Marcu

Cine este Marcu?

Introducere: Specificul celor patru Evanghelii.

Matei – Evanghelia Împăratului,
Marcu – Evanghelia Robului lui Dumnezeu
Luca – Evanghelia Fiului Omului
Ioan – Evanghelia Fiului lui Dumnezeu

Nu sînt doar patru puncte de vedere personale, ci și patru prezentări pentru patru categorii de oameni:

Matei – pentru Evrei
Marcu – pentru Romani
Luca  – pentru omenire în general
Ioan – pentru Biserica aflată sub atacul ereziilor.

Din această introducere vedem clar că Marcu este vestirorul lui Dumnezeu pentru cititorii latini. El scrie celor care domneau, stăpîneau, conduceau lumea de atunci. Celor mîndrii, El le scrie despre „Robul“ venit să slujească. Celor care administrau, el le scrie despre intrusul care s-a apucat de treabă fară ca să le spună. Celor care împărățeau, el le scrie despre un Împărat și o Împărăție care s-a furișat pe neobservate în lume și care  a debutat răsturnînd lucrările Diavolului. Celor care adorau puterea, Marcu le scrie despre Unul care are putere asupra naturii, oamenilor și demonilor.

Dar cine este acest Ioan Marcu?

După cum îl dă de gol și numele, Ioan Marcu este produsul unei intersecții dintre iudaism și cultura romană. El este caracteristic : un produs al epocii. Ioan este nume evreiesc (Iohanan), iar Marcu este în întregime roman (Marcus).

Fiu al unei familii privilegiate și prospere, Ioan Marcu a cunoscut anturajul Domnului Isus de pe timpul în care Acesta venea cu ucenicii „în camera de sus“ a casei mamei sale.

El este „tinerelul“ rămas fără învelitoare și care a fugit în noapte dezbrăcat complet, atunci cînd a fost prinds Domnul în Ghețimani (Marcu 14:51-52).

După învierea Domnului, Marcu a rămas în anturajul ucenicilor. Din pricina lui, între Barnaba și Pavel a avut loc o neînțelegere care a pus capăt colaborării lor misionare (Fapte 15:36-41).

Crescut de Barnaba, care-i era unchi, Ioan Marcu a ajuns să-l însoțească pe Petru în călătoriile lui misionare din afara Palestinei. Marcu a funcționat ca traducător al lui Petru, deoarece acesta nu cunoștea decît limba aramaică. Toți comentatorii recunosc în stilul și conținutul Evangheliei lui Marcu personalitatea puternică a lui Petru. Fără nici o îndoială că traducîndu-l pe Petru atîta timp și de atîtea ori, Marcu a memorat viața Domnului Isus din relatările marelui apostol. Probabil că după moartea lui Petru, Marcu s-a simțit responsabil să aștearnă pe hîrtie toate cunoștințele sale, pentru ca mărturia lui Petru să nu se piardă. Într-un fel avem de a face deci, nu cu evanghelia lui Marcu, ci cu evanghelia lui Petru.

Ioan Marcu a continuat să aibe o poziție de cinste în Biserici. Chiar și Pavel cere ca Ioan Marcu să vină alături de el la Roma, „deoarece îi era de folos pentru slujbă“ (2 Timotei 4:11).

Specificul evangheliei dăruită de Dumnezeu nouă prin Marcu este faptul că ea este scurtă, mai scurtă decît oricare din celelalte trei evanghelii, și că ea este plină de dinamism. Marcu lasă afară lămuriri și comentarii, scurtează sau dă numai în rezumat discursurile rostite de Domnul și se oprește cu precădere asupra faptelor Domnului Isus. Prezentîndu-L pe Domnul Isus ca Rob al Domnului, Marcu scrie de parcă ar vrea să ne transmită senzația că El este mereu ocupat, fie vindecînd, fie scoțînd draci.

Evanghelia lui Marcu nu conține nici un fel de preambul, nici un fel de genealogie. Marcu nu vrea să prezinte „demnitatea“ Domnului, ci lucrarea Sa ca trimes al Domnului.