Deși nu pare, Deuteronom este cheia întregii istorii a lui Israel.
Deși țara le-a fost promisă, din cauza neascultării, evreii n-au cucerit-o în întregime decât după … o mie de ani, pe vremea împăratului David. Și atunci n-au stăpânit-o decât aproximativ cinci sute de ani, după care au pierdut-o iar în întregime când au fost duși în robia asiriană și babiloniană. De atunci și până astăzi, Israelul n-a mai intrat deplin în stăpânirea întregii țări promise. Deuteronomul se dovedește a fi deci o carte cu implicații majore în istorie, cu consecințe la care suntem și noi martori. Toată istoria lui israel poate fi rezumată în două propoziții. Ascultarea și neprihănirea le-au adus binecuvântările. Neascultarea și păcătuirea au atras asupra lor blestemul. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm și noi. Cartea Deuteronom este citată de nu mai puțin de optzeci de ori în cele douăzeci și șapte de cărți ale Noului Testament.
Deuteronomul este cea de a cincea carte din Pentateucul lui Moise. Aceste cinci cărţi, numite de evrei şi Tora, alcătuiesc o veritabilă Biblie în miniatură. În ele vedem succesiv, ruina, răscumpărarea şi readucerea omului în părtăşie cu Dumnezeu, apoi călăuzirea divină şi dragostea lui Dumnezeu care reuşeşte mereu să ne scoată la capăt. Şi tot în ele căpătăm o revelaţie progresivă treptată a lui Dumnezeu către oameni.
Geneza ne descopere suveranitatea lui Dumnezeu, în creaţie şi în alegerea Israelului;
Exodul ne descopere puterea şi măreţia lui Dumnezeu;
Leviticul adaugă la acestea sfinţenia divină, evidenţiată în îndemnul la punerea de o parte pentru Domnul;
în Numeri ni se arată severitatea şi bunătatea manifestată de Dumnezeu în relaţia Lui cu oamenii, iar în Deuteronomul vom vedea dincolo de promisiuni şi pedepse credincioşia lui Dumnezeu. Această carte devine astfel nu numai ultima dintre cele cinci, ci şi o completare necesară a celorlalte patru.
Titlul
Numele cărţii vine de la două cuvinte din limba greacă: deuteros (a doua) şi nomos (lege) și este extras din Deut. 17:18.
În secolul III dinainte de Cristos, învăţăţii care au tradus originalul ebraic în Septuaginta greacă au combinat aceste cuvinte pentru a obţine titlul cărţii, în fapt, Deuteronomul nu este o a doua lege, ci o a doua lecturare a legilor pentru noua generaţie de evrei născuţi în pustie şi aflaţi acum în pragul intrării în Canaan.
În original, cartea poartă numele ,,Iată numele“. De ce?
Fiecare sinagogă are în fața adunării un dulap mare de lemn din care sunt scoase rând pe rând, sulurile cărților sfinte. Fiecare dintre ele este ținută într-un înveliș protector din pânză brodată. Când trebuie să fie identificate, sulurile sunt scoase și se pot citi primele cuvinte, cum s-ar spune ,,de pe prima pagină“. De aceea, în tradiția evreiască, fiecare carte a Torei, a Legii, a Pentateucului, poartă numele primelor cuvinte cu care începe feicare. Deuteronomul începe cu ,,Iată numele“ … de aceea se numete în ebraică ,,Sefer Devarim“, o prescurtare de la (Sefer) ve’eleh hadevarim. ,,Cartea sfântă ,,Iată numele“.
Autorul: Aşa cum arată şi conţinutul, cu excepţia ultimului capitol în care moartea lui Moise este adăugată de altcineva ca un fel de apendix al cărţii, Deuteronomul este duiosul cîntec de lebădă al lui Moise. Adevăratul autor al cărţilor sfinte este însă altcineva. De peste 500 de ori ni se spune în textul Pentateucului că: „Dumnezeu a spus:…” sau „Domnul a vorbit lui Moise şi i-a spus:…” Deşi vom da mereu în schiţele noastre numele autorului uman al cărţilor Bibliei este bine să ţinem minte că veritabilul autor al lor rămîne Dumnezeu însuşi. Iată ce ne spune Petru în această privinţă: „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mînaţi de Duhul Sfînt” (2 Petru l:21; vezi şi 2 Tim. 3:16, 17).
Contextul istoric: Moise rosteşte aceste cuvinte în cîmpia Moabului, înainte de intrarea evreilor în Canaan şi cu puţin înainte de propria lui moarte. Deuteronomul acoperă o perioadă de timp de aproximativ două luni, incluzînd şi cele 30 de zile de jale după moartea lui Moise.
De ce este necesară această a doua citire a Legii? Pentru că cei care o aud acum au fost doar niște copilandrii când Legea a fost citită prima dată. Apoi, recitirea Legii a fost necesară pentru că poporul se afla înaintea intrări în Canaan și a unei posibile contaminări cu cultura idolatră și imorală a religiilor păgâne de acolo. Citirea Legii a fost un fel de terapie preventivă. În al treilea rând, citirea Legii a fost necesară atunci pentru că Moise, omul prin care le vorbea direct Dumnezeu, nu va intra cu ei în Canaan. Prin recitirea Legii, ,,Omul lui Dumnezeu“ îi încredințează în mâna unei cărți divine care le va sluji de acum înainte drept călăuză.
