Numeri

Cartea Numeri cuprinde încă o etapă în drumul împlinirii fiinţei naţionale evreieşti. Poporul format în Egipt şi căruia i s-a dat în pustie o Constituţie, este acum în drum spre vatra în care-şi va aşeza copiii. Dumnezeu îi conduce înainte ca să le dea Canaanul. Se vor lăsa ei conduşi de Dumnezeu în această ţară nouă şi prosperă, dar necunoscută şi potenţial pericuIoasă? Aceasta este întrebarea la care răspunde conţinutul cărții Numeri.

Cartea Numeri în contextul Bibliei

În mod prioritar, Vechiul Testament este cartea poporului evreu. Toate cărţile lui trebuiesc judecate prin prisma existenţei şi destinului acestui popor de excepţie.

Cartea Genezei ne-a arătat coordonatele cosmice şi terestre în care a apărut acest neam. Capitolul 11 din cartea Genezei este pragul de debut al poporului Israel. Dumnezeu însuşi intervine în istorie şi-l cheamă pe Avram din cetatea păgână Ur, aflată în Caldeea, la vărsarea Tigrului şi Eufratului în golful Persic. Ales de gestul suveran al lui Dumnezeu, acest Avram devine Avraam, tatăl unei mari mulţimi (Gen. 17:5), şi strămoşul tuturor evreilor. Finalul cărţii Geneza îi găseşte pe urmaşii acestui foarte important personaj istoric părăsind temporar Canaanul spre a se muta în Egipt.

Cartea Exodul ne arată cum familia celor 12 seminţii ale lui Iacov, nepotul lui Avraam creşte numeric depăşind stadiul unui simplu grup etnic şi devine un popor care stârneşte teama egiptenilor. Citim apoi cum Dumnezeu însuşi intervine cu mână tare în Egipt spre a-l determina pe Faraon să-i lase pe evrei să plece spre a se întoarce înapoi în ţara promisă lui Avraam, ţara Canaanului. După ieşirea din Egipt, Dumnezeu dă acestui popor un cod de legi teocratice în virtutea căruia „Elohim” Dumnezeul cel atotputernic, devine Iehova, Dumnezeul evreilor. Israelul îşi întăreşte statutul de popor ales şi îşi însuşeşte o viaţă cultică corespunzătoare.

Leviticul redă amănunţit prevederile morale, sociale şi ceremoniale ale codului teocratic de legi date evreilor.

Titlul:

Evreieşte, cartea se numeşte: „În pustie”, preluând pur și simplu cele două cuvinte cu care începe textul (Num. 1:1). Cei șaptezeci de învăţaţi care au tradus Biblia din ebraică în greceşte la Alexandria în Egipt, au numit-o în Septuaginta: „Aritmoi”, numărătorile. Probabil că motivația au fost cele două numărători ale poporului, la începutul și la sfârșitul celor 40 de ani petrecuți în pustie. Simetria dintre aceste două cifre subliniază faptul că Dumnezeu nu și-a schimbat de loc planul cu evreii, dar a făcut o paranteză de timp în care a pedepsit generația de oameni ingrați și necredincioși din Israel:

,,Toţi aceia dintre copiii lui Israel ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi aceia din Israel care erau în stare să poarte armele, toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci“ (Num. 1:45-46).

„Să se facă numărătoarea, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, cum poruncise lui Moise şi copiilor lui Israel Domnul, când au ieşit din ţara Egiptului. … Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare dintre copiii lui Israel: şase sute una de mii şapte sute treizeci“ (Num. 26:4, 51).

Cuvântul ,,numărat“ apare de 83 de ori în text, iar cuvântul ,,numărul“ apare de 44 de ori. Titlul din limba română vine din traducerea latină ,,Vulgata“, în care această carte se numeşte chiar aşa: „Numeri”.

După conținut, cartea ar putea purta numele ,,Cronica rătăcirilor“ sau ,,Cronica cârtirilor“. Este greu de înțeles cum cei care au fost martori la scoaterea lor din Egipt ,,cu mâna tare“ prin cele zece plăgi și care au fost trecuți prin mare ca pe uscat, n-au avut suficientă credință pentru a merge cu Dumnezeu să cucerească Canaanul! Ce erau regatele minuscule din această țară față de mărețul Egipt pe care-l îngenunchease Dumnezeu? Nu-i de mirare că Biblia ne spune că Dumnezeu ,,s-a dezgustat de generația aceea“ și a hotărât să-i nimicească în pustie. Un drum de la Sinai în Canaan, care putea dura în mod normal în jur de 11-14 zile, a ajuns să dureze astfel … 40 de ani, adică 13.780 de zile! Norul și stâlpul de foc a hotărât itinerarul și popasurile din tot acest interval de timp.

,,În ziua când a fost aşezat cortul, norul a acoperit locaşul cortului întâlnirii şi, de seara până dimineaţa, deasupra cortului era ca înfăţişarea unui foc. Totdeauna era aşa: ziua, norul acoperea cortul, iar noaptea avea înfăţişarea unui foc.

Când se ridica norul de pe cort, porneau şi copiii lui Israel, şi acolo unde se oprea norul, tăbărau şi copiii lui Israel. Copiii lui Israel porneau după porunca Domnului şi tăbărau după porunca Domnului; tăbărau atâta vreme cât rămânea norul deasupra cortului.

Când norul rămânea mai multă vreme deasupra cortului, copiii lui Israel ascultau de porunca Domnului, şi nu porneau.

Când norul rămânea mai puţine zile deasupra cortului, ei tăbărau după porunca Domnului şi porneau după porunca Domnului.

Dacă norul se oprea de seara până dimineaţa şi se ridica dimineaţa, atunci porneau şi ei. Dacă norul se ridica după o zi şi o noapte, atunci porneau şi ei.

Dacă norul se oprea deasupra cortului două zile, sau o lună, sau un an, copiii lui Israel rămâneau tăbărâţi, şi nu porneau, şi când se ridica, porneau şi ei.

Tăbărau după porunca Domnului şi porneau după porunca Domnului; ascultau de porunca Domnului, de porunca Domnului dată prin Moise“ (Num. 9;15-23)

Ori de câte ori mă apropii de această carte cu titlul ,,Numeri“, gândul îmi zboară fără să vreau la expresia divină din cartea profetului Daniel: ,,Mene, mene, tekel, upfarsim!“, ,,Numărat, numărat, cântărit și găsit ușor“:

,,Iată însă scrierea care a fost scrisă: ,,Numărat, numărat, cântărit şi împărţit!“ Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei şi i-a pus capăt“ (Dan.5:25-26).

Ca și în cazul lui Belșațar, evreii necredincioși au aflat că răbdarea lui Dumnezeu are o limită, după care vine inevitabil pedeapsa:

,,De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: ,,Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!” Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” (Evrei 3:7-11).

Autorul:

Toată lumea este unanimă în părerea că autorul cărţii este Moise. Textul ne indică direct acest lucru:

,,Moise a scris călătoriile lor din popas în popas, după porunca Domnului“ (Num. 33:2).

Data scrierii:

Probabil între anii 1450-1410 î.Cr.

Contextul istoric:

Deși nu pare, cartea Numeri urmează imediat după cartea Exodul. În Exodul 40:17 ni se spune că s-a terminat așezarea Cortului Întâlnirii, iar prima numărătoare a poporului are loc peste un interval de timp de numai o lună:

,,În ziua întâi a lunii întâi a anului al doilea, cortul era aşezat“ (Exod. 40:17).

,,Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în cortul întâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis: „Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor …“ (Num. 1:1-2).

Între prima zi a lunii întâi și prima zi a lunii a doua a avut loc tot conținutul cărții Levitic!

Prima numărătoare a poporului (Numeri 1:1-4:49) a fost necesară pentru a determina capacitatea militară a naţiunii şi pentru a rândui aşezarea taberei lui Israel în jurul clădirii Cortului.

Textul ne spune în mod expres că au fost numărați ,,toți din Israel care sunt în stare să poarte armele“ (Num. 1:3). Fiecare seminție a avut lângă Moise câte un reprezentant ales de Dumnezeu și de către ,,cei din adunare“ (Num. 1:4-16). S-au alcătuit tabele și evidențe; a fost o veritabilă ,,înscriere la oaste“ (Num. 1:17-20). Fiecare seminție s-a așezat în tabără după un tipar restabilit de Dumnezeu, fiecare sub ,,steagul ei“ specific (Num. 2:2-32).

Cei care au ținut seama de numărul fiecărei seminții din acest tipar au ajuns la concluzia că, privită de sus, tabăra israeliților avea forma unei … ,,cruci“.

Cât de impresionantă trebuie să fi fost această mulțime de corturi frumos așezate, ordonate și coordonate în mișcarea lor de sunetele-semnale de trâmbiță!

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Fă-ţi două trâmbiţe de argint; să le faci de argint bătut. Ele să-ţi slujească pentru chemarea adunării şi pentru pornirea taberelor.

Când se va suna cu ele, toată adunarea să se strângă la tine, la uşa cortului întâlnirii.

Când se va suna numai cu o trâmbiţă, să se strângă la tine căpeteniile, mai-marii peste miile lui Israel.

Când veţi suna cu vâlvă, să pornească cei ce tăbărăsc la răsărit; când veţi suna a doua oară cu vâlvă, să pornească cei ce tăbărăsc la miazăzi; pentru plecarea lor, să se sune cu vâlvă.

Când va fi vorba de strângerea adunării, să sunaţi, dar să nu sunaţi cu vâlvă. Din trâmbiţe să sune fiii lui Aaron, preoţii. Aceasta să fie o lege veşnică pentru voi şi pentru urmaşii voştri.

Când veţi merge la război, în ţara voastră, împotriva vrăjmaşului care va lupta împotriva voastră, să sunaţi cu vâlvă din trâmbiţe, şi Domnul, Dumnezeul vostru, Îşi va aduce aminte de voi, şi veţi fi izbăviţi de vrăjmaşii voştri“ (Num. 10:1-9).

Cât de maiestuoase trebuie să fi fost momentele în care norul se ridica, indicând direcția pe care trebuia să o apuce tabăra lui Israel sau se oprea indicând locul ales pentru popas. Cât de solemn trebuie să fi sunat glasul lui Moise:

,,Norul Domnului era deasupra lor în timpul zilei, când porneau din tabără. Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoală-Te, Doamne, ca să se împrăştie vrăjmaşii Tăi şi să fugă dinaintea Feţei Tale cei ce Te urăsc!” Iar când îl aşezau, zicea: „Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel!” (Num. 10:34-36).

Semnificativ, simbolic și profetic, la ridicarea taberei, în fruntea tuturor celorlalte seminții pleca seminția lui Iuda:

,,În ziua a douăsprezecea a lunii a doua a anului al doilea, s-a ridicat norul de pe cortul întâlnirii. Şi copiii lui Israel au pornit din pustia Sinai după taberele lor. Norul s-a oprit în pustia Paran. Această cea dintâi plecare au făcut-o după porunca Domnului dată prin Moise. Întâi a pornit steagul taberei fiilor lui Iuda, împreună cu oştirile lui“ (Num. 10:11-14).

Fără nici o îndoială că numărătoarea a fost necesară şi pentru alte motive. Mulţimea de peste două milioane de persoane avea nevoie de ordine şi disciplină economică şi administrativă.

Tema cărţii:

Cineva a zis că: (1) în Geneza vedem ruina omului, (2) în Exodul vedem răscumpărarea omului, (3) în Levitic vedem închinăciunea omului, iar (4) în Numeri vedem omul în umblarea lui cu Domnul. Şi numărătorile şi pribegia timp de 40 de ani prin pustie susţin acest punct de vedere.

În Geneza ni s-a dat marea Promisiune a venirii unui Izbăvitor din ,,sămânța femeii“. În Exodul ni s-a dat Portretul simbolic al izbăvirii de pedeapsă prin sângele Mielului așezat pe ușiorii ușii. În Leviticul ni s-a descoperit Punctul final spre care se îndreaptă planul lui Dumnezeu cu oamenii; separarea lor de păcatul lumii și îndumnezeirea lor prin părtășia la sfințenia divină. În Numeri vom admira Răbdarea lui Dumnezeu cu greșelile poporului. Necredincioșia lor nu poate desființa credincioșia Lui, ,,căci nu se poate tăgădui singur“ :

,,Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.“ (2 Tim. 2:13).

Schița cărții

Cronologic, cartea Numeri se împarte astfel:

Numeri 1:1 – 10:10       – Legislație dată la Sinai  – 19 zile
Numeri 10:11 – 12:16   – de la Sinai la Cadeș        – narațiune – 11 zile
Numeri 13:1 – 20:21    – la Cadeș – Legislație       – ?
Numeri 20:22 – 21:35 – de la Cadeș la Moab        – narațiune – 38 de ani
Numeri 22:1 – 36:13    – în Moab  – Legislație     – 3 luni și 10 zile

Conţinutul cărţii:

Aşezarea conţinutului acestei cărţi este unică în felul ei şi, o dată înţeleasă, ne va ajuta să păstrăm foarte uşor în memorie evenimentele cărţii. De la o primă privire observăm că avem de a face cu două generaţii de oameni: cea dintâi, care ieşise din Egipt dar care avea să piară în pustie, şi cea de a doua, care s-a născut în pustie şi avea să cucerească Canaanul.

Primele 14 capitole tratează problema primei generaţii, ultimele 16 capitole istorisesc ceea ce s-a întâmplat cu generaţia născută în pustie, iar între ele există grupul capitolelor 15-20 în care aflăm ceea ce s-a întâmplat pe drumurile pustiei în acea perioadă de tranziţie de 40 de ani.

De unde ştim că de la capitolul 21 începe relatarea evenimentelor din viaţa generaţiei născute în pustie? Textul din Num. 33:38 ne spune că moartea preotului Aaron descrisă în Num. 20:22-29 s-a petrecut: „în al patruzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintâi zi a lunii”.

Punctul de răscruce al cărții – Numeri 13 – 14

Primele paisprezece capitole ale cărții se încheie cu tragedia marelui refuz. Contaminate de necredința a zece iscoade din cele douăsprezece trimise să iscodească țara promisă, cele douăsprezece seminții ale lui Israel sunt mai degrabă dispuse să se întoarcă în Egipt decât să meargă înainte spre împlinirea planului mesianic:

,,Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea. Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta? Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?” Şi au zis unul altuia: „Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt” (Num. 14:1-4).

Lipsa de credință a evreilor dovedesc cel puțin câteva lucruri:

(1) că minunile nu sunt niciodată determinante.

(2) că entuziasmul omenesc este întotdeauna de scurtă durată.

(3) că privite în trecut, prin nostalgia amintirilor, suferințele, chiar și cele teribile din Egipt, își pierd din grozăvia lor.

(4) că necredința vede scuze acolo unde credința vede oportunități.

Ce erau ,,micile regate din Canaan în comparație cu temutul imperiu al Egiptului? Oare n-ar fi putut Cel ce a zdrobit Egiptul sub cele zece plăgi să zdrobească și uriașii din Canaan prin manifestări asemănătoare?

Sunt doar întrebări retorice, pentru că știm cu toți care au fost raționamentele lor mioape … Vai de cei ce se tem mai mult de oameni decât de Dumnezeu! Ei vor culege întotdeauna roadele tragicelor lor alegeri. Mâniat și scârbit de acea generație, Dumnezeu s-a hotărât să-i nimicească cu desăvârșire, făcându-le, într-o poetică justiție, chiar ,,după vorbele lor“:

„Până când voi lăsa această rea adunare să cârtească împotriva Mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, care cârteau împotriva Mea. Spune-le:

„Pe viaţa Mea”, zice Domnul, „că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele! Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.

Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi.

Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie“.

Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.

După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an de fiecare zi, şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi.

Eu, Domnul, am vorbit! În adevăr, aşa voi face acestei rele adunări, care s-a unit împotriva Mea; vor fi nimiciţi în pustia aceasta şi în ea vor muri.”

(Num. 14:27-35).

Ca o avanpremieră a nimicirii care va urma, Dumnezeu a pedepsit imediat cele zece iscoade care au nenorocit poporul cu influența lor nefastă:

,,Bărbaţii pe care îi trimisese Moise să iscodească ţara şi care, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cârtească împotriva lui, înegrind ţara, oamenii aceştia, care înnegriseră ţara, au murit acolo, înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică. Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viaţă dintre oamenii aceia care se duseseră să iscodească ţara“ (Num 14:36-38).

În felul acesta, așa cum am spus deja, cele 11-14 zile necesare ca să meargă de la Sinai în Canaan, a ajuns să se transforme în  … 40 de ani, adică 13.780 de zile!

Pentru cei vor un rezumat al itinerarului parcurs de evrei în cei patruzeci de ani de pribegie prin pustie, îl găsiți în capitolul 33 al cărții Numeri:

,,Iată popasurile copiilor lui Israel care au ieşit din ţara Egiptului, după oştirile lor, sub povăţuirea lui Moise şi lui Aaron. Moise a scris călătoriile lor din popas în popas, după porunca Domnului. Şi iată popasurile lor, după călătoriile lor.

Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paşte, copiii lui Israel au ieşit gata de luptă în faţa tuturor egiptenilor, în timp ce egiptenii îşi îngropau pe toţi întâii lor născuţi pe care-i lovise Domnul dintre ei. Căci Domnul făcuse chiar şi pe dumnezeii lor să simtă puterea Lui. Copiii lui Israel au pornit din Ramses şi au tăbărât la Sucot. Au pornit din Sucot …

… şi au tăbărât la munţii Abarim, înaintea muntelui Nebo.
Au pornit de la munţii Abarim şi au tăbărât în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului. Au tăbărât lângă Iordan, de la Bet-Ieşimot până la Abel-Sitim, în câmpia Moabului“ (Num. 33:1-49).

O colecție de lecții triste

Lecţia principală din cartea Numeri este că poporul lui Dumnezeu trebuie să umble prin credinţă dacă vrea să înainteze. Pentru a sublinia acest adevăr, textul relatează abateri de la această regulă şi sfârşitul lor tragic:

a. neascultarea întregului popor (Num. 11:1)
b. pofta după carnea, castraveții ceapa și usturoiul din Egipt. Prepelițele și ,,Mormintele lăcomiei“ (Num.11: 4-35)

Poporul este fără frâu, dar nici conducătorii nu sunt desăvârșiți! Cei trei mari lideri, Moise, Aaron și Maria, copii din aceeși familie, păcătuiesc și ei, pierzând astfel dreptul de a intra în Canaan. Păcatul lui Maria, profetesa din țară și a lui Aaron, Marele Preot a fost ,,gelozia“. La urma urmei, Moise era fratele lor ,,mai mic“, așa că, cel puțin în virtutea vârstei, aveau și ei dreptul să vorbească. Să nu uităm că Maria a  fost cea care l-a salvat pe Moise din apele Nilului și i-a dăruit-o pe mama lor, Iochebed, drept ,,doică“ (Exod. 2:4-10), iar Aaron, cel cu vorbirea ușoară, i-a fost mereu purtător de cuvânt înaintea celorlalți (Exod. 4:14-16; 7:1-2).

Păcatul și pedepsirea Mariei sunt istorisite în Numeri 12 și s-au petrecut în contextul căsătoriei lui Moise cu o femeie ,,etiopiancă“. Fapta i-a scandalizat pe Maria și Aaron. Etiopiancă nu numai că era din afara familiilor poporului Israel, dar era chiar o negresă din Africa (Ierem. 13:23).

,,Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă, căci luase o femeie etiopiană. Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” (Num. 12:1-2).

,,Maria și Aaron s-au dovedit ,,rasiști“. Dumnezeu nu este însă rasist! Toți oamenii sunt creatura mâinilor Lui. Biblia ne prezintă câteva cazuri de etiopieni care s-au comportat exemplar și au obținut favorul lui Dumnezeu. Unul este Ebed-Melec, acel om bun care l-a salvat pe profetul Ieremia și i-a ușurat chinurile. Dumnezeu i-a salvat viața din măcelul care s-a abătut asupra cetății:

,,Cuvântul Domnului vorbise astfel lui Ieremia pe când era închis în curtea temniţei: „Du-te de vorbeşte lui Ebed-Melec, Etiopianul, şi spune-i: ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,,Iată, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile pe care le-am vestit în rău, şi nu în bine; în ziua aceea ele se vor întâmpla înaintea ochilor tăi. Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi“ (Ierem. 39:16).

Altul, mai cunoscut creștinilor, a fost famenul etiopian convertit și botezat de Filip în Faptele Apostolilor (Fapte 8:26-40). Simon din Cirena, care este singurul exemplar uman care poate spune că a purtat crucea împreună cu Christos, a fost și el un libian de culoare (Cirene era o cetate din nordul Africii).

Maria și Aaron ar fi trebuit să știe mai bine și să nu se scandalizeze. Avraam, părintele lor, a luat și el la bătrânețe, după ce Sara a murit, o nevastă ,,din afara familiei“, Chetura:

,,Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah“ (Gen. 25:1-2).

Rabinii evrei o numesc ,,cea mai ignorată dintre persoanele importante ale Torei“. Ea i-a născut lui Aavram șase fii, despre care se crede că unii au ajuns strămoșii unor popoare din Africa.

(Conform scriitorului african Olaudah Equiano, în secolul XVIII, teologul englez John Gill a fost de părere că popoare din Africa au fost descendenți din Avraam prin Chetura. – Equiano, Olaudah (1995). The Interesting Narrative and Other Writings. Penguin Books. p. 44. ISBN 0-14-243716-6.)

Obrăznicia lui Maria și Aaron a fost sancționată imediat de Dumnezeu. Maria a fost lovită cu lepră și doar intervenția mijlocitoare a lui Moise a izbăvit-o (Num. 12:4-15). Maria n-a intrat însă în Canaan, ci a murit în pustia Țin, la Cades (Num. 20:1).

Dumnezeu nu l-a lovit și pe Aaron cu lepră, cel mai probabil pentru că funcționa ca Mare Preot în țară. Gelozia lui, manifestată prima dată cu ocazia ,,vițelului de aur“, plus asocierea cu Moise în lovirea stâncii, l-a costat însă și pe el intrarea în Canaan.

,,Preotul Aaron s-a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului, şi a murit acolo, în al patruzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintâi zi a lunii“ (Num. 33:38-39).

Scena transferului de autoritate de Mare Preot de la Aaron la fiul său Eleazar a fost plină de solemnitate și Aaron a murit exact în plipa în care a ieșit din slujbă:

,,Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron lângă muntele Hor, la hotarele ţării lui Edom: 

„Aaron are să fie adăugat la poporul lui, căci nu va intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel, pentru că v-aţi împotrivit poruncii Mele, la apele Meriba.

Ia pe Aaron şi pe fiul său Eleazar şi suie-i pe muntele Hor. Dezbracă pe Aaron de veşmintele lui şi îmbracă pe fiul său Eleazar cu ele. Acolo va fi adăugat Aaron la poporul lui şi va muri.”

Moise a făcut ce-i poruncise Domnul. S-au suit pe muntele Hor, în faţa întregii adunări. Moise a dezbrăcat pe Aaron de veşmintele lui şi a îmbrăcat cu ele pe fiul său Eleazar.

Aaron a murit acolo, pe vârful muntelui. Moise şi Eleazar s-au pogorât de pe munte. Toată adunarea a văzut că Aaron murise, şi toată casa lui Israel a plâns pe Aaron treizeci de zile“ (Num. 20:223-29).

La rândul său, Moise s-a descalificat înaintea lui Dumnezeu într-un episod cu puternice conotații mesianice. Când israeliții n-au mai putut de sete, Dumnezeu le-a dat de două ori ,,apă din stâncă“. Prima dată, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să lovească stânca, dar a doua oară i-a poruncit doar să vorbească stâncii. Această neascultare, plus tonul și cuvintele îngâmfate folosite cu acea ocazie n-au plăcut Domnului:

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Ia toiagul şi cheamă adunarea tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adăpi adunarea şi vitele lor.”

Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul. Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?”

Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele.

Atunci, Domnul a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.” (Num. 20:7-12).

Și ce dacă, în loc să vorbească pietrei, Moise a lovit stânca? Ce mare scofală ? A fost, în primul rând, o neascultare de o poruncă precisă a Domnului, iar la conducătorii poporului ascultarea este chiar mai necesară decât la oamenii de rând (Iacov 3:1). În al doilea rând, lovind stânca a doua oară, Moise a încălcat un tipar profetic prestabilit de Dumnezeu. Apostolul Pavel ne spune aceasta în 1 Corinteni:

,,Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri …  toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, şi stânca era Hristos“ (1 Cor. 10:4).

Moise lovise deja o dată stânca pentru a le da evreilor apă (Exod. 17:6). A doua oară, Dumnezeu l-a avertizat să nu o mai lovească, ci doar să-i vorbească. Unii comentatori sunt de părere că a doua lovire a stâncii a fost echivalentă cu o a doua răstignire a Domnului Isus, o imposibilitate despre care ni s-a scris în Evrei 6:6:

,,Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit“ (Evrei 6:4-6).

Vinovat de neascultare, Moise a murit pe muntele Nebo, după ce a căpătat de la Dumnezeu hatârul să vadă de pe culme țara promisă:

,,În aceeaşi zi, Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo, în ţara Moabului, în faţa Ierihonului, şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel.  

Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui, pentru că aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lângă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M-aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta, dar nu vei intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel” (Num. 32:48-52).

În ciuda acestor greşeli ale poporului și ale conducătorilor lui, Dumnezeul legământului făcut cu ei i-a purtat cu credincioşie având grijă în mod miraculos de ei în cei 40 de ani de pribegie în pustie şi i-a făcut să ajungă în final în binecuvântată ţară a Canaanului.

Iosua, un urmaș ,,simbolic“ pentru Moise

Dintre Maria, Aaron și Moise, rădăcinile conducătorilor lui Israel, Dumnezeu a ridicat un lăstar firav, destinat însă să fie cel care a condus poporul lui Dumnezeu în ,,Țara Făgăduinței“. Providențial, acest nou conducător biruitor s-a numit ,,Iosua“, exact la fel ca Fiul întrupat lui Dumnezeu:

„Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus (orig. Iosua), pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Mat. 1:20-21).

Noul conducător al lui Israel n-a fost chemat însă de la naștere așa. A fost o întreagă poveste …

Nun și nevasta sa erau robi în Egipt și gemeau sub teribila povară a muncilor exterminatoare la care fuseseră puși de ,,faraonul care nu-l cunoștea pe Iosif“. Din oftaturile lor și din nădejdea în izbăvirile lui Dumnezeu, cei doi au tors un nume de speranță pentru băiatul lor nou născut: ,,Hoșea“, libertate, izbăvire (Hoshe’a (הוֹשֵׁעַ)). A fost poate o urare de bine așezată de părinți asupra unui copil căruia îi doreau un destin mai bun decât al părinților lor. Sau a  fost un strigăt de patriotism născând, de protest social, căci vă închipuiți ce reacții se nășteau în cei din jur care auzeau copilul acesta strigat pe nume ! ,,Libertate“, vino aici! ,,Izbăvire, vino acasă!“

Nu știm cum și când, dar Biblia ne spune că pe acest fiu al lui Nun l-a luat Moise ca slujitor ,,din tinerețea lui“:

,,Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i” (Num. 11:28).

Nu numai atât, dar, cu maturitatea lui, Moise a ,,corectat“ greșeala părinților acestui băiat și i-a schimbat numele din ,,Hoșea“ în ,,Iehoșua“ (ehoshu’a (יְהוֹשֻעַ;)), cu semnificația ,,Iehova este eliberatorul! Iehova aduce izbăvirea!“:

,,Lui Hosea, fiul lui Nun, Moise i-a pus numele Iosua“ (Num. 13:16).

Cărturarul Neemia, în cartea lui, probabil din cauza schimbării din ebraica veche în aramaica vorbită în Babilon, este cel dintâi care folosește forma prescurtată a numelui Iehoșua, scriind ,,Iosua“:

,,Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi a locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie“ (Neemia 8:17).

Cât de nelalocul lor sunt controversele asupra ortografierii și pronuncției corecte a numelui Celui născut în familia lui Iosif și Maria. Nu, acesta nu sunt nici Isus, nici IIsus, după cum nu sunt nici Jesus, nici Jesu … Dacă l-ai fi strigat astfel de străzile Nazaretului, nici n-ar fi întors capul spre tine. Numele Lui adevărat, singurul pe care l-a pustat a fost și este ,,Iașua“ sau ,,Iosua“ cum îl ortografiază Cornilescu.

Tânăr de ispravă, Hoșea (Iosua) s-a numărat printre cele douăsprezece iscoade trimise să cerceteze țara Canaan:

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimiţi câte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.” …

,, …pentru seminţia lui Efraim: Hosea, fiul lui Nun“ (Num. 13:8).

Iosua devenise unul dintre ,,fruntași“ și cu ocazia bătăliei de la Refidim, când el a condus oștile în vale în timp ce Moise, sprijinit de Aaron și Hur, se rugau pe înălțime (Exod 17:8-16). Tot ca sujitor al lui Moise, Iosua îl însoțește pe Muntele Sinai și-l așteaptă la o oarecare distanță până ce acesta primește Tablele Legii (Exod. 24:13; 32:17).

Am putea spune deci că Iosua a crescut ,,la umbra lui Moise“ și a fost format de acesta pentru consacrarea în slujirea Domnului. Cu acordul lui Dumnezeu, Iosua a avut privilegiul de a locui în cortul lui Moise, care a funcționat ca și ,,cort al întâlnirii“ până la facerea Cortului celui mare și slăvit (Exod 33:7-11). Ce a văzut el acolo și ce a auzit el acolo, numai el, Moise și Dumnezeu știu. Este suficient să aflăm că tânărul n-a privit lucrul acesta ca pe o detenție, ci ca pe un privilegiu:

,,Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi, Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul cortului“ (Exod 33:11).

Întorși din iscodirea Canaanului, Iosua și Caleb au fost singurii care au avut credință pentru cucerirea țării și au fost răsplătiți de Dumnezeu cu dreptul de a intra în Canaan:

,,Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: „Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată. Dacă Domnulva fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”

,,…. nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun“ (Num. 14:6-9; 30; 38).

Predestinat pentru aceasta, Iosua a fost urmașul lui Moise la conducerea poporului Israel și la cucerirea Canaanului. Scena ,,transferului de autoritate“ este emoțională și i se acordă un spațiu corespunzător în textul cărții:

,,Moise a vorbit Domnului şi a zis: „Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor.”

Domnul a zis lui Moise: „Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el. Să-l aşezi înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări şi să-i dai porunci sub ochii lor. 

Să-l faci părtaş la dregătoria ta, pentru ca toată adunarea copiilor lui Israel să-l asculte.

Să se înfăţişeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului, şi Iosua, toţi copiii lui Israel, împreună cu el, şi toată adunarea să iasă după porunca lui Eleazar şi să intre după porunca lui.”

Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări. Şi-a pus mâinile peste el şi i-a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise“ (Num. 27:12-23).

Așa cum vom vedea în cartea Deuteronom, la moartea lui Moise, Iosua i-a luat locul și a condus poporul în Canaan. Nici Aaron, nici Maria și nici Moise n-au intrat atunci în Țara Promisă. Dintre cei trei, Moise a făcut-o mai târziu, când a venit de dincolo de perdeaua Locuinței Morților, împreună cu profetul Ilie, pe ,,muntele schimbării la față“ să stea de vorbă cu Domnul Isus despre ,,exodul“ pe care urma să-L trăiască la Calvar (Luca 9:31).

Interpretat ,,tipologic“, adică ridicat la nivelul conținutul profetic al Bibliei, Moise NU PUTEA intra în Canaan. El a fost reprezentantul Legii, iar Legea a ținut doar până la venirea lui Isus Christos, Marele nostru ,,Iosua“ (Ioan 1:17), prin care am primit harul și odihna promise de Dumnezeu. Aceasta este una din temele principale ale Epistolei către Evrei, principala noastră sursă de interpretări ale Vechiului Testament. Acolo citim că Iosua a fost un ,,tip profetic“ care vestea lucrarea pe care a venit s-o facă Unicul calificat pentru aceasta, Isus Christos (Evrei 4:1-10).

Tragedii cu aromă de har !

Deasupra tuturor neascultărilor și pedepselor din cartea Numeri plutește suverană bunătatea lui Dumnezeu. Providența harului a fost imutabil hotărâtă să le facă bine evreilor și nici un blestem rostit împotriva lor n-a putut anula aceasta:

,,Copiii lui Israel au pornit şi au tăbărât în şesurile Moabului, dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului. Balac, fiul lui Ţipor, a văzut tot ce făcuse Israel amoriţilor. Şi Moab a rămas foarte îngrozit în faţa unui popor atât de mare la număr; l-a apucat groaza în faţa copiilor lui Israel. Moab a zis bătrânilor lui Madian: „Mulţimea aceasta are să înghită tot ce este în jurul nostru, cum paşte boul verdeaţa de pe câmp.”

Balac, fiul lui Ţipor, era pe atunci împărat al Moabului. El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor pe Râu (Eufrat), în ţara fiilor poporului său, ca să-l cheme şi să-i spună: „Iată, un popor a ieşit din Egipt, acoperă faţa pământului şi s-a aşezat în faţa mea! Vino, te rog, să-mi blestemi pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine. Poate că aşa îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat, şi pe cine blestemi tu este blestemat” (Num. 22:1-6).

,,Dumnezeu a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.”

,,Balac a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmaşul meu, şi iată că tu-l binecuvântezi!” …

,,Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu?
Cum să defăimez eu pe cel pe care nu-l defăimează Domnul?
…
Iată că am primit poruncă să binecuvântez.
Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce.
El nu vede nicio fărădelege în Iacov,
Nu vede nicio răutate în Israel
…
Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov,
Nici vrăjitoria împotriva lui Israel.
Acum se poate spune despre Iacov şi Israel:
‘Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!’

(Num. 22:12; 23:8, 11;20-21, 23).

Balaam este un personaj misterios.  Eu la-m numit ,,un profet prins între Elohim și Mamona.“ Monoteismul lui se poate trage din familia lui Nahor și Laban, care au locuit la Haran, pe Eufrat (Gen. 28:1-5). În cei 430 de ani petrecuți de urmașii lui Iacov în Egipt, probabil că urmașii socrului său Laban s-au schimbat și ei profund, dar au păstrat ceva din monoteismul părinților lor.

Episodul înfruntării cu Moab, poporul lui Balak, și cu tentativa lor de a-i blestema pe israeliți prin Balaam este o fereastră profetică spre lumea nevăzută și spre cea viitoare. Când citim că Cel venit să-l omoare pe balaam pentru înclinația lui de a merge împotriva lui israel a fost însuși Îngerul Domnului, adică Domnul Isus înainte de întrupare, ne dăm seama că evenimentele au fost de o imporanță majoră, iar providența divină a fost foarte activă.  În ciuda prezentului sumbu și a necredinței care a dus la moartea unei generații, Dumnezeu n-a renunțat la planul mesianic cu Israel. Acest popor este în continuare ,,ne-blestemabil“.

Un blestem este un apel către forțele spirituale nevăzute în lumea noastră.

Ca și Adunările creștine, Israel a avut și el de luptat și ,,împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti“ (Efes. 6:12).  Din acest punct de vedere, biruința copiilor lui Dumnezeu este asigurată:

,,Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?“ (Rom. 8:31).

Episodul cu Balaam ne arată că singurele căi de cădere și de pierzare pentru cei din poporul Domnului sunt compromisul idolatru și trăirea în păcat (Num. 25:1-15). Balaam a intuit că îi poate distruge pe evrei dacă îi poate face să-L părăsească și să I se împotrivească Celui cei proteja. A fost un plan diabolic și viclean care a dus la moartea a douăzeci ți patru de mii de oameni din Israel (Num. 25:9).

,,Israel locuia în Sitim şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor, şi poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor.

Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. Domnul a zis lui Moise: „Strânge pe toate căpeteniile poporului şi spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului.”

Moise a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au lipit de Baal-Peor.”

Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau la uşa cortului întâlnirii.La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână. S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel, cât şi pe femeia aceea. Şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel.

Douăzeci şi patru de mii au murit loviţi de urgia aceea“ (Num. 25:1-9).

Afrontul adus de Balaam a fost așa de mare încât Dumnezeu nu l-a  lăsat pe Moise să moară până nu s-a răzbunat asupra Madianului și a lui Balaam. Încercarea de contaminare păgână care era cât pe ce să-i distrugă pe israeliți și să blocheze planul mesianic.

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:  „Răzbună pe copiii lui Israel împotriva madianiţilor, apoi vei fi adăugat la poporul tău.”
…

Au înaintat împotriva Madianului, după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul şi auomorât pe toţi bărbaţii. Împreună cu toţi ceilalţi, au omorât şi pe împăraţii Madianului: Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, cei cinci împăraţi ai Madianului; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.

Copiii lui Israel au luat prinse pe femeile madianiţilor cu pruncii lor şi le-au jefuit toate vitele, toate turmele şi toate bogăţiile. Le-au ars toate cetăţile pe care le locuiau şi toate ocoalele lor. Au luat toată prada şi toate jafurile de oameni şi dobitoace, 12 şi pe cei prinşi, prada şi jafurile le-au adus lui Moise, preotului Eleazar şi adunării copiilor lui Israel, care erau tăbărâţi în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului.

Moise, preotul Eleazar şi toţi mai-marii adunării le-au ieşit înainte, afară din tabără. Şi Moise s-a mâniat pe căpeteniile oştirii, pe căpeteniile peste o mie şi pe căpeteniile peste o sută care se întorceau de la război. El le-a zis:

„Cum? Aţi lăsat cu viaţă pe toate femeile? Iată, ele sunt acelea care, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor, şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului. Acum dar omorâţi pe orice prunc de parte bărbătească şi omorâţi pe orice femeie care a cunoscut pe un bărbat culcându-se cu el, 18 dar lăsaţi cu viaţă pentru voi toţi pruncii de parte femeiască şi pe toate fetele care n-au cunoscut împreunarea cu un bărbat“ (Num. 31:1,7-18).

Episodul cu Balaam este pomenit de trei ori în Noul testament drept lecție din care avem de învățat. Personajul acesta pervers nu trebuie să aibă urmași printre creștini.

Apostolul Petru vorbește despre ,,calea lui Balaam“ care este atașamentul față de Mamona, dragostea de bani:

,,După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii“ (2 Petru 2:15).

Preluând tema lansată de Petru, Iuda ,,fratele lui iacov și deci și al Domnului Isus, vorbește despre ,,rătăcirea lui Balaam“:

,,Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core! (Iuda 11).

În Apocalipsa, Ioan amintește despre esența vicleșugului pus la cale de Balaam, numind-o ,,învățătura lui Balaam“:

,,Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţăturaluiBalaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie“ (Apoc. 2:14).

Deasupra oricărei tragedii cauzate de neascultarea copiilor Săi plutește întotdeauna o aromă de har. Este providența divină care a hotărât să-i binecuvinteze și să-i facă o binecuvântare pentru toate neamurile pământului (Gen. 12:2-3). Acesta a fost și este mereu mesajul profeților:

,,Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
‘Ce vezi, Ieremio?’
Eu am răspuns:
‘Văd un veghetor.’
Şi Domnul mi-a zis:
‘Bine ai văzut, căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu,
ca să-l împlinesc.’ (Ier. 1:11-12).

