Canaaniţii

,,Canaan“ înseamnă ,,țara lui violet“, din cauza unei vopsele foarte puternice care se fabrica pe aceste meleaguri din secrețiile unor melci (vezi Wikipedia aici). Numele grec al culorii violet este ,,purpură“, o nuanță de culoare aflată în spectrul luminii între roșu și albastru. Noul Testament nu vorbește despre ,,Lidia, vânzătoare de purpură“ (Fapte 16:14). Cercetătorii istorice spun că purpura a fost asociată cu regalitatea, magia, misterul și pietatea. Când a fost combinată cu culoarea roz, purpura a fost semn de intensitate erotică, de feminitate și seducție (Heller, Eva: Psychologie de la couleur – effets et symboliques, pp. 179-184). Nu e de mirare că Apocalipsa descrie ,,curva cea mare“, mama tuturor ereziilor religioase, printr-o asociere cu purpura:

,,Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului” (Apoc. 17:1-5; vezi și 18:16).

Cartea Geneza îi identifică pe canaaniți drept descendenți din Noe, prin Ham, în timp ce evreii se trag din Noe prin Sem (Gen 9). Biblia notează că au existat conflicte în toată istoria înre aceste două familii umane.

Cercetările arheologice îi plasează pe canaaniţi ca locuitori pe teritoriul Israelului de astăzi cu cel puţin şase sute de ani înaintea expediţiilor militare ale lui Iosua.

Prin comparaţie cu Egiptul, canaaniţii erau un popor subdezvoltat. Totuşi, civilizaţia lor a reuşit să producă un sistem de construcţii fortificate cu ziduri înalte şi masive. Din relatarea Bibliei aflăm despre cetăţi cu numele de: Ierihon, Ai, Lachiş, Hebron, Debir şi Haţor. În plus, canaaniţii au avut o scriere proprie, bazată pe un alfabet specific, din care s-a tras și scrierea evreilor. Recente descoperiri de documente canaanite la Ras Shamra în nordul Palestinei au pus la dispoziţia cercetătorilor amănunte interesante despre cultura şi civilizaţia acelor timpuri.

Religia canaaniţilor a fost o mărturie a decadenţei şi imoralităţii unei societăţi umane desprinsă de Dumnezeu şi prăbuşită la nivelul animalităţii. Zeii canaaniţilor personificau instinctele animalice ale firii pămînteşti căzută pradă poftelor nesăbuite. Zeul suprem, Baal, era un fel de personificare a „fertilităţii” şi a ploii. Această caracteristică era comună şi altor popoare primitive. Numirea de Baal nu este un nume propriu, ci unul generic pentru „Zeu”. În sistemul canaanit politeist existau o sumedenie de „baali”, fiecare dintre ei patronînd o anumită „forţă”. Exista pînă şi un Baal-Zebub, „zeu al muştelor”, căruia i se cerea ajutorul împotriva acestor supărătoare insecte. În confruntarea dintre Iehova și Baal nu a fost vorba de o rivalitate dintre zei, ci de influența unei religii amorale a naturii asupra religiei Dumnezeului moral și personal revelat ca stăpân asupra naturii. În cei 40 de ani de pribegie prin pustie, evreii s-au supus autorității Dumnezeului care i-a scos cu mână tare din robia egipteană și le-a dat la Sinai codul celor zece porunci. Ajunși în Canaan, copiii pustiei s-au întâlnit cu Baal și consoarta sa Astarteea, care pretindeau că guvernează rodnicia țării. Ispita a fost să se dea bine cu aceste zeități, mai ales că închinarea lor presupunea practicarea unei crase imoralități. ,,Astarteea“ înseamnă ,,cea cu pântece“ și est înfățișată de regulă în pielea goală. Ca și natura însăși, Astarteea era năzuroasă și imprevizibilă. Miturile locale o arătau încălecând pe neașteptate un cal și pornind cu sabia să măcelărească oameni. Preotesele care oficiau la alterele Astarteii erau numite ,,cadeșoth“, femei consacrate sau ,,sfinte“. Numele ascunde faptul că ele erau în practică niște prostituate plătite bine ca să aducă feritilitatea asupra familiilor și a pământului.

Sistemul ritual religios al canaaniţilor consta în oficierea unor slujbe la templele răspîndite pe toate înălţimile şi în toate văile ţării. Participanţii la ceremonii celebrau fertilitatea dedîndu-se la orgii dezgustătoare. Nu era lipsită bestialitatea şi abuzurile de tot felul. Uneori, pe altarele păgîne închinate lui Moloh, erau sacrificaţi copii (Lev. 18:21).

Starea decăzută a canaaniţilor a atras mînia lui Dumnezeu şi hotărîrea Lui de a-i nimici cu desăvîrşire: „Cînd Domnul ţi le va da în mîini şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvîrşire, să nu închei legămînt cu ele şi să n-ai milă de ele. Să le surpaţi altarele, să le sfărîmaţi stîlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite” (Deut. 7:2-5).

Evreii au invadat Canaanul în anul 1.405 î.Cr., dar n-au distrus în întregime popoarele ţării. De-a lungul istoriei, rămăşiţa de canaaniţi a fost pentru evrei o ispită şi un prilej de atragere înspre idolatrie. Una dintre cele mai mari apostazii a avut loc pe vremea împăratului Ahab şi a soţiei sale Izabela (1 Regi 16:29-33). Dumnezeu l-a trimis atunci pe proorocul Ilie ca să întoarcă poporul la Sine (1 Regi 18:16-40).

Copii jertfiți zeului Moloh.

În limba engleză aici.