Data scrierii: Probabil în timpul unei singure săptămîni, cam cu o lună înainte de trecerea Iordanului (Deut. 1:1-3)
Schița cărții
Conţinutul cărţii
Cartea este o colecţie de cinci cuvîntări retrospective ţinute de Moise în Moab, ca rămas bun înainte de despărţirea de copiii lui Israel (1:6‑4:43, 4:44‑28:69, 29‑30, 32, 33), plus două narațiuni despre ,,Cele din urmă cuvinte ale lui Moise“ (Deut. 31, 34) . Aceste discursuri calde şi solemne au fost rostite în ceasul în care marele om se afla în pragul marii treceri din viaţa terestră spre viaţa cerească. Din înălţimea muntelui Pisga, el priveşte înapoi peste un secol de istorie plin cu evenimente de importanţă epocală. După încă o secţiune în care revine cu lămuriri la unele din legile primite anterior de Israel, Moise îşi întoarce privirea înspre viitor pătrunzînd profetic pînă către sfîrşitul istoriei lui Israel, după anticipata lor reîntoarcere în ţară.
Partea principală a cărții este cea de a doua cuvântare a lui Moise în care vorbește despre legile pe care le-a primit de la Dumnezeu cu 40 de ani în urmă, când s-a suit pe Muntele Sinai.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice
Deuteronomul este o carte de tranziţie. Ea marchează patru schimbări mari care s-au petrecut în viaţa Israelului. În primul rînd este vorba de tranziţia înspre o nouă generaţie. Cu excepţia lui Iosua, Caleb şi a lui Moise însuşi, toată mulţimea aceea de oameni scoasă din Egipt şi numărată la Sinai se prăpădise pe drumurile pustiei, în al doilea rînd este vorba despre o tranziţie înspre o nouă moştenire. Peregrinările prin pustie aveau să se sfârşească prin dobîndirea unui teritoriu în care să se aşeze naţiunea. În cel de al treilea rînd este vorba despre tranziţia spre o nouă experienţă, spre un alt fel de viaţă în care corturile vor fi înlocuite cu case, viaţa nomadă va fi părăsită şi în loc de hrana pustiei vor începe să mănînce lapte, miere şi roadele Canaanului. Cea de a patra tranziţie, şi cea mai importantă va fi aceea înspre o nouă cunoaştere a lui Dumnezeu, înspre cunoaşterea că Dumnezeu este dragoste.
Începînd cu Geneza şi pînă la Numeri, textul Scripturii nu ne vorbeşte nicăieri explicit despre dragostea divină. Abia în Deuteronomul, li se explică evreilor motivaţia faptelor lui Dumnezeu: „El a iubit pe părinţii tăi, şi de aceea a ales sămînţa lor după ei” (Deut. 4:37). „Nu doar pentru că întreceri la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sînteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru că Domnul vă iubeşte…” (Deut. 7:7-8). „Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămînţa lor, pe care v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi” (Deut. 10:5; vezi şi 23:5).
Vorbind de acest caracter de tranziţie al cărţii Deuteronomul, este bine să arătăm aici simetria care există între Vechiul Testament şi Noul Testament.
Ambele încep cu cîte un grup de cinci cărţi istorico-legislative şi există o asemănare uimitoare între cea de a cincea carte a Vechiului Testament: Deuteronomul şi cea de a cincea carte a Noului Testament: Faptele Apostolilor. Cartea Faptelor Apostolilor este şi ea o carte de tranziţie. Ea marchează trecerea de la mesajul Evangheliilor la acela al epistolelor. Ca şi Deuteronomul, şi Faptele Apostolilor se adresează unei generaţii noi: generaţia „re-generaţilor” prin credinţa mîntuitoare în Cristos. Ca şi Deuteronomul şi ea vorbeşte despre o nouă posesiune: „Canaanul spiritual plin de tot felul de binecuvîntări cereşti în Cristos”. Ca şi Deuteronomul şi ea vorbeşte despre o nouă experienţă: experienţa unei naşteri noi, a unei vieţi noi, a unei puteri noi prin locuirea Duhului Sfînt în cei credincioşi. Ca şi Deuteronomul şi ea marchează tranziţia înspre o nouă revelaţie a lui Dumnezeu: „Taina lui Cristos… care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri… pentru ca domniile şi stăpînirile din locurile cereşti să cunoască acum, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Efes. 3:4, 5, 10).
Ceea ce este încă şi mai izbitor este faptul că şi Deuteronomul şi Faptele Apostolilor sînt cărţile în care Dumnezeu le dă oamenilor o a doua şansă. Care şansă este în Deuteronomul? Este tocmai această „deuteros nomos”, această repetare a legii, înainte de a-i preda conducerea lui Iosua, Moise le repetă evreilor legămîntul Legii. Despre care a doua şansă se vorbeşte în cartea Faptele Apostolilor? Este vorba despre cea de a doua oferire a împărăţiei cerurilor pentru poporul evreu, mai întîi în capitală, iar apoi în ţară şi în toate provinciile imperiului Roman. Despre aceste lucruri vom vorbi mai pe larg atunci cînd vom ajunge la ele, dar este bine să să le cunoaştem încă de pe acum.
Deuteronomul vorbeşte şi despre trinitatea lui Dumnezeu. Iată ce citim în pasajul din 6:4-5, numit de evrei şi „Shema”: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este un singur Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta”. Domnul Isus însuşi ne-a spus că aceasta este cea mai mare dintre toate afirmaţiile Legii (Marcu 12:29-30). Evreii şi unitarienii văd în acest text o negare a trinităţii, dar o asemenea afirmaţie intră în conflict direct cu afirmaţiile textului. Cuvîntul folosit pentru numele lui Dumnezeu este aici: „Elohenu” forma genitivală a lui Elohim, despre care ştim deja că este o formă de plural. Citit în original, acest verset sună: „Iehova Elohenu, este singurul Iehova!” sau tradus: „Domnul Dumnezeii noştri, este singurul Domn!” Ba încă şi mai mult, pentru cuvîntul: „singurul” este folosit „echad” care numeşte o pluralitate şi nu „iachid” care defineşte unitatea absolută. Singularul de pluralitate se foloseşte şi în limba română atunci cînd zicem de exemplu: „un” ciorchine de struguri.
În această declaraţie solemnă din Legea repetată de Moise ni se dă cea mai înaltă afirmaţie de crez a religiei poporului Israel. Ea este astăzi şi temelia crezului creştin. Nici nu se putea să fie altfel. Dumnezeul evreilor este şi Dumnezeul nostru, căci în afara Lui nici nu există un altul. Mesia evreilor este Mesia al nostru, căci nici aici nu există un altul. Creştinismul este monoteist şi cristocentric.
Un alt pasaj de importanţă excepţională din Deuteronom este capitolul 28. El ne arată ceea ce ar fi putut deveni Israel dacă ar fi trăit în ascultare de Domnul (28:1-14). Cum aşa ceva nu s-a întîmplat, pasajul rămîne o referinţă despre vremea „mileniului” (vezi şi Isaia 60 pînă la 62; Zaharia 14:8-21, Ieremia 31:1-19, Deut. 30:1-10; Rom. 11:25-31). Versetele 47-49 ne vorbesc despre invazia romană din anul 70 d.Cr. şi de cumplita tragedie a măcelăririi evreilor, iar versetele 63-67 ni-i descriu pe evrei aşa cum trăiesc ei astăzi, „împrăştiaţi” printre toate popoarele lumii, „fără loc de odihnă”, cu „inima fricoasă”, aşteptînd îndurarea Dumnezeului lor şi venirea lui Mesia.
Moise a murit la vîrsta de 120 de ani (Deut. 34:7). El este singurul om pe care l-a îngropat Dumnezeu însuşi. Mormîntul lui a fost aşezat „în valea Moabului”, dar nimeni nu i-a cunoscut locul „pînă în ziua de astăzi” (34:6), o precizare a unuia din editorii care au alcătuit culegerea de scrieri sfinte, poate Samuel, poate Ezra. Dumnezeu a evitat astfel pericolul ca evreii să facă din Moise un idol. Dumnezeul creştin s-a pronunţat încă de atunci împotriva cultului morţilor. Biblia ne spune că pentru trupul lui Moise a fost o dispută între Diavol şi arhanghelul Mihail (Iuda 9) Moise a reapărut încă o dată pe pămînt pe muntele unde Domnul S-a schimbat la faţă înaintea ucenicilor Săi (Luca 9:30, 31). El a trăit dincolo de mormînt, continuînd să-L servească pe Dumnezeul răscumpărării sale.
SCHIŢA CĂRŢII
Structura legământului descris în Deuteronomul a fost folosită peste tot în Orient pe vremea aceea. Când un împărat își mărea imperiul prin cucerirea altor neamuri se încheia un ,,Tratat de suzeranitate“. El spune în esență că dacă poporul cucerit se va purta așa cum se cuvine, împăratul în va proteja și va avea grijă de ei, dar dacă ei se vor răscula și nu vor mai asculta de el, împăratul îi va pedepsi cu asprime. În Egipt, dar și în numeroase alte zone din Orient, au fost descoperite o sumedenie de astfel de tratate. Toate sunt scrise pe structura care există și în cartea Deuteronom.
Probabil că Moise era familiar cu astfel de documente încă de pe vremea când și-a făcut educația la curtea lui faraon. Ele cuprindeau:
Preambul: ,,Acesta este tratatul încheiat între faraon și hitiți …“
O introducere istorică: Ea sumariza cum au ajuns împăratul și acest popor să se cunoască.
Declarație a principiilor de bază pe care se va încheia acel tratat.
O enumerare a legilor de care vor trebui să asculte noii supuși.
Sancțiuni (adică recompense și pedepse)
Semnăturile martorilor, care chemau de regulă ,,zeii“ să ia aminte la promisiunile solemne făcute.
Reglementări pentru continuitate: adică ce s-e va întâmpla dacă regele moare și unul din succesori îi ia locul.