Șarpele de aramă

Probabil că cea mai cunoscută imagine din cartea Numeri este ,,șarpele de aramă“ înălțat pe o prăjină de Moise pentru vindecarea celor care vor privi cu credință la el. În planul profetic, imaginea s-a suprapus perfect peste răstignirea Domnului Isus. Aceasta nu este o ,,găselniță“ a comentatorilor creștini, ci o explicație pe care i-a dat-o lui Nicodim Domnul Isus însuși:

,,Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:14-16).

Ce s-a întâmplat însă în cartea Numeri?  De ce a trebuit făcut acest șarpe de aramă?

,,Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise:

„Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”

Atunci, Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel. 

Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.”

Moise s-a rugat pentru popor. Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”

Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă trăia“ (Num.21:4-9).

Cine conduce poporul lui Dumnezeu? – Numeri 16

La întrebarea din titlu se pot da trei răspunsuri:

Unii spun că nu conduce nimeni, ci fiecare face așa cum este condus personal de Dumnezeu. Aceasta ar fi conducerea inițiativelor personale.

Alții spun că adunarea creștină este condusă de majoritatea celor mulți, pe principiul democrației directe.

În sfârșit, textul din cartea Numeri ne spune că poorul lui Dumnezeu este condus de oameni aleși special de Dumnezeu pentru aceasta.

Evenimentele descrise în capitolele 15 și 16 s-au petrecut probabil la puțină vreme după refuzul națiunii de a intra în Canaan. Este evident că poporul nu avea încă foarte clar problema autorității și a supunerii. Sub influența iscoadelor necredincioase, poporul hotărâse ,,democratic“ să nu mai asculte de Moise. Tot ,,democratic“ se răzgândiseră apoi, în ciuda avertismentelor lui Moise, și s-au hotărât să-și repare greșeala și să intre în Canaan. Pedeapsa teribilă prin care Dumnezeu ucisese cele zece iscoade sub ochii lor îi îngrozise. Dar mai ales îi îngrozise anunțul prin care Dumnezeu îi anunțase că toată generația celor de peste douăzeci de ani ,,va fi nimicită în pustie“:

,,Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel, şi poporul a fost într-o mare jale. S-au sculat dis-de-dimineaţă a doua zi şi s-au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată-ne! Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.” Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti. Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri. Căci amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”

Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui, dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei. Atunci s-au pogorât amaleciţii şi canaaniţii care locuiau pe muntele acela, i-au bătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma“ (Num. 14:39-45).

În tabără sunt acuma două generații: cea adultă și cea încă în formare. Celei necoaptă încă, Dumnezeu i-a făcut o promisiune duioasă: ,,Vă voi da o casă în Canaan!“ (Num. 14:1). Până atunci însă, generația în formare avea să fie târâtă prin pustie după generația condamnată la moarte. A fost cel mai îndelungat marș funerar din istorie.

Una dintre problemele care au trebuit rezolvate însă foarte repede a fost problema autorității. De cine trebuia să asculte poporul? Prin cine vorbește Dumnezeu? Ce formă de guvernământ va fi instaurată în popor: haosul anarhiei, conducerea democratică a majorității sau Dumnezeu prin intermediul oamenilor aleși și puși deoparte de El?

Felul în care a fost rezolvată această problemă are ramificații majore în istoria lui Israel și asupra formelor de guvernământ preferate astăzi în adunările creștine.

a. Democrația nu este călăuzirea lui Dumnezeu

,,Vox populi“ nu este ,,vox dei“ ! Vocea poporului nu este vocea lui Dumnezeu! Principiul democrației și-a dovedit incapacitatea în tragicul refuz de a merge în Canaan. Foarte interesant, ultima adunare căreia îi scrie Domnul Isus în cartea Apocalipsa poartă numele ,,Laodicea“ (Λαοδίκεια), adică ,,Poporul conduce“, o altă variantă a termenului ,,democrație“. Să nu uităm că într-o astfel de funcționare a Bisericii, Christos este dat afară și bate la ușă.

b. Inițiativele personale nu sunt călăuzirea lui Dumnezeu

Inițiativele personale sunt doar atât, ,,personale“! A doua cale pe care au vrut să o aleagă israeliții a fost haosul anarhist al inițiativelor individuale. Este cazul lui Core, Datan și Abiram:

,,Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab şi On, fiul lui Pelet, câteşi trei fiii lui Ruben. S-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat şi care erau oameni cu nume. Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron şi le-au zis: „Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?” (Num. 16:1).

Se pare că acest Core a avut o personalitate puternică și vorbe convingătoare. El a reușit să atragă de partea lui ,,două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat şi care erau oameni cu nume“.

Inițiativa lui Core, Datan și Abiram nu era doar o contestație la adresa lui Moise și Aaron, ci un atentat la ordinea stabilită de Dumnezeu în poporul Său. Lucrul acesta se vede foarte clar din reacția lui Moise și Aaron. Răspunsul lor este lipsit de orgoliu și caracterizat de o adâncă smerenie:

,,Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ“ (Num. 16:4).

Departe de a fi o autoritate care să aducă în popor voia lui Dumnezeu, inițiativa celor trei numiți în text ascundea sub poleiala de ,,călăuzire divină“ ambiția unor leviți de a ieși din statutul de ,,slujitori“ ai preoților și de a prelua ei înșiși preoția:

,,A vorbit lui Core şi la toată ceata lui şi a zis: „Mâine, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfânt şi-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege.

Iată ce să faceţi. Luaţi cădelniţe, Core şi toată ceata lui. Mâine, puneţi foc în ele şi puneţi tămâie pe el înaintea Domnului. Acela pe care-l va alege Domnul va fi sfânt. Destul, copiii lui Levi!”

Moise a zis lui Core: „Ascultaţi dar, copiii lui Levi! Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea lui Israel, lăsându-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba cortului Domnului şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să-i slujiţi? V-a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia! De aceea te aduni tu şi ceata ta împotriva Domnului! Căci cine este Aaron, ca să cârtiţi împotriva lui?” (Num. 16:5-11).

Cei trei au ignorat însă cuvintele lui Moise. Ei declaraseră că vor să fie ,,egalii“ lui Moise și Aaron, dar, practic, prin obrăznicia lor, arată că se credeau deja ,,deasupra“ lui Aaron și Moise.

,,Moise a trimis să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis: „Nu ne suim. N-ajunge că ne-ai scos dintr-o ţară unde curge lapte şi miere ca să ne faci să murim în pustie, de vrei să mai şi stăpâneşti peste noi? Ce bine ne-ai mai dus într-o ţară unde curge lapte şi miere şi ce bine ne-ai mai dat în stăpânire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!” (Num. 16:12-14).

Cuvintele lui Core, Datan și Abiram a dat pe față cârtirea lor față de conducerea lui Dumnezeu prin Moise. Ei negau că Dumnezeu vorbise prin Moise, reducând toată istoria de până atnci la o farsă în care Moise mințise, dând cuvintele lui drept cuvintele Domnului! Cei trei proiectaseră asupra lui Moise felul în care aveau de gând să acționeze ei. Reduse la esență, cuvintele lor au fost: ,,Nu mai ține! Ne-ai păcălit destul! N-a fost nici un Dumnezeu! Ne-ai vorbit de la tine însuți. Asta știm să facem și noi singuri, fără tine!“

Nu e de mirare că ,,blândul“ Moise s-a aprins de mânie. Era în joc mult mai mult decât poziția sa în Israel! Era în joc poziția lui Dumnezeu în Israel! Alternativa ,,inițiativelor personale“ propusă de cei trei era de fapt un ateism sadea, ascuns sub o farsă de religiozitate. Provocarea a fost făcută împotriva lui Dumnezeu și, așa cum se cuvenea, Moise i-a cerut lui Dumnezeu să dea un răspuns public:

,,Moise s-a mâniat foarte tare şi a zis Domnului: „Nu căuta la darul lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar şi n-am făcut rău nici unuia din ei.”

Moise a zis lui Core: „Tu şi toată ceata ta mâine să fiţi înaintea Domnului, tu şi ei, împreună cu Aaron. Luaţi-vă fiecare cădelniţa, puneţi tămâie în ea şi aduceţi fiecare înaintea Domnului cădelniţa lui: două sute cincizeci de cădelniţe, tu şi Aaron; să vă luaţi şi voi fiecare cădelniţa lui” (Num. 16:15-17).

Iată ce s-a întâmplat a doua zi:

,,Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, au pus tămâie în foc şi au stat la uşa cortului întâlnirii, împreună cu Moise şi Aaron. Şi Core a chemat toată adunarea împotriva lui Moise şi Aaron, la uşa cortului întâlnirii.

Atunci, slava Domnului s-a arătat întregii adunări. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.”

Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?” (Num. 16:18-22).

Un adevărat lider slujește și-i pune pe ceilalți deasupra lui însuși! Moise, căruia Dumnezeu i-a mai propus să-i nimicească pe toți israeliții și să-l facă pe el un ,,nou Avraam“, strămoșul unei națiuni noi, refuză acest favor și de data aceasta. Dumnezeu a hotărât atunci să izoleze ,,infecția“ și să ,,extirpe“ tumoarea malignă. Oamenii din tabără puteau să se solidarizeze cu cei trei răzvrătiți sau să se separe de ei, votând în acest fel să se teamă și să asculte de Dumnezeu.

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte adunării şi spune-i: „Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram!”

Moise s-a sculat şi s-a dus la Datan şi Abiram; şi bătrânii lui Israel au mers după el. A vorbit adunării şi a zis: „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.”

Ei s-au depărtat din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram. Datan şi Abiram au ieşit afară şi au stat la uşa corturilor lor, cu nevestele, copiii şi pruncii lor. Moise a zis: „Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri şi că nu lucrez din capul meu. Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimis Domnul, dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor pogorî de vii în Locuinţa morţilor, atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.”

Pe când isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pământul de sub ei s-a despicat în două. Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor. Şi s-au pogorât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării. Tot Israelul care era în jurul lor, când au ţipat ei, a fugit, căci ziceau: „Să fugim ca să nu ne înghită pământul!”
Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia“ (Num. 16:23-35).

Expresia ,,s-au pogorât astfel de vii în Locuinţa morţilor“ ar merita o tratare separată, dar ea depășește scopul studiului de față.

În ziua aceea, Dumnezeu a osândit pentru totdeauna ideea că ,,inițiativele personale“ sunt binevenite în poporul Domnului. Așa cum spunea fratele Petru Popovici: ,,Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci doar de robi care să-L asculte și să-I împlinească planurile!“ Mesajul acesta a străbătut veacurile. Ecoul lui îl găsim și în cartea profetului Ieremia:

,,Iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu“ (Ier. 23:31).

Pentru ca fapta lui Core, Datan și Abiram să nu se mai întâmple în poporul Său, Dumnezeu a rânduit un semn de aducere aminte, o placă de aramă așezată pe altar:

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelniţele din foc şi să lepede focul din ele, căci sunt sfinţite. Cu cădelniţele acestor oameni care au păcătuit şi au ispăşit păcatul cu viaţa lor, să se facă nişte plăci întinse, cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului şi sunt sfinţite, să slujească de aducere-aminte copiilor lui Israel.”

Preotul Eleazar a luat cădelniţele de aramă, pe care le aduseseră cei arşi, şi a făcut din ele nişte plăci pentru acoperirea altarului. Acesta este un semn de aducere-aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca nici un străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise“ (Num. 16:36-40).

c. Oamenii aleși de Dumnezeu duc poporului călăuzirea divină

Ideile rele mor greu, probabil pentru că-l au în spate pe cel … rău. În loc să se prăbușească la pământ în smerenie și pocăință, la numai o zi după ce Dumnezeu a pedepsit obrăznicia celor care i-au urmat pe Core, Datan și Abiram, nu un om sau doi, ci toată adunarea, în cel mai veritabil spirit ,,democratic“, au venit a doua zi să-i pedepsească pe … Moise și pe Aaron. ,,Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău!“

Democrația orbește! Ea îl scoate afară pe Dumnezeu din calculele oamenilor. Poporul a ales atunci să creadă că nu Dumnezeu, ci Moise și Aaron au cauzat fenomenele nemaiauzite din ziua precedentă. Sau, poate, poporul a ales să creadă că Moise și Aaron îl ,,manevrau“ pe Dumnezeu așa cum voiau ei. Câtă întunecime!

Încă o dată, numai mijlocirea și smerenia lui Moise și Aaron i-au salvat pe cei din adunare:

,, A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, zicând: „Voi aţi omorât pe poporul Domnului!”

Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron şi pe când îşi îndreptau privirile spre cortul întâlnirii, iată că l-a acoperit norul şi s-a arătat slava Domnului.

Atunci, Moise şi Aaron au venit înaintea cortului întâlnirii. Și Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi-i voi topi într-o clipă!”

Ei au căzut cu feţele la pământ şi Moise a zis lui Aaron: „Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare şi fă ispăşire pentru ei, căci a izbucnit mânia Domnului şi a început urgia.”

Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod. S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat. Paisprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core. Aaron s-a întors la Moise, la uşa cortului întâlnirii. Urgia încetase“ (Num. 16:41-49).

Necredința și neascultarea se plătesc scump! Nu-i de mirare că poporul a ajuns să se teamă de propriile lor porniri păcătoase:

,,Copiii lui Israel au zis lui Moise: „Iată că murim, pierim, pierim cu toţii! Oricine se apropie de cortul Domnului moare. Va trebui oare să murim cu toţii?“ (Num. 17:12-13)

Ca să pună capăt odată pentru totdeauna înclinațiilor spre ,,democrație“ și spre ,,inițiativele personale“, Dumnezeu a rânduit un al doilea ,,semn de aducere aminte“, pe care să-l așeze, de data aceasta, chiar în Chivotul din Sfânta Sfintelor, alături de cele două Table ale Legii și de Vasul cu Mană. Iată cum s-au petrecut lucrurile:

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi ia de la ei un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege din partea căpeteniilor lor, după casele părinţilor lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui şi să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi, căci va fi câte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinţilor lor. Să le pui în cortul întâlnirii, înaintea mărturiei, unde Mă întâlnesc cu voi.

Bărbatul pe care-l voi alege va fi acela al cărui toiag va înflori, şi voi pune capăt dinaintea Mea cârtirilor pe care le ridică împotriva voastră copiii lui Israel.”

Moise a vorbit copiilor lui Israel, şi toate căpeteniile lor i-au dat câte un toiag; fiecare căpetenie câte un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor. Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul mărturiei.

A doua zi, când a intrat Moise în cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise şi copsese migdale. Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele şi le-a dus tuturor copiilor lui Israel, ca să le vadă şi să-şi ia fiecare toiagul lui. 

Domnul a zis lui Moise: „Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei şi să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiţi, ca să pui astfel capăt înaintea Mea cârtirilor lor, şi să nu moară.” Moise a făcut aşa; a făcut întocmai după porunca pe care i-o dăduse Domnul“ (Num. 17:1-11).

Toiagul reprezenta pe atunci semnul autorității și călăuzirii. Toiagul lui Aaron a experimentat în noaptea aceea o explozie supranaturală a vieții. Un conducător este ales de Dumnezeu ca să aducă viață de la Dumnezeu celor ce-l ascultă și-l urmează.

Cum aplicăm conținutul capitolelor 16 și 17 din cartea Numeri la viața creștinilor de astăzi?

Generația celor în vărstă din Israel a refuzat în mod sistematic să se supună sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu și a conducătorilor aleși de El. Mulți credincioși creștini de azi săvârșesc aceleași păcate, iar urmările sunt ușor de observat: adunări rupte și sfâșiate prin conflicte de partide, oameni nesupuși care se mută dintr-o biserică în alta, refuzând să-și ocupe cu modestie locul unde sunt chemați să-și dea contribuția personală sub călăuzirea conducătorilor locali.

Toți creștinii trebuie să știe că Dumnezeu a dat unora dintre ei ,,darul cârmuirii“ (Rom. 12:8; 1 Cor. 12:28), făcându-i să fie păstori și învățători (Efes. 4:11) ai turmelor Sale (1 Petru 5:1-4). Există printre noi, creștini puși în slujire ca să fie ,,mai marii noștri“ de care trebuie să ascultăm și cărora trebuie să le urmăm pilda (Evrei 13:7, 17). Fără să ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu și celor aleși de El ca lideri (Evrei 13:7-9,17), nu vom primi moștenirea noastră în Christos și nu vom putea împlini faptele pregătite mai dinainte de El pentru fiecare dintre noi (Efes. 2:10).

Un început nou – Numeri 26

După grozăvia celor 40 de ani petrecuți în pustie, când sub contabilitatea lui Dumnezeu cei ce trebuiau să moară au murit până la unul, Dumnezeu închide paranteza amânărilor planului Său și o ia de la capăt. Cuvintele folosite în text sunt sugestive:

„Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, după casele părinţilor lor, a tuturor celor din Israel care sunt în stare să poarte armele.” Moise şi preotul Eleazar le-au vorbit în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului. Şi au zis:

„Să se facă numărătoarea, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, cum poruncise lui Moise şi copiilor lui Israel Domnul, când au ieşit din ţara Egiptului.” (Num. 26:1-4).

 

 

 

Cuvinte cheie şi teme caracteristice:

Cartea Numeri, un avertisment pentru cei din Noul Testament

Noul Testament preia lecţia neascultării din cartea Numeri şi o foloseşte pentru a imprima creştinilor o viaţă de credinţă şi de deplină ascultare faţă de Domnul (Ioan 3:14; l Cor. 10:1-12; 2 Petru 2:15-16; Apoc. 2:14; Iuda 11). Pățaniile evreilor din cartea Numeri pot și trebuie să ne servească nouă drept material didactic:

,,Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, şi stânca era Hristos.

Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.

Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea şi s-au sculat să joace”.

Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.

Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.

Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de Nimicitorul.

Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor“ (1 Cor. 10:1-11).

Probabil că cel mai cunoscut verset este un verdict care funcționează ca un leitmotiv al cărții, în același timp o avertizare care răsună peste veacuri:

,,Dar, dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge“ (Num. 32:23)

Cartea Numeri mai poate fi numită şi „cartea călătoriilor şi popasurilor” (Num. 33:1-2) sau „cartea cârtirilor” (Num. 11:1, 4; 12:2; etc. Ps. 95:10). Cel mai cunoscut pasaj al cărţii este întâmplarea cu şarpele de aramă (Num. 21:4-9) pe care o preia Domnul Isus în Ioan 3:14-17 aplicînd-o la propria Lui răstignire pentru mântuirea lumii. Alte tipuri care îl prevestesc pe Christos sunt: stânca lovită (Num. 20:7-11) şi cetăţile de scăpare (Num. 35).

Insuficienţa aşezămintelor Vechi Testamentale pentru mântuire este ilustrată profetic de evenimentele petrecute în Num. 20. În acest unic capitol ne întâlnim cu moartea Mariei, cu păcatul lui Moise şi cu moartea lui Aaron. Maria este reprezentativă pentru oficiul profeţiei, Aaron este reprezentantul preoţiei Vechi Testamentale, iar Moise este prin excelenţă reprezentantul Legii. Nici unul dintre aceşti trei oameni nu a putut intra în ţara promisă. Această misiune a fost păstrată pentru Iosua, care în nume şi misiune este un reprezentant al Căpeteniei mântuirii noastre: Domnul Isus Christos.

SCHIŢA CĂRŢII

I. CEI IEŞIŢI DIN EGIPT 1-14
a. Numărătoarea Israeliţilor, 1:1-4:49
b. Poziţia semințiilor în tabără, 2:1-34
c. Poziţia şi slujbele leviţilor, 3:1-4:49

SFINŢIREA POPORULUI
a. Prin izgonirea celor necuraţi, 5:1-4
b. Prin despăgubirea pentru furt, 5:4-10
c. Prin clarificări în căsnicie, 5:11-31
d. Prin legea Nazireatului, 6:1-21
e. Prin binecuvântarea poporului, 6:22-27
f. Prin darurile căpeteniilor, 7:1-89
g. Prin închinarea leviţilor, 8:1-26
h. Prin ţinerea Paştelor, 9:1-14
i. Prin călăuzirea divină, 9:15-10:10 P

PLECAREA DIN SINAI
a. Începutul călătoriei, 10:11-28
b. Socrul lui Moise, 10:29-36
c. Începutul cârtirilor, 11:1-3
d. Cârtirea poporului, 11:4-35
e. Cârtirea Mariei, 12:1-16

ISCODIREA ŢĂRII
a. Trimiterea celor 12 iscoade, 13:1-20
b. Iscodirea ţării, 13:21-25
c. Raportul iscoadelor, 13:26-33
d. Necredinţa poporului, 14:1-10
e. Mânia lui Dumnezeu, 14:11-12
f. Mijlocirea lui Moise, 14:13-19
g. Pedepsirea celor necredincioşi, 14:20-38
h. Pedepsirea celor neascultători, 14:39-45

II. 40 DE ANI ÎN PUSTIE 15-20
a. Legi asupra jertfelor, 15:1-21
b. Păcatele fără voie, 15:22-31
c. Călcarea Sabatului, 15:32-36
d. Ciucurii de la veşminte, 15:37-41

CONTESTAREA Şl CONFIRMAREA PREOŢIEI
a. Core, Datan şi Abiram, 16:1-50
b. Toiagul lui Aaron, 17:1-13
c. Responsabilităţile preoţilor, 18:1-7
d. Privilegiile preoţilor, 18:8-32
e. Vaca roşie, apa de curăţie, 19:1-22

MARIA, MOISE, AARON
a. Moartea Mariei, 20:1
b. Păcatul lui Moise, 20:2-13
c. Împotrivirea Edomiţilor, 20:14-21
d. Moartea lui Aaron, Eleazar, 20:22-29

III. CEI NĂSCUŢI ÎN PUSTIE 21-36
a. Înfrângerea şi biruinţa de la Arad, 21:1-3
b. Şarpele de aramă, 21:4-9
c. Alte călătorii, 22:10-35

BALAAM, PROFETUL VRĂJITOR
a. Balaac trimite după Balaam, 22:1-14
b. Măgăriţa lui Balaam, 22:15-41
c. Balaam binecuvântează, 23:1-30
d. Balaam confirmă binecuvântarea, 24;1-14
e. Steaua lui Iacov, 24:15-25
f. Şiretlicul lui Balaam, 25:1-15 (31:16)
g. Omorârea Madianiţilor, 25:16-18

O NOUĂ NUMĂRĂTOARE
a. A doua numărătoare, 26:1-65

REPETAREA UNOR LEGI
a. Lege asupra moştenirii, 27:1-11
b. Iosua, urmaşul lui Moise, 27:12-23
c. Jertfa zilnică, 28:1-15
d. Jertfe de Paşte, 28:16-25
e. Jertfele de Rusalii, 28:26-31
f. Jerfe în ziua trâmbiţei, 29:1 -6
g. Jertfe pentru ziua ispăşirii, 29:7-11
h. Jertfe pt. sărbătoarea corturilor, 29:12-40
i. Lege asupra juruinţelor, 30:1-2
î. Juruinţa femeilor, 30:3-16

BIRUINŢA ASUPRA MADIANIŢILOR
a. Lupta, 31:1-24
b. Împărţirea prăzii, 31:25-54

ŢARA DE DINCOLO DE IORDAN
a. Ruben şi Gad aleg Galaadul, 32:1-32
b. Cucerirea Galaadului, 32:33-42

RECAPITUALREA CĂLĂTORIILOR
a. Din Egipt până la Sinai, 33:15
b. De la Sinai până la Cades, 33:16-36
c. De la Cades la câmpia Moabului, 33:37-49

VOIA DOMNULUI PENTRU CANAAN
a. Canaaniţi trebuiesc nimiciţi, 33:50-56
b. Hotarele Canaanului, 34:1-29
c. Cetăţile Leviţilor, 35:1-8
d. Cetăţile de scăpare, 35:9-34
e. Moştenirea femeilor, 36:1-13