Explicații la Biblie

Acasă » Eseuri » Concepte biblice – Viaţă şi Moarte

Concepte biblice – Viaţă şi Moarte

Pentru a pătrunde semnificaţia unor concepte biblice foarte importante ca: învierea, naşterea din nou, moartea a-II-a, este strict necesar să înţelegem cum sînt definite, în terminologia Bibliei, „Viaţa” şi „Moartea”

În limbajul Bibliei, moarte nu înseamnă primordial desfinţare, anihilare, dispariţie, ci, departe de a numi o stare, ea descrie o situaţie, un raport.

În lumea lui Dumnezeu, oamenii nu încetează niciodată să existe. În rai sau în iad, ei vor continua să dăinuie veşnic. În sens cantitativ, toţi oamenii au viaţa veşnică. Calitativ însă, este şi va fi o mare diferenţă între situaţia celor care sînt destinaţi raiului şi celor care sînt destinaţi iadului. În terminologia Scripturii, „Viaţa” şi „Moartea” poartă o semnificaţie aparte: Viaţa desemnează starea de părtăşie, de comuniune, de trăire împreună, în timp ce „Moartea” descrie condiţia de despărţire, de separare, de absenţă.

Să luăm ca punct de plecare în studiul nostru pasajul din Luca 15:11- 32. Ne vom opri doar la cîteva versete care ne vor ajuta să înţelegem cu ce sens a folosit Domnul Isus cuvintele „moarte” şi „viaţă”.

Toată întîmplarea descrie modificarea unor raporturi între un tată şi fiul lui mai mic. Plecarea fiului risipitor şi starea de despărţire faţă de tatăl său este numită de Domnul Isus: Moarte, în timp ce întoarcerea acasă este numită „înviere”: „Să mîncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit”. (Luca 15:23-24) Această corespondenţă între Moarte (despărţire) şi Viaţă (trăire împreună, părtăşie) se vede şi mai clar din succesiunea versetelor 31 şi 32: „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit”. Fiul cel mare nu „murise” pentru că rămăsese acasă cu tatăl său („tu întotdeauna eşti cu mine”) în timp ce mezinul fusese mort, nu pentru că îşi încetase existenţa, ci pentru că fusese „pierdut”. Găsirea, echivalentă cu întoarcerea lui acasă în părtăşia căminului, este numită „întoarcere la viaţă” sau „înviere”.

Cuvintele Viaţă şi Moarte sînt folosite în Biblie în trei sensuri diferite. Altfel spus, Scripturile ne vorbesc despre trei tipuri de viaţă şi, corespunzător, trei tipuri de moarte.

Tipul VIAŢĂ MOARTE
Fizic Trup + Suflet Trup – Suflet
Spiritual Om + Dumnezeu Om – Dumnezeu
Veşnic Om + Dumnezeu Om – Dumnezeu

Să le luăm pe rînd:

1. Viaţă şi Moarte în sens fizic. În Geneza 2:7 ni se descrie facerea omului prin contopire a două elemente distincte: trup din ţărîna pămîntului şi suflet sau suflare divină. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Atît timp cît aceste două elemente stau împreună, se poate spune că omul este viu, are viaţă. Moartea apare atunci cînd intervine despărţirea, separarea între suflet şi trup. O astfel de eventualitate este descrisă în Eclesiastul 12:7: „…pînă nu se întoarce ţărîna în pămînt, cum a fost, şi pîna nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat”. Notaţi că nu ni se spune că duhul omului este desfiinţat sau că-şi încetează în vreun fel existenţa.

Dacă sufletul rămîne în trup, se poate spune despre un om că, fizic, este încă în viaţă. Cazul cel mai elocvent este cazul tînărului Eutih, relatat în Faptele Apostolilor 20:7-12: „În ziua dintîi a săptămînii, eram adunaţi laolaltă ca să frîngem pîinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea pînă la miezul nopţii. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini. Şi un tînăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort. Dar Pavel s-a pogorît, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe, şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”…Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mîngîieri”.

2. Viaţă şi Moarte în sens spiritual.  În Geneza 2:17 ni se spune că pedeapsa pentru cel ce mînca din pomul cunoştinţei binelui şi răului trebuia să fie moartea („…căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit”.) Mulţi cititori ai Bibliei şi-au pus întrebarea: „Ei bine, a murit sau nu a murit Adam atunci cînd a mîncat din pomul oprit?”

Unii comentatori au încercat să spună că, într-un sens, Adam a murit, sau mai bine zis, atunci a început să moară, pentru că atunci a intrat pentru prima dată în lume moartea (Vezi Romani 5:12). Alţi comentatori spun că pentru Dumnezeu, care locuieşte în afara timpului şi spaţiului, Adam a murit chiar în clipa în care a călcat porunca pe care o primise.

Părerea noastră este că, într-adevăr, Adam şi Eva au murit chiar „în ziua” în care au mîncat din fructul oprit. Ştim, ei au continuat să existe din punct de vedere fizic încă multe sute de ani, dar în momentul neascultării ei au trăit o altfel de moarte, moartea spirituală. Păcatul lor a distrus părtăşia minunată care domnise pînă atunci între Creator şi Creatură, în „răcoarea zilei” (Geneza 3:8), Dumnezeu nu s-a mai întîlnit ca de obicei cu omul. „Unde eşti Adame?” a chemat Dumnezeu, iar omul a răspuns: „Mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns” (Geneza 3:10). Păcatul l-a despărţit pe primul om de Dumnezeu şi adus în lume o moarte mult mai teribilă decît moartea fizică: moartea spirituală. De atunci, toţi urmaşii lui Adam se nasc morţi din punct de vedere spiritual. David spune în Psalmul 51:5: „Iată că sînt născut în nelegiure şi în păcat m-a zămislit mama mea”.

Isaia descrie această existenţă în moarte spirituală astfel: „…nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte”. „…Bîjbîim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bîjbîim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua nameaza mare, ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi, sîntem ca nişte morţi” (Isaia 59:2, 10).

Miliarde de oameni care trăiesc azi pe pămînt sînt spiritual morţi în păcat. Singura lor nădejde rămîne lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos. Cum o spune tot Isaia: „Totuşi întunerecul nu va împăraţi veşnic pe pămîntul în care acum este necaz… Poporul care umbla în întunerec, vede o mare lumină; peste cei care locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină” (Isaia 9:1, 2).

Venirea Domnului Isus în lumea noastră a însemnat o ofensivă a vieţii. „Am venit să caut şi să mîntuiesc ce era pierdut” (Luca 19:10). Primirea Domnului Isus prin credinţă este echivalentă cu trecerea din moartea spirituală la viaţa spirituală. „Eu sînt Pîinea vie, care s-a pogorît din cer. Dacă mănîncă cineva din pîinea aceasta, va trăi în veac; şi pîinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:51). „În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii, şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea”. Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5:21, 24). Apostolul Pavel ne explică procesul acestei treceri din moarte la viaţă în Efeseni 2:13, 19: „Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sîngele lui Cristos”. „Aşadar voi nu mai sînteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu”.

În Adam, noi toţi am murit spiritual, dar în Cristos ne putem întoarce la Dumnezeu, ca să căpătăm iarăşi Viaţa.

3. Viaţa şi Moartea în sens veşnic. Cît timp trăim fizic, există posibilitatea mîntuirii, adică se poate trece din moarte spirituală la viaţă spirituală. După despărţirea sufletului de trup starea spirituală a celui mort nu mai poate fi schimbată. Ea primeşte un caracter veşnic. Cînd vom sta cu toţii în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu, vom auzi vocea divină care va pecetlui destinul nostru veşnic. Încă o dată, limbajul Scripturii este foarte semnificativ, vorbind despre Viaţă şi despre Moarte veşnică ca despre o Apropiere, respectiv Depărtare definitivă între om şi Creatorul său..Atunci împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. „Apoi va zice celor de la stînga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:34, 41).Atunci le va zice curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege” (Matei 7:23).

De data aceasta, între Viaţa veşnică şi Moartea veşnică nu mai există nici o punte de trecere, în istoria cu bogatul şi Lazăr, Domnul Isus ne descrie această realitate astfel: „… Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat. Pe cînd era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sînul lui şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vîrful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta”. „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit. Pe lîngă toate acestea, între noi şi voi este o prăpastie mare, aşa că cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată” (Luca 16:22-26).

Este bine să ne reamintim că la crucea Golgotei, Domnul Isus a fost între viaţă şi moarte în toate cele trei aspecte ale lor, descrise în Scriptură. El a ales să poarte păcatele noastre asupra Lui şi să fie pedepsit de Dumnezeu în locul nostru (Isaia 53:4-6). Din cauza aceasta, El a fost despărţit de Dumnezeu pentru o clipă, trăind Moartea Spirituală. Din această situaţie, el a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46).

Despărţirea aceasta de Tatăl, L-a făcut să simtă şi ceva din chinurile Morţii Veşnice. Atîrnînd de lemn, El s-a perpelit în flăcările iadului strigînd: „Mi-e sete!” (Ioan 19:28).

În finalul suferinţei, El a trecut şi prin Moartea Fizică.! „Isus a strigat cu glas tare: Tată, în mîinile Tale îmi încredinţez duhul! Şi cînd a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul” (Luca 23:46).

Domnul Isus a înfruntat Moartea în toată complexitatea şi hidoşenia ei. Biruinţa Lui de la cruce, ne-a adus nouă Viaţa.

„Şi pe muntele acesta, nimiceşte moartea pe vecie” (Isaia 25:7, 8). „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa moarte? Unde îţi este boldul moarte? Boldul morţii este păcatul… Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!” (1 Corinteni 15:54-57). „Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor” (Evrei 2:14, 15).

Neascultarea lui Adam în grădina Edenului a adus oamenilor Moartea şi a făcut necesară jertfirea lui Cristos în locul nostru pentru a ne împăca cu Tatăl, şi pentru a ne aduce Viaţa.

„De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…” Astfel dar, după cum printr-o singură greşală, a venit o osînda, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărîre de iertare a venit peste toţi oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viaţa” (Romani 5:12-18). „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atît ce este pe pămînt cît şi ce este în ceruri, făcînd pace, prin sîngele crucii Lui” (Coloseni 1:19, 20).

Noi cîntăm cu toţii în ziua de Paşti:

„Cristos a înviat din morţi,
Cu Moartea pe Moarte călcînd
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le.”

Aceasta este o realitate a vieţii de credinţă. Domnul Isus a spus:.Adevărat, adevărat vă spun, că, dacă păzeşte cineva cuvîntul Meu, în veac nu va vedea Moartea” (Ioan 8:51).

Singura întrebare care mai rămîne este aceasta: „Crezi tu lucrul acesta?” (Ioan 11:26).

Reclame

Un comentariu

  1. ion bulicanu spune:

    Viaţă şi Moarte în sens fizic. În Geneza 2:7 ni se descrie facerea omului prin contopire a două elemente distincte: trup din ţărîna pămîntului şi suflet sau suflare divină. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). tarina + SUFLARE DE VIATA = SUFLET

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: