Naum

Profeţia lui Naum este asemănătoare unui poem cinematografic. Cartea nu transmite idei prin discursuri, ci printr-o succesiune ameţitoare de imagini.

Titlul: Numele lui Naum înseamnă în limba ebraică: „mîngîiere”. Numele oraşului Capernaum, în care s-a stabilit pentru o vreme Domnul Isus se traduce prin: „Cetatea mîngîierii”.

Mesajul lui Naum a adus mîngîiere tuturor celor ce trăiau sub groaznica dominaţie asiriană. Imperiul asirian a fost unul dintre cele mai crude din istorie. Jupuirea oamenilor de vii, smulgerea limbii său tăierea mîinilor şi picioarelor erau numai cîteva din pedepsele celor ce îndrăzneau să nu se supună Asiriei sau care încercau să se răscoale. În vremea lui Naum, Asiria era sinonimă cu teroarea. Vestea despre apropiata ei pedepsire venea ca o briză răcoritoare peste inimile şi minţile arse de teamă şi suferinţă.

Cartea lui Naum scoate în evidență caracterul lui Dumnezeu care nu poate să lase păcatul nepedepsit.

,,Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător; Domnul Se răzbună şi este plin de mânie; Domnul Se răzbună pe potrivnicii Lui şi ţine mânie pe vrăjmaşii Lui. Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie şi nu lasă nepedepsit pe cel rău“ (Naum 1:2-3a).

În capitolul 1, Naum anunță judecata lui Dumnezeu. În capitolul 2, Naum descrie căderea Ninivei, iar în capitolul 3 Naul justifică pedeapsirea cetății.

Autorul: Singura informaţie despre Naum ne-o pune la dispoziţie textul din prefaţa profeţiei lui: „Naum, din Elcoş” (Naum l:1). Nu se ştie cu siguranţă unde s-a aflat această localitate.

Data: Textul din Naum 3:8-10 vorbeşte despre căderea Tebei (No-Amon) ca despre un eveniment petrecut recent, deci cartea trebuie să fie scrisă cu puţin timp după anul 664 î.Cr. Cetatea Teba a fost rezidită 10 ani mai tîrziu, aşa că data scrierii nu poate fi plasată după anul 654 î.Cr.

Contextul istoric: Pocăinţa ninivenilor sub efectul propovăduiţii profetului Iona nu a fost de prea lungă durată. Asiria s-a întors curînd la practicile ei vinovate. În anul 722 î.Cr., teama lui Iona s-a dovedit a fi fost întemeiată, căci Sargon al doilea a venit să cucerească şi să distrugă Samaria, ducînd în robie cele 10 seminţii ale lui Israel. Pe vremea lui Naum (circa 660 î.Cr.), Asiria s-a aflat la apogeul puterii şi dominării ei imperiale. Să prevezi în acel moment sfîrşitul Asiriei, era un act de curaj şi de intuiţie pe care numai un om cu acces la descoperirile dumnezeieşti asupra viitorului o putea face. Naum a fost un astfel de om cu capacităţi supranaturale. Profeţii din vechime mai erau numiţi şi „văzători”. Nimeni n-a purtat vreodată mai pe merit această numire ca Naum. Vedeniile „cinematografice” primite de el de la Dumnezeu au funcţionat ca un veritabil „tunel al timpului” prin care profetul a fost proiectat ca martor ocular al unor evenimente istorice care urmau să se desfăşoare peste alţi mulţi ani de zile.

Sub Asurbanipal (669-633 î.Cr.) Asiria şi-a atins gloria existenţei ei. Capitala imperiului, Ninive, devenise unul dintre cele mai fortificate şi mai măreţe oraşe ale lumii. De jur împrejur, zidurile erau înalte de 35 de metri şi îndeajuns de late pentru ca trei care de luptă să poată trece în paralel. Din loc în loc, zidul era prelungit în înălţime cu turnuri de încă 30 de metri, în afara fortificaţiilor zidului, cetatea mai era înconjurată şi de un şanţ de apă lat de 50 de metri şi adînc de 20 de metri. Ninive părea a fi imposibil de cucerit. Între zidurile ei, populaţia acumulase provizii pentru un asediu de 20 de ani de zile. La vremea apariţiei ei, proorocia rostită de Naum părea un vis frumos, dar irealizabil. Totuşi, Dumnezeu a făcut întocmai aşa cum anunţase prin vocea profetului. Naum anunţase că Ninive va pieri din cauza unor „valuri ce se revarsă peste mal” (Naum l:8). Şi aşa a şi fost. În timpul asediului aşezat de babilonieni, Eufratul s-a umflat din cauza ploilor şi a rupt o parte din zidul pe sub care intra în cetate. Ostile cuceritorilor au intrat prin gaura aceea, i-au nimicit pe locuitorii cetăţii, au jefuit tot ceea ce se putea jefui şi apoi au pus foc (Naum 3:13, 15). Naum vestise de asemenea că Ninive va fi „ascunsă” (Naum 3:11). Ruinele ei, uitate de timp, au fost redescoperite abia în anul 1842 d.Cr., făcîndu-i încă o dată să tacă pe cei ce timp de secole batjocoriseră competenţa istorică a Bibliei.

Conţinutul: Profeţia lui Naum este un reportaj la faţa locului despre distrugerea cetăţii Ninive. Condamnarea şi pedepsirea ei pot fi o pildă pentru judecata pe care a rostit-o Dumnezeu împotriva întregii lumi păcătoase şi răzvrătite. Proclamaţia lui Naum despre soarta cetăţii Ninive, nu mai este o chemare la pocăinţă, ca pe vremea lui Iona, ci publicarea unui verdict ireversibil.

Cartea lui Naum este un excelent studiu în caracterul lui Dumnezeu. Atributele Lui sînt prezentate în toată splendoarea şi echilibrul lor. În textul din Naum l:2, 3, 6, 7, găsim pe de o parte trăsăturile mîniei lui: „Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător… plin de mînie… ţine mînie pe vrăjmaşii Lui… cine poate sta împotriva urgiei Lui?” iar pe de alta trăsăturile bunătăţii Lui veşnice: „Domnul este îndelung răbdător… Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El”.

Iona ne-a arătat un Dumnezeu al iubirii şi al harului, Naum ne arată un Dumnezeu al sfinţeniei, „de o mare tărie, şi (care) nu lasă nepedepsit pe cel rău” (Naum l:3).

Mesajul peste veacuri:

Naum pare să fi fost, asemeni lui Iona, originar tot din Galileea, câtă vreme şi Elcoş şi Gat-Hefer (2 Împăraţi 14.25) se găsesc amândouă acolo. Iată o dovadă că iudeii nu cunoşteau propriile Scripturi, de vreme ce afirmă că din Galileea nu se ridicase niciun profet (Ioan 7.52). Un alt punct comun cu Iona îl constituie faptul că şi această profeţie este cu privire la Ninive.

„Cetatea cea mare”, odinioară cruţată pentru că se pocăise, s-a reîntors la răutatea ei. Lucrarea pe care Dumnezeu o făcuse în inima părinţilor nu s-a reînnoit în cea a copiilor. Şi acum, după mai bine de un secol de răbdare (în loc de patruzeci de zile), acest Dumnezeu încet la mânie (v. 3; Iona 4.2) Îşi confirmă judecata irevocabilă. Ce contrast între modul în care Domnul, Acelaşi Dumnezeu, Se descoperă vrăjmaşilor Săi (v. 2) şi cel în care Se descoperă celor care se încred în El (v. 7)! Fiecare dintre aceştia din urmă este cunoscut personal de El. Iubit cititor, faci şi tu parte dintre ei? (2 Timotei 2.19).

Citând versetul 15 (vezi şi Isaia 52.7), Romani 10.15 îl aplică la vestea bună prin excelenţă, la evanghelia harului. Noi, cei care astăzi ne putem deplasa cu atâta uşurinţă dintr-un loc în altul, avem oare pe inimă să răspândim adevărul? să anunţăm mântuirea şi pacea? Să ne gândim cum Isus a făcut pe jos o lungă şi obositoare călătorie, pentru a o întâlni pe samariteancă la fântâna din Sihar (Ioan 4).

„Ce seamănă omul, aceea va culege” spune proverbul Biblic. Cartea lui Naum este un avertisment pentru toţi aceia care se împietresc în timpul îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, crezînd că pedepsirea lor nu va veni niciodată: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau de la începutul zidirii!” (2 Petru 3:4). Ninive este un „tip” pentru toate acele neamuri care îi întorc spatele lui Dumnezeu. Puternicii lumii şi-au închipuit mereu că pentru o îndelungă dominaţie este nevoie de putere militară şi economică. Profeţia lui Naum ne arată însă că Ninive s-a prăbuşit din cauza păcatului (Naum 3:1-7) şi că în căderea ei, cetatea nu s-a putut sprijini nici pe bogăţia economică şi nici pe tăria militară (Naum 3:8-19). Persoana sau naţiunea care în mod deliberat şi hotărît îl refuză pe Domnul, se îndreaptă deliberat şi hotărît spre distrugere. Mesajul acesta a fost necesar atunci şi rămîne necesar şi astăzi!

SCHIŢA CĂRŢII

I. MĂREŢIA LUI DUMNEZEU
a. Măreţia atributelor Sale, 1:2-8
b. Mărimea mîniei Sale, 1:9-14

II. JUDECATA DIVINĂ
a. Provocarea, 2:1-2
b. Pustiirea, 2:1-3:19

Scurte comentarii

Naum 2.1-13

Ninive, capitala împărăţiei Asiriei, pare să fi fost întemeiată de Nimrod („Răzvrătit”) la scurt timp după potop (Geneza 10.8-12). Însufleţită de acelaşi spirit ca şi acest „vânător puternic înaintea Domnului”, ea îşi găsea plăcerea în a vâna naţiunile ca pe o pradă (v. 11-13). Cartea lui Dumnezeu, care a consemnat orgoliosul ei început („ziua în care a existat”; v. 8), ne face acum să asistăm la subitul ei sfârşit. Ninive este pusă în gardă, într-un mod ironic, să se apere de Însuşi „Cel care sfărâmă în bucăţi” (v. 1).

Însă, „dacă nu păzeşte Domnul cetatea, în zadar veghează cel care o păzeşte” (Psalmul 127.1). Se spune că, în timpul asediului, fluviul Tigru, ale cărui ape până atunci ar fi izolat şi ar fi protejat cetatea, se umflă printr-o creştere bruscă (v. 6, 8) şi ia o parte din întărituri. Prin această spărtură pătrund ostaşii neiertători pe care îi vedem invadând străzile şi casele pentru a ucide şi a jefui (v. 3, 4, 8-10).

„Nu se va mai auzi glasul solilor tăi”, conchide versetul 13. Să ne amintim de acel Rab-Şache, obraznicul purtător de cuvânt al împăratului Asiriei înaintea lui Ezechia (2 Împăraţi 18.19). Ameninţările lui nu se împlinesc niciodată. Aşa va trece mereu lumea cu gloria ei, cu aroganţa ei, cu dispreţul şi cu blasfemiile ei.