Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu » Iona, porumbelul rătăcit

Iona, porumbelul rătăcit

Este aceasta o carte profetică? Singura profeție din text este o avetizare scurtă, o profeție rămasă neîmplinită …

De la Adam și până la noi, lecția pe care o învățăm cel mai greu este să zicem: ,,Facă-se voia Ta, nu a mea“. Toată Biblia și toată istoria este o simfonie pe această temă. Până și Fiul lui Dumnezeu a trecut prin această experiență în Ghețimani (Luca 22:42).

Cartea profetului Iona a fost cea mai batjocorită carte a Bibliei. Elementele de intervenţie supranaturală din conţinutul ei au fost ţinta ironiilor şi discreditărilor din partea oamenilor de pseudo-ştiinţă. Cei care au cercetat însă cu atenţie şi cu credinţă această carte o aşează printre cele mai frumoase cărţi care s-au scris cândva.

Titlul:

Cartea poartă numele autorului ei. „Iona” se traduce prin „porumbel”, un nume potrivit pentru un crainic divin destinat să fie purtător de veşti către oameni. Personajul principal al cărții nu este nici Iona și nici peștele cel mare, ci Dumnezeu însuși. Numele lui este pomenit de nu mai puțin de 38 de ori în text. Tema principală este: ,,Cum răspundem cuvântului și cum împlinim voia lui Dumnezeu?“

Omul acesta este singurul profet din Biblia care a refuzat o misiune primită de la Dumnezeu! De regulă, o asemenea chemare a fost irezistibilă:

,,M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine. Căci ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie şi apăsare!” Aşa încât Cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua. Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!” iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot“ (Ier. 20:7-9).

Autorul:

Iona este o persoană istorică reală, nu doar caracterul unei povești sau parabole. Iona, fiul lui Amitai, s-a născut în Gat-Hefer, o cetate aflată la 5 kilometri nord de Nazaretul Galileii. Singura referinţă despre el pe care o mai găsim în Vechiul Testament este un text din 2 Împăraţi 14:25.

Cartea aceasta ne prezintă evoluția lui Iona între două cetăți: Ninive și Tars. Prima trebuia să fie destinația ascultării lui, cea de a doua a fost ținta drumului lui în neascultare. În loc să o ia spre răsărit, Iona a fugit spre apus. Știm că Tars a fost o cetate vestită și bogată (Psalm. 72:10; Ier. 10:9; Ezec. 27:12,25). Herodot o plasează foarte departe, tocmai în sudul Spaniei. Cum știm că Gibraltarul, ,,coloanele lui Hercules“, erau socotite pe atunci ,,capătul pământului“, este evident că Iona a vrut să fugă cât mai departe posibil de Ninive și de … Domnul.

Știind ce va face Ninive evreilor, Iona a vrut să împiedice harul lui Dumnezeu să se manifeste față de cei din Ninive. Iona a fost deci profetul care s-a luat la luptă cu iubirea divină! Deși cartea îi aparține și-i urmărește evoluția, personajul ei principal nu este omul Iona, ci Dumnezeul harului și al îndelungii răbdări.

Data:

Textul din 2 Împăraţi fixează activitatea proorocului Iona în timpul domniei lui Ieroboam al doilea (782-735 î.Cr.). Iona a fost un urmaş al profetului Elisei şi un precursor al profeţilor Amos şi Osea.

Contextul istoric:

Ceea ce vom spune despre vremea profetului Iona se potrivește și pentru cartea profetului Naum, între cele două cărți existând similarități și simetrii profetice. Și Iona și Naum au fost trimiși la Ninive, iar mesajele lor au fost întrucâtva asemănătoare.

Iona s-a născut în apropierea Nazaretului, a rămas un fel de erou istoric local și probabil că Domnul Isus a auzit despre el pe vremea copilăriei. Dintre toți profeții, Domnul Isus a ales să se asemene pe sine cu Iona.

Naum s-a născut pe malul Mării Galileii, nu departe de Nazaret. Chiar și astăzi există acolo un sat care-i poartă numele, Cafar-Naum (satul lui Naum), cunoscut de noi mai mult sub forma de Capernaum. Acolo și-a așezat Cel născut în Nazaret cartierul general al lucrării Sale misionare. Este foarte important să spunem că amândoi profeți vin din zona de nord a Israelului, cunoscută sub numele de ,,Galileia Neamurilor“.

utb-promised-land-2Pe acolo duceau principalele rute comerciale ale lumii. Un drum din Europa venea de-a lungul coastei Mediteranei  și o cotea spre răsărit prin apropierea Mării Galileii înspre Arabia. Drumul din Africa venea prin Egipt, pe coama muntoasă de pe malul Iordanului, de-a lungul Mării Galileii spre Damasc și Babilon. Fie că veneai dinspre Europa spre Arabia, fie că veneai dinspre Africa spre Asia, drumul trecea prin răscrucea din Galileia Neamurilor, prin renumita cetate Meghido. Valea din jurul lui Meghido va fi locul viitoarei mari bătălii de la Armaghedon, ultima conflagrație din istoria lumii.

Nazaretul este așezat pe o coștișă de munte de unde se poate privi uriașa vale așezată la răscrucea drumurilor lumii. Galileia era ,,internațională“, cosmopolitană, în timp ce Iudeia din sud era pur naționalistă, izolată aproape total de ,,mersul“ lumii.

Iona și Naum erau din regiunea de nord, foarte la curent cu tot ceea ce se întâmpla în contextul politic al vremii și amândoi au fost trimiși de Dumnezeu să profețească în Asiria, la Ninive. Iona s-a dus acolo cam prin 770 î.Ch., iar Naul s-a dus 150 de ani mai târziu, cam prin 620 î.Ch. Imperiul asirian a durat aproximativ 750 de ani, după ce a luat ființă în 1345 î.Ch.

Asirienii au fost unul dintre cele mai crude popoare din istorie. Ei au inventat ,,tragerea în țeapă“, folosită mai târziu și de Vlad Țepeș. Prinșii de război erau jupuiți de vii, iar pieile erau răsucite în jurul unei sulițe până ce ajungeau la diametrul de 1-2 metri. Asirienii cucereau prin forță și stăpâneau prin teroare. Vai de neamul sau cetate pe care punea ochii Asiria!

Profetul Naum numește capitala Ninive ,,cetatea vărsătoare de sânge“(Naum 3:1). Țefania profețește și el împotriva Asiriei, dar Naum este cel care-i proclamă distrugerea totală:

,,El Îşi va întinde mâna şi spre miazănoapte, va nimici Asiria şi va preface Ninive într-o pustietate, într-un pământ fără apă ca pustia. În mijlocul cetăţii se vor culca turme de vite de tot felul; pelicanul şi ariciul vor rămâne noaptea pe acoperişurile stâlpilor ei. La ferestre se vor auzi ţipetele lor, pustiirea va fi în prag, căci căptuşeala de cedru va fi scoasă. Iată dar cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere şi zicea în inima ei: ,,Eu şi niciuna afară de mine!“ Vai! Cum s-a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare! Toţi cei ce trec pe lângă ea fluieră şi arată cu mâna!” (Țefania 2:14-15).

,,Nu vei mai avea urmași care să-ți poarte numele … S-a isprăvit cu ea.“ (Naum 1:14; 2:7).

Ninive a căzut în 612 î.Ch., după cuvântul Domnului și întreg imperiul a dispărut peste alți cinci ani, la puțină vreme după anunțul făcut de profetul Naum.

Contextul Scripturii:

Cine citeşte pentru prima dată cartea lui Iona îşi pune foarte repede întrebarea: „Este această carte înregistrarea unei întâmplări reale sau este o alegorie poetică?” Pentru noi, autoritatea comentariului pe care-l face Domnul Isus despre cartea lui Iona este de ajuns să ne convingă că Iona a existat în realitate şi că păţania lui a fost reală:

„Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul proorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului” (Matei 12: 29-40).

Cineva va putea spune că Domnul a citat această întâmplare tot aşa cum citează cineva o ilustraţie dintr-o carte de ficţiune ca să exemplifice un lucru real, dar această neîncredere în realitatea istorică a întâmplării este spulberată de un alt comentariu al Domnului:

„Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona” (Luca 11:32; Matei 12:41).

Mulţi s-au poticnit pentru că în cartea lui Iona scrie că profetul a fost înghiţit de un peşte mare şi că a ieşit de acolo după trei zile viu. Arhivele navale dau însă dovezi clare că astfel de întâmplări sunt posibile şi că s-au repetat chiar de mai multe ori în decursul vremii. Ziarul „Daily Mail”, apărut la Londra în 14 Decembrie 1928, descrie dimensiunile unui soi de peşte marin adus împăiat la o expoziţie. Oamenii erau îndemnaţi să urce o scară şi să se caţere prin gura peştelui în stomacul lui spaţios.

Sir Francisc Fox scrie în cartea sa: „63 de ani de inginerie” despre cazul unui caşalot în stomacul căruia s-a găsit scheletul unui rechin lung de nu mai puţin de 5 metri.

Domnul M. de Parville, editorul ştiinţific al ziarului francez „Journal de debats”, povesteşte cum, în timpul vânării unui caşalot, doi marinari au căzut în apa oceanului. Unul a fost salvat, în timp ce celălalt dispăruse fără urmă. Când au reuşit să tragă în sfârşit uriaşul caşalot pe punte şi i-au despicat stomacul, spintecătorii l-au găsit înăuntru pe Bartley, marinarul dispărut. Pielea lui fusese arsă de acidul sucului gastric, dar el şi-a revenit repede la viaţă. Medicul a constatat că Bartley leşinase de frică, nu din pricina lipsei de aer.

În luna Noiembrie, ziarul „Mail” din Madras, India, relata despre prinderea unui rechin de dimensiuni uriaşe în pântecele căruia a fost descoperit scheletul unui om şi hainele care-i atârnau încă pe oase. S-a făcut precizarea că rechinul fusese prins la 50 de kilometri de Bombei, iar victima fusese probabil unul dintre cei dispăruţi recent într-un taifun.

Exemplele ar putea continua, dar ce rost au ele în contextul unor afirmaţii atotsuficiente ale Domnului Isus Christos, stâlpul şi temelia adevărului?

  Conţinutul cărții:

Revenind la cartea lui Iona, este bine să spunem că ea ne vorbeşte despre două teme paralele: (1) un profet aflat în şcoala lui Dumnezeu şi (2) un Dumnezeu căruia îi place să se îndure de oameni.

Întâmplarea este simplă, dar grăitoare:

Iona este trimis cu un mesaj de pocăinţă la cetatea păgână Ninive. Profetul cunoştea însă răutatea asirienilor şi pericolul potenţial pe care-l constituiau ei pentru evrei (Isaia profeţise cu aproximativ 30 de ani mai înainte despre nenorocirile pe care asirienii le vor aduce asupra celor din Israel – Isaia 7:17-25) şi din această cauză el refuză să plece la Ninive şi fuge „departe de faţa Domnului” cu o corabie care se îndrepta spre Tars.

Dumnezeu l-a oprit din fuga lui răzvrătită prin intermediul unei furtuni stârnită pe mare, a trimis un pește să-l scape pe Iona de la înec şi să-l întoarcă pe ţărmul mării şi l-a trimis pe profet a doua oară la Ninive.

Rezultatul propovăduirii lui Iona a fost pocăinţa ninivenilor, dar şi mânia profetului, care i-a văzut pe duşmanii poporului său scăpaţi de pedeapsa divină. A urmat apoi o lecţie plină de tact pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Iona, ca să-l facă să cunoască ceva din dragostea pe care Creatorul o simte pentru toate creaturile Sale.

Naţionalismul profetului a fost înecat în imensitatea iubirii divine. Iona a acceptat noua revelaţie a lui Dumnezeu şi s-a aşternut la scris pentru a ne lăsa o extraordinară lecţie de disciplinare a unui profet, care şi-a iubit prea mult neamul şi prea puțin pe ceilalți oameni.

Cele 4 capitole ale cărţii sunt tot atâtea scene care ar putea purta nişte titluri de sine stătătoare: (1) Iona şi furtuna, (2) Iona şi peştele, (3) Iona şi oraşul Ninive şi (4) Iona şi Domnul. Rând pe rând îl vedem pe Iona fugind departe de faţa Domnului, rugându-se Domnului, predicând în numele Domnului şi învăţând de la Domnul. Cele 4 capitole ne arată succesiv: neascultarea, recuperarea, folosirea şi educarea lui Iona.

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să salveze numai cetatea Ninive, cartea s-ar fi încheiat cu capitolul 3. Mai rămăsese însă încă o lucrare de făcut. Dumnezeu a vrut să-l salveze și pe Iona din orgolioasa lui încredere în ,,dreptatea“ lui. De patru ori ni se spune în capitolul 4 că Iona era un om mânios (4:1,2,4,9). Iona se aseamănă cu fratele mai mare din pilda Fiului Risipitor, care a stat afară să protesteze împotriva harului (Luca 15:25-32).

Cuvinte cheie şl teme caracteristice: Există 5 lucruri pe care le foloseşte Dumnezeu pentru educarea spirituală a profetului:

(1). Furtuna stârnită pe mare, (Iona l:4)
(2). Un peşte mare, (Iona 1:17)
(3). Umbrarul de curcubete, (Iona 4:6)
(4). Un vierme mic, (Iona 4:7)
(5). Un vânt uscat şi firbinte din răsărit, (Iona 4:8)

Păţania lui Iona intră în categoria „tipurilor” profetice. Iona simbolizează trei lucruri:

a. Destinul şi atitudinea Israelului în planul lui Dumnezeu de mântuire a întregii lumi. În peripeţiile lui Iona vedem simbolic peregrinările evreilor. Şi ei au fost neascultători de Dumnezeu în împlinirea chemării lor de a fi lumina neamurilor. Şi ei au căutat scăpare printre neamuri. Şi ei au adus nenorocirea asupra neamurilor, aşa cum Iona a atras furtuna asupra marinarilor. Şi ei L-au vestit pe Dumnezeul lor în mijlocul crizelor produse între neamuri, tot aşa cum Iona L-a vestit pe Dumnezeu marinarilor. Şi ei au fost pedepsiţi de neamuri fiind consideraţi mereu un fel de pricină a tuturor răutăţilor şi calamităţilor. Şi ei au fost păstraţi în mod miraculos de Dumnezeu. Şi ei îşi vor relua curând misiunea lor, care va produce pocăinţa şi mântuirea neamurilor (Zaharia 8:13, 20 şi mai ales 23: „În zilele acelea, zece oameni din toate neamurile vor apuca pe un iudeu de poala hainei, şi-i vor zice: „Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi.”)

b. Înmormântarea şi învierea Domnului Isus. Lucrul acesta s-a văzut clar în declaraţiile Domnului Isus înregistrate de Evanghelii. De ce a trebuit ca Iona să stea neapărat trei zile şi trei nopţi în pântecele peştelui? Pentru că atât era plănuit să stea Domnul Isus în mormânt înainte de înviere.

c. Viaţa şi propovăduirea Domnului Isus însuşi. Textul din Evanghelia lui Matei ne spune că Iona a fost un semn pentru Niniveni (τὸ σημεῖον Ἰωνᾶ, ,,semnul lui Iona“). Domnul Isus, care știe cel mai bine cum s-au petrecut lucrurile din această carte, spune că celor din Ninive li s-au dat două mesaje pentru pocăință: un semn și o predică. Predica n-a fost cine știe ce. Doar câteva cuvinte ca un anunț sec. Efectul predicii nu se poate explica decât prin faptul că Iona însuși a fost ,,un semn“. Iona a avut un mesaj suprapus peste ,,un semn“. Fără îndoială, după ce a stat atâta timp în pântecele peștelui, pielea lui a fost atacată de sucul gastric și înfățișarea lui a trezit curiozitatea ascultătorilor. Iona a fost obligat să le spună ceva despre fuga lui de Domnul şi de întâmplarea cu peştele. Pielea de pe trupul lui a vorbit mai puternic decât cuvintele lui, rostite mai mult din obligație, decât din simpatie. Ea le-a dovedit veridicitatea spuselor profetului. Impresia pe care a produs-o Iona asupra poporului din Ninive a fost copleşitoare.

