Habacuc

Cartea lui Habacuc este o cîntare în noapte. Inima omului este un nesfîrşit subiect de studiu. Nu există doi oameni la fel, şi deci nici doi prooroci identici. Habacuc este unic în felul în care reacţionează în faţa revelaţiei divine. Această carte nu este un mesaj către oameni, ci un dialog între mintea profetului care dorea să înţeleagă şi inima lui Dumnezeu care nu vrea întotdeauna să explice.

Titlul: Titlul cărţii este numele autorului ei: „Habacuc” şi se poate traduce prin „cel ce ţine în braţe”.

Autorul: Habacuc a fost contemporan cu Ieremia şi a activat în perioada de dinaintea ducerii împărăţiei lui Iuda în robia Babiloniană. Profetul a fost un om cu un caracter sensibil şi duios care a îndeplinit slujba de „străjer” spiritual pus de Dumnezeu peste poporului Său („M-am dus în locul meu de strajă, şi stăm în turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul” – Hab. 2:1).

Data scrierii: Habacuc a activat ca profet în secolul 7 dinaintea lui Cristos, în perioada premergătoare robiei babiloniene.

Contextul istoric: Cu ani de zile înainte de apariţia lui Habacuc, profetul Isaia îl anunţase pe Ezechia, împăratul lui Iuda că toată visteria împărăţiei lui va fi luată şi dusă în Babilon (Isaia 39:6,7). Pe vremea aceea însă, toată lumea se temea de Asiria. Babilonul a început să constituie o ameninţare numai după căderea cetăţii Ninive. Cînd Egiptul a venit să dea o mînă de ajutor la asedierea şi cucerirea cetăţii Ninive, Iosia, care era un supus al Asiriei, i-a ieşit în cale să-l oprească din drum şi a fost ucis în lupta de la Meghido (2 Împăraţi 23:28-30). Fiul lui Iosia, Ioahaz, a apucat să domnească numai trei luni, căci a fost luat „ostatec” în Egipt de faraonul Neco, care a aşezat pe tron în locul lui pe celălalt fiu al lui Iosia, Eliachim (2 Împăraţi 23:31-37). Neco i-a schimbat numele în Ioiachim. Acesta a fost împăratul de tristă amintire care a ars sulul cărţii lui Ieremia (Ieremia 36). Pe vremea lui, babilonienii s-au înfruntat cu egiptenii şi i-au învins la Carchemiş, lîngă rîul Eufrat. Urmărindu-i pe egiptenii care se retrăgeau, Nebucadneţar a asediat şi Ierusalimul şi l-ar fi cucerit fără nici o îndoială, dacă vestea morţii tatălui său, Nebopolazar, nu l-ar fi forţat să se întoarcă de urgenţă acasă. Aşa cum anunţase Habacuc, Babilonul devenise o ameninţare pentru Iuda.

Conţinutul: Cartea lui Habacuc este un unicat între cărţile profetice. Ea nu este un mesaj către popor, ci o discuţie dintre profet şi Dumnezeul care-l ridicase în slujbă. Textul ei nu anunţă prea multe evenimente, ci caută să rezolve o problemă. Habacuc era încurcat cu dreptatea hotărîrilor lui Dumnezeu în istorie. Mintea lui nu putea întrezări justeţea hotărîrilor divine. Confuz şi curios, el cere o audienţă şi un răspuns de la Domnul.

Cartea ne prezintă un om care, deşi se încrede în Dumnezeu, este perplex în faţa hotărîrilor Lui. Dilema lui Habacuc era de o dublă natură: (1) De ce îngăduie Dumnezeu ca nelegiuirea crescîndă din Iuda să rămînă nepedepsită? (Hab. 1:2-4) şi (2) Cum poate un Dumnezeu sfînt şi drept să se gîndească să pedepsească vinovata împărăţie a lui Iuda prin şi mai vinovatul Babilon? (Hab. 1:12-2:1). Răspunsurile pe care i le dă Dumnezeu la aceste două întrebări sînt consemnate în Hab. 1:5-11 şi Hab. 2:2-20. Cartea se încheie apoi cu o odă de laudă la adresa suveranităţii şi atotînţelepciunii divine. Textul cîntării de laudă este unul dintre cele mai frumoase din Biblie şi a fost aşezat de evrei pe muzică şi cîntat la serviciile de la Templu.

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Are voie un om să chestioneze justeţea hotărîrilor lui Dumnezeu? Aceasta este problema pe care o ridică profeţia lui Habacuc. Răspunsul pe care-l dă cartea este că omul are dreptul să întrebe, dar răspunsul pe care-l va primi de la Domnul va mări uneori şi mai mult neînţelegerea omului. Mintea noastră limitată în circumstanţele de timp şi spaţiu nu poate pătrunde justeţea planurilor lui Dumnezeu în istorie. Suferinţele neînţelese de astăzi vor fi cu siguranţă explicate de Dumnezeu „în ziua aceea”. Pînă atunci, ne spune Habacuc, „cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Hab. 2:4).

Atunci când ne confruntăm cu încercarea, de orice fel ar fi ea, să procedăm şi noi precum Habacuc: să ne suim în acest turn (comp. cu Proverbe 18.10), care pe de o parte ne apără şi ne ţine departe de zbucium, iar pe de altă parte ne permite să privim totul de sus, din însăşi perspectiva lui Dumnezeu (Isaia 55.8,9).

Iată cheia pentru situaţia prezentă. În jurul lui nimic nu s-a schimbat: vrăjmaşii sunt mereu acolo, iar formele de nelegiuire se desfăşoară toate nestingherite. Credinţa celui drept se poate însă sprijini pe certitudinile Cuvântului Dumnezeului său. Întrebările lui neliniştite încetează. Crede şi înţelege că acelaşi pământ care astăzi este plin de deşertăciune în curând „se va umple de cunoştinţa gloriei Domnului” (v. 14; Isaia 11.9). Este învăţat cu privire la soarta celor răi, deşi judecata lor este încă suspendată (v. 6-20). Şi observaţi cât contrastează faptele celor necredincioşi cu dreptatea şi trăirea prin credinţă credinţă necesară atât pentru a fi mântuit, cât şi pentru a străbate lumea!

,,Aceste cuvinte, „Cel drept va trăi prin credință“ (Habacuc 2:4), sunt citate în trei epistole din Noul Testament. De fiecare dată, ele prezintă o nouă perspectivă asupra vieții și umblării creștinului.

În Romani 1, Pavel scrie despre stricăciunea omului și despre dreptatea lui Dumnezeu. Omul natural este într-o stare de ruină morală, lipsit de orice îndreptățire conformă standardului divin. Legea, de partea ei, nu poate face altceva decât să-l condamne pe om, din cauza neputinței lui de a produce acea dreptate pe care ea o cere de la el. Vedem însă în Romani că Dumnezeu îl îndreptățește pe credincios prin credință și, astfel, „Cel drept va trăi prin credință“. Singurul om drept este cel care crede.

În Evrei 10 citim: „Încă puțin, foarte puțin și Cel care vine va veni și nu va întârzia. Și cel drept va trăi prin credință“. Aici citatul vine la sfârșitul unui pasaj al cărui scop este să-l îndemne pe cel credincios să nu se descurajeze și să nu dea înapoi. De asemenea, el vine chiar înaintea capitolului 11, în care viața de credință a sfinților din Vechiul Testament este prezentată într-un mod remarcabil. Fie că este vorba de o umblare în comuniune cu Dumnezeu, sau de așteptarea judecății care va veni asupra lumii, sau de viața de străin și călător, ori de biruința asupra vrăjmașilor, accentul este pus aici pe felul în care acești oameni din vechime au trăit prin credință și au fost socotiți vrednici de către Dumnezeu.

În Galateni 3.11 avem o altă apariție a acestei expresii: „Iar că prin lege nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu este lămurit, pentru că «cel drept va trăi din credinț㻓. Aici, apostolul combate gândul îndreptățirii prin faptele legii. Îndreptățirea este doar prin credință și nicidecum prin lege. Acesta este gândul principal din Epistola către Galateni.

Iată un rezumat al acestor gânduri. În Romani, accentul este pus pe cel drept, care trăiește prin credință; în Evrei vedem că cel drept va trăi prin credință; iar în Galateni ni se spune că cel drept va trăi prin credință.“ – W Kelly

Un alt lucru important din cartea lui Habacuc este atitudinea proorocului atunci cînd are o problemă. El nu merge la oameni pentru rezolvare, ci se retrage în singurătatea părtăşiei cu Dumnezeu aşteptînd „în tăcere ajutorul Domnului”. O astfel de atitudine este întotdeauna răsplătită de Domnul. Nu este adevărat că Dumnezeu nu mai vorbeşte ca altădată! Este însă adevărat că oamenii nu mai ştiu să asculte ca în alte timpuri! „Domnul însă este în Templul Lui cel sfînt. Tot pămîntul să tacă înaintea lui” (Hab. 2:20).

SCHIŢA CĂRŢII

I. UN PROFET CU PROBLEME
a. Problema #1:
De ce îngăduie Dumnezeu propăşirea răului? 1:2-4
b. Răspunsul, 1:5-11
c. Problema #2:
Cum poate folosi Dumnezeu un neam mai rău pentru pedepsirea răului din Iuda?, 1:12-2:1
d. Răspunsul, 2:2-20

II. ODA CREDINŢEI
a. Laudă pentru persoana Domnului, 3:1-2
b. Laudă pentru puterea Domnului, 3:4-7
c. Laudă pentru scopurile Domnului, 3:8-16
d. Laudă aşezată pe temelia credinţei, 3:17-19

+++

Comentariu la text

Habacuc 1

Profetul Habacuc este un om „normal“ într-o lume anormală. Dilema lui este nedreptatea din jur. Întrebarea lui este: „Cum poate un Dumnezeu drept să existe într-o lume nedreaptă. În prima parte a capitolului 1, Habacuc este revoltat de nedreptatea celor din poporul lui Dumnezeu.

„Prorocia descoperită prorocului Habacuc. Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor? Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri şi se stârneşte gâlceavă. De aceea legea este fără putere şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruie pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte“ (Hab. 1:14)

În cea de a doua parte a capitolului 1, Habacuc este revoltat la gândul că Dumnezeu alege să pedepseascp nedreptatea din poporul Lui printr-un popor și mai nedrept, prin Haldei (Caldeeni).

„Aruncaţi-vă ochii printre neamuri şi priviţi, uimiţi-vă şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-aţi crede-o, dacă v-ar povesti-o cineva!
Iată, voi ridica pe haldeeni – popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări, ca să pună mâna pe locuinţe care nu sunt ale lui. El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuşi îi ies dreptul şi mărirea lui. Caii lui sunt mai iuţi decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii. Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte şi strânge prinşi de război ca nisipul. Îşi bate joc de împăraţi şi voievozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci îngrămădeşte pământ şi le ia. Apoi aprinderea i se îndoieşte, întrece măsura şi se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui! “ (Hab. 1:5-11).

Problema lui Habacuc este veche de când lumea și nouă cu fiecare zi. Cum poate funcționa Dumnezeul cel drept într-o lume nedreaptă?

Răspunsul lui se bazează pe ceea ce el știe deja despre Dumnezeu. Priceperea lui este mărită când se sprijină pe ceea ce cunoaște deja despre Dumnezeu din revelația biblică.

I. Dumnezeu locuiește în eternitate, necaracterizat de ceea ce se întâmplă în lumea de acum.

„Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu?“ (Hab. 1:12-13).

II. Dumnezeu este dincolo de lumea aceasta și nu este afectat de starea ei. Ceea ce se întâmplă în lumea de acum nu-L pângărește pe Dumnezeu care este deasupra acestor lucruri, suveran absolut, urzitorul unui plan în care decăderea oamenilor nu este decât o etapă intermediară.

„Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!
Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei şi să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el? Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca târâtoarei, care n-are stăpân?
El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură şi se veseleşte. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său, căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase! Pentru aceasta îşi va goli el întruna mreaja şi va înjunghia fără milă pe neamuri?“ (Hab. 2:12b-16).

Habacuc 2

După ce și-a exprimat nedumeririle în primul capitol, profetul primește un răspuns care trebuie scris clar și citeț, pentru ca toți să-l poată citi. El este la fel de valabil astăzi cum a fost atunci:

„M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit“ (Hab. 2:1-3).

Ceea ce urmează este o listă cu capete de acuzare pentru Babilon, puterea omenească ridicată s-o vadă toți de pe fața pământului. Ea nu este un exemplu de urmat sau de invidiat, ci o pildă de autodistrugere prin păcat. Babilonul n-a vrut să știe nimic de Dumnezeu, ci a preferat să-și sprijine prosperitatea și liniștea pe păcat. Urmează o listă de „Vai!“-uri care seamănă cu celebrele „Vai!“-uri rostite de Domnul Isus împotriva cărturarilor și fariseilor străini de Dumnezeu din vremea aceea (Mat. 23:13-39).

Mesajul încredințat de Dumnezeu lui Habacuc are această introducere:

„Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el, dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui. Ca şi cel beat şi semeţ, cel mândru nu stă liniştit, ci îşi lărgeşte gura ca Locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea, aşa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el şi toate popoarele le trage la el. Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs şi de pomină? Se va zice: … “ (Hab. 2:4-6)

Urmează capetele de acuzare:

Primul „vai“: Vai de cel ce-și clădește liniștea și fericirea pe nefericirea altora

‘Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?’ Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi şi vei ajunge prada lor? Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jefui din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în ţară şi împotriva cetăţii tuturor locuitorilor ei” (Hab. 2:6-8).

Al doilea „vai“: Vai de cel ce-și așează liniștea și fericirea pe protecția zidurilor mari de apărare. Cei hrăpăreți simt dușmănia și furia celor jefuiți și caută să se protejeze. Pieirea lor va veni însă de la Domnul și va fi «într-o clipă! De-odată!“

„Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt şi să scape din mâna nenorocirii! Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare şi împotriva ta însuţi ai păcătuit. Căci piatra din mijlocul zidului strigă şi lemnul care leagă grinda îi răspunde“ (Hab. 2:9-11).

Acest „numai împotriva ta ai păcătuit“ își găsește ecoul în ceea ce spune apostolul Pavel: „s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri“ (1 Tim. 6:7-10). La fel de mult i se potrivește acestui text și pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12:13-21). A fost nebun că s-a încrezut în băgății. Viața i-a fost curmată „imediat“, chiar în noaptea aceea.

Al treilea „vai“: Vai de cei ce confundă valoarea cu non-valoarea!

„Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire! Iată, când Domnul oştirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc şi neamurile se trudesc degeaba. Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă“ (Hab. 2:12-14).

Al patrulea „vai“: Vai de cei ce-și clădesc liniștea și fericirea în viciu și în coruperea altora:

Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea! Te vei sătura de ruşine, în loc de slavă; bea şi tu şi dezveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul din dreapta Domnului şi va veni ruşinea peste slava ta. Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sângelui oamenilor, şi silniciile făcute în ţară, împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei.  (Hab. 2:12-17).

Al cincilea „vai“: Vai de cel ce-și așează liniștea pe minciuna idolilor falși!

„La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea în el, pe când el făureşte numai nişte idoli muţi?
Vai de cel ce zice lemnului: „Scoală-te”, şi unei pietre mute: „Trezeşte-te!” Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească. Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!“ (Hab. 2:18-20).

Un copil al lui Dumnezeu trebuie să citească ziarele cu Biblia în mână. Altfel ne pierdem echilibrul. Cuprinsul rechizitoriului publicat de Dumnezeu stă și astăzi cu capetele lui de acuzare împotriva mai marilor puternici din lumea aceasta. „Vor plăti!“ spune Domnul. Va fi vai de pielea lor.

Habacuc 3

Acest capitol este o cântare pusă de evrei pe o melodie. Ea descrie:

I. Un Dumnezeu care vine! El nu este nici absent, nici pasiv. El este … pe drum spre noi.

„Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ţi aminte de îndurările Tale! Dumnezeu vine din Teman şi Cel Sfânt vine din muntele Paran…  “ (Hab. 3:1-2)

II. Un Dumnezeu îmbrăcat în slavă!

„Măreţia Lui acoperă cerurile şi slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze şi acolo este ascunsă tăria Lui. Înaintea Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele lui“ (Hab. 3:3-5).

III. Un Dumnezeu care judecă!

„Se opreşte şi măsoară pământul cu ochiul; priveşte şi face pe neamuri să tremure; munţii cei veşnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veşnice. Văd corturile Etiopiei pline de groază şi se cutremură colibele din ţara Madianului.
S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?
Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgeţile Cuvântului Tău… Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor.
La vederea Ta, se cutremură munţii; se năpustesc râuri de apă; adâncul îşi ridică glasul şi îşi înalţă valurile. Soarele şi Luna se opresc în locuinţa lor de lumina săgeţilor Tale care pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte.
Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobeşti neamurile în mânia Ta.“ (Hab. 3:6-12).

IV. Un Dumnezeu care izbăvește pe poporul Său.

„Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărâmi acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii până în vârf. Străpungi cu săgeţile Tale capul căpeteniilor lui, care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoţând strigăte de bucurie, ca şi cum ar fi şi mâncat pe cel nenorocit în culcuş. Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari“ (Hab. 3:13-15).

V. Un Dumnezeu în care te poți încrede!

„Când am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului?
Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor şi mă face să merg pe înălţimile mele.”
– Către mai-marele cântăreţilor. De cântat cu instrumente cu coarde“ (Hab. 3:16-19).