Prin Mileniu se înţelege că înainte de Judecata de la urmă şi de intrarea în veşnicie, Cristos va reveni pe pămînt şi va domni împreună cu sfinţii Săi pentru o perioadă de o mie de ani (Apoc. 20:1-10). Învăţătura despre „Mileniu” nu trebuie confundată cu gruparea „Milenistă” a „Martorilor lui Iehova”. Aceşti „prooroci mincinoşi” fac tragica eroare de a se crede evrei, fără a practica „tăierea împrejur”, şi creştini, fără a crede în divinitatea Domnului Isus Cristos.
În limbaj teologic, învăţătura despre Mileniu se numeşte „Chiliasm”, de la termenul „Chilios”, „o mie” în limba greacă. Chiliasmul a fost singura interpretare escatologică predominantă din Biserica primului secol şi a revenit în primul plan al interpretărilor escatologice începînd cu secolul nouăsprezece.
După ce Constantin cel Mare a transformat creştinismul în religie de Stat, pentru a se putea alinia cu pretenţiile politice ale Imperiului, Biserica oficială a schimbat interpretarea escatologică, adoptînd „amilenismul”. Această interpretare îngăduia Bisericii să fie folosită de Stat în pretenţiile lui de dominare, sugerînd că ea trebuie să domnească „acum”, în Numele lui Cristos. Cruciadele şi încreştinările masive forţate au fost doar două urmări tragice ale acestei concepţii.
Prima încercare de instaurare a „Mileniului”, prin puterea armelor, s-a petrecut sub Carol cel Mare sau Charlemagne. A doua încercare i-a aparţinut lui Napoleon, iar cea de a treia a încercat-o Hitler, cu cel de al treilea „Reich”.
Cuceririle Reformei din secolul XVII şi progresul tehnologic din secolele XVIII şi XIX au insuflat omenirii un entuziasm nemărginit şi o credinţă nemăsurată în posibilităţile omenirii de a progresa şi de a făuri „raiul pe pămînt”. În acest context economic, Biserica a adoptat „postmilenismul”, care pune în sarcina Bisericii să misioneze şi să militeze pentru „marea trezire dinaintea revenirii lui Cristos”. Se crede că în urma acestei întoarceri în masă a omenirii la Dumnezeu, Biserica va făuri o mie de ani de pace şi prosperitate prin Evanghelie.
Concepţia Postmilenistă a fost zdruncinată profund de declanşarea celor două războaie mondiale, care au arătat că omenirea este în mod fundamental rea şi incapabilă să folosească cuceririle tehnice spre bine.
De ce este nevoie de învăţătura despre „Mileniu”?
Mai întîi pentru că o treime din profeţiile Vechiului Testament îşi aşteaptă încă împlinirea (Ier. 3:17-18; 30:9; 31:1, 35-40; 32:40-42; 33:14; Ezec. 37:22-28; 39:25 Osea 1:11; Zah. 12:3-10; 14:8-9, 16-19; Rom. 11:25-31). Majoritatea cărţilor profetice se încheie cu vestirea unei vremi viitoare glorioase pentru Israel. Numai revenirea Fiului lui David va reface această domnie (Fapte 15:13-18). Fără Mileniu, aceste profeţii sînt sau ratate sau inutile.
În al doilea rînd, după învierea Sa glorioasă, Domnul Isus a stat de vorbă cu ucenicii Săi timp de 40 de zile despre „Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1:3-8).
Printre exponenţii „Chiliasmului” din primul secol amintim pe:Irineu, episcop de Gaul în anul 177 d.Cr., pe Papias, pe Tertulian, pe Barnabas, pe Iustin Martirul, pe Hippolitus şi pe Cyprian.
Dintre cei mai cunoscuţi teologi susţinători ai învăţăturii despre Mileniu amintim pe: Franz Delitzch, Charles Spurgeon, D.L. Moody, C.I Scofield, J. Sidlow Baxter, Billy Graham, Jerry Farwell, Warren W. Wiersbe. Toate conferinţele profetice majore din ultimul secol s-au declarat categoric în favoarea credinţei că, după Răpirea Bisericii, Cristos va reveni în slavă şi va domni timp de o mie de ani pe pămînt.
Explicații la Biblie 