Grecii

Grecia s-a ridicat ca putere predominantă pe scena lumii cam pe la sfîrşitul perioadei de timp acoperite de relatările Vechiului Testament. Grecii au exercitat o mare influenţă în modelarea vieţii din Israel. De asemenea, cultura greacă a pavat drumul pentru răspîndirea Evangheliei şi a creştinismului în primul secol de după moartea şi învierea lui Cristos.

Sub conducerea unuia dintre cei mai mari conducători de oşti din istoria lumii, Alexandru Macedon (336 – 323 î.Cr.), imperiul grecilor s-a extins asupra întregii Asii Mici, asupra Egiptului şi a ajuns în India. Grecii au dominat lumea prin forţă şi prin cultură. Procesul de răspîndire a civilizaţiei greceşti în ţările cucerite poartă numele de „elenism” sau „elenizare” (derivat de la „Helenas” = Grecia). Limba greacă a devenit în scurt timp limba dominantă în toate ţările. Chiar şi după ridicarea puterii imperiale a Romei, Grecia a dominat lumea prin cultură. Istoricii spun astăzi că: „Roma domina lumea prin forţă, dar Atena domina Roma prin rafinament, arte şi filosofic”.

Pentru evrei, „elenizarea” a însemnat un atentat la identitatea naţională şi religioasă. Antioch Epifaniu a dus obrăznicia de cuceritor atît de departe încît a intrat călare în Templu, a spurcat locaşul de închinăciune aducînd o turmă de porci înăuntru şi a aşezat în Sfînta Sfintelor o statuie păgînă. După o perioadă de adînci suferinţe, orgoliul naţional a răbufnit violent şi evreii s-au scuturat de sub jugul grecesc prin răscoala numită „a Macabeilor”. Evreii au cunoscut apoi o scurtă perioadă de libertate, curmată de invazia Legiunilor romane.

Grecii au lăsat în Israel urme adînci. Ţinutul din Nord-Estul ţării a găzduit mulţi colonizatori greci, care au format zece cetăţi. Provincia s-a numit: „Decapolis”.

În Ioan 12:20 găsim scris că: „Nişte greci din cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip şi i-au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus”. Această întîmplare a fost semnul care i-a anunţat Domnului Isus declanşarea „ceasului” stabilit de providenţa divină pentru moartea Sa (Ioan 12:23-29).

În Noul Testament, termenul „grecii” se referă, prin extindere, la toţi oamenii influenţaţi de cultura greacă şi care trăiau între graniţele fostului imperiu (Marcu 7:26). Ţinînd seama de acest lucru, înţelegem de ce apostolul Pavel împărţea lumea de atunci în iudei, Greci şi barbari (sau oameni necivilizaţi de influenţa Atenei). Apostolul Pavel a fost un cercetător al civilizaţiei greceşti, un familiarizat cu poezia greacă (Tit 1:12) şi cu jocurile Olimpice (numite la început Jocurile Istmice”). Clădind pe imagini cunoscute de toţi, apostolul descrie viaţa creştină folosind metafore sportive: „luptă”, „alergare”, „alergare după rînduieli”, „supunerea la tot felul de înfrînări”, „cununa de biruitor”, etc.

Unul dintre cele mai simbolice momente ale relatărilor din cartea Faptele Apostolilor este confruntarea dintre apostolul Pavel şi înţelepţii filosofi ai Atenei. Dincolo de dialogul omenesc, s-au înfruntat atunci două concepte filosofice despre lume şi viaţă. Cei prezenţi au avut de ales între vorbăria sterilă şi batjocoritoare a căutărilor omeneşti şi ascultarea de porunca divină, care oferea tuturor viaţa pe calea pocăinţei şi credinţei în Cristos (Fapte 17:15-34).

Dominaţia mondială a grecilor a fost anunţată dinainte de profetul Daniel în tălmăcirea visului lui Nebucadneţar şi în celelalte viziuni ale lui (Dan. 11:3-35).

Potografii din grecia perioadei Bibliei puteți găsi aici.

Despre greci în Wikipedia aici.