umane. Procesiunea religioasă din jurul vițelului de aur s-a transformat într-o orgie deșănțată. Când Moise s-a coborât și a văzut cele întâmplate, a spart de piciorul muntelui tablele Legii căpătate de la Dumnezeu.

Moise s-a suit pe munte ca să-i spună lui Dumneze că s-a săturat de acest popor și s-a dat jos după ce Dumnezeu i-a spus că și El este sătul de îndărătnicia evreilor (Ex. 32:7-10). Impasul putea duce la o distrugere totală a urmașilor lui Avraam, Isaac și Iacov. Dumnezeu vorbea chiar să-i nimicească pe toți și să înceapă un alt popor ales, din urmași ai lui Moise („ … pe tine te voi face strămoșul unui neam mare“).

Reacția lui Moise a fost însă pe măsura încrederii pe care i-o acordase Dumnezeu. Un conducător adevărat nu renunță la popor, chiar și atunci când acesta greșește, iar un conducător care-l reprezintă pe Dumnezeu știe că Cel Atotputernic nu renunță niciodată la planurile Sale. Moise strălucește luminos în atitudinea plină de duh de sacrificiu în care mijlocește pentru copiii lui Israel. El face apel la prestigiul lui Dumnezeu („Pentru ce să zică Egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi, şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului?“ – Ex. 32:12) și la tăria legămintelor cu patriarhii („Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine Însuţi: „Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpâni în veac“ – Ex. 32:13). Mijlocirea își atinge punctul culminant în momentul în care Moise se oferă să-i înlocuiască sau mai bine zis să-i însoțească pe evrei în pedeapsă:

„Moise s-a întors la Domnul, şi a zis: ,,Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!“ (Ex. 32:31-32).

Aflăm cu ocazia aceasta că Moise văzuse pe munte și Cartea Vieții, cu care ne vom mai întâlni și în Apocalipsa (3:5; 13:8; 17:8; 20:21; 21:27; 22:19). Tot cu ocazia aceasta aflăm și că Dumnezeu nu șterge din Cartea Vieții“ decât pe acela care „a păcătuit împotriva Mea“ și că putem scăpa de pedeapsa mortală imediată, dar rămânem sub pedeapsă din cauza dreptății din justiția divină („dar în ziua răzbunării Mele îi voi pedepsi pentru păcatul lor“ – Ex. 32:34). Aceste elemente ale judecății vor fi apoi dezvoltate în toate celelalte cărți ale Bibliei.

Mânia lui Moise s-a dezlănțuit și ea asupra „capilor“ răutății și în ziua aceea au fost omorâți în tabără „aproape trei mii de oameni“ (Ex. 32:28). Cifra aceasta vi se poate părea nesemnificativă dacă o raportați la numărul total al populației de atunci, dar detaliile narațiunii prezintă niște simetrii extraordinare cu evenimente din Noul Testament. Legea i-a fost dată lui Moise în cea de a cincizecea zi după ce Mielul Pascal a fost jertfit. Mielul fusese omorât la ceasul 3 p.m. al zilei, iar după exact trei zile poporul de robi a fost eliberat. Sărbătoarea primirii Legii este numită de evrei sărbătoarea „Cinzecimii“ („pentecostos“). „Aproape trei mii de oameni“ au murit în pustie din cauză că au călcat Legea.   După câteva secole, în Ziua Cincizecimii, „aproape trei mii de susflete“ au fost salvate când Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt peste oameni (Fapte 2:41).

Cap. 35-40 – Construcție și consacrare (Cortul)

Partea aceasta este dedicată relatărilor despre lucrarea pentru zidirea Cortului Întâlnirii. Toate s-au făcut prin dărnicia poporului. De unde au avut ei toate acele materiale enumerate în Exod 35:4-19? De la egipteni! Egiptul i-a plătit pe evrei ca să iasă cât mai degrabă din țara lor și să nu moară toți epiptenii din cauză plăgilor trimise de Dumnezeu. Oamenii au dat de bună voie, au dat cu bucurie, au dat cât a trebuit și au dat cu spirit de sacrificiu. Înainte de consacrarea clădirii Cortului, putem vorbi de o consacrare a poporului măsurată tocmai în aceste daruri pe care le-au pus la dispoziția lucrării lui Dumnezeu.

La sfârșitul cărții Exod ni se spune că Dumnezue S-a coborât ca să locuiască în mijlocul poporului Său. Poporul a văzut norul pogorându-se asupra Cortului și slava Lui a umplut toată structura. Nimeni, nici chiar Moise, nu putea să intre în Cort atâta timp cât norul stătea deasupra Cortului și slava Domnului umplea Cortul.

„Cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra cortului. Şi când nu se ridica norul, nu porneau, până ce nu se ridica. Norul Domnului era deasupra cortului ziua; iar noaptea, era un foc, înaintea întregei case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor“ (Ex. 40:36-38).

Cartea Exod pentru creștini

Exodul este o lectură fascinantă pentru cei ce vor să afle ceva despre felul în care s-au închinat evreii lui Dumnezeu cu sute de ani în urmă. Avem însă și ceva de învățat pentru astăzi?

Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem este că Dumnezeu nu s-a schimbat între timp. El se poartă cu noi, creștinii, la fel cum S-a purtat și cu cei din Israel. Există o sumedenie de termeni în Noul Testament pe care n-am știi să-i folosim fără conținutul din cartea Exod: lege, legământ, sânge, miel, Paște, aluat, etc. Semnificația lor spirituală din Noul Testament este un derivat al modului în care au fost folosite în cartea Exod.

Există însă și diferențe foarte mari. Noi nu ne mai aflăm sub Legea lui Moise, ci sub Legea lui Christos. Asta face ca unele lucruri să ne fie uneori mai greu, iar alteori mai ușor. Nu mai avem nevoie de Cortul Întâlnirii, pentru că avem intrare slobodă în Sfânta Sfintelor prin Christos. Nu mai așteptăm de la Dumnezeu să ne dea apă din stâncă și mâncare direct din cer. Totuși, există două căi prin care conținutul cărții Exod ne privește direct și personal.

Cartea ne prezintă un portret al Domnului Isus Christos. El ne-a avertizat: „Cercetați Scripturile, dar tocmai ele vă vorbesc despre Mine“. Cartea Exod este punctul de plecare în tot ceea ce ne învață Vechiul Testament despre salvarea prin răscumpărare. În mod similar, Crucea de la Calvar este punctul focal al Noului Testament. Nu este o comparație forțată. Cu șase luni înainte de a muri pe cruce, Christos era la 1,300 de metrii, pe culmea muntelui schimbării la față și stătea de vorbă cu Moise și cu Ilie. Ei discutau despre „exodul“ pe care urma să-L împlinească Domnul Isus la Ierusalim (Luca 9:30-31).

Moartea Domnului Isus a avut loc exact la ora 3 p.m., ora la care a avut loc jertfirea mieilor pascali în casele evreilor din Egipt. Domnul Isus este deci „Paștele nostru“, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. El a fost jertfit pentru ca îngerul morții să treacă „pe lângă“ cei care-și pun nădejdea în El. Domnul Isus a înviat în cea de a treia zi ca să ne elibereze din robia păcatului, tot la fel cum evreii au fost scoși din Egipt a treia zi după Paște.

Există și alte tipare profetice. În evanghelia sa, apostolul Ioan ne scrie că Domnul Isus „S-a făcut trup și a „cortuluit“ (a locuit – românește) printre noi, plin de har și de adevăr“ (Ioan 1:14). De fapt, întreaga evanghelie a lui Ioan este scrisă pe tiparul Cortului Întâlnirii. Mai târziu, Ioan ne arată că El a fost adevărata pâine venită din cer (Ioan 6:32-33). Apostolul Pavel ne scrie că Domnul Isus a fost de fapt „stânca“ lovită din care a țâșnit apă pentru copiii lui Israel (1 Cor. 10:4).

Văzând toate acestea înțelegem ce a vrut să spună Domnul Isus prin cuvintele: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc“ (Mat. 5:17). Cu alte cuvinte, n-avem nici o șansă să înțelegem Noul Testament fără cele scrise în Vechiul Testament.

Creștinii pot învăța multe lucruri din cartea Exod. Apostolul Pavel, meditând și explorând evenimente din textul Exod a scris:

„Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost supt nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească, şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Christos. Totuşi cei mai mulţi dintre ei, n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: ,,Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.“ Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, cari au pierit prin şerpi. Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, cari au fost nimiciţi de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfârşiturile veacurilor“ (1 Cor. 10:1-11).

Trecerea Mării Roșii simbolizează deci botezul Nou Testamental, iar masa pascală a devenit pentru noi Cina Domnului, când sărbătorim eliberarea din robia păcatului. În altă parte, apostolul Pavel folosește direct limbajul din Exod, folosindu-l ca metaforă a sfințirii creștine:

„Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Christos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului“ (1 Cor. 5:6-8).

Exsită o dispută asupra felului în care trebuie să se raporteze creștinii la Lege. Este adevărat că cei ce au murit împreună cu Christos au înviat la o viață trăită dincolo de limitările vechiului Legământ, dar asta nu înseamnă că nu avem și noi o lege, Legea lui Christos (1 Cor. 9:21; Gal. 6:2), care este în multe privințe mult mai severă decât legea mozaică. În Lege era scris să nu ucizi și să nu curvești, dar Legea lui Christos se adâncește dincolo de fapte, la nivelul intențiilor ascunse și nemanifestate încă (Mat. 5:21-32).

Este deci mult mai greu să ții Legea lui Christos? Într-un sens este mai greu și în altul este mult mai ușor. Legea lui Moise este imposibil de ținut prin puterile noastre, dar Legea lui Christos este împlinită în noi prin ascultarea de puterea extraordinară a Duhului Sfânt, pe care ni l-a trimis Dumnezeu. Din acest motiv, El mai este numit și Duh de viață nouă:

„Acum dar nu este nici o osândire pentru ceice sunt în Christos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Christos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întru cât firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e ,,firea pământească“.) o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimeţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Christos, nu este al Lui“ (Rom. 8:1-9).

Sub Legea lui Christos au încetat preoția mijlocitoare (pentru că avem acum un Mare Preot în persoana Domnului Isus care stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi), au încetat ceremonialele religioase de la Templu (pentru că avem acum intrare slobodă direct în Sfânta Sfintelor, prin trupul jertfit de Domnul Isus la Calvar) și nu mai trebuie să facem pelerinaje sau să fim legați de anumite locuri de închinare (cine I se închină lui Dumnezeu astăzi o poate face oriunde și oricând în Duh și în Adevăr, pentru că „astfel de închinători dorește Tatăl“).

Diferența dintre Vechiul Legământ și Noul Legământ este simbolizată în faptul că la darea Legii mozaice au murit sub pedeapsă aproape 3000 de oameni, iar la darea legii celei noi din ziua Cincizecimii au fost iertați și mântuiți tot aproape 3000 de oameni. Aleg din toată inima să trăiesc împreună cu cei 3000 decât să fiu osândit la moarte împreună cu ceilalți 3000 care au trebuit să plătească pentru păcatele lor!

O altă diferență mare dintre Vechiul Legământ și cel Nou este în ceea ce privește „slava“ lui Dumnezeu.

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine dela Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa. Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? Dacă slujba aducătoare de osândă, a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? Şi în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. În adevăr, dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cât mai mult va rămânea în slavă ce este netrecător!“ (2 Cor. 3:5-11).

Creștinii pot acum să fie părtași permanenți ai slavei pe care a văzut-o Moise când era pe muntele Sinai! Mai mult, slava lor crește cu fiecare zi a umblării lor împreună cu Dumnezeu și devine parte integrantă din ființa lor. Cei necredincioși blochează acest plan minunat pentru ființa lor, dar noi suntem beneficiarii acestei realități supranaturale:

„Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această măhramă rămâne neridicată, fiindcă măhrama este dată la o parte în Christos. Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o măhramă peste inimile lor. Dar ori de câteori vreunul se întoarce la Domnul, măhrama este luată. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului“ (1 Cor. 3:14-18).

Un alt lucru pe care trebuie să-l menționam aici pentru creștini este acela că apropierea noastră de Dumnezeu nu se paote face decât pe calea și în ordinea descrisă de Cortul Întâlnirii. Prima dată trebuie să ne apropiem prin kertfă (altar) și suntem justificați prin Christos. Apoi avem nevoie să fim mereu curățiți prin spălarea lucrată de Duhul Sfânt (ligheanul spălărilor). Culorile acoperitorilor de la cort sunt și el simbolice. Cărămiziu pentru casa regală, albastru pentru cer și alb pentru neprihănire.

Mai există încă o eliberare ca cea descrisă în Exod. Ea ne așteaptă încă în viitor. Cartea Apocalipsei ne spune că plăgi asemănătoare cu cele din Egipt se vor revărsa iar peste pământ. Simetria dintre cele ce vor veni la sfârșitul istoriei și cele venite peste Faraon este uimitoare.

Capitolul 15 din Apocalipsa ne spune că cei de atunci vor cânta „cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu și cântarea Mielului“

În capitolul 15 din Exod am văzut cea dintâi cântare amintită în Biblie, făcută de Maria ca să sărbătorească înecarea egiptenilor în Marea Roșie.  Se pare că aceeași cântare va fi reluată în cer atunci când se vor termina toate necasurile noastre, pe celălalt mal al slavei. Vom sărbători atunci cele două mari izbăviri divne: exodul din Egipt și exodul de la Cruce.


I AM who I AM – John Piper [Exodus 3:13-15]


Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 7.545 de urmăritori

%d blogeri au apreciat: