Asirienii

Asirienii s-au ivit pe scena lumii din valea fertilă, aflată între Tigru şi Eufrat, din porţiunea de nord a Mesopotamiei, în anul 1300 î.Cr., Asiria a învins Babilonul şi şi-a întins dominarea şi asupra Mesopotamiei de sud. Prin această mişcare strategică, Asiria a devenit o putere imperială majoră. Tăria ei a durat aproximativ 700 de ani, cu apogeul între anii 850 şi 650 î.Cr.

Asirienii sînt socotiţi şi astăzi cel mai crud popor care a dominat vreodată lumea civilizată. Stăpînirea asiriană s-a răspîndit şi a fost întreţinută printr-un climat extraordinar de teroare. Cetăţile care nu li s-au supus de bunăvoie au fost trecute prin ascuţişul săbiei, arse în foc, dărîmate, iar oamenii capturaţi au fost jupuiţi de vii. Basoreliefurile scoase de sub ruine de arheologi, îi arată pe asirieni scoţînd ochii prizonierilor, tăindu-le mîinile, trăgîndu-i în ţeapă, clădind veritabile piramide de capete şi torturînd fără milă copiii.

Din pricina sălbăticiei lor, asirienii şi-au atras ura tuturor neamurilor. Resentimentul colectiv este ilustrat cum nu se poate mai bine de atitudinea profetului Iona. Un Dumnezeu care se preocupă de salvarea cetăţii asiriene Ninive este peste puterea de înţelegere şi acceptare a acestui patriot evreu. Nu este de mirare că el a preferat să fugă de misiunea divină încredinţată (Iona 1:1-3) şi că s-a amărît de moarte cînd Dumnezeu a cruţat cetatea vinovată (Iona 4:1-3).

Întreaga carte a profetului Naum este şi ea dedicată Asiriei. De data aceasta nu mai este vorba despre izbăvire, ci despre nimicire. Asirienii n-au preţuit şansa pocăinţei şi răutatea lor le-a atras în final o teribilă pedepsire din partea Domnului: „Vai de cetatea vărsătoare de sînge, plină de minciună, plină de silnicie şi care nu încetează să se dedea la răpire!…” (Naum 3:1). Trecuseră de 4 ori 40 de ani de la vestirea lui Iona. Relatarea vizionară a lui Naum este o veritabilă cronică „cinematografică” a distrugerii definitive a Asiriei. Cînd vorbea Naum, predicţiile lui păreau incredibile şi irealizabile, dar în 612 î.Cr. babilonienii şi mezii au format o coaliţie şi au împlinit judecata rostită de Dumnezeu asupra Asiriei.

Puterea asiriană a urgisit şi Israelul, în anul 722 î.Cr., împăratul asirian Şalmanazar a asediat Samaria, capitala Israelului de nord. Cînd a căzut cetatea, mii de evrei au fost deportaţi în teritorii asiriene. A fost o lovitură cruntă din care Israelul de Nord nu şi-a mai revenit niciodată. Zece seminţii ale lui Israel au fost smulse din vatra strămoşească şi au dispărut complet din istorie.

Deportarea evreilor în imperiul asirian.

Cele două seminţii din Sud, sub numirea de regat al lui Iuda, au simţit şi ele teribila muşcătură asiriană, împăratul Ahaz s-a supus împăratului asirian Tiglad Pilezer şi a cerut protecţie. Acest lucru s-a întîmplat în ciuda protestelor profetice ale lui Isaia care a condamnat din răsputeri această mezalianţă. Sub tutela asiriană, Ahaz a trebuit să plătească bir şi să adopte o seamă de practici religioase păgîne (2 Regi 16).

Asiria avea o religie naturalistă care personifica forţele naturii. În afara Zeului patron, şarpele inelat „Asur”, asirienii se mai închinau şi lui Şemac, zeul soarelui, lui Sin, zeiţa lunii şi lui Hadad, zeul tunetului, împotriva acestei religii idolatre s-au ridicat glasurile unei pleiade de profeţi (Isaia 10:5, 6; Ezechiel 16:28; Osea 8:9).

regele evreu Iehu plătește bir asirienilor

O scurtă istorie a asirienilor în limba engleză aici.