Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu » 1 TIMOTEI

1 TIMOTEI

Titlul: 

În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Timotheon A” – „Către Timotei – A”.

,,Căutăm bărbați pentru o călătorie periculoasă, salariu nu prea mare, condiții de frig extrem, luni petrecute în întunerec și pericol constant, iar plata nesigură. În caz de succes, acces la cinste și faimă”. La acest anuț apărut într-un ziar londonez au răspuns câteva mii de persoane! Explicația? Anunțul fusese dat de celebrul explorator Sir Ernest Shakleton și asta fusese de ajuns.

Dacă Isus Christos ar fi dat și El un anunț în ziar, conținutul lui ar fi sunat cam așa: ,,Caut bărbați și femei pentru lucrarea dificilă de zidire a bisericii Mele. Vor fi neînțeleși de cei din jur, până și de colaboratorii lor. Vor fi sub un atac continu al unui dușman nevăzut. Nu vor putea vedea rezultatul muncii și ostenelilor lor decât atunci când totul va fi gata. S-ar putea să trebuiască să plătească cu casa, familia, visele și chiar cu viața lor.“

În ciuda acestor condiții, chemarea Domnului Isus a fost auzită și acceptată de foarte mulți care au renunțat la tot și unii au ajuns chiar să plătească cu viața privilegiul de a lucra împreună cu El. Ei L-au privit drept cel mai glorios Stăpân la care să lucreze, iar misiunea de a zidi împreună cu El Biserica Lui le-a părut drept cea mai importantă și mai deosebită îndeletnicire pentru care merită să trăiești.

Timotei a fost unul dintre cei care au răspuns chemării lui Christos și s-a alăturat celor care zideau deja Biserica cea slăvită. Pavel l-a făcut unul dintre asistenții lui și, alături de Tit și de alții, Timotei a primit spre rezolvare unele din cele mai dificile misiuni în bisericile întemeiate de apostolul Pavel printre Neamuri.

Despre Timotei ştim că a fost un copil născut dintr-o căsătorie „mixtă” între un tată grec şi o mamă evreică (Fapte 16:1). Încă din cea mai fragedă pruncie, Timotei a luat cunoştinţă cu scrierile sfinte evreieşti prin mama lui, numită Eunice şi prin bunica lui, numită Lois (1 Tim. 1:5; 3:15). S-a convertit cu ocazia primei vizite a lui Pavel la Listra (1 Cor. 4:17; 1 Tim. 1:2; 2 Tim. 1:2). Timotei este un caz fericit în care un copil aflat la o răscruce de civilizați a ales cultura poporului lui Dumnezeu, refuzând implicit cultura greacă, forma cea mai înaltă a culturii de atunci. Eternitatea este înttdeauna la modă. Privită prin prisma ei, celelalte forme de civilizație sunt deja ,,demodate“.

Cu ocazia celei de a doua vizite în Listra, Pavel hotărăşte să-l ia cu el şi-l taie împrejur din pricina iudeilor (Fapte 16:1-3). Este clar că pînă la ceasul acela, Timotei fusese privit de evrei ca un produs „compromis” al unei căsătorii „nelegiuite” şi crescut de un tată care n-a vrut să respecte asezămintele tradiţionale ale religiei evreilor.
Crescut de Pavel şi ordinat în lucrarea creştină (1 Tim. 4:14; 2 Tim. 1:6), Timotei devine colaboratorul şi însoţitorul apostolului în călătoriile sale prin Troa, Berea, Tesalonic şi Corint (Fapte 16 – 18; 1 Tes. 3:1, 2).
În timpul celei de a treia călătorii misionare, Timotei lucrează împreună cu Pavel sau este trimis ca reprezentant al apostolului în Efes, Macedonia şi Corint.
Timotei a stat cu Pavel în timpul primei lui detenţii la Roma şi s-a înapoiat împreună cu apostolul la Filipi (Filip. 2:19-23).
Mai tîrziu, Pavel îl lasă la Efes pentru a supraveghea lucrarea de acolo (1 Tim. 1:3), dar cînd este iarăşi închis, apostolul îl roagă să vină alături de el la Roma (2 Tim. 4:9, 21).
Textul din Evrei 13:23 ne spune că Timotei însuşi a călcat pe urmele apostolului gustînd din viaţa amară a închisorii.

Personalitatea lui Timotei este remarcabilă. Bolnăvicios (1 Tim. 5:23), timid (1 Tim. 1:7) şi fără experienţă (1 Tim. 4:12), el a lucrat cu devotament alături de Pavel, dovedind abilitate de predicator, credincioşie de ucenic, rîvnă de apostol şi perseverenţă de misionar.

Autorul:
Epistolele pastorale sînt o expresie a grijei apostolului Pavel pentru Biserici şi pentru ucenicii pe care el i-a promovat în lucrarea Evangheliei.
„Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus. Şi ce ai auzit de la mine în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii” (2 Tim. 2: 1-2). Extraordinara răspîndire a creştinismului din primele veacuri poate fi explicată numai dacă ţinem seama că atunci Biserica se răspîndea nu prin „teologie”, ca astăzi, ci prin „ucenicie” (Fapte 18:23-28).

Data:
Pavel scrie această scrisoare în preajma anului 63 d.Cr. la puţin timp după eliberarea lui din închisoarea de la Roma. Trecuseră 7 ani de cînd apostolul îi avertizase pe presbiterii bisericii din Efes de pericolul „lupilor răpitori” care se vor strecura în Biserică şi nu vor cruţa turma (Fapte 20:29, 30). Temerile apostolului se confirmaseră între timp. Urmaşii lui Imeneu şi Alexandru, pe care Pavel îi dăduse pe mîna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească (1 Tim 1:20-21) ridicaseră din nou capul (1 Tim. 4:1-3). Acum în Efes era lucrător Timotei şi Pavel revine în scrisoarea pe care o trimite asupra aceloraşi teme discutate cu episcopii Bisericii.

Contextul scrierii: 
Timotei primeşte aceste epistole ale lui Pavel în timpul şederii lui în Biserica din Efes. Pavel lucrase cu mult spor în oraşul acela şi inima lui era legată tare de credincioşii de acolo. De fapt, lucrarea lui Dumnezeu în Efes a fost aşa de puternică, iar numărul convertiţilor la creştinism a fost aşa de mare încît într-un interval de timp de 50 de ani templele păgîne au rămas goale şi multe dintre ele au trebuit închise. Iată ce găsim scris în cronica din cartea Faptele Apostolilor:

„În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucruri privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. Dar, fiindcă unii rămîneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi ceice locuiau în Asia, iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului” (Fapte 19:8-10).

Fără îndoială că expresia: „toţi ceice locuiau în Asia au auzit Cuvîntul Domnului” nu înseamnă că toţi locuitorii Asiei au venit ei înşişi la Pavel în Efes sau că toţi s-au înscris în şcoala lui Tiran. Răspîndirea deosebită a Evangheliei s-a făcut prin cei pregătiţi de Pavel în acea şcoală a lui Tiran şi trimişi apoi să propovăduiască mai departe. Tactica lucrării lui Pavel a fost să atingă personal centrele majore din Imperiu şi să instruiască acolo pe lucrătorii care să răspîndească apoi în jur Evanghelia. În vremea aceea nu existau Seminarii şi nici şcoli teologice. Metoda folosită de apostol pentru multiplicarea numărului de vestitori ai Evangheliei este descrisă în cea de a doua epistolă către Timotei:

„Dar tu, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus. Şi ce ai auzit de la mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii” (2 Tim. 2:1-2).

Apostolul îl sfătuieşte pe Timotei să preia tactica lui de lucru şi să „se multiplice” pe sine, instruind lucrători care să poarte mai departe Evanghelia. În textul de mai sus sînt cuprise patru nivele de lucrători implicaţi în lucrarea creştină:

1) Pavel – l-a instruit pe Timotei şi pe mulţi alţii („în faţa multor marturi”).

2) Timotei – este îndemnat să încredinţeze învăţătura primită la alţi „oameni de încredere”.

3) Aceşti „oameni de încredere” – vor trebui aleşi după capacitatea for de a fi „în stare să înveţe şi pe alţii”.

4) Acei „alţii” necunoscuţi încă, dar care se vor integra apoi în această „ştafetă nevăzută” a Evangheliei.

Un alt lucru pe care trebuie să-l spunem despre caracteristicile acelei perioade este faptul că în vremea aceea Bisericile nu aveau clădiri afectate ţinerii de servicii divine. Grupurile de creştini se întruneau în casele celor credincioşi (Rom. 16:5, 23), în aer liber sau în săli luate cu chirie (Fapte 8-10). Clădirile de Biserici au apărut numai după 200 de ani de la moartea lui Pavel, cînd, în urma decretului dat de Constantin cel Mare, a fost încetată persecuţia asupra credincioşilor şi creştinismul a devenit religie de Stat. În vremea lui Timotei, existau sute de „Biserici” mici care se adunau prin case (Filimon 2), sub călăuzirea unor lideri locali numiţi fie „presbiteri”, fie „păstori”, fie „episcopi” (Fapte 20:17, 28).

Conţinutul cărţii: Epistolele către Timotei şi Tit sînt veritabile cursuri de „teologie pastorală”. Oricine vrea să-l aibă pe Pavel drept profesor, poate citi aceste lucrări ale lui. În vremea aceea, Timotei a funcţionat ca reprezentant apostolic în Efes şi probabil şi în alte părţi ale Asiei. Misiunea lui a fost să „aşeze presbiteri”, să corecteze învăţăturile greşite şi să supravegheze viaţa Bisericilor înfiinţate de Pavel. Din textul cărţii reiese clar că epistola este o continuare a învăţăturilor pe care Pavel i le-a dat lui Timotei prin viu grai (1 Tim. 1:3-4). Scopul urmărit de Pavel cu colaboratorii săi mai tineri este exprimat foarte clar în 1 Tim. 3:14-15: „Îţi scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curînd la tine. Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa Dumnezeului celui viu, stîlpul şi temelia adevărului”.

Cine citeşte cu atenţie scrisorile pastorale scrise de Pavel observă foarte repede că toate sînt un fel de testament al apostolului. Ucenicii lui sînt îndemnaţi în mod repetat să „păstreze” ceea ce le fusese încredinţat (1 Tim. 1:18-19; 3:9; 6:14, 20; 2 Tim. 1:13, 14; 2:2). Averea lăsată de apostol urmaşilor săi este identificată în 1 Tim. 1:11: „Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredinţată mie”. Epistolele pastorale sînt o ilustrare a schimbului de ştafetă dintre două generaţii de lucrători: Pavel i-a crescut pe colaboratorii săi prin exemplu personal şi prin învăţătură (Filip. 3:17; 4:9). Acum este rîndul lui Timotei să ducă ştafeta mai departe. Metoda de creştere trebuie să rămînă mereu aceiaşi: exemplul personal şi învăţătura (1 Tim. 4:12-13, 16).

Conţinutul epistolei este foarte clar şi foarte sistematic aşezat: după o scurtă explicare a motivului pentru care a fost scrisă cartea (1 Tim. 1:1-17), urmează îndemnul lui Pavel pentru „păstrarea” moştenirii spirituale lăsate de Pavel (1 Tim. 1:18-20). Acest „depozit de învăţătură” este apoi descris în două secţiuni caracteristice: prima parte cuprinde învăţătura despre Biserică şi despre organizarea ei (1 Tim. 2 şi 3), iar a doua parte cuprinde învăţătura despre lucrătorul creştin şi despre felul lui de comportament faţă de diferite categorii de credincioşi din Biserică (1 Tim. 4-6).

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Tema întregii cărţi este sintetizată în următoarea expresie: „Ca să şti cum să te porţi în Biserică” (1 Tim. 3:15).

1 Timotei şi Tit sînt cele două epistole care ne prezintă caracterul şi caracteristicile liderilor spirituali ai Bisericii: ce sînt ei în ei înşişi (1 Tim. 3:2), ce sînt ei în relaţiile cu alţii (1 Tim. 3:3), ce sînt ei în familiile lor (1 Tim. 3:4-5) şi ce sînt ei în relaţiile cu lumea din jur (1 Tim. 3:6-7).

SCHIŢA CĂRŢII
„Manualul presbiterilor”

Cap.1 – Stai la datorie!
De dragul lucrării – 1:1-11
De dragul Domnului Isus – 1:12-17
De dragul tău – 1:18-20

I. Biserica şi organizarea ei 2-3 
a. Lucrarea în Biserică, 2:1-7
b. Rugăciunea în Biserică, 2:8
c. Poziţia femeii în Biserică, 2:9-15
d. Lucrătorii Bisericii
Presbiterii, 3:1-7
Diaconii, 3:8-14

II. Conduita lucrătorul creştin 4-6 
a. În combaterea învăţătorilor mincinoşi, 4:1-6
b. În practicarea evlaviei, 4:7-11
c. Într-o pildă de viaţă şi învăţătură, 4:11-16
d. În relaţiile cu cei tineri şi cu cei bătrîni, 5:1 -2
e. În îngrijirea văduvelor din Biserică, 4:3-16
f. În relaţiile cu ceilalţi presbiteri, 5:17-25
g. În relaţiile cu cei aflaţi în robie, 6:1-8
h. În relaţiile cu cei bogaţi, 6:9-19

Repetarea îndemnului, 6:20-21

+++

Cometariu la text

O privire generală

1 Timotei este o epistolă pastorală din care lucrătorii creștini pot afla ,,cum trebuie să se poarte în adunare“ (3:15). Apostolul recomandă predicarea adevărului (cap. 1, 4), rugăciunea (cap. 2) și promovarea unor lideri calificați (cap. 3). Pavel încheie cu sfaturi pentru comportamentul specific față de diferite categorii de oameni din adunare (cap. 5–6).

Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos.
Har, îndurare, pace, de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Hristos Isus, Domnul nostru. (Romani 1:7; 1 Timotei 1:2)

Fără îndoială, aceasta este formula de început favorită a lui Pavel. Apostolul o folosește de zece ori la începutul sau la sfârșitul epistolelor sale (Romani 1.7; 1 Corinteni 1.3; 2 Corinteni 1.2; Galateni 1.3; Efeseni 1.2; Filipeni 1.2; Coloseni 1.2; 1 Tesaloniceni 1.1; 2 Tesaloniceni 1.2; Filimon 3). În toate epistolele sale scrise către o adunare, Pavel folosește aceste, har și pace, ca o dorință a lui pentru ele. Când a scris celor împreună-lucrători cu el, le-a transmis aceeași dorință, însă a adăugat și cuvântul „îndurare” (1 Timotei 1.2; 2 Timotei 1.2; Tit 1.4).

Noi, cei credincioși, am fost mântuiți prin har, însă avem nevoie în continuare de har ca să fim păziți și susținuți, și acest har îl dorea apostolul pentru sfinții din adunările cărora le scria. Am primit pace cu Dumnezeu atunci când am fost mântuiți, însă avem nevoie de pacea lui Dumnezeu în multele situații dificile prin care trecem. Ce minunat să știm că harul și pacea sunt întotdeauna la dispoziția noastră! Să ne folosim de ele tot mai mult, zi de zi!

Când a fost necăjit de acel „țepuș în carne”, după experiența minunată pe care o avusese în cel de-al treilea cer, Pavel ne spune, în 2 Corinteni 12: „De trei ori L-am rugat pe Domnul ca să-l depărteze de la mine”. Acest lucru nu s-a întâmplat, ci Domnul i-a oferit lui Pavel un mare adevăr: „Harul Meu îți este de ajuns, pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune”. Mai departe, el spune chiar că își găsea plăcerea în slăbiciunile sale, pentru ca puterea lui Hristos să rămână peste el. El a acceptat pe deplin răspunsul Domnului și, în consecință, s-a bucurat de pacea lui Dumnezeu.

E. P. Vedder, Jr.

Capitolul 1 – Despre perseverență – Stai la datorie!

Lucrarea din Efes n-a fost ușoară și Timotei era gata să-și părăsească postul și să meargă în altă parte, dar apostolul Pavel îl îndeamnă (îi poruncește!) să rămână pe loc și să-și continue slujirea (1:3).

,,Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună“ – (1:18).

La ora scrierii, Pavel era prospăt eliberat din închisoarea Romei și în vizită la Filipi sau în casa lui Filimon. Scrisoarea aceasta este un îndemn la statornicie și o reașezare a priorităților lucrării în biserică pe vreme de criză.

Data viitoare când îți vine să pleci din cauza greutăților, ia în seamă argumentele pentru care Pavel îi spune lui Timotei să n-o facă.

De dragul lucrării (1–11). Avertismentele date de apostol presbiterilor din Efes în trecut de Pavel s-au dovedit întemeiate. învățătorii mincinoși au pătruns în adunare (Fapte 20:28–30). Pavel îi spune lui Timotei: ,,Dacă tu pleci, uită-te bine pe mâinile cui rămâne lucrarea din Efes! Poți să o lași pe mâinile celor ce ,,s-au depărtat de adevăr și năucesc oemnii cu flecăriile lor ignorante? Nu pleca, ci ,,poruncește“ unor astfel de oameni să tacă. Fii ferm și categoric, așa cum te-am învățat!

Datoria unui lucrător este să spună oamenilor adevărul. Dacă-și părăsește turma, ea rămâne pe mâna unor palavragii neștiutori, dar agresivi. Cel care fuge nu este păstor, ci mercenar tocmit cu ziua (Ioan 10:12–13).

De dragul Domnului Isus (12–17). El a murit ca să-i mântuiască pe păcătoși și-i echipează pe cei chemați în lucrare să o potă duce până la capăt. Era în joc nu numai renumele lui Timotei, ci renumele Domnului Isus. Plecarea din Efes ar fi proiectat asupra cetății imaginea unui Christos neputincios. Apostolul se dă pe sine însuși exemplu de neputință și nevrednicie transformate în slujire biruitoare. Același Dumnezeu care l-a ridicat pe Pavel prin Christos îl poate susține în lucrare pe Timotei – și pe fiecare dintre noi. El este credincios și-și duce lucrarea pănâ la capăt!

De dragul lui însuși (18–20). Greutățile din Efes erau doar examene pe care Timotei era chemat să le treacă cu bine. Plecarea ar fi însemnat prăbușirea la examen. Viața este o luptă și sujirea nu poate fi altceva!

Dacă fugim de la greu ne păgubim singuri de ocaziile noastre de creștere, de biruință și de glorificarea lui Dumnezeu. Când bate vântul încercărilor, așează-ți pânzele corăbiei în poziția corectă și lasă-l pe Domnul Isus să țină cârma. Altfel, te așteaptă naufragiul ca pe Imineu și Alexandru.

Ce înseamnă acest ,,dat pe mâna Satanei“?

Expresia folosită de apostolul Pavel când vorbește despre disciplinarea lui Imineu și Alexandru este șocantă! Nu există nici o biserică evanghelică în statutul căreia să existe astăzi o asemenea formă de disciplinare! Ea pare mult prea spră și prea … din altă lume. Cum este posibil? Ne-am îndepărtat noi de învățătura lui Pavel sau a fost el prea exagerat atunci când a scris aceste lucruri?

,,Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.“ (1 Tim. 1:20).

Chiar dacă noi nu vorbim despre ea în acești termeni, nu înseamnă că o astfel de disciplinare dumnezeiască nu există și astăzi. Dimpotrivă! Ea este o practică a lui Dumnezeu și prin urmare se întâmplă în Biserică. Dacă n-o facem noi, o face Dumnezeu însuși.

,,Darea pe mâna Satanei“ înseamnă scoatera de sub protecția divină a cuiva. Pentru cititorul atent, Biblia menționează multe cazuri de genul acesta. Iată doar câteva dintre ele:

• Iov – Iov 1:12; 2:6
• Saul – chinuit de u duh rău – 1 Sam. 16

• David ațâțat de Satan să numere poporul – 1 Cronici 21:1
• Domnul Isus dus să fie ispitit în pustie – Mat. 4.
• Apostolul Pavel – solul Satanei ca un țepuș în carne – 1 Cor. 12
• Curvarul din Corint care a suferit distrugerea trupului  – 1 Cor. 5
• Petru – înștiințat că Satan a cerut să ne cearnă – Luca 22:31
• Iuda – ni se spune ca a intrat Satana în el  – 1 Ioan 13:27
• Anania și Safira – le-a umplut Satan inima și au fost omorâți – Fapte 5:1-11

Într-un sens foarte real, orice creștin care este exclus din adunarea copiilor lui Dumnezeu este lăsat afară ca să simtă apăsarea Satanei și să se pocăiască. În acest spirit trebuie înțeleasă avertizarea postolică pe care o rostim la Cina Domnului:

,,Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi nu puţini dorm.  Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea“ (1 Cor. 11:28-32).

Responsabilitate

Capitolul 1 al epistolei lui Pavel către Timotei este un îndemn la responsabilitate. Cineva a definit responsabilitatea drept ,,răspunsul“ nostru la ,,abilitatea lui Dumnezeu“ (“our response to God’s ability”).

+++

1 TIMOTEI 2 – Despre priorități – Biserica o Casă de rugăciune

Biserica nu este un bâlci în care fiecare scamator își face numărul fără să-i pese de ceilalți! Principiul fundamental al manifestărilor în Biserică este ,,Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.“ (1 Cor. 14:4). Se pare că Timotei avea probleme cu implementarea lui în adunarea pe care o păstorea în Efes Și bărbații și femeile uitaseră care le este locul și rolul lor specific.

,,Biserica este un organism“ mi-a spus o dată un păstor ,,așa că nu trebuie să punem prea mult accent pe organizare. Trebuie să trăim în libertatea Duhului“. Eu am răspuns: ,,Dar dacă un organism este dezorganizat moare! Viața este cea mai organizată formă de existență a materiei. Sigur că sunt de acord când spui că trebuie să-I dăm libertate Duhului Sfânt să lucreze, dar nici Duhul lui Dumnezeu nu este liber să nu asculte Cuvântul lui Dumnezeu“.

De foarte multe ori, cei care proclamă ,,libertatea Duhului“ trăiesc ei înșiși sub îndemnurile firii pământești, nu umblă călăuziți de Duhul lui Dumnezeu. ,,Libertatea“ pe care o cer ei nu este altceva decât o formă de anarhie în care să li se permită să facă tot ce poftesc.

Ca să contracareze această tendință, apostolul Pavel retraseazî în acest capitol care este rolul Bisericii și care sunt pozițiile și lucrările specifice pentru bărbați și pentru femei.

Care este cea mai vitală lucrare adintr-o adunare locală? După apostolul Pavel, cea mai vitală lucrare este rugăciunea! Având în vedere că Timotei era copleșit și descurajat de problemele din Efes, nu e de mirare că apostolul îl trage din planul conflictelor cu oamenii spre rezolvarea lor în planul părtășiei cu Dumnezeu. În al doilea rând, capitolul acesta, în partea. adoua, face rânduială puțin în privința implicării femeilor în lucrare. De prea multe ori, problemele din biserică au apărut din cauza unor probleme nerezolvate în viața de familie. Biserica este familia cea mare, după cum familia este biserica cea mică. Amândouă trebuie așezate pe tiparul stabilit de Dumnezeu.

Prioritatea rugăciunii  (2:1-7). Prin ce este rugăciunea ce amai vitală lucrare din vuiața celor credincioși? Pentru că prin ea suntem cei care determinăm ce vor face cei mai importanți oameni d epe pământ. O rugăciune adresată lui Dumnezeu pentru cei care conduc societatea est mai eficientă ca o petiție sdresată lor. Avem privilegiul de a sta de vorbă cu Dumnezeu despre cei rînduiți de El să conducă vremelnic treburile oamenilor pe pământ. Asta nu înseamnă că urmărim anumite scopuri politice, ci că dorim din partea politicienilor doar două lucruri: să fi lăsați să ducem o viață pașnică și să avem libertatea de a vesti Evanghelia. O expresie prioritară a acestei Evanghelii este că dorim sincer mântuirea celor care conduc societatea, privindu-i cu aceeași ochi cu care-i privește și Dumnezeu.

Este trist că rugăciunea și-a pierdut din valoare în biserici. ,,Dacă anunț că vom avea la biserică o masă vin oamenii și de peste deal, dar dacă anunț o oră de rugăciune specială nu vin nici mîcar cei din Comitetul bisericii“ mi-a măsturisit un prieten.

Peter Deyneka, Sr., fondatorul organizației ,,Slavic Gospel Association“, avea o zicală: ,,Multă rugăciune, multă putere! Fără rugăciune, fără putere!“ În biserica primară, rugăciunea a fost pusă la același nivel cu propovăduirea (Fapte 6:4).

Astăzi, mulți păstori cheltuiesc mai mult timp pregătindu-se pentru anunțuri decât pentru rugăciunea care ar trebui să le însoțească. Ei stau timp îndelungat la pregătirea unei predici, dar nu-și pregătesc din timp rugăciunile rostite de la amvon. Nu-i de mirare că ele sunt ,,de rutină“, formale și pline de automatisme. Nu spun că trebuie să învățăm rugăciunile pe dinafară, dar ar rebui să ne preocupăm să nu repetm în fiecare duminică aceleași cuvinte.

Rugăciunea poate fi asemenea unui buchet cu flori felurite. Apostolul Pavel enumeră câteva caracteristici pe care le poate avea rugăciunea: ,,să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri“ (1 Tim. 2:1).

Rugăciunea este cel mai ,,bun“ șucru pe care-l putem face atunci când ne închinăm împreună lui Dumnezeu. Trebuie să facem distincție între ceea ce este ,,bun“ și ceea ce nu este. Pavel folosește cuvântul ,,bun“ sau ,,bine“ de foarte multe pori în scrierile sale. Este felul lui de a-și sublinia recomandările și preferințele (1 Tim. 1:8, 18; 2:3; 3:1, 7, 13; 4:4, 6; 5:4, 10, 25; 6:12–13, 18–19; 2 Tim. 1:14; 2:3; 4:7; Titus 2:7, 14; 3:8, 14).

Poziția bărbatului la rugăciune (2:8).  Expresia ,,vreau dar“ pe care o folosește Pavel exprimă rânduiala stabilită de apostol în biserici cu privire la viața de rugăciune. Pavel prescrie o poziție a inimii, mult mai importantă decât poziția corpului. De fapt, prima o va determina întotdeauna pe a doua, nu invers.

Dacă urmărim cuvintele din acest verset înțelegem repede că apostolul stabilise că rugăciune nu trebuie restrânsă doar la un anumit loc (,,să se roage în orice loc“), că ea trebuie făcută doar ca o însoțitoare a unei vieți neprihănite, altfel n-are nici o putere (,,să ridice spre cer mâini curate“), că ea nu trebuie făcută la mânie și că ea trebuie să fie o respirație a credinței (vezi și Iacov 1:6-7). Inima celui ce se roagă trebuie să fie acordată cu inima lui Dumnezeu, ca un instrument activ în concertul universal al voiei Sale.

Obiceiul evreilor era să se roage cu mâinile ridicate în sus, spre cer. Obiceiulnostru este să ne rugăm cu capul plecat, cu mâinile împreunate și cu ochii închiși. Nici una din aceste poziții nu este obligatorii și nu ne aduce un avantaj înaintea lui Dumnezeu.

În Biblie găsim că oamenii s-au rugat în picioare, cu mâinile întinse (1 Regi 8:22); în genunchi (Dan. 6:10); în picioare (Luca 18:11); așezați (2 Sam. 7:18); cu capul plecat (Gen. 24:26); cu privirea ridicată sus (Ioan 17:1); proșternați la pământ (Gen. 17:3). Un misionar a povestit că cea mai aprinsă și mai ascultată rugăciune a sa a fost când era legat și cu capul în jos deasupra unei fântâni în care doreau să-l înece, dar el nu i-a sfătuit pe ascultători să aștepte să ajungă și ei într-o asemenea postură.

Problemele femeii la rugăciune (2:9-15).  Este fundamental să înțelegem că Evanghelia creștină a rdicat femeia pe aceeași palier de activitate duhovnicească cu bărbatul. Ea are aceeași trecere înaintea lui Dumnezeu. Postulatul acesta a dus la eliberarea femeilor din Imperiul Roman. Unele dintre ele n-au știut cum să se poarte în libertatea primită, producând tulburare în armonia familiei și a Bisericii. Apostolul Pavel readuce aminte tuturor că ordinea din familie și Biserică este bazată pe ordinea stabilită de Dumnezeu în creație. Egalitatea în valoare nu înseamnă scoaterea femeii din tiparul divin stabilit de Dumnezeu pentru protecția ei, nu pentru persecutarea ei. Viața publică a femei nu trebuie să fie un spectacol, ci o slujire, iar ceea ce partă pe ea nu trebuie să fie o xpoziție, ci o expresie a modestiei. În domeniul rugăciunii, ca și în toate celelalte, femeia trebuie să se împodobească cu smerenie, cu decență și cu evlavie. Rânduiala aceasta a fost așezată în biserici și pe Petru (1 Petru 3:1-6).  Ca și în cazul Evei din rai, activitatea femeii poate aduce asupra bărbatului binecuvântarea sau … blestemul (Filipeni 4:2-3).

,,Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,  ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. 11 Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.  Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii. Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie“ (1 Tim. 2:8-15)

Expresia ,,cu toată supunerea“ a reușit să-i sperie și să-i ofenseze pe mulți și mai ales pe … multe. Unii l-au etichetat pe apostolul Pavel dret ,,un burlac scorțos“ pornit împotriva femeilor.  Cei care credem în inspirația Scripturilor știm că ce scrie Pavel vine de la Dumnezeu nu de la oameni. Dacă nu ne place ceva din Biblie n-ar trebui să ne certăm cu Pacel (sau cu Petru 1 Petru 3:1-7), ci cu Dumnezeu care i-a inspirat să scrie (2 Tim. 3:16-17).

Termenul tradus ,,supunere“ în 1 Timotei 2:11 este tradus la fel în alte două pasaje:

 Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului, căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile“(Efes. 5:21-24).

,,Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul“ (Col. 3:18).

El se referă la poziție, nu la valoare. În armată, termenul folosit este ,,subordonare“. Oricine a făcut armata știe că ,,rangul“ determină autoritatea și poziția, nu valoarea sau abilitatea. Un colonel este așezat mai sus în rang decât un sergent, dar asta nu garantează că cel dintâi are calități umane mai bune ca cel din urmă. Rangul permanentizează disciplina și la fel trebuie să fie și în adunarea sfinților:

,,Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială“ (1 Cor. 14:40).

Dumnezeu a rânduit în societate instituții: familia, biserica și statul. Fiecare dintre ele sunt stabilizate prin ordine și supunere. Copiii trebuie să se supună părinților ,,căci este drept“ (Efes. 6:1). Lucrătorii trebuie să se supună stăpânilor lor (Efes. 6:5–8). Cetățenii trebuie să se supună autorităților statale (Rom. 13; 1 Petru 2:13–20). Subordonare nu înseamnă subjugare.

Apostolul Pavel a respectat valoarea femeilor în lucrarea creștină. Revoluționar față de ceea ce era atunci în societate, el a predicat egalitatea femeii și bărbatului înaintea lui Dumnezeu (Gal. 3:28). În finalul epistolei către creștinii din Roma, Pavel salută pe nume nu mai puțin de opt femei, iar pe Fivi, purtătoarea epistolei lui o prezintă ca ,,diaconiță a bisericii din Efes (Rom. 16:1). Pavel ne spune că a lucrat împreună cu femei în lucrarea Evangheliei:

,,Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul. Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii“ (Filip. 4:2-3).

Cum trebuie atunci să înțelegem recomandarea ,,Femeia să învețe în tăcere“ (1 Tim. 2:11)? În primul rând trebuie să spunem că ,,în tăcere“ nu este cea mai fericită traducere. Termenul original apare și în 1 Tim. 2:2, unde este tradus prin ,,pașnică și liniștită“. Acest termen nu interzice propovăduirea Evangheliei, pentru că în textul citat denumește activitatea tuturor creștinilor, ci subliniază o atitudine de lucru. Unele femei din adunarea din Efes abuzau de libertatea creștină și tulburau serviciile de închinare.

În epsitola către Tit, Pavel îndeamnă femeile să învețe în adunare:

,,Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin, să înveţe pe alţii ce este bine, ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii“ (Tit 2:3-4).

Apostolul laudă bunica și mama lui Timotei pentru că i-au transmis învățătura creștină:

,,Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine. … Din pruncie cunoști Sfintele Scripturi“ (2 Tim. 1:5; 15).

Nu este nimic rău cu o femeie care-l învață sau corectează pe un bărbat în particular, așa cum a făcut, alături de Acuila, Priscila cu Apolo (Fapte 18:24-28). Este însă foarte rău, chiar împotriva naturii și a ordinii stabilite de Dumnezeu la creație ca o femeie să se ridice ,,în rang“ deasupra bărbaților din adunările creștine.

,,Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruiesc în credință, în dragoste și în sfințenie“ (1 Tim. 2:15).

Versetul acesta nu este un îndemn pentru familii foarte numeroase. Nu în numărul nașterilor stă ,,mîntuirea“ femeilor! Dacă ar fi așa, textul pomenește numai despre ,,nașterea de fii“. Ce s-ar face femeia care naște numai fete?

Textul spune că Dumnezeu a rânduit o frumoasă armonie în exersarea autorității și a influenței în lume. El a dat conducerea societății pe mâna bărbaților, dar a dat formarea băieților pe mâna femeilor. Până și limba noastră se numește ,,limba maternă“. Un proverb spune: ,,Mâna care mișcă leagănul determină caracterul celui care va ocupa într-o zi tronul!“

Închei acest capitol cu două citate:

,,Femeia din biserică și soția de acasă își va găsi împlinirea dacă înțelege să se poarte cu bucurie într-o dependență smerită, nu într-o capitulare bombănitoare” – Elisabeth Elliot

,,O femeie așa cum trebuie este cel mai iscusit lucru de pe pământ. Prin rugăciune și prin influența ei creativă asupra soțului, ea mișcă atât mâna care mișcă universul, cât și mâna care mișcă lucrurile de pe pământ. Femeile au fost ultimele sub cruce și cele dintâi la mormântul deschis. Biserica le este îndatorată femeilor mai mult decât vom putea spuen vreodată. Iar familiile noastre le sunt îndatorate încă și mai mult pentru ceea ce fac ele ca soții și ca mame“ – Dr. Agoste

+++

1 Timotei 3 – Despre personalitatea conducătorilor adunării

Culmea! Biserica din Efes suferea nu din lipsă de lucrători, ci din cauza răi! Ei fuseseră promovați în lucrare pe criterii nebiblice. Nu-i de mirare că apostolul Pavel începe printr-o recomandare condiționată imediat de criterii foarte precise:

,,Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun”.Dar trebuie ca episcopul să fie …“ (1 Tim. 3:1-2).

Din cauza dezordinii din Efes avem astăzi învățătura apostolului Pavel despre caracterul și caracteristicile spirituale ale presbiterilor.

Spre deosebire de ceilalți lideri din lume, presbiterii trebuiesc cercetați și promovați în acord cu normele prevăzute în Cuvântul lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să fie aleși pe baza abilităților lor naturale, (descurcăreți, cu succes financiar, populari, etc.) ci pe baza calificativelor lor spirituale și a darurilor duhovnicești pe care Biserica le recunoaște.

Chemarea la slujba de presbiter este o chemare înaltă și asupra celor aleși pentru această slujire apasă o responsabilitate mai mare decât asupra celorlalți credincioși din adunare.  Autorul epistolei către Evrei ne spune despre presbiteri că ei: ,,priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele” (Evrei 13:17).

Din cauza realității descrise mai sus, Biblia pretinde celor care doresc să ,,fie episcopi”, o serie de calități și caracteristici pe care le găsim enumerate în 1 Timotei 3:1-7 și Tit 1:5-9.  Ambele liste de calificative încep cu același calificativ general:  ,,fără prihană”.  Aceasta include într-un sens larg toate calificativele enumerate după el.  A fi ,,fără prihană” implică ideea de a fi deasupra oricărui reproș.  Un presbiter trebuie să fie un model pentru ceilalți. (Exemplu:  Dacă el a fost divorțat sau dacă a fost implicat într-o afacere murdară, aceste lucruri ar putea să-l pună în imposibilitatea de a lua măsuri disciplinare asupra celor aflați în situații asemănătoare.)

Celelalte calificative enumerate în pasajele amintite sunt mult mai specifice și se împart în patru categorii distincte:

1. Calificative personale.

În întregul lor, ele definesc un caracter cu o înaltă moralitate.

  • ,,Bărbatul unei singure neveste” – arată că un presbiter trebuie să fie un soț credincios soției sale, trăind o viață conjugală curată, fără relații sau atitudini adulterine.Aceasta nu are însă nici o legătură cu vreun divorț anterior convertirii și nici nu interzice celor necăsătoriți promovarea în slujire.
  • ,,Cumpătat” – înseamnă să nu aibe nici un fel de excese în viață.
  • ,,Înțelept” – înseamnă să fie sensibil și cu o minte ageră, dar mai ales înseamnă să fie gata să pună în practică tot ce învață în Cuvântul lui Dumnezeu.
  • ,,Vrednic de cinste” – înseamnă a avea o purtare bună care să-i atragă respectul celor din jur.
  • ,,Nu încăpățânat” – înseamnă să nu fie interesat mai mult să facă ceea ce-i place, decât să slujească acolo unde i se spune.
  • ,,Nici mânios” (blând) – înseamnă să aibe stăpânire de sine.
  • ,,Drept” – înseamnă să știe să dea fiecăruia ce i se cuvine.
  • ,,Devotat” (sfânt) – înseamnă să-și îndeplinească datoria față de Dumnezeu în consacrare totală.
  • ,,Nu iubitor de bani” (nici lacom de câștig mârșav) – înseamnă că viața lui nu trebuie subordonată acumulării de bunuri materiale.

2. Calificative în viața de familie.

‑ Cuvântul lui Dumnezeu reglementează viața de familie.

  • ,,Să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința” (aceasta pare a se referi la copiii mici), ,,având copiii credincioși” (aceasta pare a se referi la cei destul de vârstnici pentru a fi direct răspunzători în fața lui Dumnezeu)
  • ,,Să-și chivernisească bine casa” – altfel, bărbatul acela nu va ști cum să îngrijească de Biserica lui Dumnezeu.

3. Calificative în relațiile cu alții.

În relațiile interpersonale un presbiter trebuie:

  • ,,Să nu fie nici bețiv” – aceasta interzice cu desăvârșire beția.
  • ,,Nici bătăuș” – aceasta interzice pornirile revanșarde și pune o stavilă firilor iuți la mânie.
  • ,,Să fie blând, nu gâlcevitor față de alții” – se explică de la sine.
  • ,,Să fie primitor de oaspeți” – aceasta înseamnă că un presbiter trebuie să-și pună casa la dispoziția lucrării și că dragostea de oameni trebuie să se manifeste și prin sacrificiul comodității căminului.
  • ,,Iubitor de bine” – înseamnă că el trebuie să caute binele altora și că el se va bucura din toată inima de reușitele celorlalți.
  • ,,Să aibe o bună mărturie din partea celor din afară” – Această calitate este foarte necesară pentru credibilitatea mesajului Evangheliei.Conducătorii Bisericii nu au voie să fie învinuiți de ipocrizie de cei din lume.

4. Calificative în viața de credință.

Acestea sunt calificative spirituale și măsoară creșterea și maturizarea.

  • ,,Să nu fie întors la Domnul de curând” – înseamnă să nu fie proaspăt convertit și nu are prea mult de-a face cu vârsta (Timotei era tânăr, dar aceasta nu i-a fost un handicap – ,,Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea” 1 Timotei 4:12).Acest calificativ pretinde maturitatea spirituală ca pe o condiție prealabilă slujirii ca presbiter.
  • ,,Să fie în stare să învețe pe alții” – presupune o temeinică cunoaștere a Scripturilor și abilitatea de a se face ascultat și înțeles de ceilalți.
  • ,,Să fie în stare să sfătuiască” – aceasta cere o experiență personală bogată și un deosebit simț de sensibilitate în înțelegerea problemelor celorlalți.Cea mai bună sfătuire este rezultatul înțelegerii corecte a Cuvântului lui Dumnezeu și a felului în care el este ,,de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16,17)
  • ,,Să înfrunte pe potrivnici” – Ca păstor, presbiterul trebuie să apere turma de ,,lupii răpitori”.Mulți dintre aceștia vin să atace din interior, ,,âmbrăcați în piele de oaie”. ,,Știu bine că…, se vor vârâ între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma;  și se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vă vor învăța lucruri stricăcioase, ca să atragă pe ucenici de partea lor.  De aceea, vegheați !…” (Faptele Apostolilor 20:29,30)

Nu există creștere spirituală fără creștere în cunoașterea Cuvântului ! Atât cel ce vrea ,,să fie episcop”, cât și cel ce ocupă această poziție de multă vreme, trebuie să stăruiască în ,,citire și în învățătura pe care o dau altora”. Un presbiter trebuie să aibe o îndoită abilitate în sfera Cuvântului.  El trebuie să fie în stare să învețe pentru sine și în stare să-i învețe și pe ceilalți. El trebuie să primească învățătura și să o dea celorlalți.  Îngâmfarea l-ar putea împiedica de la prima, iar comoditatea și teama de concurență, de la a doua.  Iată de ce, un presbiter nu trebuie să uite că el nu este decât un intermediar între oi și ,,Marele Păstor al oilor” (1 Petru 5:4), niciodată stăpân peste ceilalți (,,nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală” – 1 Petru 5:3), și niciodată indispensabil sau de neânlocuit (,,nu de silă, ci de bună voie”, ,,și în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie” -1 Petru 5:2,5).

Un presbiter trebuie să fie ocupat până la pasiune cu creșterea celorlalți. Nu cu o creștere numerică, ci cu creșterea spirituală. Nu avem nici un drept să-i cerem lui Dumnezeu mai multe oi, atâta timp cât cele ce ne-au fost încredințate nu au crescut suficient.  Atâta vreme cât în cei prezenți nu se vede creșterea, presbiterii Bisericii n-au voie să se gândească la cei din afară.  De fapt, un presbiter are în responsabilitate Biserica și în măsura în care preocuparea lui va da roade în Biserică, Biserica va avea grijă ea însăși de evanghelizarea lumii.

Ca strategie, presbiterul trebuie să se ocupe de oi, încercând să nască presbiteri, lăsând ,,nașterea altor oi” în seama oilor.  O turmă bine îngrijită și hrănită corespunzător nu va întârzia să se înmulțească.  Din păcate, mulți presbiteri nu și-au însușit această strategie și lucrarea sufere.  Ei se istovesc în încercarea de a evangheliza ,,în afara” Bisericii, în timp ce turma încredințată lor arată jalnic și este prea neglijată pentru a-și îndeplini datoria în lume.  Cineva spunea că:  ,,Se aud prea multe predici de evanghelizare în Biserică și mult prea puține în lume”. Legea fundamentală a lucrării lui Dumnezeu prin Biserică, este cuprinsă de fapt în acest postulat simplu:

  • Pe măsură ce sfinții se maturizează, ei vor evangheliza în cadrul propiilor lor sfere de influență și vor atinge cu mesajul mult mai mulți oameni decât ar putea atinge păstorul, ca lucrător de unul singur.

1 TIMOTEI 4 – Despre progresul în lucrare – O creștere văzută de toți

După ce am citit învățătura lui Pavel despre perseverență (cap. 1), despre priorități (cap.2) și despre personalitate (cap. 3), în capitolul 4 ajungem la învățătura lui Pavel despre progresul personal în lucrare.

Ea este expusă în două mișcări de text. Mai întâi, aposolul îi dă lui Tmotei exemple pe care NU trebuie să le urmeze, căi de care trebuie să se ferască și pe care trebuie să le combată (4:1-8), iar apoi trece la partea pozitivă a ecuației, învățându-l cum TREBUIE să fie, spre ce orizont personal trebuie să se îndrepte (4:9-16). Sunt alte lucruri care trebuie să se întâmple în viața noastră discret, departe de privirile altora, dar creșterea personală în duhovnicie trebuie să fie mărturia noastă prin care să-i influențăm și să-i încurajăm pe alții.

Exemple de slujitori neavenți în lucrare.

  1. Tipul restrictivului legalist trimis între creștini de diavol (4:1-6)

El contestă înțelepciunea divină înscrisă în legile firii: căsătoria și hrănirea, propunând asceza și regimurile alimentare stupide. Tema este prezentă și în Coloseni 2:16-23). Acolo unde apar acstea est semn că preponenii lor sunt proprietatea diavolului, oameni ,,însemnați cu fierul roșu“ de proprietarul lor demonic.

2. Tipul delirant al povestitorului de tradiții (4:7-8).

Lumea este plină de basme. Cei mai prolifici povestitori ai lor sunt ,,babele“ din ambele sexe, oamenii bătrâni care au pasiune pentru experiențele personale din trecut și vor să le predice ca mandatorii pentru cei din noua generație. ,,Pe vremea mea …“ Basmele sunt materia primă a tradițiilor. Citeam săptămâna trecută ce NU TREBUIE CU NICI UN CHIP să faci în fiecare zi din săptămâna mare. Scofală teribilă, domnule! Autorul acestor articole insipide și otyrăvitoare a uitat cu desăvârșire săne spună ce trebuie neapărat să facem, cum trebuie să ne apropiem de Dumnezeu în aceste zile de comemorare fertilă.

După ce încheie partea negativă a îndemnului său, apostolul Pavel trece la expunerea dimensiunilor adevăratei creșteri spirituale. Timotei este îndemnat să fie atent asupra lui însuși și asupra învățăturii pe care o răspândește.

3. Ca exemplu personal, el trebuie să crească în vorbire,  în purtare, în dragoste, în credință, în curăție (4:12).

4. Ca atitudine, Timotei trebuie să fugă de pasivitate și pafonare:

,,Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor[a]Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi“ (1 Tim. 414-15).

5. Ca activitate pastorală, Timotei trebuie să-i mântuiască pe cei aflați în grija sa (4:16).

,,Fii cu luare-aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă“ (4:16).

Trebuie să înțelegem ,,sensul“ în care este folosit aici termenul ,,mântuire“. Apostolul Pavel nu spune că Timotei poate să-i mântuiască pe alții, în sens soteriologic, așa cum nu spune că toți oamenii sunt automat mântuiți de Dumnezeu când scrie:

,,Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor şi mai ales al celor credincioşi“ (4:10).

În contextul acestui capitol, ,,mântuire“ nu înseamnă scăparea oamenilor de sub mânia lui Dumnezeu, ci protejarea oamnilor de atacurile furibunde ale diavolului.

,,Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3:10).

Într-adevăr, Dumnezeu nu-i îngăduie deocamdată diavolului să se dezlănțuie asupra omenirii în toată forța distrugătoare a răutății lui. În sensul acesta, Dumnezeu este deocamdată ,,mântuitorul tuturor“ oamenilor:

,,Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, …“ (2 Tes. 2:5-8).

Și ce ar putea face diavolul omenirii?

,,Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins deo mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apoc. 12:12).

Este suficient să aruncăm o privire înapoi și să vedem ce i-a făcut Satan lui Iov, atunci când Dumnezeu i-a dat voie:

El i-a făcut pe Sabeeni să fure vitele patriarhului (Iov 1:15), a coborât foc din cer și a ars în întregime oile și ciobanii patriarhului (Iov 1:16), a făcut ca ura haldeilor să-i transforme îm ucigașii cămilelor lui Iov (Iov 1:17) și a făcut ca un vânt mare să dărâme casa peste copiii lui Iov și să-i omoare pe toți (Iov 1:18-19).

Eu cred că și furtuna stârnită pe mare care era cât pe ce să scufunde barca în care era Domnul isus și ucenicii Lui a fost stărnită tot de Satan (Marcu 4:39). Puterile lui ,,supranaturale“ s-au manifestat și în semnele făcute prin vrăjitorii d ela curtea lui faraon (Exod 7:11, 22; 8:7).

Ce-i spune apostolul Pavel lui Timotei aici este că un păstor priceput și harnic poate fi instrumentul prin care Dumnezeu își păzește turma și ca un turn de scăpare, ca un clopot protector, o ,,mântuiește“ de atacurile celui rău.

+++

1 Timotei 5 – Despre problemele din familia bisericii

Care sunt motivela care-l fac pe cineva să părăsească lucrarea lui Dumnezeu? De ce era Timtei gata să părăsească biserica din Efes? capitolul 5 al scrisorii apostolului Pavel ne mai spune despre câteva.

Mântuirea ne mută în familia copiilor lui Dumnezeu. Ea stabilește relații noi între noi, dar crează și probleme (5:1-2). Nu întotdeauna este așa cum descrie psalmul 133 …

,,Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!
Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui,
se pogoară pe barbă,
pe barba lui Aaron,
se pogoară pe marginea veşmintelor lui.
Este ca roua Hermonului,
care se pogoară pe Munţii Sionului,
căci acolo dă Domnul binecuvântarea,
viaţa, pentru veşnicie“ (Ps. 133:1-3).

Trebuie să-i tratăm pe alții ca pe cei din familia noastră, dar asta nu înseamnă că trebuie să dăm ajutor oricui ni-l cere (5:3-16), mila trebuie să înceapă din familie (5:4,8,16), altfel, conducătorii bisericii pot face mai mult rău decât bine cu ajutorul acordat unora. Uneori, tulburările apar și pentru că dăm crezare bârfelor neverificate (5:19), judecăm cu părtinire (5:21) sau nu verificăm temeinic faptele (5:22). Nu toți membrii unei adunări au un caracter la fel de bun ca reputația de care se bucură (5:24-25) așa că trebuie să fim veghetori!

Este clar că una din problemele majore ale haosului din Efes era problema văduvelor care trebuiau susținute financiar. În societatea iudaică exista pe lângă Templu un sistem de ajutor social destinat celor care nu se puteau îngriji singuri. Văduvele era în mare parte dependente de acst ajutor. Din cauza încreștinării, vpduvele convertite au fost scoase de pe lisa de ajutoare, așa că biserica atrebuit foarte repede să creeze unsistem paralel de într-ajutorare. Abuzuriel de tot felul au corupt însă sistemul provocând în Efes tensiuni de tot felul. Apostolul scrie că a venit vremea să se facă curățenie și propune el însuși câteva linii directoare:

I. Defecte care descalifică o văduvă de la ajutorul financiar erau:

a. Priorități lumești (5:4-6).
b. Fuga de responsabilitate a familiei (5:4,8,16)
c. Vârsta nevârstnică (sub 60 de ani) (5:8)
d. Imoralitate în trecut (5:8)
e. Lipsa de fapte bune din trecut (5:9)

II. Părunca apostolului pentru văduvele tinere

a. să se mărite din nou (5:11-12)
b. să nu fie bârfitoare și iscoditoare (5:13)
c. să fie soții, gospodine și mame (5:14)
d. să nu urmeze pe Satan (5:15)

++++

1 Timotei 6 – Veghează asupra acestor lucruri

Ultimul capitol al primei scrisori către Timotei se încheie cu câteva avertizări apostolice. În ele se vede nu numai înțelepciunea unui om cu experiență, ci și discernământul divin în probleme foarte spinoase. Este surprinzător să vezi cât de ,,contemporane“ sunt problemele celor din Efes! Este evident că natura umană nu s-a prea schimbat între timp, așa că soluțiile lui Pavel sunt la fel de valabile și astăzi.

  • veghează asupra conflictelor de interes financiar (1 Tim. 6:1-2),
  • veghează asupra teologilor teoreticieni gălăgioși (1 Tim. 6:3-5),
  • veghează împotriva mirajului bogățiilor (1 Tim. 6:6-10; 17-19),
  • veghează asupra mărturiei personale (1 Tim. 6:11-16),
  • veghează împotriva asaltului științei fără Dumnezeu (1 Tim. 6:20-21).

I. Veghează asupra conflictelor de interes financiar (6:1-2)

,,Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău. Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască sub cuvânt că sunt fraţi, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-le apăsat“ (1 Tim. 6:1-2).

La întoarcerea dintr-o vizită în România mi-am dat seama că acolo a apărut un conflict intern care n-a existat în biserici pe vremea comunismului. Pe vremea mea eram toți cam la fel de săraci. Acum, în noul capitalism instaurat, creștinii s-au văzut foarte repede împărțiți în bogați și săraci, în proprietari și chiriași, în patroni și angajați. Situația aceasta generează tensiuni și conflicte. Ce bine că apostolul Pavel a adresat această problemă în avertizările pe care i le-a dat lui Timotei!

În problema conflictelor de interes financiar vreau să vă atrag atenția asupra a două soluționări false și a soluției propuse de Pavel. ,,Mamona“, dumnezeul finanțelor, este și astăzi la fel de agresiv cu creștinii.

,,Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea vă spun: Nuvă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea?“ (Matei 6:24-25)

Problema este urgentă și soluționarea foarte necesară. Tensiuni de genul acesta pot ruina părtășia creștină și mai ales, mărturia înaintea celor din afara bisericii: ,,Învață pe oameni aceste lucruri și spune-le apăsat“ (1 Tim. 6:2b).

Problema confictelor de interes financiar a fost analizată foarte bine de Karl Marx. Dacă vă mai aduceți aminte de la orele de economie politică, în orice proces de producție apare problema spinoasă a ,,plusvalorii“. Un investor vine cu un capital, pune pe picioare o afacere și plătește lucrători. Prin munca acestora capitalul investit inițial se mărește. Să zicem că el a investit un milion de dolari și a câștigat în final patru milioane de dolari. Înseamnă că el a câștigat trei milioane. Cine are drept la această ,,plusvaloare“?

Patronul spune că banii sunt ai lui. Angajații spun că munca este a lor și fără ea n-ar fi existat profit. Țineți minte că și Domnul Isus ne-a vorbit despre astfel de conflicte de interes fianciar în pilda lucrătorilor viei (Mat. 20:1-16).

I. Prima soluționare falsă a acestui conflict a fost chiar cea dată de Karl Marx.Ea a dus la socialism și a pavat drumul spre comunism. Aplicarea ei forțată a dus la moartea a milioane de oameni de pe toate continentele. Sunt unii care se mai joacă și astăzi cu flăcările ei. Ce a propus Marx?

Marele economist a spus că problema trebuie soluționată prin înlocuirea patronului cu Statul care devine astfel reprezentantul tuturor cetățenilor transformați și ei în proprietari, în patroni ai tuturor lucrurilor. Statul va veghea apoi ca ,,plusvaloarea“ să se împartă echitabil tuturor astfel ca fiecare, în utopia comunistă, ,,fiecare va munci după capacitate și va primi după nevoi“. Pentru că cei bogați n-au primit de bunăvoie o asemenea soluție, Kal Marx și Frederic Engels, a propus calea violentă a revoluțiilor proletare, iar Lenin a fost cel dintâi care a implementat-o în Rusia.

Necazul cu soluționarea propusă de Marx a fost și este că ea nu ține seama de natura umană păcătoasă. Nici o utopie nu poate fi construită cu oameni păcătoși. Putem trăi în imaginație în ,,paradisul pierdut“, dar, în realitate, natura umană ruinează orice idee ,,bună“. Din cauza naturii păcătoase, în relațiile interumane foarte puțini trăiesc altruist, gândindu-se la alții. În realitate, fiecare este pentru el însuși. Cum a anticipat foarte bine în ,,Ferma animalelor“George Orwell, soluția propusă de Marx a început bine, dar a sfârșit-o foarte prost. Ceea ce este animalic în fiecare dintre noi, firea noastră pământească, a făcut ca cei ce conduc Statul să devină repede noii patroni privilegiați ai națiunii, să trăiască ca niște porci nesățioși și să-i pedepsească crunt pe ,,dezidenții“ declarați sumar și rapid ,,dușmani ai poporului“. Vă mai aduceți aminte de maximele triste?

,,Poporul bea șampanie prin reprezentanții lui“.

,,În capitalism a existat exploatarea omului de către om; în comunism este invers!“

Soluționarea propusă de Marx a mai eșuat însă și dintr-un alt motiv. Nu numai că noii patroni n-au fost la înălțimea chemării lor, ci și marele mase ale proletarilor. Omul lucrează cel mai bine când lucrează pentru el însuși. Lăsat să lucreze pentru ceea ce nu este al lui, pentru ceilalți, pentru țară, pentru viitor, pentru bunăstarea întregului popor sau oricum i s-a mai propus, omul nu s-a lăsat păcălit. Au apărut delăsările, lucrul ,,în dorul lelii“ și procrastinarea. ,,Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim“. Peste asta a apărut ,,furtul din avutul obștesc“. Dacă totul este al nostru de ce să nu iau și eu puțin acasă?“ Aplicată în natura păcătoasă umană, soluția lui Marx a adus mult mai mult rău decât bine.

II. Cealaltă soluționare falsă este să lași frâu liber capitalismului rapace în care fiecare să se descurce așa cum poate.,,Piața“ spun proponenții acestei soluții, va regla conturile între patroni și lucrători. Nedreptățile se vor rezolva singure pentru că patronii nu pot produce plusvaloare fără angajați, ar angajații nu pot avea salarii fără patroni. Nu cred că mai este cazul să ilustrez falimentul acestei soluții. Fiecare națiune care a îmbrățișat capitalismul rapace s-a văzut silită să înființeze ,,amendamente cu drepturile fundamentale ale omului“ și mecanisme legale care să forțeze pârghiile sociale în folosul celor exploatați ,,la sânge“.

Care este soluția creștină propusă de apostolul Pavel?

III. Soluționarea conflictului de natură financiară poate fi rezolvată doar prin introducerea lui Dumnezeu în ecuație și prin trăirea celor implicați în dragoste.Sună simplu, dar nu este chiar așa de ușor! De aceea a scris apostolul:,,Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-le apăsat“.

În Efes, ca pretutindeni, atitudinea celor subordonați față de stăpânii lor era orice altceva, dar nu ,,cinste“, iar faptul că și unii și alții erau creștini, complica și mai mult această relație.

,,Cei care au stăpâni credinșioși să nu-i disprețuiască, sub cuvânt că sunt ,,frați“ …(1 Tim. 6:2)

Este clar că tocmai aceasta se întâmplase! Credincioșii de acolo nu învățaseră încă zicala românească ,,Frate, frate, dar brânza-i pe bani!“ Ca unul care am fost pe ambele maluri ale Atlanticului, pot spune că bisericile românești sunt frânte și cutremurate de astfel de conflicte. Am văzut patroni care preferă să lucreze cu ,,nepocăiții“ care sunt mai respectuoși și nu-i critică așa de aspru. Și am văzut angajați care fug de patronii creștini care le înjumătățesc plata sau le-o amână la sine die (,,Scârț, scarț/ până marți“).

Principiul care trebuie să reglementeze relațiile dintre patroni și angajați trebuie să fie acesta: Faceți astfel ca ,,Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău“ (1 Tim. 6:1). Este în joc mărturia noastră despre Dumnezeu și despre superioritatea învățăturilor Lui pentru viață.

Cum să-L incluzi pe Dumnezeu într-o relație financiară? Iată cum o face apostolul Pavel. 

,,Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut. 

Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului“ (Efes. 6:5-9).

,,Stăpânilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpân în cer“ (Col 4:1)

Prin felul în care ne purtăm cu alții decidem felul în care Dumnzeu se va purta cu noi, ,,Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei:căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruieşte judecata“ (Iacov 2:12-13).

Relațiile de muncă sunt doar un fragment din relațiile existente în universul lui Dumnezeu. În Împărăția Sa, Dumnezeu ne dă El însuși un exemplu pe care trebuie să-l urmăm fiecare, iar legea desăvârșită care se manifestă în toate relațiile împărăției este dragostea. Numai cine iubește ca Dumnezeu și slujește ca Dumnezeu se poate bucura de binele altuia. Iată de unde izvorăște această cerință aparent imposibilă a apostolului Pavel:

,,Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască sub cuvânt că sunt fraţi, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioşi şi preaiubiţi“ (1 Tim. 6:2)

Care creștin firesc se bucură de bogăția și progresul patronului său creștin? Niciunul! Pentru așa ceva trebuie nașterea din nou și invazia iubirii în relațiile interumane.

Creștinismul nu produce ,,revoluții“! Soluția apostolică este lipsită de violență. Când liderii creștini au încercat să asocieze Evanghelia cu mișcarea de emancipare socială din America Latină s-a produs dezastrul. Majoritatea țărilor de acolo au economii în ruină din cauza unei alunecări spre socialism motivată fals pe valori presupus creștine. Singura revoluție pe care o propune Biblie este revoluția inimii, printr-o naștere din nou care să schimbe natura umană păcătoasă și să o îmbrace în natura dumnezeiască. Numai atunci vor putea trăi oamenii la înălțimea postularului:

,,Nimeni să nu-şi caute (doar) folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia“ (1 Corinteni 10:24).

Peste tot pe unde a pătruns, creștinismul adevărat a transformat relațiile interumane, așezând frumusețe acolo unde domnea urâciunea egoismului rapace, dragoste în loc de ură și facere de bine în locul răutății.

,,Plusvaloarea“ definită așa de corect de Marx trebuie administrată sub legea supremă a dragostei. Altfel ne înșelăm singuri și cădem înapoi în plasa alergării nebune pentru ceva pe care nu-l putem lua cu noi în veșnicie. Fugim sinucigaș după o ,,fata morgana“ încercând să prindem în mâini un nisip care ne scapă printre degete.

,,Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri“ (1 Tim. 6:7-11)

Banii sunt o afacere proastă! Plătești pentru ei cu bucăți mari de viață și chiar cu … eternitatea!

+++

1 Timotei 6:3-12 – Luptă-te lupta cea bună a credinței, apucă viața veșnică la care ai fost chemat!

1 Timotei 6:3-12 se ocupă cu un singur principiu de viață, care îi deosebește pe lucrătorii nevrednici de ceea ce se numește ,,un om al lui Dumnezeu“.

,,Ferește-te de astfel de oameni. … Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri“ (1 Tim. 6:5b; 11a).

Lucrătorii nevrednici, învățătorii mincinoși nu sunt oameni ,,ai credinței“, ci oameni care umblă ,,prin vedere“. Ei urmăresc slavă deșartă și câștig financiar.

Un om al lui Dumnezeu este unul care a spart găoacea lumii care se poate vedea și trăiește prin credință în lumea lucrurilor nevăzute și nădăjduite (Evrei 11:1).

,,Om al lui Dumnezeu … om al lui Dumnezeu“. Ce înseamnă acest lucru?

Înseamnă în primul rând că el îi aparține lui Dumnezeu, care I s-a predat pe deplin și în întregime lui Dumnezeu. El nu îi mai aparține acestei lumi, trăind ,,în lume“ fără a mai fi însă ,,din lume“ (Ioan 17:11-16). El nu mai aparține unei anumite culturi sau civilizații. Nu mai aparține nici unei biserici, unui comitet sau consiliu eclesiastic; nu aparține unei anumite denominații sau asociații care l-a ordinat. El nu mai este omul nimănui, ci este ,,om al lui Dumnezeu“. Acesta este un titlu distinct, o identitate specială care derivă din conținutul vechiului Testament, unde apare de nu mai puțin de 70 de ori! El este aplicat oamenior (Moise, profeți, David, etc.), dar și îngerilor (Judecatori 13:6). Adus în limbajul contemporan, ,,om al lui Dumnezeu“ poate fi numit ,,un ambasador personal al lui Dumnezeu“ într-o situație dată.

John MacArthur, într-o expunere la acest pasaj din 1 Timotei, identifică patru semne distinctive ale unui om al lui Dumnezeu.

(1) El se ferește de anumite lucruri. Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei: ,,Fugi de aceste lucruri“ (1 Tim. 6:11). Lucrurile de care trebuie să fugă un om al lui Dumnezeu au fost enumerate deja de apostol în versetele 9 și 10 din acest capitol. Nu poți fi și un om de lume și un om al lui Dumnezeu. Trebuie să fugi de lucrurrile din lume, ,,ăci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac“ (1 Ioan 2:16-17).

(2) El umblă după anumite lucruri. Verbul folosit de Pavel este ,,caută“. Care sunt pasiunile unui om al lui Dumnezeu? ,,Neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea“ (6:11).

(3) El se înrolează conștient în ,,lupta cea bună“ a credinței. Un om al lui Dumnezeu este, trebuie să fie, un om al credinței!

(4) El stă cu credincioșie, până la capăt, la datorie. Pavel îl îndeamnă pe Timotei să ,,păzească porunca“ (6:13), adică să se supună total și întotdeauna autorității lui Dumnezeu în viața sa.

La suprafață, pasajul pare a vorbi despre bogății și bogați, dar ei nu apar decât ca o ilustrație a principiului enunțat. Ideea de bază, îndemnul pe care îl face apostolul Pavel lui Timotei este să nu mai trăiască ,,viața“, ci să experimenteze încă de pe acum ,,veșnicia“. Sunt două planuri de existență diferite. Viața este limitată și iluzorie. Eternitatea este infinit superioară!

Iată cum îi definește Pavel pe învățătorii mincinoși, care sunt în lucrare doar pentru folosul propriu, pentru câștig financiar (orice asemănare cu ,,teologi contemporani, doctori și profesori de instituții de profil și cărțile lor din bazarele teologiei liberale nu este chiar … întâmplătoare):

,,Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni“ (1 Tim. 6:3-5).

Nu orice unitate este de dorit și nu orice separare este neapărat rea! Apostolul îl îndeamnă pe Timotei să se despartă de oamenii firești, altfel ,,prieteniile rele strică obiceiurile bune“.

Apostolul Pavel face un jos de cuvinte ironic și cu trimiteri foarte precise folosind doar aparent aceiași terminologie și în versetul 5 și în versetul 6:

,,(învățători mincinoși) stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig“ (1 Tim. 6:5).

,,Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig“ (1 Tim. 6:6).

Urmărirea câștigului financiar îi transformă pe învățătorii mincinoși în niște mercenari ai propriilor interese, oricât de teologice ar părea preocupările lor. Oricât ar acumula, ei sunt în realitate niște păgubași. Există însă un alt câștig incontestabil al adevăratei evlavii însoțite de mulțumire!

Umblarea după comorile lumii de acum păgubește, în timp ce umblarea după comorile vieții veșnice duce la îmbogățire eternă.

,,Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea“ (1 Tim. 6:7-11).

Ce este această ,,luptă a credinței“ pe care i-o recomandă apostolul Pavel lui Timotei? Ea este strădania de a se ridica din robia lumii de acum spre orizontul infinit mai larg al vieții veșnice. Trebuie să înțelegem că anii pe care-i trăim pe pământ sunt doar UN FRAGMENT din viața eternă și să ne ancorăm puternic în criteriile veșniciei.

eternity-1

Acel ,,apucă viața veșnică la care ai fost chemat“ nu este un apel disperat la siguranța mântuirii, pentru că Pavel era sigur că Timotei este mântuit și are viața veșnică. ,,Cine are pe Fiul are viața veșnică“. Expresia ,,apucă viața veșnică la care ai fost chemat“ are sensul de ,, stabilește-te deja statornic în eternitate. Ancorează-te în ea. Judecă toate lucrurile, toate gândurile și toate faptele în scara ei de valori. Apucă viața veșnică cu amândouă mâinile și coboar-o în cotidian, fă-o parte din trăirea ta de fiecare zi.“ Cine nu are perspectiva vieții veșnice este pasionat de viața de acum, dar cel care are perspectiva vieții veșnice iese de sub mirajul ispitelor materialimului mercantil și se înalță pasionat la practicarea virtuților creștine.

Un creștin adevărat nu mai trăiește ,,viață“, ci a intrat deja în viața veșnică. Viața se scurge repede, ca nisipul printre degete. Eternitatea nu se termină. Ea ne duce de aici, dincolo, ca să ne continuăm umblarea cu Dumnezeu. Viața aleargă spre mormânt. Eternitatea trece prin mormânt spre viața de înviere.

Cum să-ți duci efectiv ,,lupta cea bună a credinței“ și cum ,,să apuci viața veșnică“? Simplu. Gândește-te la fiecare gând, la fiecare faptă prin prisma veșniciei. Care va fi valoarea lor peste cinci mii de ani? Dar peste 500.000 de mii de ani? Dintr-o dată, valoarea lucrurilor se va schimba și ,,neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea“ ne vor apare dintr-o dată la adevărata lor valoare.

În acest pasaj, apostolul Pavel îl îndeamnă pe mai tânărul și neexperimentatul Timotei să se ridice deasupra preocupărilor pentru viață, la palierul superior al preocupărilor pentru veșnicie. Iată un îndemn pe care am face bine să-l auzim și să-l ascultăm toți.

1 Timotei 6:13-16 – Păzește ordinul de sus! Stai la datorie până la capăt!

Nu este un secret că apostolul Pavel folosește în epitolele sale și terminologia unei armate aflate în luptă. Creștinul se află în contextul războiului dintre Dumnezeu și diavol pentru câștigarea sufletelor oamenilor. În versetul 12, Pavel îl îndeamnă pe Timotei să lupte lupta cea bună a credinței. Credința îl ajută să privească în nevăzut și înspre lucrurile nădăjduite (Evrei 11:1). Timotei era descurajat de lucrurile care se petrecuseră în adunarea din Efes și dorea să plece, Pavel îl ajută să privească dincolo de dimensiunile omenești ale crizei din biserică și să se ancoreze în realitatea superioară a luptei pentru împărăția lui Dumnezeu.

În pasajul din 1 Tim. 6:13-16, apostolul amplifică aceste învățături, plasându-l pe Timotei sub autoritatea supremă a cerului. Credința pătrunde în dimensiunile nemaipomenite ale circumstanțelor în care-și duce un creștin viața. Exprimarea apostolului este solemnă și serioasă. Lucrurile menționate de trec dincolo de granițele pământului și pătrund în lumea minunată a manifestprilor divine.

Recunosc, pasajul acesta este greu. Mintea noastră nu este familiarizată cu lucrurile descrise aici și nu le poate pătrunde. Pavel ne depășește pe toți în priceperea și experiențele lui cu Domnul. Încercăm timizi să-i urmăm pașii, dar mersul nostru se poticnește unde apostolul o ia cu mult înaintea noastră. Îl citim, dar nu neaărat îl înțelegem. Îi ascultăm cuvintele, dar nu neapărat îi pătrundem și ideile. Să le luăm pe rând:

Mai întâi este introducerea solemnă și serioasă:

,,Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont“ … (1 Tim. 6:13).

Apoi este porunca clară și concretă:

,, …să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos“ (1 Tim. 6:14).

Acest ,,păzește porunca“ nu este o trimitere la ținerea Legii lui Moise, ci o comandă de a rămâne la datorie. Fiecare ostaș trebuie să stea acolo unde i s-a spus să stea. Ordinele nu se discută, ci se execută! Nu este suficient să înceăi bine. Trebuie să perseverezi până la capăt. Finalul luptei va fi atunci când va fi ,,arătarea Domnului nostru Isus Chrstos“.

Ea se va petrece la o dată pe care numai Comandantul nostru suprem o cunoaște. El a decis-o dincolo de frământările care frământă creașia, în sânul dumnezeirii netulburate de nimic, deasupra tuturorlucrurilor și independent de toate lucrurile. Din acest punct de vedere, Pavel ne spune că nimic și nimeni nu-i poate tulbura fericirea lui Dumnezeu cu gânduri, cuvinte sau planuri ostile.

,, … care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, …“ (1 Tim. 6:15).

El există mai presus de toate, conducându-le pe toate și ducându-le pe toate spre împlinirea unui plan desăvârșit. Înaintea Acestui Dumnezeu trebuie să-și desăvârșescă ascultarea Timotei:

,, … singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.“ (1 Tim. 6:16).

Sufletul apostolului vibrează de extaz când rostește aceste cuvinte. Îl simțind părăsind parcă pământul și plutind vizionar spre cel de al treilea cer în care mai avusese privilegiul de a fi răpit. Respirația lui este adâncă și înaltă, neputând să încheie cele spuse fără să adauge solemn acel ,,Amin“ de la urmă. Un astfel de pasaj este numit în teologie ,,doxologie“ (scurt imn de slavă). I s-a mai întâmplat și în alte epistole în care inspitația Duhului l-a înălțat vremelnic deasupra firii (Rom. 1:25; 9:5;11:36; 2 Cor. 1:20; Gal. 1:5; Efes. 3:21; 1 Tim. 1:17).

De ce încheie apostolul Pavel scrioarea către Timotei cu o ,,doxologie“? Pentru că lucrarea noastră și îndrăzneala noastră va fi întotdeauna pe măsura dimensiunilor Dumnezeului în care credem. Un ,,om al lui Dumnezeu“ trebuie să-L cunoască cât mai bine pe Dumnezeul pe care-L reprezintă!

1 Timotei 6:17-19 – Bogați și acum și în eternitate!

Ce mai poți spune după ce ai spus ,,Amin“ ? Această scrisoare a apostolului Pavel către Timotei are ,,două Aminuri“! Secțiunea de după primul ,,Amin“ adaugă scrisorii două apeluri, unul către cei bogați din adunarea din Efes și unul către Timotei.

Cei bogați pot cădea în ispita de a-și măsura importanța după cantitatea bogățiilor acumulate și pot crea probleme în adunarea creștină urmărind să aibe o influență nejustificată de spiritualitatea lor. Pavel le spune prin Timotei trei lucruri:

  1. Ei pot fi bogați pentru că sunt binecuvântați! Bogăția nu este în sine un blestem, ci un dar de la Domnul:

,,Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele“ (1 Tim. 6:17).

Prin creație, prin providența actuală și prin pregătirile pe care le face pentru noi în eternitate, Dumnezeu a dorit și dorește să ne vadă fericiți. Tot ce a fost creat a fost făcut pentru ,,fericirea noastră“. De la grădina Edenului și până la grădina raiului, chemarea lui Dumnezeu pentru oameni este una la ,,nuntă“, apexul bucuriei din societatea orientală. Lucrul acesta este subliniat în toată Biblia, dar apare foarte clar și limpede în cartea Eclesiastul (Ecl. 2:24; 3:12-15, 22; 5:18-20; 9:7-10; 11:9-10).

2. Ei pot experimenta tragedia de a fi bogați acum și săraci în eternitate! Bogații cărora li se adresează apostolul sunt ,,ai veacului acestuia“. Există însă și ,,vremurile viitoare“ care ne așteaptă pe fiecare dintre noi. Ce facem acum și aici determină ce vom fi și ce vom avea atunci și acolo:

Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă“ (1 Tim. 6:18-19).

Aristoteles Onassis a fost un armator grec renumit, unul dintre cei mai bogați oameni ai timpului său. Fără îndoială, a fost invidiat de mulți. Dar ce i-a rămas din bogăție? În 15 martie 1975, Onassis a murit la 69 de ani în urma unei aprinderi la plămâni. El a rostit propoziția: „Cine afirmă că banii ar fi totul, acela dovedește că nu a avut niciodată bani!” Pe patul de moarte i-a recunoscut unui prieten: „Am fost doar o mașină de bani. Mi-am petrecut viața într-un tunel de aur, cu privirea îndreptată spre ieșire unde am sperat deplină mulțumire și fericire. Dar tunelul nu ia sfârșit. Nimic nu-mi mai rămâne după moarte.”

Un tunel fără capăt! Intri în el – poate entuziasmat și plin de speranță – dar fără Dumnezeu. Cu cât mergi mai departe, cu atât devine mai întunecos. Cândva se observă că din tunel nu mai este nicio ieșire. Şi atunci? Trebuie să recunoști calea greșită, să te întorci cu 180 de grade, să recunoști înaintea lui Dumnezeu păcatele tale și să te întorci la El. Atunci îți apare lumina de la crucea de la Golgota, unde Isus Hristos a ispășit păcatele acelora care cred în El. Cine se întoarce așa la Dumnezeu, devine într-adevăr bogat, pentru că posedă acum bogății veșnice. Calea sa prin viață este rezumată în cartea Proverbe:

„Nu te chinui ca să te îmbogățești, nu-ți pune priceperea în aceasta. Abia ți-ai aruncat ochii spre ea și nu mai este; căci bogăția își face aripi…” (Proverbe 23:4,5).

„Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbe 4:18).

3. Ei pot face ceva ca să fie bogați și ,,în veacul acesta“ și ,,în vremurile viitoare“. Bogăția este un privilegiu și o binecuvântare care trebuie folosite cu înțelepciune. Ce ai acum poate fi transformat într-o ,,comoară“ ,,în vremurile viitoare“. Investite în lucrarea lui Dumnezeu pe acest pământ, bogățiile trecătoare pot fi transformare în binecuvântări eterne. Cuvintele lui Pavel sunt un ecou al învățăturii Domnului Isus:

Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiiiluminii. Şi Eu vă zic: ,,Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice. Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari“ (Luca 16:8-10).

Oferă-i lui Dumnezeu primele tale roade. Solomon ne învață:

„Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.” (Proverbe 3:9-10).

Oamenii care au auzit aceste cuvinte se întrețineau din munca pământului și din turmele de care aveau grijă. La fiecare recoltă sau de fiecare dată când fătau animalele, ei duceau la Templu primul snop sau vițelul întâi-născut și le ofereau Domnului. Acestea se numeau „cele dintâi roade”. Astfel ei recunoșteau că „tot ce am vine de la Dumnezeu și îi aparține lui Dumnezeu. Și tot ce voi avea nevoie în viitor depinde de bunătatea lui Dumnezeu față de mine.”

Niciodată nu vei auzi un principiu de gestionare a banilor mai important decât acesta: dă-i lui Dumnezeu „cele dintâi roade”, nu resturile! Omul de afaceri Arthur DeMoss a fost un titan al credinței și un om generos care a donat milioane lucrării lui Dumnezeu și a lăsat în urma sa o fundație caritabilă care să-i ducă mai departe moștenirea. Domnul DeMoss a spus că pentru a avea succes trebuie să-i oferi lui Dumnezeu primul cent din fiecare dolar, prima oră din fiecare zi și prima zi din fiecare săptămână. Poate întrebi: „Asta înseamnă că Dumnezeu nu mă iubește, dacă nu dau zeciuială?” Nu! Tu nu poți face nimic pentru a câștiga dragostea lui Dumnezeu; cu toate acestea, faptul că dai zeciuială de bună voie demonstrează ascultarea și dragostea ta față de Dumnezeu.

1 Timotei 6:20-21 – un îndemn și o avertizare

Ultimele rânduri din această epistolă sunt un îndemn și o avertizare pentru Timotei. Am să le iau în ordinea inversă în care apar în text.

Avertismentul este despre pericolul ,,de a rătăci cu privire la credință“:

,,(Timotei) fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă“ (1 Tim. 2:20b-21).

Ca unul care avusese de a face cu înțelepții flecari din Atena (Fapte 17), apostolul știe că-ți poți pierde vremea ,,doar ca să afli ceva nou“ (Fapte 17:21).

Termenul ,,știință“ folositaici de apostolul Pavel nu are nimic comun cu progresul tehnologic presupus de acest termen astăzi. O mai bună traducere ar fi ,,împotrivirile cunoașterii pe nedrept numite astfel“. Înțelepții veacului de atunci ofereau o ieșire din impasul omenirii prin dobândirea unei ,,iluminări lăuntrice“ însușite printr-un proces de inițiere în taine. Gnosticismul era un amestec eterogen de creștinism, misticism oriental, filosofie greacă și legalism evreiesc. Ca majoritatea ,,cultelor“ de astăzi el oferea fiecăruia ce dorea. Pavel folosește expresia devastatoare ,,flecăriile lumești“ pe care traducerea Philips în limba engleză le numește ,,un amestec de noțiuni contradictorii fără Dumnezeu“. Apostolul îl îndeamnă pe Timotei să nu-și piardă vremea cu așa ceva. Nu este locul aici să intrăm în detalii despre învățătura eretică a gnosticilor. Pavel o combate amănunțit în epistola lui către credincioșii din Colose.

Îndemnul lui este ca Timotei să se concentreze asupra ,,cunoașterii“ oferite de Dumnezeu prin Christosul Evangheliilor. Finalul epistolei subliniază importanța transmiterii ,,ștafetei“ de la o generație de lucrători creștini la alta:

,,Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat“ (1 Tim. 6:20a).

Cel care a încredințat este apostolul Pavel, iar cel căruia i s-a încredințat este mai tânărul Timotei. În cea de a doua epistolă a lui Pavel către Timotei vom afla mai multe despre importanța trecerii ștafetei de la o generație la alta în procesul formării de noi lucrători creștini (2 Tim. 2:2:1-2).

Rezumând, putem spune că în această primă epistolă către Timotei apostolul îi spune să stea la datorie chiar dacă este greu, și îi spune cum ,,să se poarte în casa lui Dumnezeu“ (3:15). Aceasta implică să aibă grijă ca în pozițiile de autoritate din biserică să ajungă doar oameni fără cusur, cu calități specifice (3:13), să ,,caute să fie el însuși evlavios“ (4:7), să se consacre lucrării (4:15), să vegheze asupra lui însuși (4:16), să se păstreze curat (5:22) și să se depărteze de cei ce produc tulburare (6:5).

Ar fi însă complet greșit să credem că această epistolă îi privește doar pe presbiteri. Urarea din final este ,,Harul să fie cu voi cu toți (nu doar cu tine!)“ (1 Tim. 6:21). Pavel se ocupă de Timotei pentru că, indirect, el se ocupă de biserică. Am face bine deci să acordăm toți o atenție deosebită acestei epistole.

Reclame

3 comentarii

  1. […] (fragment preluat din prezentarea de aici) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: