Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu » FILIMON

FILIMON

Dacă ar fi să aleg o temă pentru această epistolă ea ar fi: ,,De la sclavie la frăție creștină“.

Așezarea epistolelor de ucenicie nu este cronologică, ci tematică. Așa cum era și normal, seria lor se încheie cu cea scrisă lui Filimon. Ea ilustrează practic învățătura din celelalte trei, 1,2 Timotei și Tit. Duhul Sfânt ne dă un caz în care apostolul Pavel rezolvă o problemă fierbinte dintr-o biserică locală. Metoda folosită de el este cea a ,,dragostei“, pentru că toți creștinii se află ,,sub Legea lui Christos“, iar această ,,lege a lui Christos“ a dărâmat dinăuntru și teribila realitate a sclaviei de pe vremea Imperiului Roman.

,, … cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege.“ (1 Cor. 9:21).

Învățătura că biserica locală nu este un popor, ci o familie a copiilor lui Dumnezeu este ilustrată cum nu se poate mai clar în această epistolă trimisă lui Filimon. Într-o familie problemele tale devin și problemele mele, iar problemele mele sunt și problemele tale.

Viața Bisericii este compusă din relații interpersonale. Această epistolă micuță, de numai 25 de versete, amintește nu mai puțin de douăsprezece persoane din anturajul lui Pavel. Pe lângă Filimon, Onisim și Pavel, care sunt personajele principale, îi găsim amintiți pe Timotei, Apia, Arhip, Epafras, Marcu, Aristarh, Dima și Luca.

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Philemona” – „Către Filimon”. Numele Filimon înseamnă ,,plin de simțire, afectuos“, fiind un derivat de la φιλημα (philema) ,,sărut”. Destinatarul epistolei este un om care reprezintă „paradoxurile” în care trăiau creştinii primului secol. Filimon a fost un creştin stăpân de sclavi. Evanghelia Domnului Isus este o forţă revoluţionară care trebuie să transforme oamenii şi relaţiile lor sociale. Filimon este o ilustraţie a puterii de transformare a Evangheliei. Biserica se bucură de forța ,,legii lui Christos“, legea dragostei, care-i face pe toți oamenii ,,frați“.

Data: Epistola către Filimon este una din cele patru scrise de Pavel din închisoarea Romei (vezi introducerea la epistola către Coloseni și textul din Coloseni 4:7-9). Ea a fost trimisă în acelaşi timp cu epistolele scrise celor din Laodicea (Efeseni), Colose şi Filipi, cam prin anul 60 d.Cr. Versetul 22 ne spune că apostolul era închis, dar spera să fie eliberat în curînd: „pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre”.

Contextul scrierii: Cadrul social din primul secol a pus multe şi chinuitoare probleme creștinilor. Faptul că lumea era împărţită în sclavi şi oameni liberi şi că ţările se aflau sub stăpânirea nemiloasă a Romei a pus la grea încercare etica Bisericii creştine. Epistola către Filimon caută să arate cum poate dragostea creştină să schimbe relaţiile dintre oameni.

Conţinutul cărţii: Am putea spune că epistola către Filimon este o poveste de dragoste. Ea este corespondentul cărţii Rut din Vechiul Testament, cu deosebirea că în Rut avem de a face cu dragostea firească dintre oameni, iar în Filimon ne întâlnim cu dragostea „în Domnul” care se manifestă între membrii colectivităţii creştine. Eroii acţiunii sunt: Pavel, Filimon şi Onisim, dar deasupra lor plutește prezența transformatoare a exemplului lui Isus Christos.

La ceasul când scrie, Pavel se afla în închisoarea Romei. Dincolo de preocuparea cu situaţia sa, el lucrează pentru Domnul la maturizarea unor caractere creştine în cei convertiți la Evanghelie.

Acţiunea este simplă: Pe când era încă în Iudeea, Pavel a predicat în multe oraşe. Nu avem dovezi că ar fi trecut și prin casa lui Filimon sau că ar fi pus bazele bisericii din Colose. Mai degrabă s-a cunoscut cu el în timp ce evangheliza în Efes (Fapte 19:10, 20, 26).  Se prea poate ca acel Arhip amintit în primele versete alături de Filimon să fie presbiterul ridicat în această slujbă după ce Epafras a plecat de acolo la Roma, ca să-l ajute pe Pavel.

,,Şi spuneţi lui Arhip: „Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit-o în Domnul” (Col. 4:17).

Bisericile Noului Testament se întâlneau în case (Rom. 16:5,23; 1 Cor. 16:19) și biserica din casa lui Filimon era una din cele două adunări locale din Colose, cealaltă fiind cea din casa lui Nimfa (Col. 4:15).

Filimon L-a cunoscut pe Domnul prin Pavel (Filimon 19). Transformarea din viața lui a devenit o binecuvântare pentru alți creștini (Filimon 7). Din casa lui Filimon a fugit unul dintre sclavi: Onisim. Ca să-şi piardă urma, el s-a refugiat la Roma, unde se putea pierde foarte ușor în mulțime. Providența a vrut ca Onisim să ajungă să-l asculte pe Pavel în discuţiile pe care le purta cu evreii din Roma (Fapte 28:17-31). Duhul Sfânt a lucrat la inima lui și s-a convertit la creştinism.

După ce l-a ţinut pe lîngă el o vreme, Pavel l-a pus pe Onisim în faţa unui examen greu.  Ca o dovadă de pocăinţă, un creştin trebuie să îndrepte răul pe care l-a săvârşit înainte de convertire, aşa că Pavel i-a cerut lui Onisim să se întoarcă în Iudeea să fie iar sclav în casa lui Filimon, reparând astfel „paguba” produsă prin fuga lui.

Pavel nu-l trimite cu mâna goală, ci îi dă „epistola către Filimon”. Cine o citeşte cu atenţie, îşi dă repede seama că Pavel urmărea să „vâneze doi iepuri dintr-un foc”. Și Onisim, dar și Filimon trebuiau să arate că ,,părtășia lor la credință este dovedită prin fapte ,,care dau la iveală tot binele ce se face între cei ce sunt în Christos“ (Filimon 6).

Versetele 13 şi 14 ne arată că, într-un fel, Pavel l-a trimis pe Onisim „doar ca să aibă de unde veni”:

„Aş fi dorit să-l ţin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cât sunt în lanţuri pentru Evanghelie. Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele, pe care mi-l faci, să nu fie silit, ci de bună voie”.

Toată cheltuiala şi timpul pierdut cu transportul lui Onisim este suportată de apostol ca o investiţie în caracterul celor doi oameni. Citită din acest unghi, epistola îşi dezvăluie farmecul şi frumuseţea, asemeni unei flori care îşi deschide petalele.

A reuşit Pavel ceea ce-şi propusese? L-a iertat Filimon pe Onisim şi l-a trimis înapoi la Pavel? Păstrarea acestei scrisori şi multiplicarea ei în copii care au ajuns până în zilele noastre este dovada clară că răspunsul la ambele întrebări a fost unul afirmativ.

Cazul lui Onisim a fost cunoscut în toată comunitatea creştină şi a contribuit fără îndoială la rezolvarea multor altor conflicte apărute între fraţi din stări sociale şi materiale diferite. Urmarea a fost că Evanghelia a fărâmiţat bucăţică cu bucăţică imperiul Roman şi postulatele lui nedrepte de forţă pe care era aşezat. N-a fost ultima dată când a reușit o astfel de ispravă!

William Wilberforce a fost convins că este păcătos și s-a convertit în urma predicii lui John Wesley. Wilberforce, un om slab și cocoșat, a devenit unul din cei mai puternici membri ai Parlamentului. Simțind focul Evangheliei și al libertății oferite de Christos, Wilberforce și-a folosit toată energia și elocvența răsturnării odiosului comerț cu sclavi africani. Succesul lui în abolirea sclaviei în tot Imperiul Britanic a dus la agitație și la acțiuni similare în Statele Unite. De fapt, prin proclamările care au răsunat de la amvoanele bisericilor, în toate statele nordice, au luat ființă partidele aboliționiste. Ele au reușit să distrugă sclavia odată pentru totdeauna. Așadar, prin biserică s-a eradicat sclavia. Domnul Isus a venit „să tămăduiască pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiască robilor… slobozirea” (Luca 4:18).

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Filimon ne descopere latura pastorală a caracterului lui Pavel, talentul lui neasemuit de a se apropia de oameni şi abilitatea lui de a-i apropia pe oameni de Dumnezeu. Conţinutul epistolei nu prezintă nici un adevăr doctrinar major, dar textul este plin de tact, de delicateţe şi de bun simţ creştin. Epistola către Filimon este o demonstraţie a maturităţii creştine atinse de Pavel. În ea observăm o impresionantă împletire de autoritate apostolică şi gingăşie pastorală.

Indiferent despre ce scrie, cel ce o face scrie în primul rând despre el însuși. Sunt cuvintele lui, este vocabularul lui, este stilul și este personalitatea lui care străbat din fiecare pagină. Nu se poate altfel!

Citesc cu plăcere ce apare pe blogul unui prieten al meu. Îmi place ce citesc, dar în primul rând îmi place că am ocazia să mă mai întâlnesc o dată cu el, cu personalitatea lui. La fel este și cu ceilalți prieteni ai mei, urcând până la Dostoievski și apoi spre oamenii aleși de Dumnezeu să scrie cărțile Bibliei.

Fiecare autor are o amprentă unică. Așa cum o arată și imaginea alăturată, amprenta unui lucrător creștin se poate vedea din viețile oamenilor pe care-i atinge.

Cine va citi cu atenția va observa imediat principiile fundamentale după care lucrează un lucrător într-o biserică locală. Iată-le:

Cum lucrează un lucrător cu Evanghelia?

I. Folosește toate împrejurările pentru câștigarea de suflete:

,,Te rog pentru copilul meu pe care l-am născut în lanţurile mele, pentru Onisim…“ v.10

Și din poziția aceasta se pot naște suflete! De altfel, apostolul și-a exprimat această convingere în epistola către Filipeni:

,,Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.“(Fil. 1:12-14).

Niciunul dintre noi nu poate decide circumstanțele prin care să treacă. Putem însă decide atitudinea cu care trecem prin ele! Acolo unde unii văd doar scuze pentru inactivitate, alții ăd oportunități de lucru. Se spune că doi angajați ai unei fabrici de pantofi au fost trimiși pe o insulă să estimeze posibiitatea desfacerii produselor lor. Unul a trimis înapoi această telegramă: ,,Nimic de făcut aici. Nimeni nu poartă pantofi“. Celălalt a telegrafiat: ,,Trimiteți urgent câteva mii de perechi de pantofi. Toți de aici au nevoie de ei“.

Doi creștini au ajuns în spital. Unul era îmbufnat că a fost ,,scos temporar din lucrare“. celălalt vorbea vesel cu toți ceilalți pacienți, zicându-și: ,,Dacă n-ar fost boala asta a mea n-aș fi vorbit niciodată despre Dumnezeu cu acești oameni!“

Apostolul pavel a înțeles că unul din motivele pentru care a trebuit să ajungă în închisoarea de la Roma a fost și … Onisim!

II. Îi învață pe cei din jur că pocăința adevărată implică rezolvarea problemelor personale.

Lucrarea creștină nu se rezumă doar la predicare și la botezarea converitiților. Ea presupune o schimbare a vieții. Convertiții nu sunt niște copii orfani, ci niște nou născuți care au dreptul la o îngrijire deosebită din partea păstorilor. De la cele trei personaje principale ale epistolei, aflate în trei circumstanțe diferite, învățăm trei lecții de viață.

De la Onisim, timorat și împins de la spate să se întoarcă la stăpân, învățăm că niciodată nu este prea devreme să îndrepți o greșeală.

De la Filimon, cel care dăruise adunării o casă de adunare, robi pentru spălarea picioarelor, hrană pentru musafiri și care este anunțat acum de Pavel că s-ar fi cuvenit să mergă la Roma să-l asiste pe Pavel sau să il trimită măcar înapoi pe Onisim și că trebuie să-i pregătească un log de găzduire, pentru că ,,este dator“ (v.19), învățăm că niciodată nu-i prea mult ce faci pentru Domnul.

De la ,,bătrânul și întemnițatul Pavel“ învățăm că niciodată nu-s circumstanțele prea urâte ca să faci ceva frumos. niciodată nu e situația prea rea ca să nu scoți ceva bun din ea.

III. Se identifică cu problemele celor păstoriți.

,,(Onisim) care altă dată ţi-a fost nefolositor, dar care acum ne va fi folositor şi ţie, şi mie. Ţi-l trimit înapoi pe el, inima mea. Aş fi dorit să-l ţin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cât sunt în lanţuri pentru Evanghelie. Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele pe care mi-l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie“ (v.11-14)

,,Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte-l ca pe mine însumi.“ (v.17).

Este evident că Pavel nu s-a mărginit doar să-i dea sfaturi lui Onisim. Problema era grea și foarte spinoasă. Întoarcerea la fostul stăpân putea fi pedepsită cu moartea. Netrimiterea la fostul stăpân ar fi însemnat o pocăință nedusă până la capăt. Apostolul a trecut de la vorbe la fapte și s-a făcut pe sine însuși parte integrantă din rezolvarea acestei crize.

În relațiile cu ceilalți putem fi caracterizați de trei feluri de atitudine: indiferența, simpatia sau empatia. Ultima este singura care îi ajută cu adevărat pe ceilalți. Empatia se identifică cu problemele celor din jur, le ia asupra ei și caută să le rezolve.

Dumnezeu ne vrea îndrăgostiți de El și de oameni. Eficacitatea noastră în viață depinde de acest lucru. Integrarea noastră în împărăția Lui depinde de acest lucru. Succesul nostru depinde de acest lucru.

,,Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn’  şi ‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta’. Iată porunca dintâi.  Iar a doua este următoarea: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea” (Marcu 12:28-31).

Psihologia confirmă acest lucru. Lumea a început să vorbească despre ,,inteligența emoțională“, ca despre o ,,descoperire“ modernă, dar Dumnezeu ne-a vorbit despre ea cu mult mai înainte! 

Iată un scurt articol tradus de un binevoitor de pe Internet:

Este foarte interesant că, deşi au diplome echivalente ca valoare, unii se tarăsc în slujbe umile, în timp ce alţii fac salturi impresionante în drumul lor către succes. Cum se explică faptul că unii ,care dovedeau în copilărie o inteligenţă vie şi promiteau foarte mult, au eşuat pană la urmă în mediocritate, iar alţii, care nu se distingeau prin nimic deosebit, au reuşit în viaţă ? De ce sunt cupluri care se ceartă şi apoi se despart, şi perechi care, deşi se mai confruntă cu tensiuni, nu se destramă şi chiar sunt fericite ? Răspunsul la toate aceste întrebări ţine cont de faptul că noi “decidem şi gandim sub influenţa sentimentelor”, după cum ne sugerează Daniel Goleman, psiholog la Harvard.

Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul emoţional. “Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa sentimentelor asupra inteligenţei”, ne asigură Daniel Goleman în cartea sa celebră deja în Statele Unite ale Americii, “Emotional Intelligence”.

În prezent, cand ne referim la inteligenţă, înţelegem cel puţin două lucruri: intelectul (IQ) şi inteligenţa emoţională (EQ).

,,În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cât lumea devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe primul plan” (Daniel Goleman).

O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii : identificarea emoţiilor, înţelegerea emoţiilor, reglarea emoţiilor şi folosirea emoţiilor.

În viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenţa emoţională este formată din cinci factori : cunoaşterea propriilor emoţii, managementul emoţiilor, motivare, recunoaşterea emoţiilor la alţii (empatie) şi relaţiile interpersonale.

Iată o comparaţie între IQ şi EQ.

Intelectul – IQ (capul) :

  • ne ajută să facem socoteli;
  • ne ajută să procesăm informaţii;
  • se bazează pe logică;
  • ne ajută să rezolvăm probleme;
  • ne ajută să reuşim la şcoală;

În decursul vieţii IQ-ul este relativ constant;

Inteligenţa emoţională – EQ (inima) :

  • ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să ne motivăm;
  • ne ajută să luăm decizii (fără emoţii nu poate fi luată nici o decizie);
  • ne ajută să comunicăm şi să ne înţelegem mai bine cu alţi oameni şi să construim relaţii puternice, care durează;
  • ne ajută să ne transformăm;
  • ne ajută să învăţăm din experienţă;
  • ne ajută să fim creativi;
  • ne ajută să reuşim la locul de muncă şi în viaţă.

Dezavantajele intelectului :

  • funcţionează bine doar cand suntem calmi;
  • funcţionează încet, sau în orice caz mai încet decât inteligenţa emoţională; din această cauză nu ne putem baza pe IQ atunci cand ne aflăm în situaţii critice sau cand trebuie să luăm rapid decizii;
  • este un predictor slab al succesului nostru în viaţă; (însă un bun predictor al succesului nostru în şcoala tradiţională);
  • rămâne relativ constant toată viaţa.

Avantajele inimii :

  • funcţionează bine în orice situaţie;
  • funcționează rapid, sau în orice caz mai repede decat IQ-ul; din această cauză ne putem baza pe EQ cand ne aflăm în situaţii critice sau cand trebuie să luăm rapid decizii;
  • este un predictor puternic al succesului nostru în viaţă;
  • poate creşte, chiar foarte mult.

Cercetările au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde 80% de inteligenţa emoţională şi doar 20% de intelect. În cazul liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu pînă la 90% la succes. Asta nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fie important, dar nu cel mai important. Creierul omului, înainte de toate, este făcut ca să iubească.

De altfel, viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre deosebire de IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescenţă, inteligenţa emoţională este, în mare parte, învăţată, şi continuă să se dezvolte pe măsură ce înaintăm în vârstă şi învăţăm să cunoaştem emoţiile şi sentimentele şi să le utilizăm pozitiv. Poate că nu întâmplător se vorbeşte în popor de maturizare, care, în fond, este potenţialul pe care-l dobandim de a învăţa abilităţile practice bazate pe componentele EQ.

Aceasta este marea revoluţie a anilor 2000 : supremaţia trăirilor sufletești care ia locul spiritului materialist, al gandirii reci, al gestiunii şirurilor de cifre, al statisticilor şi deciziilor luate de sus. Adevăratele valori se dovedesc a fi : intuiţia, blândeţea, simpatia, puterea de concentrare, înţelegerea, empatia. Viitorul aparţine pe deplin E.Q.-ului.

IV. Este gata să plătească paguba pentru alții.

,,Şi dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea“ (v.18).

Pavel pierde nu numai un om care-i putea sluji în închisoare, dar este gata să piardă chiar și financiar pentru rezolvarea acestei probleme. Dacă lui Filimon, ca stăpân de sclavi îi este teamă de exemplul pe care-l va da altora, apostolul se oferă să intre într-un fel de răscumpărare.

V. Știe că are autoritatea de a porunci, dar procedează cu delicatețea dragostei.
Autoritatea poziției sau puterea prieteniei?

,,Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, pentru că am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii. Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.  În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine. De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ţi poruncesc ce trebuie să faci,  vreau mai degrabă să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, aşa cum sunt, bătrânul Pavel, iar acum întemniţat pentru Hristos Isus“ (v.4-9).

,,Eu, Pavel, „voi plăti” – scriu cu mâna mea – ca să nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie. Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul şi înviorează-mi inima în Hristos! Ţi-am scris bizuit pe ascultarea ta şi ştiu că vei face chiar mai mult decât îţi zic“ (v.19-21).

VI. Îi implică pe ceilalți în lucrare. Altfel de ce i-ar fi scris o epistolă publică? Indirect, apostolul Pavel îi spune lui Filimon că foarte mulți cunosc situația și toți sunt curioși să vadă reacția lui față de un fost sclav convertit acum la Christos și integrat în părtășia familiei creștine.

Este interesant că în formula de debut a epistolei citim că cei ce o trimit sunt ,,Pavel, întemnițat al lui Isus Christos și fratele Timotei“, în timp ce în final apostolul trimite salutări și din partea lui Epafras, Marcu, Aristarh, Dima și Luca (v.23-24). Apostolul îi numește pe acești colaboratori cu formula ,,tovarăși de lucru“ (Romani 16:3,9,21; 1 Cor. 3:9; Filipeni 2:25; 4:3; Colos. 4:11). După cum am văzut, Epafra era probabil păstorul bisericii din casa lui Filimon și plecase la Roma să-l ajute pe Pavel. Ioan Marcu (Col. 4:10), tânărul care greșise față de Pavel în prima sa călătorie misionară, era cu el (Fapte 12:12, 25; 15:36-41). Pavel îl iertase pe Marcu și era mulțumitor pentru lucrarea făcută cu dedicare (2 Tim. 4:11). Aristarh era din Tesalonic și l-a însoțit pe Pavel la Ierusalim și apoi la Roma (Fapte 19:29; 27:2). Dima este menționat de trei ori în scrisorile lui Pavel: ,,Dima … tovarășul meu de lucru“ (Filimon 24, ,,Dima“ (Col. 4:14) și ,,Dima din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit“ (2 Tim. 4:10). Ioan Marcu a falimentat, dar a fost reabilitat. Dima părea să meargă bine, dar apoi a căzut. Luca era ,,doctorul preaiubit“ (Col. 4:14) care l-a însoțit pe Pavel, l-a îngrijit în bolile lui. Tot el a ajuns să scrie una din cele patru evanghelii și cartea Faptele Apostolilor, amândouă probabil materiale puse la dispoziție avocaților care l-au apărat pe Pavel în fața Cezarului de la Roma.

De ce inițial Pavel l-a numit doar pe Timotei? Poate pentru că, dintre toți, Timotei îi era cel mai apropiat.

,,Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei către preaiubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru, către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! “ (v.1-3).

,,Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru“ (v.23-24).

Apostolul Pavel îl implică până și pe Filimon în planurile sale viitoare. Faptul că Pavel va veni acasă la Filimon este un fel de presiune pe care o pune apostolul care vrea să se asigure că această criză va fi rezolvată așa cum trebuie.

,,Totodată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit datorită rugăciunilor voastre“ (v. 22).

VII. Se bizuie pe puterea rugăciunii

Rugăciunea este activitatea care combină planul uman al acțiunii cu planul supranatural al dumnezeirii. Prin ea, pământul se află sub influența cerului.

,,Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele. pentru că am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii. Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos“ (v.4-6).

VIII. Este optimist pentru viitor

Din temniță, apostolul face planuri pentru viitor. Tonul și tonusul epistolei nu sunt ale unui om înfrânt, disperat sau resemnat cu tragedia personală în care se afla. Nicidecum! Mesajul este plin de dinamism și de optimism. Departe de a fi pasiv, apostolul pune lucrurile în mișcare și face planuri pentru toată lumea, legând realitatea împrejurărilor de acum cu perspectiva infinită a veșniciei:

,,Poate că el a fost despărţit de tine pentru o vreme tocmai ca să-l ai pentru veşnicie, dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit mai ales de mine şi cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!“ (v.15-16).

Nu era prima dată când era întemnițat. Aproximativ un sfert din viața lui de după convertire a fost petrecută după zidurile unei temnițe. Ne întoarceam la versetul 22:

,,Totodată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit datorită rugăciunilor voastre“.

Mesaj peste veacuri

Una din temele caracteristice ale epistolei este „triunghiul iubirii”. Pavel îi scrie lui Filimon cam aşa: Eu te iubesc pe tine şi ştiu că tu mă iubeşti pe mine, dar eu îl iubesc şi pe Onisim, aşa că dragostea ta pentru mine trebuie să se manifeste şi în atitudinea ta faţă de el („ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine, şi cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul! Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte-l ca pe mine însumi” v. 16-17). La scară umană, acest triunghi al iubirii este replica triunghiului dintre Dumnezeu şi oameni (1 Ioan 4:20-21) și este un ecou al lucrării de mijlocire pe care o face acum Domnul Isus l-a dreapta Tatălui.
Dacă vom judeca și cu inima, vom observa foarte repede că mijlocirea lui Pavel este umbra mijlocirii pe care o face Fiul lui Dumnezeu așezat la dreapta măririi în locurile cerești. Referitor la epistola lui Pavel către Filimon, Luther a spus: ,,Toți suntem niște Onisimi!“ În mijlocirea pe care o face Pavel, vedem umbra mijlocirii cu care merge Domnul Isus înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
De exemplu, în versetul 10, ca intervenția să aibă putere, deși nu se cunoscuseră de prea multă vreme, apostolul îl prezintă pe Onisim lui Filimon drept ,,fiul său“, o relație foarte intimă:

,,Te rog pentru copilul meu pe care l-am născut în lanţurile mele, pentru Onisim“.(Filimon 10)

La fel face și Domnul Isus înaintea Tatălui. Pentru că a suferit, Lui nu-i este rușine ,,să ne numească frați“:

Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”, când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării”.
Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El”. Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!”
Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul,şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor“ (Evrei 2:10-15).

În al doilea rând, Pavel recunoaște că Onisim l-a păgubit pe Filimon și acesta ar avea dreptul să-l pedepsească. Pe vremea aceea, pedeapsa pentru fuga de la stăpân putea merge până la omorârea celui vinovat. Ca și noi în relația noastră cu Dumnezeu, Onisim și-a disprețuit stăpânul, l-a păgubit și a plecat de sub autoritatea lui.

,, … care altă dată ţi-a fost nefolositor, dar care acum ne va fi folositor şi ţie şi mie“ (Filimon 11).

În al treilea rând, Pavel se oferă să-l substituiască pe Onisim în relația cu Filimon.

,,Ţi-l trimit înapoi pe el, inima mea“ (Filimon 12)

,,Poate că el a fost despărţit de tine pentru o vreme tocmai ca să-l ai pentru veşnicie, dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit mai ales de mine şi cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul! Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte-l ca pe mine însumi“ (Filimon 15-17).

Isus Christos ne-a substituit și El ca să putem fi primiți înapoi în părtășia cu familia cerească:

,,În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui“ (Efes. 1:4-6; Rom. 3:21-24).

În cel de al patrulea rând, apostolul Pavel acceptă să-i plătească lui Filimon paguba produsă de Onisim.

,,Şi dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea. Eu, Pavel, „voi plăti” – scriu cu mâna mea“ (Filimon 18-19).

Aceasta a făcut și Fiul lui Dumnezeu pentru noi, după cum găsim scris în cartea profetului Isaia:

,,Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.  Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.  Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor“ (Isaia 53:4-6).

Dacă prin mijlocirea lui Pavel Onisim a fost iertat, cu atât mai mult are succes mijlocirea făcută de Domnul Isus pentru noi înaintea Tatălui din cer.

,,Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.  El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi“ (1 Ioan 2:1-2).

,,Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi“ (1 Tim. 2:5-6).

,,Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!“ (Rom. 8:31-34).

,,De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi. (Evrei 7:25-27).

Scrisoarea trimisă de apostolul Pavel lui Filimon este încastrată între două coperți formidabile. Amândouă vorbesc despre harul nemaipomenit de mare pe care îl avem înaintea lui Dumnezeu și de starea de pace pe care ne-a adus-o împăcarea cu El prin Christos:

,,Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!“ …
,,Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru!“ (Filimon 3,25).

La fel este și pentru noi astăzi:

,,Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Rom. 8:35-38).

Epistola către Filimon ne arată cine este și ce face un lucrător creștin într-o situație de criză. Ca o apreciere extremă, putem spune că apostolul Pavel a ajuns să semene cu Domnul său în atitudini și în fapte. Este cel mai mare compliment care i se poate face unuia care s-a angajat să tragă în jug alături de Christos.

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 135 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: