Maleahi – când urma nu scapă turma

Împreună, Evanghelia lui Matei și cartea profetului Maleahi sunt cele două jumătăți ale ,,balamalei“ care leagă Vechiul Testament de Noul Testament. Cartea lui Maleahi este ultima carte a Vechiului Testament. Maleahi este ultimul glas care răsună în Israel înainte ca vocea profeţilor să amuţească pentru patru sute de ani. La finalul acestei perioade, profeția lui Maleahi s-a împlinit!

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei. „Maleahi „este un derivat de la „Mal-ac-Iah”care se poate traduce prin „Solul lui Iehova”. Citând versetul 1, Domnul Isus îi aplică acest titlu lui loan Botezătorul, chemat să pregătească înaintea Lui inima poporului Său (Matei 11.10). Respingerea lui Mesia după cea a precursorului Său a între­rupt cursul profeţiei. Perioada actuală a Bisericii este trecută sub tăcere; şi ÎI vedem în versetul 2 pe Domnul cum îşi reia căile faţă de fiii lui Levi printr-o lucrare de topire şi de puri­ficare (v. 2,3; Psalmul 66.10; Iov 18.1). Unii l-au urmărit pe meşterul turnător ocupat să purifice minereul de argint. El stă lângă creuzet tot timpul cât durează topirea, iar operaţia nu este încheiată decât atunci când propria lui imagine se reflec­tă în mod clar în metalul strălucitor. Ce minunată ilustrare a ceea ce Domnul împlineşte în fiecare dintre noi! El ştie să ne regleze împrejurările, înteţind uneori focul încercării, cu scopul de a îndepărta din noi orice aliaj impur. Şi îşi conti­nuă răbdător lucrarea până când radioasa Lui imagine morală străluceşte în noi (comp. cu Zaharia 13.9; 2 Corinteni 3.18). Care pot fi sentimentele Domnului, frstrat de daruri, de slu­jire şi de încrederea datorate Lui? „Puneţi-Mă la încercare” (v. 10), spune El poporului Său. Da, Domnul Se bucură atunci când credinţa noastră Ii dă posibilitatea să ne binecuvânteze.

Autorul: Printr-o foarte interesantă particularitate, autorul nu spune absolut nimic despre sine însuși. Personalitatea şi familia profetului sunt complet necunoscute. Aşa cum îl arată şi numele, ,,solul Domnului“, nu este important prin sine însuși, ci numai pentru mesajul pe care-l poartă. Ascuns în text, numele profetului apare de două ori:

,, … pentru că el este un sol al Domnului (Maleahi) oștirilor“ (2:7)

,,Iată, voi trimite pe solul Meu (Maleahi)… Solul legământului“ (3:1)

Mulți cred că ,,Maleahi“ nici nu este un nume propriu, ci numirea generică a unui ,,sol“ sau ,,mesager“, identificarea unei îndeletniciri. Ca nume propriu, Maleahi nu mai apare nicăieri în puzderia de nume din Vechiul Testament, dar ca numirea unei slujbe, a unei persoane care a trebuit să poarte un mesaj, apare de foarte multe ori.

Data: Maleahi a fost ridicat de Dumnezeu în Israel la puţin timp după activitatea desfăşurată în Ierusalim de Hagai și Zaharia. Israelul suferă cam de aceleași probleme, numai că ele sunt mai accentuate. Au trecut aproximativ 100 de ani de la întoarcerea din Babilon. Cu siguranţă că ne aflăm după revenirea evreilor în Ierusalimul lui Iuda, la suficient timp după activitatea lui Neemia pentru ca poporul să o fi luat iarăşi pe căi greşite. Ultima dată cunoscută despre activitatea lui Neemia în Ierusalim a fost anul 430 î.Cr. aşa că trebuie să plasăm misiunea lui Maleahi la puţin timp după această dată, probabil între anii 420- 397 î.Cr.

Contextul istoric: Data la care Dumnezeu l-a ridicat pe Maleahi în Israel este legată direct de profeţia rostită de Daniel asupra Ierusalimului. Dacă vă aduceţi aminte, profetului i se spusese că asupra Ierusalimului vor trece, până la vremea sfârşitului, 70 de săptămâni de ani (Dan. 9:24). Exprimarea lui a părut puţin neclară şi inutil complicată prin felul în care a făcut el enumerarea acestor săptămâni: „Vor trece şapte săptămâni; apoi… şasezeci şi două de săptămâni” (Dan. 9:25). Ce a fost aşa de important după primele şapte săptămâni pentru ca proorocul să marcheze acea „bornă” din scurgerea vremii? Este greu să găsim un alt răspuns mai bun decât faptul că la „şapte săptămâni” de ani în Israel a încetat activitatea profetică. Mesajul rostit de Maleahi a fost evenimentul care a marcat scurgerea primelor şapte săptămâni de ani din calendarul profetic hotărât de Dumnezeu asupra Israelului.

Problemele din vremea lui Maleahi seamănă foarte mult cu cele întâlnite de Neemia în activitatea lui, dar devenite acum cronice: o preoţie coruptă (Mal. 1:6; Neemia 13:1-9), neglijarea dărniciei către casa Domnului (Mal. 3:7; Neemia 13:10-13) şi căsătorii încheiate cu femei din afara Israelului (Mal. 2:10-16; Neemia 13:23-28).

Clădirea Templului fusese ridicată, dar era mică și pricăjită în comparație cu Templul ridicat de Solomon. Zidurile cetății Ierusalim au fost ridicate, dar poporul a preferat să trăiască dincolo de ele, în locuri unde puteau cultiva pământul. Casa împăratului era în ruină. În mijlocul seminției lui Iuda, din sânge regal, Zorobabel era doar un guvernator aflat sub suveranitatea Babilonului, fără dreptul de a domni.

Privită panoramic, cetatea Ierusalim nu era nimic mai mult decât un sat pe o culme de deal înconjurată de alte sate mici pe costișele din jur. Oamenii sunt deziluzionați, dezamăgiți și în răstimpuri chiar disperați. Mulți ajunseseră să se întrebe: ,,Oare s-a meritat să venim înapoi? Mulți evrei răspândiți printre Neamuri o duc cu mult mai bine decât noi.“

O lehamite generală se așezase încet, încet peste toți și peste toate. Apatia făcuse loc foarte curând indignării și poporul ajunsese să fie nemulțumit de Dumnezeu. Unde era împărăția pentru care se întorseseră acasă? Disperarea a dus la depresie, iar depresia a dus la prăbușirea vieții lor religioase. Deviza zilei ajunsese: ,,La ce bun toate acestea?“

Zelul preoţilor şi al poporului se stinsese. Activitatea religioasă căzuse iarăşi pradă formalismului (Mal. 3:14) şi acesta incomplet şi neconform Legii (Mal l: 14). Religia lor era doar ritual lipsit de realitate. Ajunseseră să se întrebe care este minimul de îndatoriri cu care se pot ,,achita“ față de Dumnezeu, dintr-o datorie lipsită total de dragoste. Preocuparea lor era să afle care este suma minimă pe care o pot duce la Casa Domnului și care sunt jertfele minime cu care se pot appropia de altar? Ei nu înțelegeau că în viața de umblare prin credință cu Dumnezeu, cu cât dai mai mult cu atâta primești mai mult. Cu cât jertfești mai mult cu atâta ești binecuvântat mai mult. Singura veste bună a fost că Israelul a fost ,,vindecat“ de idolatrie în cuptorul robiei babiloniene. Niciodată nu se vor mai închina la alți dumnezei. La ce folos însă, dacă relația lor cu Dumnezeu nu era bună?

Conţinutul scrierii: Scrisă în forma clară a unui dialog între Dumnezeu şi evrei, cartea lui Maleahi este un „apel” insistent la pocăinţă şi la întoarcerea la Dumnezeu. Celor nemulțumiți de Dumnezeu le este pusă în față o oglindă care răstoarnă întreaga situație și în care Dumnezeu le arată care sunt motivele pentru care El este nemulțumit de ei.

Profeţia se împarte simetric în două părţi: în primele două capitole apelul la pocăinţă este motivat de starea prezentă a poporului, iar în ultimele două capitole chemarea la pocăinţă este motivată de venirea „zilei Domnului”.

Din mesajul lui Maleahi reiese clar că o parte din Israel va intra sub blestem. La fel de clar este că o parte care se teme de Domnul va fi salvată pentru destinul lor mesianic. Al treilea adevăr este că o parte dintre Neamuri vor avea și ele parte de salvarea celor ce se tem de Dumnezeu și care laudă Numele Lui.

Maleahi le vorbește evreilor de o ultimă șansă pe care le-o va da Dumnezeu, de un ultim profet, ,,ca Ilie“, care va veni să-i întoarcă prin pocăință la umblarea în neprihănire. Moise a fost cel care i-a scos din Egipt și i-a condus în Canaan, dar Ilie a fost cel dintâi dintre profeți care a venit să le corecteze umblarea și să-i întoarcă la Dumnezeu. Maleahi le vestește ultima șansă înainte ca ,,țara să fie lovită cu blestem“.

Au trecut apoi peste 400 de ani de așteptare. Iudeii au fost rând pe rând sub stăpânirea perșilor, a egiptenilor, a sirienilor, a grecilor și apoi a romanilor. Și atunci le-a mai fost dată șansa vestită de Maleahi. Ioan Botezătorul a venit ,,în duhul și puterea lui Ilie“ și a împlinit profeția din Maleahi

,,Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului“ (Mal. 3:1-2).

Vechiul și Noul Testament se îmbină în punctul unde evanghelistul Matei preia istoria de acolo de unde a lăsat-o Maleahi. Evanghelia lui Matei este continuarea firească a lui Maleahi. Ultima șansă vestită de Maleahi a venit prin lucrarea dumnezeiască descrisă de evanghelistul Matei.

Spre uimirea poporului, ne spune Matei, în mijlocul lor a apărut, din pustie, un om îmbrăcat ca Ilie, îmbrăcat cu o haină aspră din păr de cămilă și încins cu un brâu de curea, mâncând exact ceea ce a mâncat și Ilie, lăcuste și miere (Mat. 3:4-5). Mulțimile au ieșit setoase să-l asculte, dar pocăința lor a fost mai mult un val superficial de părere de rău, un simulacru de întoarcere la Dumnezeu de frica blestemului anunțat de Maleahi. Ioan Botezătorul și-a dat seama că mulți făceau botezul doar de formă și i-a mustrat aspru:

,,Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?“ (Matei 3:7 )

Lipsa lor de pocăință s-a văzut apoi în lipsa lor de credință în lucrarea Fiului lui Dumnezeu, ultima lor șansă de a scăpa de blestem. Indignat de atitudinea evreilor față de El, Domnul Isus a preluat exact cuvintele lui Ioan Botezătorul și le-a vestit pierzarea:

,,Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?“ (Mat. 23:33).

Într-o zi, la poalele muntelui Tabor, Domnul Isus și-a întrebat ucenicii: ,,Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?“

,,Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din prooroci” (Mat. 16:14).

Părerea oamenilor a fost că El este o reîncarnare a unuia care a mai trăit în vechime. Domnul Isus continuă cu întrebarea:

„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?” (Mat. 16:15)

Mergând cu raționamentul până la capăt, Petru gândește: ,,Cu siguranță că ai mai trăit înainte, dar nu pe pământ, ci în cer“, de aceea spune cu voce tare:

,,Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Mat. 16:16; Marcu 8:27-29).