În mod similar, Domnul Isus a spus că cel mai mare ,,semn“ și ,,unicul“ de care nu vor putea să se dezvinovățească va fi trupul Său înviat din morți. El rămâne peste veacuri o dovadă mult mai grăitoare decât pățania profetului Iona.

„Strigătul” lui Iona prin Ninive este propriu-zis singura profeţie pe care o găsim în cartea sa. În plus, ea nici nu s-a împlinit încă, pentru că, la propovăduirea lui, locuitorii ce­tăţii celei rele, în frunte cu împăratul, se tem de Dumnezeu, cred Cuvântul Lui, se pocăiesc. Aceste sentimente, la rândul lor, se înalţă până la cer (v. 10; cap. 1.2). Dumnezeu a avut îndurare (vezi Ieremia 18.7,8). Oamenii din Ninive chiar vor fi daţi ca exemplu de Isus iudeilor din timpul Său, acelor iu­dei care aveau în mijlocul lor, dincolo de toate, infinit „mai mult decât Iona” (Matei 12.40,41). Ei erau cu mult mai res­ponsabili decât ninivitenii cei păgâni, de vreme ce Însuşi Fiul lui Dumnezeu era acolo, venit nu pentru a judeca, ci pentru a mântui lumea (loan 12.47).

Mesajul peste veacuri: Capitolul 4 al cărţii este şi momentul ei culminant. Pentru cititorul neavizat, cartea lui Iona se întrerupe abrupt şi nenatural. Pentru cel familiarizat cu tehnica literaturii ebraice însă ştie că versetele din final sunt de fapt tema întregii cărţi şi că de fapt pentru enunţarea lor a fost clădit întregul eşafodaj al cărţii:

„Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!” (Iona 4:10-11).

Această descoperire a lăuntrului inimii lui Dumnezeu se ridică mai sus decât majoritatea documentelor sfinte din arhivele evreilor, atingând culmea Nou Testamentală a afirmaţiei din Ioan 3:16:

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.

În misiunea lui Iona recunoaştem prefaţarea misiunii pe care o vor avea peste veacuri ucenicii Domnului Isus:

„Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit” (Marcu 16:15-16).

Cine se află în slujba lui Dumnezeu trebuie să fie fericit cu voia lui Dumnezeu. Fie că o înțelege sau nu, el trebuie să poată spune împreună cu psalmistul:

,,… Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!
Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.
Vestesc îndurarea Ta în adunarea cea mare;
Iată că nu-mi închid buzele.
Tu ştii lucrul acesta, Doamne!
Nu ţin în inima mea îndurarea Ta,
Ci vestesc adevărul tău şi mântuirea Ta
Și nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare“ (Psalm 40:8-10).

Firește, există o vreme când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu se încheie. Acesta este avertismentul final al tuturor profeților. Iona însă s-a pripit cu Ninive. Dumnezeu încă le-a oferit celor de acolo șansa pocăinței. Iona a trebuit să învețe că răbdarea lui Dumnezeu este cu mult mai mare decât răbdarea oamenilor.

Și Dumnezeu i-a zis lui Iona: „Bine faci tu că te mânii …?”. Și el a zis: „Bine fac eu că mă mânii, până la moarte!” – Iona 4.9

Ce limbaj din partea unui proroc către Dumnezeu; din partea unui slujitor către Domnul său suprem și suveran! Voința lui Iona fusese zdrobită. Dar la ce folos o voință zdrobită, fără o inimă frântă de simțământul harului care iartă și al dragostei răscumpărătoare? O voință zdrobită ne poate face capabili să slujim Domnului, însă numai o inimă zdrobită ne califică pentru o slujire așa cum se cuvine.

Cât de curând a uitat Iona zbuciumul și rugăciunea sa din pântecele peștelui, ca și izbăvirea sa din acea temniță cumplită! Atunci nu putea mulțumi îndeajuns lui Dumnezeu fiindcă îl izbăvise din „adâncimile Locuinței morților”. Iar acum, când același har divin urma să fie extins asupra unei cetăți întregi pline de locuitori căiți, el murmură împotriva acestui lucru. Și de ce? Fiindcă gândea că, prin anularea judecății vestite de el, profeția și, în consecință, caracterul său de profet vor fi compromise. Mai degrabă să piară o cetate întreagă și milioane de suflete să fie azvârlite în iad, decât să fie discreditat un proroc.

O, ce lucru îngrozitor și fără nădejde de ticălos este o inimă nezdrobită, chiar atunci când voința a fost frântă! Cât de des se întâmplă ca, în cuptorul de foc al încercării, sub mâna disciplinatoare a lui Dumnezeu, voința să fie zdrobită, fără însă ca inima păcătoasă, cu înclinațiile ei egoiste și idolatre, să fie cu adevărat judecată în prezența lui Dumnezeu! Urmarea este că, atunci când încercarea se sfârșește, rădăcina rea din inimă, nefiind niciodată retezată de cuțitul judecății de sine, produce lăstari noi și în curând își aduce roadele amare. Așa s-a întâmplat cu Iona: mai bine să moară, decât să trăiască discreditat ca profet! Câtă îndelungă răbdare în răspunsul lui Dumnezeu: „Bine faci tu că te mânii?”. Domnul îl tratează cu blândețe, intenționând să-i atingă nu doar conștiința, ci și inima. Cât de calculat este modul Său de acțiune, pentru a-Și împlini scopul de har! – J. A. von Poseck

Și încă ceva. Mulți s-au poticnit în finalul abrupt, aparent neterminat al cărții. Ei întreabă: ,,S-a pocăit Iona sau numai cei din Ninive s-au pocăit?“

Acestora le răspundem cu două dovezi.

În primul rând, pocăința lui Iona este dovedită de însăși existența cărții. Numai cine se pocăiește cu adevărat poate mărturisi despre greșelile lui de altădată. Dacă Iona nu s-ar fi pocăit, n-am avea astăzi această carte de mărturie personală.

În al doilea rând, tocmai acest final abrupt al cărții dovedește pocăința lui Iona. Problema lui Iona a fost că i-a plăcut să comenteze ceea ce i-a poruncit Dumnezeu, să-și  dea și el cu părerea, să conteste și să contrazică. Felul în care-și termină cartea este un mesaj în el însuși. Este ca și cum ne-ar spune: ,,Am învățat că, în lucrurile mari și în lucrurile mici, este bine să-L lași pe Dumnezeu să aibă ultimul cuvânt, să nu mai adaugi nimic la ceea ce a spus El“.

Cât despre niniviteni, după vremelnica lor pocăință, ei s-au grăbit să se întoarcă la vechile lor năravuri și Dumnezeu a trebuit până la urmă să-i nimicească. Este un rezumat al istoriei. Așa va face Dumnezeu cu toată omenirea. Vom vedea aceasta când vom studia cartea profetului Naum.

Spre deosebire de alţi profeţi, lona ne învaţă puţin prin cuvinte şi mult prin surprinzătoarea lui istorie. Odinioară avusese de anunţat restabilirea hotarelor lui Israel: veste bună pentru poporul său! (2 împăraţi 14.25). De astă dată însă are o misiune mai puţin plăcută: trebuie să proclame pedeapsa peste Ninive – o impunătoare metropolă păgână, nespus de vinovată înaintea lui Dumnezeu. Iona se sustrage şi fuge „de­parte de faţa Domnului” (v. 2). Cale a propriei voinţe; un slu­jitor al lui Dumnezeu nu are de ales nici mesajul, nici locul de slujire! Purtare bezmetică, în acelaşi timp! Cum să scapi de Cel care vede totul şi care dispune de orice element al creaţiei cu care l-ar putea opri pe cel neascultător? (Luca 8.25). Iona, să remarcăm, nu încetează să coboare (v. 3,5; cap. 2.2,6). Mai întâi pe un drum plăcut (semnificaţie a numelui „Iope”, ebr. , Jafo”), care duce însă la distrugere („Tarsis”). Şi acum, co­borât în fundul vasului, doarme în timpul furtunii năprasnice. Este nevoie ca şeful echipajului să-1 smulgă din inconştienţă. A fi chemat la ordine de către lume – ce poate fi mai umilitor pentru un copil al lui Dumnezeu!?

Din punct de vedere profetic, această istorisire ni-l arată pe Israel necredincios misiunii încredinţate, ţintă a pedepsei lui Dumnezeu, aruncat în marea popoarelor pentru salvarea naţiunilor (marinarii păgâni; Romani 11.11-15).

SCHIŢA CĂRŢII

I. FUGA LUI IONA
a. Motivele fugii lui, 1:1-2
b. Itinerarul fugii lui, 1:3
c. Rezultatul fugii lui, 1:4-17

II. RUGĂCIUNEA LUI IONA
a. Conţinutul rugăciunii lui, 2:1-9
b. Consecinţa rugăciunii lui, 2:10

III. PREDICA LUI IONA
a. Trimiterea divină, 3:1-3
b. Mesajul predicat de Iona, 3:4
c. Efectul predicării lui Iona, 3:5-10

IV. LECŢIA PRIMITĂ DE IONA
a. Nemulţumirea lui Iona, 4:1-3
b. Explicaţia pe care i-o dă Domnul, 4:4-11

+++

Psalmul lui Iona (?!)

Nu, nu este vorba despre cântecul-rugăciune pe care l-a făcut profetul Iona în adâncul mării, descris în capitolul 2 al cărții sale. Este de vorba despre o … surpriză.

Vă propun să aruncăm o privire asupra psalmului 139 și să vedem cu uimire că el poate fi suprapus perfect peste experiența profetului biblic.

1. Psalmul 139 este, în esența sa, și-îmi pare rău să stric sentimentele atâtor fete care l-au recitat în adunările creștine, psalmul unui om care fuge de Dumnezeu.

Știu, am luat și eu și voi, versete izolate din textul acestui psalm și am predicat lucruri minunate, lucruri care ne-au înălțat inima. Totuși, psalmul acesta nu este cântarea unui om care-l caută pe Dumnezeu sau care se bucură de Dumnezeu, ci manifestul unui suflet răzvrătit care vrea să fugă de El:

,,Unde mă voi duce depaaaaarte de Duhul Tău
şi unde voi fugi depaaaaarte de Faţa Ta?“ (Ps. 139:7).

Psalmistul, asemenea profetului Iona vrea să fugă de Dumnezeu, nu să se apropie de El:

,,Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de Faţa Domnului. S-a pogorât la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, depaaaarte de Faţa Domnului“ (Iona 1:3).

2. Psalmistul nu se bucură să-L găsească pe Dumnezeu oriunde se uită, ci este EXASPERAT că nicăieri nu găsește un loc în care să scape de Dumnezeu:

,,Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo;
dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.
Dacă voi lua aripile zorilor
şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
şi acolo mâna Ta mă va călăuzi
şi dreapta Ta mă va apuca.
Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi,
şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”
Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine,
ci noaptea străluceşte ca ziua
şi întunericul, ca lumina.”

Profetul Iona a preferat mai bine să moară decât să se apropie de Domnul:

,,El le-a răspuns: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!”(Iona 1:12)

3. Psalmul 139 este o cântare a unui om cu conștiința încărcată, împovărată.De ce dorea psalmistul să fugă departe de Dumnezeu? Pentru că vedea înlăuntrul lui clocotul mâniei:

,,O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău!
Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit,
Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc
şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită;
îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei“ (Ps. 139:19-22).

Spovădania psalmistului se suprapune perfect peste sentimentele pe care le avea și Iona față de oamenii din Ninive, cetatea păgână care amenința existența lui Israel. Când el a văzut că ninivitenii s-au pocăit și au scăpat astfel de mânia lui Dumnezeu, Iona s-a mâniat și mai tare:

,,Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona şi s-a mâniat. S-a rugat Domnului şi a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău! Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” Domnul a răspuns: „Bine faci tu de te mânii?” (Iona 4:1-4).

Psalmul 139 este mărturia unui om care s-a răsculat împotriva bunătății divine și a condamnat-o. Este clar că este un psalm polemic, o înfruntare între ceea ce credea psalmistul că este bine și ceea ce tolera Dumnezeu în bunătatea Sa. Psalmistul este convins că are dreptate și vrea să fugă de un Dumnezeu care nu-l îndreptățește. Psalmistul este ,,mai catolic decât papa“, mai drept decât Dumnezeu și nu se mai simte bine să stea alături de compromisurile bunătății divine.

Are un om dreptul și dreptate să poarte ,,o ură desăvârșită“? Poate sta un om stăpânit de o asemenea stare în prezența lui Dumnezeu? Înțelegeți acum de ce dorea el neapărat să se refugieze, ca și Iona, într-un loc  ,,depaaaarte de fața“ lui Dumnezeu?

4. Psalmul 139 sfârșește cu foarte necesara ,,cercetare a lui Dumnezeu“ peste un astfel de om plin de ură. Psalmistul are nevoie de o clarificare, geme după o intevenție care să-l scoată din rătăcirea lui.

,,Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima!
Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!
Vezi dacă sunt pe o cale rea
şi du-mă pe calea veşniciei!“ (Ps. 139:23-24).

Proaspăt sosit în Los Angeles, am fost invitat pentru o seară de părtășie într-una din familiile adunării baptiste. Doream să ajung la timp și, bineînțeles, să fac o impresie bună. Los Angelesul este un oraș imens, mult mai mare decât Ninive! Adresa era într-unul din cartierele de pe malul oceanului. Am luat harta pe genunchi și am pornit-o la drum. Am ajuns într-o intersecție în care n-am știut pe unde s-o apuc și am luat-o la întâmplare ,,la dreapta“. Am condus un pic și am dat de … ocean. Mi-am dat seama că am greșit și am pornit exact în cealaltă direcție. Începuse să se lase noaptea și am apăsat mai tare pe accelerator. Am trecut ca vântul prin aceeași intersecție și, peste câteva mile am dat de … ocean. M-am întors și când am ajuns în intersecție am luat-o la dreapta. Am condus și .. ați ghicit, am dat de ocean. M-am întors iar în intersecție, am luat-o la stânga și … iar am dat de ocean. ,,Nu se poate!”, mi-am zis. ,,Am ajuns pe o insulă!“ Panica mi-a luat orice posibilitate de a mai ajunge la timp acolo unde eram așteptat. M-am rătăcit cu harta pe genunchi, incapabil să mă mai orientez pe ea. Ce bine ar fi fost dacă gazda mea ar fi ieșit în intersecție și m-ar fi condus ea însăși acasă …

Cam asta s-a întâmplat cu psalmistul și tot așa s-a întâmplat și cu Iona. Finalul cărții profetului ni-L prezintă pe Dumnezeu intervenind personal în viața profetului și izbăvindu-l din acel blocaj ,,al urii desăvârșite“. Lecția cu curcubetele a fost ,,punct ochit, punct lovit“.

„Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!” (Iona 4:10-11)

Iona nici nu mai îndrăznește să adauge ceva la cuvintele lui Dumnezeu. Nouă ni se pare că toată cartea nu are final. Are! Iona ne sugerează grafic ideea că trebuie să-L lăsăm întotdeauna pe Dumnezeu să aibă ultimul cuvânt. El e prea mare, prea atotputernic, prea atotînțelept și prea bun ca să ne putem certa cu El sau ca să îndrăznim să căutăm un loc în care să scăpăm de privirile Lui pătrunzătoare.

Ce mare har este să avem un Dumnezeu al harului! Ce mare har să putem să ne rugăm și noi așteptând ca Dumnezeu să intervină și să ne întoarcă din calea noastră rătăcitoare. Doamne, nu vreau să mai fug …

,,Vezi dacă sunt pe o cale rea
şi du-mă pe calea veşniciei!“

Reclame

3 comentarii

  1. […] Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: