Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu » ROMANI

ROMANI

Epistola către Romani este „magnum opus”-ul apostolului Pavel. Nici una dintre celelalte scrieri ale sale nu este la fel de bogată sau de organizată. În această scriere întâlnim deopotrivă „cunoştinţele” lui Pavel şi „cunoştinţa” lui în arta de a le aranja într-un tratat de teologie sistematică. Dintre toate cărţile scrise cândva, aceasta este cea care a influenţat cel mai mult evoluţia şi cursul gândirii creştine.

Fiecare creştin ar trebui să studieze conţinutul acestei epistole. Ea este „alfabetul” credinţei, dar nu se opreşte aici, ci, în profunzimi, se dovedeşte busola tuturor călătoriilor prin doctrinele Bibliei. A deveni familiar cu învăţăturile acestei scrieri este tot una cu a fi „înrădăcinat” în credinţă şi a dobândi certitudini divine în problemele cruciale ale vieţii, morţii şi eternităţii.

Ca ,,scrisoare“, epistola către Romani este unică în literatura vremii. Scrisorile au fost foarte scumpe și foarte greu de trimis. Scrise pe papirus sau pe piele (2 Tim. 4:13), ele circulau pe rutele oficiale romane, ca documente imperiale, sau prin curieri trimiși special cu ele. Scrisoarea către Romani a fost purtată de la Corint la Roma de Fivi, diaconița bisericii din Chencrea (Rom. 16:1).

Ne-au rămas un total de aproximativ 14.000 scrisori din primele secole. Un astfel de document cuprindea deobicei între 20 și 200 de cuvinte. Scrisorile lungi erau foarte rare. Cea mai lungă scisoare a lui Cicero a numărat 2.500 de cuvinte, iar una a lui Seneca fost de 4.000 de cuvinte. Epistolele lui Pavel au avut în medie 1.300 de cuvinte, dar această scrisoare către cei din Roma numără nu mai puțin de 7.000 de cuvinte. Este cel mai lung document de această formă care ne-a rămas din lumea veche.
În excelentul comentariu la epistolele apostolului Pavel, în general și al epistolei către Romani, în special, pe care bineînțeles că încă nu l-am scris, aș căuta să explic „Ce este?“ și „Ce nu este?“, în viziunea apostolului, creștinismul.

Până la viitoarea apariție, vreau să vă împărtășesc ceva din cuprinsul viitoarei cărți. Toți cei care au scris vreodată o carte știu deja că cel mai greu lucru este să-i scrii cuprinsul. El reprezintă osătura cărții, scheletul pe care vor fi așezate toate ideile ei.

Un prolific autor de cărți m-a sfătuit odată să mă documentez asupra unui subiect ducându-mă la o bibliotecă și citind ,,cuprinsul“ cărților scrise de alții. Este cea mai bună metodă de documentare și o excelentă metodă de educare a propriei gândiri, ca să nu mai spun că este o excelentă scutire de timp …
Iată deci ce ne spune apostolul Pavel că „nu este creștinimul“:

  1. Creștinismul nu este un răspuns filosofic pentru cei ce caută înțelepciune (Neamurile)
  2. Creștinismul nu este un răspuns dat celor ce caută minuni supranaturale (Iudeii)
  3. Creștinismul nu este o licență pentru libertinaj, dar este prin unirea cu Christos în moarte, o eliberare față de acuzațiile Legii mozaice
  4. Creștinismul nu este o înlocuire a iudaismului

Iată și ce ne spune apostolul că ,,este creștinismul“:

  1. Creștinismul este o intervenție a lui Dumnezeu pentru rezolvarea crizei de vinovăție pe care o au toți oamenii înaintea dreptății divine (și Neamurile și Evreii).
  2. Creștinismul este o declarație de nevinovăție printr-un transfer de responsabilitate de la păcătoși la Fiul lui Dumnezeu.
  3. Creștinismul este o transferare de vinovăție de la om la Dumnezeu și o transformare de putere de la Dumnezeu la om.
  4. Creștinismul este o paranteză în istoria lui Israel pentru ca poporul ales să fie „întărâtat la gelozie“ prin „altoirea“ celor credincioși dintre Neamuri pe tulpina din care s-a dezvoltat istoric și Israelul.

Titlul: În originalul grec, cartea poartă titlul: „Pro Romaious” – „către Romani”. Cetatea Romei a fost fondată în anul 735 î.Cr. şi ajunsese pe vremea lui Pavel să fie cea mai măreaţă capitală a lumii, cu o populaţie de peste un milion de oameni.

Data: Pavel scrie această epistolă către creştinii din Roma în anul 57 d.Cr., pe când se afla în oraşul Corint, în casa lui Gaiu (Rom. 16:23; l Cor. 1:14). Scrierea a ajuns la Roma prin intermediul lui Fivi, diaconiţă a bisericii din Chencrea, unul din cartierele portuare ale Corintului (Rom. 16:1, 2).

Contextul istoric:

Strategia misionară a lui Pavel a fost să ,,nu zidească pe temelia pusă de altul“, ci să se ducă să înființeze biserici acolo unde încă n-a ajuns nimeni (Rom. 15:20-21). Trecuseră deja 22 de ani de când predica Evanghelia și pusese temelia multor adunări locale. Scopul lui a fost să înființeze adunări creștine, veritabile avamposturi ale Împărăției lui Dumnezeu, care să fie de sine stătătoare, care să se întrețină singure și care să fie suficient de puternice pentru a răspândi Evanghelia în jur. Făcuse lucrul acesta în majoritatea orașelor majore din Asia Mică și din Grecia.

Cum de a scris el o epistolă bisericii din Roma, pe care o înființaseră alții?

Apostolul Pavel a avut două motive. Mai întâi, dorea să ajungă în Roma, cel mai strategic așezat oraș imperial pentru răspândirea Evangheliei, dar dorea să-i viziteze ,,doar în treacăt“, pentru că avea dorința înfocată de a ajunge neapărat în Spania, capătul lumii civilizate de atunci (Rom. 1:8-15; 15:23-24). În al doilea rând, Pavel a socotit că este necesar să se adreseze creștinilor din Roma care erau frământați de mari conflicte inter-etnice. Cum se ajunsese la starea aceasta?

Împăratul Claudiu s-a supărat la un moment dat pe evrei și i-a alungat pe toți care locuiau în Roma. A fost unul din periodicele valuri de antisemitism stârnite de Satan în lume.

,,După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo, a găsit pe un iudeu numit Aquila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma“ (Fapte 18:1-2).

Bineînțeles că toți membrii creștini ai bisericii din Roma, unii dintre ei care probabil au fondat biserica și erau dintre conducătorii ei, au trebuit să plece și ei în alte părți. Prin plecarea lor, Biserica Romei a ajuns 100% compusă din Neamuri. Și-au ales alți lideri și lucrarea a continuat.

Peste câțiva ani, Nero a anulat decretul lui Claudiu și i-a chemat pe evrei înapoi. Au revenit și foștii lideri evrei ai bisericii. Numai că între ei și liderii apăruți între timp s-au născut rivalități și mari dispute ,,doctrinare“. Cine ,,merita“ să aibă întâietatea? 

În loc să producă bucurie, revenirea evreilor a stârnit mai degrabă certuri. Pavel îşi numeşte cititorii când evrei (2:17-29; 4:1; 7:1), când neamuri (1:13; 11:13-32; 15:15, 16, etc.). În încheierea scrisorii, el salută 26 persoane, dintre care două treimi au nume greceşti.

Providențial, epistola destinată romanilor s-a potrivit de minune și la alte adunări creștine ,,mixte“ din imperiul roman. Venise vremea unui asemenea tratat doctrinar. Comunităţile creştine se răspândiseră pretutindeni, apărând în toate colţurile Imperiului și trezind furia evreilor neconvertiți. Era inevitabil ca această nouă învăţătură să ridice întrebări chinuitoare în inimile celor ce o întâlneau pentru prima oară.

Cum se împăca Evanghelia iertării cu „dreptatea” lui Dumnezeu?
Ce mai rămânea din „neprihănirea” cerută de Dumnezeu dacă păcătoşii erau iertaţi prin oferta gratuită a „harului”?
Ce fel de relaţie era între „Evanghelie” şi „Legea lui Moise”? Nu-l desfiinţa ea pe Moise?
Ce mai rămânea din legământul „Avraamic”? Cum se putea ca „Neamurile” să aibă parte de privilegiile aceluiaşi legământ făcut cu evreii?
Ce se va alege din nivelul moral, dacă se răspândeşte acum vestea că Dumnezeu nu-i mai priveşte pe oameni prin filtrul pretenţiilor Legii, ci prin uşa deschisă a harului?
Nu vor ajunge oare oamenii să creadă că este bine să păcătuim mai mult ca să se înmulţească şi mai mult harul? Ce mai rămânea valabil din promisiunile făcute de Dumnezeu Israelului? Mai rămânea în picioare statutul de popor al „legământului”?
Va mai avea Israelul, care-L respinsese pe Mesia, un rol în istoria viitoare a lumii? Nu cumva „legământul cel nou” semnifica şi lepădarea Israelului ca popor?

Multora dintre evreii evlavioşi li se părea că noua „Cale” propusă de Pavel (Fapte 22:4; 24:22) aruncă pe fereastră tocmai tradiţiile şi moştenirile care le erau cele mai dragi. Iată deci că pentru mulţi se cerea o explicaţie mai clară şi cumva definitivă asupra noii învăţături apărute în Biserica creştină.

Autorul: Exista un singur om capabil de o asemenea lucrare! Dumnezeu pregătise deja un om care să primească această însărcinare! Lui Anania, Dumnezeu îi spusese:

„Du-te, căci el (Pavel) este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel.” (Fapte 9:15)

Cu pregătirea lui temeinică de Fariseu, cu conştiinţa lui delicată şi cu credinţa lui puternică în religia evreilor, Pavel îşi dăduse seama, chiar mai mult decât împotrivitorii lui, de aspectul contradictoriu al învăţăturii ce-i fusese încredinţată. Dumnezeu a trebuit să-l convingă mai întâi pe el însuşi de temeinicia creştinismului. Faptul că a primit „Evanghelia lui” direct prin revelaţie dumnezeiască (Gal. 1:1, 11-17), nu l-a scutit pe Pavel de zbucium lăuntric şi de multă frământare sufletească. În capitolul 9 el face mărturisirea: „simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă… pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti” (9:2-3).

S-ar cuveni să spunem acum ceva, pe scurt, despre apostolul Pavel. Dar cine poate spune ceva „pe scurt” despre acest om extraordinar?

Iată ce scrie C.A. Fox despre marele apostol: „Mai multe calităţi, aparent contradictorii, au fost puse împreună de Dumnezeu pentru a împleti fiinţa lăuntrică a lui Pavel. Prin experienţa lui personală, el combină cunoştiinţe nemijlocite din cele trei sfere sociale care-i împărţeau pe oamenii din vremea lui. A fost ales din cea mai îngustă sectă a Iudaismului. Ca Fariseu, cunoştea legalismul evreu pe dinăuntru şi pe dinafară. A fost scos dintr-un mediu îmbibat cu cea mai aleasă cunoştiinţă a culturii greceşti, căci şi-a trăit anii formării lui într-unul dintre cele mai importante centre de educaţie helenistică, Tarsul Ciliciei, şi şi-a însuşit temeinic eleganţa literaturii greceşti. Mai mult, încă de la naştere, s-a bucurat de privilegiile multiple ale celui cu „cetăţenia Romană”.

Putem spune deci că Pavel a fost Evreu până la măduvă, Grec în cel mai deplin sens al cuvântului şi cetăţean Roman prin naştere. Dincolo de toate acestea, el a unit în personalitatea sa o neobişnuită vigoare intelectuală, o mare putere a voinţei, o simţire adâncă şi o mare compasiune pentru oameni.

Spunând toate acestea, mai trebuie să adăugăm un lucru, probabil cel mai important dintre toate. Iudaismul lui Pavel s-a frânt în întâlnirea directă cu Christos pe drumul Damascului. Convertirea lui bruscă şi capitularea lui necondiţionată, l-au făcut cel mai potrivit vas pentru a demonstra evreilor că Isus este viu şi că El este Mesia, Cel care trebuia să vină. Experienţa lui l-a ajutat să prezinte creştinismul nu ca pe ceva antagonist Iudaismului, ci ca pe o urmare firească, ca pe o continuare şi ca pe o împlinire a lui.

Iată câteva date și fapte mai puțin cunoscute despre  marele apostol:

Tarsus, localitatea unde s-a născut Pavel există de cel puțin 4.000 de ani. În 41 î.Cr., Antoniu și Cleopatra au serbat festiv în oraș una din întâlnirile lor.

Cel puțin șapte rude ale lui Pavel sunt pomenite pe nume în Noul Testament. La finalul scrisorii trimise color din Roma, Pavel îi salută pe Andronic și Iunia, care crezuseră în Christos înaintea lui, care făcuseră ani grei de temniță pentru aceasta și ajunseseră cu mare vază printre apostoli (16:7), pe Irodion, ruda mea (16:11), și pe Luciu, Iason și Sosipater, rudele mele (16:21). Pe lângă aceștia, apostolul mai amintește în Fapte 23:16-22 despre o soră a lui și despre băiatul ei care l-au ajutat să scape din cursa pe care i-o întindeau iudeii. Dați puțin drumul imaginației și închipuiți-vă ce fel de relații trebuie să fi fost între ,,prigonitorul Pavel“ și rudele lui întoarse la Domnul înaintea Lui !

Nu este imposibil ca ,,Luciu“ amintit în Romani 16:11, să fi fost în realitate ,,Luca“, autorul Evangheliei lui și a cărții Faptele Apostolilor. În cea de a doua călătorie misionară a sa, apostolul Pavel se poate să se fi dus la Troa (unde locuia Luca, sau, cel puțin, unde i s-a alăturat lui Pavel) pentru că știa că una din rubedeniile sale îl va putea găzdui (Fapte 16:8, 11).

,,Facerea corturilor“ amintită ca sursă de întreținere pentru apostol în timpul călătoriilor lui (Fapte 18:3) este în original un termen mai larg care poate include și ,,facerea încălțămintelor“, un fel de ,,lucrător în obiecte de piele“.

Apostolul Pavel, deși ales apostol al Neamurilor, a avut numeroase ocazii să le predice și evreilor. Pe vremea aceea, aproximativ patru milioane de evrei locuiau în afara granițelor țării lor. Cam toate cetățile mărișoare din Imperiul Roman aveau cel puțin câte o sinagogă, iar la Roma funcționau nu mai puțin de unsprezece. Populația de evrei din Roma depășise pe atunci cifra de 40,000–50,000.

Este evident că apostolul Pavel a fost un cititor al literaturii din vremea lui. În epistole, Pavel citează din Epimenides din Creta (Tit. 1:12), din Aratus din Cilicia (Fapte 17:28) și din Menander, autorul comediei grecești Thais (1 Cor. 15:33).

S-ar putea ca apostolul Pavel să fi citat strofe din cântările creștine ale vremii. Două astfel de pasaje, spun cercetătorii biblici, ar fi putut fi 1 Corinteni 13 și Filipeni 2:1-11.

Nu Evangheliile, așa cum se crede din cauza felului în care au fost așezate în Noul Testament, ci epistolele lui Pavel ne dau cele mai timpurii informații despre Domnul Isus. Cea mai veche citare a unei ziceri a Domnului se găsește în 1 Tesaloniceni (1 Tes. 4:15-17), pe care apostolul a scris-o prin anul 50 d.Cr. Alte citate din zicerile Domnului Isus se găsesc în 1 Corinteni 7:10-11; 9:14; 11:23-26.

Rembrandt l-a pictat pe apostolul Pavel ca pe un om foarte bătrân. În realitate, Pavel a trăit între anii 6 și 64 după Christos, murind deci cam la 58 de ani, o vârstă înaintată pentru un om care a trăit o viață așa de agitată ca a lui.

Conţinutul cărţii:

Epistola lui Pavel către Romani are ca temă ,,Neprihănirea lui Dumnezeu“ și este una din cele trei cărți ale Bibliei în care găsim explicații ale unei expresii din cartea profetului Habacuc: ,,Cel neprihănit va trăi prin credință“. Termenul ,,neprihănire“ este folosit într-o formă sau în alta de peste 40 de ori.

Ea se împarte foarte clar în trei secțiuni:

Cap. 1-8  ,, Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea lumii“
Cap. 9-11 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea poporului Israel“
Cap. 12-16 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu în viața celor credincioși“

De ce le-a scris apostolul Pavel celor din biserica Romei și de ce a făcut-o exact în această formă?

Având în vedere componenţa Bisericii din Roma, Pavel construieşte o prezentare măiastră a adevărurilor măreţe ale creştinismului, care să-i dumirească şi pe evrei şi pe cei dintre neamuri. Cele trei secţiuni amintite mai sus sunt terminate fiecare cu câte o doxologie (8:38, 39; 11:33-36; 16:27-27).

Ca să pună capăt disputelor, în primele opt capitole ale epistolei apostolul tratează raportul corect dintre iudei și Neamuri. El îi declară pe toți păcătoși în fața Legii, pe care fie că n-au cunoscut-o, fie că n-au respectat-o și anunță că:

,,… acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Christos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire“ (Rom. 3:21-22).

Odată rezolvată această problemă a ,,întâietății“ în adunarea din Roma, apostolul Pavel, după ce le-a cam tăiat elanul evreilor, îi potolește puțin și pe cei dintre Neamuri, vorbind în capitolele 9-11 despre ,,neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea poporului Israel“.

Logica lui Pavel este simplă: (1) Dumnezeu a ales să facă din Israel instrumentul lucrării lui printre Neamuri. Aceasta este ,,alegerea“ lui Israel. Dacă printr-un instrument ,,intrat în împietrire“ și ,,alunecat“ Dumnezeu a putut face salvarea Neamurilor altoite în rădăcina măslinului străbun, cu atât mai mult va realiza Dumnezeu salvarea Neamurilor când Israelul va ieși din impasul lor spiritual și-și va relua rolul de ,,lumină a Neamurilor“. Cu alte cuvinte, dacă printr-o lampă care abia mai pâlpâie Dumnezeu poate răspândi lumina în jur, cu cât va lumina El mai bine când fitilul lămpii va fi curățat și lampa va da lumina ei maximă?!

Tema disputelor dintre evrei și neamuri se scurge și apoi în cea de a treia secțiune a epistolei, destinată aplicării neprihănirii în viața celor credincioși. Este clar că disputele pe tema ,,alimentelor îngăduite“ s-a declanșat pe fondul acesta (Rom. 14:1-23). Principiul enunțat de Pavel pentru a pune capăt certurilor a rămas valabil pentru buna conviețuire a creștinilor de pretutindeni:

,,Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine. Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora“ (Rom. 15:1-2).

Nu este nici o îndoială că primele 8 capitole sunt doctrinare ocupându-se cu doctrinele fundamentale ale Evangheliei. Secţiunea de la mijloc are un caracter naţional, clarificând relaţia Israelului, ca naţiune, cu noua Evanghelie, iar ultima parte este o porţiune devoţională, care ilustrează pe scurt aplicarea noii învăţături la viaţa practică de toate zilele.

1. DOCTRINAL: expoziţie – Cum mântuieşte Evanghelia pe păcătoşi.
2. NAŢIONAL: explicaţie – Cum se aplică Evanghelia Israelului.
3. DEVOŢIONAL: aplicaţie – Cum se trăieşte Evanghelia.

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: În faimoasa lui „Prefaţa (a studiul epistolei către Romani”, Martin Luther, celebrul reformator german, scrie următoarele:

„Ca să pornim la drum, trebuie mai întâi să lămurim câteva probleme de limbaj. Este absolut esenţial să nu începem studierea acestei epistole mai înainte de a vedea ce înţelege Sfântul apostol Pavel prin termeni ca: Lege, păcat, har, credinţă, neprihănire, fire pământească, duh, etc. Fără lămurirea acestor termeni, citirea epistolei poate rămâne fără nici o valoare practică.

Lege

Iată de exemplu acest cuvânt mic: „Lege”. El nu trebuie luat în înţelesul lui social obişnuit care defineşte normele după care cetăţenii ştiu ce trebuie să facă şi ce trebuie să nu facă. Acest aspect este valabil numai în ce priveşte legile sociale omeneşti în care sunt judecate şi apreciate numai faptele, fără să se ţină în socoteală atitudinea inimii.

Legea lui Dumnezeu este altfel. Dumnezeu judecă după ceea ce este în străfundurile inimii şi de aceea Legea Lui nu se opreşte la aspectul exterior al faptelor. Ea se pogoară în adâncimile fiinţei umane pretinzându-i nu numai un anumit fel de comportament, ci şi un anumit fel de simţire. Legea lui Dumnezeu pedepseşte chiar şi fapte aparent bune, atunci când acestea nu izvorăsc dintr-o pornire sinceră a inimii. Ipocrizia şi minciuna nu sunt tolerate.

Psalmul 116:11 decretează: „Orice om este înşelător”, făcându-i pe toţi oamenii mincinoşi în comportamentul lor. Într-adevăr, omul nu poate ţine din toată inima Legea lui Dumnezeu. Este în natura noastră să ne placă parcă dinadins răul şi să nu ne atragă ceea ce este bine. Şi dacă inima noastră nu-şi găseşte plăcerea în ce este bine, atunci este clar că nici un om nu poate ţine în mod absolut Legea divină. Aceasta nu înseamnă altceva decât că omul este păcătos în străfundul naturii sale şi că această stare de păcat atrage asupra noastră mânia lui Dumnezeu, indiferent dacă aparent trăim ca nişte oameni respectabili făcând în exterior fapte considerate de toţi ca fiind „bune”.

Concluzia pe care o trage Sfântul apostol Pavel în cuprinsul capitolului 2 din epistola către Romani este că până şi iudeii sunt păcătoşi, căci „nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi” (2:13). El înţelege prin aceasta că niciunul, prin faptele făcute, nu este un împlinitor al legii. Dimpotrivă, el îi acuză pe toţi, direct în faţă, de comiterea celor mai flagrante încălcării ale Legii:

„Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti?” (2:22).

„Căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe
altul, faci aceleaşi lucruri” (21).

Ce vrea să spună Pavel este aceasta: „Da, ştiu că tu trăieşti în exterior o viaţă care pare să respecte prevederile Legii şi că îi judeci pe ceilalţi care nu fac la fel ca tine; ştiu că eşti foarte priceput să vezi paiul din ochiul aproapelui tău, dar de bârna care îţi împiedică vederea n-ai habar!”

„Adevărul este că şi dacă ţii în aparenţă Legea, cu fapte exterioare, din pricina pedepsei sau de dragul răsplătirii, în lăuntrul fiinţei tale faci lucrarea aceasta fără nici o plăcere, împotriva pornirilor naturale şi numai împins de la spate. Dacă ţi s-ar da voie, ai face deîndată exact ceea ce acum Legea te opreşte.”

„Concluzia firească care se impune este că în lăuntrul tău, tu urăşti Legea. Atunci ce importanţă mai are că tu îi înveţi pe alţii să nu fure, când ştim că tu ai hoţia în inimă, şi ai fura din toată inima dacă te-ai lăsa dus de pornirile inimii tale? Nu vezi câtă ipocrizie se ascunde în dosul unei măşti de decenţă? Tu îi înveţi pe alţii, dar nu te poţi convinge nici pe tine însuţi. De fapt, respectând ceea ce tu, ca evreu, numeşti Lege, n-ai ajuns s-o şi înţelegi vreodată.”

Legea nu ne poate rezolva problemele, în capitolul 5 al epistolei, Pavel spune clar că Legea nu a venit ca să ne facă mai buni, ci doar ca să scoată în evidenţă păcatul. Cu cât Legea ne pretinde mai multe, cu atâta noi ne împotrivim ei, urând-o din toată inima.

Acesta este motivul pentru care, Pavel spune în capitolul 7:14 că: „Legea este duhovnicească, dar eu sunt… rob păcatului”. Cum se înţelege aceasta? Iată cum: dacă Legea ar fi fost dată numai pentru trupul exterior, ea ar fi putut fi satisfăcută prin fapte exterioare; dar atâta vreme cât Legea este duhovnicească, nimeni nu o poate împlini, pentru că ne este împotrivă firea noastră păcătoasă. Numai Dumnezeu ne poate schimba inima şi ne poate dărui una care îl poate ridica pe om la nivelul Legii lui Dumnezeu. Numai prin lucrarea de înnoire făcută de Duhul Sfânt putem ajunge să dorim să facem voia lui Dumnezeu, nu de frica pedepsei sau din obligaţie, ci dintr-o pornire sinceră a inimii.

„Legea, care este duhovnicească” nu poate fi împlinită decât de un om făcut „duhovnicesc” prin lucrarea de înnoire a Duhului. Acolo unde Duhul Sfânt încă nu a intrat, rămâne în continuare păcatul, rămâne împotrivirea tacită faţă de Lege şi duşmănia faţă de prevederile ei. Aceasta se întâmplă cu toate că, mintal, noi recunoaştem că voia lui Dumnezeu este bună, dreaptă şi sfântă.

Căutaţi să vă familiarizaţi cu felul acesta de gândire al lui Pavel şi veţi ajunge să vă daţi singuri seama că „făcând faptele Legii” şi „împlinirea Legii” sunt două lucruri cât se poate de deosebite. Faptele Legii sunt însumarea a tot ceea ce face cineva din dorinţa sinceră de a respecta perceptele divine prin strădaniile puterilor proprii. Oricât de sincere sunt însă aceste strădanii, ele sunt însoţite mereu de o stare de înverşunare a inimii şi de o constrângere a pornirilor lăuntrice, care fac în ultimă instanţă faptele exterioare tot una cu ipocrizia, golindu-le de orice valoare. Aceasta este cauza care-l face pe Pavel să scrie în Romani 3:20:

„Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului”.

Cât de caraghioşi sunt unii care-i învaţă pe cei din Biserici „să se pregătească să primească harul făcând faptele necesare”! Cum ar putea un om să se pregătească făcând faptele, atâta timp cât inima i se împotriveşte şi-l umple de fiere amară? Cum s-ar putea ca o astfel de „faptă” făcută din obligaţie sau constrângere a inimii să fie plăcută înaintea lui Dumnezeu?

Pe de altă parte, a împlini Legea înseamnă a face faptele ei din dragoste, cu o inimă voioasă şi binevoitoare, fără a simţi presiunea necesităţii sau apăsarea constrângerii. Această atitudine voioasă şi binevoitoare a inimii este produsul lucrării Duhului Sfânt în lăuntrul celui mântuit:

„…pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (5:5).

Dar Duhul Sfânt nu este dat decât „prin”, „în urma” şi „ca rezultat” al credinţei mântuitoare în Domnul Isus Christos. Aceasta este ceea ce spune Pavel în introducerea sa:

„Pavel… pus deoparte să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.

„Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Christos, Domnul nostru, prin care am primit harul…” (Romani 1:1-5).

Schimbarea inimii se face prin lucrarea Duhului, care la rândul Său nu este dat decât ca rezultat al credinţei. Putem spune aşadar fără nici o ezitare că singurele fapte bune sunt cele care sunt o consecinţă a credinţei. Numai „neprihănirea care se capătă prin credinţă” poate împlini Legea, căci numai din meritul câştigat de Christos primim în dar lucrarea Duhului care ne transformă inima făcând-o să-i placă lucrurile cerute de Dumnezeu.

Aceasta este de altfel şi definiţia harului, care nu este un fel de certificat pentru libertatea de a face tot ceea ce ne pofteşte inima păcătoasă. Harul este dorinţa şi puterea pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu pentru a-I împlini voia Sa sfântă.

Deosebit de ceilalți apostoli ai Domnului Isus, Pavel este definit ca ,,apostolul Neamurilor“. Este mult mai corect să-l numim însă ,,apostolul Harului“, ca opus al Legii. Urmăriți cu atenție și veți observa că fiecare epistolă scrisă de el se termină cu o încredințare a destinatarilor în grija Harului lui Dumnezeu (Rom. 16:24; 1 Cor. 16:23; 2 Cor. 13:14; Gal. 6:18; Efes. 6:24; Filip. 4:23; Col. 4:18;1 Tes. 5:28; 2 Tesal. 3:18).

Credinţa nu desfiinţează faptele Legii, ci le face accesibile celui mântuit:

„Deci, prin credinţă desfinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea” (Rom. 3:31).

romansideas

Păcatul

„Păcatul” este un alt termen care trebuie explicat. În Sfânta Scriptură, păcatul nu este numai săvârşirea faptelor care încalcă prevederile Legii, ci denumeşte un întreg complex de sentimente şi atitudini ale inimii care ne îndeamnă să călcăm Legea.

Dumnezeu nu se opreşte la aparenţe, ci pune degetul direct pe rană atunci când „nu se uită la ce izbeşte ochiul, ci priveşte la inimă”. Înainte de a deveni fapte, păcatele noastre erau ascunse în cutele infinit de sensibile ale inimii:

„Dar ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:17-20).

Prin urmare, credinţa este singura noastră cale spre neprihănire, căci credinţa ne aduce în inimă lucrarea Duhului Sfânt.

În Ioan 16:8-9, Domnul Isus spune că singurul păcat care nu li se va ierta oamenilor este necredinţa:

„Când va veni El (Duhul Sfânt) va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.

În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine”.

Cel ce crede are deschisă calea spre neprihănirea pornită dintr-o inimă spălată de sângele Domnului Isus şi înnoită de lucrarea transformatoare a Duhului. Dintr-o astfel de inimă vor curge apoi „râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:38).

Înainte de a exista fapte bune sau rele, există o inimă stăpânită de credinţă sau de necredinţă. Inima firii pământeşti este rădăcina tuturor relelor. Ea este„capul şarpelui” despre care vorbeşte Scriptura şi despre care i-a fost promis lui Adam că va fi zdrobit sub picioarele seminţei lui (Gen 3-15)”.

Romani 1-8

Romani 1-8 vorbesc despre mântuirea prin har și credință. Finalul din capitolul 8 este apoteotic!

,,Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris:

„Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”.

Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Rom. 8:35-39).

Evanghelistul D.L. Moody a spus:

,,Prefer să fiu în Romani 8 decât să fiu în grădina Edenului. În Eden există pericolul căderii. Capitolul 8 din Romani însă, începe cu ,,nici o osândire și se încheie cu ,,nici o despărțire“. Nimic și nimeni nu-l mai poate despărți pe cel salvat de Dumnezeul mântuirii lui. Aleluia!

 Capitolul 8 din epistola apostolului Pavel către Romani este lung și dens. El marchează finalul secțiunii despre doctrina mântuirii prin Christos, un veritabil manual de Teologie Sistematică pentru Biserică.

Conținutul capitolului este complex și, pentru unii, complicat. Asemenea unui ghemotoc de fire, el se așează însă ordonat, într-un șir coerent de idei, dacă ști de unde să-l apuci. Totul este să știi de unde să începi … Vă propun să-l apucăm de ultima expresie din versetul 28, adesea neglijată, când nu este omisă de-a dreptul:

,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său“ (Rom. 8:28).

Care este acest plan despre care amintește Pavel?

Este planul de a înlocui omenirea și lumea născută la facerea lui Adam de o altă omenire și o altă lume adusă la ființă prin lucrarea ultimului Adam, Isus Christos.

În rezumat, capitolul 8 din epistola către Romani ne vorbește despre acest ,,plan al Său“, prin care toate lucrurile trebuiesc înnoite. În scopul acesta, ,,toate lucrurile lucrează împreună“, iar ce lucrează ele este ,,spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“. Ei ,,sunt acum în Christos“, au primit înfierea în familia divină prin Duhul Sfânt, trăiesc mai mult decât biruitori într-o lume robită de păcat și nu mai pot fi despărțiți niciodată de dragostea lui Dumnezeu.

I. Citând din text, putem spune deci că starea de păcat a oamenilor (descrisă în Romani 1:1-3:20) a dus la o cădere și decădere a întregii creații. Întâiul Adam a prăbușit odată cu sine și întâia creație, cea adamică. Al doilea și ultimul Adam, Isus Christos, aduce cu Sine o ,,făptură nouă“, o creație christică:

,,De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare“ (Rom. 8:19-25).

II. După păcatul primului Adam a urmat apoi epoca Legii lui Moise, care a scos în evidență păcatul și de care am fost izbăviți nu prin ascultare, ci prin credința în ispășirea și înnoirea (Romani 3:21-5:21) lucrate de Dumnezeu prin Christos:

,,Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi.
Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi“ (Romani 8:1-11).

III. Consecința ispășirii și înnoirii prin Christos este că am primit (Romani 6:1-7:25) o viață nouă, superioară celei a  primului Adam, o natură nouă, o nădejde nouă și o relație nouă cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt:

,,Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi“ (Rom. 8:12-18).

IV. Toate aceste etape ale planului etern, făcut înainte de întemeierea lumii de Dumnezeu, este realizat acum, în timp, prin Isus Christos:

,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit“ (Rom. 8:28-30).

V. Fiind un plan făcut în eternitate, el nu mai poate fi influențat sau invalidat de ceea ce se întâmplă acum în lumea văzută sau nevăzută. Credincioșii în Christos se bucură de siguranța destinului lor veșnic:

,,Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?
Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!
Cine-i va osândi?
Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Rom. 8:31-39).

Salvarea omenirii prin credința în Christos a fost, este și va fi planul făcut de un Dumnezeu al harului pentru cei care altfel nu s-ar fi putut salva niciodată. Lucrul acesta l-am găsit într-o scris cum nu se poate mai frumos într-o scurtă meditație din seria celor trimise de Bob & Debby Gass și care, paradoxal, mi-a sosit chiar în aceste zile. Încrederea în planul divin infailibil ne poate da convingerea că, într-adevăr, ,,toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu“ (Rom. 8:28).

„El… face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11)

Biblia spune: „Domnul… nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmul 84:11).

Uneori ne rugăm pentru un anumit lucru, crezând că este bun pentru noi. Însă Dumnezeu, care are un plan pentru viața noastră, știe ce „este bun” și ce nu este. Soția lui Billy Graham, Ruth, a spus că dacă Dumnezeu i-ar fi răspuns la toate rugăciunile când era tânără, s-ar fi căsătorit cu omul nepotrivit – de mai multe ori!

Se spune că două lacrimi pluteau pe râul vieții. Una a întrebat-o pe cealaltă: „Tu cine ești?” Aceasta i-a răspuns: „Eu sunt lacrima fetei care a iubit un băiat și l-a pierdut. Dar tu cine ești?” Cea de-a doua lacrimă i-a răspuns: „Eu sunt lacrima fetei care l-a cucerit.”

Așa este în viață, nu-i așa? Noi plângem după lucrurile pe care nu le avem, fără să ne dăm seama că am fi putut plânge de două ori mai mult dacă Dumnezeu ni le-ar fi dat. Expresia „umblare prin credință” înseamnă să crezi că planul lui Dumnezeu este desăvârșit și că ți se va revela pe măsură ce ai nevoie să-l cunoști.

Pavel a spus: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” (Filipeni 4:11).

În mod clar, această mulțumire nu a venit din lucrurile înconjurătoare, întru-cât și-a petrecut în temniță mulți ani din cei în care a fost angrenat în lucrare. Așadar, de unde a venit mulțumirea sa? Din cunoașterea faptului că Dumnezeu „face toate după sfatul voiei Sale.” Să însemne asta că Pavel a înțeles fiecare amănunt din planul lui Dumnezeu? Nu, însă atunci când nu a înțeles planul, el s-a încrezut în Cel ce a făcut planul! Iată izvorul păcii, bucuriei și mulțumirii lui Pavel. Același lucru este valabil și pentru tine!

SCHIŢA CĂRŢII

EPISTOLA CĂTRE ROMANI – „Neprihănirea dată-n dar”

INTRODUCERE (1:1-17)

1. Neprihănirea lui Dumnezeu este ceea ce ne trebuie 
1:18-1:32 – Omenirea L-a părăsit pe Dumnezeu şi a pierdut neprihănirea.
2:1-2:16 – Neamurile, fără Lege, sunt vinovate.
2:17-3:8 – Iudeii, sub Lege, sunt şi ei vinovaţi.
3:9-3:20 – Rezultatul: Vinovăţia întregii omeniri.

2. Neprihănirea lui Dumnezeu ne este dăruită 
3:21 – Nu prin ţinerea Legii.
3:22, 23 – Prin credinţă (calea).
3:24 – Din harul divin acordat (izvorul).
3:24, 25 –  În urma morţii lui Christos (prilejul).
3:26-31 – Fără plată pentru neamuri, ca şi pentru evrei (scopul).
4:1-25 – Exemplificată în Avraam şi în David (exemplele).
5:1-11 – Are ca urmare mari binecuvântări (rezultatul).
5:12-21 – Rezumatul: Mântuirea este oferită întregii omenirii.

3. Neprihănirea lui Dumnezeu este realizată în noi 
6:1-13 – Noi am murit faţă de păcat şi trăim pentru Dumnezeu.
6:14-7:25 – Noi am murit faţă de Lege şi trăim sub har.
8:1-13 – Noi am murit faţă de fire şi trăim prin Duhul.

4. Neprihănirea lui Dumnezeu ne este asigurată 
8:14-25 – Suntem fii şi ne aşteaptă slava.
8:26-27 – Mijlocirea Duhului
8:28-34 – Scopul etern al Tatălui
8:35-39 – Dragostea statornică a Fiului.

5. Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea evreilor 
Cap.9 – Israelul a fost ales în trecut.
Cap. 10 – Israelul este îndepărtat în prezent.
Cap.11 – Israelul va fi restaurat în viitor.

6. Neprihănirea lui în viața credincioșilor 
Cap.12, 13-  În cadrul activităţilor spirituale, sociale şi cetăţeneşti.
Cap.14-16 – În cadrul părtăşiei şi slujirii noastre creştine.

===

Scurte studii în Romani

Plata fărădelegii – Rom. 1:27

Realități surprinzătoare în expresia: ,,Cei doi se vor face un singur trup“

Ani de zile m-am întrebat ce poate însemna informația din versetul: ,,Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup” (1 Cor. 6:15-16). Iată că cercetătorii moderni au confirmat realitatea descrisă de Biblie! Mai mult, cred că există ceva care explică și ,,pedeapsa“ pe care o iau ,,automat“ homosexualii când păcătuiesc:,, …au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.“ (Rom. 1:27).+++

Femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaţilor cu care au întreţinut relaţii sexuale

Oana Bujor | 11.05.2017 | ● Vizualizări: 240

Corpul femeilor este purtător al ADN-ului viu al tuturor bărbaţilor cu care acestea au întreţinut relaţii sexuale, este concluzia unui studiu realizat de specialişti din cadrul Universităţii din Seattle în colaborare cu Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson.

Specialiştii au realizat descoperirea din întâmplare, iniţial aceştia dorind să determine dacă femeile purtătoare a unui făt de sex masculin erau mai predispuse la anumite afecţiuni neurologice. Conform YourNewsWire, creierul femeilor este mult mai diferit decât se aşteptau cercetătorii.

În urma studiului a fost descoperit că în creierul femeilor se află un ”microchimerism masculin”, cu alte cuvinte este prezent ADN-ul al altor indivizi care sunt genetic diferiţi de restul celulelor femeii. Conform studiului, ”63% dintre femeile testate deţineau microchimerism masculin în creierul lor. Acesta era prezent în diferite regiuni ale creierului”. Aşadar, 63% dintre femei sunt purtătoare ale celulelor vii de ADN. Specialiştii susţin că ADN-ul masculin din creierul femeilor provine din mai multe surse, de la sarcini, transferate de la un frate mai mare în timpul sarcinii sau din cadrul relaţiilor sexuale.

Având în vedere că primele surse nu se aplică tuturor femeilor, cea mai comună sursă de provenienţă a ADN-ului masculin ar fi relaţiile sexuale, notează studiul. Practic, spermatozoizii sunt o celulă vie, cei care râman îşi găsesc adăpost în corpul femeii. În al doilea caz, cei care ajuns prin intermediul sexului oral în cavitatea bucală ajung să traverseze canalul nazal, urechea internă şi ajung apoi în spatele ochilor. De aici, spermatozoidul ajunge în fluxul sanguin şi apoi în creier şi coloana vertebrală, se mai arată în studiu.

Bebelușul poate semăna cu primul partener sexual al mamei, chiar dacă ea a rămas însărcinată cu alt bărbat! Cum e posibil?

Texte obscure din Biblie conțin adevăruri clare. Au trebuit însă sp treacă secole până când ,,știința“ să le confirme.Un text care mi-a trezit curiozitatea a fost acesta:

,,Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!
Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup.”  Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său.“ – 1 Corinteni 6:15-18

Păcatul nu este doar împotriva lui Dumnezeu, ci și (mai ales) împotriva noastră, a păcătoșilor. Lucrurile pe care ni le-a interzis Dumnezeu nu sunt niciodată spre binele nostru.

Un alt text biblic care ne informează aproximativ despre aceleași lucruri este acesta:

,,Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.“ (Romani 1:26-27)

Iată un articol preluat din Ampres.ro, care confirmă informațiile din textul Bibliei:

tatălO teorie a doctorilor și cercetătorilor nu a babelor care ghicesc în bobi, ar putea pune pe gânduri multe familii. Telegonia este o teorie demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este, de fapt, tatăl genetic al copiilor sai. De aici, reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care femeia rămâne gravidă, copilul ar putea semăna cu primul ei partener. Mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului
copiilor săi.
</span

Telegonia a fost dovedită de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Cel mai concludent exemplu este cel al unei iepe care a fost împerecheată cu un mascul zebră. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi! Această întâmplare a fost, de fapt, punctul de pornire al teoriei telegoniei.

Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie și pe cale cale ondulatorie, adică prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările au arătat că spermatozoizii zebrei au rămas o vreme în corpul iepei, apoi s-au ventilat. Rămași sub formă de corpusculi ondulatorii, adică informaţii ce rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. La fel stau lucrurile şi în genetică umană.

Geneticienii au explicat și cum a fost posibil să vină pe lume un copil negru rezultat dintr-un cuplu de albi. Pentru că primul iubit al mamei fusese un bărbat de culoare, informaţia genetică rămasă intactă a influenţat structura genetică al copilului, chiar dacă acesta a fost conceput cu un bărbat alb. Telegonia este astfel o realitate, chiar dacă acest lucru nu este pe placul tuturor, iar corpul uman se supune unor legi stricte din punct de vedere genetic.

Biologii moderni găsesc o posibilă explicaţie a fenomenului telegoniei prin „allele”, o secvenţă reprezentată de poziţia ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvenţe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de „allele” dau genotipul individual. Mai exact, primul bărbat din viaţa unei femei poate avea nişte secvenţe dominante care să se „lipească” de secvenţe din cromozomii femeii, producând un efect întârziat. Coincidență sau nu, „al lele”, cum se pronunţă conform dicţionarului Encarta, posibil de origine protolatina, seamănă mult cu vorba românească străveche „al lelei”, care se referă la un copil cu tată incert.

În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginităţii până la căsătorie nu este doar un principiu moral, ci şi unul care ține de genetică. Informaţiile genetice dezordonate, care ajung în corpul viitoarei mame odată cu sperma străină, mai devreme sau mai târziu, determină zestrea genetică a fătului, care se naşte cu o mulţime de afecțiuni. Aceasta este cauza pentru care in ziua de astăzi copiii nu mai sunt la fel de sănătoși ca în trecut, spun cercetătorii care au studiat fenomenal telegoniei.

În prezent, femeile întrețin relații sexuale cu parteneri diferiți până să devină mame, iar informațiile genetice pozitive, dar si negative, rămân în organismul ei, influențând dezvoltarea fătului. Potrivit datelor Ministerul Sănătăţii, în 1999, vârsta medie la care tinerii aveau primul contact sexual a fost de 19 ani şi jumătate, în descreştere faţă de anul 1993, când această vârstă era de 20 de ani şi jumătate. Astăzi, vârsta a scăzut la 17-18 ani. Sursa – doctorulzilei.ro

Pentru o abordare științifică a fenomenului, citiți și:

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4282758/

+++

Romani 7 – Creștinul izbăvit de Lege

Legea și harul – contradicții?

Legea a fost dată prin Moise; harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. – Ioan 1.17

Dintr-un anumit punct de vedere, legea și harul sunt la fel, fiindcă ambele ne așază înainte standarde foarte înalte. Din toate celelalte puncte de vedere, ele sunt perfect opuse.

Legea lui Moise a fost dată la Muntele Sinai (Exod 19 și 20). Dumnezeu Și-a făcut acolo în mod explicit cunoscut dreptatea și cerințele Sale sfinte. Dacă oamenii ascultau, erau binecuvântați; dacă nu ascultau, erau sub blestemul solemn al legii.

De cealaltă parte, harul înseamnă că toate cerințele drepte și sfinte ale lui Dumnezeu au fost împlinite prin moartea și învierea lui Hristos. Tuturor celor care cred le sunt dăruite iertarea și Duhul Sfânt, astfel ca ei să aibă putere pentru a se conforma standardului care, sub har, nu este altul decât Hristos Însuși.

Esența însăși a legii este deci cerința; esența însăși a harului este înzestrarea. Sub lege, Dumnezeu ne spune: „Dă-Mi! Oferă-Mi dragostea și ascultarea datorate!“. Sub har, El stă cu brațele întinse, spunând: „Primește dragostea și puterea Mea mântuitoare!“.

Legea spune: „Împlinește și vei avea viața!“. Harul spune: „Ai viața, acum împlinește!“.

Credincioșii nu sunt sub lege, ci sub har. În Galateni 4.4,5 găsim cum a avut loc această schimbare de poziție:

„Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea“.

Schimbarea deci este întemeiată pe acest cuvânt: răscumpărare, iar răscumpărarea a implicat moartea Răscumpărătorului. El a fost făcut blestem pentru noi prin moartea Sa pe cruce (Galateni 3.13), de aceea credinciosul este îndreptățit să se socotească „mort față de lege“ (Romani 7.4).

Legea nu a murit; Domnul Isus a murit sub blestemul ei, iar acum Dumnezeu Își suspendă mânia și proclamă tuturor harul Său. Credinciosul a murit față de lege în Persoana marelui său Reprezentant. Acum el este sub autoritatea unei puteri diferite, iar această putere este într-o Persoană – în Fiul înviat al lui Dumnezeu. – F. B. Hole

+++

Romani 12:1 – O jertfă vie

Context:

După cele 11 capitole de doctrină, urmează câteva de practică, de aplicații ale doctrinelor la viața credincioșilor. Ca un excelent expozitor, apostolul Pavel le așează în cercuri concentrice. Astfel …

12:1-2 – despre problema individului

12:3-21 – despre problema relațiilor din Biserică

13:1-10 – despre relația celor din Biserică cu Statul și societatea din jur

Primul cerc este o aplicație practică la doctrina din Romani 7:14-25, conflictul dintre firea cea nouă și firea pământească. Apostolul Pavel lansează o expresie nouă care surprinde un paradox: fiecare din noi trebuie să aducă ,,o jertfă vie“. Este ca și cum ai spune că ,,plecând, el a rămas cu noi“. Termenii nu se asociază, ci sunt opuși, contradictorii.

De fapt, primul verset din capitolul 12 subliniază câteva lucruri: Mai întâi, apostolul nu poate face din acest paradox o poruncă, ci dă doar un sfat, un îndemn puternic, dar care lasă fiecăruia dreptul să-l asculte sau nu. În al doilea rând, apostolul motivează acest îndemn pe existența harului nemărginit care ne-a fost acordat și despre care a vorbit în primele 11 capitole. În al treilea rând, apostolul prezintă alternativa unei alegeri între trăirile trupului și posibilitatea unei slujiri duhovnicești. Iată cum sună toate aceste trei lucruri așezate împreună:

,,Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească“ (Romani 12:1).

Nu este nici prima dată și nici singura dată când Pavel vorbește despre astfel de lucruri. Conflictul lăuntric dintre pornirile trupului și năzuința Duhului apare și în alte epistole. În Galateni, apostolul ne spune că acest conflict este o realitate generală care-i afectează pe toți creștinii:

,,Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi“ (Gal. 5:16-17).

Avem un război civil înăuntrul ființei noastre. Suntem împinși din două părți și avem porniri contradictorii. Vai de cei care nu-și dau seama de aceasta! Trupul nostru mustind a fire pământească nu ne este un aliat, ci un dușman perfid.

Apostolul mărturisește că această realitate îl afectează și pe el însuși. Pavel nu se apucă să ne dea sfaturi înainte de a ne da un exemplu personal. Iată zbuciumul lui și iată hotărârea lui nestrămutată:

,,Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat“ (1 Corinteni 9:26-27).

Paradoxul din expresia ,,să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie“ a părut interesant unora, dar el reflectă un pericol teribil. Pavel ne transmite prin acest paradox un avertisment important. El ne spune că, spre deosebire de animalele care odată aduse jertfă, mor și nu ne mai fac probleme, trupurile noastre, deși jertfite prin pocăință, vor continua să trăiască și să ne tulbure!

Trupul dominat de firea pământească ne va fi un dușman toată viața noastră. Împotrivirile lui ne vor sta în drum și în prima zi de după convertire și în ultima zi a vieții de credință.

Nu se poate să aduci Domnului o slujire duhovnicească decât în măsura în care-ți răstignești firea pământească purtându-ți crucea în fiecare zi.

Un om simplu se ruga mereu în adunare: ,,Doamne, fă să țină cuiele!“. Păstorul l-a luat deoparte și l-a întrebat ce vrea să spună cu aceasta. El se gândea că omul nu înțelege ceva din jertfa desăvârșită a lui Christos. Spre surprinderea sa, omul i-a explicat că auzise mai demult un predicator explicând că fiecare creștin trebuie să-și așeze trupul păcătos pe cruce și să nu-i dea voie să se dea jos de acolo. ,,De aceea mă tot rog Domnului să țină cuiele, ca nu cumva trupul ăsta care se tot zbate să reușească să se dea jos și să mă tragă iar spre păcat.“

Erau cuvintele unui om simplu, dar cererea lui ilustra o înțelegere clară a unei situații complexe. Când Domnul Isus ne spune să ne scoatem ochiul și să ne tăiem mâna păcătoasă, metaforele Lui sunt la fel de simple, dar puternice.

În America există o expresie ca un oftat: ,,TGIF!“ (Thanks God is Friday!), ,,Slavă Domnului că e Vineri și am terminat săptămâna de lucru!“ Trupul nostru istovit exaltă! Sâmbătă suntem la fel de vioi ca vițeii scăpați din grajd! Trupul nostru anticipează excursii, distracții și desfătări. Cum se face atunci că același trup care ne-a fugărit sâmbăta este prea obosit duminica să se scoale din pat ca să meargă la casa de rugăciune? Și cum se face că dacă-l târâm totuși până acolo dimineața, câștigând prima repriză a confruntării, ne face praf după amiaza și ne convinge că n-are rost să ne ,,jertfim“ încă o dată? Trupul ne va trage întotdeauna spre viața aceasta și spre plăcerile ei. ,,Să mâncăm și să bem că mâine murim“ este deviza lui. Rămân poezii nerostite, duete necântate, mângăieri neacordate celor în suferință, resurse financiare redirecționate nefericit de la lucrarea Domnului spre haine, podoabe, aparate electronice, lucruri, lucruri și iar lucruri …

Vedeți câtă dreptate are apostolul Pavel? ,,O jertfă duhovnicească“ nu poate fi adusă decât de cei care-și dau Domnului trupurile drept o ,,jertfă vie“. Altfel nu se poate!

Un comportament adecvat nu se dobândește decât printr-o totală schimbare a minții, iar aceasta este cea de a doua preocupare pe care ne-o recomandă apostolul Pavel în acest prim cerc al personalității creștinului. Este o lucrare mare, radicală, o desprindere din presiunea opiniei publice din societate și o ancorare puternică în opinia lui Dumnezeu:

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită“ (Romani 12:2).

Romani 12:2 – O minte înnoită

……

Reclame

4 comentarii

  1. […] informații suplimentare interesante despre Pavel în prezentarea făcută epistolei către Romani aici. Căutați sub topicul ,,Autorul […]

  2. […] informații suplimentare interesante despre Pavel în prezentarea făcută epistolei către Romani aici. Căutați sub topicul ,,Autorul […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: