Pretinsa … predestinare

Eram în Detroit, la nunta unui nepot. Tocmai luasem în furculiță o apetisantă sarma, când Flavius, un alt nepot, de profesie medic cu mare pasiune pentru teologie (mai ales pentru cea făcută în limba greacă), m-a întrebat:
“Ce părere ai despre predestinare?“
Am înțepenit cu sarmaua pe buze. Discutaserăm până atunci flecuri, politețuri comune și binevenite în astfel de ocazii. Flavius era unul dintre nepoții mei preferați. Dacă nu țineți seama de aceasta, scena n-are nici o noimă.

M-am desțepenit și am început să mestec și să mâ gândesc. Ca să câștig timp, l-am întrebat:
“Da, cum deți veni să mâ întrebi așa ceva, tocmai acum și tocmai aici?“
(Este un vechi șiretlic evreiesc. La orice întrebare există un răspuns scurt și unul lung. Dacă nu le știi imediat pe niciunul din ele, pui repede o contra-întrebare, ca să tragi de timp. Până îți răspunde celălalt, … te rogi intens pentru pricepere).

Mi-am spus rugăciunea în timp ce el se tot scuza și căuta să se justifice. Am cerut de la Domnul un răspuns bun și scurt. Cred că El a trimis unul din îngerii care mă iubeau și ochii mi s-au luminat de bucurie.

Am spus: “Te rog să-mi mai pui o dată întrebarea“.
“Ce părere ai despre predestinare?“

Am pus furculița și cuțitul jos.  M-am uitat la el îndelung și apoi i-am propus ceva:
“Ce-ai zice dacă i-am pune amândoi această întrebare direct lui Dumnezeu? Multe din problemele noastre se nasc din cauză că discutăm între noi despre problemele Lui. Mințile noastre sunt limitate la experiența terestră, în continuumul spațiu-timp. Dumnezeu gândește însă în afara acestui context, în eternitate. Pune-i întrebarea lui Dumnezeu acum.  Ce-ți răspunde?“

Lăsase și el mâncarea la o parte și ochii lui priveau fix, foarte departe, meditativ.

Am continuat:
“Să-ți spun ce-mi răspunde mie.
Eu îl întreb: “Doamne, cum e cu predestinarea asta? Sunt tot felul de păreri pe-aici, dar niciuna nu-mi pare foarte convingătoare. Tu lucrezi întredevăr cu … predestinare?“

Dumnezeu îmi răspunde: “Pre … ce? Pre – cum? … Ce înseamnă acest “pre“? Eu nu-L folosesc. Vezi, Daniel, copilul Meu. Dacă ieși din găoacea ta cea mică, la noi nu există timp ca la voi. Din cauza aceasta noi nu folosim nici “pre“, nici “post“. Eu le văd, le cunosc și le hotărăsc pe toate “dintr-o dată“, în afara scurgerii timpului vostru. Tot ce pot să-ți spun este că Eu cunosc sfârșitul unui lucru înainte de începutul lui. Ioan botezătorul a spus despre Mine:  “Ioan a mărturisit despre El, cînd a strigat: ,,El este Acela despre care ziceam eu: ,Celce vine după mine, este înaintea mea, pentrucă era înainte de mine`.  Una din traducerile numelui Meu este “Dintotdeauna“ Eu fac lucrurile “dintr-o dată“.

Cu mintea lui ascuțită și cu pătrunderea duhului său, Flavius a zâmbit și a spus: “Îmi place! Cred că așa este. I like it very much.“

… Astăzi, mulți ani de la discuția aceea, părerea mea nu s-a schimbat prea mult. Biblia folosește un limbaj antropomorfic (ajustat la dimensiunile și expoeriența umană) ca să poată Dumnezeu să comunice cu noi. El nu este însă redus, încorsetat, de aceste expresii. Ele sunt doar pentru noi, ca să ne putem pricepe pe noi și rostul nostru. Dacă le folosim însă ca să-L înțelegem pe El vom avea mereu o imagine “antropomorfizată“ a Lui. Din când în când, în Biblie apar și pasaje în care Dumnezeu ne vorbește “pe limba Lui“. Sunt ferestre spre veșnicie, imposibil de înțeles prin prisma experienței noastre umane. Sunt dovezi incontestabile însă că Biblia și Autorul ei nu sunt din sfera noastră de existență.

În Ioan 3, Domnul Isus face o aparentă greșeală gramaticală, dar nu este așa. Adevărul este că El renunță pentru o clipă să se antropomorfizeze în limbaj și-l provoacă pe Nicodim să gândească într-o dimensiune atemporală, cu nuanțe de omniprezență:

“Dacă v’am vorbit despre lucruri pămînteşti şi nu credeţi, cum veţi crede cînd vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s’a suit în cer, afară de Cel ce S’a pogorît din cer, adică Fiul omului, care ESTE în cer.“ (Ioan 3:12-13).

Același evanghelist, Ioan, numit și “divinul“ din cauza acestor pătrunderi în eternitate din scrierile lui, redă un dialog amețitor dintre Domnul Isus și evrei. El le vorbește atemporal, ei nu înțeleg și-l învinuiesc de “nebunie“ sau “îndrăcire“, pentru că vorbirea Lui li se pare “nelogică“:

“Acum“, I-au zis Iudeii, ,,vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, şi tu zici: ,Dacă păzeşte cineva cuvîntul Meu, în veac nu va gusta moartea.“ Doar n’ai fi Tu mai mare decît părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decît proorocii, cari de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că eşti?“
Isus a răspuns: ,,Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru;   şi totuş nu -L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu -L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi păzesc Cuvîntul Lui.  Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut -o şi s’a bucurat.“
,,N’ai nici cincizeci ce ani„, I-au zis Iudeii, ,,şi ai văzut pe Avraam!“
Isus le -a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, SÎNT EU.“  (Ioan 8:52-58).

Iarăși, Domnul Isus, ca reprezentant al Trinității, nu poate fi corect în gramatica terestră și nu poate spune “EU AM FOST mai înainte ca să se nască Avraam“

Pe zi ce trece sunt tot mai convins că în multe lucruri trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie … Dumnezeu, iar noi trebuie să ne punem mâna la gură, a pocăință, spunând ca Iov:

“Iov a răspuns Domnului, şi a zis:  ,,Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gîndurilor Tale“.
–  ,,Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?“
-,,Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, cari sînt mai pe sus de mine şi pe cari nu le pricep.“
– ,,Ascultă-Mă, şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.“
– ,,Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te -a văzut.  De aceea mi-e scîrbă de mine şi mă pocăiesc în ţărînă şi cenuşă.“

Sunt clipe binecuvântare în viața fiecăruia dintre noi, când apropierea de Dumnezeu nu ne mai face să punem nici o întrebare, ci ne prăbușește în uimire, adorare și umilință. Cunoașterea “despre El“ va fi în totdeauna limitată. Cunoașterea Lui este însă întotdeauna adevărată și copleșitoare. Ea este ceea ce ne trebuie.

Iată un material uluitor despre activitățile lui Dumnezeu “dinafara timpului“:

Înainte de întemeierea lumii

Asher Intrater

Adeseori, lucrurile merg alandala, la întâmplare, luându-ne pe nepregătite şi dându-ne sentimentul că au fost scăpate de sub control. Asta îi face pe mulţi să creadă că viaţa nu mai are sens, şi, ca atare, n-are rost să-ţi faci vreun plan pentru eventuale îmbunătăţiri fiindcă şi aşa nu ştii ce are să se întâmple. Oamenii au ajuns să creadă că totul se reduce la o problemă de şansă şi circumstanţe.
Totul este accidental, un produs al întâmplării. Unii au ajuns chiar să creadă că până şi omul nu este altceva decât un produs al evoluţiei şi al hazardului. Până şi noi, credincioşii, ajungem deseori copleşiţi de goana nebună a evenimentelor zilnice şi, drept consecinţă, tindem să uităm că-I aparţinem unui Dumnezeu suveran care este stăpân peste toate lucrurile.
În Noul Testament ni se spune de şapte ori despre ceva ce a făcut sau a pregătit Dumnezeu „înainte de întemeierea lumii“. Când punem toate aceste şapte texte la un loc, ne dăm seama că nimic nu este la întâmplare, ci că toate se petrec conform unui plan prestabilit şi neschimbabil.

1. Înţelepciunea cea tainică
Domnul Isus a vorbit mereu în pilde sau parabole. Acestea sunt istorioare scurte care trebuie înţelese şi interpretate. Domnul a explicat că vorbeşte aşa pentru ca cei îngâmfaţi sau împietriţi să nu poată înţelege „tainele Împărăţiei cerurilor“:
„Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea de loc fără pildă, ca să se împlinească ceea ce fusese vestit prin proorocul, care zice: «Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.»“ (Mat. 13:34-35).

Dumnezeu a avut dintotdeauna un plan. Noi nu-l cunoaştem fie pentru că nu ne-a fost comunicat, fie n-am fost atenţi la ceea ce ni s-a spus, sau, şi mai rău, din pricină că suferim de un fel de orbire spirituală. Pentru Dumnezeu, însă, toate lucrurile sunt clare. Confuzia noastră se datoreşte unei lipse de cunoaştere. Dumnezeu ne-a pus, totuşi, Biblia la dispoziţie pentru a putea să ne informăm. Există în Sfânta Scriptură suficiente descoperiri pentru cei care se întorc din toată inima lor spre Domnul.

„Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.

Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o niciunul dintre fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.
Dar, după cum este scris: «Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.»
Nouă, însă, Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.“ (1 Cor. 2:6-10).

2. O lume perfectă
Dumnezeu este pe cale de a construi o societate desăvârşită pe care o va aşeza într-o lume perfectă: „Oameni noi pentru o lume nouă“ sau „Noua societate a lui Dumnezeu“. El numeşte lumea cea nouă: „Împărăţia lui Dumnezeu“. Desenul arhitectonic şi planurile perfectei cetăţi viitoare au fost terminate în toate detaliile lor înainte de facerea lumii în care trăim noi. Domnul Isus ne descoperă lucrul acesta când spune:
„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.“ (Mat. 25:34).

Orice constructor profesionist nu bate nici măcar un cui şi nu sapă nici un şanţ înainte de a avea în mână planurile construcţiei de care se apucă. Pe când noi abia ajungeam la Geneza 1:1 unde citim: „La început, Dumnezeu a făcut …“, El deja alcătuise tot planul desăvârşitei Lui Împărăţii viitoare.

În acest context, este important să subliniem că Domnul Isus mai prezintă două informaţii foarte clare: Împărăţia a fost pregătită pentru oameni, dar Iadul n-a fost planificat iniţial pentru oameni:
„Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!“ (Mat. 25:41). În Iad vor ajunge doar aceia care i s-au alăturat de bună voie Diavolului, şi de aceea îi vor împărtăşi şi soarta.

3. Dragostea lui Dumnezeu-Tatăl
Legea fundamentală care va guverna perfecta lume vitoare este tocmai dragostea pe care o are Tatăl pentru Fiul Său, Isus Cristos:

„Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.“ (Ioan 17:24).

Dragostea aceasta aTatălui este tiparul după care se vor desfăşura toate celelalte relaţii ale locuitorilor Cerului. Suntem invitaţi să ne integrăm într-o reţea de iubire, încredere şi intimitate iniţiate de Dumnezeu în Cristos înainte de crearea lui Adam şi Eva. Este asemănător cu aducerea copiilor şi creşterea lor într-o familie în care relaţiile de dragoste şi intimitate au fost stabilite de părinţii lor înainte ca ei să se nască.

4. Un destin ales
Mulţi oameni se străduiesc din răsputeri să realizeze o carieră cât mai strălucită. Ei cheltuuiesc mulţi bani, multă energie şi mult timp ca să ajungă ceea ce şi-au propus să fie. Creştinii n-au nici voie, nici nevoie să-şi bată capul cu aşa ceva. Ei trebuie doar să … asculte. Dumnezeu are deja un plan desăvârşit pentru fiecare dintre copiii Săi.

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.“ (Efes. 1:4-6).

Dumnezeu te-a ales înainte ca să-L alegi tu pe El. Creatorul tău are un plan desăvârşit mai dinainte stabilit cu privire la tine. Acest plan nu este întinat de păcat, ci cu desăvârşire dumnezeiesc până în cele mai mici amănunte ale lui. Planul pentru viaţa ta a fost pre-programat şi pre-înregistrat în persoana Domnului Isus. Codul genetic al planului era existent în Cristos mai înainte de facerea lumii.

„Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care îmi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!“ (Ps. 139:15-17).

„Căci noi suntem lucrarea (poema) Lui, şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.“ (Efes. 2:10).

5. Sângele lui Mesia
Niciun om nu a reuşit să trăiască la nivelul lumii perfecte, al dragostei perfecte şi al planului perfect realizate de Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu ştia tot ce avea să se întâmple, şi tocmai de aceea a pregătit remediul mai înainte ca să se manifeste boala. Boala este păcatul, iar leacul este sângele Domnului Isus.

„ … căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint şi cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi, care, prin El, sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.“ (1 Petru 1:18-21).

Noi toţi am păcătuit. Fără Dumnezeu, situaţia noastră ar fi fost aceea a unor fiinţe lipsite de orice speranţă, dar El ne-a răscumpărat pe temeiul planului original, un plan perfect. Sângele lui Isus Cristos are putere să curăţească şi să îndrepte totul. Mărturia despre sângele şi persoana Lui a fost depusă de la primele începuturi. Mesia n-a apărut numai după ce au păcătuit Adam şi Eva, El era preexistent şi a fost pregătit anterior căderii neamului omenesc. Cel mai înalt standard de curăţie şi sfinţenie a fost stabilit „mai înainte de întemeierea lumii“.

6. Mielul înjunghiat
În mod asemănător, crucificarea Domnului Isus a fost stabilită tot înainte de întemeierea lumii. Dragostea lui Dumnezeu nu este numai desăvârşită, ci şi jertfitoare. Ea a produs jertfa desăvârşită. Isus a acceptat să-Şi dea viaţa pentru noi înainte de întocmirea Creaţiunii.

„Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.“ (Apoc. 13:8).

Reproducând textul de mai sus după o foarte cunoscută traducere englezească, varianta King James, avem următoarea formulare: „… toţi aceia al căror nume n-a fost scris în cartea Mielului, care a fost înjunghiat înainte de întemeierea lumii“. Ideea fundamentală rămâne aceeaşi, indiferent de varianta pe care o preferăm.

Crucificarea a fost previzibilă, şi logica lucrurilor cerea ca ea să se întâmple. Un Dumnezeu iubitor a creat o fiinţă în stare să iubească. Această creatură are libertatea să aleagă să iubească pe cine îi place, iar exercitarea acestei libertăţi a făcut posibilă apariţia păcatului. Păcatul duce la moarte. Moartea poate fi reparată doar prin înviere. Nu poate învia decât cineva care a murit. Omul nu putea învia cu de la sine putere pentru a înlătura astfel efectele propriei căderi, respectiv moartea. Tocmai de aceea crucificarea Domnului Isus a fost planificată înainte de întemeierea lumii.

7. Salvarea veşnică şi pierzarea veşnică
Dacă există o răsplată veşnică, trebuie să existe şi o pedeapsă veşnică. Dumnezeu are un sistem judiciar perfect şi foarte bine pus la punct. Documentele, numele şi evenimentele sunt păstrate într-o evidenţă desăvârşită.

„Fiara, pe care ai văzut-o, … are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.“ (Apoc. 17:8).

Dumnezeu este stăpân peste Rai şi Iad. El este un Judecător absolut drept şi curtea Lui este cu adevărat „supremă“. Hotărârile Lui sunt definitive. El cunoaşte la perfecţie inima şi lucrurile ascunse ale fiecărui om.

„Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, … Dumnezeu va judeca, prin Isus Cristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.“ (Rom. 2:16).

Trecutul etern şi viitorul etern te pot umple de bucurie sau de groază. El poate fi sau tonifiant sau terifiant.

 

 

Teologie în învățătura greco-ortodoxă:

Pentru cei care vor un document interesant, iată o analiză a predestinației în teologia grec-ortodoxă:

AN EASTERN ORTHODOX VIEW OF PREDESTINATION

---

by C Michael Patton

The Synod of Jerusalem (different than the biblical ”Council of Jerusalem”) was an Eastern Orthodox council which was convened in 1672 to deal with the influences of Reformed theology (particularly that of Calvin) on the Orthodox Church. While this council is not without its modern Orthodox retractors, it was at the time thought to be a definitive and dogmatic pronouncement of the Orthodox faith. It was the Eastern Orthodox “Council of Trent.” From this Synod came the Confession of Dositheus.

Let me give you a brief overview of the Orthodox faith concerning Predestination according to this council.

Having affirmed their commitment to the authority of the church as being equal to that of Scripture (“Wherefore, the witness also of the Catholic [Orthodox] Church is, we believe, not of inferior authority to that of the Divine Scriptures”), the statement then proceeds to give an Eastern Orthodox understanding of Predestination:

“We believe the most good God to have from eternity predestinated unto glory those whom He has chosen, and to have consigned unto condemnation those whom He has rejected; but not so that He would justify the one, and consign and condemn the other without cause.”

The key here is that while believing in predestination, they do not believe that it is “without cause.” The agent of the cause is not God’s sovereign will, as is the case in the “unconditional predestination” of Calvinists, but in man’s free will.

“But since He foreknew the one would make a right use of their free-will, and the other a wrong, He predestinated the one, or condemned the other.”

Man’s “right use” of their own freedom is the boundary line which ultimately decides the predestination and fate of the individual. Here, there is no difference between the Orthodox, Arminian, and Catholic understanding of predestination.

All Christian traditions have rejected Pelagianism. Therefore, they don’t believe that we are born neutral, like Adam in the Garden. Every Christian tradition believes in what is called “inherited sin.” Inherited sin is the “infection” of sin that is part of our nature. We sin because we are sinners (or corrupted). It is who we are. In this we inherit death. While the Orthodox have always rejected the concept of “imputed sin” (i.e. we are condemned for Adam’s sin), they accept that we are born with a debilitating sinful nature that makes us unable to willfully choose God without divine assistance. Therefore, in order for one to make “right use of their free-will” there must be some type of “mediating” grace that makes the person able to choose God. In this vain, the confession goes on:

“And we understand the use of free-will thus, that the Divine and illuminating grace, and which we call preventing [or, prevenient] grace, being, as a light to those in darkness, by the Divine goodness imparted to all, to those that are willing to obey this — for it is of use only to the willing, not to the unwilling — and co-operate with it, in what it requires as necessary to salvation, there is consequently granted particular grace.”

Notice, the Orthodox church, like Arminians and Catholics, must explain the genesis of belief in a fallen, broken, will-tainted world. While Catholics and Orthodox do not see this corruption as radical as Protestants (hence the often levied charge of semi-Pelagianism) and do not call it “total” depravity, they nonetheless recognize that we need help. This genesis of our faith comes by way of “illuminating” or “preventing” grace. This grace goes before salvation and is given universally. It is the grace that enables or helps a person to believe. Once the person believes, they are then among the predestined (so long as they persevere in their belief). More from the confession on this point:

“This grace co-operates with us, and enables us, and makes us to persevere in the love of God, that is to say, in performing those good things that God would have us to do, and which His preventing grace admonishes us that we should do, justifies us, and makes us predestinated.”

For those who do not respond or co-operate with God’s grace:

“But those who will not obey, and co-operate with grace; and, therefore, will not observe those things that God would have us perform, and that abuse in the service of Satan the free-will, which they have received of God to perform voluntarily what is good, are consigned to eternal condemnation.”

Concerning a rejection of salvation by faith alone, the Protestant’s central distinctive doctrine, this Orthodox confession here is very clear:

“We believe a man to be not simply justified through faith alone, but through faith which works through love, that is to say, through faith and works. But [the idea] that faith can fulfill the function of a hand that lays hold on the righteousness which is in Christ, and can then apply it unto us for salvation, we know to be far from all Orthodoxy. For faith so understood would be possible in all, and so none could miss salvation, which is obviously false. But on the contrary, we rather believe that it is not the correlative of faith, but the faith which is in us, justifies through works, with Christ.”

Most specifically, the confession clearly condemns all the Reformed assigning them to be among the “most wicked heretics”:

“But to say, as the most wicked heretics do and as is contained in the Chapter [of Cyril’s’ Confession] to which this answers — that God, in predestinating, or condemning, did not consider in any way the works of those predestinated, or condemned, we know to be profane and impious.”

Reformed Protestants believe that man is depraved and unable to co-operate with God in anyway. The solution for Reformed Protestants is not an appeal to an “enabling” grace, but to a saving grace. This grace does not merely come to the aid of man, but completely regenerates the elect. While Reformed protestants believe in previenient grace, we don’t believe that its purpose is to aid all men or to make choosing God universally possible. We don’t believe that God’s predestination is based on foreseen faith, but on God’s sovereign mysterious choice. God’s saving grace comes only to the elect and does not regard their actions, good or evil. The Reformed Protestant’s major complaint concerning previenient or “enabling” grace is not that it does not make sense, but that it is unbiblical.

It is interesting how an essential aspect of the soteriology (doctrine of salvation) of Catholics, Arminians, and Orthodox all rest on the doctrine previenient grace. In my opinion it is the Achilles heel of their entire system. Without previenient grace, they would be forced to become Pelagians or Calvinists. I would choose the latter!

Again, while the Confession of Dositheus is not necessarily universally accepted among the Orthodox, I think it accurately represents the Orthodox attitude toward depravity, predestination, and faith. Hope you found it interesting.

+++++

Și iată un studiu mai evanghelic:

Predestination

By F.M. Perry (1973)

There is a denominational doctrine, that many today believe, that says that God predestined us individually, personally, by name, to salvation in heaven or to hell. Some believe that at the birth of a person (or even before birth, possibly even before the creation of man on earth), God determined that the individual person will be one of His children to be taken to heaven, or that the individual person will be one of those who follow Satan and will be lost, and that the person himself, during his life on earth, can do nothing about it. His fate is sealed before he is born. This is loosely called the doctrine of Predestination.

This is not only a belief among some denominations of Christianity, but is also a belief of certain other religions. Many Muslims, for instance, believe this doctrine.

The word “predestination” (proarigo – Greek) is a bible word. It is used in Romans 8, Ephesians 1, Acts 4:28, and 1 Corinthians 2:7. It means “to mark off first or beforehand,” “to determine before,” or simply “to ordain.” The Bible does have a doctrine of predestination, but it is not the doctrine that I just described. It is not the doctrine that each person is individually doomed or saved beyond his own power to do anything about it. The Bible’s teaching on God’s predestination is simply the Bible’s teaching about the things that God has ordained, the things that God has marked out beforehand, and will come to pass. We sometimes refer to all those things mentioned in the Bible as “God’s plan.”

We have just finished a study of the Body, Soul, and Spirit of man in which we examined the scriptures that reveal how God created man as three part beings, one part being a unique, individual soul for every man. God ordained, or predestined, that we would be made that way, and thus we are. We are composed (in God’s sight) as body, soul, and spirit, but we are known individually as soul. We learned that God created the soul of each person to be free will agents, to express their own choices, to determine their own destinies under God’s guidance. God tells us in Romans 2:9-10 that “there will be tribulation and distress to every soul of man who does evil …. but glory and honor and peace to every man who does good.” Thus God created the soul with the ability to do evil or do good. God ordained or predestined that our souls must make choices to do evil or do good. Then God told us in Ezekiel 18:4 that “the soul who sins will die.” Romans 3:23 reminds us that “all have sinned.” 1 Peter 1:9 tells us that we can have salvation of our souls, however, as the outcome of faith. And 1 Peter 1:22 tells us we can purify our souls in obedience to the truth.

The point now is to remind us that God created our souls as free will agents and set us up in the world to make our own choices. We chose to sin and our souls died. We believed and obeyed the truth and our souls were saved by God. God predetermined the way we are made. He predestined that our souls must choose for themselves. God did not predetermine or predestine what choice we would make, but He predestined that we must each make his own choice. God made it possible through Jesus Christ for every single soul to be saved. But God’s plan provides for man to make his own choice. God forces no soul to obey the truth. Our study of the soul brought out these things.

So, on this question of Predestination, with respect to the soul of man, God predestined that man must make his own choice. What God has predestined, no man can change. Every soul will make his own choice and God will not choose for him. So, even our study of the soul should have convinced us that the doctrine is false that says a man cannot make a choice, and that he cannot change his choice. The doctrine that says that the destiny of an individual soul is determined by God alone and the individual can do nothing about that destiny, is not supported by what the Bible reveals about the soul.

Sometime back we studied God’s word revealed in the book of Romans. In that study we noted that God’s plan (or what we call a plan) is revealed from the “creation of the world” until the “day that God will judge the secrets of men through Christ Jesus,” the day when the “salvation” and the “wrath of God” is revealed. This “plan” is actually the thing which God ordained or marked out beforehand, that is the thing which God predestined from the creation of the world to come to pass. (See Figure 1, above.)

God foreknew it all before it happened. From the very first God put into operation His plan to attribute righteousness to the faithful based on His foreknowledge that His Son would one day go to the earth and die for the sins of mankind, and be raised so that grace might reign. On the strength of God’s foreknowledge of the accomplishment of the things that He predestined, that Christ would make it possible for man to be saved, God began to call men and save them from the very first upon the operation of their obedience of faith. God sees it all at a glance, past, p[resent, and future. It is as though time doesn’t exist for God. God sees it all at one time. “Do not let this one fact escape your notice, beloved, that with the Lord one day is as a thousand years, and a thousand years as one day.” (2 Peter 1:8).

In Acts 2:23, Peter told the men of Israel who had crucified Christ, “This man, delivered up by the predetermined plan and foreknowledge of God, you nailed to a cross.” God predestined and foreknew that Jesus would come to earth and die and that He would raise Him.

1 Peter 1:20-21 says, “For He was foreknown before the foundation of the world, but has appeared in these last times for the sake of you who through Him are believers in God.”

The diagram in figure 1 helps remind us that God foreknew and predestined all things to come to past. And now, inevitably they are coming to past. By realizing that God sees all ages of mankind at a glance, perhaps we get an inkling of the meaning of God’s foreknowledge of all things. But we don’t understand it, really, for God’s wisdom is too much above our wisdom. An understanding of God’s foreknowledge is beyond us, a mystery to us. It is revealed to us in the Bible that God has full knowledge, but just how His foreknowledge works is still hidden from us.

Paul said in 1 Corinthians 2:7, “We speak God’s wisdom in a mystery, the hidden wisdom, which God predestined before the ages to our glory.” Isaiah asked, and Paul quoted him in 1 Corinthians 2:16, “Who has known the mind of the Lord, that he should instruct Him?” We simply must accept the statements of the Bible that God has foreknowledge. We can understand in an elementary way that anyone who has foreknowledge has then an opportunity to try to influence the things that will happen. God’s influence and power is such that whatever He ordains to come to pass will come to pass without fail. What has God predestined to come to pass?

For one thing Peter tells us in 2 Peter 3:9, “The Lord … is patient toward you, not wishing for any to perish but for all to come to repentance.” That doesn’t sound like a Lord who condemns a man to hell without giving him a chance. And Paul tells us in 1 Timothy 2:4, “God desires all men to be saved and to come to the knowledge of the truth.” So the truth of the matter is that God does not predestine any man to hell without giving him a chance to be saved. In fact, if God were going to predestine anyone without giving him a chance to exercise his own free will, God would predestine him to salvation for God does not wish for any to perish and desires all men to choose salvation.

So that denominational doctrine that says God predestines some individuals to hell and some to salvation without them taking part in it, is at least half wrong. God is not wishing for any individual to perish in hell, Then someone might ask, if that is the way God feels, why doesn’t He save everyone? Why doesn’t He predestine every individual to salvation? Indeed, many people have blindly concluded that God will save everyone, for surely God would not send anyone to hell.

But, of course, the Bible reveals to us that God predestines no individual to hell or to heaven but puts it within the power of each individual to choose.

John 3:16 tells us that “God so loved the world, that He gave His only begotten Son, that whoever believes in Him should not perish, but have eternal life.” There is an indication of that free choice God has given to everyone – whoever believes can be saved. And anyone, no matter who he is, can choose to believe or not to believe.

John 3:18 says, “He who believes in Him is not judged; he who does not believe has been judged already, because he has not believed in the name of the only begotten Son of God.”

God has certainly predestined some things. He has predestined that the judgment will take place and that hell will destroy. He has predestined the existence of eternal life in heaven. He has predestined that every individual will go either to hell or heaven. There are no other destinies. But God has not predestined which individual will go to one place and which will go to the other. This is determined by the individual himself. Whoever, anyone, has the privilege of believing and being saved. Anyone who believes can escape the judgment that ends in destruction. But anyone who does not believe is already judged toward destruction because God has predestined the existence of it and it is certain.

Someone might ask of John 3:18 (which says, “he who does not believe has been judged already”), does not that show that God has predestined some individuals to hell because they have been judged already? No, it does not indicate that any choice has been taken away from anyone. It is like a case of modern day law breaking. For certain misdemeanors and crimes the judgments have already been pronounced and written on the books. It is known in most cities, for instance, that if you park your car illegally, you will be fined a certain amount. If you are caught parking illegally and a policeman hands you a summons, you know that you have been “judged already.” If you went before the judge and argued that your fine was not fair because you were predestined to pay that fine, the judge would overrule you. No prerogatives had been taken from you. You had free choice of where to park your car. You brought the penalty upon yourself. The law predestined what the penalty would be but it did not predestine you to pay it. If anything, the law and the judgment being already pronounced and on the books, should have served as a deterrent to your law breaking. You undoubtedly knew that law and the judgment that had already been announced. Knowing this, you should have been more careful where you parked your car. You were without excuse and you knew it. It was not predestined that you personally would reap that judgment without you having chosen to break that law.

1 Timothy 2:6 says, “Christ Jesus gave Himself a ransom for all.” In order that you might individually and personally have opportunity to be saved, Christ gave Himself as a ransom for you and for all. He did not then contradict this great act and predestine that certain individuals could not take advantage of it. To the contrary, He predestined that every individual could take advantage of it. He does not force any individual to take advantage of it. It is a gift that can be received or refused by the individual.

Hebrews 7:25 says, “Jesus is able to save forever those who draw near to God through Him, since He always lives to make intercession for them.” Jesus has predestined that He always lives to make intercession for us. He is absolutely able to save forever those who draw near to God. But this intimates that Jesus is not able to save those who do not draw near to God. We did not place this restriction on God or Christ. No man can restrict what God and Christ can do. But God and Christ can place restrictions on themselves. They can put boundaries on their actions if they choose. The Bible says Jesus will save those who draw near to God. It also indicates that God has put restrictions on Himself not to save anyone against their will, who does not draw near to God. This restriction God has made is perfectly in harmony with God’s decree that man shall have a free will. What God has ordained or predestined will definitely come about. So man must make his own choice on whether to draw near to God or not. Some things God predestines but not any thing to our detriment. Every provision is made for our salvation except one. God has made no provision to save us against our will. We must take the steps to accept the gift in order to gain the salvation God has provided for all.

In fact, Jesus came to earth and sacrificed His life for us before we lived on earth. While He was on earth He gave us the gospel in order to persuade us, to plead with us to make the proper choice. He said in Matthew 11:28-30, “Come to Me, all who are weary and heavy laden, and I will give you rest. Take My yoke upon you, and learn from Me, for I am gentle and humble in heart; and you shall find rest for your souls. For My yoke is easy and My load is light.”

Jesus did the very opposite of predestining anyone to hell without a chance. He made heaven available to all and then went about trying to convince us of its attractiveness and to persuade us to take the gift. He pleaded that we come to Him, all of us, no exception. He assured us that if we came to Him, our heavy load would be taken away and only a light load would be placed on us. He urged us to trade a heavy yoke for an easy yoke. But, He left it up to us. The only thing that has been predestined for each of us individually, which we cannot change, is that we must make our own choice. We can’t get away from that.

The writer of Revelation 22:17 said, “And the Spirit and the Bride say ‘come.’ And let the one who hears say ‘come.’ And let the one who is thirsty come; let the one who wishes take the water of life without cost.”

The wishing is up to us. No one is deprived of his prerogative. The predestined past is all in our favor, for our benefit. It is predestined that the water of life is without cost. Thus no one will be deprived of doing as he wishes for lack of funds to pay. God makes sure that we have opportunity to exercise our choice.

Publicitate