Asemănarea cu structura cărții Deuteronom este inconfundabilă:
Preambul 1:1-5
O introducere istorică 1:6 – 4:49
Declarație a principiilor de bază 5 – 11
O enumerare a legilor 12 – 26
Sancțiuni 27 – 28
Semnăturile martorilor 30:19; 31:19; 32
Reglementări pentru continuitate 31-34
Introducere 1:1-5
I. O PRIVIRE ÎN URMĂ 1:6 – 4:33
a. Israel la Sinai, 1:6-18
b. Israel la Cadeş-Barnea, 1:19-46
c. Pribegia prin pustie, 2:1-25
d. Cucerirea ţării dinainte de Iordan, 2:26-3:22
e. Moise cere să vadă tara, 3:23-29
f. Îndemn, 4:1-40
g. Cetăţile de scăpare, 4:41-43
II. O PRIVIRE ÎN SUS 4:44 – 26:19
a. Cele 10 porunci, 4:44-5:33
b. Iubirea de Dumnezeu, 6:1-25
c. Nimicirea Cananiţilor, 7:1-26
d. Porunca aducerii aminte, 8:1-10:11
e. Ce cere Dumnezeu, 10:12-11:25
f. Binecuvântarea şi blestemul, 11:26-32
g. Stîrpirea idolatriei, 12:1-13:18
h. Mîncări curate şi necurate, 14:1-21
i. Zeciuielile, 14:22-29
î. Anul sabatic, 15:1-23
j. Sărbătorile evreieşti, 16:1-17
Porunci pentru:
k. judecători, 16:18-17:13
l. împăraţi, 17:14-20
m. Leviţi, 18:1-18
n. ghicitori şi vrăjitori, 18:9-14
o. primirea lui Mesia, 18:15-22
p. profeţi, 18:20-22
Porunci pentru relaţii sociale:
r. Cetăţile de scăpare, 19:1-13
s. Hotarele proprietăţii, 19:14
ş. Martorii mincinoşi, 14:15-21
t. Militărie, 20:1-14
ţ. Cetăţile cucerite, 20:15-20
u. Omoruri, 21:1-9
v. Viaţa de familie, 21:10-22:30
x. Prozeliţii şi adunarea Domnului, 23:1-18
y. Protejarea celui mai slab, 23:19-25:19
z. Cele dintîi roade, 26:1-19
III. O PRIVIRE ÎNAINTE 27 – 30
a. Stabilirea cadrului, 27:1-26
b. Binecuvîntările, 28:1-14
c. Blestemurile, 28:15-68
d. Legămîntul Palestinian, 29:1-30:20
Încheiere
a. Cuvinte de rămas bun, 31:1-29
b. Cîntarea lui Moise, 31:30-32:47
c. Testamentul lui Moise, 32:48-33:29
d. Moartea lui Moise, 34:1-12
Note de conținut:
,,Recapitularea“ evenimentelor care s-au petrecut și a conținutului Legii îi dă ocazia lui Moise să răspundă în Deuteronom la câteva întrebări pe care le-ar putea ridica ,,generația pustiei“.
Cine a fost de vină că Moise n-a intrat în Canaan?
Ceea ce surprinde în această rememorare a istoriei din cărțile anterioare este ,,dâca“ (necazul) cu care Moise dă vina pe popor pentru faptul că i s-a interzis lui să intre în Canaan:
,,Domnul S-a mâniat şi pe mine din pricina voastră şi a zis: ‘Nici tu nu vei intra în ea“ (Deut. 1:37).
,,Lasă-mă, Te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!’ Dar Domnul S-a mâniat pe mine din pricina voastră şi nu m-a ascultat. Domnul mi-a zis: ‘Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta“ (Deut. 3:25-26)
,,Şi Domnul S-a mâniat pe mine din pricina voastră şi a jurat că eu să nu trec Iordanul şi să nu intru în ţara aceea bună pe care ţi-o dă ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău.“ (Deut. 4:21).
O altă problemă pe care o am personal cu Moise (de parcă aș avea dreptul!) este să cred că afirmația:
,,Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului“ (Numeri 12:3).
ar fi fost scrisă chiar de el! Ar fi un fel de ,,laudă-mă gură/că d-aia îți dau de mâncare“, un echivalent al lui ,,sunt modest și sunt mândru de modestia mea!“ Mi-e mult mai la îndemână să cred că afirmația a fost adăugată ca un comentariu de un editor ulterior, care a pus într-un volum toate fragmentele însemnărilor făcute de Moise de-a lungul călătoriei prin pustie (poate Iosua, poate Ieremia, mult mai târziu).
Existența unor astfel de editori ulteriori este cerută de toate pasajele biblice în care apare ,,actualizarea“ pentru contemporani a evenimentelor descrise. Ea este marcată de expresia ,,până în ziua de azi“ (Gen.32:32 și în alte locuri ca Deut. 34:6; Iosua 4:9; 5:9; 1 Sam. 5:5; 1 Regi 9:13; etc.).
De ce închinarea evreilor trebuia centralizată la orașul Ierusalim?
Deuteronomul proclamă rolul unic pe care îl vor avea jertfele, dar subliniază că ele vor fi aduse numai în capitala țării, în fața unui locaș de cult unic (Deut. 12:1-28). Scopul a fost să dea închinării evreiești un caracter profund spiritual. Evreii trebuiau să-și trăiască viața cotidiană fără dependența de preoți sau altare locale. Chiar și la Ierusalim, Dumnezeu le-a interzis evreilor să intre ,,la El“ în Templu (gest unic în religiile lumii), de parcă le-ar fi spus: ,,Eu sunt cu voi la casele voastre, merg pe drum cu voi, sunt alături de voi pe ogoarele voastre“
,,Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“ (Deut. 6:6-7).
Această caracteristică a religiei evreilor a dus în Babilon la înfințarea ,,sinagogilor“, care n-au fost locuri pentru aducerea jertfelor, ci pentru studiul persistent și personal al Scripturilor, al Legii. Aceasta a fost o poruncă din cartea Deuteronom:
,,Moise a scris legea aceasta şi a încredinţat-o preoţilor, fiii lui Levi, care duceau chivotul legământului Domnului şi tuturor bătrânilor lui Israel.
Moise le-a dat porunca aceasta: „La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la Sărbătoarea Corturilor, când tot Israelul va veni să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El, să citeşti legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor. Să strângi poporul, bărbaţii, femeile, copiii şi străinul care va fi în cetăţile tale, ca să audă şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia.
Pentru ca şi copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul” (Deut. 31:9-13).
Cartea Deuteronomul ne învață că viața religioasă trebuie fundamentată pe existența unei revelații scrise și pe studierea ei. Foarte multe din atitudinile și practice specifice evreilor de pretutindeni și dintotdeauna sunt aplicații ale unor pasaje explicate de Moise:
Esența crezului evreiesc este recitată în pasajului din Deut. 6:4
,,Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn“
Tot de acolo vine și obiceiul evreiesc de a-I mulțumi lui Dumnezeu ,,după“ fiecare masă, Birkat Hamazon:
,,Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru ţara cea bună pe care ţi-a dat-o“ (Deut. 8:10).
Rugăciunea pentru sfințirea Sabatului, Kiduș, este tot din această carte:
,,Ţine ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău“ (Deut. 5:12).
Postarea ,,mezuzei“ pe ușiorii ușii , purtarea tefilimilor (filacteriilor) sunt tot porunci din această carte (Deut. 6:8-9; 11:18,20); la fel ca și purtarea ciucurilor de la marginile veșmintelor ca leac împotriva curviei (Deut. 22:12; Num. 15:38).
Grija față de cei străini și săraci este bazată și ea tot pe un text detaliat aici de Moise:
,,Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale, în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit. Ci să-i deschizi mâna şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie, ca să facă faţă nevoilor lui. Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta: ‘Ah, se apropie anul al şaptelea, anul iertării!’ Vezi să n-ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu-i dai. Căci atunci el arstriga către Domnul împotriva ta şi te-ai face vinovat de un păcat, ci să-i dai, şi să nu dai cu părere de rău în inimă, căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările de care te vei apuca.
Totdeauna vor fi săraci în ţară, de aceea îţi dau porunca aceasta: ‘Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta’ (Deut.15:7-11).
Cum ar fi arătat Israelul fără cele Zece Porunci? – Deut. 4:5-8
Orice creație este însoțită de un ,,mod de întrebuințare“. Israelul a avut privilegiul de a primi de la Dumnezeu parametrii perfecți în care poate funcționa optim ființa umană. Moise vorbește despre acest extraordinar avantaj pe care l-au avut evreii în comparație cu celelalte popoare:
,,Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.
Să le păziţi şi să le împliniţi, căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: ‘Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!’
Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm?
Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?“ (Deut. 4:5-8).
Fără ghidul celor Zece Porunci, evreii ar fi fost ca toate popoarele care se leapădă astăzi de moștenirea iudeo-creștină. Viața lor este guvernată de un revers al celor Zece Porunci.
CELE ZECE PORUNCI în revers!
|
Pentru cine a fost dat Sabatul?
Sabatul este direct legat de Moise și de poporul Israel, nu de Biserica Nou Testamentală. El nu este amintiti ca o practică în viața patriarhilor Avraam, Isaac și Iacov, care au umblat pe pământ cu Dumnezeu. Sabatul a pare în revelația primită de Moise pe Muntele Sinai, mai întâi în cea despre zilele creației și apoi cea despre Cele Zece porunci. Unul din textele lămuritoare în această problemă plasează Sabatul direct în contextul istoriei evreilor, nu al istoriei generale a omenirii:
,,Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.
Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins, de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă“ (Deut. 5:15)
Sabatul este un simbol al Vechiului Legământ care vestea odihna pe care ne-o va dărui lucrarea desăvârșită a lui Christos în Legământul cel Nou.
În ziua de Sabat, ca și în timpul celorlalte sărbători cu semnificații mesianice, nici un evreu nu avea voie să facă ,,o lucrare de slugă“ (Lev. 23:7,8,21,25,36,36; Num.28:18-25, etc.). Sluga este ,,datoare“ să-și merite existența prin muncă. Noi am fost salvați de Christos, Robul Domnului, care ,,s-a făcut urzitorul unei mântuiri așa de mare“ pentru noi. În fiecare zi, noi intrăm în odihna Lui (Evrei 3) și trăim într-un Sabat veșnic.
De ce i-a ales Dumnezeu pe evrei?
Moise le spulberă evreilor orice pretenție de popor superior, arătându-le că alegerea lor s-a făcut ,,în ciuda“ a ceea ce sunt ei, nu ,,pentru“ ceea ce sunt:
,,Când îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu zici în inima ta: ‘Pentru bunătatea mea m-a făcut Domnul să intru în stăpânirea ţării acesteia.’ Căci din pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea ta.
Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpânirea ţării lor, ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta şi ca să împlinească astfel cuvântul prin care Domnul S-a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
Să ştii dar că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul, Dumnezeul tău, acea ţară bună ca s-o stăpâneşti, căci tu eşti un popor tare încăpăţânat. Adu-ţi aminte şi nu uita cum ai aţâţat mânia Domnului, Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua când ai ieşit din ţara Egiptului până la sosirea voastră în locul acesta, tot răzvrătiţi împotriva Domnului aţi fost!“ (Deut. 9:4-7).
Moise le aduce aminte că au fost în pericolul de a fi nimiciți de Dumnezeu din pricina vițelului de aur și numai mijlocirea lui stăruitoare L-a făcut pe Dumnezeu să n-o facă (Deut. 9:8-29). Chiar și Aaron ar fi fost ucis de Dumnezeu dacă nu îl scăpa intervenția lui Moise:
,,Domnul, de asemenea, era foarte mâniat şi pe Aaron, aşa încât voia să-l piardă, şi eu m-am rugat atunci şi pentru el“ (Deut. 9:20).
Singura explicație a alegerii evreilor, spune Moise, a fost faptul că Dumnezeu i-a iubit. De aceea, singurul răspuns pe care-l așteaptă Dumnezeu de la ei este o ascultare motivată tot pe iubire:
,, Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi“ (Deut. 10:14-15).
,,Să iubeşti dar pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să păzeşti totdeauna învăţăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui şi poruncile Lui“ (Deut. 11:1).
De ce și-a dus Dumnezeu poporul în Canaan?
Spre deosebire de Egipt, care trăia prin sistemul de irigare asigurat de debitul bogat al Nilului, țara în care a hotărât să-și așeze Dumnezeu copiii era ,,dependentă de bunăvoința și dărnicia cerului“. Canaanul nu avea un fluviu care să-i asigure resurse de apă pentru agricultură, ci depindea în totul de sistemul climatic în care ploile timpurii și târzii erau strict necesare pentru belșug:
,,Căci ţara în stăpânirea căreia vei intra nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit, unde îţi aruncai sămânţa în ogoare şi le udai cu piciorul (prin canale de irigare) ca pe o grădină de zarzavat.
Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului; este o ţară de care îngrijeşte Domnul, Dumnezeul tău, şi asupra căreia Domnul, Dumnezeul tău, are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.
Dacă veţi asculta de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi dacă-I veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul; de asemenea, va da iarbă în câmpiile tale pentru vite şi vei mânca şi te vei sătura.
Vedeţi să nu vi se amăgească inima şi să vă abateţi ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor. Căci atunci Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile şi n-ar mai fi ploaie; pământul nu şi-ar mai da roadele şi aţi pieri curând din ţara aceea bună pe care v-o dă Domnul“ (Deut. 11:10-17).
Și ce se va întâmpla dacă poporul nu va asculta de Legea Domnului în Canaan?
Aceasta este ultima și cea mai mare dintre întrebări! Moise îi răspunde pe larg în Deuteronom 26-30. Viața este o continuă alegere. Ne aflăm mereu la intersecția dintre voia lui Dumnezeu și voia noastră. Putem alege pe unde apucăm să mergem, dar nu putem alege și unde vom ajunge! Consecințele alegerilor noastre sunt în mâna lui Dumnezeu.
Așa cum am arătat deja, Moise scrie această carte după tiparul tratatelor făcute între un împărat cuceritor și un popor luat în stăpânire. Dumnezeu este Împăratul iar Israel este poporul ales pe care l-a luat în stăpânire după ce i-a înfrânt pe egipteni. După ce le-a adus aminte ce a făcut Dumnezeu pentru ei și ce a cerut de la ei, Moise le-a enumerat termenii legământului, iar acum le explică ce avantaje vor avea dacă-L vor asculta și ce pedepse va trimite asupra lor dacă nu-L ascultă.
Orice privilegii atrag după ele și îndatoriri pe măsură. Observați că Moise vorbește despre aceste lucruri în prezența ,,bătrânilor lui Israel“ (Deut. 27:1) și a preoților (Deut. 27:9). El va ieși curând din scenă, dar poporul a trebuit să rămână sub autoritatea lui Dumnezeu exercitată prin autoritățile civile și religioase.
Ce le spune Dumnezeu evreilor prin Moise este ceva foarte neobișnuit. Locuitorii Canaanului au fost marori la împlinirea acestor porunci nemaintâlnite. Odată intrați în Canaan, Dumnezeu le-a poruncit evreilor să-și întrerupă campania de cucerire pentru ca să împlinească poruncile primite în acest capitol. A fost o scenă nemaipomenită! Cred că cei din Canaan erau cocoțați pe crestele munților din jur și au privit cu uimire la ceea ce făceau evreii. În esență, Dumnezeu le-a arătat tuturor celor prezenți că stăpânirea țării Canaan nu va depinde de războiul cu popoarele care îl locuiau, ci de relația lor directă cu Dumnezeul lor. Puteți citi cum s-a petrecut evenimentul în Iosua 8:30-35.
Ce le-a poruncit Moise?
,,După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var. Acolo, să zideşti un altar Domnului, Dumnezeului tău, un altar de pietre, peste care să nu treacă fierul; din pietre întregi să zideşti altarul Domnului, Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi-de-tot Domnului, Dumnezeului tău; să aduci jertfe de mulţumire şi să mănânci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău. Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele legii acesteia, săpându-le foarte desluşit” (Deut. 27:4-8).
Într-un defileu intramontan, poporul și-a publicat în văzul tuturor străinilor condițiile de conduită pe care se angajau să le respecte. Erau exact invers decât făcuseră canaaniții vinovați condamnați de Dumnezeu spre nimicire. Publicarea acestor angajamente a fost o anunțare indirectă a capetelor de acuzare din procesul intentat de Dunezeu împotruva canaaninților.
Dumnezeu le-a poruncit prin Moise evreilor să împartă cele doisprezece seminții în două și să le grupeze pe versanții Ebal și Garizim, plasați deoparte și de cealaltă a defileului. Ca într-un amfiteatru natural, conducătorii au trebuit să citească apoi blestemul, pe muntele Garizim și binecuvântările, pe muntele Ebal. Locul era încărcat de semnificații pentru că acolo ridicaseră altare Avraam (Gen. 12:6-7) și Ioacov (Gen. 33:17-20).
Pe muntele binecuvântărilor au fost rânduite să stea șase seminții, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif (Efraim și Manase) și Beniamin, toți fii ai lui iacov din cele două neveste ale lui. Pe muntele Ebal au fost rânduite să stea semințiile lui Ruben și Zabulon (ambii fii ai lui Lea) și semințiile lui Gad, Așer, dan șu Neftali, fiii lui Iacob prin țiitoarele nevestelor lui.
La fiecare articol citit solemn de leviți, poporul a trebuit să rostească cu voce tare: ,,Amin!“ Asta însemna nu numai că iau aminte la avertismentele primite, ci chiar le invocă să vină asupra lor dacă nu vor asculta. Iată lista blestemelor:
,,Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter şi care-l va pune într-un loc ascuns!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestematsă fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestemat să fie cel ce se va culca cu soră-sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacră-sa!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
‘Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia şi cine nu le va face!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ (Deut. 27:15-26).
Binecuvântările promise poporului pentru ascultarea de Dumnezeu sunt enumerate în Deut. 28:1-14. Este interesant că poporul n-a mai trebuit să spună ,,Amin!“ după fiecare din ele. Mai mult, ele au fost urmate imediat de avertismentul că binecuvântările vor fi înlocuite cu reversul lor dacă poporul nu va asculta de Domnul (Deut. 28:15-68; 29:1-29). Oricine citete aceste avertismente recunoaște foarte repede condițiile prin care au trecut cei din poporul Israel în istoria ulterioară descrisă în cărțile Vechiului Testament și în istoria ultimelor douzeci de secole ale ,,vremii Neamurilor“ de după lepădarea lui Christos. Avertismentele rostite de Moise au cuprins profetic și ceasul îndepărtării de Dumnezeu când Israel a vrut neapărat să fie ca toate celelalte neamuri și să aibă și ei un ,,împărat“:
,,Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră. Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de râs printre toate popoarele la care te va duce Domnul“ (Deut. 28:36-37).
Culmea pedepsei anunțate a fost belstemul ca poporul scos din robie să fie întors în robia egipteană:
,,Şi Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt, şi vei face drumul acesta despre care-ţi spusesem: ‘Să nu-l mai vezi!’ Acolo, vă veţi vinde vrăjmaşilor voştri, ca robi şi roabe, şi nu va fi nimeni să vă cumpere” (Deut. 28:68).
Moise le-a spus evreilor că Dumnezeu nu va ezita să-i pedepsească în toate felurile posibile. Ca un tată desăvârșit, Domnul va aduce asupra lor și deliciul binecuvântărilor și disciplina amară a blestemelor. Un singur lucru nu va face însă Dumnezeu niciodată: să renunțe cu desăvârșire la ei. Ar fi sot mult mai ușor să-i abandoneze, decât să-i pedepsească, dar Dumnezeu n-a făcut-o atunci, n-o face astăzi și n-o va face niciodată!
Cuvinle rostite de Moise se încheie cu proclamarea pocăinței posibile celor care se vor întoarce, sub pedeapsă, la Dumnezeu:
,,Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, binecuvântarea şi blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Domnul, Dumnezeul tău, dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi, atunci Domnul, Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău.
Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute. Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara pe care o stăpâneau părinţii tăi şi o vei stăpâni; îţi va face bine şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi.
Domnul, Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale şi vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti. 7 Domnul, Dumnezeul tău, va face ca toate aceste blesteme să cadă peste vrăjmaşii tăi, peste cei ce te vor urî şi te vor prigoni. Şi tu te vei întoarce la Domnul, vei asculta de glasul Lui şi vei împlini toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi.
Domnul, Dumnezeul tău, te va umple de bunătăţi, făcând să propăşească tot lucrul mâinilor tale, rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, căci Domnul Se va bucura din nou de fericirea ta, cum se bucura de fericirea părinţilor tăi, 10 dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind poruncile şi rânduielile Lui, scrise în cartea aceasta a legii, dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău“ (Deut. 30:1-10).
Capitolul 30 se încheie cu un pasaj clar, concis și categoric, scris acolo ca o pecete peste toată Legea dată evreilor de Dumnezeu prin Moise:
,,Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.
Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire.
Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, 18 vă spun astăzi că veţi pieri şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul.19 Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul.
Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El, căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov” (Deut. 30:15-20).
Este interesant și semnificativ că, mii de ani mai târziu, femeia samariteancă i-a spus Domnului Isus că neamul ei, neprimit de iudei să se închine la Ierusalim, se închină pe Garizim, muntele binecuvântărilor. Răspunsul Domnului Isus a înlăturat vrăjmășia dintre iudei și samariteni, pentru că El venise să fie jertfă pe altarul ispășitor pentru toate neascultările noastre (Ioan 4:20-26; Jud. 9:6).
Deuteronomul în Noul Testament
Isus din Nazaret a fost marele profet profețit de Moise în Deuteronom 28 (Ioan 4:25-26). Domnul Isus a cunoscut foarte bine conținutul acestei cărți. Când a fost ispitit de Satan în cele patruzeci de zile de post din pustie, Domnul i-a răspuns de fiecare dată cu citate din această carte, iar în Predica de pe Munte, Învățătorul a proclamat că n-a venit să strice nici măcar o ,,iotă“ din conținutul ei.
Când a fost rugat să rezume Scripturile, Domnul Isus a făcut-o cu un citat din Deuteronum:
,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta“ (Matei 22:37, Deut. 6:5; 10:12; 30:6).
Cartea Apocalipsa ne anunță că va veni o vreme când toți din cer vor cânta ,,cântarea lui Moise și cântarea Mielului“. Este dificil să precizăm la care dintre cele două cântări alcătuite de Moise face referire Apocalipsa. Amândouă pot fi citite și studiate. O asemenea îndeletnicire depășește însă cadrul restrâns al acestei prezentări.
Atunci, Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. …
În ziua aceea, Moise a scris cântarea aceasta şi a învăţat pe copiii lui Israel s-o cânte. …
[ Cântarea lui Moise ] „Luaţi aminte, ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele! …
Iată cum comentează John MacArthur cântarea lui Moise:
,,Este o lucrare poetică și profetică în același timp. Tema ei c entrală este ,,apostazia lui Israel, care va atrage în mod automat pedeapsa din partea lui Dumnezeu“.
Cântarea debutează cu o scurtă introducere care prezintă statornicia lui Dumnezeu și nestatornicia evreilor (Deut. 31:1-6).
Prima strofă spune că Dumnezeu l-a ales pe Irsael (32:8-9) și că le poartă de grijă încă din vremea rătăcirilor prin pustie (32:10-12), până la intrarea în țara promisă (32:13-14).
A doua strofă spune că Israel n-a răsplătit binecuvântările divine, ci s-a probușit în apostazie (32:15-18), iar aceasta va atrage asupra poporului mânia pedepselor divine (32:19-27).
Strofa a treia spune că Israel nu se va trezi din năuceala lor idolatră nici sub pedepsele divine viitoare (32:28-33).
Strofa a patra prezintă harul cu care Dumnezeu va interveni în ajutorul poporului ales și, după ce-l va zdobi sub pedeapsă, îl va curăți de idolatrie (32:34-38) și-l va răzbuna pe toți dușmanii lui (32:39-42).
Ultima afirmație este o profeție mesianică legată de ispășira vinovăției prin jertfa Domnului Isus Christos. Toate popoarele sunt invitate să se bucure alături de Israel pentru că Dumnezeu Și-a pedepsit dușmanii și a vindecat Israelul și țara:
,,Neamuri, cântaţi laudele poporului Lui!
Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi,
El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi
Şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui” (Deut. 32:43).
Cântarea aceasta trebuie citită în paralel cu Ezechie 16, unde se vorbește cam despre aceleași lucruri exprimate într-un limbaj grafic asemănător.
,, … Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Îţi voi face întocmai cum ai făcut şi tu, care ai nesocotit jurământul, rupând legământul!
Dar Îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale şi voi face cu tine un legământ veşnic.
Atunci îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina când vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe care ţi le voi da ca fiice, dar nu pe temeiul legământului făcut cu tine.
Voi face legământul Meu cu tine şi vei şti că Eu sunt Domnul, ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti şi să nu mai deschizi gura de ruşine când îţi voi ierta tot ce ai făcut’, zice Domnul, Dumnezeu” (Ezec. 16:59-63)
Explicații la Biblie 
[…] Deuteronom. […]
[…] (mai mult) […]
[…] (extrase din comentariul scris aici) […]
[…] (din studiul de aici) […]
Va multumesc fratilor pentru explicati si intrepetarea pasajelor din cartea aceasta …Domnul sa va binecuvinteze