După câteva zile, El i-a luat cu Sine pe Petru, Ioan și Iacov, i-a suit pe Tabor, parcă zicându-le: ,,Hai să vă arăt cine sunt și de ce a avut Petru dreptate. Acolo, pe munte, Domnul Isus le-a arătat ceva din slava împărăției Sale viitoare:

,,El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”  După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care nici un înălbitor de pe pământ n-o poate da. Ilie li s-a arătat împreună cu Moise şi sta de vorbă cu Isus“ (Marci 9:1-4).

În momentele acelea, profeția lui Maleahi s-a împlinit întocmai. Ioan Botezătorul ,,în duhul și puterea lui Ilie, iar apoi Ilie personal și Moise au venit să le dea ucenicilor un crâmpei din slava Împărăției care va veni. Refuzându-L pe Domnul Isus, ,,Domnul pe care-L căutați“ în limbajul lui Maleahi (Mal. 3:1), evreii au confirmat scepticismul lui Dumnezeu:

,,Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului“ (Mal. 3:2).

Istoria ne spune că la anul 70, țara lui Israel a fost călcată apăsat de sandalele legiunilor romane. Ierusalimul a fost dărâmat, din Templu n-a mai rămas nici o piatră peste piatră, iar populația a fost răspândită în alte regiuni ale imperiului roman. Astfel, blestemul prevestit de Maleahi a căzut asupra țării. Timp de aproape două mii de ani, Israelul a rămas sub blestem. La 1948, printr-un acord internațional, evreii au recăpătat dreptul să se întoarcă în vatra strămoșească. Tragedia holocaustului de sub Hitler a trezit mila Neamurilor și Liga Națiunilor a semnat decretul de renaștere a statului Israel. Țara este însă încă foarte departe de a scăpa de probleme. Umbrele blestemului încă îi mai întunecă existența. Zilnic, evreii întorși acasă aud amenințări din partea celor care-i consideră un cancer regional, o tumoare care trebuie extirpată, un gunoi care trebuie măturat de pe pământ și aruncat în Marea Mediterană.

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Cartea lui Maleahi are cinci caracteristici distincte.

1. Ca proporție cu textul integral, este mai mult mesaj de la Dumnezeu decât în oricare altă carte profetică. Din cele 55 de versete ale cărții, 47 (adică 85%) sunt cuvinte rostite de Dumnezeu.
2. Așa cum am spus deja, nimeni nu știe cine a fost acest Maleahi.
3. Un element unic al cărții este forma de dialog dintre profet și popor. Este evident că Maleahi le-a predicat și poporul i-a răspuns obraznic. Ascultătorii lui au fost deranjați mai ales de faptul că el le-a spus cam așa: ,,Este vina voastră! Vouă a început să nu vă mai pese de Dumnezeu și acum nici lui Dumnezeu nu-i mai pasă de voi.  Uitați-vă la felul în care-L tratați și veți înțelege de ce vă tratează și El așa.“
   În epistola către Romani, apostolul Pavel ne spune că există o limită peste care Dumnezeu ,,i-a lăsat“ pe oameni fie în voia minții lor blestemate, fie în voia unor patimi scârboase“ (Rom. 1:24,26). În mod similar, când unei națiuni nu-i mai pasă de Dumnezeu, nici lui Dumnezeu nu-i mai pasă de ei. Dialogul dintre Maleahi și popor se transformă într-o dispută tăioasă. De douăsprezece ori, Maleahi notează ,,Dar voi ziceți …“ ocazii în care ascultătorii lui i-au contrazis mesajul.
4. Deși sunt rostiri profetice, cartea lui Maleahi este în proză, nu în versuri, pentru că sentimentele lui Dumnezeu s-au epuizat. Este evident că El este supărat pe poporul Său. Nu le va mai vorbi de loc timp de peste patru sute de ani. Avem ocazia să privim puțin în inima lui Dumnezeu. Oare noi n-am fi supărați și n-am fi ajuns la capătul răbdării dacă i-am fi scos din robia babiloniană, i-am fi adus acasă, le-am fi pus totul la dispoziție și am vedea apoi că lor nici nu le mai pasă de noi?
5.  Al cincilea caracter unic al cărții este că ea reprezintă ultimul cuvânt din partea lui Dumnezeu, ultima pronunțare din vechiul Testament. Iată că felul în care au așezat creștinii în canon cărțile Vechiului Testament este, într-o oarecare măsură, justificat (evreii au o cu totul alt fel de a așeza cărțile Vechiului Testament, ultima carte fiind la ei cartea Cronici). Maleahi, ultima carte conține ultimul mesaj, iar ultimul cuvânt al acestui mesaj a fost ,,blestem“: ,, … ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem“ (Mal. 4:6). Până astăzi, ori de câte ori citesc cartea lui Maleahi în sinagogă, evreii lasă necitit ultimul verset, evitând să încheie cu ,,blestem“ și recitesc versetul penultim: ,,Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată“ (Mal. 4:5). Conștient sau inconștient, ei spun în acest fel că n-au ratat șansa istorică și, ignorând total conținutul Noului Testament, o plasează încă în viitor.

Maleahi întinde mâna peste aproximativ patru sute de ani şi leagă Vechiul Testament de Noul Testament prin vestirea lucrărilor lui Ioan Botezătorul şi ale Domnului Isus.

Cuvânt de încheiere: Se cuvine să subliniem câteva lucruri care-l fac pe Maleahi: omul care închide canonul Vechiului Testament:

1. Numirea de „mesager al lui Iehova” i s-a potrivit de minune lui Maleahi, dar tot la fel de bine prin „sol al Domnului” poate fi subînţeles Ioan Botezătorul şi chiar Domnul Isus.

2. Profeţia lui Maleahi conţine anunţarea venirii Domnului Isus (Mal. 3:1-3). El este Cel ce „s-a făcut blestem pentru noi” lăsându-se să fie atârnat în locul nostru pe lemnul Crucii.

3. Maleahi publică un avertisment pentru toţi cei ce aşteaptă ziua Domnului. Există pericolul aşteptării Domnului într-o atitudine greşită. Scepticismul, indiferenţa şi formalismul sunt semnele ei caracteristice.

4. Maleahi anunţă preocuparea lui Dumnezeu pentru cei care nu-L uită (Mal. 3:15-18). „O carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui”. Cartea lui Maleahi se încheie într-o atmosferă de neglijenţă şi necinstire a Numelui lui Dumnezeu. Doar membrii unei „rămăşiţe” mai vorbesc unul cu altul şoptind încet: „Ştii că El vine?” „Da, ştiu!” Dumnezeu nu-i uită pe aceştia şi-i notează pentru binecuvântarea lor veşnică. 

Întreagă cartea este un manifest împotriva îndepărtării de Dumnezeu. Textul ei poate fi folosit foarte bine pentru a-i trezi pe cei care s-au „răcit” în sentimentele lor faţă de Domnul. Punctul culminant al profeţiei este Maleahi 3:1, 2: „Iată voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi;… Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămânea în picioare când Se va arăta El?”

SCHIŢA CĂRŢII

I. PRIMUL APEL 1-2
a. Grija părintească, 1:1-5
b. Înşelăciunea, 1:6-14
c. Necredincioşia, 2:1-9
d. Căsătorii nepermise, 2:10-12
e. Divorţuri, 2:13-16
f. Obrăznicie, 2:17

II. AL DOILEA APEL 3 – 4
a. Venirea Solului Domnului, 3:1-6
b. Hoţie, 3:7-12
c. Aroganţă, 3:13-15
d. „Rămăşiţa credincioasă”, 3:16-18
e. Ziua Domnului, 4:1-6

Analiza textului

Tema generală: Cinstirea numelui lui Dumnezeu printr-o trăire evlavioasă.

Cartea cuprinde șase dispute între Dumnezeu și copii Săi. Aceștia sunt vinovați pentru că:

I. S-au îndoit de dragostea lui Dumnezeu (1:1-5)

II. Au dezonorat Numele lui Dumnezeu (1:6 – 2:9)

III. Au profanat legământul lui Dumnezeu (2:10-16)

IV. Au pus la îndoială dreptatea lui Dumnezeu (2:17 – 3:6)

V. Au jefuit Casa lui Dumnezeu (3:7-12)

VI. Au disprețuit slujirea lui Dumnezeu (3:13 – 4:6)

.

I. S-au îndoit de dragostea lui Dumnezeu (1:1-5)

Dragostea lui Dumnezeu pentru Israel se manifestă în ,,alegerea“ lui Israel. Dac-ar fi fost după ,,fapte“, Israel ar fi trebuit de mult să fie la fel de pedepsit ca Edomul. N-a fost însă pedepsit după cum merita, pentru că sunt aleșii Domnului.

II. Au dezonorat Numele lui Dumnezeu (1:6 – 2:9)

Nici ca tată și nici măcar ca stăpân, Israel nu L-a cinstit pe Dumnezeu. Ideal ar fi fost să-L cinstească în calitate de Tată …, dar măcar ca Stăpân ar fi trebuit să se teamă de El. În loc să se teamă, Israel a ajuns să-L pună pe Dumnezeu pe un plan secund, nu I-au mai dat prioritate. Au căutat să cheltuiască cât mai puțin cu El, i-au dat ca jertfă animalele cu beteșug, șchioape, pe care nu le-ar fi putut vinde cu un preț bun la târg. Dacă ar fi avut de-a face cu un dregător oarecare și tot n-ar fi îndrăznit să dea astfel de ,,daruri“. ,,Ce-mi aduceți este furat, șchiop sau beteag“, zice Domnul.

,,Nu! Blestemat să fie înşelătorul care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi jertfeşte Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşat printre neamuri“ (Mal. 1:14).

Fratele Marcu Nichifor obișnuia să spună celor din adunări cam cum dăm noi ,,partea Domnului“: ,,Am o căciulă găurită. O mai port un an și-apoi o-i da-o la un om sărac!“

Pentru cei care au disprețuit Legământul, mai ales pentru preoți, urmașii lui Levi, răsplata este că vor ajunge ei înșiși de disprețuit. Levi a fost un om deosebit, dar urmașii lui nu fac două parale, fiind departe de ceea ce se așteaptă de la astfel de oameni:

,,Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor“ (Mal. 2:7).

III. Au profanat legământul lui Dumnezeu (2:10-16)

În virtutea Legământului încheiat cu părinții lor, Dumnezeu trebuia cinstit ca Dumnezeul lor, iar ei ar fi trebuit să se poarte între ei ca frați care trăiesc în neprihănire. Necinstea în relația cu Dumnezeu i-a făcut să fie foarte ușor necinstiți unii cu alții.

,,N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentru ce dar suntem aşa de necredincioşi unul faţă de altul, pângărind astfel legământul părinţilor noştri?“ (Mal. 2:10).

Călcarea Legământului cu Dumnezeu i-a făcut pe preoți fără rușine și în relațiile cu nevestele lor. Deși au îmbătrânit împreună, ei au preferat să le schimbe cu altele mai tinerele, tot așa cum astăzi oamenii își schimbă mașina veche cu una nouă! Ei merg mai departe să slujească la altarul Domnului, deși nevestele lor din tinerețe plâng de ți se sfâșie inima:

,,Iată acum ce mai faceţi: Acoperiţi cu lacrimi altarul Domnului, cu plânsete şi gemete, aşa încât El nu mai caută la darurile de mâncare şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre. Şi dacă întrebaţi:,,Pentru ce?“ Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască! Luaţi seama dar în mintea voastră şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui! Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie, zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!“ (Mal. 2:13-16).

IV. Au pus la îndoială dreptatea lui Dumnezeu (2:17 – 3:6)

,,Voi obosiţi pe Domnul prin cuvintele voastre şi mai întrebaţi:,,Cu ce L-am obosit?“ Prin faptul că ziceţi:,,Oricine face rău este bun înaintea Domnului, şi de el are plăcere!“ Sau:,,Unde este Dumnezeul dreptăţii?“ (Mal. 2:17).

Îndepărtarea de Dumnezeu din inimile lor i-a făcut să creadă că și Dumnezeu este la fel ca ei, după cum grecii și-au creat un panteon de zei pe Olimp care excela în toate păcatele care-i munceau și pe oameni. Pe cei ce gândesc așa, spune Dumnezeu, îi paște o mare surpriză. Dumnezeu va veni curând în mijlocul lor și atunci vor vedea cum este cu adevărat Acela cu care au de-a face. Evreii ar fi vrut ca Dumnezeu să se schimbe și să fie ca ei, pentru ca să-și justifice astfel faptele nelegiuite. Dumnezeu le spune că nu El trebuie să se schimbe, ci ei trebuie să se schimbe. Dumnezeu este neschimbător, imutabil. În El nu este nici umbră de schimbare! Necredincioșia lor nu-L va face pe El să nu se țină de cuvânt. Asta a fost și este marea lor șansă:

,,Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi“ (Mal. 3:6).

V. Au jefuit Casa lui Dumnezeu (3:7-12)

Dumnezeu a hotărât să le îngăduie să rețină pentru ei nouă zecimi din ceea ce le dăruiește. Singura parte pe care trebuiau să o ,,investească“ în Casa și lucrarea lui Dumnezeu aera doar ,,a zecea parte“. Dar lor nu le-au ajuns nouă zecimi și au început să mai ciupească și din zecimea care trebuia închinată Domnului. Dumnezeu a văzut și i-a pedepsit trimițând lăcustele în ogoarele lor ca să le distrugă recoltele. Și ce frumos ar fi putut fi dacă ei ar fi adus pentru lucrarea Domnului ce s-ar fi cuvenit!

,,Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor. Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul oştirilor“ (Mal. 3:9-12).

VI. Au disprețuit slujirea lui Dumnezeu (3:13 – 4:6)

Răsturnarea de valori din inimile lor i-a dus la disprețuirea slujirii lui Dumnezeu. ,,La ce bun, spuneau ei, să-I slujim lui Dumnezeu? Oamenii răi o duc bine și oameni buni o duc rău“.

Dumnezeu îi asigură însă că totul este sub privirea lui Dumnezeu. Cei ce nu ascultă se împietresc și vor pieri. Cei sensibili și cu teamă de Dumnezeu iau în serios mustrarea, se duc acasă și iau hotărâri drepte. Dumnezeu îi vede, îi ascultă și notează toate acestea ,,într-o carte de aducere aminte“.

,,Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte“ (Mal. 3:17-18).

Când cei neprihăniți vor fi scoși la loc larg, la venirea Domnului, când ,,va răsări Soarele neprihănirii“, cei răi vor fi ca cenușa arsă sub picioarele lor.

Având în vedere perspectiva unei judecăți drepte, Dumnezeu îi mai îndeamnă o dată, le mai dă încă o șansă, să se întoarcă la neprihănirea celor ce trăiesc în frica de Dumnezeu după standardele străbune pe care li le-a dat prin Moise. Cartea se încheie cu un îndemn la o alegere bună, înțeleaptă. Șansa lor este să se gândească bine și să aleagă fiecare personal între ascultare și neascultare, între neprihănire și păcat, între binecuvântare și blestem:

,,Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli şi porunci pentru tot Israelul! Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Mal. 4:4-6).